ENIGMA OTILIEI

de George Călinescu

G. Călinescu este una dintre personalitățile complexe ale literaturii române, un spirit
plurivalent a cărui operă acoperă o are vastă de preocupări: istorie, critică literară, estetică și
literatură. Este autorul monumentalei Istorii a literaturii române de la origini până în prezent.
Enigma Otiliei, a apărut la sfârșitul perioadei interbelice, în anul 1938, fiind un roman
realist obiectiv de inspirație citadină ce se află la punctul de confluență al balzacianismului cu
elemente de modernitate.
Această opera prezintă într-o manieră veridică societatea burgheză de la începutul secolului al
XX-lea. Acțiunea este încadrată într-un cadru spațio-temporal bine delimitat. Nota de frescă
social este susținută de interesul pentru arhitectură, detaliile interioare și vestimentația
personajelor care sunt prezentate prin intermediul unei descrieri ample și minuțioase. Fresca
social se completează cu prezența mentalității transpuse în ficțiunea literară. Concepțiile
personajelor, ipocrizia care determină relațiile interumane, cele de rudenie, intrituția căsătoriei,
relația dintre părinți și copii și imaginea umanității ce stă sub puterea banului, conturează un
univer verosimil, prin care cititorul este plasat într-un ,,analog,, al realității. Construcția
personajelor se încadrează în tipare caracteologice, căror scriitorul realist îi confer o dimenisune
socială și psihologică. Romanul oglindește o ,,comedie umană”, semnificativă prin diversitatea
ei: moș Costache – avarul, Felix Sima – tânărul ambițios și onest, Aglae - ,, baba absolută”,
Aurica - fata bătrână, Simion - dementul senil, Titi - debilul mintal, Pascalopol – tipul
aristocratului rafinat, Stănică Rațiu – arivistul. Prezentarea personajelor se face prin tehnica
focalizării concentrice.
Romanul reprezintă o structură de sinteză estetică, în formula realist - balzaciană fiind
integrate elemente clasice, romantice, moderne și naturaliste.
Universul tematic este complex, în primul rând este vorba despre problematica socială
care este înfățișată cu ajutorul unor tematici specifice romanului balzacian: moștenirea,
paternitatea, avariția și arivismul. ,,Istoria moștenirii” aduce în prim plan conflictul de natură
succesorală, între clanul Tulea care încercând să obțină averea lui Giurgiuveanu iar Aglae își
manifestă fățiș adversitatea față de Otilia. Ideea paternității este ilustrată și de titlul inițial al
romanului, ,,Părinții Otiliei”, care sugerează faptul că personajele determină într-un anumit fel
destinul Otiliei. Tema iubirii este conturată prin cupul Felix-Otilia, respectiv procesul de
maturizare și formare a lui Felix.
Titlul ilustrează eternului feminin în relație cu inexplicabila vârstă adolescentină, expresia
feminității misterioase a Otiliei.
O primă scenă semnificativă este reprezentată de sosirea lui Felix Sima la București, la
unghiul său, Costache Giurgiuveanu. Întâlnirea lui Felix cu Giurgiuveanu dezvăluie
comportamentul ciudat al bătrânului avar, care simulează uitare, unicul mijloc de apărere de cei
din jur. O dată ce tânărul a pătruns în locuință, asistă la jocul de table, pretext narativ de realizare
a portretelor celorlalte personaje. Detalii vestimentare, trăsăturile lor fiziologice care sugerează
trăsăturile caracterului. Inospitalitatea locului conturează atmosfera neprimitoare, prezicând
conflictul succesoral ce va anima desfășurarea întâmplărilor. Semnificativă este replica Aglaei
Tulea, care îi reproșează lui Giurgiuveanu că și-a transformat locuința într-un ,,azil de orfani”.
O a doua scenă semnificativă este evocarea circumstanțelor morții lui Giurgiuveanu, din
capitolul al XX-lea. Când bătrânul agonizează în urma celui de-al doilea atac cerebral, familia
Tulea începe golirea sistematică a casei bătrânului, socotind că acesta va muri curând, spre a nu
lăsa vreun obiect de valoare Otiliei. Evenimentul așteptat cu atâta nerăbdare de ,, clanul” Tulea
se va petrece, dar nu din cauze naturale, întrucât Stănică îi sustrage de sub saltea pachetul de
bani, provocând șocul ca se va dovedi fatal bolnavului.
Din punct de vedere compozițional, romanul este alcături din douăzeci de capitole, dispuse
pe două planuri narative. Primul plan urmărește lupta pentru avere dusă de clanul Tulea
pentru obținrea moștenirii lui Giurgiuveanu și înlăturarea Otliliei. Al doilea plan prezintă
destinul lui Felix care, rămas orfan, vine la București pentru a urma studiile la universitatea de
Medicină, locuind la tutorele lui. Succesiunea secvențelor narative este realizată prin înlănțuire.
Incipitul amintește de intenția realiștilor și metoda balzaciană de a situa diegeticul sub
semnul concretului. O mare atenție se acordă descrierii străzii și casei unde se va realiza
acțiunea. Casa lui Costache Giurghiuveanu este amplasată pe starda Antim, lipsită de estitică,
dublată însă de intenția de copiere fără discernământ a mai multor stiluri care sugerează că
spațiul este locuit de un avar. Finalul romanului este simteric cu incipitul , reiterând imaginea
străzii Antim, unde Felix Sima revine, după aproximativ zece ani, pentru a contempla acel loc ce
a închis o lume. În mintea lui se reverberează ecoul replicii lui Giurgiuveanu, ,,nu-nu stă
nimeni”, absurd la început dare care își dovedește valoare la final.
Prespectiva narativă este de tip auctorial, specifică realismului, cu narator extradiegetic,
omniscient și creditabil. Naratorul are capacitatea de a surprinde orice detaliu, de a pătrunde în
interiorul personajelor.
În concluzie, opera, ,,Enigma Otiliei” este un roman interbelic, dată fiind poziționarea
acestuia în istorie, de factură obiectivă, realistă, balzaciană, însă cu elemente moderne și
romantice ce surpinde prin tematica sa lumea burgheză din capitală la începutul secolului al XX-
lea, evidențiindu-se în acest context prin motivul moștenirii sau al paternității și prin tema iubirii.