UNIVERSITATEA SPIRU HARET BUCURESTI

Facultatea: STIINTE ECONOMICE

Programul de Studii: LICENTA - MANAGEMENT – ID

Disciplina : ISTORIE ECONOMICA

 1

CUPRINS

1. INTRODUCERE..........................................................................................................................................2
1.1 CONTEXTUL SOCIAL, POLITIC SI MILITAR IN CARE SE AFLAU CELE DOUA PRINCIPATE IN
SECOLELE XVII SI XIX........................................................................................................................................2
1.2 CONSTITUIREA PRINCIPATELOR ROMANE, UNIREA SI INCEPUTUL ROMANIEI MODERNE............2
2. INSTITUTIONALIZAREA EUROPEI SI ROMANIEI INCEPAND CU ANUL 1859 SI
IMPLICATIILE ECONOMICE.........................................................................................................................3

ANALIZA EFECTELOR TRANSFORMARILOR

INSTITUTIONALE ASUPRA DEZVOLTARII
ECONOMIEI ROMANIEI IN PERIOADA
1859-1939
Tema de Control 1
2.1. INSTITUTIONALIZAREA EUROPEI VESTICE SI IMPLICATIILE ECONOMICE........................................3

Anul I – Grupa 103

Profesor: Conf. Univ. Dr. Eugen Ghiorghita

2.2. INSTITUTIONALIZAREA ROMANIEI SI IMPLICATIILE ECONOMICE....................................................4

2.2.1 Bilantul general al transformarilor din perioada 1859-1914...........................................................7
2.2.2 Bilantul general al transformarilor din perioada 1914-1938 (1940)...............................................8

Stefania-Diana Giurgica
03 Noiembrie 2022
 2

2.3. COMERTUL EXTERIOR SI POLITICA COMERCIALA EXTERNA A ROMANIEI.....................................11

2.4. DEZVOLTAREA ECONOMICO-SOCIALA A ROMANIEI INTERBELICE.................................................12
3. CONCLUZII...............................................................................................................................................14
4. BIBLIOGRAFIE.......................................................................................................................................16

1. INTRODUCERE

Pentru a putea înțelege contextul transformărilor instituționale și economice ale perioadei studiate,
precum și pentru a putea explica sensul schimbărilor survenite, trebuie să înțelegem contextul national
și international, condițiile sociale și politice precum și nivelul instituțional înainte de 1859 și apoi,
începând cu anul 1859, anul considerat că fiind începutul României moderne. Însă cum s-a ajuns la
acest eveniment marcant în istoria României, și anume Unirea Principatelor Romane, în 24 Ianuarie
1859?

1.1 CONTEXTUL SOCIAL, POLITIC SI MILITAR IN CARE SE AFLAU CELE

DOUA PRINCIPATE IN SECOLELE XVII SI XIX
Inainte de Unirea Principatelor Romane, trebuie sa amintim ca exista o scadere masiva si tot mai
importante a gradului de independenta si prosperitate a principatelor romane. Pretentiile tot mai
ridicate a Inaltei Porti, luptele interne intre domnii Tarilor Romane pentru independenta (unii dentre ei
 3

chiar incercand aliante cu casa de Habsburg sal cu Rusia Tarista) au facut ca Imperiul Otoman as
impuna introducerea domniilor fanariote mai intai in Moldova, in 1711 si mai apoi in Tara Romaneasca
in 1716.
Desi acesti domnitori au incercat introducerea unor asa-zise reforme administrative si fiscale
(tinand cont ca unii fanarioti au domnit atat in Tara Romaneasca cat si in Moldova), ei s-au axat, in
principal, pe jaful bogatiilor celor doua tari, in scopul imbogatirii personale si a bunastarii familiilor
lor.
Acest lucru se coroboreaza cu faptul ca ambele Principate au teatrul unor batalii importante intre
marile puteri ale vremurilor: Imperiul otoman, Imperiul Habsburgic, Imperiul Tarist. Din aceasta
cauza, anumite teritorii au fost timp de perioade mai lungi sub ocupatia militara a imperiilor amintite
mai sus (aici amintim Oltenia, Bucovina, Basarabia) iar impozitarea excessiva precum si reprimarile
violente ale oricaror miscari de impotrivire au dus la deteriorarea calitatii vietii si, de ce nu, la o
scadere importanta a populatiei.
Din momentul incheierii Razboiului Ruso-Turc (1929) pana la momentul izbucnirii Razboiului
Crimeei (1853), Imperiul Tarist a incercat sa impuna o administratie militara paralela celei existente in
cele doua principate Romanesti. Presiunile Imperiului Tarist pentru schimbari, de a aduce ambele
principate sub conducere mult mai centralizata decat cea otomana, a coincis cu renasterea
sentimentelor nationaliste in Muntenia si Moldova si respingerea tutelei rusesti in timpul revolutiei de
la 1848 din ambele principate.
Avand in vedere ideile deja pornite in timpul acestei Revolutii, desi Principatele Romane au fost
sub ocupatie militara, s-au facut progrese in toate domeniile (economic, social) dar, in principal,
miscarea nationala a capatat un imbold puternic, revolutionarii castigand sprijiinul cercurilor liberale
din Europa de Vest reusind sa integreze cauza unirii Principatelor in problema echilibrului european.

1.2 CONSTITUIREA PRINCIPATELOR ROMANE, UNIREA SI INCEPUTUL

ROMANIEI MODERNE
Unirea celor două principate a început practic în anul 1848, atunci când s-a realizat uniunea vamală
între Moldova și Țara Românească, în timpul domniilor lui Mihail Sturdza, respectiv Gheorghe
Bibescu.
În urma încheierii Războiului Crimeei, când Franța, Anglia și Imperiul Otomana au ieșit
învingătoare, a avut loc Conferința de la Paris intre Marile Puteri, conferință încheiată la 7/19 August
1858 cu o Convenție în care s-a referit și la “problematica Românească”. Astfel, pe baza acestei
Convenții de la Paris, în urma lobby-urilor începute și continuate de către capii Revoluției de la 1848,
se introducea principiul separației puterilor, fiecare Principat să fie condus de către un domn împreună
cu Adunarea electiva. Ambele puteri în stat (domnul și Adunarea Electiva) vor începe să lucreze
împreună cu participarea unui organ comum numit Comisia Centrala. Practic, aceasta Convenție de la
Paris consfințea unirea formala într-un singur stat sub denumirea de Principatele Unite. Aveau dreptul
să aleagă doi domni, doua guverne, organizarea a doua instituții comune la Focșani (Comisia Centrala
și Înalta Curte de Casație și Justiție) dar, în principal, s-au abolit monopolurile și privilegiile de clasa.
 4

Astfel, în Ianuarie 1859, pe rand, în cele două

Principate (întai în Moldova și apoi în Țara
Românească), domnitorul Alexandru Ioan Cuza (seful
partidei unioniștilor moldoveni) a fost votat în
unanimitate ca fiind domn al Țarii Romanești și al
Moldovei
În 1862, cu ajutorul unioniștilor din cele două
tări, Cuza a reușit unificarea Parlamentelor și
Guvernelor într-un singur Parlament și un singur
Guvern, realizând unirea politică, urmând că, în 1866,
unirea definitivă să fie consfințită sub numele de
România (la 1 Iulie 1866), sub conducerea lui Carol I
de Hohenzollern – Sigmaringen, care i-a succedat la
putere lui Alexandru Ioan Cuza.
Harta Principatelor Romane Unite - 1859

Asadar, putem spune ca istoria moderna a României, atat sociala cat si economica sau militara,
incepe din anul 1859, anul unirii Principatelor Române.
Evolutia economiei si institutiilor României dupa 1859 a fost puternic influentata atat de factorii
externi (evolutia economica a Marilor Puteri, evolutiile sociale la nivel european, razboaiele precum si
marile crize financiare) dar si de factorii interni (de genul miscarilor sociale, schimbarile lui Carol I,
miscarile interne in perioada interbelica).

2. INSTITUTIONALIZAREA EUROPEI SI ROMANIEI INCEPAND CU ANUL 1859 SI

IMPLICATIILE ECONOMICE

2.1. INSTITUTIONALIZAREA EUROPEI VESTICE SI IMPLICATIILE

ECONOMICE
Că să putem face o introspecție asupra instituționalizării României, vă trebui să înțelegem ce
înseamnă instituționalizarea sau instituția. Totodată, trebuie să înțelegem contextul European și cum
acesta influențează Principatele Romane și apoi România.
Asadar, putem defini institutia o organizatie politica sau organ statal, poate fi, de asemnea,
privat, și care desfasoara anumite activitati cu caracter social, economic, cultaral sal administrativ.
Totodata, instituționalizarea include normativele, legile sau regulile acestora. Orice norma jurídica va
pune pe primul loc interesul comunitar inaintea interesului individual.
Astfel, putem spune ca instituționalizarea Europei Vestice incepe sa se dezvolte cu precadere
incepand cu anul 1859, anul intemeierii statului national modern, nu doar in România ci in toata
Europa. Formarea unei economii de piata, la inceput empirice, a contat intr-un indelung proces de
transformari instituționale complexe. Totodata, extinderea economiei moderne, putem spune ca se
datoreaza procesului de interventionism.
 5

Revolutia Franceza se poate spune ca a fost cea care a impus primele insituții in Franta. Acest
model a fost preluat ulterior de catre germani și apoi de restul Europei. Un rol esential l-au avut
activitatile urbane in domeniul comercial și bancar. Extinderea acestora și continua cautare de
imbunatatire au generat noi tehnici, reguli, cutume, solutii pentru cresterea eficientii economice
precum și pentru inlesnirea creditelor.
Prin aceste tehnici, reguli sau cutume, marja de realizare a ratei-profitului ca inceput as creasca,
reflectandu-se in consturile de tranzactionare. Acestea compun totalitatea cheltuielilor care sunt
suportate de una sau amble parti, in momentul unei tranzactii.
Inceputul secolului XVII coincide cu inceputul perioadei capitalismului. Premisele
capitalismului, rezumate sintetic, vor fi diviziunea sociala a muncii, conturarea și consolidarea pietei
mondiale a productiei bunurilor destinate schimburilor.
Asadar, putem defini doua mari procese ale instaurarii și evolutiei instituționale ca fiind unul de
evolutie la nivel local și unul de omogenizare instituționala, atat in privinta normelor din dreptul
feudal, inca in vigoare, precum și normelor impuse de extinderea aplicarii noilor prevederi ale proaspat
infiintatului drept comercial.
Putem afirma, avand in vedere cele de mai sus, ca Revolutia Franceza și sistemele cu baza
latina (codul civil Francez de la 1804) ca fiind baza sistemelor legislative europene, banzandu-se pe 3
mari parti: Persoane, Bunuri și Moduri de Transmitere a Proprietatii.
Incepand cu aceste principii, francezii au dezvoltat, ulterior, Codul de Procedura Civila, Codul
de Comert, Codul Penal. Trebuie retinut faptul ca Codul Comercial Francez a consacrat diviziunea in
drept civil și drept comercial.

2.2. INSTITUTIONALIZAREA ROMANIEI SI IMPLICATIILE ECONOMICE

După 1859, în România a început instituționalizarea treptată a economiei de piață. Situată la
periferia economiei europene, economia României s-a mutat din 1859 în centrul Europei Centrale.
Nevoia tot mai mare de noi piețe de vânzare pentru produsele industriale ale producătorilor
mari.
Occidentalii au determinat atractivitatea României în sfera de influență economică. Aceasta a
început cu procesul de instituționalizare a economiei de piață care a durat până la începutul Primului
Război Mondial și a continuat până în perioada interbelică.
Indicatorii demo-economici sunt: populația totală - 4 milioane, structura demografică pe
ocupații: 80% agricol, 6% industrial, restul comerț și transport.

Motivele dezvoltării economice slabe a României sunt multiple, dar cele mai importante sunt:
 Semi-izolare a regiunii est-europene de fluxurile economice occidentale.
 războaie frecvente pe teritoriul naţional;
 Modelarea mentalității de tip balcanic a fanarioților
Particularitatea spațiului „rămas în urmă” a fost desfășurarea diferită a celor două categorii de
instituții: atat formale, cât și informale, adoptarea normelor de organizare socială din țările civilizate
parand a fi soluția indicată.
 6

A fost nevoie, după modelul francez, de transformarea tuturor sectoarelor instituționale ce a

avut loc într-un timp istoric comprimat.
Expansiunea industriei europene reflectă căutarea de noi piețe pentru produse finite și piețe de
aprovizionare cu materii prime. Astfel, înainte ca intelectualii noștri să-și exprime nevoia de civilizație
occidentală, Occidentul însuși avea nevoie de civilizație românească.
Fără intervenția statului, evoluția spontană a societății ar fi decurs de la sine, făcând imposibilă
determinarea ritmului evolutiei acesteia.
Procesul de transformare a organismului economic și social se reflectă în direcția trecerii de la
feudalism la economia de piață. Asadar, procesele influentatoare pot fi:
 trecerea de la constituție feudală la constituție democratică
 trecerea de la economia naturală la economia de mărfuri, monetara
 trecerea de la producția manuală la producția mecanizata
 trecerea de la producție agricolă majoritara la producție industrială ・
 trecerea de la producția de autosatisfacere a necesitatii de bunuri de uz casnic la
extinderea producției pentru profit
Domenii economice și sociale cheie supuse schimbărilor instituționale:
 Drepturi de proprietate: improprietarirea taranimii conform Legii funciare din 1864.
 Forță de muncă
 Libertatea producției
 Libertatea comerțului

Asadar, principalele structuri instituționale transformate sunt:

 Politică – separarea puterilor în cadrul statelor, Constituția din 1866
 Societatea – stabilirea raporturilor moderne de proprietate, Cod civil din 1 decembrie
1865
 Economia – libertatea de producție și comerț

În 1864, au fost adoptate mai multe legi care au schimbat viața fermierilor pe termen scurt,
mediu și lung, inclusiv Legea terenului, Legea învățământului public și Legea locală.
Odată cu extinderea economiilor de piață, monedele au devenit o componentă majoră a
majorității economiilor din lume. Pe lângă faptul că funcționează ca un mijloc de schimb, funcționează
și ca o măsură a valorii.
Având în vedere că majoritatea indicatorilor economici sunt prezentați în termeni de valori
monetare, o analiză a dezvoltării economiei românești în perioada 1859-1938 începe cu o analiză a
dezvoltării monedei și a sectoarelor conexe: creditul și finanțele publice.
O caracteristică a vechiului sistem monetar: monedele erau considerate mărfuri ca orice altă
marfă.

Actul din 1867 a introdus un nou sistem monetar, ale cărui rezultate au fost:
 A creat prima monedă națională adevărată cu valoare intrinsecă
 Haosul, speculațiile și anarhia au fost eliminate din ciclul monetar intern
 7

 Stabilitatea concretă a monedei etalonului aur a dus la o stabilitate uimitoare a prețurilor

 România participă la piața valutară, comerțul internațional și tranzacționarea valutară cu
o instituție financiară stabilă și eficientă.

În 1880, dezvoltarea naturală a economiei a dus la înființarea Băncii Naționale a României.

Tranziția de la micro la macro, de la bănci private la sisteme bancare centrale și la noi sisteme de
creditare necesită organizarea autorităților monetare naționale sub forma băncilor centrale și băncilor
emitente.
Principalele activități ale B.N.R. sunt:
 Emiterea de valută
 Crearea de rezerve pentru acoperirea cheltuielilor de numerar
 Reglementarea circulaţiei banilor
 acordarea de credite pe termen scurt;
 Determinarea prețurilor medii de piață și a ratelor dobânzii
 Determinarea cursurilor oficiale de schimb valutar
 Efectuarea de tranzacții cu metale prețioase
 Depozite și plăți anticipate în aur și valută
Impactul financiar și economic al înființării B.N.R.
 A adus ordine în ciclul banilor
 Asigurarea pieței cu unul dintre cele mai mari împrumuturi interne
 Credit mai ieftin
 Dezvoltarea rețelei bancare a țării
 Construirea unui sistem bancar modern în țară
 Stabilirea legăturilor cu băncile naționale ale țărilor europene
 A contribuit semnificativ la formarea capitalului extern
 A fost principalul obstacol în calea cămătei
 A creat un climat de încredere pe piețele financiare

Consecintele monetare și economice ale intemeierii B.N.R. sunt:

 A introdus ordine in circulatia banilor
 A asigurat piata cu cel mai mare volum de credite autohtone
 A ieftinit creditul
 Crearea retelei bancare a tarii
 Formarea sistemului bancar modern al tarii
 A stabilit legaturi cu bancile nationale ale statelor europene
 A contribuit substantial la formarea capitalului de imprumut
 A constituit principala stavila impotriva camatariei
 A instituit un climat de incredere pe piata banilor
Principiile și funcțiile sistemului financiar modern dezvoltat în România sunt:
 8

 Universalitatea impozitării – populația impozabilă este formată din toți cetățenii fără
discriminare.
 Proporționalitatea impozitării – Impozitele erau proporționale cu venitul – Impozabilele
nu mai erau persoane fizice, ci veniturile, averea etc.
 Buget centralizat: Toate veniturile și cheltuielile trebuie colectate în bugetul general al
statului.
 Responsabilitatea bugetară: Instituțiile financiare guvernamentale trebuie să raporteze
cu privire la execuția bugetului. Trezoreria este responsabilă în fața Congresului.
 Înființarea Trezoreriei Statului – organism public dedicat structurării, calculului,
contabilității și colectării impozitelor.
 Contabilitatea bugetară ajută la calcularea veniturilor și cheltuielilor guvernelor de stat
și locale.
 Controlul bugetului naţional este introdus la nivel guvernamental, parlamentar etc. de
către reprezentanţii poporului.
 Conform Legii privind conturile publice din 1881, controlul financiar continuu al
ministerelor, departamentelor etc. este garantat de Curtea de Conturi (1863).
Eficiența noului sistem financiar public - asigurarea fondurilor necesare modernizării societății
românești:
 Construcția infrastructurii – căi ferate, drumuri.
 Dezvoltarea instituţiilor publice: administraţie, poliţie, jandarmerie, armată, învăţământ,
 Sănătate;
 Valoarea proprietății statului în 1914 era de peste 1,5 miliarde de lei.
Inflația din România, care a început în timpul Primului Război Mondial, a continuat pe tot
parcursul perioadei interbelice. În 1929 a fost promulgat Actul de Stabilizare a Monedei.

2.2.1 Bilantul general al transformarilor din perioada 1859-1914   

România a mers pe o rută de întocmire de procese de tranzitie de la vechea societate feudala
spre cea moderna, specific burgheza, axata pe economia de piata, concretizata in mutatii profunde și
creatii noi in domeniile vietii sociale, politice, economice și cultural-spirituale.
Principalele procese de tranzitie de la societatea specific feudala la societatea moderna:
 Desfiintarea regimului social-politic feudal, bazat pe constrangeri extra-economice și
elaborarea noului regim social-politic modern pe principii de democratie;
 Constituirea sistemului statal modern cu un nou cadru legislativ și instituțional specific
economiei de piata;
Totodata, printre principalii factorii influentatori enumeram:
 Cucerirea independentei și recunoasterea suveranitatii Romaniei, respectiv a calitatii de
subiect de drept international public;
 Transformarea organismului economic national din gandire semiautarhica, axata
preponderent pe autoconsum in concepție deschisa, specific economiei de piata;
 Legiferarea invatamantului general-obligatoriu;
 9

 Construirea infrastructurii – drumuri și cai ferate, terestre, fluviale și maritime - și a

sistemului de telecomunicatii moderne - posta, telegraf, telefon;
 Dezvoltarea structurilor moderne ale sectoarelor economiei nationale: industrie, credit,
banci, comert interior și exterior, finante publice;
 Tranzitia de la capitalismul comercial-camataresc la formele incipiente ale
capitalismului industrial;
 Demararea procesului de urbanizare și corectare a localitatilor;
 Trecerea de la structuri sociale de specific feudale, intemeiate pe ierarhii rigide, la
societatea de tip burghez, cu ierarhii bazate pe puterea economica dobandita, in
principiu, ca o consecință a actiunii libere și creativitatii.

Schimbările instituționale impuse de asimilarea în economia occidentală au însoțit importul de

tehnologie și au avut ca rezultat modernizarea mai multor sectoare fundamentale ale economiei.
Primul sector care beneficiază de modernizarea tehnologică este infrastructura, sectoarele de
transport interior, feroviar, rutier și maritim.
Agricultura, pe de altă parte, a fost sectorul cel mai puțin afectat de noua modernizare. Din
acest motiv, Reforma Funciară din 1864 a apărut și a jucat un rol important în emanciparea și
improprietarirea țăranilor, organizarea comunelor și învățământul primar obligatoriu.

2.2.2 Bilantul general al transformarilor din perioada 1914-1938 (1940)    

În 1914, economia românească putea fi împărțită în trei sectoare:
O zonă extinsă de reproducere capitalistă cu o economie monetară în expansiune: aproximativ
jumătate din producția socială a fost realizată în sectorul capitalist sau în industria pe scară largă, în
domeniile comerțului exterior, transporturilor și telecomunicațiilor și financiar-bancar. (Notă: capitalul
străin a jucat un rol important în acest domeniu)
Tărâmul economiei mărfurilor simple: Majoritatea gospodăriilor țărănești din mediul rural se
află în afara acestui tărâm.Meșteșugurile, industria casnică și agricultura țărănească au continuat să
funcționeze într-un sistem de reproducere simplă a mărfurilor.
Zonele economiei naturale și seminaturale – cuprinzând întregul mediu rural, erau epuizate
economic, relativ izolate și bazate pe mijloace de producție rudimentare. Ea arată o tendință de
eroziune pe termen lung sub influența constrângerilor pieței.
Economia României era în mare parte agricolă și semi-naturala, bazată pe producția simplă de
mărfuri și pe procese manuale de producție, mai degrabă decât pe tipul capitalist extins. În plus,
agricultura românească a scăzut în perioada interbelică.

Prin urmare, a fost necesară o nouă reformă funciară din 1921 pentru:
 satisfacerea nevoilor de pământ ale fermierilor;
 întărirea unității statului-națiune român;
 Interesul crescând al micilor fermieri pentru creșterea producției agricole
 Colapsul puterii marilor proprietari de terenuri
 Eliminarea risculului răspândirii ideilor revoluției bolșevice.
 10

Criterii de alocare - li s-a dat teren pentru aceasta:

 Soldaților care participă la război.
 Văduvelor și orfanilor de război.
 Fermierilor fără pământ.
 Fermierii care dețin până la 5 hectare de teren.
Condiții de proprietate:
 Spre deosebire de reforma din 1864, în 1921 noii proprietari au plătit contravaloarea
terenului. Prețurile sunt de 20 de ori mai mari decât chiria în unele zone, echivalentul
prețurilor din 1913.
 Rata totală a grantului s-a ridicat la 6,2 milioane lei. Până în 1939, au fost plătite doar
3,2 milioane de lei
 Marii proprietari au primit obligațiuni de stat temporare în valoare de aproximativ 9
miliarde de lei drept compensație.

Cel mai grav fenomen economic pentru țările agricole a fost criza agricolă globală din 1928-
1936. Tari concurente cu cei mai mari producători agricoli din lume, Statele Unite, Canada, Argentina
și Australia, printre altele, au furnizat 80-90% din exporturile de cereale și alte produse agricole de
după război pentru a satisface cererea crescută.
Între 1927 și 1928 și-au crescut producția pentru a depăși cererea mondială. Aceasta a dus la
supraproducție (care a continuat să crească din 1933 până în 1934), iar în 1928 a început Marea Criză
Agricolă, care a afectat toate țările agricole, inclusiv România. În mod uimitor, stocurile de cereale de
pe piața mondială au crescut de la 76% în 1925 la 124% în 1929, 183% în 1931 și 186% în 1933
(media 1925-29 = 100%) și apoi au scăzut treptat.
Revoluția industrială a fost un proces care a început în Anglia la sfârșitul secolului al XVII-lea
și a constat în înlocuirea uneltelor simple cu sisteme de unelte, descoperirea puterii aburului și
organizarea de fabrici în loc de ateliere.
Ramurile originale ale revoluției industriale sunt:
 Industria textila
 Industria extractivă
 Industria metalurgică
 Industria constructoare de masini

Determinanții procesului de industrializare a României sunt:

 Dezvoltarea celor trei forme de muncă manuală (casă, meşteşug şi producţie) şi
industrie mecanizată (impactul Revoluţiei Industriale de Vest asupra organizării
sistemului fabricilor româneşti).
 O privire de ansamblu asupra diviziunii internaționale a muncii în modelul „națiunilor
agricole și industriale” din secolul al XIX-lea.
 Dependența crescută a țărilor dezvoltate de aprovizionarea cu mărfuri de pe piețele
externe.
 11

 Investițiile pentru modernizarea infrastructurii României au fost decise pentru finanțare

externă.
 Plățile crescute de anuități pentru datoria externă au creat probleme internaționale de
lichiditate.
 Contribuția agriculturii la asigurarea solvabilității externe este inconsecventă și
insuficientă.
 Dependenţa tot mai mare a economiei României de producţia agricolă a evidenţiat
ineficienţa agriculturii României.
 Problemele ratei de schimb în comerțul internațional – termenii schimbului – devin din
ce în ce mai importante din perspectiva politicii economice.

Pentru a încuraja industria autohtonă, a fost adoptat Actul din 1887, care acordă următoarele
beneficii:
 Scutire de impozite directe și taxe vamale.
 Până la 5 hectare de teren pentru construcții deținute de capital autohton și doar in
utilizare catre capital străin.
 Reducere cu până la 40% a taxelor de transport pe Căile Ferate Române.
 Scutire de taxe la importul de mașini și echipamente necesare fabricilor și importul de
materii prime care nu se găsesc în țară.
 Comenzile de bunuri de stat au prioritate față de ofertele străine.

Din 1912 a intrat în vigoare un nou Act de promovare a comerțului, de data aceasta elaborat de
un guvern conservator. De asemenea, a fost menit să stimuleze industriile consumatoare de produse
agricole produse de mari proprietari și chiriași.
Criteriile de acordare a avantajelor sunt modificate in sensul ca nu mai necesită un anumit
capital, dar necesită utilizarea a cel puțin 20 de muncitori sau un motor cu propulsie de peste 5 CP.
Limitele dezvoltării industriei românești din 1886 până în 1914 au fost determinate nu numai
de lipsa capitalului, a forței de muncă calificate, sau a tradițiilor artizanale/industriale, ci mai ales de
lipsa burgheziei sau de cei puternic reprezentați industrial și comercial. Prin urmare, intervenția statului
a fost necesară pentru a accelera dezvoltarea industrială.
În ceea ce privește politica industrială, legile protecționiste și de promovare industrială
introduse în 1914 au continuat, iar industria românească a fost afectată de Marea Depresie (Marele
Crah – Marea Criza) din 1929-1932, dar a fost stimulată indirect de Legea comerțului exterior.
Factori externi care împiedică dezvoltarea industriei românești:
 Consecințele groaznice ale celui de-al Doilea Război Mondial.
 Distrugerea unor cantități mari de capital în timpul războiului a redus potențialul
financiar al puterilor europene, costând astfel creditul străin.
Marea Depresie (Marea Criza) din 1929-1933 a avut următoarele efecte asupra industriei
românești:
 Prețuri mai mici.
 Retragerea pe scară largă a capitalului de la investitorii străini.
 12

 Diferenţialele favorabile de preţ la exporturile de bază ale României au slăbit raportul

valutar. Până în 1914 România exporta 3-4 tone de produs pentru fiecare tonă de
mărfuri importate. Raportul ajunge la 6:10:1 după război și la 14:1 în timp de criză.
Impactul crizei economice globale asupra industriei românești:
 Venitul național a scăzut de la 275 mld lei la 171.000 mld lei - 40% sau chiar mai mult
 Potenţialul economic şi valoarea resurselor au fost diminuate
 Neutilizarea unei părți a unității de producție.
 Reducerea capitalului bancar și industrial
 Distrugerea capitalului mic și mijlociu.
 Scăderea veniturilor populației

Deficiente ale dezvoltării industriale românești până în 1940:

 Dezechilibre structurale cauzate de dezvoltarea unor industrii (minerit, alimentar,
textile).
 Industria de mecanizare din România a reprezentat 80% din consumul intern, dar
ponderea cererii potenţiale a rămas mică datorită predominării autoconsumului în
gospodăriile ţărăneşti.
 Competitivitate scăzută a produselor româneşti pe pieţele externe: pentru export
 Au dominat materiile prime industriale și unele semifabricate, produsele finite au fost
slabe
 Industria românească, protejată și încurajată de politicile comerciale interne și externe, a
beneficiat și ea de acțiunile favorabile ale diferitelor monopoluri pe piața internă
 Industria auto, axa tuturor industriilor, rămâne un sector slab și în curs de dezvoltare în
ceea ce privește cantitatea și calitatea produselor furnizate restului economiei.
Economia românească a rămas dependentă de oferta de bunuri de capital din străinătate.
Dependența unei țări de comerțul exterior se reflectă nu numai în valoarea și structura sa de
import/export, ci mai ales în PIB-ul său.
Politica comercială între 1875 și 1938 a marcat trecerea de la comerțul liber (1875-1885) la
protecționismul industrial moderat (1886-1904), iar protecționismul industrial tarifar și netarifar (1927-
1938) a marcat o tranziție către escaladarea agresivă.
În principiu, direcția politicii comerciale românești a urmat tendințele metropolelor din
diferitele perioade analizate (1875-1885 - Viena, 1886-1914 - Berlin). După 1927, România s-a alăturat
practicilor protecționiste deja răspândite la nivel european.
De o importanță deosebită pentru analiza macroeconomică este dezvoltarea balanței de plăți și
impactul comerțului exterior asupra economiei unei țări. În acest sens, decalajul dintre țările
industrializate și furnizorii de materii prime (agricole și neagricole) s-a lărgit în perioada interbelică,
mai ales ca urmare a unei deteriorări îngrijorătoare a raporturilor comerciale.

2.3. COMERTUL EXTERIOR SI POLITICA COMERCIALA EXTERNA A

ROMANIEI
Putem defini doua mari perioade definite astfel:
 13

 1859-1885 - perioada liberului schimb

 1886-1914 - perioada protecţionismului
Structura exportului României în perioada 1910-1913 a oscilat aproximativ în următoarele
limite:
 produse agricole – 72%-75%;
 produse petroliere – 14%-20%;
 produse forestiere – 4%-7%;
 alte produse – 4%-7%.
Structura valorii importului României, după gradul prelucrare a produselor, în anul 1913:
 produse primare – 7%;
 produse intermediare – 18%;
 produse finite – 75%
Structura comerțului exterior s-a schimbat în perioada interbelică comparativ cu cea dinainte de
Primul Război Mondial. La export, produsele industriale (în principal petrol) depășesc în număr
produsele agricole, în timp ce la import se remarcă o creștere modestă a ponderii materiilor prime,
reflectând o ușoară creștere a capacității de procesare a industriei românești.

2.4. DEZVOLTAREA ECONOMICO-SOCIALA A ROMANIEI INTERBELICE

Principalele tendinte de evolutie și trasaturi ale perioadei interbelice pe plan european au fost
urmatoarele:
 Instabilitatea - apogeul dezvoltării instabile a economiei europene a fost criza
economică din 1929-1933.
 Inflația (graficul de jos): Pentru prima dată în istoria economică mondială, emisiunea
de monedă fără suport, determinată de nevoia de a finanța războiul și reconstrucția
postbelică a dus la creșteri foarte mari de preț în comparație cu istoria anterioară
Primulului Război Mondial;

Grafic crestere a inflatiei

 14

 În realitate, destabilizarea circuitului internațional de capital nu a fost doar

destabilizare, ci și o redirecționare a fluxurilor către noua națiune bancară a lumii,
Statele Unite.
 Sublinierea intervenționismul sub forma măsurilor protecționiste de promovare a
industriei sau agriculturii.
 Autosuficiența economică națională a fost o consecință a crizei economice din 1929-
1933, care a dus la intervenții ale statului pentru stimularea exporturilor, reducerea
importurilor și lichiditatea monetară directă pentru creșterea excedentelor comerciale.
 Accelerarea industrializării țărilor agricole prin restricționarea importurilor de
semifabricate și produse finite, ca răspuns la eforturile marilor țări industriale (în special
Italia și Germania) de a-și reface economiile.
 militarizarea și inarmarea majoritatii tarilor europene ca efect al autarhizarii și
adancirii contradictiilor dintre interesele marilor puteri.
 Militarizarea și înarmarea majorității țărilor europene ca urmare a autarhizarii și
adâncirea conflictelor între interesele marilor puteri.

Potențialul economic al României a crescut de aproximativ 2,3 ori după reunificarea teritorială.
Suprafața României a crescut de la aproximativ 130.000 km2 la 295.000 km2 ca urmare a Marii Uniri.
Populația crește de la cca. 7,7 milioane de angajați pentru aproximativ 16 milioane de locuitori.
Un vot popular (noua constituție din 1923) și reforma agrară din 1921 au pus capăt, în general,
trecerii societății românești de la feudalism la un sistem social burghez. 1938 este, de asemenea, etapa
finală a dezvoltării tipice a sistemului privat al economiei de piață.
După izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial (1939) și implicarea României în acesta,
economia și-a schimbat radical cursul și scopul. Va deveni o economie de război militarizată care
vizează în primul rând susținerea liniilor frontului, consumul militar și distructiv depășind consumul
productiv.
În lungul proces de trecere de la producția manuală la producția mecanizată, sistemul de
producție socială a crescut producția de mărfuri și a sporit potențialul economic al țării. În 1938,
comparativ cu mai devreme în 1859, aceasta a fost exprimată în terenuri agricole și producție (care a
crescut în toată țara în 1918), care a fost de patru până la cinci ori mai mare pentru diferite culturi.
Inexistentă la inceputul anilor 1850, industria mecanizata devine al doilea sector producator de
materiale din tara dupa agricultura si este considerata cel mai activ si progresiv din punct de vedere al
cresterii economice. Pe măsură ce influența economică și politică a burgheziei române în țară creștea,
transformarea țării spre progres a fost coordonată și accelerată.
Cea mai numeroasa clasa a tarii, supusa schimbarilor, a fost taranimea - existenta și evolutia ei
au suferit insa cele mai slabe modificari, atat ca modalitati de productie, cat și ca mod de viata și
standard de trai, in comparatie cu toate celelalte clase și categorii ale tarii. Ea a mentinut forme
traditionale, conservatoare de munca și viata, capabile sa-i asigure, pentru majoritatea ei, in conditiile
social-economice dificile de dobandire a traiului, solutii de supravietuire. Slabele schimbari ale vietii
rurale constituiau pentru societatea romaneasca carenta fundamentala ce determina caracterele de
 15

retardare, de slaba dezvoltare ale Romaniei, cu toate ca sectoarele neagrare realizeaza modernizari și
dezvoltari la continut mediu continental.
Agricultura iși diminueaza substantial ponderea sa in produsul nou creat de la cca 70% in 1862
la 38% in 1938; in schimb, industria, transporturile și constructiile și-o sporesc de la 10% la 42% și,
impreuna cu celelalte activitati neagricole, ajunge sa domine in crearea venitului national cu 62%;
România ca tara preponderent agrara avea localizata 77,2% din populatia activa in ramura cea
mai putin productiva, in agricultura in timp ce in statele dezvoltate majoritatea populatiei era ocupata
in industrie și in ramurile de servicii cu o productivitate ridicata. Dar și in agricultura populatia activa
in aceste tari desfasura o activitate intensiva, cu randamente de 2-3 ori mai mari ca in agricultura
traditionala extensiva romaneasca.
Structura și continutul economiei romanesti cumulau astfel inca mari dezechilibre
economice, sociale, profesionale situate intre cei doi poli ai societatii romanesti: orasul și satul,
industria și agricultura, dezvoltarea și inapoierea, performantele și mediocritatea; randamentele muncii,
veniturile și consumul de produse industriale, instructiunea și cultura, nivelul de civilizatie se aflau in
discrepante considerabile de 4-10 ori pe locuitor, intre cele doua zone ale comunitatii noastre nationale;
Productivitatea scazuta a muncii in România se datora și marii suprapopulatii agricole,
explicata pe larg mai inainte. In comparatie cu tarile industriale nivelul productivitatii in România era
mai redus de 2-3 ori in industrie și de 3,5 - 7 ori in agricultura.
Aceasta discrepanta se reflecta și in indicatorul cel mai sintetic și important al exprimarii
nivelului de dezvoltare economica a unei tari, in venitul national pe locuitor. In anul 1938, in Anglia,
venitul national pe locuitor era de 378 dolari, in Germania de 337 dolari, in Franta 236 dolari, in
Austria de 176 dolari in vreme ce in Polonia acesta se situa la nivelul de 104 dolari, in Grecia la 80
dolari, in Bulgaria la 68 dolari; România producea, dupa unii autori, venit national pe locuitor de cca
75 dolari. De subliniat ca tarile din sudul și sud estul Europei aveau in medie 89 dolari;
In consecinta, venitul national, pe locuitor, al Romaniei in 1938 reprezenta circa 60% din
venitul national al Angliei cu 150 de ani in urma sau 57% din cel al Frantei, cu peste un secol in urma
sau 52% din venitul national al Italiei cu sapte - opt decenii in urma, ceea ce sugereaza o distanta de
100-150 ani fata de puterea de productie a unor tari occidentale.

3. CONCLUZII

România a trecut printr-o serie de tranziții de la vechea societate feudală la cea modernă,
burgheză, cu inflexiune pe economia de piata liberă. Au cuprins schimbări profunde și noi creații în
domeniul social, politic, economic și cultural - viața spirituală. Este greu de spus că economia
românească a format un sistem la sfârșitul primei tranziții la economia de piață.
O buna bucată a populației rurale este spectator izolat fata de relațiile monetare.
Principalele tendinţe de evoluţie şi trăsături ale perioadei interbelice pe plan european au fost
următoarele:
 instabilitatea;
 destabilizarea circuitelor internaţionale de capital - reorientarea fluxurilor către noul
bancher al lumii, Statele Unite ale Americii;
 16

 accentuarea intervenţionismului sub umbrela politicilor protecţioniste și de incurajare a

industriei sau agriculturii;
 autarhizarea economiilor naţionale, ca o consecinţă a crizei economice din perioada
1929-1933, ce a constat în intervenţia statului pentru stimularea exporturilor,
comprimarea importurilor şi orientarea lichidităţilor valutare în vederea majorării
excedentelor balanţei comerciale;
 culminant al evoluţiei instabile a economiei europene fiind constituit de criza
economică din perioada 1929-1933;
 inflaţia: pentru prima oară în istoria economică a lumii, emisiunea de moneda fără
acoperire cauzată de necesitatile financiare ale războiului și ale refacerii postbelice,
determinand creşteri ale preţurilor foarte mari comparativ cu evoluţia anterioară
primului conflict mondial;
 industrializarea accelerată a statelor agrare ca repercusiune a restrângerii importurilor de
produse industriale semifinite și finite, venind ca reacţie faţă de eforturile marilor ţări
industrializate (în primul rand Italia şi Germania) de reagrarizare a economiilor lor;
 militarizarea şi înarmarea majorităţii ţărilor europene ca repercusiune a autarhizării și
adâncirii contradicţiilor dintre interesele marilor puteri.

Din ce în ce mai atrasa în ciclul valorilor economice și culturale europene, economia

românească dupa 1880, cuprinde tendințe moderate de dezvoltare ale capitalismului, luand in
considerare tot cumulul de factori si mecanisme de functionare ale economiei de piata, cu structurile
sociale specifice, cu problemele si contradictiile ei.
Economia României era în mare parte agricolă și seminaturală, bazată pe simpla producție de
mărfuri și pe procese manuale de producție, mai degrabă decât pe un tip capitalist extins.
În ciuda eforturilor de politică economică din 1886 până în 1914, ritmul schimbării a fost lent.
Perspectiva transformării României dintr-o țară predominant agricolă într-o țară agricolă industrială, cu
o economie dezvoltată și un grad relativ ridicat de independență părea utopică chiar și celor mai
optimiști contemporani ai începutului de secol.
Productivitatea scăzută a muncii din România în perioada interbelică s-a datorat și
suprapopulării agricole detaliate mai sus. Comparativ cu țările dezvoltate, nivelul de productivitate al
României a fost de 2-3 ori mai mic în industrie și de 3,5-7 ori mai mic în agricultură.
Această discrepanță se reflectă și în venitul național pe cap de locuitor, cel mai important
indicator al nivelului de dezvoltare economică al unei țări. În 1938, venitul național pe cap de locuitor
era de 378 USD în Marea Britanie, 337 USD în Germania, 236 USD în Franța, 176 USD în Austria,
104 USD în Polonia, 80 USD în Grecia și 68 USD în Bulgaria. Potrivit unor autori, România a generat
un venit național de aproximativ 75 de dolari pe locuitor. Rețineți că media pentru țările din sudul și
sud-estul Europei a fost de 89 USD.
Ca urmare, venitul național pe cap de locuitor al României în 1938 era de aproximativ 60% din
venitul național al Marii Britanii în urmă cu 150 de ani, 57% din venitul național al Franței în urmă cu
mai bine de un secol sau venitul național al Italiei în urmă cu 70-80 de ani. Acest lucru inseamna 100
până la 150 de ani in urma fata de puterea de productie a unor țări occidentale.
 17

Astfel, după aceste lupte economice naționale și schimbări sociale fundamentale, România a
făcut un pas uriaș de la o societate și economie feudală la o societate capitalistă modernă. Dar acest
proces s-a oprit brusc după sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, când regimul comunist a venit
la putere și a impus alte reforme instituționale, sociale și economice.

4. BIBLIOGRAFIE

 https://www.radioromaniacultural.ro/documentar-unirea-principatelor-romane-24-ianuarie-
1859/
 https://ro.wikipedia.org/wiki/Principatele_Unite_ale_Moldovei_%C8%99i_%C8%9A
%C4%83rii_Rom%C3%A2ne%C8%99ti
 https://www.academia.edu/7237258/ISTORIA_ECONOMIEI
 https://www.scribd.com/document/412760133/Analiza-Efectelor-Transform%C4%83rilor-
Institu%C5%A3ionale-Asupra-Dezvolt%C4%83rii-Economiei-Romaniei-In-Perioada-1859-
1939
 https://www.scrigroup.com/afaceri/economie/Evolutia-economiei-romanesti-i61879.php
 Ghiorghiţă  Eugen, Liberul schimb și protecţionismul, Editura Fundaţiei România de Mâine,
Bucureşti, 2002.
 Ghiorghiţă Eugen, Industrializare și comerţ exterior în România interbelică, Editura Fundaţiei
România de Mâine, Bucureşti, 2002