Sunteți pe pagina 1din 1

Clasa a V – a

Istorie

LUMEA ROMANĂ
Fondarea Romei: istorie şi legendă
Primii locuitori ai Italiei antice au fost italicii, din care făceau parte latinii, sabinii,
samniţii. La începutul mileniului I î.Hr. din Orient au venit etruscii, iar în sudul peninsulei
Italice se găseau elenii.
După tradiţie, Roma, cetatea celor şapte coline, a fost întemeiată în anul 753 î.Hr. pe
colina Palatin de lângă Tibru, în regiunea Latium. Întemeietorul legendar al cetăţii a fost
Romulus, în acelaşi timp şi întâiul rege. Conform legendelor, Roma a fost condusă de şapte regi.
Primii patru au fost latini şi sabini, iar ultimii trei etrusci.

Societatea romană

 unitatea de bază a societăţii romane în secolele de început a fost ginta (gens), alcătuită
din oameni care aveau acelaşi strămoş. De-a lungul istoriei Romei se cunosc câteva ginţi
mari gens Iulia (din care făcea parte Iulius Caesar);
 zece ginţi formau o curie, iar mai multe curii un trib;
 treptat importanţa ginţii a scăzut, rolul său fiind luat de familie. Şeful acesteia era tatăl
(pater familias);
 membrii unei ginţi se numeau patricieni, pentru că descindeau din acelaşi strămoş,
părintele (pater) ginţii.
 patricienii erau proprietari de pământ şi aveau drepturi politice depline (aristocraţia);
 plebeii proveneau din rândul celor fără origine ori din străinii stabiliţi la Roma şi se
ocupau cu meşteşugurile şi comerţul;
 deşi erau oameni liberi, nu beneficiau de drepturi politice, nu puteau stăpâni pământ şi nu
aveau ginţi proprii;
 sclavii erau în număr redus.
 prin reforma lui Servius Tullius, cetăţenii erau împărţiţi în funcţie de avere în clase de
centurii. O centurie era formată din 100 de oameni

În fruntea statului se afla regele. El era comandant militar, judecător supreme şi mare
preot (pontifex maximus).
Puterea regelui era limitată de Senat, format din 300 de patricieni, conducători ai ginţilor.
Adunarea poporului, întrunită pe triburi, curii sau centurii (comiţii), avea ca principală
atribuţie alegerea regelui.
Nemulţumiţi de creşterea puterii regale, patricienii au provocat o răscoală în 509 î.Hr.,
care a dus la înlăturarea regalităţii.

S-ar putea să vă placă și