Sunteți pe pagina 1din 3

1.

5 Supravegherea starii de sanatate a lucratorilor


În conformitate cu prevederile HG nr. 355/2007, angajatorii au următoarele obligaţii:
Să se afle în posesia unei evaluări a riscului asupra sănătăţii lucrătorilor, actualizată dacă s-au
produs schimbări semnificative sau atunci când rezultatele supravegherii sănătăţii o impun;
să respecte reglementările în vigoare privind supravegherea sănătăţii lucrătorilor;
să asigure fondurile şi condiţiile efectuării tuturor serviciilor medicale profilactice necesare
pentru supravegherea sănătăţii lucrătorilor, aceştia nefiind implicaţi în niciun fel în costurile
aferente supravegherii medicale profilactice specifice riscurilor profesionale.
Examenul medical la reluarea activităţii
Examenul medical la reluarea activităţii se face după o întrerupere a activităţii de minimum 90
zile pentru motive medicale sau de 6 luni pentru orice alte motive, în termen de 7 zile de la
reluarea activităţii.
Acest examen medical are ca scop:
confirmarea aptitudinii lucrătorului pentru exercitarea profesiei/funcţiei avute anterior sau noii
profesii/funcţii;
stabilirea unor măsuri de adaptare a locului de muncă şi a profesiei/funcţiei, dacă este cazul;
reorientarea spre un alt loc de muncă care să asigure lucrătorului menţinerea sănătăţii şi a
capacităţii sale de muncă.
Medicul de medicina muncii poate efectua acest examen ori de câte ori îl consideră necesar, în
funcţie de natura bolii sau a accidentului pentru care angajatul a absentat.
În mod suplimentar prevederilor din fişele menţionate, medicul de medicina muncii poate
solicita orice tip de investigaţii medicale sau examinări care să fundamenteze decizia de
aptitudine în muncă (de exemplu, teste alergologice) sau poate recomanda măsuri de prevenire a
bolilor profesionale sau legate de profesie.
O atenţie specială trebuie acordată supravegherii stării de sănătate a persoanelor vulnerabile:
femei gravide, tineri, persoane cu dizabilităţi.
Pentru femeile gravide se aplică reglementările specifice (OUG 96/2003 şi normele de aplicare).
Persoanele în cauză trebuie să informeze angajatorul în legătură cu starea de sarcină.   
Angajatorul este obligat să ia măsuri privind: adaptarea postului de muncă, conţinutul muncii,
programul de lucru.
De exemplu, în ultimele luni de sarcină, gravidei îi este interzis să manipuleze obiecte grele sau
lucrul în tura de noapte.
Pentru persoanele care lucrează în bucătărie şi manipulează carne crudă există riscul de
toxoplasmoză.
Fişa postului de lucru necesită întotdeauna existenţa datelor privind evaluarea sănătăţii
lucrătorului pentru „contact cu produse alimentare”
1.5 supravegherea starii de sanatate

1.6.Istoricul evenimentelor
Conformart. 5 litera (f)din Legea Securitatii si Sanatatii in Munca (Legea 319/2006), un
eveniment este:
 accidentul care a antrenat decesul sau vatamari ale organismului, produs in timpul
procesului de munca ori in indeplinirea indatoririlor de serviciu;
 persoana data disparuta;
 accidentul de traseu ori de circulatie, in conditiile in care au fost implicate persoane
angajate,
 incidentul periculos;
 cazul susceptibil de boala profesionala sau legata de profesiune.
În cadrul socităţii sunt inregistrate 2 accidente de munca cu incapacitate temporara de
munca Toate accidentele au fost raportate, inregistrare si cercetate conform prevederilor legii
319/2006, capitolul 5, sectiunea 1.
Unul din cele 2 accidente a fost inregistrate ca fiind accidente de traseu.
Accidente de muncă înregistrate

Data Accidentati
Nr. eveniment Clasa de gravitate
producerii barbati/femei
1 2019 GRAV - ITM- 15 ZILE 1 barbat
2 2021 FOARTE GRAV – ITM – 118 ZILE 1 barbat

S-ar putea să vă placă și