,,Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”

de Camil Petrescu

Aderând la ideiile lui Eugen Lovinescu privind modernizarea literaturii române, Camil
Petrescu susține că literatura trebuie să se sincronizeze cu psihologia și filosofia epocii, dar și cu
celelalte domenii de cunoaștere. Romanul ,,Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”,
publicat în anul 1930, este un roman subiectiv, de analiză psihologică, aparținând curentului
literar modernism.
Modernismul circumscrie toate mișcările, tendințele sau experimentele literare și artistice
novatoare, manifestate în ultimile decenii ale secolului al XIX-lea până în cea de-a doua jumătate
a secolului al XX-lea, ca reacție împotriva tradiției creatoare.
O primă trăsătură ce încadrează textul ca fiind un roman psihologic, este persepectiva
narativă subiectivă. Narațiunea este relatată la persoana I- i, naratorul este personajul implicat
în actul întâmplării. Viziunea apare prin procesul de focalizare internă, se reamarcă unicitatea
perspectivei narative deoarece autorul își expune propria experiență de viață:,, La 10 mai în
același an, eram mutat în regementul XX”. Cititorul are acces limitat la cele întâmplate, el
cunoscând doar varianta lui Ștefan Gheorghidiu. Astfel naratorul este unul necreditabil, deși
oferă o viziune autentică.
O altă trăsătură a romanului modern psihologic este reprezentată de tehnicile narative
specifice. Modernitatea romanului constă într-un ortificiu de compoziție a discursului narativ.
Acțiunea romanului debutează în prezentul narațiunii, începând cu al doilea capitol, cititorul
urmează să ajungă în trecut, cu 2 ani și jumate în urmă, ulterior reinterându-se pe cronologia
obișnuită a evenimentelor. Cronologia este încălcată prin procesul onalepsiei, deoarece sunt
aduse în prezent gânduri și fapte trecute, ce sunt subordonate memoriei involuntare și fluxul
conștiinței, acestea reprezentând tehnici de realizare a analizei psihologice.
Titlul romanului ,, Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” este sugestiv pentru
tematica acestuia. În sens propriu, războiul este reprezentat de Primul Război Mondial în care
naratorul-personaj este unul dintre sublocotenenții regimentului XX. În sens conotativ acesta se
referă defapt la războiul sufletesc ce se petrece în interiorul lui Gheorghidiu, având ca și
luptători inima și rațiunea. Acesta privește iubirea ca pe o confruntare eternă, atât în raport cu
sine, cât și cu Ela. Raportul de consecutivitate între cele două numerale ordinare ,,ultima”
și ,,întâia” induc ideea că atunci când sentimentele iau sfârșit începe războiul sufletesc. Cele 2
jumătăți ale titlului ce sunt simetrici se regăsesc ca și titluri ale capitolelor.
Temele romanului sunt sugerate prin intermediul titlului, anume iubirea și războiul, acestea
reprezentând cele două experiențe fundamentale trăite de personajul principal. Cele două
numerale ordinare așezate într-o ordine semnificativă conturează drama intelectualului lucid,
dornic de cunoaștere într-o societate limitată și coruptă.
O primă scenă relevantă pentru tema și viziunea despre lume este cea în care se prezintă
episodul excursiei la Odobești oragnizată de Anișoara, verișoara protagonistului. Plecarea la
Odobești constituie pentru Gheorghidiu un nou motiv de neliniște în ceea ce o privește pe Ela.
Aceasta căutând compania domnului avocat G. declanșează o criză interioară a lui Gheorghidiu
la constatarea anumitor gesturi familiare, pe care protagonsitul le consideră ca fiind promiscue.
Gheorghidiu refuză să admită faptul ca a fost gelos punând întreaga experiență sub semnul unei
revelații dureroase. Evenimentul constituie un prilej de analiză asupra fiecărui detaliu în speranța
aflării unei concluzii: pentru Gheorghidiu, imaginea femeii iubite prezintă oscilații între femeia
angelică și cea ipocrită, capabilă să-i trădeze sentimentele, iar frământările interioare sunt
ascunse din teama de a nu-și arată suferința public.
O altă scenă semnificativă este cea a atacului artileriei germane, din capitolul ,,Ne-a
acoperit pământul lui Dumnezeu”, care debutează sub semnul ororilor frontului. Experiența
luptei pentru eliberarea Transilvaniei de sub ocupația austro-ungară oglindește o imagine
apocaliptică compusă din secvențe înfricoșătoare și memorabile în momentul în care batalionul
condus de Gheorghidiu este luat prin surprindere de armata inamică. Războiul se dovedește o
experiență fundamentală pentru protagonist, drama colectivă ajutându-l să depășească drama
personală.
Romanul este împărțit în două părți, în prima parte a romnului sunt oglindite stările de
conștiință a eului narativ, care aduce în prim-plan iubirea, comunicarea spirituală a cuplului până
când suspiciunea minează sentimentul, până la stingere și respingerea acestuia. În a doua parte
a romanului, eul narativ revine în ,,prezentul” frontului, confesiunea fiind oraganizată sub forma
unui jurnal de campanie. Conflictul interior al personajului este generat de criza erosului și
declinul matrimonial, aspecte ce dau substanță primei părți a romanului.
În concluzie ,,Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” este un roman modern, de
tip subiectiv, cu personaje complexe, unele dintre cele mai semnificative romane interbelice din
literatura noastră, autorul valorificând în mod original experiența reală de pe front.