III. Înşelăciunea – art. 244 din codul penal.

1. Definirea infracţiunii de înşelăciune. Potrivit dispoziţiilor art. 244 din codul

penal, reprezintă infracţiunea de înşelăciune, inducerea în eroare a unei persoane, prin
prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în
scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust şi dacă s-a pricinuit o
pagubă.
Fapta este mai gravă dacă înşelăciunea săvârşită prin folosirea de nume sau calităţi
mincinoase ori de alte mijloace frauduloase.
Infracţiunea în forma ei cea mai gravă poate produce consecinţe deosebit de grave.
2. Condiţii preexistente.
2.1. Obiectul infracţiunii. a) Obiectul juridic special este reprezentat de relaţiile
sociale de ordin patrimonial a căror dezvoltare implică buna credinţă şi încrederea
participanţilor în cele deja stabilite sau prezentate ca fiind adevărate.
b) Obiectul material al infracţiunii de înşelăciune poate fi reprezentat de bunuri
mobile, înscrisuri cu valoare patrimonială, precum şi bunuri imobile asupra cărora poartă
manevrele frauduloase.
2.2. Subiecţii infracţiunii.
a) Subiectul activ este necircumstanţiat, putând fi orice persoană care îndeplineşte
condiţiile legale de responsabilitate. Dacă subiectul activ prezintă calitatea de funcţionar
public, atunci nu vom avea infracţiunea de înşelăciune, ci pe cea de abuz în serviciu.
b) Subiectul pasiv poate fi orice persoană fizică sau juridică.
3. Conţinutul constitutiv. 3.1. Latura obiectivă.
a) Elementul material este reprezentat de o acţiune frauduloasă de inducere în eroare a
victimei, prin prezentarea ca adevarată a unei situaţii mincinoase sau ca mincinoasă a unei
situaţii adevărate. Prezentarea denaturată sau alterată a realităţii trebuie să fie aptă de a inspira
încrederea victimei şi de a o induce în eroare sau de a o menţine în eroarea produsă anterior.
Pentru existenţa infracţiunii în această modalitate, nu are relevanţă dacă victima s-a lăsat mai
greu sau mai uşor indus în eroare. Acţiunea de inducere în eroare se poate realiza prin orice
mijloc.
Elementul material este unic – inducerea în eroare - și se poate realiza doar printr-o
acțiune.
b) Urmarea imediată constă în cauzarea unei pagube patrimoniului public sau privat.
Prin pagubă se înţelege un prejudiciu material efectiv şi cert cauzat unei persoane fizice sau
juridice private sau publice. Urmarea imediată este specifică acestei infracţiuni, fără existenţa
ei fapta va rămâne eventual în stadiul de tentativă.
c) Legătura de cauzalitate Pentru realizarea laturii obiective a infracţiunii de
înşelăciune între acţiunea ce constituie elementul material şi urmarea imediată trebuie să
existe o legătură de cauzalitate.

3.2. Latura subiectivă. Unica formă de vinovăţie posibilă în cazul infracţiunii de

înşelăciune este intenţia directă. Mai mult chiar, în cazul acestei infracţiuni avem prezent şi un
scop calificat, şi anume de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust. Prin
urmare, scopul este calificat.
 4. Formele infracţiunii. Actele preparatorii, deşi posibile, nu sunt pedepsite de lege.
Tentativa se pedepseşte, potrivit art. 248 din codul penal.
Infracţiunea de înşelăciune se consumă în momentul în care se produce rezultatul
socialmente periculos, respectiv paguba efectivă în patrimoniul celui înşelat.

5. Participaţia penală este posibilă în toate formele: coautorat, instigare,

complicitate.

6. Sancţiuni. Infracţiunea este sancţionată cu pedeapsa principală a închisorii de la 6

luni la 3 ani.

7. Forme calificate sau agravante. Infracţiunea prezintă două forme calificate. Va fi

reţinută o formă calificată a infracţiunii de înşelăciune, în una din următoarele împrejurări:
 prin folosire de nume sau calităţi mincinoase ori de alte mijloace Dacă mijlocul
fraudulos constituie prin el însuşi o infracţiune, se aplică regulile privind concursul de
infracţiuni.
 înșelăciunea care a produs consecințe deosebit de grave.
Remarcăm că, în acest caz, s-a pus problema dacă, celelalte forme calificate prevăzute
de codul penal anterior privind înșelăciunea în convenții sau prin emiterea unui cec fără
coperire au fost dezincriminate. Apreciem că nu, deoarece, noul text de lege, nefăcând nicio
precizare, și având o conotație mai largă, include și aceste forme, anterior calificate, astăzi,
tratate ca forme simple cale înșelăciunii (deci ele vor fi încadrate la art. 244 alin. 1 – forma tip
a infracțiunii).
a. Agravanta comisă prin prin folosire de nume sau calităţi mincinoase. Potrivit alin.
2 înşelăciunea se poate realiza şi prin folosirea de nume sau calităţi mincinoase.
Folosirea de nume mincinoase presupune utilizarea unui nume care nu aparţine în
realitate făptuitorului. Acesta fie că este “împrumutat” de la o altă persoană în locul căreia se
recomăndă, fie că este un nume imaginar, inventat pentru ca infractorul să-şi ascundă
adevărata sa identitate.
Folosirea de calităţi mincinoase presupune utilizarea unor funcţii sau titluri pe care
infractorul nu le are în realitate (de exemplu, se prezintă ca fiind magistrate, ofiţer de poliţie,
etc.).
Prin mijloc fraudulos se înţelege acel mijloc care este veridic şi în mod obişnuit
inspiră încrede, dar care, în realitate, este mincinos (de exemplu, depunerea în gaj a unor
bunuri care aparţin altuia).
Atunci când mijlocul folosit la săvârşirea infracţiunii constituie prin el însuşi
infracţiune, se vor aplica regulile de la concursul de infracţiuni.
Sancţiunea, în acest caz este închisoarea de la 1 la 5 ani.

b. Agravanta prin care s-au produs consecinţe deosebit de grave. Ultima dintre
formele agravante este cea prevăzută de art. 2561 CP, când s-au produs consecințe deosebit de
grave. Această agravantă este prevăzută separat la finalul Titlului al II-lea privind infracțiunile
contra patrimoniului, după cum rezultă și din nr. articolului în care se regăsește. Legiuitorul a
ales această modalitate pentru reuni într-un singur articol, toate infracțiunile contra
patrimoniului în care s-ar produce astfel de consecințe; prin urmare a făcut această reunire din
motive de tehnică legislativă.
Prin consecinţe deosebit de grave se înţelege potrivit art. 183 din codul penal o pagubă
materială mai mare de 2.000.000 lei.
Stabilirea unor asemenea consecinţe este un atribut exclusiv al instanţei de judecată,
însă în acest caz, trebuie avute în vedere și recomandările ICCJ, care s-a pronunțat deja prin
două recursuri în interesul legii cu privire la această noțiune. Astfel, prin Decizia nr.
XVIII/2007 a Secțiilor Unite, s-a reținut că în aplicarea legii penale mai favorabile în cazul
unor pedepse definitive, în cadrul unei contestații la executare nu se poate invoca modificarea
înțelesului sintagmei de ”consecințe deosebit de grave” pentru a se schimba încadrarea dată
inițial faptei și a se reduce astfel pedeapsa aplicată, întrucât în acest caz interpretarea nu se
încadrează în textul de lege al art. 14 și 15 din VCP care se referă la modificarea legii ce
prevede o pedeapsă mai ușoară, fiind o chestiune de calificare juridică (în acest caz).
Un alt recurs în interesul legii se referă la cuprinderea noțiunii de consecințe deosebit
de grave, în cazul comiterii unei fapte în formă continuată. Potrivit Deciziei nr. XIV/2006 a
ICCJ pentru a se reține această agravantă se vor avea în vedere toate pagubele materiale
produse, cauzate tuturor persoanelor fizice sau juridice (subiecți pasivi ai infracțiunii), prin
toate actele materiale comise și care intră în conținutul constitutiv al infracțiunii.
Sancţiunea pentru această agravantă este închisoarea ale căror limite speciale se
majorează cu jumătate, raportat la dispozițiile art. 244 alin. 1 sau 2, în funcție de modul
de comitere al infracțiunii.
8. Aspecte procesuale. În cazul formei tip a infracțiunii și formei agravante prevăzute
de art. 244 alin. 2, este posibilă împăcarea.
În cazul în care infracţiunea a produs consecinţe deosebit de grave fapta este judecată
de tribunal în primă instanţă, potrivit art. 36 alin. 1 lit. a), însă urmărirea penală se realizează
de organele de cercetare penală.

TULBURAREA DE POSESIE

I. Tulburarea de posesie – art. 256 din codul penal.

1. Definirea infracţiunii de tulburare de posesie. Potrivit dispoziţiilor art. 256 din
codul penal, reprezintă infracţiunea de tulburare de posesie ocuparea, în întregime sau în
parte, fără drept, prin violență sau amenințare ori prin desființarea sau strămutarea semnelor
de hotar a unui imobil aflat în posesia altuia.
2. Condiţii preexistente. 2.1. Obiectul infracţiunii.
a) Obiectul juridic special este reprezentat de relaţiile sociale cu caracter patrimonial
referitoare la securitatea imobilelor, la starea lor paşnică de posesie, bunuri care aparţin de
drept unor persoane fizice sau juridice.
Infracţiunea are şi un obiect juridic secundar reprezentat de relaţiile sociale privitoare
la sănătatea, integritatea fizică şi libertatea psihică a persoanelor, precum şi de relaţiile sociale
referitoare la păstrarea integrităţii fizice a diferitelor bunuri (semne de hotar).
Prin urmare, infracțiunea are în prezent un caracter complex.
 b) Obiectul material în cazul infracţiunii de tulburare de posesie este reprezentat de un
imobil care poate aparţine unei persoane fizice sau juridice.
Infracțiunea prezintă și un obiect material secundar. În cazul săvârşirii faptei prin
violenţă, obiectul material este corpul persoanei, iar în cazul desfiinţării sau strămutării
semnelor de hotar, obiectul material este reprezentat de semnul de hotar.

2.2. Subiecţii infracţiunii.

a) Subiectul activ este necircumstanţiat, el putând fi orice persoană care îndeplineşte
condiţiile legale de responsabilitate. Poate avea această calitate însuşi proprietarul imobilului,
dacă în momentul săvârşirii infracţiunii imobilul se afla în posesia legitimă a altei persoane
(locatar, uzufructuar, coproprietar).
b) Subiectul pasiv este persoana fizică sau juridică în posesia căreia se afla imobilul în
momentul săvârşirii faptei.
3. Conţinutul constitutiv. 3.1. Latura obiectivă.
a) Elementul material Elementul material se realizează printr-o acţiune de ocupare în
întregime sau în parte a unui imobil aflat în posesia altei persoane. Imobilul poate fi atât o
casă, cât și un teren, însă, în cele mai multe dintre situații, fapta se comite prin ocuparea fără
drept a unui teren.
Elementul material este unic – ocuparea - și se realizează printr-o acțiune, dar
infracțiunea poate fi și o infracțiune omisivă improprie, atunci când, după realizarea ocupării,
persoana refuză să elibereze imobilul.
Ideea de ocupare presupune totodată o continuitate, astfel încât fapta este o infracțiune
continuă succesivă. Ea se poate realiza, totodată, și în formă continuată (prin ocupări
succesive la diferite intervale de timp).
Dacă, de exemplu, o persoană, doar pătrunde într-o casă, fără a o ocupa, fără drept,
atunci putem avea, eventual, infracțiunea de violare de domiciliu, nu și pe cea de tulburare de
posesie. Pătrundera presupune doar o intrare ce durează puțin, în timp ce ocuparea, presupune
continuitatea acțiunii pentru o anumită durată.

Spre deosebire de reglementarea anterioară, constatăm că noul cod penal a operat o

dezincriminare a faptei de tulburare de posesie, atunci când aceasta se realizează în mod
pașnic, fără violență sau amenințare, și fără mutarea semnelor de hotar atunci când ele există.
În acest caz, situația litigioasă dintre părți se va rezolva pe cale civilă.

Pentru existenţa infracţiunii, se cere ca ocuparea să se facă fără drept și prin violență,
amenințare față de posesorul legitim sau prin desființarea ori strămutarea semnelor de hotar.

Violențele sunt specifice comiterii faptei prevăzute de art. 193 CP, în timp ce
amenințările realizează conținutul constitutiv al faptei prevăzute de art. 206, ambele fiind
absorbite în cuprinsul acestei noi infracțiuni. Atât violențele, cât și amenințările, se vor realiza
împotrova posesorului legitim al imobilului.
Prin desfiinţarea semnelor de hotar se înţelege fie distrugerea acestora, fie mutarea lor
de la locul unde se aflau şi transportarea ori aruncarea în altă parte, aşa încât să nu mai fie
hotar. Prin strămutarea sau mutarea semnelor de hotar se înţelege deplasarea acestora în
interiorul terenului asupra căruia se efectuează acţiunea de ocupare, aşa încât o parte din acest
teren să facă obiectul ocupării. Înfiinţarea semnelor de hotar semnifică edificarea acestora
acolo unde nu existau.
b) Urmarea imediată constă în schimbarea ilicită a stării de fapt pe care imobilul o
avea sub aspectul posesiei.
c) Legătura de cauzalitate Între acţiunea ce constituie elementul material şi urmarea
imediată, trebuie să existe o legătură de cauzalitate.

3.2. Latura subiectivă. Sub aspectul vinovăţiei, infracţiunea de tulburare de posesie

se săvârşeşte cu intenţie directă sau indirectă.

4. Formele infracţiunii. Actele preparatorii şi tentativa, deşi posibile, nu sunt

incriminate.
Tulburarea de posesie se consumă în momentul în care făptuitorul ia în stăpânire
imobilul.
Infracţiunea este susceptibilă şi de un moment al epuizării care coincide cu încetarea
ocupării, tulburarea de posesie având în această situaţie caracter continuu.

5. Participaţia penală este posibilă în toate formele: coautorat, instigare,

complicitate.

6. Sancţiuni. Infracţiunea se sancţionează cu pedeapsa principală a închisorii de al 1 la

5 ani sau amenda (180-300 de zile/amendă).

7. Aspecte procesuale. Acţiunea penală se pune în mișcare la plângerea prelalabilă a

persoanei vătămate.