Moromeții de Marin Preda

Material oferit de @iabacul
Moromeții de Marin Preda. Eseu

Marin Preda este un reprezentant de seamă al literaturii romane de după al Doilea
Război Mondial, din perioada contemporană. Proza sa scurtă de factură socială
anticipează marile creații romanești, dintre care se evidențiază romanul “Moromeții”.
Primul volum al romanului apare în anul 1955, iar cel de-al doilea, în 1967.
Romanul este cea mai complexă și mai cuprinzătoare specie a genului epic în proza,
de mari dimensiuni, surprinzând conflicte puternice, cu o desfășurare pe mai multe
planuri narative.
 Incadrarea în specia literară

Moromeții este un roman realist de factură psihologică. Opera se încadrează în
realism prin valorificarea trăsăturilor specifice curentului: autenticitatea (inspirația
din contextul social al satului românesc de dinainte de al II-lea Război Mondial, dar și
din timpul perioadei comuniste), veridicitatea (susținută de caracterul verosimil al
faptelor și al personajelor), obiectivitatea (viziunea detașată asupra universului
descris).
De asemenea, caracterul realist este susținut de tematică socială, prin crearea unor
personaje tipice, reprezentative pentru anumite categorii sociale și prin valorificarea
tehnicii detaliului semnificativ atât în descrierea personajelor, cât și a mediului în care
acestea trăiesc.
 Enunțarea temei + 2 secvențe explicative

Tema romanului este reprezentată de universul familiei, fapt ilustrat și de titlul
operei care îi așază în centul acțiunii pe Moromeți. Această idee centrală ilustrează o
mentalitate arhaică a lui Ilie Moromete care va considera familia în unitatea ei țelul
pentru care el trăiește. Toate acțiunile sale se vor organiza în jurul pământului pe care
îl crede unica măsură prin care poate menține familia unită. Terenul pe care îl deține
Ilie, dar și ceilalți țărani din sat este un beneficiu important pentru oameni, dar
impozitarea lui este extrem de apăsătoare pentru ei, lucru ce va declanșa conflicte.
O scenă semnificativă care arată imaginea a Moromeților este cea a cinei, ”prima
schiță a psihologiei Moromeților” (după cum spunea Ovid Crohmălniceanu), în care
ceremonialul pare a surprinde un moment din existența familiei tradiționale, condusă
de un tată dominant. Elementele de detaliu scot în evidență adevăratele relații dintre
membrii familiei cu copii proveniți din două căsătorii și învrăjbiți din cauza averii.
Opoziția dintre cei trei băieți și Catrina cu ai ei, subliniază conflictul mocnit dintre
aceștia. Așezarea lui Ilie pe locul cel mai înalt, ”pragul celei de-a doua odăi”, de unde
”stăpânea cu privirea pe fiecare” îi marchează pregnant locul în familie, mărind
distanța față de cei trei copii ai lui din prima căsătorie și determinând fuga acestora,
anticipată de la începutul romanului (”Cei trei frați vitregi, Paraschiv, Nilă și Achim,
stăteau spre partea dinafară a tindei, ca și când ar fi fost gata în orice clipă să se scoale
de la masă și să plece afară”).
O altă scenă care ilustrează aspecte esențiale pentru temă este tăierea salcâmului,
considerat ”dublul vegetal al lui Moromete”. Autoritatea tatălui și absența
comunicării cu familia apare odată cu hotărârea de a vinde vecinului copacul dorit.
Decizia nu apare în urma sfatului, iar sprijin îi va fi lui Moromete Nilă. Față de acesta
va fi ironic, încercând să facă haz de necaz, întrucât evenimentul îi evidențiază
impasul financiar pe care nu vrea să îl etaleze. Familia își va arăta uimirea în fața
faptului împlinit, rămânând doar să constate prăbușirea salcâmului și să suporte
atitudinea ironică a tatălui autoritar.
 Elemente de structură și compoziție ale operei

Titlul redă numele numele familiei prezentate în roman, ai cărei membrii sunt
reprezentanţii clasei ţărăneşti, surprinşi de prefacerile sociale din preajma celui de-al
Doilea Război Mondial.
Perspectiva narativă este obiectivă cu narator omniscient și omniprezent, narațiune

la persoana a III-a, viziune ”dindărăt”. Această perspectivă se completează prin cea a
reflectorilor (Ilie Moromete, în volumul I, și Niculae, în volumul al II-lea), ca și prin
cea a informatorilor (personaje-martori ai evenimentelor, pe care le relatează ulterior
altora, de exemplu, al lui Parizianu despre vizita lui Moromete la băieți, la București).
Efectul acestei completări este limitarea omniscienței.
Relațiile temporale și spațiale sunt precizate, acțiunea concentrată se desfășoară pe

parcursul verii, cu trei ani înaintea izbucnirii celui de-al Doilea Război Mondial, în
satul Siliștea-Gumești din Câmpia Dunării.
Compoziția romanului se remarcă prin complexitate, manieră epică suferind

modificări de la un volum la celălalt. Primul volum prezintă destinul unui singur
personaj, la care se raportează celelate. Ritmul narativ este lent și creează impresia de
stabilitate a vieții sociale patriarhale. Volum al doilea se axează pe reliefarea unei
întregi colectivități, supuse schimbărilor, iar ritmul epic devine alert. Cu toate acestea,
romanul constituie o unitate, prin surprinderea veridică a imaginii satului romanesc,
prin conturarea destinelor personajelor centrale.
Volumul I este structurat în trei părți: partea I, desfășurată de sâmbătă seara până
duminică noaptea, cuprinde scene care ilustrează monografic viața rurală (cina, tăierea
salcâmului, întâlnirea duminicală din poaiana lui Iocan); partea a II-a se derulează pe
parcursul a două săptămâni, începând cu plecarea lui Achim cu oile la București;

partea a III-a, de la seceriș până la sfârșitul verii, se încheie cu fuga feciorilor.
Volumul al doilea este realizat prin tehnica narativa rezumativa și tehnica narativa a
colajului. Daca în primul volum Ilie Moromete este personajul principal, în cel de-al
doilea, Niculae Moromete devine personaj principal volumele evidențiind astfel
antiteza dintre doua mentalități diametral opuse regăsite că realitate în satul romanesc
înainte și după al doilea Război Mondial.
Se poate identifica la nivelul relației dintre incipitul și finalul volumului întâi

construcția simetrică ce are la bază raportarea omului la timp în marea confruntare
cu evenimentele istorice care năvălesc în viața lui și îi schimbă destinul.
Astfel, la începul ”timpul avea nesfârșită răbdare cu oamenii”, iar viața se desfășura
în ritmul ei arhicunoscut, ca și cum nimic nu îi putea zdruncina echilibrul de veacuri.
Apropierea evenimentului major al războiului determină o precipitare a existenței, un
ritm alert în percepția asupra timpului care ”nu mai avea răbdare”.
Incipitul primului volum (“În Câmpia Dunării, cu câțiva ani înaintea celui de-Al
doilea război mondial, se pare că timpul avea nesfârșită răbdare cu oamenii”)
sugerează că până acum viață locuitorilor Silistei Gumești a decurs fară conflicte
însemnate.
Construit simetric, finalul primului volum readuce la lumina tematica timpul: “Trei
ani mai tărziu, izbucnea cel de-Al doilea război mondial. Timpul nu mai avea
răbdare cu oamenii”. Așadar, timpul vă fi cel care vă conduce satul în fața unor
transformări ireversibile, criza istorică având urmări nefaste inclusiv asupra familiei
lui Ilie Moromete.
Dacă în incipit naratorul se arata dispus să acorde temporar credit convingerii

personajelor conform cărora timpul ar avea nesfârșită răbdare, în finalul primului
volum se dovedește că naratorul a renunțat să-și mai cenzureze omnisciența, afirmând
ceea ce știa din capul locului, și anume că “timpul nu mai avea răbdare cu oamenii.”
Conflictele din familia Moromete sunt multiple și vor avea drept consecință
destrămarea familiei. În primul rând, dezacordul dintre tată și cei trei fii ai săi din
prima căsătorie: Paraschiv, Nilă și Achim, a izvorât dintr-o modalitate diferită de a
înțelege lumea și de a-i prețui valorile (pământul-banii) și se va adânci tot mai mult pe
parcursul evenimentelor.
Cel de-al doilea conflict izbucnește între Moromete și Catrina, soția lui, deoarece el
nu își ține promisiunea de a trece casa pe numele ei după ce, în timpul secetei,
vânduse un pogon din lotul acesteia. Conflictul lui Moromete cu sora lui, Guica, are
la bază dorința acesteia ca fratele să nu se recăsătorească, pentru ca ea să rămână în
casa lui, să se ocupe de gospodărie, de creșterea copiilor și să nu rămână singură la

bătrânețe.
Monologul este semnificativ în ansamblul romanului. Atitudinea personajului este

criticat fata de noua societate, care se întemeiază utopic, pe anularea unei clase
sociale, țărănimea, adică pe distrugerea unei civilizații și a unui cod străvechi de
comportament și înțelepciune.
Moromete se stinge încet, traindu-și ultimii ani din viață în singurătate și tacere. Mai
avea slăbiciunea de a umbla prin sat. Ultima oara este adus acasă cu roaba. Căzut la
pat, el își exprima crezul de viață când îi spune medicului “Domnule…eu
întotdeauna am dus o viață independența!”.
Romanul se încheie zece ani mai tărziu. Niculae a devenit inginer horticol și este
căsătorit cu o fata din sat, Marioara, fiica lui Adam Fântână, care ajunge și ea asistenta
medicala. La înmormântarea tatălui, Niculae afla de la Ilinca, sora lui, că tatăl se
stinge încet fară a suferi vreo boala. În final, tatăl și fiul se împacă în visele băiatului.
Romanul dezvolta o serie de personaje specifice lumii rurale neatinsa însă de

schimbările majore sociale în volumul 1, în volumul al 2-lea fiind surprinse tipuri
umane dominate de realități sociale ce le metamorfozează lumea interioara.
Volumul 1 îl conturează pe Ilie Moromete în mod complex: cap de familie dominând

copiii din prima și a doua căsnicie cu autoritate, cu o poziție centrala în lumea satului
bazata pe faptul că era improprieticit și că era cel mai inteligent și abil dintre țărani.
Spre deosebire de alte personaje își ascundea gândurile prin puterea disimulării.
Volumul al 2-lea îl găsește pe Ilie Moromete că personaj secundar și că un om

dominat de timpul schimbărilor. Fuga băieților mai mari la București, faptul că este
părăsit de Catrina, schimbarea sociala și pierderea pământurilor îl schimba pe
Moromete care se consuma, nereusind să poată înțelege cursul istoriei. Cele doua
valori, familia și pământul sunt pe deplin pierdute, în modul simbolic reprezentând
surparea valorilor interioare. Că urmare, moartea personajului reprezintă o stingere a
lumii satului arhaic, el fiind ultimul dintre țărani care mai crede în puterea pământului.
Niculae este în primul volum personaj secundar surprins în scena cinei că mezinul
familiei ce nu avea nici macar un loc al lui la masa. Copilul evoluează spre un elev
dornic de învățătură, faptul că obține premiul 1, ducând la câștigarea respectului
tatălui sau. Din acel moment în inima lui Moromete se vă produce schimbarea,
Niculae având tot sprijinul părintesc pentru a-și continua scoală.
Volumul al 2-lea îl conturează că personaj prinicipal, simbol al timpurilor noi, om

cu carte după dorință mamei și a învățătorului din sat. Personajul este conturat la fel că
și Ilie Moromete: un om cu personalitate și caracter puternic ce se poate ușor adapta la

niste timpuri pe care parca le înțelege.
Catrina este personaj secundar, surprinsa în relația cu Ilie Moromete că soția ce îi

condamna acestuia singurele placeri: vorba și tunul. Este conturata specific lumii
rural, fiind păstrătoare de valori și obiceiuri rurale de mentalități specifice satului. În
plan personal, ea se opune spiritului contemplativ a lui Ilie Moromete și se
înstrăinează de soțul care își dorește copiii cei mari acasă, oferindu-le casa în ciuda a
ce-i spusese soției.
Achim, Nilă și Paraschiv reprezintă personaje secundare, fiii din prima căsnicie,
având un mod rigid de viață impus de tatăl lor. Sunt adepții unei vieți comode, de
aceea cad ușor în schimbarea vieții de la oraș, separata de munca grea și complicata a
pământului. Volumul al doilea oferă o imagine bizara a tatălui lor când ei se considera
fericiți și împliniți, dar de fapt nu reprezintă nimic în lumea bucureșteană.
Avem un stil narativ, lent, cu accente pe amănunte descriptive, pe detalii despre

gesturi sau mimica personajelor. Autorul utilizează multe procedee narative:
oralitate, dialog, monolog interior, monolog adresat, introspecţia într-un stil
anticalofil, precis, concis, clar.
În concluzie, romanul “Moromeţii” surprinde dramatic iluzia protagonistului că viaţa

îşi poate continua cursul în tiparele tradiţionale, în timp ce istoria modifică relaţiile de
la nivelul vieţii de familie şi de la nivelul comunităţii rurale, schimband chiar rostul
celei mai vechi şi numaroase clase, ţărănimea.
Acțiunea primului volum pe lung:
În prin plan se afla Morometii, o familie numeroasa, măcinată de nemulțumiri

mocnite. Taran mijlocaș, Ilie Moromete încearcă să păstreze întreg, cu prețul unui trai
modest, pământurile familiei sale, pentru a-l transmite apoi băieților. Fiii cei mari ai
lui Ilie Moromete, Paraschiv, Nilă și Achim își doresc independența economica. Ei se
simt nedreptățiți pentr că, după moartea mamei lor, Iliei Moromete s-a recăsătorit cu
alta femeie, Catrina, și că are încă trei copii: Țiță, Ilinca și Niculae. Îndemnați de sora
lui Ilie, Măria Moromete, poreclita Guica, ce trei băieți pun la cale un plan distructiv.
Ei intenționează să plece la București fară știrea familiei pentru a-și face un rost. În
acest scop, ei vor să ia oile cumpărate printr-un împrumut la banca și al căror lapte
constituie principala hrana a familiei și caii, indispensabili pentru munca la camp. Prin
vânzarea oilor și a cailor ar obține un capital pentru a începe viață la oraș. Datoria la
banca nefiind achitata, planul celor trei băieți urmează o grea lovitura familiei. Achim
îi propune tatălui să-l lase să plece cu oile la București, să le pasca în marginea
orașului și să vanda laptele și brânză la un preț mai bun în capitala.
Moromete se lasă convins de utilitatea acestui plan, amână achitarea datoriei la banca
și vinde o parte din lotul familiei pentru a-și putea plati impozitul pe pământ
(“foncierea”). Însă, Achim vinde oile la București și așteaptă venirea fraților. După
amânările generate de refuzul lui Nilă de a-și lasă tatăl singur în preajma secerișului,
cei doi fug cu caii și o parte din zestrea surirlor. Moromete este nevoit să vanda din
nou o parte din pământ pentru a-și reface gospodăria pentru a plati foncierea, rata la
banca și taxele de școlarizare ale lui Niculae, fiul cel mic.
Planurile secundare completează acțiunea romanului, conferindu-i caracterul de fresca

sociala, boala lui Botoghina, revolta țăranului sarac Tugurlan, familia chiaburului
Tudor Balosu, dragostea dintre Polina și Birica, discuțiile din poiana lui Iocan, rolul
instituțiilor și al autorităților în satul interbelic. De exemplu, cuplul Polina – Birica
reflecta tema iubirii și a căsătoriei care nu tine cont de constrângerile sociale.
Căsătoria dintre fiica unui chiabur și un taran sarac se construiește polemic la adresa
cuplului Ion – Ana, din romanul lui Liviu Rebreanu, după mărturisirea lui Marin
Preda într-un interviu realizat de Florin Mugur.
Acțiunea volumului al doilea pe lung:
În volumul al doilea, structurat în cinci parti, se prezinta viață rurala într-o perioada de
un sfert de veac, de la începutul anului 1938, până la sfârșitul anului 1962. Prin
tehnica rezumativa, evenimentele sunt selecționate, unele fapte și perioade de timp
sunt eliminate (elipsa), timpul narațiunii cunoaște reveniri (alternanta). Acțiunea
romanului se concentrează asupra a doua momente istorice semnificative: reforma
agrara din 1945, cu prefacerile pe care ea le aduce și transformarea “socialista” a
agriculturii după 1949, perceputa că un fenomen abuziv. O istorie noua, tulbure și
violenta, transforma radical structurile de viață și de gândire ale țăranilor. Satul
tradițional intra într-un ireversibil proces de disoluție.
Conflictul dintre tata și fiii cei mari trece în planul al doilea. Conflictul principal
opune mentalitatea tradițională și mentalitatea impusa, colectivista. Personaje –
reflector pentru cele doua mentalități sunt Ilie Moromete (“cel din urma taran”) și fiul
sau Niculae. Vechea imagine a lui Ilie Moromete este distrusa, fiind înlocuită de o alta
lipsita de glorie. Autoritatea lui în sat se diminuează, iar unitatea distrusa a familiei nu
se reface.
Volumul debutează cu o întrebare retorica “În bine sau în rău se schimbase

Moromete?”. Ceilalți țărani își schimba atitudinea fata de Ilie Moromete. Foștii
prieteni au murit sau l-au părăsit, iar cei noi (Matei Dimir, Nae Cismaru, Costache al
Joachii) îi par mediocrii. Vechile dușmanii se sting. Tudor Balosu devine chiar
binevoitor fata de vecinul sau. Guica murise, fară că relațiile cu fratele sau să se
schimbe, iar acesta nu se duce nici la înmormântarea ei.
Moromete se apuca de negoț, treburile merg bine, căștiga bani frumoși, dar îl retrage
pe Niculae de la scoală pe motiv că “nu-i aduce niciun beneficiu”. Țoață energia
tatălui se concentrează în încercarea de a-i aduce acasă pe băieții fugari. De aceea
cumpără la loc pământurile vândute odinioară și pleacă la București pentru a-i
convinge să revină la sat. Paraschiv care lucra acum că sudor la tramvaie, Nilă, că
portar la un bloc și Achim care avea un mic magazin de “Consum alimentar”, resping
încercarea de reconciliere a tatălui.
Mai mult decât atât, aflând de propunerea făcută fiilor, Catrina îl părăsește și se duce
să locuiască “în vale”, la Alboaica, fata ei din prima căsătorie. Destrămarea familiei
continua cu moartea lui Nilă în război. Fetele se căsătoresc, dar soțul Țiței, desi scapă
din război, moare într-un accident stupid în sat.
Paralel cu procesul de disoluție a familiei Moromete, este prezentata destrămarea

satului tradițional, care devine “o groapa fară fund din care nu mai încetau să iasă
atâția necunoscuți”.
Fiul cel mic, Niculae, reprezintă în roman mentalitatea impusa, colectivista. Cautandu-
și eul, devine adeptul “undei noi religii a binelui și a răului”, cum crede că este noua
dogma, socialista. Discuțiile dintre tata și fiu au semnificația unei confruntări intre
doua concepții de viață, intre doua civilizații. Niculae se îndepărtează din ce în ce mai
mult de tatăl sau. Se înscrie în partidul comunist, este trimis la o scoală pentru activiști
și se întoarce în sat cu o sarcina de la “județeană” să supravegheze buna functonare a
primelor forme colective de munca: strângerea cotelor și predarea lor către stat. Dar se
isca o agitație agresiva în timpul căreia un sătean moare înecat în apele răului de la
marginea satului. Idealist, se orientează cu dificultate în țesătură de intrigi pusa la cale
de oportuniștii de profesie. Așa că activistul Niculae Moromete este destinuit, se
retrage din viață politica, își continua studiile și ajunge mai tărziu inginer horticol.
Evenimentele din Siliștea – Gumești au loc în vara anului 1951, în paralel cu secerișul
și treieratul grâului și cu ședință organizației de partid, în care este numit președinte al
sfatului popular tânărul taran sarac, Vasile al Moașei.
Pe de alta parte, Ilie Moromete își pierde prestigiul de altădată. Trăiește o iubire târzie
cu Fica, sora mai mica a fostei soții, care a fost țoață viață îndrăgostită de el. Apoi se
implica în viață social-politica a satului, sprijinind candidatura lui Tugurlan în funcția
de președinte al sfatului Popular pentru că aceasta să tempereze acțiunea de
colectivizare.
Ilie Moromete este numit de criticul N. Manolescu “cel din urma taran” pentru faptul
că, până în ultima clipa nu accepta ideea că rostul lui în lume a fost greșit și că țăranul
trebuie “să dispară”. Este ilustrativ, în acest sens, monologul adresat unui personaj
imaginar Baznae, în timp ce, pe ploaie, Moromete sapa un sânt în jurul șirei de paie
din gradina pentru că apa să se scurgă, iar în alta parte a satului se pun la cale
schimbări hotărâtoare pentru destinul țărănimii.
Moromeții de Marin Preda. Caracterizare

planuri narative.

descris).
acestea trăiesc.

 Prezentarea statuturilor personajului
Ilie Moromete este personajul principal al romanului, avand totodată rolul de

reflector în primul volum, completand perspectiva obiectivă a naratorului cu reflecții
subiective. Denumit de critica literară “cel din urmă țăran” el întruchipează
reprezentantul tipic al țărănimii patriarhale, căreia îi este specifică înfrățirea cu
pămantul, ale cărui roade îi asigură existența de zi cu zi.
Statutul social al lui Moromete este conturat în jurul imaginii țăranului, acesta fiind
un țăran liber și în același timp unul dintr-o clasă mijlocie cu o avere modestă, care
poate să asigure un trai decent lui și familiei sale. Totodată, el este văzut ca o
autoritate locală, un punct de reper în societatea rurală, dovadă fiind întâlnirile din
livada lui Ioan, la care este așteptat în fiecare duminică pentru a citi ziarul și pentru a
dezbate subiecte politice. Funcția de consilier comunal îi conferă inițial imaginea de
tată autoritar în familia sa, însă această imagine se risipește pe parcursul primului
volum, dat fiind conflictul pe care îl dezvoltă cu fiii săi cei mari.
Statutul psihologic al protagonistului este marcat de conflictul său interior și stă la

baza dramei lui Moromete. Prin perspectiva modului său de a gândi, Moromete crede
în libertatea individului, principiu de viață pe care și-l expune la sfârșitul volumului al
II-lea în fața medicului „Eu, domnule, am dus o viață independentă”, dovedind
consecvență morală, demnitate și rezistență în fața unui timp agresiv, care nu mai avea
răbdare cu oamenii.
Moromete stăpânește arta disimulării, dar aceasta este o formă de apărare împotriva
unei lumi a minților limitate, care îl consideră ,,sucit”. Disimulându-și adevăratele
gânduri și convingeri, eroul îşi apără, de fapt, libertatea interioară.
Statutul moral se evidențiază prin trăsăturile morale ale protagonistului. Ilie

Moromete, reprezintă țăranul filosof, posedând o inteligență ascuțită, caracterizat fiid
de plăcerea de a contempla și de nevoia de a înțelege lumea. Se arată a fi tiparul
introvertitului în ceea ce privește afectivitatea, cenzurându-și orice gest afectiv față de
familie, deși îi iubește profund pe aceștia. Este de asemenea caracterizat și de
impulsivitate, prin atitudinea sa și prin limbajul plin de injurii și invective, pe care
acesta îl utilizează constant.
 Evidențierea unei trăsături a personajului ales, prin două episoade/secvențe

comentate
Dominanta de caracter a lui Moromete poate fi considerată inadaptabilitatea,
puternic sugerată în scena cinei, care pare un ceremonial atemporal ce va dăinui
mereu în satul românesc.
Moromete apare în ipostaza unui pater familias, așezat deasupra tuturor la masă, dar
jocul minții sale e prea complicat pentru ceilalți, care nu știu cu adevărat ce gândește.
Familia este toată adunată în jurul mesei și este dominată de figura tatălui așezat în
pragul odăii. În așezarea la masă a membrilor familiei și în dialogurile dintre ei se
prefigurează conflictele care vor duce la destrămarea acesteia, naratorul precizând
„Moromeții mâncau în tindă la o masă joasă și rotundă… nimănui nu-i trecuse
prin cap c-ar fi bine să se schimbe masa aceea joasă”. Această afirmație prevestește
finalul volumului I, și anume fuga băieților la București, înfățișând momentul

dezbinării familiei.
O altă scenă reprezentativă pentru trăsătura personajului este scena de la finalul

volumului întâi, când Moromete află de planul fiilor mai mari de la Scamosul și se
duce pe lotul său de pământ pentru a-și pune gândurile în ordine. Așezat cu capul în
mâini, pe o piatră albă, de hotar, Moromete se gândește dacă nu cumva rolul copiilor
este de a nu-și înțelege părinții, iar cel al părințiilor de a-i ierta mereu. Ce nu poate
înțelege Moromete este contradicția dintre viziunea sa asupra lumii și viziunea diferită
pe care o au băieții săi cei mari „Și dacă lumea e așa cum zic ei și nu e așa cum zic
eu, ce mai rămâne de făcut?! N-au decât să se scufunde! Întâi lumea și pe urmă ei
cu ea.” Așadar, Moromete refuză lumea copiilor săi, nu crede în superioritatea
acestora, convingerile sale rămânând neschimbate.

Se vor “copia” din eseul operei. Importante pentru caracterizare ar fi: compoziția
romanului, acțiunea, conflictele, reperele spațiale și temporale, stilul, perspectiva
narativă.
În concluzie, Ilie Moromete este un tip de țăran unic în literatură română prin
autenticitatea comportamentului și filosofia de viață. Nicolae Manolescu îl consideră
“cel din urmă țăran” întrucât destinul sau exprimă moartea unei lumi, cea a satului
tradițional.
Moromeții de Marin Preda. Relația

planuri narative.

descris).
acestea trăiesc.

 Prezentarea statuturilor personajelor
În centrul acțiunii se află Ilie Moromete în jurul căruia gravitează o varietate de

oameni cu care acesta dezvoltă, în principal, relații tumultoase. Un astfel de personaj
este soția sa, Catrina, întrucât relația lor evoluează într-un vizibil declin, ducând la
despărțire.
Statutul social al lui Moromete este conturat în jurul imaginii țăranului, acesta fiind
un țăran liber și în același timp unul dintr-o clasă mijlocie cu o avere modestă, care
poate să asigure un trai decent lui și familiei sale. Totodată, el este văzut ca o
autoritate locală, un punct de reper în societatea rurală, dovadă fiind întâlnirile din
livada lui Ioan, la care este așteptat în fiecare duminică pentru a citi ziarul și pentru a
dezbate subiecte politice. Funcția de consilier comunal îi conferă inițial imaginea de
tată autoritar în familia sa, însă această imagine se risipește pe parcursul primului
volum, dat fiind conflictul pe care îl dezvoltă cu fiii săi cei mari.
În comparație cu Moromete, Catrina, cea de-a doua sa soție, reprezintă tipologia

femeii simple, bine ancorate în mediul rural. Aceasta își asumă rolul casnic, specific
oricărei femei în epoca respectivă, considerată fără putere de influență în societate. În
familie are atât rolul mamei vitrege pentru fiii lui Moromete, adeseori intrând în
conflict cu aceștia, cât și cel al mamei autoritare, care printr-o atitudine rece și distantă
controlează situația.
Statutul psihologic al protagonistului este marcat de conflictul său interior și stă la

baza dramei lui Moromete. Prin perspectiva modului său de a gândi, Moromete crede
în libertatea individului, principiu de viață pe care și-l expune la sfârșitul volumului al
II-lea în fața medicului „Eu, domnule, am dus o viață independentă”, dovedind
consecvență morală, demnitate și rezistență în fața unui timp agresiv, care nu mai avea
răbdare cu oamenii.
Moromete stăpânește arta disimulării, dar aceasta este o formă de apărare împotriva
unei lumi a minților limitate, care îl consideră ,,sucit”. Disimulându-și adevăratele
gânduri și convingeri, eroul îşi apără, de fapt, libertatea interioară.
Spre deosebire de el, Catrina judecă într-o manieră simplă, bazată pe un instinct ce
vizează pragmatismul. Singurul său obiectiv în măsură să îi aducă confort psihic este
să devină coproprietară a casei lui Moromete. Amânarea acestei promisiuni îi
generează un conflict interior, care o va determina în final să îl părăsească pe
Moromete.
Statutul moral se evidențiază prin trăsăturile morale ale protagonistului. Ilie

Moromete, reprezintă țăranul filosof, posedând o inteligență ascuțită, caracterizat fiid
de plăcerea de a contempla și de nevoia de a înțelege lumea. Se arată a fi tiparul
introvertitului în ceea ce privește afectivitatea, cenzurându-și orice gest afectiv față de
familie, deși îi iubește profund pe aceștia. Este de asemenea caracterizat și de
impulsivitate, prin atitudinea sa și prin limbajul plin de injurii și invective, pe care
acesta îl utilizează constant.
La fel ca Moromete, Catrina este pe de o parte o fire intransigentă, iar pe de altă

parte este o fire extrem de religioasă, refugiul în credință salvându-i sufletul și
ajutând-o să depășească sentimentul de vinovăție generat de părăsirea fiicei din prima
căsătorie. Această atitudine este în opoziție cu natura mai rațională a lui Moromete.
 Evidențierea relației prin două episoade/secvențe comentate

Relația dintre Catrina și Moromete evoluează înspre o stare conflictuală ce
degenerează în ură. Căsătoria dintre cei doi nu se dovedește a fi un mijloc de a crea
echilibru, ci din contră, scoate la iveală acele trăsături și atitudini specifice celor două
personalități diferite, ce contrastează puternic, ducând la incompatibilitate. Această
relație conflictuală se face simțită încă de la începutul operei, însă o lungă perioadă
de timp conflictul este în stare latentă, prilej cu care se evidențiază grija Catrinei față
de zbuciumul sufletesc al soțului.
O secvență semnificativă pentru relația celor două personaje este scena cinei, care
pare un ceremonial atemporal ce va dăinui permanent în satul românesc. Familia este
în integralitate adunată în jurul mesei și este dominată de figura tatălui așezat în
pragul odăii. Așezarea membrilor familiei la masă și dialogurile dintre ei prefigurează
conflictele care vor duce la destrămarea acesteia, naratorul precizând „Moromeții
mâncau în tindă la o masă joasă și rotundă… nimănui nu-i trecuse prin cap c-ar fi
bine să se schimbe masa aceea joasă”. Această afirmație prevestește finalul
volumului I, și anume fuga băieților la București, înfățișând momentul dezbinării
familiei. Conflictele sunt prevalente, fapt sugerat de poziția acestora la masă: băieții
cei mari „stăteau pe partea din afara a tindei, ca și când ar fi fost gata să se scoale
de la masă și să plece afară”. Ceilalți copii stăteau în apropierea Catrinei care parcă
voia să-i protejeze. Ilie nu o tratează pe Catrina ca pe o parteneră de viață, ci ca pe o
persoană obligată să asigure stabilitatea familiei printr-un sacrificiu permanent. Ilie
Moromete vede în soția sa doar un factor de stabilitate în familie, care trebuie să se
preocupe atât de munca de la câmp, cât și de confortul său și al celorlalți membri ai
familiei. De aceea, femeia este copleșită de treburi, împărtășindu-se între muncile
câmpului și treburile gospodărești. Catrina îi reproșează lui Ilie lipsa de înțelegere și
de ajutor, dar răspunsul lui susține acest conflict ce pare să nu îl intereseze „taci, fă,
din gură!… Vezi-ți, fă, de treabă… Ai făcut mâncare? Spune odată și taci că nu
suntem surzi!”
O altă secvență semnificativă pentru relația dintre Moromete și Catrina este scena
tăierii salcâmului, simbolizând destrămarea satului tradițional, dar și degradarea
familiei. Salcâmul ilustrează stabilitatea lumii rurale, verticalitatea lui fiind văzută ca
un ax. Salcâmul face parte din viața familiei Moromete și din viața satului, și pare o
entitate magică, fiind înfățișat ca martor și păstrător al vieții țărănești „Toată lumea
cunoștea acest salcâm”. Tăierea salcâmului este o decizie pe care Moromete o ia
singur deoarece Catrina nu lasă impresia unei partenere de viață „asta e din pricină
că n-are cu cine discuta, cu sensul că nimeni nu merită să-i asculte gândurile”.
Căderea lui în zori, duminica, în sunet de clopot și bocete ce se aud din cimitirul
satului reprezintă un eveniment tragic, care prevestește declinul unei lumi încremenite
în rânduieli străvechi. După prăbușirea salcâmului urmează o tăcere de sfârșit de lume,
aceasta însăși părând mai mică, mai urâtă și mai tristă: „Acum totul se făcuse mic”.
Înstrăinarea dintre cei doi este aici și mai evidentă, Catrina, fiind, în momentul tăierii
salcâmului, în cimitir unde își găsește alinarea, aflându-se departe de Moromete.
Se vor “copia” din eseul operei. Importante pentru caracterizare ar fi: compoziția
romanului, acțiunea, conflictele, reperele spațiale și temporale, stilul, perspectiva
narativă.
În concluzie, relația dintre Ilie Moromete și soția să, Catrina, evoluează de la familia
unită de la început la conflicte ce nu mai pot fi soluționate. Gestul Catrinei de a-și
părăși soțul poate fi interpretat și că refuz al femeii de a mai acceptă comportamentul
ironic și agresiv al soțului, sugerându-se astfel o dorința de emancipare a femeii în
familia și comunitatea tradițională. Degradarea relației dintre cei doi soți sugerează că
familia și satul tradițional își pierd echilibrul, demnitatea și măreția, fiind demitizate.

Moromeții de Marin Preda

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Moromeții de Marin Preda

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Material oferit de @iabacul

Moromeții de Marin Preda. Eseu

 Incadrarea în specia literară

 Enunțarea temei + 2 secvențe explicative

 Elemente de structură și compoziție ale operei

Perspectiva narativă este obiectivă cu narator omniscient și omniprezent, narațiune

Relațiile temporale și spațiale sunt precizate, acțiunea concentrată se desfășoară pe

Compoziția romanului se remarcă prin complexitate, manieră epică suferind

parcursul a două săptămâni, începând cu plecarea lui Achim cu oile la București;

Se poate identifica la nivelul relației dintre incipitul și finalul volumului întâi

Dacă în incipit naratorul se arata dispus să acorde temporar credit convingerii

casa lui, să se ocupe de gospodărie, de creșterea copiilor și să nu rămână singură la

Monologul este semnificativ în ansamblul romanului. Atitudinea personajului este

Romanul dezvolta o serie de personaje specifice lumii rurale neatinsa însă de

Volumul 1 îl conturează pe Ilie Moromete în mod complex: cap de familie dominând

Volumul al 2-lea îl găsește pe Ilie Moromete că personaj secundar și că un om

Volumul al 2-lea îl conturează că personaj prinicipal, simbol al timpurilor noi, om

și Ilie Moromete: un om cu personalitate și caracter puternic ce se poate ușor adapta la

Catrina este personaj secundar, surprinsa în relația cu Ilie Moromete că soția ce îi

Avem un stil narativ, lent, cu accente pe amănunte descriptive, pe detalii despre

În concluzie, romanul “Moromeţii” surprinde dramatic iluzia protagonistului că viaţa

Acțiunea primului volum pe lung:

În prin plan se afla Morometii, o familie numeroasa, măcinată de nemulțumiri

Planurile secundare completează acțiunea romanului, conferindu-i caracterul de fresca

Acțiunea volumului al doilea pe lung:

Volumul debutează cu o întrebare retorica “În bine sau în rău se schimbase

Paralel cu procesul de disoluție a familiei Moromete, este prezentata destrămarea

Moromeții de Marin Preda. Caracterizare

 Incadrarea în specia literară

Tema romanului este reprezentată de universul familiei, fapt ilustrat și de titlul

 Prezentarea statuturilor personajului

Ilie Moromete este personajul principal al romanului, avand totodată rolul de

Statutul psihologic al protagonistului este marcat de conflictul său interior și stă la

Statutul moral se evidențiază prin trăsăturile morale ale protagonistului. Ilie

 Evidențierea unei trăsături a personajului ales, prin două episoade/secvențe

finalul volumului I, și anume fuga băieților la București, înfățișând momentul

O altă scenă reprezentativă pentru trăsătura personajului este scena de la finalul

 Elemente de structură și compoziție ale operei

Moromeții de Marin Preda. Relația

 Incadrarea în specia literară

Tema romanului este reprezentată de universul familiei, fapt ilustrat și de titlul

 Prezentarea statuturilor personajelor

În centrul acțiunii se află Ilie Moromete în jurul căruia gravitează o varietate de

În comparație cu Moromete, Catrina, cea de-a doua sa soție, reprezintă tipologia

Statutul psihologic al protagonistului este marcat de conflictul său interior și stă la

Statutul moral se evidențiază prin trăsăturile morale ale protagonistului. Ilie

La fel ca Moromete, Catrina este pe de o parte o fire intransigentă, iar pe de altă

 Evidențierea relației prin două episoade/secvențe comentate

 Elemente de structură și compoziție ale operei

S-ar putea să vă placă și