Ministerul Sănătăţii al Republicii Moldova

Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”

Facultatea de Farmacie

CATEDRA CHIMIE FARMACEUTICĂ ŞI TOXICOLOGICĂ

TEMA :INTOXICAŢIILE CU OXID DE CARBON. ANALIZA CHIMICO-

TOXICOLOGICĂ A CARBOXIHEMOGLOBINEI ÎN SÂNGE
(recomandari metodice pentru studenţii anului IV)

CHIŞINĂU 2020
 TEMA :Intoxicaţiile cu oxid de carbon. Analiza chimico-toxicologică a
carboxihemoglobinei în sânge. Convorbiri pe tema : “Intoxicaţii cu oxid de carbon”

Scopul : A studia toxicitatea oxidului de carbon şi analiza chimico-toxicologică.

Planul
1. Cauzele intoxicării şi metodele de analiză a sângelui cu conţinut de oxid de carbon.
2. Determinarea conţinutului de carboxihemoglobină în sânge.
3. Tratamentul intoxicărilor cu oxid de carbon.

Material informativ
Oxidul de carbon este un gaz incolar, inodor şi fără gust, puţin solubil în apă, solubil în
etanol, cu caracter reducător puternic, d=0,967. Difundiază uşor prin pereţii poroşi. Nu este
absorbit de către cărbunele activat.
Toxicocinetica
Oxidul de carbon pătrunde în organism respirator. În sânge o mică fracţiune se dizolvă în
plasmă , dar majoritatea formează HbCO, combinându-se cu hemoglobina şi deplasând O2 de pe
HbO2. CO se elimină prin expiraţie.
Toxicodinamie
Fixarea CO pe hemoglobină nu este singurul efect toxic al acestui gaz. El circulă în sânge
şi sub formă liberă şi pătrunde în creier, miocard şi alte organe vitale, unde poate fi regăsit chiar
dacă este absent în sânge. Principalul efect toxic este formarea HbCO şi se datoreşte afinităţii Hb
pentru CO, de 250 ori mai mare decât pentru O2. Reacţia dintre oxihemoglobină şi oxid de carbon
este o reacţie ireversibilă şi e în funcţie de concentraţia celor două gaze şi de afinitatea lor pentru
hemoglobină.
HbO2 + CO  HbCO + O2
(C1) (C2) (C3) (C4)
Legea acţiunii maselor aplicată în acest caz va da :
C1 . C2
---------- = K
C3 . C4
K este o cifră constantă pentru fiecare specie animală. Conform acestei formule,
cunoscând proprietăţile de oxigen şi de oxid de carbon din atmosferă şi ţinând cont de constanta
K se va putea calcula în fiecare caz, ce proporţie de oxihemoglobină şi carboxihemoglobină se
găseşte în sânge. Ca urmare a unei părţi de hemoglobină de a transporta O2 se produce scăderea
O2 (hipocemie), apoi în ţesuturi (hipoxie). Hipoxia este resimţită în special de celula nervoasă şi
miocardică, în nivelul cărora se produc leziuni. Alt efect constă în inhibarea activităţii
hemoproteinelor tisulare – mioglobulina, citocromii, catalazele etc. – prin legarea reversibilă a
fierului din hemoglobină (aproximativ 10% din CO din organism, după expunere este legat de
hemoproteinele tisulare). Aceste hemoproteine au afinitate mai mică pentru CO decât pentru Hb,
însă îl cedează mai greu decât aceasta.
Concentraţia letală = 0,5-1 %.
Simptomatologie
Când concentraţia de oxid de carbon este foarte mare, moartea survine aproape imediat.
Simptomatologia este asemănătoare celei din intoxicaţia cu acid cianohidric : mişcări convulsive,
rigiditate şi colaps final.

1
 Intoxicaţia acută se manifestă prin tulburări neuropsihice, cardiovasculare şi respiratorii.
Faza iniţială constă din cefalee cu senzaţie de constricţie fronto-temporală, ameţeli, greţuri,
slăbiciune fizică, mai ales a membrelor inferioare, pierderea capacităţii de a judeca şi de a
acţiona, încât victima este inaptă să se salveze, apoi urmează faza comatoasă, profundă calmă
sau agitată cu dispariţia reflexelor. Se determină hipotermie.
Hipotermia este un sindrom foarte grav, care indică instalarea edemului cerebral cu
paralizia centrilor termoregulatori. Moartea survine în câteva ore până la 2 zile prin insulficienţa
respiratorie sau cardiacă. Leziunile renale se manifestă prin glucozurie şi albuminurie. Corelaţia
între concentraţia HbCO din sânge şi simptomatologie e redată în tabelul de mai jos.

Forma HbCO Simptomatologie

Uşoară 10-30 Cefalee, greţuri uşoare, discomfort abdominal, dispnee de
efort (Hb 30%)

Medie 30-40 Cefalee severă, greţuri, vărsături, ameţeli, dispnee şi

sincopă de efort.

Severă 40 Tulburări de vedere, ataxie, sincopă, euforie, tahicardie,

tahipnee.

50-60 Comă, respiraţie Cheino-Stokes, convulsii internitente.

60 Comă propundă, şoc rinc de sucombare în stare de şoc,

convulsii.

Fulgerătoare 80 Moarte fulgerătoare.

Intoxicaţia cronică se manifestă prin cefalee, astenie, ameţeli, anorexie, dispepsie, stare
depresivă, tulburări audiovizuale şi de mers.
Primul ajutor
Intoxicatul trebuie scos cât mai repede din atmosfera toxică şi supus respiraţiei artificiale,
dacă e posibil se aplică imediat oxigenoterapia izobară (O2 pe sondă nazofaringiala), operaţia
continuându-se şi în timpul transportului spre spital. Efect mult rapid are aplicarea
oxigenoterapiei hiperbară.
Medicaţia adjuvantă va fi constituită din tonice cardiace, analeptice respiratorii.
Aspecte anatomopatologice
Pielea este colorată în roş-cenuşiu sau roş. Poate să lipsească în cazurile cu tratament
prelungit, sau când decesul a avut loc în urma unei complicaţii. Uneori se găsesc flictene pe
părţile corpului supuse presiunii. La autopsie culoarea roşie se observă şi la mucoase viscere şi
muşchi. Dar această coloraţie este vizuală numai de la o concentraţie de peste 30 %
carboxihemoglobină în sânge.
Se observă hiperemie şi mici sufuziuni hemoragice sub mucoase în timpul digestiv, sub
pleură, în miocard, pe meninge, şi în substanţa albă. Pot fi tromboze coronariene.
Dacă victimă moare peste 2 zile, în creier mai ales în globus pallidus se constată mici arii
de necroză, care se pot extinde, au culoare galben-cenuşie şi consistenţă moale.
Apariţia lor mai întâi în această zonă s-ar datora necesitaţii mai mari în oxigen şi unei
irigaţii speciale. Dar unii autori sunt de părere, că aceste focare de necroză ischemică se pot
întâlni şi în alte intoxicaţii.

2
 În sângele oamenilor şi animalelor hemoglobina poate fi nelegată cu oxigenul -
dezoxihemoglobina (Hb), oxihemoglobina (HbO2) şi poate fi o cantitate de methemoglobină
(MtHb).
În ţesuturile musculare se conţine mioglobină, dezoximioglobină (Mb) şi oximioglobină.
Oxidul de carbon pătrunde în sânge, se combină cu dezoxihemoglobina şi oxihemoglobina,
formând carboxihemoglobină (COHb). În muşchi se combină cu dezoxi – şi oximio-globină,
formând carboximioglobina. Methemoglobina nu se combină cu oxidul de carbon.
Metodele chimice de identificare a oxidului de carbon (II) în sânge sunt bazate pe
compararea culorii sângelui normal şi sângelui ce conţine carboxihemoglobină după adăugarea
reactivilor.

Întrebări pentru pregătirea sinestătătoare

1. Numiţi căile de pătrundere a oxidului de carbon în organismul uman.
2. Ce se formează la acţiunea oxidului de carbon (II) cu hemoglobina?
3. Ce este dezoxihemoglobina, oxihemoglobina şi methemoglobina şi cum acţionează cu oxidul
de carbon?
4. Care sunt simptomele de intoxicare cu oxidul de carbon (II)?
5. Care e conţinutul carboxihemoglovinei în sângele uman în urma căreia survine moartea?
6. Prin ce metode se poate de identificat carboxihemoglobina în sânge?
7. Ce stă la baza determibării carboxihemoglovinei în sânge prin reacţiile calitative? De ce e
necesară proba cu sângele, ce nu conţine oxid de carbon (II)?
8. Explicaţi dozarea carboxihemoglovinei prin metoda spectrofotometrică.

Lucrul practic al studenţilor la lucrările de laborator

Problema 1. Analiza-expres în cazul intoxicaţiilor acute cu oxid de carbon.

Proba de sânge (1 ml) se dizolvă în colbă cotată cu soluţie tampon fosfat (pH=7,98) până
la 100 ml (sol.A). Pentru fotometrare soluţia trebuie să fie transparentă.
În cuvă se trece sol A şi se adaugă 3-4 mg ditionat de sodiu, se închide cu copac şi se
agită. Se citeşte absorbanţa la spectrofotometru la lungimea de undă 530, 541, 550, 557, 560,
565, 541, 575, 580, 585 nm.
Se înscrie graficul dependenţei absorbanţei (D) de lungimea de undă (). După caracterul
curbei se concide prezenţa oxidului de carbon în sânge.
Problema 2. Fiecare student îndeplineşte lucrul individual de carbon prin metodele
chimice:
1. Reacţia cu soluţie de hidroxid de sodiu (proba Loppe-Zeiler).
La un volum anumit de sânge se adaugă acelaşi sau dublu volum de soluţie hidroxid de
sodiu 30 %. Sângele cu conţinut de carboxihemoglobină, rămâne roşu, iar sângele fără conţinut
de carboxihemoglobină – devine cafeniu.
Sângele putrefiat sub acţiunea hidroxidului de sodiu devine roşu în baza formării
hemocromogenului.
2. Reacţia cu sulfură de amoniu (proba Salcovschi-Kataiama)
La 10 ml apă distilată se adaugă 5 picături sânge şi 5 picături soluţie proaspăt preparată de
sulfură de amoniu. Amestecul se agită, se adaugă soluţie acid acetic 30 % până la pH slab acid şi
din nou se agită.
Sângele, cu conţinut de carboxihemoglobină, devine roşu-maliniu, iar sângele, care nu
conţine carboxinemoglobină – verde-sur.

3
 3. Reacţia cu chinină şi sulfidă de amoniu (proba Horoşchevici-Markc).
La 2 ml sânge se adaugă 4 ml soluţie clorhidrat de chinină 8 % şi amestecul se fierbe puţin
timp. După răcire la amestec se adaugă 2-3 picături soluţie sulfură de amoniu şi se agită. Sângele
cu conţinut de carboxihemoglobină devine de culoare roşie-deschisă, iar cel normal devine roşu-
murdar.
4. Reacţia cu hexacianoferat de potasiu (III) (proba Biurcher).
10 ml sânge se dizolvă în apă până la 500 ml, se agită. La 5-10 ml soluţie obţinută se
adaugă 5 picături soluţie hexacianoferat de potasiu (III) 1 %. Dacă în probă se conţine
carboxihemoglobină, apare coloraţie roşie, în caz contrar – apare culoarea galbenă.
5. Reacţia cu hexacianoderat (III) de potasiu şi dicromatul de potasiu (proba Siforov).
1 ml sânge se dizolvă cu apă până la 10 ml. La 2 ml soluţie obţinută se adaugă 3-5 picături soluţie
hexacianoferat de potasiu (III) şi acelaş volum soluţie dicromat de potasiu 0,01 %. Acest amestec
se agită uşor. Sângele cu conţinut de carboxihemoglobină devine roşu, iar cel ce nu conţine
carboxihemoglobină – verde-brun.
6. Reacţia cu hexacianoferat (III) de potasiu şi acid acetic (proba Vetcela)
La 10 ml sânge se adaugă 90 ml apă. La amestecul obţinut se adaugă 5 ml soluţie
hexacianoferat (III) de potasiu 20 % şi 1 ml acid acetic. În proba unde se conţine
carboxihemoglobina, se formează precipitat vişiniu, dar cel ce nu conţine carboxihemoglobină –
precipitat brun-sur.
7. Reacţia cu formaldehidă (proba Libemana)
La 5 ml sânge se adaugă 5 ml formalină (sol formaldehidă de 40 %) şi se agită intens.
Sângele care conţine carboxihemoglobină, menţine culoarea roşie, iar cel ce nu conţine – se
transformă în cafeniu – negru.
Dacă pentru această reacţie se foloseşte soluţie formaldehidă 20 % - schimbarea culorii
are loc peste 40-60 min.
8. Reacţia cu sulfatul de cupru (proba Zalleschi)
La 1 ml sânge se adaugă 100 ml apă şi se agită intens. La 5 ml din această soluţie se
adaugă 5 picături soluţie sulfat de cupru 10 %. Amestecul se agită. Sângele cu conţinut de
carboxihemoglobină devine roşu-purpuriu, iar cel ce nu conţine carboxihemoglobină – devine
verde.
Concluziile despre prezenţa carboxihemoglobinei în sânge se bazează nu numai pe o
singură reacţie, ci pe mulţimea rezultatelor reacţiilor de mai sus.
Trebuie de menţionat faptul că reactivele enumerate dau reacţie cu sângele ce nu conţine
carboxihemoglobină. Sângele ce conţine carboxihemoglobină aproape, că nu se schimbă sub
acţiunea reactivelor. În cazul intoxicaţiilor uşoare cu oxid de carbon (II) în sânge se conţine o
cantitate neînsemnată de carboxihemoglobină. Cea mai mare parte a hemoglobinei la aceste
persoane nu se leagă cu oxidul de carbon (II). Deaceea, sângele, care conţine cantităţi minime de
carboxihemoglobină, cu reactivele enumerate mai sus va da rezultate ca şi în cazul când lipseşte
carboxihemoglobina din sânge.
Problema 3.Determinarea cantitativă a carboxihemoglobinei în sânge.
Se prepară soluţiile sângelui de cercetat (sol A); sângele, ce conţine amestec de
carboxihemoglobină şi dezoxihemoglobină (sol B); sângele_ în care hemoglobina
(dezoxihemoglebina, oxihemoglobina şi metoxihemoglobina) este transformată complect în
carboxihemoglobină (sol C).
Prepararea sol A: 1 ml sânge de la decedat se trece în colbă cotată cu volumul de 100 ml,
se adaugă tampon fosfat (pH=7,38). Lichidul se agită şi volumul se aduce cu tampon fosfat până
la 100 ml. Soluţia pentru fotometrare trebuie să fie transparentă.
Prepararea sol B: Această soluţie se prepară din sol A a sângelui de cercetat direct în cuva
de lucru înainte de citirea densităţii optice. Lichidul se introduce în cuvă până la nivelul
4
capacului. În soluţia din cuvă se adaugă 3-4 mg hidrosulfit de sodiu şi conţinutul se agită intens
cu bagheta de sticlă. În acest caz oxihemoglobina şi methemoglobina se reduce până la
dezoxihemoglobină, iar carboxihemoglobina cu hidrosulfitul nu reacţionează. După adăugarea
hidrosulfatului de sodiu soluţia trebuie să fie transparentă.
Prepararea sol B: Sol se obţine în aparat special saturând soluţia A a sângelui de cercetat
cu CO timp de 15 minute. Oxihemoglobina în timpul acesta trece total în carbaxihemoglobină.
Methemoglobina care se conţine în sânge nu se bagă cu CO. Deaceea proba A după saturare cu
CO se prelucrează cu hidrosulfat de sodiu transformând methemoglobina în dezoxihemoglobină,
care se bagă cu CO, după ce sol A, din nou se saturează cu CO din aparat. În acest mod, se obţine
sol de sânge, în care toată hemoglobina se transformă în carboxihemoglobină.

Tehnica de lucru

Pentru determinarea cantitativă a oxidului de carbon în sânge e necesar să determinăm

densitatea optică a soluţiilor de sânge cu conţinut de carboxihemoglobină şi dezoxihemoglobină
(sol B), apoi determinarea densităţii optice a soluţiilor de sânge saturat cu oxid de carbon, care nu
conţine dezoxihemoglobină, oxihemoglobină, methemoglobină (sol B).
Dezoxihemoglobina are maximum de absorbţie la lungimea de undă =557 nm, iar
carboxihemoglobina se caracterizează prin 2 maxime la lungimea de undă =571 nm. Prin
suprapunerea curbelor spectrale ale carboxihemoglobinei şi dezoxihemoglobinei pe acelaş grafic
se confirmă apariţia a trei puncte de intersecţie la lungimea de undă 550, 565, 580 nm. În
punctele de intersecţie a curbelor spectrale densităţile optice ale soluţiilor carboxihemoglobinei şi
dezoxihemoglobinei vor fi aceleaşi.
În cuva spectrofotometrului se întroduce soluţia de cercetat (sol A).
În cuva spectrofotometrului se întroduce soluţia de cercetat, se adaugă 3-4 mg hidrosulfat
de sodiu şi se precedează ca şi în cazul sol B. Densitatea optică a soluţiei B se determină la
lungimea de undă 538 şi 550 nm. Apoi se determină densitatea optică soluţiei de sânge, în care
toată hemoglobina e transformată în carboxihemoglobină (sol B) la lungimea de undă egală 538
nm. La determinarea densităţii optice pentru ambele soluţii de sînge soluţia de comparare
serveşte apa.
Calculul conţinutului de carboxihemoglobină în soluţia de cercetare în % (P) se
efectuează după formula:
(100 – DHbCO – DHbCOHb)  100
P = -------------------------------------------
DHbx  K

unde : DHbCO – densitatea optică a soluţiei B suplimentar saturată cu oxid de carbon (=538)
DHbCOHb– densitatea optică a soluţiei B , prelucrată cu hidrosulfit de sodiu, conţinând
amestec cezoxi şi carboxihemoglobină (=538)
DHbx - densitatea optică a soluţiei B în punctele de intersecţie (=550)
K – koeficientul 0,372

5
 Dependenţa simptomelor de intoxicare de cantitatea carboxihemoglobinei

Raportul dintre carboxihemoglobină şi Simptomele de intoxicare

cantitatea totală de hemoglobina, %
0 – 10 Fără schimbări
10 – 20 Ridicarea tensiunii intracraniene durerii de cap,
dilatarea vaselor sanguinei.
20 – 30 Dureri de cap. Frecvenţa ridicată a pulsului la
tâmple.
30 – 40 Dureri puternice de cap, slăbiciune, ciaţă în
ochi, vomă, colaps.
40 – 50 Dureri de cap intense creşte, frecvenţa pulsului
şi a respiraţiei.
50 – 60 Comă întreruptă de tremor.
60 – 70 Aceleaşi simptome, slăbirea respiraţiei
insuficientă cardiacă.
70 -80 Încetează respiraţia survine moartea.

Control final
I. Aprecierea rezultatelor obţinute în efectuarea lucrului practic.
II. Controlul proceselor verbale.

Bibliografie
1. Conspectul lecţiilor.
2. Крамаренко В.Ф. Токсикологическая химия, Киев: Вища Школа, 1989.- 446 с.
3. Швайкова М.Т. Токсикологическая химия. -M:Mедицина. 1975
4. Brodicico T, Valica V. Curs de chimie toxicologică. –Chişinău: Centrul Editorial-Poligrafic
Medicina, 352 p. , 2003.