Mihail Sadoveanu – important prozator interbelic, autor a numeroase povestiri şi romane, fie

că sunt de inspiraţie mitică, iniţiatică (Baltagul, Creanga de aur), fie istorică (Fraţii Jderi,
Zodia Cancerului)

Desi tema operei reflecta ilustrarea lumii arhaice a satului romanesc, a sufletului taranului
moldovean ca pastrator al traditiilor si a specificului national, romanul “Baltagul” poate fi
considerat si un roman mitic, deoarece preia si dezvolta motivele principale din balada
“Miorita”, carora li se alatura un mit universal: cel al calatoriei.

Potrivit autorului, romanul se bazează pe un fapt real: în timp ce se afla intr-un han, a
auzit o conversație între doi jandarmi despre uciderea unui cioban și posibili autori. Mihail
Sadoveanu a sintetizat aceste elemente și a creat un construct epic și riguros care se
concentrează pe o psihologie feminină complexă.

Scris în 1930 – intr-un interval de timp foarte scurt, doua saptamani dupa spusele autorului-
romanul arata o formula narativă originală care îmbină genul realist și cel mitic.

Bazându-se pe exemplul secolului al XIX-lea când toți marii scriitori și poeți români,
incepand cu Mihail Eminescu, au integrat în munca lor valori populare și creații orale, criticii
literari din secolul XX, începând cu Nicolae Iorga, au fost uniți în a afirma că oralitatea,
naratiunea vorbita a jucat un rol esenial în geneza unei literaturi naţionale române. Privită pe
fundalul tradiției populare, Baltagul surprinde geniul culturii populare, ale cărei forțe
elementare determină sistemul de imagini al romanului și viziunea artistică asupra lumii.

În ultimă analiză, recrearea de către Sadoveanu a baladei Mioriței din Baltagul

implică două narațiuni: narațiunea personală a Vitoriei, care celebrează în mod deschis
puterea și înțelepciunea ei, degenerând balada Miorița pentru a afirma că femeile sunt
adesea mai puternice decât bărbații, și o narațiune națională menită să plaseze povestea
Vitoriei într-un context social specific delimitat în armonie deplină cu punerea în aplicare a
tradițiilor populare limitate în general la o narațiune flexivă orală. Pe măsură ce povestea se
dezvoltă, narațiunea personală a Vitoriei este treptat subordonată narațiunii naționale, iar
eroina individuală devine tot mai mult instrumentul pentru modelarea unei noi femei, una
capabilă să-și protejeze și să-și controleze propria viață și familia.