ZIUA

INTERNAȚIONALĂ
PENTRU
SPRIJINIREA
VICTIMELOR
TORTURII
 Conform Oficiului Înaltului Comisar al Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului, pe tot
globul, oamenii care au supraviețuit calvarului torturii se confruntă, de asemenea, cu
consecințe pe termen lung. Pentru a remedia o astfel de încălcare flagrantă a drepturilor
omului și a restabili demnitatea, Convenția împotriva torturii prevede că victimele torturii
au dreptul executoriu la o compensație echitabilă și adecvată, inclusiv mijloacele pentru o
reabilitare cât mai completă posibil.

Tortura este o suferință psihică sau fizică intenționată, sistematică și sălbatică săvârșită de una sau mai multe persoane acționând în
numele unor ordine, cu scopul de a forța anumite persoane să dezvăluie informații, să facă confesiuni sau pentru alte motive. Această
definiție a fost dată de Asociația medicală mondială, în Declarația de la Tokyo privind tortura și tratamentele degradante, din 1975.
Următoarele puncte au fost incluse explicit în această definiție:
a) Caracterul intenționat: tortura cauzează suferință fizică sau mentală victimei în mod intenționat.
b) Caracterul sistematic și sălbatic: cauzarea suferințelor putea fi sistematică și dinainte plănuită, sau putea fi sălbatică și la întâmplare.
c) Caracterul ordonat sau neordonat: definiția face clar referire că, chiar dacă unei persoane îi este ordonat de către un superior să
tortureze, acest lucru nu justifică acțiunile respectivului. Așadar, ordinul de a tortura nu este o scuză pentru asta. Atât persoana care dă
ordinul cât și cea care îl execută vor fi considerați «torționari».
d) Scopul: ar trebui să existe un scop al torturii. Ar putea fi obținerea de informații, mărturisirea forțată a confesiunii unei crime,
semnarea unei declarații scrise sau oricare alt motiv. De exemplu, ar putea fi pentru a răspândi teroare în comunitate într-un regim
dictatorial. Ar putea fi încercarea de a distruge personalitatea cuiva care ar putea fi capabil să mobilizeze oamenii împotriva regimului.
e) Suferința psihică și fizică: această definiție menționează clar că suferința fizică cât și cea psihică este un aspect după care se poate
vedea dacă o persoană a fost torturată sau nu. Absența oricărui semn fizic nu exclude posibilitatea torturii. Chiar și mici suferințe, fizice
sau mentale, sunt de ajuns să fie considerate tortură.
Fără temei legal
Tortura este absolut interzisă prin toate instrumentele legale relevante și nu poate fi
justificată în niciun caz.
Interdicția sa face parte din dreptul internațional obișnuit, ceea ce înseamnă că este
obligatorie pentru fiecare membru al comunității internaționale, indiferent dacă un stat a
ratificat tratatele internaționale care interzic expres această practică sau nu, potrivit ONU.
Mai mult, practica sistematică sau răspândită a torturii constituie o crimă împotriva
umanității.
„Tortura diminuează pe toată lumea și tot ceea ce atinge, inclusiv torționarii, sistemele și
statele în care se întâmplă”

Consecințele torturii
1. Consecințe fizice;
2. Consecințe psihice;
3. Consecințe sociale.

Printre consecințele fizice enumerăm: abraziuni, vânătăi, hematoame, răni, lovituri la cap, la piept, vătămări sexuale, infecții, cicatrice,
părți ale corpului mutilate, desfigurări ale feței, boli cu transmitere sexuală, simptome somatice etc.
În ceea ce privește sechelele psihologice printre cele mai importante sunt: anxietăți, depresii, dereglări ale somnului, dureri de cap, pierderi
de memorie, probleme psihice-sexuale, sentimente de ne-realizare etc.
În ceea ce privește consecințele sociale cele mai importante sunt :
Stigmatul social: victimele pot fi etichetate ca trădători, anti-naționaliști. Aceste etichete pot avea un impact negativ pe termen lung
sau scurt asupra victimei și a familiei acesteia.
Locul de muncă: victima poate fi concediată sau ar avea dificultăți în găsirea unui loc de muncă, deși ar fi un bun angajat. Membrii
familiei sau rudele ar putea suferi de acest lucru. În unele cazuri o altă consecință este confiscarea proprietăților .
Activități zilnice: Victimele torturii și membrii familiei pot înfrunta multe lucruri negative în viața lor. Comunitatea în care trăiesc ar
putea să îi respingă, să îi evite, sau chiar să îi critice.
Așadar,nu numai cicatricile fizice, durerea fizică, dizabilitățile amintesc victimei constant de evenimentele trăite, dar și consecințele sociale
fac acest lucru. Este așadar un cerc vicios, în care evenimentele apar mereu și victima suferă o lungă perioadă după petrecerea lor.
Conculzia este că atunci când avem de a face cu victimele torturii, trebuie să luăm în considerație toate cele 3 dimensiuni ale torturii: fizică,
mentală și socială. Așadar, tratamentul unei victime a torturii cere o abordare interdisciplinară implicând personalul medical de la diferite
specializări: psihologi, asistenți sociali, fizioterapeuți și mulți alții.
 FACTORI CARE MODIFICĂ CONSECINȚELE TORTURII

Sunt mulți factori care modifică consecințele torturii. Acești factori pot fi descriși astfel:
Caracteristici ale torturii – atunci când tortura fizică are loc, automat se instalează și tortura mentală. Așadar, este artificial să zicem
că are loc doar o singură formă a torturii. Totuși, în practică vorbim de ele separat. Printr-o comparație, tortura psihică este mult mai
distructivă decât tortura fizică. În mod asemănător, tortura sexuală, în cazul femeilor este mult mai distructivă decât cea psihică.
Caracteristici ale victimei:
a) Vârsta – impactul ar putea fi mai profund asupra copiilor decât asupra adulților.
b) Sexul – femeile sunt fizic, mental și social mult mai delicate și sensibile decât bărbații, așadar impactul torturii este mai pregnant în
cazul femeilor.
c) Personalitate – impactul va fi probabil mai mic la o persoană matură și mai adaptată decât la una imatură și cu probleme de adaptare.
d) Experiența avută – experiența din trecut va ajuta victima să facă față mai bine torționarului.
e) Trecutul social – impactul ar putea fi mai mare la persoanele cu un trecut social bun,care au avut parte de un climat plin de înțelegere
și dragoste fără să se implice în activități criminale. În comparație cu aceștia impactul ar putea fi mic în cazul persoanelor care au avut
implicații în acte criminale și care au trăit toată viața lor într-un mediu nesigur.
Caracteristici ale mediului
a) Mediul familial – dacă membrii familiei înțteleg suferința victimei și îi oferă acesteia înțelegere, simpatie, atunci ea va putea trece mai
ușor peste evenimentele trăite.
b) Mediul social – dacă societatea îl privește ca pe un terorist, trădător sau criminal, atunci consecințele torturii vor crește.
c) Reacția grupului – dacă grupul victimei simte că i-a dezamăgit și se simte ca o sursă de probleme, ar putea fi chiar “torturat” de ei.
Acest lucru s-ar adăuga la consecințele sus-menționate. Pe de altă parte, dacă se simte bine venit și acceptat în grup ca o persoană care a
ținut piept intereselor grupului, acest lucru ar avea un efect pozitiv asupra lui.

TRATAMENTUL VICTIMELOR ȘI FAMILIILOR ACESTORA

Așa cum am menționat mai devreme tortura are trei dimensiuni: psihică,
psihologică și socială. Este dificil să spunem care din ele este
mai importantă și care este mai puțin, și depinde în mare măsură de tipul de tortură aplicat individului. Este sigur însă că toate victimele
torturii suferă psihic, fizic, mental dar și social. De aceea este important să se ofere tratament care să acopere toate aceste laturi.
Tratamentul care se concentrează `doar pe o latură` este ineficient. Formele de tratament, fizic, psihic și social trebuie oferite
concomitent. Tratamentul victimelor este așadar o sarcină multi-disciplinară care implică concursul diferiților specialiști: psihologi,
asistenți sociali,sistente medicale, experți legali etc.
Victimele torturii și familiile acestora reprezintă o categorie specială de pacienți, datorită faptului că au trecut prin prin traume
neobișnuite.
În situațiile prezentate mai sus este necesar să luăm în vedere următoarele principii:
Dezvoltarea unei relații bune cu victima: trebuie la început să câștigăm încrederea victimei.
Respectarea lor ca indivizi: atitudinea noastră față de ei trebuie să arate respect. Victima trebuie tratată ca un egal.
Empatizarea cu victima și familia acesteia.
Evitarea situațiilor care să reamintească victimei de evenimentele din trecut.Aceste evenimente trebuie evitate cât mai mult posibil
până în momentul în care victima este stabilă și gata să înfrunte stimulii exteriori.
Explicarea naturii și scopul interviurilor, examinărilor, investigărilor și ședințelor de terapie înainte ca acestea să aibă loc.
Punctualitea la întâlnirile cu victimele și familiile acestora.
Toate cele 3 tipuri de terapie trebuie oferite în același timp.
Tratamentul ar trebui dat atât victimei cât și familiei.