Introducere ÎN Psihologia Socială: Noțiuni Introductive

INTRODUCERE ÎN
PSIHOLOGIA SOCIALĂ
Noțiuni introductive
Delimitarea Psihologiei sociale
Psihologia socială:
Studiul științific al modului în care gândurile, trăirile

emoționale și comportamentele indivizilor sunt influențate
de prezența reală sau imaginară a altor persoane
(apropriate sau străine)
Înțelegerea și predicția comportamentului uman în situații

sociale
Delimitarea Psihologiei sociale
Psihologia socială
Abordează determinarea situațională a

comportamentului uman (vs. determinarea dispozițională):
Rolul caracteristicilor situațiilor sociale în înțelegerea și

predicția comportamentului uman
Delimitarea Psihologiei sociale de celelalte abordări
Psihologia personalității: diferențele interindividuale
Psihologia dezvoltării: schimbările prin care trec indivizii de-

a lungul vieții
Psihologia cognitivă: procesarea informațiilor (gândurilor)
Psihologia clinică: comportamentul patologic
Neuropsihologie: funcționarea creierului și a sistemului

nervos
Scurtă istorie a domeniului
Triplett, 1897:
40 de copii aveau ca sarcină învârtirea unei roți, fie

singuri fie în prezența altor copii care făceau același
lucru Rezultatul: timpul de rotire a roții era mai scurt
atunci când copiii lucrau în prezența altor copii
Ringelmann, 1880:
grupuri de bărbați, diferite ca mărime, aveau ca sarcină

să tragă de o sfoară
Rezultatul: în grupurile mai mari, efortul individual
descreștea
Scurtă istorie a domeniului
Triplett, 1897; Ringelmann, 1880 - primele studii care

arată puterea prezenței celorlalți asupra
comportamentului individual
Allport, 1954: Importanța atitudinilor sociale
Lewin, 1943: comportamentul este o funcție a

persoanei și a situației
Domeniul de studiu al Psihologiei sociale
Efectul pe care ceilalți (alți indivizi) îl au asupra triadei

ABC
Triada ABC este semnificativă pentru modul în care

psihologii sociali interpretează și explică
comportamentul uman
A = Affect/ Emoție: ceea ce simțim într-o situație/ față de un
stimul social
B = Behavior/ Comportament: cum ne comportăm, ce acțiuni
manifestăm în situația socială sau în prezența unui
stimul social
C = Cognition/ Gândire: ceea ce gândim sau ceea ce credem
despre situație/ stimul
Domeniul de studiu al Psihologiei sociale
Efectul pe care ceilalți (alți indivizi) îl au asupra:
Modului în care simțim: față de noi înșine (stima de

sine), față de alte persoane (prejudecată)
Comportamentelor: agresive, de întra-ajutorare, de

alăturare la un grup social
Modului în care gândim despre: noi înșine (conceptul

de sine), despre alții (stereotipuri), despre probleme
sociale (atitudini)
Puterea situației sociale
Prezența sau absența altora poate influența emoțiile,

comportamentele sau gândurile pe care le avem într-o
situație
Factorii sociali pot influența comportamentele noastre

chiar dacă nu conștientizăm prezența lor
Efectul conceptelor bătrân – încet (procesare semantică)
asupra timpului de execuție al mișcărilor (Bargh, 1996)
Modelul celor două sisteme cognitive
Mintea umană operează în două moduri distincte:

automat (în afara controlului voluntar) și deliberat
(intenționat, sub control conștient)
Daniel Kahneman & Amos Tversky, 1979: teoria

prospectivă a luării deciziei în situații de incertitudine
Modelul celor două sisteme
cognitive Sistemul cognitiv automat:
Operează în afara controlului conștient, fără efort voluntar
“micii roboți” care efectuează operații automatizate (precum

interpretarea, organizarea sau categorizarea informațiilor)
Responsabil pentru cea mai mare parte a acțiunilor

noastre deoarece este activ chiar și atunci când noi nu
suntem (de ex. în timpul somnului)
Exemplu: identificarea într-o succesiune de zgomote

asupra cărora nu ne îndreptă m atenția a unei informații
de interes pentru noi; trezirea la auzul numelui
Sistemul cognitiv intențional:
Operează sub controlul conștient, cu efort voluntar
Procesează informația intenționat pentru a lua o decizie

(simplă sau complexă)
Exemplu: căutarea unui exemplu pentru a ilustra acest

concept
Sistemul automat Sistemul deliberat

Rapid Încet
În afara controlului conștient Controlabil
Neintenționat Ghidat de intenție
Inflexibil Flexibil
Slab în combinarea informațiilor Combină informația
Estimează Precis, computațional
Poate efectua operații simple Poate efectua operații complexe
Poate face sarcini multiple Poate efectua o singură sarcină o
Intuitiv dată
Fără efort Rațional
Evaluează stimulii rapid (îi place Presupune efort
vs. nu îmi place, bun vs. rău) Presupune emoții complexe
Independent de procesarea
conștientă Depinde de sistemul automat
“Fă cum simți!” “Descopera solutia!”
Beneficiile sistemului deliberat:
Confruntarea cu situații noi
Performează operații complexe bazate pe raționament

logic
Cele două sisteme cognitive lucrează împreună (cel

intențional este dependent de cel automat)
uneori, intră în conflict:

Sistemul automat > tendința de a
face ceva Sistemul intențional >
auto-controlul
INTRODUCERE ÎN
PSIHOLOGIA SOCIALĂ
Cogniția socială
Ce este cogniția socială?
Modul în care oamenii gândesc despre ei înșiși și

despre lumea socială: modul în care selectează,
interpretează, reactualizează și folosesc informații din
mediul social
De ce gândim despre noi înșine și despre lumea socială?
Pentru: stabilirea și gestionarea relațiilor

interpersonale, atingerea obiectivelor personale
prin intermediul interacțiunilor sociale, comunicare
interpersonală
Ce este cogniția socială?
Suntem bine “echipați” pentru a gândi: la om, cortexul,

responsabil pentru pentru funcțiile cognitive
complexe, are cea mai mare dimensiune (în raport cu
restul corpului), comparativ cu mamiferele
Gândirea solicită efort (gândirea deliberată), iar

capacitățile noastre cognitive sunt, totuși, limitate
Tindem să gestionăm efortul cognitiv apelând la

“scurtături” în gândire (avari cognitiv: tindem să
economisim resurse cognitive bazându-ne pe
gândirea automată – intuitivă și, uneori, irațională)
Gândirea automată vs. gândirea intenționată
Efectul STROOP (Stroop, 1935): timpul de reacție la

stimulii congruenți (culoare = semnificație) este mai
mic decât la stimulii incongruenți (semnificație și
culoare diferite)
când stimulii sunt incongruenți, răspunsul automat este

semnificația cuvântului
este nevoie de efort conștient pentru a inhiba

răspunsul automat și a spune culoarea cuvântului
atunci când răspunsul automat nu este semnificația

cuvântului, de exemplu, pentru că nu cunoaștem
semnificația sau nu știm să citim, sarcina devine ușoară
Gândirea automată
Gândirea automată nu solicită efort deoarece se

bazează pe structuri de cunoștințe: pachete
organizate de informații depozitate în memorie
Structurile de cunoștințe se formează când un set de

concepte asociate este frecvent activat din memorie
(un concept activat activează concepte asociate, cu cât
asocierea este mai frecvent activată, setul de concepte
devine mai puternic > structură de cunoștințe)
Gândirea automată
Structuri de cunoștințe: SCHEME
Seturi organizate de cunoștințe despre un concept,

atributele lui și relația cu alte concepte
Pe baza schemelor, ne formăm așteptări (știm la ce să ne
așteptăm) – gândirea automată
Când așteptările nu sunt confirmate, intervine

gândirea intenționată
Gândirea automată
Structuri de cunoștințe: SCHEME

Gândirea automată
Structuri de cunoștințe: SCENARII
Seturi organizate de cunoștințe despre modul în care

oamenii (sau obiectele) se comportă în anumite
contexte (scheme despre un tip anume de eveniment)
Scenariile definesc situațiile sociale și ghidează

comportamentul uman
Scenariile se învață prin experiență directă sau prin

observarea comportamentului altor persoane
Gândirea automată
Structuri de cunoștințe: SCENARII
Aplicație
Descrieți scenariul cognitiv pe care îl aveți despre

situația socială specifică: a mânca la restaurant.
Care este modelul de comportament concordant cu

situația definită?
Cum reacționăm când nu avem scenariu pentru o

situație?
Gândirea automată
Schemele și scenariile influențează modul în care

percepem, interpretăm, judecăm și reacționăm la
evenimente/ în situații sociale
Cu cât o schemă sau un scenariu este mai frecvent

activat, cu atât solicită mai puțin efort voluntar și
conștient – le aplicăm automat
Gândirea automată
Structuri de cunoștințe: AMORSARE
Procesul prin care un stimul dat activează concepte

asociate, făcându-le mai accesibile în memorie
Cunoștințele sunt asociate în rețele în memoria

umană; când ne gândim la un concept acesta
amorsează (facilitează activarea) conceptelor
asociate
Dacă un concept a fost activat, poate amorsa modul în

care interpretăm evenimente ulterioare (Bargh, Chen,
& Burrows, 1996)
Gândirea automată
Structuri de cunoștințe: AMORSARE
Amorsarea poate fi:

subliminală (sub nivelul minim al conștientizării,
stimulul există dar nu este identificat conștient de
individ)
supraliminală (stimulul este conștientizat)
Aplicație
Funcționează amorsarea subliminală? Știm că

amorsarea activează concepte asociate, dar poate un
stimul subliminal să amorseze un anumit
comportament?
Gândirea automată
Structuri de cunoștințe: ÎNCADRARE (FRAMING)
Modalitatea în care este prezentată/ încadrată o

informație: în termeni de câștig sau de pierdere
Încadrarea informației modifică percepția și tendința

înspre acțiune a indivizilor
Gândirea automată
Structuri de cunoștințe: ÎNCADRAREA (FRAMING)
Exemplu
Periatul zilnic al dinților elimină bacteriile și asigură o

respirație proaspătă (încadrare în termeni de câștig)
Dacă nu vă periați zilnic dinții, resturile de mâncare rămase

vor produce bacterii și respirație urât mirositoare
(încadrare în termeni de pierdere)
Mesajele în termeni de câștig sunt mai eficiente când

abordează comportamente de prevenire a bolii,
mesajele în termeni de pierdere sunt mai eficiente
când abordează comportamente de diagnosticare a
bolii.
Euristicile cognitive
“Scurtăturile” cognitive (specifice gândirii automate)

care permit estimări rapide privind probabilitatea de
apariție sau de manifestare a unui eveniment
Simplifică viață pentru că economisesc resurse cognitive
dar
Pot fi eronate și pot conduce la decizii eronate

Prototipicalitatea alternativelor
Exercițiu
Dan are 41 de ani, poartă ochelari, îi place să citească

cărți științifice, ascultă Radio România Actualități și
preferă tenisul. E mai probabil ca Dan să fie:
Profesor
Șofer la Ratbv
Prototipicalitatea alternativelor
Tendința de a judeca probabilitatea sau frecvența de

apariție a unui eveniment în funcție de măsura în care
se apropie de un eveniment tipic
Accesibilitatea alternativelor
Exercițiu
Este mai probabil ca o persoană să moară:

Într-un accident aviatic
În urma cancerului la plămâni
Accesibilitatea alternativelor

apariție a unui eveniment în funcție de ușurința/
rapiditatea cu care ne reamintim informații relevante
despre una sau mai multe alternative
Informațiile/ evenimentele frecvente, recente,

importante sau dramatice sunt reamintite mai rapid și,
ca atare, probabilitatea lor de apariție este
supraestimată
Ancorarea alternativelor
Exercițiu
Este mai aproape de adevăr răspunsul la întrebarea:

Câți oameni sunt în această sală?
În această sală sunt mai mulți de 25 de oameni?
Câți oameni sunt?
Ancorarea alternativelor

apariție a unui eveniment în funcție de o estimare
inițială (ancoră), făcând apoi numai mici ajustări ale
estimării inițiale
Tindem să fim consistenți cu estimarea inițială

Biasări cognitive
Gândirea automată ne ajută să luăm decizii rapide,

însă este supusă unor erori cognitive (de judecată)
Oamenii au acces la două tipuri majore de informații:

date de la un număr mare de oameni (statistice) sau
cazuri particulare
Atunci când decizia se bazează mai degrabă pe cazuri

particulare, există o probabilitate mai mare de eroare
(însă nu întotdeauna decizia luată astfel este greșită
(exemplul prietenului poate fi mai relevant decât
frecvența statistică)
Reducerea erorilor cognitive
Deciziile importante pentru individ sunt rar luate de

gândirea automată
Prezentarea informațiilor într-o manieră clară și ușor

de procesat facilitează luarea de decizii bune (de
exemplu, ambalajele produselor alimentare)
Rolul gândirii intenționate este amplificat de:

luarea în considerare a mai multor alternative,
căutarea informațiilor contrare,
căutarea activă a informațiilor mai degrabă decât
folosirea informațiilor existente în memorie,
folosirea meta-cogniției
Â
INTRODUCERE ÎN
PSIHOLOGIA SOCIALĂ
Percepția socială
Definirea percepției sociale
Studiul modului în care ne formăm impresii despre alte

persoane și facem inferențe despre ele
Studiul modului în care gândim despre alte persoane

și despre comportamentul lor
Percepția socială ne ajută să înțelegem mai bine

mediul social în care trăim
(a infera = a formula o concluzie din mai multe fapte

particulare)
Surse de informații în percepția
socială Comunicarea nonverbală
Comunicarea, intenționată sau neintenționată, prin

intermediul: expresiilor faciale, tonului vocii, gesturilor,
pozițiilor corpului, mișcărilor, folosirea atingerilor,
privirii
Indicii nonverbali ne ajută în:

Exprimarea și perceperea emoțiilor
Exprimarea și perceperea atitudinilor
Exprimarea și perceperea caracteristicilor de
personalitate (de exemplu: în identificarea
amplitudinii și frecvenței gesturilor specifice
extravertului)
Surse de informații în percepția socială
Comunicarea nonverbală: exprimarea facială a emoțiilor
Charles Darwin: comunicarea nonverbală este

specifică speciei umane și nu este specifică unei
culturi
Ekman & Friesen (1971): abilitatea de a exprima și

interpreta emoții este cross-culturală (cel puțin pentru
cele șase emoții de bază: bucuria, frica, furia,
surpriza, dezgustul, tristețea)
Ekman & Friesen (1971): concluzia lor este formulată

pe baza studiului derulat cu membrii tribului South
Fore din Noua Guinee
Deși exprimarea și interpretarea emoțiilor de bază

este universală, nu întotdeauna reușim să
decodificăm cu acuratețe emoțiile deoarece:
adesea exprimăm un mix de afecte sau afecte complexe
aceiași expresie facială poate fi interpretată diferit în
funcție de direcția privirii (în furie, privirea este directă, în
frică, persoana evită contactul direct)
fiecare cultură are reguli specifice de exprimare emoțională
(de exemplu, multe culturi descurajează exprimarea
emoțiilor negative prin plâns la băieți; în cultura japoneză
se exprimă mai rar și mai puțin intens emoții)
Comunicarea nonverbală: Folosirea spațiului personal
Apropierea fizică de cealaltă persoană în timpul

comunicării
Devierile de la “normă” influențează percepția despre

acea persoană
Surse de informații în percepția
socială Comunicarea nonverbală
Utilizarea și semnificația contactului vizual, a gesturilor

sau a poziției corpului diferă între culturi
Exemple?
Prima impresie
Cum se formează prima impresie?
Tindem să ne formăm impresii despre alte persoane

pe baza unui număr redus de informații sau indici
Atunci când ne bazăm exclusiv pe indicii faciali

(expresia feței, forma, aspectul) ne formăm prima
impresie despre persoană în mai puțin de 100 de
milisecunde (Bar, Neta, & Linz, 2006)
Expunerea mai lungă nu schimbă prima impresie

Prima impresie
Cum se formează prima impresie?
Folosirea schemelor (specifice gândirii automate):
Pe baza unui număr redus de observații/ informații

despre o persoană, activăm o schemă concordantă cu
acei indicii
Interpretăm persoana pe baza schemei activate

Prima impresie
Ce anume interpretăm despre o persoană ca primă

impresie?
Trăsături de personalitate: dominanța,

agreabilitatea, extraversia
Statutul social
Abilitățile cognitive
Nivelul de religiozitate
Orientarea sexuală
Prima impresie
Persistă influența primei impresii?
Matei este un tip interesant. Persoanele care îl cunosc

spun despre el că este inteligent. Frecvent lumea îl
descrie ca fiind harnic. Matei poate fi și impulsiv sau critic.
Există persoane care îl consideră încăpățânat și invidios.
Mihai este un tip interesant și el. Persoanele care îl

cunosc spun despre el că este invidios. Și încăpățânat.
Atunci când îl descriu pe Mihai, unii spun că este critic,
impulsiv, harnic și inteligent.
Prima impresie
Persistă influența primei impresii?
Asch (1946): ordinea în care aflăm informațiile

influențează prima impresie: prima impresie este mai
favorabilă dacă prima informație despre persoană
este
pozitivă comparativ cu situația în care este negativă
Efectul de primacitate în fomarea primei impresii:

primele informații influențează percepția informațiilor
ulterioare
Persistența convingerii: tendința de a fi consistenți cu
interpretarea/ impresia inițială chiar dacă informațiile
ulterioare sunt contrare
Atribuirea socială
Atribuirea cauzelor comportamentului uman: modul în

care facem inferențe privind ceea ce a determinat
comportamentul altei persoane
Fritz Heider, 1958: teoria atribuirii sociale: oamenii fac

una din două atribuiri atunci când încearcă să explice
comportamentul unei persoane:
Atribuire internă
Atribuire externă
Atribuirea socială
Atribuirea internă
Comportamentul unui persoane este explicat prin felul

ei de a fi: personalitatea, atitudinile, dispozițiile
afective. Cauza comportamentului este internă
persoanei
Atribuirea externă
Comportamentul unui persoane este explicat prin

caracteristicile situației în care s-a manifestat
comportamentul. Cauza comportamentului este
externă persoanei
Atribuirea socială
Tipul de atribuire făcut este ales în funcție de analiza

comportamentelor anterioare din momente și situații
diferite:
modelul covarianței (Kelley, 1967): analizăm

comportamentul actual în funcție de cum a covariat/ s-
a schimbat de-a lungul timpului sau a situațiilor
Atribuirea socială
Indivizii au tendința de a supraestima rolul factorilor

dispoziționali (interni) și a subestima rolul factorilor
situaționali (externi) în explicarea comportamentului
altor persoane
Această tendința se numește eroarea fundamentală

de
atribuire
Motivele pentru care indivizii “comit” această

eroare: saliența perceptivă a persoanelor față de
situații (suntem mai atenți la oameni și informații
despre ei, decât la situația în care se află și
informații despre situație)
INTRODUCERE ÎN
PSIHOLOGIA SOCIALĂ
Sinele. Cunoașterea sinelui în context social

Definirea Sinelui
Cine sunt eu?
Setul general de percepții și convingeri pe care

oamenii le au despre propria persoană, despre cine
sunt ei ca individualități
Construcția socială a sinelui
Sinele se construiește pe baza:
Conștientizării propriului corp (a proceselor biologice

interne, a modificărilor biologice și fiziologice)
Rețelei sociale a individului: raportarea la ceilalți conduce
la construcția identității personale prin preluarea convingerilor
și valorilor de la ceilalți și prin diferențierea
de ei Apartenenței la un grup:
Ceea ce ne apropie de ceilalți, ceea ce ne unește cu
ceilalți constituie sinele interdependent
Ceea ce ne diferențiază de alții (o caracteristică, abilitate
diferită, ce considerăm că ne face unici) constituie sinele
independent
Construcția socială a sinelui
Accentuarea aspectelor comune (interdependenței)

sau a celor unice (independenței) diferă între indivizi
și între culturi:
Esticii sunt mai interdependenți, vesticii mai
independenți
Aceste diferențe (interdependență vs. independență)
ilustrează:
Modul în care gândim despre noi înșine (eu ca
individualitate/ eu ca membru al grupului)
Sinele ideal (cine vreau să devin)
Componentele sinelui
Din perspectiva psihologiei sociale, sinele are trei

componente:
Conceptul de sine (auto-cunoașterea)
Sinele public (social; interpersonal)
Sinele agent (funcționarea executivă)
Fiecare componentă reprezintă o funcție de bază a

sinelui (joacă un rol specific pentru individ)
Conceptul de sine
Componenta cognitivă a sinelui (ce știu, ce

gândesc, ce cred despre mine)
Funcția de bază este auto-cunoașterea
Cuprinde informațiile despre sine: conștiința de
sine, stima de sine, auto-decepția
Sinele public
Componenta publică a sinelui (cum mă prezint

celorlalți; care este imaginea pe care o afișez public)
Funcția de bază este interacțiunea interpersonală
Este relevant în auto-prezentare, rolurile
sociale, relațiile interpersonale, reputația
Sinele agent
Componenta reglatoare a sinelui (responsabilă de

deciziile legate de acțiune, de cum acționez)
Funcția de bază este executivă (ne permite să
trecem la acțiune)
Relevant în luarea deciziei, auto-controlul,
răspunsul activ în fața situației
Conceptul de sine
Este delimitat de:

Convingerile despre noi înșine (ceea ce credem
despre noi)
Termenii pe care îi folosim pentru a ne
descrie Are rol semnificativ în auto-cunoaștere
Elementele constitutive ale conceptului de sine sunt:
conștiința de sine și stima de sine
Conceptul de sine
Conceptul de sine se formează/ modifică prin auto-

cunoaștere
Sursele auto-cunoașterii sunt:
Introspecția
Percepția de sine
Comparația socială
Conceptul de sine: auto-cunoașterea
Introspecția
Procesul prin care indivizii privesc în interiorul lor
pentru a-și analiza propriile gânduri, trăirii și motive
Permite accesul la ceea ce gândim și trăim (o altă
persoană cunoaște numai ceea ce îi spunem sau
ceea ce poate infera despre noi)
Aplicație
Gândiți-vă pentru câteva secunde la la o situație recentă în care
v-a deranjat comentariul unei colege/ unui coleg?
Ce anume v-a deranjat mai tare (conținutul comentariului,
tonul pe care a fost spus, contextul în care a fost spus)?
Cum v-ați simțit? Care a fost reacția?
Cum v-ați exprimat față de colega/ colegul care a făcut
comentariu?
Percepția de sine
Procesul prin care indivizii își observă propriul
comportament și fac inferențe privind trăirile și
gândurile proprii
Este o sursă de cunoaștere atunci când stările interne

sunt ambigue sau incerte
Exemplu
Ieri m-am enervat la muncă! Azi am țipat la prietenii mei!
Cred că sunt irascibilă!
Percepția de sine
În procesul percepției de sine încercăm să înțelegem
motivele comportamentelor/ reacțiilor noastre, însă,
pentru a ne proteja sinele apelăm, involuntar, la
justificări
Efectul supra-justificării: tendința de a considera
comportamentul nostru ca fiind cauzat de motive extrinseci,
subestimând motivația intrinsecă din spatele lui; Efectul este
prezent numai dacă există inițial o motivație intrinsecă ridicată
pentru acea sarcină
Exemplu
acordarea de recompense pentru o sarcină cărora copiilor le
place conduce la percepția recompensei ca fiind cauza
majoră a comportamentului și, ca urmare, la pierderea
interesului intrinsec în acea activitate
Procesul prin care ne cunoaștem propriile abilități și
atitudini comparându-le cu ale altor persoane
(Festinger, 1954)
Când ne comparăm cu alții?

Când nu avem un standard obiectiv la care să ne
raportăm abilitățile și atitudinile
Când suntem nesiguri pe noi într-un anumit domeniu
Cu cine alegem să ne comparăm?
Comparație socială în sus: ne comparăm cu
persoane cu abilități mai înalte ca ale noastre în
domenii specifice cu scopul de a stabili care este
nivelul la care
aspirăm
Comparație socială în jos: ne comparăm cu
persoane cu abilități mai slabe ca ale noastre cu
scopul de a ne simți mai bine
Aplicație
Gândiți-vă la prima zi de școală la universitate. Vă întrebați
probabil dacă vă veți descurca la ore, dacă veți fi suficient de
buni pentru cerințele profesorilor. Cu cine vă veți compara în
această situație incertă:
Un coleg care menționează că a terminat o altă
facultate, a făcut un master în psihologie și acum vrea
să obțină și licența în psihologie?
Un student care tocmai a terminat liceul și are aceiași
experiență cu psihologia ca voi?
Motivația auto-cunoașterii: ce ne motivează să ne

cunoaștem mai bine?
Evaluarea: dorința de a afla mai multe despre noi,
de a ne cunoaște mai bine, curiozitate intrinsecă
Auto-încurajarea: dorința de a afla lucruri
favorabile despre noi înșine
Consistența: dorința de a obține feedback care să
ne confirme ceea ce credem despre noi înșine
Conceptul de sine
Conștiința de sine
Presupune direcționare atenției către propria persoană
și ”reflectarea” noastră (în oglindă, în ceilalți)
Conștiința privată de sine: percepția și recunoașterea
propriilor stări interne: sunt nervos, sunt neliniștit, mă
gândesc la...,sunt sociabil
Conștiința publică de sine: percepția și recunoașterea
modului în care ceilalți mă percep: ceilalți mă văd
nervos, ceilalți vor vedea că sunt neliniștit
Conceptul de sine: Conștiința de sine
Conștientizarea propriei persoane poate fi un proces

plăcut sau neplăcut atunci când ne comparăm cu
ceilalți sau prin raportare la standardul social
Standardul: idealuri, norme, așteptări, principii și valori
morale, modul cum funcționau lucrurile în trecut, ceea
ce
fac ceilalți
Conștiința de sine poate activa indivizii înspre a-și

schimba în bine comportamentul
Exemple
Când aveau posibilitatea să trișeze la un test,
studenții care dădeau testul în fața unei oglinzi au trișat
în mai mică măsură comparativ cu cei care nu aveau
oglindă în față (Diener & Wallborn, 1976)
Când aveau posibilitatea să aleagă între mâncăruri,
persoanele aflate în fața unei oglinzi alegeau mâncăruri
mai sănătoase comparativ cu cei care nu aveau o
oglindă în față (Sentyrz & Bushman, 1993)
Conceptul de sine: Stima de sine
Măsura în care ne evaluăm favorabil pe noi înșine

Persoanele cu stimă de sine ridicată se evaluează ca fiind:
competente, atractive, în mai mare măsură morale
Persoanele cu stimă de sine negativă se evaluează ca
fiind mai degrabă incompetente, mai puțin agreabile, mai
puțin morale (însă nu este o evaluare absolutistă):
nu doresc să greșească sau să eșueze
percepția de sine este confuză și, uneori, contradictorie
accentuează mai mult nevoia de protecție a propriei
persoane decât pe cea de creștere
sunt mai vulnerabile la schimbări emoționale
Aplicație
Reprezentați grafic ceea ce experimentează o

persoană cu stimă de sine scăzută.
Este acurată evaluarea de sine?
Taylor & Brown, 1988: trei iluzii pozitive ale

persoanelor sănătoase mintal (cu stimă de sine
ridicată):
Supra-estimarea calităților (și sub-estimarea defectelor)
Supra-estimarea controlului pe care îl avem asupra
evenimentelor
Optimism nerealist (o percepție mai optimistă asupra
viitorului decât alții)
Menținerea acestor iluzii = strategie de auto-amăgire
(trucurile mintale pe care le folosim pentru a crede ca
fiind adevărate lucruri despre noi înșine care de fapt
sunt false sau mai puțin intense)
Conceptul de sine: Stima de
sine Beneficiile stimei de sine
ridicate:
Inițiativa: persoanele cu stimă de sine ridicată au

încredere că pot face lucrurile bine și acționează
(inițiază discuții și prietenii, acționează așa cum
consideră ei că e mai bine, sunt mai rezistenți la
influența socială, sunt mai aventuroase)
Stare de bine (emoții pozitive, satisfacție): stima de
sine constituie o resursă în fața adversităților,
persoanele cu stimă de sine ridicată gestionează
mai ușor eșecul sau trauma
INTRODUCERE ÎN
PSIHOLOGIA SOCIALĂ
Influența socială
Influența socială
Efectul pe care oamenii îl au asupra convingerilor,

atitudinilor și comportamentelor altor persoane
Influența exercitată poate fi normativă sau

informațională
Vorbim de influență socială chiar și în situațiile în care

ținta își modifică atitudinile și comportamentele în
concordanță cu ale sursei, fără ca sursa influenței să
exercite voluntar și conștient presiune asupra țintei
Influența normativă
Efectul de modificare la nivelul unei persoane a

convingerilor, atitudinilor și comportamentelor acesteia
astfel încât să urmeze normele majorității din dorința
de acceptare socială
Normele de grup (sociale) percepții împărtășite de

către membrii grupului referitoare la maniera de acțiune
și comportamentele adecvate, valabile pentru toți
membrii grupului
Influența normativă este explicată de nevoia de

apartenență socială
Influența normativă
Indivizii acceptă valorile, regulile și normele unui grup

(chiar dacă nu le internalizează) din dorința de a
aparține grupului respectiv
Nevoia de apartenență socială este fundamentală; când
indivizii deviază de la normele grupului sunt respinși sau
excluși social
Apartenența la grup crește șansele de supraviețuire,

de atingere a obiectivelor și îmbunătățește calitatea vieții
Influența informațională
Efectul de modificare la nivelul unei persoane a

convingerilor, atitudinilor și comportamentelor acesteia
astfel încât să urmeze normele majorității din
convingerea că sunt corecte
Indivizii adoptă și internalizează valorile, regulile și

normele unui grup deoarece au convingerea că sunt
valoroase
Acest tip de influență se numește informațională

deoarece are la bază un proces de învățare socială a
valorilor, regulilor și normelor ce urmează a fi
internalizate
A fost pusă în evidență experimental de M. Sheriff, 1936:
Faza I: Participanții erau plasați singuri într-o cameră întunecată și

rugați să își centreze atenția pe un punct luminos aflat la 30 m
distanță de ei. Experimentatorul solicita participanților să estimeze, în
cm, cât de mult se mișcă punctul – sarcina era repetată de mai multe
ori (estimările individuale au fost între 1 și 8 cm)
Faza II: Participanții erau plasați cu încă alți doi participanți în
camera întunecată, având aceiași sarcină ca în Faza I. Fiecare
dintre participanți spunea răspunsul cu voce tare. Pe măsură ce
parcurgeau sarcina de mai multe ori, răspunsurile grupului
convergeau către o valoare medie
Explicația: participanții din faza II foloseau informațiile de la ceilalți,
considerându-le corecte
Punctul luminos nu se mișca de fapt – experimentul era bazat pe
efectul autokinetic (iluzie perceptivă: un punct luminos fix într-un
spațiu întunecat este perceput ca mișcându-se ușor)
Acest tip de influență socială devine relevant în

următoarele situații:
Cu cât o informație/ convingere este împărtășită de mai

multe persoane cu atât tindem să o considerăm mai
valoroasă (sau mai degrabă corectă)
Cu cât ambiguitatea unei situații este mai mare cu atât
ne bazăm mai mult pe ceilalți ca surse de informații
(vedem cum răspund ceilalți și urmăm acel răspuns)
(exemplu: soldații americani în războiul din Golf)
Când situația este considerată de criză, ne bazăm la fel
de mult pe ceilalți ca surse de informații
Când ceilalți sunt experți, tendința de a îi urma într-o
situație ambiguă este mai mare (exemplu: incidentele
aviatice)
Influența normativă vs. influența informațională
Influența normativă conduce la conformare

publică la normele grupului (acceptarea este de
suprafață, doar la nivelul comportamentului; convingerea
individului este că grupul nu este neapărat corect, însă
nu exprimă această îndoială)
Influența informațională conduce la acceptare

privată a normelor grupului (convingerea grupului este
interiorizată)
Conformarea
Presupune modificarea comportamentului ca urmare a

presiunii directe sau imaginate exercitate de alte persoane
Proces specific de influență socială în care minoritatea

acceptă norma majorității într-un grup social
Solomon Asch, 1951, 1956: experimentul princeps pe

conformare socială
Conformarea
Asch, 1956: oamenii se conformează chiar și atunci

când răspunsul corect este evident (iar situația nu este
ambiguă)
76% din participanții la studiu s-au conformat dând răspunsul

evident incorect, dar susținut de grup, în cel puțin una din cele 18
repetări ale sarcinii
În medie, participanții s-au conformat în 30% din sarcini
Când rezolvau sarcina individual, participanții au dat răspunsuri
corect în 98% din sarcini
Explicația: Frica de respingere socială (prezentă chiar
dacă grupul este format ad-hoc din străini) –influență
normativă
Conformarea
Berns et al., 2005: examinarea schimbărilor în

activitatea cerebrală (fMRI) a participanților care s-au
conformat normativ vs. a celor care au rezistat influenței
Sarcina: rotații mintale (mai dificilă decât o sarcină perceptivă)
Înainte de sarcină participanții se întâlneau cu patru complici ai
cercetătorului, 1/3 din sarcini presupunea răspuns individual, 2/3 din
sarcini presupunea că participantul vede răspunsurile oferite de
ceilalți patru
La sarcinile cu răspuns individual – activitatea cerebrală se
intensifica în zonele lobului parietal responsabile pentru percepție
vizuală
La sarcinile cu răspunsuri publice la care participanții se conformau –
activitatea cerebrală se intensifica în aceleași zone La sarcinile la care
nu se conformau –activitatea se intensifica in zona amigdalei (activă în
experimentarea emoțiilor negative) și a nucleului caudat al
telencefalului (activ în modularea comportamentului social)
Conformarea
Conformarea normativă apare deoarece indivizii

resimt emoții negative atunci când contrazic grupul (frica
de evaluare negativă, frica de respingere socială)
Conformarea normativă este privită negativ, tindem să

subestimăm puterea acestei forme de influență
Aplicație:
Gândiți-vă la câteva dintre normele grupului de prieteni din

care faceți parte. Gândiți-vă apoi la o situație în care ați
încălcat o normă a grupului.
Care a fost reacția celorlalți?
Conformarea
Consecințele rezistenței la conformare
Grupul încearcă să readucă ”dizidentul” la normele de

grup (prin presiune exercitată direct - comentarii, discuții,
sau indirect - ironii)
Respingere (grupul nu mai comunică la fel de frecvent

sau pe problematici importante cu ”dizidentul”)
Conformarea
Când este mai probabil ca indivizii să se conformeze?
Teoria Impactului social (Latane, 1981): probabilitatea

de conformare crește atunci când:
Apartenența la grup este puternică (de exemplu,
grupul este important pentru individ –familia, prietenii)
Grupul este în imediata proximitate spațială și de timp
(întâlnirile față în față sunt frecvente)
Dacă grupul este mic (până în cinci membri), fiecare
nou membru crește puterea influenței sociale (dacă
grupul este peste cinci membri, membrii noi nu adaugă
putere influenței exercitate)
Conformarea
Când este mai probabil ca indivizii să se conformeze?
Ținta nu are ”aliați” în grup (alți membri care

împărtășesc norma minorității)
Grupul face parte dintr-o cultură colectivistă (exemplu:
Norvegienii se conformează mai mult decât Americanii,
Chinezii mai mult ca Germanii pentru că primele culturi –
norvegiană și chineză – valorizează mai mult binele
colectiv și cooperarea)
Influența minoritară
Procesul specific de influență socială care exprimă

efectul pe care individul (minoritatea) îl are asupra
majorității
Presupune modificarea comportamentelor sau

convingerilor majorității ca urmare a influenței exercitate
de minoritate
În cazul acestui proces social, influența este

informațională, acceptarea este privată și se bazează pe
stilul comportamental al minorității (totuși, majoritatea rar
recunoaște public acceptarea punctului de vedere al
minorității)
Serge Moscovici (1976): experimentul princeps pe

influență minoritară – Blue or green study
Șase participanți și doi complici cărora le erau arătate

o serie de slideuri fie albastre, fie verzi
La slideurile verzi, complicii erau instruiți să răspundă
consistent (la toate încercările) că sunt albastre
1/3 dintre participanți au fost de acord cu minoritatea
cel puțin o dată
Moscovici (1976): experimentul princeps pe influență

minoritară – Blue or green study
Explicația: stilul comportamental al minorității
Minoritatea dă răspunsuri consistente: constanța în

susținerea aceluiași punct de vedere indiferent de
context = consistența răspunsurilor
Minoritatea este consistentă în comportament: membrii

minorității își susțin reciproc punctele de vedere =
consistența comportamentală
Obediența față de autoritate
Procesul specific de influență socială care exprimă

efectul pe care autoritatea îl are asupra modificării
comportamentului celorlalți (autoritatea = persoana sau
minoritatea având statut mai înalt ca majoritatea)
În conformare și influență minoritară: majoritatea și

minoritatea au același statut social în ierarhia grupului
În obediență: există diferențe de statut (minoritatea

este în poziție de autoritate față de majoritate)
Stanley Milgram, 1963: experimentul princeps

Întrebarea studiului: poate experimentatorul influența
oameni obișnuiți să comită acte imorale?
Fiecare participant, recrutat prin intermediul unui anunț în ziar, era
prezentat înainte de începerea studiului unui alt participant
Experimentatorul (un asistent al lui Milgram), îmbrăcat în halat alb,
explica participantului că unul va juca rolul profesorului, în timp ce
celălalt va juca rolul elevului. Adevăratul participant la experiment
extrăgea un bilet pe care era scris profesor. Experimentatorul îi
prezenta apoi sarcina: să citească elevului o listă de perechi de
cuvinte, pe care elevul trebuia să o memoreze. Participantul era
instruit să aplice șocuri electrice elevului de fiecare dată când acesta
greșea, cu scopul de a verifica efectul pedepselor asupra învățării
Elevul (= complicele experimentatorului) era plasat în camera alăturată
și ”conectat” la electrozi (de fapt, el nu primea niciun
șoc)
Milgram, 1963: experimentul princeps
După fiecare greșeală a elevului, participantul era instruit să aplice șocuri

electrice din ce în ce mai intense. Dacă participantul dorea să se
oprească din a aplica șocuri, experimentatorul îi spunea calm ”Te rog,
continuă! Este absolut esențial să
continui!”
Câți dintre participanți credeți că au aplicat șocuri
electrice?
Rezultate:
62.5% dintre participanți au aplicat șocuri electrice
până la intensitatea maximă de 450 volți!!!
80% dintre participanți au continuat să aplice șocuri
electrice chiar după ce îl auzeau pe elev strigând
”Scoateți-mă de aici!”
Explicația rezultatelor:
Efectul puternic al influenței este explicat de Milgram prin

faptul că participanții:
Nu doreau să dezamăgească experimentatorul

Situația era ambiguă și era mai simplu pentru
participanți să urmeze expertul
Doreau să rămână consistenți cu angajamentul luat
față de experimentator (să participe în studiu)
În experimentul lui Milgram, autoritatea era reprezentată

de experimentator (care se identifica ușor prin halatul alb
A simbol al autorității)
Presiunea exercitată de autoritate era directă
Influența socială în cazul obedienței este cel mai

adesea normativă (majoritatea s-a supus normei impuse
de autoritate, dar nu a acceptat această normă)
De ce suntem obedienți față de autoritate?
În experimentul lui Milgram, explicația vine din:

puterea situației sociale (participanții se aflau într-o
situație socială pe care nu o puteau controla):
Participanții erau instruiți să citească perechile de cuvinte într-
un ritm rapid, să noteze toate răspunsurile corecte și pe cele greșite
–aceste reguli care trebuiau respectate îi împiedicau să reflecteze la
valoarea morală a actelor lor
Participanții erau instruiți să mărească intensitatea șocurilor cu
numai 15 volți la fiecare eroare nouă; o dată ce au acceptat să
aplice șocuri electrice, decizia de a nu aplica un șoc de intensitate
mai mare ar fi însemnat o disonanță față de decizia inițială
De ce suntem obedienți față de autoritate?
În experimentul lui Milgram, explicația vine din:

diminuarea responsabilității personale:
Pentru că își dăduseră acordul de a participa la studiu și au

recunoscut experimentatorul ca fiind autoritatea, au considerat că
responsabilitatea pentru ceea ce se întâmplă în situația
experimentală aparține exclusiv autorității
Un comportament imoral este mai ușor de adoptat dacă plasăm
responsabilitatea pentru el unei autorități (urmăm un ordin!)
Caracteristicile personale (cum ar fi, agresivitatea) nu

explică obediența: participanții din studiile lui Milgram nu
erau agresivi, sadici, psihopați!
Studiul lui Milgram a fost puternic criticat deoarece:
A presupus inducerea în eroare a participanților

(cărora li s-a spus că studiul este despre efectul
pedepselor asupra învățării și nu li s-a spus
adevăratul obiectiv)
Participanții au fost supuși unui stres ridicat în timpul
studiului
Participanților nu li s-a spus explicit că se pot retrage
din studiu oricând doresc
Procedura de studiu a lui Milgram nu a mai fost abordată
din motive legate de etică până în 2006, când Burger
(2009) a derulat un studiu asemănător însă respectând
normele deontologice
Procedura de studiu a lui Milgram nu a mai fost

abordată din motive legate de etică până în 2006, când
Burger (2009) a derulat un studiu asemănător însă
respectând normele deontologice
Burger nu a identificat diferențe semnificative față de

Milgran în procentul celor care se supun autorității și
merg până la capăt (numai 150 volți în studiul lui Burger)
cu aplicarea șocurilor electrice (70% din participanți în
studiul din 2009, însă diferența nu e semnificativă
statistic)
Deși studiile lui Milgram au sugerat că indivizii pot

comite acte imorale atunci când se supun autorității,
obediența poate constitui un proces social cu consecințe
pozitive asupra individului și a grupului
Exemple:
Supunerea copiilor față de părinți

Supunerea angajaților față de angajator
Supunerea jucătorilor de fotbal la indicațiile
antrenorului
Supunerea conducătorilor auto la regulile de circulație

în trafic impuse de poliție
Concluzii
Consecințele negative sau pozitive ale proceselor de

influență socială sunt date de valoarea socială/ etică a
normelor susținute de grup/ autoritatea care exercită
presiune
Influența socială este mecanismul care facilitează

integrarea indivizilor în grupuri sociale
Influența socială nu presupune întotdeauna exercitarea

unei presiuni directe înspre modificarea comportamentului
Universitatea Transilvania din Brașov
Facultatea de Psihologie și Științele Educației
Departamentul de Psihologie, Educație și Pregătirea Personalului Didactic
Introducere în psihologia socială

Comportament prosocial vs. Agresivitate
Conf. univ. dr. psih. Camelia Truța
D A: Comportamentul prosocial
← De ce îi ajutăm pe ceilalți?
← În ce condiții îi ajutăm pe ceilalți?
E B: Agresivitatea
← De ce ne comportăm agresiv?
← Cum putem diminua comportamentul agresiv?
» A: Comportamentul prosocial
» Orice act efectuat cu scopul de a ajuta o altă persoană
» Comportamentul social poate avea la bază altruismul (dorința de a
ajuta, de a face bine chiar dacă implică costuri personale pentru cel care
oferă ajutorul) sau altruismul-egoist (dorința de a ajuta din interes,
pentru a obține ceva în schimb)
» Comportamentul social bazat pe altruism este de interes pentru
psihologia socială
» A: Motivația comportamentului prosocial: De

ce ajutăm?
» Selecția genelor
» Tindem să îi ajutăm mai degrabă pe cei înrudiți cu noi
(oferirea ajutorului este o reacție instinctivă)
» Psihologia evoluționistă: comportamentele care ajută o
persoană cu care suntem înrudiți genetic sunt favorizate de
selecția naturală (prin aceste comportamente cresc șansele
de perpetuare a genelor)
» Burnstein, Crandall, & Kitayama, 1994: participanții au raportat că ar fi
mai dispuși să își ajute rudele într-o situație de viață și de moarte
(indiferent de gen și cultură); când situația nu era amenințătoare, nu
existau diferențe între disponibilitatea de a ajuta rude sau alte persoane

ce ajutăm?
» Norma reciprocității
» Tindem să îi ajutăm pe ceilalți pentru a mări probabilitatea
ca ei să ne ajute în viitor
» Psihologia evoluționistă: Acordarea reciprocă a ajutorului
este o condiție a supraviețuirii grupului
» Norma reciprocității poate include așteptarea de a primi
ajutor de la alte persoane, nu neapărat de la cele pe care le-
ai ajutat
» Recunoștința față de cel care ne-a ajutat ne motivează să
întoarcem ajutorul primit

ce ajutăm?
» Norma reciprocității
» Tindem să îi ajutăm pe ceilalți pentru a mări probabilitatea
ca ei să ne ajute în viitor
» Psihologia evoluționistă: Acordarea reciprocă a ajutorului
este o condiție a supraviețuirii grupului
» Recunoștința față de cel care ne-a ajutat ne motivează
să întoarcem ajutorul primit

ce ajutăm?
» Schimbul social
» Teoria schimbului social: Comportamentele sociale au la bază
dorința de a maximiza beneficiile și de minimiza costurile
» Tindem să îi ajutăm pe ceilalți pentru a primi o recompensă
» Recompensele pot fi: reciprocitatea ajutorului, investiția în
viitor (cândva, cineva ne va ajuta și pe noi), reducerea
disconfortului resimțit când vedem o persoană care are
nevoie de ajutor, obținerea aprobării sociale, creșterea
sentimentului de valoare personală


ce ajutăm?
» Schimbul social
» Teoria schimbului social: Comportamentele de
întra-ajutorare presupun și costuri
» Probabilitatea de a acorda ajutor scade dacă sunt mari
costurile (de ex., riscuri fizice, consumul de timp,
riscuri psihologice)
» Conform acestei teorii, altruismul pur nu există! Orice
comportament prosocial este motivat de probabilitatea
obținerii unei recompense

ce ajutăm?
» Schimbul social
Este altruismul pur un mit? Ajutăm numai pentru a obține ceva
în schimb?
E mai puțin valoros comportamentul prosocial dacă se
bazează pe schimbul social?

ce ajutăm?
» Empatia și altruismul
» Uneori, ajutăm din altruism pur, din dorința autentică de a
face bine unei persoane aflate în nevoie
» Batson, 1991: Ipoteza empatie – altruism: atunci când
resimțim empatie pentru o ală persoană, vom încerca să
ajutăm acea persoană din motive pur altruiste, indiferent de
costuri și beneficii
» Dacă nu resimțim empatia, oferirea ajutorului se va baza pe
schimbul social

ce ajutăm?
» Empatia și altruismul

ce ajutăm?
» Este foarte dificil să izolăm motivele
comportamentului prosocial

ce ajutăm?
» Personalitatea altruistă
» Caracteristicile individuale care determină un individ să
ajute alte persoane într-o varietate de situații
» Emoțiile pozitive
» Isen & Levin, 1972: 84% din participanții cărora le-a fost
indusă o emoție pozitivă au oferit ajutor într-o situație
ulterioară, numai 4% din cei cărora nu le-a fost indusă
emoția au oferit ajutor
» Și emoțiile negative (în special vina și tristețea) pot
intensifica tendința e a ajuta
» A: Determinanți sociali ai comportamentului

prosocial: În ce condiții ajutăm?
» Mediul: urban vs. Rural
» Amato, 1983: în localitățile mici, 50% din trecători se
opreau să ajute un bărbat căzut pe jos, în orașele mari,
numai 15% din trecători
» Explicația:
» Cei care cresc în comunități restrânse internalizează mai puternic
valorile altruiste
» Ipoteza supraîncărcării urbane (S. Milgram): cei care se află în orașe
mari sunt constant bombardați cu stimuli multipli și, ca atare, vor
încerca să evite să devină copleșiți de stimuli prin centrarea pe
propria persoană

» Mobilitatea rezidențială
» Persoanele care locuiesc pentru o periodă îndelungată de
timp într-un loc tind să se angajeze în mai mare măsură în
comportamente prosociale îndreptate către comunitate decât
cei care locuiesc de puțin timp într-o zonă
» Explicația: atașamentul față de comunitate, preocuparea față
de reputația personală în comunitate, interdependența față de
vecini
» A: Determinanți sociali ai comportamentului prosocial:

În ce condiții ajutăm?
» Numărul spectatorilor în situație
» Cazul Kitty Genovese (1964)
» Latane & Darley, 1970: Numărul de persoane care asistă la o
situație ce reclamă ajutor, poate influența acordarea ajutorului
» Cu cât numărul de spectatori este mai mare, cu atât
scade probabilitatea ca unul dintre ei să acorde ajutor
» 85% din participanții care auzeau strigătele de ajutor ale unui student (înregistrate) săreau în
ajutor în primele 60 de secunde – dacă erau convinși că sunt singurii care aud strigătele, iar
toți interveneau în primele 2.12 minute
» Numai 60% interveneau in primele 60 de secunde când știau că mai există o persoană
care ascultă
» Numai 31% au intervenit în primele 60 de secunde când știau că mai există alte patru
persoane care ascultă

» Numărul spectatorilor în situație
» Apatia spectatorului:
» B: Agresivitatea
» Agresivitatea este orice act intenționat înspre cauzarea
unei dureri fizice sau psihologice
Sunt următoarele comportamente agresive?

* A scrie scrisori de reclamație către o instituție
* A arunca o sticlă înspre o altă persoană
* A îți susține cu vehemență poziția
* A lovi, din greșeală sau neatenție, o persoană pe stradă
» B: Agresivitatea
» Forme de agresivitate (Berkowitz, 1993):
» Agresivitatea ostilă: un act de agresivitate ce rezultă din
furie destinat rănirii fizice sau psihologice
» Agresivitatea instrumentală: un act ce are în spate intenția de
a răni o persoană, dar actul este destinat atingerii unui
obiectiv și nu producerii de răni (de exemplu, în sporturile de
contact, fotbal, etc.)
» B: Agresivitatea
» Perspectiva evoluționistă asupra agresivității:
» Bărbații sunt mai agresivi decât femeile
» Agresivitatea fizică este programată genetic la genul
masculin, deoarece permit acestui gen să își apere grupul și,
astfel, să își perpetueze genele
» Bărbații apelează la agresivitate pentru a-și arăta dominanța față
de ceilalți și pentru a-și securiza statusul social
» Agresivitatea masculină este socializată (valorizată) la vârste fragede
în multe culturi: băieții sunt încurajați să joace jocuri de competiție
» B: Agresivitatea
» Perspectiva evoluționistă asupra agresivității:
» Bărbații sunt mai agresivi decât femeile
» Hormonul responsabil de agresivitate este testosteronul (mai prezent
la genul masculin), însă studiile efectuate pe nivelul testosteronului la
persoane care manifestă comportamente agresive sunt, cel mai
adesea, corelaționale: nu putem stabili cu certitudine o relație de
cauzalitate între testosteron și agresivitate (este posibil ca în situațiile
în care indivizii sunt agresivi, testosteronul să crească ca urmare a
agresivității)
» B: Agresivitatea
» Perspectiva culturală asupra agresivității:
» Agresivitatea este un comportament strategic opțional
» Oamenii au înnăscut potențialul pentru a se comporta agresiv, dar
manifestarea agresivității este învățată și depinde de contextul cultural
» Pinker (2011): trăim în cea mai pașnică perioadă istorică
(agresivitatea s-a diminuat considerabil în era noastră) (de exemplu,
popoare care de-a lungul istoriei au fost extrem de agresive,
Scandinavii, sunt în prezent cele mai pașnice ca urmare a
modificărilor la nivel cultural și macro-social)
» B: Agresivitatea
» Agresivitatea este un comportament strategic opțional
» Ratele mari de infracțiuni sunt mai frecvente în societățile/
comunitățile sărace (contextul economic nefavorabil
facilitează manifestarea comportamentului agresiv)
» B: Agresivitatea
» Agresivitatea este un comportament strategic opțional,
manifestat diferit la cele două genuri
» Diferențele de gen în agresivitate sunt vizibile la nivel macro (ca
tendința în populație), și mai puțin la nivel micro (în familii sau
relații apropiate)
» În cazul agresivității fizice extreme (ucideri, răniri fizice) – sunt mai
frecvent condamnați bărbați (în SUA 8 din 10 ucigași ai
partenerului de viață sunt bărbați)
» În cazul agresivității fizice minore (loviri, pălmuiri, aruncarea
obiectelor) – femeile au tendința mai mare de a se angaja în astfel de
comportamente
» B: Agresivitatea
» Perspectiva socială asupra agresivității:
» Teoria învățării socio-cognitiviste (Mischel & Shoda,
1995): învățăm comportamente sociale (fie agresive sau de
într-ajutorare) prin observarea, interpretarea și imitarea
comportamentului celorlalți (învățare observațională)
» Bandura, Ross, & Ross, 1961: experimentul clasic cu păpușa
BOBO
» Cu cât celălalt are un rol mai important în viața noastră (adult
semnificativ) cu atât crește probabilitatea de a imita
comportamentul acestuia
» B: Agresivitatea
» Situațiile sociale și agresivitatea: ce caracteristici ale
situațiilor sociale facilitează manifestarea agresivității?
» Teoria frustrare – agresivitate (Dollard et al., 1939)!
» Experimentarea frustrării conduce la agresivitate (frustrarea = emoția
resimțită atunci când atingerea unui scop sau obținerea unei gratificări
este împiedicată)
» Când indivizii percep că sunt împiedicați să își atingă un scop sau să
obțină ceva – crește probabilitatea de manifestare a
comportamentului agresiv
» Cu cât apropierea de scop e mai mare, cu atât frustrarea neatingerii lui
crește și crește și probabilitatea manifestării comportamentului agresiv
» B: Agresivitatea
» Teoria frustrare – agresivitate (Dollard et al., 1939)!
» Frustrarea nu produce întotdeauna agresivitate! (Poate produce furie și
disponibilitate de a agresa, însă nu întotdeauna comportamentul agresiv
e manifest)
» Frustrarea nu apare în situații de deprivare (de exemplu, copiii care nu
au jucării = deprivare, nu sunt mai agresivi comparativ cu cei care au)
» B: Agresivitatea
» Prezența armelor - stimul al agresivității
» Simpla prezență a unui stimul agresiv (orice obiect asociat
răspunsului agresiv) poate crește tendința de a reacționa agresiv
» Berkowitz & Le Page, 1967: au indus furia participanților la studiu prin
adresarea de injurii; apoi o parte din participanți erau lăsați câteva minte
într-o cameră în care era o armă iar alții într-o cameră în care era o paletă
de badminton. Participanților le era oferită posibilitatea de a aplica ceea
ce ei credeau că sunt șocuri electrice unui alt participant. Cei aflați în
camera cu arma au administrat șocuri mai puternice comparativ cu
ceilalți.
» B: Agresivitatea
» Mass-media- stimul al agresivității
» Cele mai multe studii experimentale arată că expunerea la
violență crește frecvența comportamentului agresiv, al
furiei și al gândurilor ostile (Anderson et al., 2003)
» Recompensarea în mediul online a agresivității (jocuri
video) are o influență și mai puternică asupra
comportamentului agresiv
» B: Agresivitatea
» Mass-media- stimul al agresivității
» Relația cauzală dintre mass-media și agresivitate e greu
de stabilit!
» Nu știm cu certitudine dacă vizionarea violenței conduce la
agresivitate sau dacă persoanele cu nivel ridicat al agresivității
sunt mai mari consumatori de violență în mass media
» B: Agresivitatea
» Efectul factorilor fiziologici asupra agresivității:
» Consumul de alcool
» Scade nivelul de inhibiție și de anxietate > crește probabilitatea de
a manifesta acte anti-sociale
» Experimentele de laborator arată că: atunci când indivizii consumă
alcool peste limita admisă (în trafic, de exemplu), aceștia tind să
răspundă în mai mare măsură agresiv la provocări comparativ cu
cei care nu au băut (Bushman, 1997)
» Căldura
» Orice formă de disconfort corporal (incluzând umiditatea,
aglomerația, mirosurile puternice) scad capacitatea de auto-controla
tendinței de a reacționa agresiv
» B: Diminuarea agresivității
» Folosirea pedepselor este o modalitate slabă de diminuare
a agresivității la copii
» Folosirea pedepselor la adulți (sancționarea,
condamnarea) este o modalitatea eficientă numai dacă
pedeapsa este promptă și sigură a se produce!
» Descărcarea furiei și a tendințelor agresive în
contexte acceptate social este utilă (efectul catharsis!)
» Intervenții eficiente: Programele de gestionarea
a furiei, dezvoltarea abilităților empatice,
sprijinul social
INTRODUCERE ÎN
PSIHOLOGIA SOCIALĂ
Relațiile interpersonale: Atracția și respingerea

Structura cursului
Nevoia de apartenență socială
Atracția interpersonală
Respingerea socială
Formarea și păstrarea relațiilor sociale este importantă

pentru supraviețuire
Nevoia de apartenență socială este un motiv puternic

al comportamentului uman: relaționarea cu mediul din
jurul nostru are la bază relaționarea cu ceilalți (de
exemplu: obținem hrană de la alte persoane, nu direct
din mediu natural)
Nevoia de apartenență socială = dorința de a forma și

păstra relații apropiate și de durată cu alte persoane
Baumeister & Leary, 1995: Need to Belong theory
În lipsa acestei nevoi, indivizii ar trăi singuri sau ar

abandona o relație foarte repede
NtB determină indivizii să se asocieze, să se angajeze

și să rămână în relații interpersonale
Încheierea unei relații interpersonale este împotriva

tendinței naturale (chiar și atunci când relația este
dăunătoare)
Dimensiunile NtB: ce ne satisface nevoia de

apartenență socială?
Contactele sociale frecvente și de calitate (satisfăcătoare)
Relații de durată bazate pe grija reciprocă pentru celălalt
Prezența doar a uneia dintre dimensiuni produce

satisfacție parțială:
interacțiunile frecvente cu alte persoane (de exemplu,
la persoanele care lucreaza in call-center) nu aduc
satisfacție Persoanele care se află într-o relație la
distanță au parte de o relație de durată, însă își doresc
interacțiuni mai frecvente cu partenerul
Dimensiunea rețelelor sociale: câți prieteni ne dorim

să avem?
Variază de la persoană la persoană: unele persoane

doresc constant să își facă noi prieteni, alții consideră
că
între patru și șase prieteni sunt suficienți
Calitatea relațiilor este mai importantă decât numărul

de relații sociale
Modalități de satisfacere a NtB: prieteniile, relațiile

intime, apartenența la un grup sau organizație, grija
pentru alte persoane (voluntariat în ONG-uri)
Nesatisfacerea NtB atrage suferință psihologică și

conduce la probleme de sănătate
Persoanele singure suferă în mai mare măsură de

probleme de sănătate fizică și mentală decât cei care
au relații sociale bune (Uchino, Cacioppo, & Kiecolt-
Glaser, 1996)
Singurătatea are efecte asupra sistemului imunitar și a

capacității de recuperare după boală sau rănire
Atracția interpersonală
Cine se aseamănă, se adună!
Opusele se atrag!
Atracția interpersonală: factori
Similaritatea – complementaritatea
Similaritatea este un factor frecvent și semnificativ al

atracției interpersonale (Byrne, 1971); Persoanele
diferite de noi ne atrag foarte rar
Similaritatea poate fi
socio-demografică: la nivelul rasei, vârstei,
nivelului de educație, nivelului de venituri
psihologică: la nivelul intereselor, al atitudinilor,
caracteristicilor de personalitate
Similaritatea – complementaritatea
Similaritatea este factorul cheie în menținerea relațiilor

de durată (a căsniciilor): soții tind să aibă niveluri
similare de IQ (Jensen, 1977), atractivitate fizică,
status socio-economic
Ipoteza potrivirii: indivizii tind să se cupleze cu

persoane cu același nivel de atractivitate fizică
Asocierea cu cei similari nouă s-ar putea să se bazeze

mai mult pe respingerea diferențelor decât pe atracția
similarităților
Atracția interpersonală:
factori Recompensele sociale
Întărirea socială: suntem atrași de cei care ne

recompensează social (ne fac să ne simțim bine sau
simțim că avem de câștigat din relație)
Strategii de promovare a atracției prin întărire socială:
Oferirea de favoruri (ajutor, cadouri, sprijin)

Complimentarea
Ambele strategii funcționează dacă sunt percepute ca

fiind sincere
Reciprocitatea
Suntem atrași de cei care ne plac pe noi
Reciprocitatea are la bază încrederea:

Relațiile sociale presupun că noi suntem dispuși să
facem lucruri bune pentru celălalt
Relația poate deveni de durată dacă avem
încredere că și celălalt va face lucruri bune pentru
noi
Simpla expunere! = familiaritatea
Tindem să îi plăcem mai mult pe cei care ne sunt familiari
Interacțiunea frecventă (directă sau indirectă) cu o

persoană, crește probabilitatea de a fi atrași de acea
persoană
Experiențele comune
Tindem să dezvoltăm emoții pozitive față de

persoanele cu care împărtășim experiențe, chiar dacă
experiențele au fost negative
Familiaritatea și experiențele comune nu sunt factori

absoluți ai atractivității
Dacă partenerul are obiceiuri care ne deranjează,

expunerea repetată crește iritarea față de acel obicei
= efectul alergiei sociale
Atracția interpersonală:
factori Atractivitatea fizică
Stereotipul frumuseții: presupunem că persoanele

atractive fizic au trăsături psihologice dezirabile: sunt
mai sociabile, mai calde, populare, mai inteligente și
au mai mult succes
Respingerea socială
Efectele respingerii sociale
Dureri, probleme de sănătate, depresie, tulburări

alimentare, comportament promiscuu
Stimă de sine scăzută, devalorizare personală
Respingerea socială influențează capacitatea de auto-

control: după respingere, indivizii sunt mai impulsivi
Respingerea poate conduce și la efecte benefice

pentru individ: atenția sporită la stimuli sociali
Date recente privind singurătatea
Studiul BBC 4 Radio (2016) – 55 000 de respondenți din

UK
https://www.bbc.com/future/article/20180928-the-
surprising-truth-about-loneliness
Tinerii resimt în mai mare măsură singurătatea decât

persoanele în vârstă
Singurătatea este percepută de 41% din respondenți
ca fiind pozitivă
Persoanele care resimt singurătate nu au abilități
sociale mai scăzute decât media populației
Persoanele care resimt singurătate au niveluri de
empatie mai ridicate decât media populației
Universitatea Transilvania din Brașov
Facultatea de Psihologie și Științele Educației
Departamentul de Psihologie, Educație și Pregătirea Personalului Didactic

Atitudinile sociale
Conf. univ. dr. psih. Camelia Truța
Atitudinile sociale
» F Definirea atitudinilor sociale

» G Formarea atitudinilor sociale
» H Atitudini automate și atitudini deliberate
» I Disonanța cognitivă
Atitudinile sociale
» A: Definirea atitudinilor sociale

» Evaluări globale față de un obiect sau o problematică
(= obiectul atitudinii)
← Plăcerea sau neplăcerea resimțită față de un ceva; a fi în favoarea
sau în opoziție față de ceva sau cineva (un politician, un grup
social, o problematică socială etc.)
» Atitudinile sunt necesare și adaptative
← Permit alegerea comportamentelor adecvate în situații
complexe (comportamentul de vot)
← Permit gruparea obiectelor/ problematicilor în categorii (precum
bun și rău) (alimente bune/ alimente nesănătoase)
Atitudinile sociale
» A: Definirea atitudinilor sociale

» Prezența atitudinilor crește ușurința, rapiditatea și calitatea
deciziilor luate (alegerea cursurilor opționale)
Atitudinile sociale
» B: Formarea atitudinilor sociale

» Care dintre următoarele cuvinte vi se pare mai plăcut?
Juvalamu Bargulum Chakata

Atitudinile sociale

» Bargh, 1996: oamenii au atitudini despre orice (inclusiv
despre obiecte pe care nu le-au mai întâlnit, inclusiv despre
obiecte fără sens)
» Facem evaluări imediate (în primele milisecunde de
la expunerea la un obiect), adesea inconștiente, tuturor
obiectelor care ne apar în câmpul conștiinței)
Atitudinile sociale

» Efectul simplei expuneri (Zajonc, 1968)
» Familiaritatea cu un obiect crește tendința de a-l evalua pozitiv.
» Un stimul nou este evaluat ca fiind mai plăcut dacă

individul este expus în mod repetat la el
» Stimulii folosiți în studiile lui Zajonc au fost: cuvinte
turcești, caractere chinezesți, fotografii din albume foto ale
absolvenților)
» Cu cât un stimul nou era văzut de participanți mai des, cu
atât era evaluat mai pozitiv
Atitudinile sociale

» Efectul simplei expuneri (Zajonc, 1968)
» Expunerea frecventă la stimuli semnificativi dintr-o anumită
categorie poate crește atitudinea favorabilă față de stimuli similari
din aceiași categorie (exemplu, expunerea frecventă la fețe umane
dintr-o anumită rasă, crește tendința de a considera plăcute fețe
umane noi din aceiași rasă)
Atitudinile sociale

← Efectul simplei expuneri (Zajonc, 1968)
← Excepții:
← Dacă un stimul este evaluat negativ inițial, expunerea repetată la el
nu va schimba atitudinea negativă inițială
Aplicații ale efectului simplei expuneri?

Atitudinile sociale

← Învățarea condiționată (condiționarea operantă)
← Un comportament întărit va fi repetat, iar un comportament
sancționat va fi, cel mai probabil, evitat
← elevii care primesc note mari la o disciplină tind să aibă în mai
mare măsură atitudini favorabile față de acea disciplină comparativ cu ce care
primesc note mai mici, chiar și atunci când notele sunt acordate aleatoriu
(Bostrom, Vlandis, & Rosembaum, 1961)
← Condiționarea nu poate explica formarea atitudinilor complexe
Aplicație: folosirea Facebook!

Atitudinile sociale

» Învățarea socială (Bandura)
» Învățare prin observație, învățare prin imitare sau
învățare vicariantă
» Învățăm cum să ne comportăm observându-i și imitându-i pe
ceilalți
← Experimentele cu Păpușa BOBO
» Învățarea este mai puternică dacă cei observați au
fost recompensați pentru comportamentul lor
Atitudinile sociale

» Învățarea socială (Bandura)
» Imitarea comportamentului nu este directă, indivizii fac
inferențe bazându-se pe observațiile lor, iar aceste inferențe
conduc la generalizări la nivelul comportamentului
» Aplicație: adolescenții învață ce atitudini sunt acceptate în

societate observând dacă alți tineri sunt recompensați pentru faptul
că ascultă un anumit gen muzical, poartă anumite haine, sau au
anumite convingeri
Atitudinile sociale
» C: Atitudini automate și atitudini deliberate

» Atunci când același obiect al atitudinii generează
evaluări distincte – atitudinea este duală (presupune o evaluare
automată a obiectului și o evaluare deliberată)
» Atitudinea automată – evaluări extrem de rapide,
intuitive (implicite)
» Atitudinea deliberată – răspunsuri bazate pe reflecție,
în urma unui proces deliberat de analiză și raționament
Atitudinile sociale
» D: Consistența vs. disonanță cognitivă

» Inconsistența, în orice domeniu al vieții, este resimțită ca
o tensiune pe care suntem motivați să o reducem
» Pentru a reduce inconsistența, putem: să căutăm noi

informații, să reinterpretăm informațiile vechi, s renunțăm sau
să modificăm credințe/ convingeri, să schimbăm
comportamantele
Atitudinile sociale

» Teoria disonanței cognitive
» Una din cele mai importante aplicații ale consistenței
la nivelul fenomenelor sociale
» Conform acestei teorii: diferențele dintre atitudini și
comportamente produce disconfort psihologic = disonanță
cognitivă
Atitudinile sociale

» Festinger & Carlsmith (1959): experimentul clasic: Banii contează!
← Obiectiv: investigarea disonanței cognitive generate de o
sarcină plictisitoare și un comportament compliant forțat
← Participanți: 71 de bărbați
← Sarcina plictisitoare: întoarcerea unor dopuri de lemn de pe o parte
pe alta (timp de o oră). După o oră, participanții erau plătiți fie cu un dolar sau
cu 20 de dolari pentru a spune unui alt participant (care aștepta să înceapă
experimentul) că sarcina este amuzantă. Cei mai mulți dintre participanți au
fost de acord să persuadeze un alt participant că sarcina este interesantă.
Ulterior, participanților li se cerea să evalueze experimentul.
← Rezultate: participanții care au primit un dolar au evaluat sarcina
ca fiind mai interesantă decât cei care au primit 20 de dolari pentru a minți.
Atitudinile sociale

← Teoria disonanței cognitive
← Festinger & Carlsmith (1959): experimentul clasic:
Banii contează!
← Explicația: un dolar nu a fost suficient pentru a minți și,
ca atare, participanții au resimțit disonanță. Pentru a reduce
disonanța, participanții și-au schimbat credințele despre sarcină și
au evaluat-o ca fiind mai puțin plictisitoare. 20 de dolari au
reprezentat o justificare suficientă pentru minciună și, ca atare,
acești participanți nu au resimțit disonanță
Atitudinile sociale

» Reducerea disonanței cognitiv
» Schimbarea fie a atitudinii, fie a comportamentului astfel încât cele două
elemente să nu mai fie disonante (de exemplu, atitudinea pozitivă față de un stil
de viață sănătos și fumatul)
» Obținerea de noi informații care să submineze convingerile disonante (de
exemplu, convingerea că fumatul produce cancer este disonantă cu fumatul;
individul poate reduce disonanța obținând informații din cercetări care arată că
relația între fumat și cancerul de plămâni nu este cauzală!)
» Modificarea (reducerea) semnificației atitudinii (de exemplu, “mai bine
trăiești în prezent, decât să te menții sănătos pentru un viitor incert!”)

Introducere ÎN Psihologia Socială: Noțiuni Introductive

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Introducere ÎN Psihologia Socială: Noțiuni Introductive

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

INTRODUCERE ÎN

Studiul științific al modului în care gândurile, trăirile

Înțelegerea și predicția comportamentului uman în situații

Abordează determinarea situațională a

Rolul caracteristicilor situațiilor sociale în înțelegerea și

Psihologia personalității: diferențele interindividuale

Psihologia dezvoltării: schimbările prin care trec indivizii de-

Psihologia cognitivă: procesarea informațiilor (gândurilor)

Psihologia clinică: comportamentul patologic

Neuropsihologie: funcționarea creierului și a sistemului

40 de copii aveau ca sarcină învârtirea unei roți, fie

grupuri de bărbați, diferite ca mărime, aveau ca sarcină

Triplett, 1897; Ringelmann, 1880 - primele studii care

Allport, 1954: Importanța atitudinilor sociale

Lewin, 1943: comportamentul este o funcție a

Efectul pe care ceilalți (alți indivizi) îl au asupra triadei

Triada ABC este semnificativă pentru modul în care

Efectul pe care ceilalți (alți indivizi) îl au asupra:

Modului în care simțim: față de noi înșine (stima de

Comportamentelor: agresive, de întra-ajutorare, de

Modului în care gândim despre: noi înșine (conceptul

Prezența sau absența altora poate influența emoțiile,

Factorii sociali pot influența comportamentele noastre

Mintea umană operează în două moduri distincte:

Daniel Kahneman & Amos Tversky, 1979: teoria

cognitive Sistemul cognitiv automat:

Operează în afara controlului conștient, fără efort voluntar

“micii roboți” care efectuează operații automatizate (precum

Responsabil pentru cea mai mare parte a acțiunilor

Exemplu: identificarea într-o succesiune de zgomote

Sistemul cognitiv intențional:

Operează sub controlul conștient, cu efort voluntar

Procesează informația intenționat pentru a lua o decizie

Exemplu: căutarea unui exemplu pentru a ilustra acest

Sistemul automat Sistemul deliberat

Beneficiile sistemului deliberat:

Confruntarea cu situații noi

Performează operații complexe bazate pe raționament

Cele două sisteme cognitive lucrează împreună (cel

uneori, intră în conflict:

face ceva Sistemul intențional >

Modul în care oamenii gândesc despre ei înșiși și

Pentru: stabilirea și gestionarea relațiilor

Suntem bine “echipați” pentru a gândi: la om, cortexul,

Gândirea solicită efort (gândirea deliberată), iar

Tindem să gestionăm efortul cognitiv apelând la

Efectul STROOP (Stroop, 1935): timpul de reacție la

când stimulii sunt incongruenți, răspunsul automat este

este nevoie de efort conștient pentru a inhiba

atunci când răspunsul automat nu este semnificația

Gândirea automată nu solicită efort deoarece se

Structurile de cunoștințe se formează când un set de

Structuri de cunoștințe: SCHEME

Seturi organizate de cunoștințe despre un concept,

Când așteptările nu sunt confirmate, intervine

Structuri de cunoștințe: SCHEME

Structuri de cunoștințe: SCENARII

Seturi organizate de cunoștințe despre modul în care

Scenariile definesc situațiile sociale și ghidează

Scenariile se învață prin experiență directă sau prin

Structuri de cunoștințe: SCENARII

Descrieți scenariul cognitiv pe care îl aveți despre

Care este modelul de comportament concordant cu