Sunteți pe pagina 1din 1

NUME: MAFTEI ELENA

Natura ne aseamănă, educaţia ne deosebeşte! – Confucius


- Eseu argumentativ –

Confucius este prima personalitate a culturii chineze care a


pus bazele unei concepții filozofice sistemice. Gândirea sa este
mai mult o doctrină etico-politică decât un sistem filozofic
propriu-zis, interesul practic depășește în preocupările sale
determinarea teoretică. Natura ar fi pătrunsă de o esență divino-
cerească - din care s-ar desprinde natura umană și ea, în ultimă
analiză, tot „cerească”. (sursa Wikipedia)
Sunt întru totul de acord cu afirmaţia făcută de acesta şi, după
părerea mea, între om şi natură se creează o relaţie puternică
încă din copilăria timpurie, atunci când începem să îi percepem
frumuseţea prin descoperirea lucrurilor ce ne înconjoară, prin
joaca cu pietricelele, prin mersul prin ploaie sau săritul în bălţi,
prin admirarea curcubeului sau mirosirea florilor.
În primul rând, natura este casa tuturor, este totalitatea
fiinţelor din Univers, este tot ceea ce ne înconjoară. Aceasta ne
oferă cele patru elemente vitale pentru om: pământul, apa, aerul
şi focul şi numai gândindu-ne la aceste lucruri,putem realiza cât
de important este să o protejăm. De aceea, încă de la vârste
fragede trebuie pus accentul pe educaţia ecologică, pe iubirea
faţă de natură, să îi învăţăm pe copii că aceasta ne oferă tot ceea
ce este necesar pentru a supravieţui.
Unii primesc educaţie de la părinţi, alţii de la şcoală, dar, din
păcate, alţii nu primesc deloc, insă trebuie să ştim să facem
diferenţa dintre bine şi rău şi, cu trecerea anilor să încercăm să
ne autoeducăm.
În al doilea rând, putem afirma despre educație ca fiind
primul lucru care ne diferențiază de animale. Noi folosim
educația pentru a evolua, pentru a ne îmbogăţi cunoştinţele,
educația este criteriul după care ești judecat. Este primul lucru
care ne oferă o etichetă în societate.
În concluzie, cu toții trăim pe aceeași planetă și ne asemănăm
la trup și înfățișare, dar fiecare este înzestrat cu diverse
capacități de percepere a educației.

S-ar putea să vă placă și