Caracterul

Caracterul se formeaza in copilarie si adolescent, iar in mod lent, toata viata, prin
interiorizare de norme, valori si modele sociale. Prin urmare, invatarea sociala are un rol minimal
in formarea temperamentului si unul esential in formarea caracterului. De exemplu, prin
respectarea regulilor, comportamentul copilului este incurajat sau nu, iar sanctionarea sau
recompense au rol decisiv. Caracterul are ca punct de plecare activitatea, actiunea. Situatiile din
viata pun in functiune anumite conduit, devenind statornice pentru subiect prin repetare.

Caracterul are un segment de orientare (individual re idei despre ceea ce trebuie facut) si un
segment efector, care cuprinde mecanismele voluntare, considerate coloana vertebrala a
caracterului. Pe baza atitudinii, omul se orienteaza selectiv, se adapteaza la situatii evaluandu-le
si au intotdeauna un obiect de referinta, atitudinea fiind invariantul caracterului. Atitudinea are o
component afectiva si una cognitive, dar si una comportamentala, unde intervine vointa, prin
consum de efort. Valoarea reprezinta interesul pentru un obiect, stima acordata unei persoane.
Sunt valori biologice, economic, morale, estetice, religioase, insa volorile sunt cunnoscute prin
avaluarea conginitv-afectiva. Pierderea unei valori importate cauzeaza depresie, restrangerea
orizontului social.

Caracteristicile cognitive, afectiv-emotionale si conative sunt reprezentative pentru

caracter, avand urmatoarele insusiri: unitatea caracterului (cea mai inalta structura a
personalitatii), originalitatea caracterului (sinteza caracterului este mereu originala, dar
combinatia poate integra atitudini, valori, aptitudini, pri care o persoana se distinge de alta),
statornicia caracterului (cand o perosana are valori morale ridicate), platicitatea caracterului
(posibilitatea evolutiei prelungite in timp).