Epoca clasicismului in Franta secol XVII-XVIII

-economie-

Primii pasi ai economiei clasice s-au nascut in Franta la inceputul anului 1750,
odata cu nasterea fisiocratiei, cunoscuta ca principalul exponent al
economistului francez François Quesnay. Acesta a inițiat o mișcare de eliberare
a pieței țării de intervenționismul mercantilist, în care statul se amestecă ca
intermediar în tranzacțiile financiare, cauzând numeroase obstacole și
împiedicând deplina prosperitate economică a Franței. Acolo au început
discuțiile despre o piață mai liberă, unde nu erau atât de multe taxe și restricții
pentru companii. Abia ani mai târziu, termenul de economie clasică a început
să fie folosit de unul dintre cei mai importanți exponenți din istoria economiei
mondiale, Adam Smith, considerat astăzi părintele economiei clasice. În
domeniul financiar și bancar, Parisul era cu mult în urma altor capitale
europene și chiar în urma altor orașe franceze. Prima aventură a Parisului în
finanțele moderne a fost lansată de economistul scoțian John Law, care,
încurajat de regent, în 1716 a deschis o bancă privată și a emis bani de hârtie.
Law a investit masiv în compania Mississippi, provocând speculații sălbatice,
acțiunile crescând la 60 de ori valoarea lor inițială. Bula a izbucnit în 1720, iar
Law a închis banca și a fugit din țară, ruinând mulți investitori parizieni. După
aceea, parizienii au fost suspicioși față de bănci și bancheri. Bursa, sau piața de
valori din Paris, nu s-a deschis până la 24 septembrie 1724 pe rue Vivienne, în
fostul hôtel de Nevers, mult după ce bursele au existat în Lyon, Marsilia,
Bordeaux, Toulouse și alte orașe. Banque de France nu a fost fondată decât în
1800, mult după Bank of Amsterdam (1609) și Bank of England (1694). De-a
lungul secolului al XVIII-lea, guvernul nu a putut să-și plătească datoriile tot mai
mari. Așa cum scria Saint-Simon, contribuabilii Franței erau obligați să
plătească pentru „un război prost început și prost sprijinit, lăcomia unui prim-
ministru, a unui favorit, a unei stăpâne, a cheltuielilor prostești și
prodigalitatea unui rege. care a epuizat în curând o bancă și... a subminat
Regatul.”[30] Finanțele distruse ale regatului și demiterea de către Ludovic al
XVI-lea a ministrului său de finanțe, Jacques Necker, născut în Elveția, au
condus Parisul direct în Revoluția Franceză în 1789.