Introducere în metacogniție

Metacogniția este o modalitate de a anticipa, monitoriza, controla și evalua cogniția. În școală,

aceasta se bazează pe conștientizarea de către elevi a ceea ce trebuie învățat și îndeplinit, a ceea
ce înseamnă o strategie fezabilă și precisă și a progresului obținut.
Permițându-le elevilor să-și supravegheze propriul proces de învățare le amplificăm sentimentul
de responsabilitate și motivație. În plus, reducerea volumului de muncă al profesorilor le permite
să aloce mai mult timp nevoilor anumitor elevi (de ex., elevilor cu performanțe scăzute sau mari,
celor cu dificultăți de înțelegere a problemei și celor care o înțeleg repede).

Cogniția și creierul
Cogniția este o combinație a trei sisteme din creier, care nu sunt neapărat egale la capitolul viteză
și eficacitate.

Primul sistem este rapid, eficace și economic: pentru a rezolva problema dată, acesta se bazează
pe percepția imediată. Când situația este relativ stabilă, sistemul 1 este suficient, permițându-ne
să economisim energie pentru alte sarcini.

Cel de-al doilea sistem este lent, logic și scump: el presupune reflecție pe marginea situației,
identificarea factorilor principali dintr-o problemă nouă și găsirea unei soluții adaptate la aceasta.
Sistemul 2 este energofag, necesitând atenție și perseverență.

Cel de-al treilea sistem împiedică celelalte sisteme să reacționeze automat cu metode și corelații
învechite. Cu alte cuvinte, sistemul 3 împiedică sistemul 1 să reacționeze prea rapid la problema
dată, iar pe sistemul 2 îl împiedică să se complacă în raționamente slabe.

După cum putem vedea, sistemul 3 este foarte prețios la școală! El se bazează pe metacogniție.

Metacogniția necesită resurse

În primul rând, trebuie să fim conștienți că învățarea este un proces neliniar, de durată. O parte
din elevii cu dificultăți consideră că învățarea este automată și nu presupune niciun efort. Din
păcate, comportamentul pe care îl au elevii cu rezultate deosebite în clasă întăresc adesea această
percepție eronată.
În al doilea rând, trebuie să cunoaștem specificul problemei în cauză. Este evident că
raționamentul presupune metode și constructe diferite în cazul fiecărei discipline, uneori chiar la
niveluri diferite în cadrul aceleiași discipline, chiar dacă profesorii folosesc aceleași cuvinte. Fără
o percepție clară a ceea ce se așteaptă de la ei, elevii cu dificultăți de învățare au tendința de a
activa mult prea rapid sistemul 1, ceea ce conduce la o înțelegere eronată a problemei.

În al treilea rând, trebuie să existe un set de strategii pentru surmontarea problemei, ghidarea
interogării sau soluționarea sarcinii preconizate, indiferent că este un simplu exercițiu sau un
proiect complex. Spre exemplu, există metode diferite de memorizare a unei lecții sau a unui
text, însă ele ar putea să nu fie cunoscute de elevii cu rezultate slabe. Adesea, aceștia cred că
trebuie să rescrie textul de mai multe ori sau să-l citească înainte de culcare, înainte de oră etc.

Ideile elevilor despre învățare nu sunt niciodată complet false, însă prea adesea nu sunt complet
adecvate. Ca urmare, ei ar trebui să aibă ocazia să discute despre aceste probleme cu profesorii
lor.

Metacogniția nu are un caracter general, fiind legată de o activitate concretă

Cunoștințele de ordin general despre cogniție nu mai sunt considerate suficiente pentru
îmbunătățirea învățării, având în vedere că cogniția este întotdeauna asociată cu un conținut și
niște sarcini concrete.

Prin urmare, ar fi o pierdere de timp să-i învățăm pe elevi să memoreze, să demonstreze sau să
înțeleagă o problemă într-o manieră generală. Întotdeauna există doar o singură problemă de
rezolvat, iar metacogniția trebuie să fie adaptată la ea.

Întrebările pe care trebuie să ni le adresăm când abordăm o problemă sunt:

 Problema aceasta este similară sau diferită de problemele obișnuite?

 Care este specificul acestei probleme?
 Cum depășesc aceste dificultăți inerente?
 Cum știu dacă strategia aleasă are șanse să dea rezultate?
 Cum știu dacă voi reuși să soluționez această sarcină precisă?
Singura procedură generală considerată relevantă de cele mai recente studii constă în crearea
unei atmosfere în clasă care să promoveze motivația. Elevii trebuie încurajați să pună întrebări,
să răspundă chiar și atunci când nu sunt sigur, să comenteze pe marginea activității colegilor și să
accepte, la rândul lor, comentariile acestora. Prin urmare, metacogniția elevilor depinde
de procesul anterior de reflecție al profesorilor, cu privire la modul în care structurează și
facilitează interacțiunea în sala de clasă.