DISCURS DESCHIDERE SARBATORIREA ZILEI DE 1

DECEMBRIE

Marea Unire, aniversată în ziua de 1 decembrie, este cea

mai importantă sărbătoare a românilor de pretutindeni. În
această zi, prin efortul oamenilor de rând, a politicienilor,
precum şi a unei conjuncturi internaţionale favorabile,
Transilvania s-a unit cu patria mamă, România. Astfel,
pentru prima dată în istoria românilor provinciile istorice -
Transilvania, Muntenia, Moldova, Banat, Crişana, Bucovina,
Basarabia - duceau la îndeplinirea visul atâtor înaintaşi ai
spaţiului românesc, exprimat metaforic prin: "Unirea în cuget
şi simţire".

“Moldova, Transilvania şi Muntenia nu există pe faţă

pământului. Există o singură Românie: există un singur corp
şi un singur suflet, în care toţi nervii şi toate suspinele
vibrează unul către altul.” — Bogdan Petriceicu Hașdeu

CÂNTEC DESCHIDERE IMNUL

Pe-al nostru steag e scris: „Unire,
Unire-n cuget şi-n simţiri” –
Şi sub măreaţa lui umbrire
Vom înfrunta orice loviri.

Acela-n luptă grea se teme

Ce singur e rătăcitor;
Iar noi uniţi în orice vreme,
Vom fi, vom fi învingători!

Am înarmat a noastră mână

Ca să păzim un scump pământ;
Dreptatea e a lui stăpână,
Iar domn e adevărul sfânt.

Și-n cartea veșniciei scrie

Că țări și neamuri vor pieri;
Dar scumpa noastră Românie
Etern, etern va înflori!

Cugetarea românească
Are portul românesc:
Nu lăsaţi dar s-o ciontească
Cei ce limba ni-o pocesc.
Când românul se-ndârjeşte
Din ţâţână când mi-l scoţi,
El îţi toarnă româneşte
Un blăstem de şapte coţi,
Când de dragoste s-aprinde
El vorbeşte lin şi blând,
Încât dorul te cuprinde
Dulcea-i vorbă ascultând.

Niciodată altă limbă,

De pre buze româneşti,
Nu se-ndoaie, nu se schimbă
După gândul ce gândeşti.

La mânie, la iubire,
La suspin şi chiuit,
După chiar a noastră fire
Graiul nostru e croit.

La iubire, la mânie,
La chiot şi la suspin,
România-i Românie
Cu fagur şi cu pelin.
Sucind limba românească,
Stricând graiul strămo]esc,
După moda franţuzească,
Sau cu modul latinesc,
Ne-am strâns minţile cu fracul
Şi simţul ne-am îmbrăcat
Cu haina, de unde dracul
Copiii şi-a înţărcat.

Românimea cât trăieşte

Graiul nu şi-l va lăsa;
Să vorbim dar româneşte.
Orice neam în limba sa!

Românie, ţara mea de grâuri,

De nădejdi şi vise-ntruchipate –
În câmpii şi-n munţi şi-n limpezi râuri
Inima tot tânără îţi bate.

Noi aici suntem de la-nceputuri

Neclintiţi în vifor şi-n îngheţ –
Românie, ţara mea de vulturi
Şi de-azur înalt – de Voroneţ.
Noi aici am zămislit proverbul:
Apa trece, pietrele rămân –
Românie, ţară-n care verbul
E mai dulce ca al mamei sân.

Jinduind aceste demne dimineţi,

A crescut poporul meu sub soare –
Românie, leagăn de poeţi,
De eroi ce n-au asemănare.

Îţi jurăm credinţă cum jurară

Taţii şi străbunii-n veci de veci –
Românie, steaua mea polară,
Far pe ţărm de secol douăzeci.

  Cititori mari de calendare,

Purtători mereu ai noii
Firi adânci vizionare
Noi ne-am inţeles eroii.

     Ei au scris cu viaţa carte,

Slovă fulgerată-n sânge,
Ei au ridicat din moarte
Dorul nostru de-a învinge.
     Pierea cântecul pe buze,
Munţii se-ntorceau în piatră,
Ei sub focuri de obuze
Apărau o veche vatră.

     Ei vegheară la hotară

Şi de nunţi n-avură timp,
Dar au vrut s-avem o ţară
Sub al primăverii nimb.

     Nu la marginea poveştii,

Ci în fierberi de istorii
Şi-n talazuri cu primejdii
S-au cuprins adânc de glorii.

     Vulturii răsar din stâncă,

Oltul naşte pui de lei,
Noaptea lor e mai adâncă,
Noi ne luminăm prin ei.

     Şi-ascultăm cum grâul creşte

În câmpiile române
Şi trăim într-o nădejde
De-a munci şi de-a rămâne.
Dreptul de-a avea o ţară
Şi de-a-i spune ROMÂNIA…
Ei, eroii, ni-l lăsară
Înfrăţindu-se cu glia.

Sub cer senin ca ochiul unui domn

ce s-a numit apărător de neam,
nici viaţa noastră nu cunoaşte somn
cum sevele-n explozii pe un ram.

Am fost ce suntem şi vom fi în veci,

pe cei vicleni şi hulpavi la hotare
i-au înghiţit pământurile reci
şi vrerea noastră de neatârnare!

Sub cer latin, avem o ţară veche

şi nouă prin puterea de-a renaşte,
bărbaţii ei muncesc şi stau de veghe,
astfel o lume-ntreagă-i recunoaşte.

Sub cer senin ca ochiul unui domn

ce s-a numit apărător de neam,
fiinţa noastră arde peste somn,
ca fructul tânăr rotunjit pe ram.
Patria ne-a fost pământul
Unde ne-au trăit strămoşii
Cei ce te-au bătut pe tine,
Baiazide, la Rovine,
Şi la Neajlov te făcură
Fără dinţi, Sinane,-n gură,
Şi punând duşmanii-n juguri
Ei au sfărâmat sub pluguri
Sângele Dumbrăvii-Roşii,
Asta-i patria română
Unde-au vitejit strămoşii!

Patria ne e pământul
Celor ce suntem în viaţă,
Cei ce ne iubim frăţeşte,
Ne dăm mâna româneşte;
Numai noi cu-acelaşi nume,
Numai noi români pe lume,
Toţi cu-aceeaşi soartă dată,
Suspinând cu toţi odată
Şi-având toţi o bucurie;
Asta-i patria română
Şi ea sfântă să ne fie.
Patria ne-o fi pământul
Unde ne-or trăi nepoţii
Şi-ntr-o mândră Românie
De-o vrea cerul, în vecie,
S-or lupta să ne păzească
Limba, legea românească,
Şi vor face tot mai mare,
Tot ce românismul are:
Asta-i patria cea dragă
Şi-i dăm patriei române
Inima şi viaţa-ntreagă.

Românie din străbuni,

Ţara mea de duh şi stâncă,
Precum dangătul răsuni,
Eşti ca doina de adâncă.

Aripi mari te duc în zbor

Către zări de mult visate.
România mea de dor,
Ţara mea de libertate.
Nu mai pui nădejdii frâu,
Tot ce-i rău e-acum în scapăt.
România mea de grâu
Şi de codri fără capăt.

Poartă oamenii sub frunţi

Noi şi limpezi înţelesuri,
România mea de munţi,
Ţara mea de văi şi şesuri.

Calci prin anii furtunoşi

Peste sorţile viclene,
Ţara mea de Feţi-Frumoşi
Şi Ilene Cosânzene.

Românie cu ochi treji,

Dintre flori tu cea mai rară,
Ţara mea de vechi viteji
Şi apărători de ţară.

Roşul hainei lui Ştefan

L-ai trecut pe dragi pânzături;
Brâul galbenului lan
Tu l-ai prins de el alături;
Străjuind orice meleag
De pe zidu-i de sihastru
Voroneţul pe-al tău steag
A pus cel mai sfânt albastru.

Întregul desfăcut în trei

Prin vămi vremelnice de soartă
Îl ţine strâns sub tâmpla ei,
La Alba-Iulia, o poartă.

Şi dacă trupul său de lemn

Veşminte-mpărăteşti nu are
Păstrează-n carne primul semn
Din prima noastră întrupare.

Uniţi am fost de la-nceput

Sub cerul dintre stâlpii porţii
Care cu grijă ne-a-ncăput
Şi nemuririle şi morţii.

Deci nici intrarea noastră-n drept

Nu ne-am făcut-o din afară
De vreme ce purtăm în piept
Întregul numelui de ţară,
Nici n-am umblat spre alt tărâm
De vreme ce avem lăsate
Încă din vatra de la Râm
Cheile limbii din cetate.

NOTĂ: Pe parcursul recitării versurilor pot fi introduse,

aleatoriu, cântece, la alegere, cu conţinut patriotic.

Întocmit,

Prof. Chiurtu Mihaela