CURS FB 3 FISCALITATE 23.03.

21

CONTROLUL FISCAL

APARATUL CENTRAL ŞI TERITORIAL AL MINISTERULUI

FINANŢELOR PUBLICE

În cadrul Ministerului Finanţelor, activitatea privind finanţele

este condusă de ministru ajutat de secretarii de stat, numiţi după criterii
politice, care formează etajul de conducere politică al ministerului.
Activitatea tehnică a ministerului este condusă e secretarul general, în
subordinea căruia se află secretarii generali adjuncţi, care coordonează
departamentele ministerului cum sunt: Departamentul buget,
Departamentul trezoreriei şi datoriei publice, Departamentul impozitelor
şi administrarea veniturilor şi Departamentul servicii interne. În structura
acestor departamente funcţionează direcţii şi direcţii generale astfel:
Direcţia generală a impozitelor directe, Direcţia generală a impozitelor
indirecte, Direcţia de politici fiscal şi informatizarea administraţiei
fiscale, Direcţia de proceduri şi metodologii fiscale, Direcţia generală de
evaluare şi executare silită a veniturilor statului s.a. În afara
departamentelor coordonate direct de ministru sau de secretarul general
îşi desfăşoară activitatea, Garda financiară, Direcţia generală a
controlului, Direcţia generală a vămilor şi Inspecţia generală pentru
activitatea internă.

derutarea contribuabililor şi la lipsa de siguranţă a aparatului de control

în impunerea aplicării legislaţiei în materie fiscală.
De cele mai multe ori cazurile de acest fel se datorează unei
incomplete cuprinderi şi explicări în legislaţia fiscală a elementelor
tehnice referitoare la impozitele şi taxele în cauză, ca şi lipsei de claritate
în redactarea unor prevederi, ce pot conduce la înţelegerea şi
interpretarea diferită a lor, cu repercusiuni negative în aplicarea acestora.

Proiectele de acte normative privind impozitele şi taxele, pe

care Guvernul le prezintă spre examinare şi adoptare Parlamentului, sunt
elaborate de aparatul central al Ministerului Finanţelor. Exactitatea şi
claritatea acestora, ca şi caracterul lor complet sau incomplet, în sensul
celor arătate mai înainte, depind de calitatea proiectelor iniţiale, dar pot
fi influenţate şi de modificările intervenite până în momentul în care ele
capătă forma de lege adoptată, fapt ce obligă la urmărirea lor de către
iniţiatori, până în stadiul final. Îndrumarea metodologică se realizează de
către aparatul central al Ministerului Finanţelor prin acţiuni desfăşurate
la sediul organelor financiare teritoriale, precum şi prin consfătuiri la
care participă atât reprezentanţii plătitorilor, cât şi ai organelor de control
fiscal.

În competenţa aceluiaşi aparat central se cuprinde, aşa cum se

observă şi soluţionarea contestaţiilor pentru impozite şi taxe. Este vorba,
în principal, de soluţionarea în a doua instanţă a contestaţiilor asupra
cărora s-au pronunţat într-o primă etapă direcţiile generale ale finanţelor
publice şi controlului financiar de stat de la judeţe şi municipiul
Bucureşti. Pe această cale se traduce în fapt prerogativa legală atribuită
organelor financiare de soluţionare pe cale administrativă a contestaţiilor
privind impozitele şi taxele.

Prin Direcţia generală a controlului, Ministerul Finanţelor îşi

îndeplineşte sarcina stabilită de lege (Legea privind organizarea şi
funcţionarea controlului financiar şi a Gărzii financiare nr. 30/1991) cu
privire la realizarea controlului financiar al statului

Garda financiară este un alt organ al acestui minister ce

îndeplineşte importante atribuţii de control financiar şi fiscal. Printre
organele cu atribuţii ale Ministerului Finanţelor trebuie menţionată şi
trezoreria finanţelor publice, organizată atât la nivel central cât şi în
profil teritorial, care are ca sarcini de acest fel în încasarea veniturilor
bugetare pe baza unei evidenţe stricte pe fiecare plătitor, din care să
rezulte obligaţiile de plată, sumele încasate şi debitele rămase de încasat.
Tot acestui organ îi revine obligaţia să exercite controlul financiar
preventiv asupra încasării, la termenele stabilite, a impozitelor şi

116
taxelor datorate de către contribuabili, aplicând majorările prevăzute de
lege în cazul nerespectării termenelor de plată.
Tot în categoria organelor cu competenţe şi de ordin fiscal,
aparţinând aceluiaşi minister, este necesar să se aibă în vedere şi Direcţia
generală a vămilor şi unităţile sale vamale de pe teritoriul ţării,
însărcinate cu aplicarea dispoziţiilor legale privind taxele vamale şi
perceperea acestora, ca şi a altor venituri cuvenite bugetului de stat în
legătură cu activitatea desfăşurată de aparatul de control vamal.

Aparatul fiscal al ministerului finanţelor cuprinde, ca o

componentă de bază a sa, şi organele financiare teritoriale. Structura
organizatorică a acestor organe, pe exemplul municipiului Bucureşti,
care cuprinde, după cum se observă, direcţiile generale ale finanţelor
publice şi controlului financiar de stat ale judeţelor şi respectiv
municipiului Bucureşti, administraţiile financiare ale municipiilor şi
sectoarelor municipiului Bucureşti, circumscripţiile fiscale le oraşelor şi
percepţiile rurale.

Aceste organe acoperă, prin activitatea lor, întreg teritoriul ţării

şi asigură atribuţii cu caracter fiscal în toate localităţile: municipii, oraşe
şi comune.

Organul financiar teritorial care le subordonează pe toate

celelalte, este Direcţia generală a finanţelor publice şi controlului
financiar de stat, în competenţa căreia intră îndrumarea şi controlul
celorlalte organe ce îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul localităţilor. În
mod corespunzător, se prezintă exemplificativ organigrama unei
administraţii financiare de sector a municipiului Bucureşti. Ca statut
juridic, organele financiare teritoriale sunt instituţii ale administraţiei
publice, cu administraţie şi gestiune proprie de instituţie.

În relaţiile dintre organele financiare şi agenţii economici se

are în vedere că aceştia au, de regulă, obligaţia legală să calculeze singuri
impozitele şi taxele şi să verse la termenele de plată sumele la care sunt
obligate faţă de buget. Ei sunt supuşi, prin urmare, unor operaţii de
impunere prealabilă din partea aparatului fiscal al organelor financiare.

Controlul fiscal, în aceste cazuri, se realizează la sediul

organului financiar în baza documentelor de raportare lunare,
trimestriale şi anuale pe care agenţii economici sunt obligaţi să le depună
la aceste organe. Dintre documentele de acest gen, care folosesc ca surse
de informare pentru controlul fiscal, se pot enumera "Declaraţia privind
obligaţiile la bugetul e stat", "Bilanţul", "Contul de profit şi pierdere", şi
celelalte anexe utile controlului fiscal.

117
 Toate aceste documente sunt verificate ca formă şi conţinut,
urmărindu-se cu acest prilej, pe baza informaţiilor cuprinse de ele, şi
modul în care au fost achitate obligaţiile fiscale de către agenţii
economici.

Organele de control fiscal efectuează verificări şi la sediul

agenţilor economici, folosind în acest scop informaţiile din contabilitatea
sintetică şi analitică, din alte forme de evidenţă, ca şi cele obţinute din
documentele justificative atunci când este necesar. Pe măsură ce se
creează obligaţia fiscală, agenţii economici sunt obligaţi să înregistreze
sumele datorate bugetului cu ajutorul contului "Deconturi cu bugetul
statului" şi a analiticelor corespunzătoare fiecărui impozit în parte.
Pentru controlul taxei pe valoarea adăugată şi a accizelor, se folosesc şi
datele din evidenţele speciale, pe care agenţii economici sunt obligaţi să
le organizeze în legătură cu plata acestor impozite. Fără îndoială că cele
mai veridice informaţii se pot obţine în controlul fiscal din documentele
justificative, cum sunt facturile, statele de plată, chitanţele, extrasele
conturilor bancare, cecurile, dispoziţiile de plată, etc.

Constatările inspectorilor fiscali sunt consemnate în actele de

control întocmite de aceştia, în care se arată, în mod obligatoriu,
obiectivele controlate, perioada pentru care s-a făcut verificarea,
abaterile constatate şi modul de fundamentare a lor. Controlul fiscal se
soldează de multe ori cu stabilirea unor sume ce trebuie plătite în plus la
buget, sub formă de impozite şi taxe, majorări de întârziere, amenzi
contravenţionale, etc. Procesele verbale de control trebuie să precizeze,
în asemenea cazuri, actul normativ în baza căruia s-a făcut constatarea,
prevederea legală privind impozitele şi taxele, nerespectarea, sursele de
informare folosite pentru determinarea exactă a sumelor de plată şi
termenele în care urmează să fie făcute vărsămintele la buget.

Actele întocmite de organele de control fiscal, aşa cum s-a mai

arătat, constituie baza unor titluri executorii, ele sunt deci documente
publice, motiv ce obligă ca forma şi conţinutul lor să fie ireproşabile, iar
constatările să fie exprimate clar şi fără echivoc, pentru a nu da naştere la
confuzii şi interpretări eronate. Toate aceste condiţii pe care trebuie să le
îndeplinească actele de control fiscal au importanţă şi în legătură cu
soluţionarea de către direcţiile generale ale finanţelor publice sau
Ministerului finanţelor, după caz, a contestaţiilor la care au dreptul,
potrivit legii, agenţii economici supuşi controlului. Este evident că un act
de control incomplet, confuz şi insuficient fundamentat creează condiţii
favorabile pentru contestarea constatărilor şi îngreunează soluţionarea
echitabilă a acestora de către organele în drept.

Relaţiile fiscale dintre organele financiare şi contribuabilii

persoane fizice se realizează în mod diferit faţă de cele cu agenţii
economici. Aceşti contribuabili sunt supuşi acţiunii de impunere din
partea organelor financiare locale, în care scop sunt obligaţi să depună
declaraţii de impunere. În vederea definitivării impunerilor, organele de
control fiscal efectuează verificări prealabile, în scopul stabilirii
exactităţii informaţiilor cuprinse în declaraţiile respective, întocmesc
procese verbale de impunere şi comunică impunerile rămase definitive
prin înştiinţări de plată.

118
 În legătură cu controalele efectuate acestor contribuabili sunt
întocmite, de asemenea, acte de control, ce trebuie să îndeplinească
aceleaşi condiţii de formă şi de conţinut arătate în cazul agenţilor
economici. Şi aceşti plătitori de impozite şi taxe au dreptul la contestaţii,
pe care le depun la direcţiile generale ale finanţelor publice.
Contribuabilii persoane fizice, în cazul când nu-şi onorează la termen
obligaţiile fiscale, pot fi supuşi, în condiţiile prevăzute de lege,
procedurii de executare silită a creanţelor fiscale, a cărei aplicare intră tot
în competenţa aparatului fiscal al unităţilor financiare teritoriale.

În afară de acest aparat fiscal, la perceperea impozitelor şi

taxelor contribuie, în mod adiacent, şi alte instituţii publice, dintre care
pot fi date ca exemplu următoarele:

Instanţele de judecată, tribunalele şi judecătoriile, care

asigură perceperea taxelor de timbru pentru litigiile şi actele ce intră sub
incidenţa acestor taxe.

Notariatele de stat, percep taxe de timbru şi de succesiune

pentru notificări şi autentificări de acte, dezbaterea succesiunilor şi
pentru alte prestaţii care sunt stabilite în atribuţia lor de către lege.

Primăriile asigură la rândul lor, perceperea unor taxe pentru

eliberări de titluri de proprietate, autorizaţi de funcţionare şi alte acte
supuse taxelor de timbru.

Organele de poliţie percep în activitatea lor taxe pentru

examinarea conducătorilor de autovehicule, eliberarea permiselor de
conducere, eliberarea paşapoartelor şi altele.

Alte instituţii publice mai asigură în activitatea lor şi

perceperea unor venituri bugetare, cum sunt, de exemplu, taxe de
metrologie, taxe pentru analize efectuate în laboratoarele instituţiilor,
taxe pentru proiecte de invenţii şi înregistrarea mărcilor de fabrică, taxe
şi alte venituri de protecţie a mediului, etc.
119
 ATRIBUŢIILE AUTORITĂŢILOR FINANCIAR - FISCALE

Aparatul financiar fiscal, reprezintă organele de stat care au

atribuţii în aplicarea legislaţiei fiscale, în acest sens, aparatul fiscal
nefiind altceva decât mijlocul prin care statul îşi aplică legile cu caracter
fiscal 225.

Direcţiile Generale ale Finanţelor Publice şi Controlului

Financiar de Stat, judeţene şi a municipiului bucureşti (inclusiv Garda
Financiară)235 au atribuţia de a verifica exactitatea şi realitatea
înregistrărilor în evidenţele prevăzute de lege şi de actele de constituire a
societăţilor comerciale şi a celorlalţi agenţi economici, urmărind
stabilirea corectă şi îndeplinirea integrală şi la termen a tuturor
obligaţiilor fiscale faţă de stat, putând dispune vărsarea bugetului public
a impozitelor şi taxelor legal datorate.

ROLUL ŞI FUNCŢIILE CONTROLULUI FINANCIAR FISCAL

Noţiunea de control provine din expresia contra rolus , care

înseamnă verificarea actului original după duplicatul care se
încredinţează în acest scop unei alte persoane. În acest sens, controlul
este acţiunea de stabilire a exactităţii operaţiunilor materiale, care se
efectuează anticipat executării acestora, concomitent sau la scurt
interval de la desfăşurarea operaţiunilor. Controlul constă în a verifica
dacă a fost efectuat în conformitate cu programul fixat, după ordinele
date şi principiile stabilite. De asemenea, poate fi considerată ca o
acţiune de control, supravegherea sistematică şi continuă a unei activităţi.
Controlul se poate exercita personal sau cu ajutorul

Art.19 lit. din Legea nr.94/1992

Idem, art.30 lit. b

Idem, art.77, alin. (3)

123
unor aparate speciale de control. Controlul nu se rezumă doar la
stabilirea unor fapte, el se extinde şi la cercetarea cauzelor care au
provocat deficienţele constatate. Toate aceste trăsături deosebesc
controlul de expertize, revizii, verificări, inspecţii etc.

Controlul financiar - componentă a controlului economic - are

ca obiective cunoaşterea de către stat a modului cum sunt administrate
mijloacele materiale şi financiare, de către societăţile comerciale,
publice, modul de realizare şi cheltuire a banului public, urmăreşte
asigurarea şi consolidarea echilibrului financiar, asigurarea eficienţei
economico-financiare, dezvoltarea economiei naţionale.

Instrument al politicii financiare a statului, controlul financiar

reprezintă un mijloc de prevenire a faptelor ilegale, de identificare a
deficienţelor şi de stabilire a măsurilor necesare pentru restabilirea
legalităţii.

Prin modul de organizare şi exercitare, precum şi prin rolul şi

obiectivele ce le urmăreşte, controlul financiar îndeplineşte unele funcţii
şi anume: funcţia de evaluare, preventivă, de documentare recuperatorie
şi o funcţie pedagogică.
Funcţia de evaluare cuprinde acte şi operaţiuni de estimare a
situaţiei de facto, comparativ cu cea de juro, realizările obţinute în raport
cu obiectivele şi scopurile prestabilite. De asemenea, prin intermediul
acestei funcţii, pe lângă constatarea stării reale, se efectuează şi o
apreciere a performanţelor unei acţiuni economice, precum şi a unor
entităţi organizate ca persoane juridice.
Funcţia preventivă constă într-o serie de măsuri luate de către
organele de control, în vederea evitării şi eliminării unor fraude, înainte
de a produce efectele negative ale acestora, prin identificarea şi anularea
cauzelor care le generează sau favorizează. Prin această acţiune,
controlul are sarcina de a opri actele şi operaţiunile care nu sunt legale,
în faza de angajare a societăţii comerciale de consiliul de administraţie al
acesteia. În acest sens, acţiunea preventivă se manifestă înaintea emiterii
actelor sau efectuării operaţiunilor, astfel încât să se eventualele
preîntâmpine eventualele prejudicii. Prin intermediul acestei funcţii, pe
lângă legalitatea actelor şi operaţiunilor, se mai urmăreşte oportunitatea,
necesitatea şi economicitatea acestora.
 Funcţia de documentare a controlului financiar permite
cunoaşterea proceselor care au loc în activitatea economică, a
rezultatelor activităţii din structurile economice, relevarea fraudelor şi
depistarea cauzelor acestora, precum şi identificarea acţiunilor eficiente
pentru a fi generalizate. Astfel, controlul participă nemijlocit la actul de
conducere, furnizând date şi informaţii pentru fundamentarea deciziilor
economico-financiare.

Funcţia recuperatorie evidenţiază un aspect foarte important

al controlului financiar, deoarece ea nu se limitează la prevenire şi
aprecierea stării

124
de fapt, dar acţionează şi pentru descoperirea şi recuperarea pagubelor,
precum şi pentru stabilirea, conform legii, a răspunderii juridice. Pentru
recuperarea prejudiciilor constatate, organele de control au obligaţia de a
stabili forma procedurală prin care urmează să se facă recuperarea,
pentru restabilirea integrităţii avutului public.

Formele procedurale legale de recuperare sunt: recuperarea pe

calea executării silite, recuperarea pe calea răspunderii materiale
reglementată de legislaţia muncii, precum şi recuperarea pe calea acţiunii
civile în justiţie.

Funcţia pedagogică permite acţiuni de educarea a celor care

au drepturi şi obligaţii în formarea şi utilizarea fondurilor publice.
Controlul, prin rezultatele sale, contribuie la formarea deontologiei
profesionale, îndeosebi a celor implicaţi în administrarea fondurilor
publice. La rândul lor, persoanele care alcătuiesc corpul de control, prin
nivelul de pregătire şi atitudine civică, trebuie să prezinte un model de
comportament corect dar şi intransigent. Această funcţie se realizează şi
în combaterea manifestărilor ilegale, prin depistarea şi sancţionarea lor
cu fermitate. Publicitatea realizată în jurul acestor cazuri va contribui şi
va favoriza îndeplinirea corectă, în deplină legalitate a atribuţiilor de
serviciu. Exercitarea într-un spirit de obiectivitate şi legalitate a
controlului, este în măsură să asigure relaţii corecte şi civilizate între
controlor şi controlat.

PROCEDURA CONTROLULUI FINANCIAR FISCAL

Controlul financiar urmăreşte verificarea sub aspect valoric a

întregii activităţi a societăţii comerciale - realizarea acumulărilor băneşti,
utilizarea fondurilor, gestiunile de valori materiale şi băneşti,
operaţiunile cu şi fără numerar, creditarea, disciplina financiară şi de
casă etc. - şi are ca obiective realizarea echilibrului financiar, monetar,
de credit şi valutar al economiei naţionale, asigurarea unei eficienţe
maxime, respectarea legalităţii.

Formele controlului financiar

 Controlul financiar se realizează printr-o diversitate de forme în
funcţie de momentul, sfera, temeiul, volumul activităţii, felul activităţii,
al organelor care îl efectuează sau după modul de concretizare, şi anume:

a. După momentul în care se efectuează se disting

următoarele forme de control financiar preventiv, control financiar
concomitent (simultan) şi control financiar postoperativ (posterior).

Controlul preventiv este un control specializat, care implică

verificarea şi analiza activităţii economice şi financiare a societăţii
financiare sub aspectul legalităţii, oportunităţii, necesităţii actelor şi
operaţiunilor, a utilizării cu eficienţă a fondurilor materiale şi băneşti,
precum şi pentru asigurarea integrităţii acestora. Această formă de
control se organizează la toate societăţile comerciale - întreprinderi şi
instituţii publice sau private, ministere, departamente, alte organe
centrale de stat, prefecturile şi primăria capitalei, alţi agenţi economici.
Prin exercitarea acestei forme de control sunt oprite, înainte

125
de efectuare, actele şi operaţiunile care nu sunt legale, necesare sau
oportune încă din faza de angajare şi de plată, respectiv de livrare şi
încasare. Controlul preventiv se exercită asupra documentelor prin care
consiliul de administraţie al societăţii comerciale îşi asumă obligaţii cu
caracter patrimonial, în numele şi pe seama acesteia, precum şi asupra
actelor prin care se dispune stingerea, prin plată sau orice alt mod, a unor
obligaţii civile. De asemenea, sunt supuse controlului actele şi
operaţiunile din care decurg drepturi şi obligaţii patrimoniale faţă de alte
persoane juridice sau fizice; actele şi operaţiunile privind acordarea
fondurilor de la bugetul statului; documentele privind virări de credite
bugetare; actele şi operaţiunile de finanţare şi creditare în lei sau valută
privind activitatea de producţie, circulaţia mărfurilor de investiţii, alte
asemenea activităţi economice. Controlul financiar preventiv se exercită
de către conducătorul compartimentului financiar - contabil sau la
propunerea acestuia şi de alte persoane cu atribuţii financiar - contabile.
După verificarea documentelor, persoanele desemnate cu asemenea
atribuţii îşi manifestă acordul sau dezacordul prin viza de control
financiar preventiv, respectiv refuzul de viză.

2.Controlul concomitent (simultan, operativ sau curent) se

exercită în timpul desfăşurării proceselor economice şi financiare,
simultan cu efectuarea actelor şi operaţiunilor legate de aceste activităţi,
cu scopul de a interveni pentru corectarea sau eliminarea deficienţelor
ori ilegalităţilor. Acest control se exercită inopinat, cel puţin în
conformitate cu specificul activităţilor. Controlul se exercită de membrii
consiliului de administraţie, cenzori, inspectori sau orice altă persoană
desemnată cu asemenea atribuţii. Rezultatele controlului şi măsurile
luate se consemnează într-un registru de control, care cuprinde: data
executării controlului, activitatea controlată, constatările făcute, măsurile
luate sau propuse, luarea de cunoştinţă, precum şi măsurile dispuse de
consiliul de administraţie.

Controlul posterior (postoperativ) se exercită asupra actelor şi

operaţiunilor economice şi financiare, după ce acestea au fost executate.
Deşi această formă de control urmează efectuării actelor şi operaţiunilor,
el prezintă avantajul că se poate executa cu migală şi fără să stânjenească
activitatea curentă a unităţii controlate. Sub acest aspect, este un control
temeinic, pe baza căruia se pot trage concluzii utile pentru activitatea
viitoare, având deci, şi o latură de prevenire. Controlul contribuie la
identificarea, mobilizarea şi folosirea resurselor interne din economie,
verifică legalitatea, oportunitatea şi eficienţa activităţilor, reface
integritatea patrimoniului lezat prin fraudă şi sancţionează persoanele
care au încălcat reglementările juridice. Acţiunile de control se exercită
periodic de către revizorii de gestiune, conducătorul compartimentului
financiar-contabil, precum şi alte persoane desemnate în acest sens.
b. După sfera de acţiune a controlului se deosebesc: controlul
financiar intern şi controlul financiar extern.

Controlul financiar intern este efectuat în toate

compartimentele unei societăţi comerciale, pe baza dispoziţiei consiliului
de administraţie al

126
acesteia. Acest control are sarcina de a verifica, de a constata şi de a
stabili consecinţele unor fapte frauduloase, propunând totodată şi
măsurile necesare pentru înlăturarea pe viitor deficienţelor constatate.

Controlul financiar extern se efectuează prin certificarea

documentelor existente la alţi agenţi economici, parteneri de afaceri cu
unitatea controlată, în vederea constatării veridicităţii actelor şi
operaţiunilor primare.
c. După termenul în care se efectuează controlul menţionăm:
controlul financiar continuu (permanent) şi controlul financiar periodic.

d. După volumul lucrărilor controlate, remarcăm un control

financiar complet şi unul parţial.

e. După felul activităţii controlate, distingem un control de

casă, control de magazie, de documente, de operaţiuni financiare etc.

f. După organele care îl exercită, se constată următoarele

forme: control financiar ierarhic, control financiar de gestiune şi control
financiar de execuţie (efectuat de organe specializate, în mod sistematic,
asupra executării unor activităţi financiare, monetare şi de credit).
g. După modul de concretizare, se deosebesc următoarele
forme de

control: control financiar direct, control financiar indirect, control

financiar de drept şi control financiar de fapt.

Metodele controlului financiar

Metodele folosite în organizarea şi exercitarea controlului

financiar diferă, în funcţie de aspectele care se controlează, de
elementele de evidenţă folosite, de scopul urmărit şi de gradul de
cuprindere. Astfel, pot fi folosite următoarele metode tehnice de control:

Controlul financiar faptic - exercitat la faţa locului, prin

observarea directă a proceselor şi fenomenelor, cercetarea şi investigarea
activităţii economice şi financiare. Acest procedeu de control financiar
are sarcina de a constata situaţii ce nu rezultă din documentele existente.
Controlul financiar documentar - exercitat prin verificarea
documentelor existente, în cadrul evidenţei contabile. Acest procedeu
urmăreşte legalitatea întocmirii actelor şi operaţiunilor, privind folosirea
mijloacelor materiale şi băneşti, modul de întocmire şi conţinutul
situaţiilor contabile periodice, a dărilor de seamă, a situaţiilor statistice.
Controlul financiar-tematic - constă în verificarea unei
anumite probleme - operaţiuni de casierie, evidenţa şi păstrarea
mijloacelor materiale şi băneşti, salarizarea muncii - cu scopul de a
generaliza, de a face comparaţii şi de a concluziona.
Controlul financiar total (complet) - se execută asupra tuturor
actelor şi operaţiunilor ce au avut loc în perioada de la ultimul control
financiar. Este un control documentar, faptic, în acelaşi timp, şi priveşte
activitatea tuturor compartimentelor din cadrul societăţii comerciale, pe
o anumită perioadă de timp.

127
 Controlul financiar-parţial - presupune verificarea numai a
unor sectoare (compartimente) din activitatea unităţii controlate şi pe o
anumită perioadă de timp. Acest procedeu de control se poate efectua şi
prin sondaj, asupra unor acte sau operaţiuni economice şi financiare.
Controlul financiar-complex - presupune verificarea
activităţii unităţii controlate, sub toate aspectele, de către echipa de
control, formată din reprezentanţii mai multor organe de control. Aceste
procedeu este în măsură să asigure cooperarea mai multor organe de
control. În scopul stabilirii de concluzii şi aplicării mai multor măsuri cu
caracter general, de ansamblu, pentru activitatea economică şi financiară.
Controlul financiar-încrucişat - constă în verificarea
documentaţiei unităţii controlate, concomitent cu o verificare a
documentelor unităţilor cu care acesta are contracte, concomitent cu o
verificare a documentelor unităţilor cu care acesta are relaţii economice
şi financiare, în scopul constatării autenticităţii actelor şi operaţiunilor
efectuate.
Controlul financiar-mixt (combinat) presupune folosirea mai
multor procedee tehnice de control, în scopul de a realiza o mai mare
eficacitate a acţiunii de verificare şi de a elimina dezavantajele unora
dintre procedeele de control.
Controlul financiar-repetat - se exercită în situaţia în care
rezultatele acţiunii de control, efectuate anterior, sunt neconcludente,
incomplete sau nesatisfăcătoare şi deci, se impune cu necesitate, un nou
control.
Proceduraexecutăriicontroluluifinancia
r-fiscal

Rezultatele acţiunii de control sunt determinate de modul de

organizare al acestuia, de natura problemelor supuse verificării şi de
metodele folosite. De asemenea, eficienţa controlului este dependentă de
respectarea de norme şi principii, este dependentă de respectarea unor
norme şi principii de organizare a acţiunii, de etapele controlului şi
respectarea succesiunii acestora, de desfăşurarea lor într-o anumită
ordine logică şi cronologică.

Procedura controlului financiar este alcătuită dintr-un

ansamblu de acte şi operaţiuni, privind organizarea, desfăşurarea şi
valorificarea rezultatelor acţiunii de control.
 Organizarea acţiunii de control începe cu alegerea activităţilor
şi a unităţilor ce urmează a fi verificate, care este rezultatul unui proces
complex de documentare şi informare, pentru a se putea stabili, obiectiv
şi în mod prioritar, care sunt necesităţile de control şi finalitatea urmărită
de această acţiune.

Desfăşurarea acţiunii de control cuprinde o serie de acte,

operaţiuni şi metode tehnice, folosite de echipa de control, cu privire la
folosirea mijloacelor materiale şi băneşti, valorificarea potenţialului de
muncă şi tehnic de care dispune unitatea economică.

Valorificarea rezultatelor controlului se face astfel: informarea

organului care a dispus controlul, pentru a da posibilitatea celor mai
eficiente

128
măsuri, în vederea îmbunătăţirii activităţii stabilirea de măsuri, pentru
prevenirea şi înlăturarea abaterilor; aplicarea sancţiunilor disciplinare,
contravanţionale ori penale, după caz etc.

Procedura controlului financiar-organizarea şi valorificarea

rezultatelor - urmează o succesiune logică de acte şi operaţiuni care, în
ansamblu, alcătuiesc etapele acţiunii de control. Aceste etape sunt:

a. pregătirea echipei de control financiar - se realizează prin

studierea şi însuşirea tematicii şi actelor normative, care privesc
activitatea ce urmează a fi verificată, precum şi analiza actelor de control
încheiate anterior, la aceeaşi unitate. De asemenea, în această etapă, se
colaborează cu unităţile financiare şi bancare, cu organele locale sau
centrale ale statului, care au atribuţii în domeniul economic şi financiar.

b. prezentarea la unitatea în care urmează să fie efectuat

controlul este etapa prin care echipa de control contactează conducerea
unităţii şi pe şefii compartimentelor de specialitate, prezentarea
obiectivelor controlului, stabilirea documentelor în tematica de control,
stabilirea metodelor de verificare, a modului de colaborarea cu cei
verificaţi, a şedinţelor operative de lucru etc;

c. organizarea activităţii echipei de control presupune

repartizarea obiectivelor cuprinse în tematica de control, stabilirea
metodelor de verificare, a modului de colaborare cu cei verificaţi, a
şedinţelor operative de lucru etc.;

d. desfăşurarea acţiunii de control constă în verificarea

propriu-zisă a actelor şi operaţiunilor, legalitatea, necesitatea,
oportunitatea, economicitatea şi realizarea acestora. De asemenea,
prezintă interes definitivarea fiecărui obiectiv de control, la termenul
prevăzut, inclusiv luarea de note explicative de cei ce se fac răspunzători,
pentru abaterile constatate, precum şi analiza constatărilor controlului, pe
parcursul acţiunii cu şefii de compartimente, pe baza unui program
stabilit de comun acord cu conducerea unităţii.

e. redactarea actelor de control constă în fundamentarea

concluziilor, a constatărilor şi a măsurilor propuse, prezentarea abaterilor
şi a dispoziţiilor legale încălcate, persoanele răspunzătoare, poziţia
acestora în faţa echipei de control, punctul de vedere al echipei de
control şi concluzia definitivă. Concomitent, echipa de control trebuie să
urmărească ca, la fiecare constatare, să fie luate măsuri operative şi să se
examineze gradul de exigenţă faţă de abaterile şi deficienţele sesizate;

f. valorificarea rezultatelor acţiunii de control presupune o

mare responsabilitate, atât din partea echipelor de control, dar, mai ales a
colectivului de conducere al unităţii controlate, a organelor ierarhic
superioare, a tuturor organelor interesate în întărirea disciplinei
economico-financiare, apărarea avutului public, creşterea eficienţei
activităţii unităţilor economice. De asemenea, prezintă o importanţă
deosebită, aplicarea măsurilor şi urmărirea rezultatelor obţinute, în fond,
acesta este scopul acţiunii de control.

Potrivit dispoziţiilor legale, conducătorul unităţilor controlate

are obligaţia să ia, sau să dispună măsurile corespunzătoare "în termenul
legal, la

129
data încheierii controlului, cu consultarea conducătorului
compartimentului financiar-contabil şi al oficiului juridic şi cu
respectarea legii", prin:
înregistrarea în contabilitate a rezultatelor controlului;
emiterea actelor legale, pentru recuperarea prejudiciului;
determinarea oricăror altor măsuri pentru remedierea
deficienţelor şi abaterilor constatate şi tragerea la răspundere a celor
vinovaţi.

Actele controlului financiar

Rezultatele acţiunii de control financiar sunt consemnate în

următoarele acte de control:
a. proces-verbal de control

b. proces-verbal de constatare a contravenţiilor;

nota de prezentare a procesului-verbal de control;
nota de expunere a concluziilor controlului.
Procesul-verbal de control se întocmeşte pe capitole,
prezentate în succesiune cronologică, corespunzătoare obiectivelor
controlate.
În partea introductivă a procesului-verbal de control se
menţionează: data şi locul unde s-a încheiat; numele celui care îl încheie;
termenul legal şi delegaţia în baza căreia s-a efectuat controlul;
denumirea unităţii controlate; perioada la care se referă controlul, cu
precizarea datei ultimului control; perioada în care s-a efectuat controlul.

Cu privire la deficienţele constate, procesul-verbal de control

cuprinde, pentru fiecare deficienţă, următoarele elemente: obiectul
controlului, constatarea actelor şi operaţiile controlate, din care s-a
desprins constatarea, cauzele şi consecinţele economice şi financiare ale
acestora; actele normative încălcate; numele, prenumele şi funcţia
persoanelor corespunzătoare sau care au aprobat ori dispus efectuarea
actelor sau operaţiilor cu consecinţe ilegale; beneficiarii unor plăţi
necuvenite; eventualele obiecţii sau argumente ale persoanelor
controlate; punctul de vedere al echipei de control, argumentat cu taxele
legale, documente şi date; măsuri luate în timpul controlului şi propunerii
de măsuri ce urmează a fi luate de conducerea unităţii controlate;
termenele de luare a măsurilor şi persoanelor răspunzătoare de aplicarea
acestora.

În procesul-verbal de control se consemnează numai

constatările proprii ale echipei de control, bazate pe date şi fapte precise,
prezentate clar, concis şi documentat. În proces-verbal nu se
consemnează opiniile personale ale membrilor echipei de control şi nici
deficienţele ori faptele negative, pentru care au fost luate măsuri legale,
înainte de începerea controlului.

Pe lângă procesul-verbal de control, mai pot fi întocmite

procese-verbale separate, în situaţiile în care se constată abateri, care
atrag răspunderea juridică (patrimonială, administrativă sau penală). În
aceste procese-verbale se consemnează faptele constatate, urmând a fi
sesizate, în temenele legale, organele competente.

130
 Procesele-verbale, pentru faptele care atrag răspunderea
juridică, sunt semnate de echipa de control, de persoanele vinovate şi
eventualii asistenţi, în prezenţa cărora s-au făcut constatările.

Faptele pentru care s-au întocmit procese-verbale separate vor

fi menţionate în procesul-verbal de control, cu precizarea că a fost
încheiat şi un act de control distinct.

La procesele-verbale de control se anexează, pentru

confirmarea faptelor consemnate, următoarele documente: note de
constatare; note explicative; tabele; situaţii; documente ale operaţiunilor
economice, financiare, contabile; sesizările primite de la persoanele
fizice sau juridice; declaraţiile persoanelor controlate; angajamentul de
plată; pentru acoperirea prejudiciilor etc.

Printre documentele ce se anexează procesului verbal se

control, cele mai importante sunt: notele de constatare şi notele
explicative.

Notele de constatare reprezintă actele constatatoare pentru

situaţiile în care reconstituirea ulterioară este întotdeauna posibilă. De
asemenea, notele de constatare sunt utilizate şi în cazurile când trebuie să
fie luate măsuri imediate, pentru blocarea sau înlăturarea, de către cei în
drept, a unor fapte sau a consecinţelor acestora, pentru întreruperea
prescripţiei, realizarea în termen a dreptului de acţiune, evitarea
decăderii dreptului de acţiune, trecerea la executarea silită etc.

Notele explicative se întocmesc în cazurile în care se constată

abateri sau fraude, care atrag răspunderea juridică; emiterea deciziei de
imputare, declanşarea procesului-verbal etc.

Aceste note se întocmesc sub formă de răspunsuri la întrebările

formulate de echipa de control. În funcţie de răspunsurile date, în notele
explicative, se pot definitiva unele obiective ale controlului financiar,
dacă din răspunsuri, rezultă elemente noi, controlul se va extinde,
înscriindu-se în procesul-verbal de control, constatările suplimentare.
Dacă unele constatări sunt infirmate, prin răspunsurile date de nota
explicativă, echipa de control va reexamina actele şi operaţiunile care
stau la baza lor.
 b. Procesul verbal de contravenţie se încheie de echipa de
control în cazurile când se constată încălcarea actelor normative cu
privire la disciplina financiară, de către personalul din unitatea
controlată.

Constituie contravenţie la normele legale privind disciplina

financiară, faptele săvârşite cu vinovăţie de salariaţi, în legătură cu:
executarea actelor şi operaţiunilor financiare; realizarea veniturilor
statului; circulaţia monetară şi creditul bancar; evidenţa contabilă şi
controlul financiar. Aceste fapte se sancţionează cu amendă
contravenţională.

Contravenţiile la normele legale privind disciplina financiară se

constată şi se sancţionează de către următoarele persoane: personalul cu
atribuţii de control, inspecţie şi revizie din Ministerul Finanţelor, bănci
revizori de gestiune, precum şi persoane asimilate acestora.
 Nota de prezentare a procesului-verbal de control
reprezintă un raport al echipei de control, cu concluzii şi propuneri
referitoare la faptele şi abaterile constatate.
În nota de prezentare sunt examinate întâmplările formulate de
persoanele controlate, împotriva unor constatări din procesul-verbal de
control

şi prezentarea motivelor pentru care nu s-a putut ţine seama de acestea;

sunt explicate eventualele contradicţii dintre datele cuprinse în procesul-
verbal şi notele explicative luate de la cei găsiţi vinovaţi; sunt indicate
unele probleme sau aspecte care necesită să fie controlate în continuare;
dificultăţile întâmpinate în execitarea controlului; aspectele pozitive
constatate la unitatea controlată, care ar putea fi extinse şi la alte unirăţi
etc.

În partea finală a notei de prezentare, echipa de control face

propuneri pentru completarea sau modificarea măsurilor stabilite de
conducerea unităţii controlate, în vederea înlăturării lipsurilor şi
deficienţelor constatate în timpul controlului. Aceste propuneri sunt
concretizate cu privire la: aplicarea sancţiunilor disciplinare, stabilirea
răspunderii patrimoniale, administrative sau penale, comunicări care
urmează să fie făcute altor unităţi etc.

d. Nota de expunere a concluziilor se întocmeşte în situaţia

în care, ca urmare a acţiunii de control, nu s-a constatat nici o deficienţă,
abateri sau fapte ilegale. În nota de expunere a concluziilor sunt
consemnate obiectivele urmărite, actele şi operaţiile verificate,
compartimentele controlate etc.
Actul de control trebuie, în mod obligatoriu, să fie semnat de
întreprinzător. În cazul în care acesta are obiecţiuni la cele consemnate,
întreprinzătorul semnează actul de control cu menţiunea că are
observaţii, obiecţii sau precizări faţă de cele controlate. Acest lucru se
realizează în scris, în mod distinct, de regulă până la încheierea
controlului. Organul de control are obligaţia să anexeze la actul de
control obiecţiunile întreprinzătorului şi să-şi exprime punctul de vedere
în legătură cu acestea.
Întreprinzătorul care refuză să permită organelor de control să-
şi exercite atribuţiile riscă să i se suspende autorizaţia de funcţionare. În
cazul în care se constată indicii privind existenţa unor abateri grave, în
contextul conservării probelor privind existenţa unor abateri grave în
contextul necesităţii conservării probelor necesare stabilirii adevărului,
se poate dispune sigilarea unităţii şi dependinţelor acesteia, total sau
parţial. Trebuie menţionat că ruperea sigiliilor reprezintă faptă penală.

Subliniem că toate aceste proceduri sunt menite să creeze

condiţiile necesare stabilirii cât mai exacte a adevărului în fiecare caz în
parte. Noua lege a Controlului financiar creează cadrul pentru
delimitarea şi precizarea drepturilor şi obligaţiilor, atât ale organelor de
control, cât şi persoanelor fizice şi juridice supuse controlului, inclusiv
răspunderea acestora.

Valoarea actelor de control este determinată de valoarea

acţiunii de control, de pregătirea şi competenţa cu care echipele de
control au reuşit să realizeze posibilităţile de perfecţionare a muncii, de
creştere a eficienţei activităţii la unităţile controlate. Valoarea acestor
acte este determinată şi de

132
modul cum echipele de control ştiu să fundamenteze constatările şi să valorifice rezultatele controlului, de
obiectivitatea cu care prezintă faptele şi de utilitatea şi eficienţa măsurilor luate sau propuse pentru
remedierea deficienţelor.

Acţionând în spiritul deontologiei profesionale, cu obiectivitatea şi principialitate, controlul

financiar va fi în măsură să asigure aflarea adevărului, stabilirea nepărtinitoare a răspunderilor, va
împiedica tragerea la răspundere a unor persoane nevinovate.
De felul în care este organizat şi exercitat controlul financiar, de competenţa profesională şi
etică a membrilor echipelor de control, depinde rolul educativ al controlului, caracterul său eficient şi
real.

SEMINAR FISCALITATE 23.03.21

EVAZIUNEA FISCALA

Definitii ale evaziunii fiscale intalnite in literatura de specialitate: “totalitatea procedeelor ilicite
sau ilicite cu ajutorul carora cei interesati sustrag, in totalitate sau in parte, materia lor
impozabila obligatiilor stabilite prin legile fi scale”, sau, mai simplu, evaziunea “desemneaza
ansamblul manifestarilor de fuga din fata impozitului.”

Evaziunea fiscala are doua forme de manifestare din punct de vedere al modului cum poate fi
savârsita, al raportului care exista intre fenomenul in cauza si legislatia in vigoare:

- evaziune fiscala licita (realizata la adapostul legii);

- evaziune fiscala ilicita (frauduloasa) sau frauda fiscala.

Din punct de vedere teritorial, evaziunea fiscala se delimiteaza in:

- evaziune fiscala la nivel national;

- evaziune fiscala internationala.

Evaziunea fiscala licita este definita ca “sustragerea unei parti din materia impozabila fara ca
acest lucru sa fie considerat contraventie sau infractiune” si presupune exploatarea cadrului
normativ pentru valorificarea inteligenta a inconsecventelor si contradictiilor prevederilor legale
cu scopul de evitare a obligatiilor contribuabililor catre stat. Evitarea obligatiilor fiscale, in
limitele legii, necesita specialisti in domeniul fiscal, iar consecinta este ca numai societatile cu
capital mare pot utiliza aceasta forma de evaziune, deoarece costurile unei consultante
specializate sunt mari. Contribuabilii cu venituri modeste care nu au posibilitatea sa aloce sumele
necesare unei asistente specializate apeleaza la frauda fiscala.

Factorii care favorizeaza evaziunea fiscala licita sunt:

– acordarea unor facilitati fi scale sub forma unor exonerari, scutiri partiale, reduceri, deduceri; -

acordarea unor scutiri delimitate temporar, in cazul infiintarii de noi societati comerciale;

- scoaterea de sub incidenta impozitului a veniturilor aferente depozitelor bancare si a celor

provenite din plasamente in obligatiuni emise de stat;

28
- nereglementarea cheltuielilor generale ale societatilor comerciale, aceasta creând tentatia
supraevaluarii prin cresterea nejustificata economic a acestora;

- impunerea veniturilor realizate de anumite categorii de persoane fizice, pe baza unor norme
medii de munca creeaza conditii pentru contribuabilii care realizeaza venituri mai mari decât
media sa nu plateasca impozite pentru diferenta respectiva;

- exploatarea unor lacune ale legii.

In România cele mai frecvente evaziuni fiscale licite au fost favorizate de facilitatile fiscale
acordate de guverne si omisiunile in reglementarea unor impozite si taxe. Evaziunea fiscala
ilicita (frauda fiscala) este definita ca o forma de eludare agravanta care se sanctioneaza prin
masuri pecuniare si privative de libertate si constain ascunderea ilegala, totala sau partiala, a
materiei impozabile de catre contribuabili in scopul reducerii sau eliminarii obligatiilor fiscale ce
le revin.

Evaziunea fiscala ilicita se prezinta sub urmatoarele forme:

- evaziunea traditionala;

- evaziunea juridica;

- evaziunea contabila;

- evaziunea prin evaluare.

Evaziunea traditionala constain sustragerea de la plata obligatiilor fiscale prin inregistrare si

depunere de documente incorecte sau prin neintocmirea documentelor solicitate prin legislatia fi
scala. Aceasta forma de evaziune fiscala se materializeaza prin: intocmirea de declaratii fiscale
false sau neintocmirea acestora, reducerea intentionata a incasarilor in scopul reducerii TVA si a
profitului impozabil, prin incasari in numerar fara chitante si vânzari fara factura, cresterea cu
intentie a cheltuielilor in scopul diminuarii profi tului impozabil, producerea si comercializarea
de bunuri si servicii in mod clandestin, desfasurarea muncii remunerate in mod clandestin (“la
negru”) si a tranzactiilor imobiliare.

Evaziunea juridica constain ascunderea naturii unui organism sau contribuabil. De exemplu, un
contract de asociere este transformat, in mod ascuns, intr-un contract de munca, prin care benefi-
ciarul acestuia isi creeaza avantaje din calitatea de salariat.
Evaziunea fiscala este definita ca “sustragerea prin orice mijloace de la plata impozitelor, taxelor
si a altor sume datorate bugetelor de stat de catre persoanele juridice, care realizeaza venituri
impozabile, conform reglementarilor fiscale.”

Evaziunea contabila consta in disimularea unei evidente contabile corecte, prin utilizarea unor
documente false, cu scopul de a creste cheltuielile, de a diminua veniturile si, implicit, a
reducerii impozitului pe profit, adica diminuarea obligatiilor fiscale datorate statului.

29
Evaziunea fiscala prin evaluare consta in diminuarea valorii stocurilor, supraestimarea
amortismentelor si provizioanelor cu intentia de a deplasa impozitul in viitor.

In privinta evaziunii fiscale, comertul se situeaza pe primul loc in rândul activitatilor generatoare
de economie subterana. In ceea ce priveste contribuabilii, se considera ca cele mai mari
posibilitati de fraudare le au aceia care desfasoara activitati industriale si comerciale, precum si
activitatile independente precum medicii, avocatii si arhitectii.

Principalele aspecte sub care se manifesta evaziunea fiscala sunt:

– sustragerea de la plata impozitelor prin inregistrarea incorecta in datele contabile a

operatiunilor economice;

- companii fantoma;

- distrugerea documentelor financiar – contabile;

- organizarea unor evidente contabile duble;

- intocmirea balantelor contabile bazate pe date nereale;

- nedeclararea unor activitati comerciale sau a unor surse de impozitare;

- subzistenta unor activitati economice fara declararea subsidiarilor, punctelor de lucru si

antreprizelor;

- prezentarea de documente false privind operatiunile de import – export.

In ceea ce priveste tehnicile de fraudare fiscala, acestea pot fi grupate pe categorii de obligatii fi
scale.

In cazul impozitului pe profit, tehnicile de fraudare fiscala sunt:

- reducerea bazei de impozitare prin includerea in costuri a unor cheltuieli fara documente
justificative sau baza legala;

- inregistrarea unor cheltuieli supradimensionate sau peste limita admisa de legi;

- deducerea unor cheltuieli personale ale asociatilor sau dobânzi la imprumuturi acordate de
administratorii societatii;

- neinregistrarea integrala a veniturilor realizate, fie prin neintocmirea documentelor de evidenta

sau prin inscrierea in documente a unor preturi de livrare sub cele practicate in mod real;

30
- transferul veniturilor impozabile la societati nou create in cadrul aceluiasi grup, aflate in
perioada de scutire de la plata impozitului pe profit, concomitent cu inregistrarea de pierderi de
catre societatea – mama;

- determinarea impozitului pe profit prin plicarea necorespunzatoare a prevederilor legale in

special in ceea ce priveste reducerea impozitului aferent profitului reinvestit;

- necalcularea de catre unele organizatii nonprofit a impozitului aferent veniturilor rezultate din
activitati economice;

- neinregistrarea in contabilitate a diferentelor stabilite prin actele de control sau chiar a

obligatiilor legate de impozitul pe profit datorat.

Tehnicile de fraudare utilizate in cazul taxei pe valoarea adaugata sunt:

– aplicarea eronata a regimului deducerilor taxei pe valoarea adaugata pe baza unor documente
care nu au inscrisa taxa sau deduceri fara documente sau cu documente ilegale, deduceri de TVA
ca urmare a inscrierii repetate a unor facturi in jurnalele de cumparari, deduceri pe baza unor
documente apartinând altor societati comerciale, deducerea taxei pe valoarea adaugata aferenta
operatiunilor scutite de drept de deducere;

- necuprinderea unor operatiuni ce intrain sfera taxei pe valoareaadaugatain baza de calcul a taxei
si necuprinderea in baza de calcul a tuturor facturilor;

- neevidentierea si nevirarea taxei pe valoarea adaugata aferenta avansurilor de la clienti;

- neinregistrarea ca platitor la depasirea plafonului minim;

- sustragerea de la plata taxei pe valoarea adaugata aferenta importurilor de bunuri prin

prezentarea unor acte fictive de donatie, de la parteneri externi, in loc de acte de cumparare,
precum si neincluderea in deconturi a taxei pe valoarea adaugata de platain vama;

- emiterea de chitante fi scale si facturi cu taxa pe valoarea adaugata,fara ca agentul economic sa

fi e platitor si fara sainregistreze si sa vireze taxape valoarea adaugata;

- neutilizarea sau utilizarea defectuoasa a formularisticii tipizate, cu inregistrari incomplete in

jurnale sau inregistrari repetate in jurnale de cumparare, facturi “pierdute”, amânarea intocmirii
facturilor fi scale, necuprinderea in baza de calcul a tuturor elementelor din factura;

- sustragerea de la plata taxei pe valoarea adaugata prin declararea unor importuri ca fi ind
temporare;
- cereri de rambursare nejustificate;

- erori de calcul;

31
Tehnicile de fraudare fi scala cele mai frecvente in ceea ce priveste impozitul pe salarii sunt:

- neimpozitarea tuturor surselor platite salariatilor cu titlu de venituri salariale;

- aplicarea incorecta a tabelelor de impozitare a drepturilor salariale;

- neretinerea si nevirarea impozitului pe salarii datorat pentru persoanele angajate pe baza de

conventii sau pentru zilieri;

- necumularea, in vederea impozitarii, a tuturor veniturilor salariale;

- neinregistrarea obligatiilor de plata a impozitului pe salarii;

- nerespectarea legislatiei privind stabilirea bazei de impozitare;

- necuprinderea in baza de impozitare a tuturor veniturilor realizate, in special a celor pentru care
impozitarea se realiza pe baza declaratiei subiectului impozabil;

- identifi carea unor modalitati de generare de cheltuieli fictive cu salarizarea unor persoane;

- crearea unor facilitati salariatilor, care sa nu intre in sfera de impunere a impozitului pe venitul
global realizat astfel incât sa plateasca la bugetul de stat un impozit mai mic;

- obtinerea de catre salariati a unor statute ce le confera scutirea de la plata impozitului pe venitul
global, precum certificate de revolutionari, certificate de handicapati.

In privinta accizelor, tehnicile de fraudare fiscala sunt:

- necuprinderea in baza de impozitare a tuturor sumelor impozabile;

- micsorarea bazei de impozitare prin subevaluarea produselor importate in vama prin folosirea
de documente duble;

- necalcularea accizelor aferente modificarii concentratiei alcoolice;

- neincluderea accizelor in pretul de vânzare al produselor pentru carese datoreaza accize;

- neevidentierea in contabilitate a obligatiei de plata a accizelor;

- sustragerea de la plata accizelor prin schimbarea denumirii produselor accizate si trecerea lor la
produse neaccizate sau accizate in cote reduse.

Referitor la alte impozite si taxe datorate bugetului de stat sau bugetelor locale, trebuie
mentionate urmatoarele tehnici de fraudare fiscala:

- evidentierea in contabilitate a unor cladiri la valori inferioare celor reale;

32
- nedepunerea la organele fiscale a declaratiilor privind cladirile aflate in patrimoniu, a
mijloacelor de transport aflate in posesie si a terenurilor detinute sau aflate in administrarea
agentilor economici;

- declararea unor date eronate, neactualizate sau nesincere, in ce priveste impozitul pe cladiri,
taxa mijloacelor de transport, taxa pentru folosirea terenurilor proprietate de stat;

- neconstituirea si nevirarea impozitului pe dividende, calcularea eronata a acestuia;

- neretinerea impozitului pe dividende aferent avansurilor acordate in cursul anului care dupa
realizarea profi tului si aprobarea bilantului au avut destinatia de dividende;

- nedeclararea veniturilor realizate de catre persoanele fi zice din diverse activitati;

- incalcarea prevederilor legale privind modul de desfasurare si impozitare a activitatii de

taximetrie de catre persoanele autorizate sa desfasoare aceste activitati, prin neprezentarea la
organul fi scal sau alterarea informatiilor furnizate de aparatele de taxat.

Cele mai noi si mai utilizate metode de fraudare a bugetului de stat sunt:

- simularea unor exporturi;

- trecerea scriptica a operatiunilor prin mai multe societati;

- organizarea in ascunderea actiunilor frauduloase prin implicarea mai multor societati dispersate
in teritoriu, aparent fara legaturaintre ele si intocmirea de documente care indeplinesc doar
formal cerintele legale, urmate de transferuri bancare care simuleaza stingerea obligatiilor fi
ctive intre parteneri.

B. Economia „neobservata”

Manualul OECD privind masurarea economiei neobservate prevede:

• productia subterana: activitati productive si legale dar care sunt ascunse deliberat autoritatilor
pentru a evita plata taxelor sau respectarea reglementarilor

• productia ilegala (interzisa prin lege)

• productia sectorului informal - activitati in cadrul sectorului gospodariilor sau in alte
unitati care sunt neinregistrate

• productia gospodariilor pentru consum final propriu.

33
EVAZIUNE FISCALA --- IMPACT ECONOMIC SI SOCIAL