Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Majoritatea sistemelor de baze de date actuale sunt realizate în modelul de date
relaţional sau în modelul de date orientat obiect. Dezvoltarea continuă a acestor modele a
condus către o nouă categorie de baze de date numite obiect-relaţionale, care combină
caracteristicile modelului relaţional cu caracteristicile modelului orientat obiect.
Modelul de date relaţional a fost propus de cercetătorul E.F.Codd de la compania IBM,
care a publicat în 1970 lucrarea “Un model relaţional de date pentru bănci mari de date
partajate”. Alte lucrări ale lui Codd, ca şi ale altor cercetători ca R. Boyce, J.D. Ullman etc au
perfecţionat modelul de date relaţional şi au permis dezvoltarea sistemelor de baze de
date. Chiar dacă noţiunile de relaţie şi tabel diferă în esenţa lor, relaţia reprezentând o mulţime
de entităţi şi tabelul o reprezentare vizuală a acesteia, cele două denumiri se pot folosi, în
general pentru acelaşi scop.
Pe lângă avantajul unui model de date precis şi simplu, sistemele de baze de date
relaţionale mai beneficiază şi de un limbaj de programare recunoscut şi acceptat, limbajul
SQL (Structured Query Language), pentru care au fost emise mai multe standarde de către
Organizaţia Internaţională de Standardizare (International Standardization Office-ISO).
Majoritatea sistemelor de gestiune a bazelor de date relaţionale actuale implementează
versiunea din anul 1992 a standardului pentru limbajul SQL, denumită SQL 92 sau SQL2.
Modelul de date orientat obiect (Object Model) este un concept unificator în ştiinţa
calculatoarelor, fiind aplicabil în programare, în proiectarea hardware, a interfeţelor, a bazelor de
date etc. Sistemele de baze de date orientate obiect se bazează pe limbaje de programare
orientate obiect cu capacităţi de persistenţă, în care datele sunt independente de timpul de viaţă
al programelor care le creează sau accesează, prin memorare pe suport magnetic (disc).
Există şi unele domenii, în special cele care manipulează tipuri de date complexe, cum ar fi
proiectarea asistată de calculator, sisteme de informaţii geografice, medicină etc, în care
modelul relaţional s-a dovedit a fi insuficient de expresiv şi cu performanţe de execuţie
reduse.
Caracteristicile importante ale modelului orientat obiect sunt:
abstractizarea
moştenirea
încapsularea
modularizarea
Din perspectiva realizării bazelor de date, o altă proprietate a modelului obiect, persistenţa,
este aceea care asigură memorarea transparentă pe suport magnetic a obiectelor care alcătuiesc
o bază de date orientată obiect.
De asemenea mai sunt încă în funcţiune baze de date modele mai vechi: modelul
ierarhic şi modelul reţea.
În modelul de date ierarhic (Hierarchical Model) o bază de date se reprezintă printr-o
structură ierarhică de înregistrări de date (records) conectate prin legături (links). Modelul ierarhic
a fost primul model folosit pentru dezvoltatea bazelor de date.
Schema conceptuală a unei baze de date în modelul ierarhic se reprezintă printr-un număr
oarecare de scheme ierarhice. O schemă ierarhică este un arbore direcţionat,
reprezentat pe mai multe niveluri, în care nodurile sunt tipurile de înregistări, iar arcele sunt
tipurile de legături. Fiecare nod (cu excepţia nodului rădăcină) are o singură legătură către un
nod de pe un nivel superior (nodul părinte) şi fiecare nod (cu excepţia nodurilor frunză)
are una sau mai multe legături către noduri de pe nivelul imediat inferior (noduri fii).
Modelul de date reţea (Network Model) foloseşte o structură de graf pentru definirea schemei
conceptuale a bazei de date; nodurile grafului sunt tipuri de entităţi (înregistrări, records), iar
muchiile grafului reprezintă în mod explicit asocierile (legăturile, links) dintre tipurile de entităţi.
La fel ca şi modelul ierarhic, dezavantajul principal al modelului reţea este acela că fiecare
interogare trebuie să fie prevazută încă din faza de proiectare, prin memorarea explicită a
legăturilor între tipurile de entităţi. În plus, complexitatea reprezentării datelor în
modelul reţea este deosebit de ridicată, iar programatorii trebuie să o cunosască pentru a putea
realiza aplicaţiile necesare.
4. Securitatea şi protecţia datelor in bazele de date
Prin protecţia şi securitatea datelor se înţelege totalitatea mijloacelor, metodelor şi a
mecanismelor destinate prevenirii distrugerii, modificării sau folosirii neautorizate a
informaţiei protejate.
Noţiunile de mai sus sunt strâns legate între ele, măsurile parţiale se suprapun şi se acoperă
reciproc.
Securitatea şi protecţia datelor din baza de date constituie un domeniu foarte vast, care
prezintă două aspecte principale: pe de o parte, elementele legale şi etice privind drepturile de
acces la anumite informaţii, iar pe de altă parte, elementele legate de organizarea
sistemelor informatice din punct de vedere al posibilităţilor de acces la datele stocate.
Unele informaţii care există în baza de date sunt strict private şi nu pot fi accesate legal
de către persoane neautorizate. Diferite reglementări guvernamentale sau legi existente în
majoritatea ţărilor stabilesc ce informaţii privind activitatea instituţiilor sau a persoanelor
pot fi făcute publice şi în ce condiţii.
La nivelul sistemelor informatice se pot diferenţia aspecte de securitate la nivel fizic
(hardware), la nivelul sistemului de operare şi la nivelul sistemului de gestiune al bazei de date.
În principal, de problemele de protecţie şi securitate este responsabil administratorul
bazei de date, care are un cont privilegiat în sistemul de gestiune (numit în general cont de
sistem - (system account) care prevede capabilităţi foarte puternice, pe care alte conturi sau
utilizatori nu le au. Prin intermediul contului de sistem administratorul bazei de date poate
efectua mai multe operaţii: crearea conturilor, acordarea sau retragerea privilegiilor, etc.
Orice persoană care doreşte să se conecteze (log in) la o bază de date trebuie să deţină un
cont (account, user) şi o parolă (password). Sistemul de gestiune verifică contul şi parola şi
autentifică acel utilizator, dacă acestea sunt corecte. Programele de aplicaţii sunt
considerate de asemenea utilizatori şi se conectează pe un anumit cont şi trebuie să
furnizeze parola acestuia.
O altă tehnică de protecţie şi securitate a datelor este criptarea datelor (Data
Encryption), prin care datele importante sunt codate folosind diferiţi algoritmi de codare,
mai ales atunci când sunt transmise prin intermediul reţelelor de comunicaţie.
Interpretarea datelor criptate este dificilă dacă nu este cunoscută cheia (cifrul) de codare. În felul
acesta numai utilizatorii autorizaţi care deţin cheile de decriptare pot interpreta cu uşurinţă
aceste date.
O altă tehincă se securizare a bazei de date pentru aplicaţiile web ar fi instalarea unui
firewall, acesta fiind un calculator pe care este instalat un software special care permite
accesarea calculatorului pe care este stocată baza de date numai de către anumite calculatoare.
Deci, prin securitatea bazei de date se înţelege o multitudine de măsuri destinate
protecţiei informaţiilor conţinute în baza de date împotriva unor alterări, distrugeri sau divulgări
neautorizate.