Sunteți pe pagina 1din 1

Domnului Lilian CARABEȚ

Șef adjunct al IGP a MAI al


RM
comisar șef

Domnule șef, să trăiți!


Inspectoratul de Poliție Briceni, vă aduce la cunoștința dumnevoastră, că la data de 12.02.2022, în nordul
Republicii Moldova, cu traseul or. Bălți - or. Drochia -– or. Dondușeni – or. Ocnița - or. Briceni - or. Edineț - or.
Rîșcani –– or. Bălți, a fost organizat și desfășurat un automaraton, consacrat aniversării a 33 ani de la retragerea
trupelor armate din Afganistan.
În contextul dat, la orele 13:50, coloana a fost întâmpinat la intrare în raion, la hotarele dintre s.
Corestăuți rnul Ocnița și s. Trebisăuți rnul Briceni, începutul de la orele 14:00 a fost petrecut un miting la care au
luat cuvântul președintele raionului Briceni, primarul de Briceni, președintele Uniunii veteranilor din
Afganistan, veteran din diferite raioane. Mitingul s-a finisat cu salve de foc comemorative și depuneri de flori la
Monumentul ,,Mama îndurerată”, din or.Briceni.
Prezenți la eveniment 80 persoane. La automaraton au participat 30 autoturisme. La orele 14:20
măsurile festive au luat sfârşit și către orele 14:30, coloana s-a îndreptat la ieșirea din raionul Briceni spre raionul
Edineț, deplasându-se în continuare conform traseului stabilit.
Menținerea ordinei publice, securității circulației rutiere și escortarea coloanei a fost asigurată de către un
echipaj la INSP și 8 angajați ai IP Briceni.
Careva încălcări nu au avut loc.

Cu respect,
Șef interimar al IP Briceni
comisar Roman SLINCEAC

S-ar putea să vă placă și