Versuri pentru 1 Decembrie –ZIUA UNIRII

Neamul romanesc
Nu uit ca neamul romanesc
Asteapta multe de la mine.
El m-a nascut si e firesc
La bine sa raspund cu bine.

Eu cu nimic nu-s mai prejos

De cei nascuţi in ţari straine:
La fel de clar si de frumos
Vibreaza viaţa si in mine.

E satul meu mult mai sarac?

Dar asta nu-i o diferenţa,
Caci in balanţa greu atarni,
Prin suflet si inteligenţa.

De suflet si de minte, eu
Ma ingrijesc cum se cuvine.
De-aceea, stiu ca ţara mea
Se poate bizui pe mine

Romania, tara mea

Tara mea de dor si vis
Mama buna, Romanie,
Ca pe-o floare mi-ai deschis
Mandra mea copilarie.

Tu, in care eu imi cresc

Ani frumosi de bucurie
Tara scumpa, te iubesc,
Mama buna, Romanie!

Vatra fericirii - Victor Tulbure

Un vultur se roteste in tarii

Peste Carpatii mei cu frunti de piatra …
In lume nu-s mai multe Romanii
Ci una doar, si-aceea ne e vatra!

Sclipesc in soare turle argintii …

Par sondele: un codru de mesteacan …
In lume nu-s mai multe Romanii
Ci una doar, si-aceea ne e leagan!

In zori rasuna viers de ciocarlii …

De aur e pe camp nemarginirea …
In lume nu-s mai multe Romanii
Ci una doar, si-n ea ni-i fericirea!

Se-nalta-un steag cu falduri purpurii …

La noi in august e fierbinte vara …
In lume nu-s mai multe Romanii
Ci una doar, si-aceea ne e tara!
Andrei Bîrseanu – Steagul nostru
Andrei Bîrseanu
Pe-al nostru steag e scris: „Unire,
Unire-n cuget şi-n simţiri” –
Şi sub măreaţa lui umbrire
Vom înfrunta orice loviri.

Acela-n luptă grea se teme

Ce singur e rătăcitor;
Iar noi uniţi în orice vreme,
Vom fi, vom fi învingători!

Am înarmat a noastră mână

Ca să păzim un scump pământ;
Dreptatea e a lui stăpână,
Iar domn e adevărul sfânt.

Și-n cartea veșniciei scrie

Că țări și neamuri vor pieri;
Dar scumpa noastră Românie
Etern, etern va înflori!
Grigore Vieru – În limba ta
Grigore Vieru
În aceeaşi limbă
Toată lumea plânge,
În aceeaşi limbă
Râde un pământ.
Ci doar în limba ta
Durerea poţi s-o mângâi,
Iar bucuria
S-o preschimbi în cânt.

În limba ta
Ţi-e dor de mama
Şi vinul e mai vin,
Şi prânzul e mai prânz.
Şi doar în limba ta
Poţi râde singur,
Şi doar în limba ta
Te poţi opri din plâns.

Iar când nu poţi

Nici plânge şi nici râde,
Când nu poţi mângâia
Şi nici cânta,
Cu-al tău pământ,
Cu cerul tău în faţă,
Tu taci atunce
Tot în limba ta.

Grigore Vieru – Frumoasă-i limba noastră

Pe ramul verde tace
O pasăre măiastră,
Cu drag și cu mirare
Ascultă limba noastră.

De-ar spune și cuvinte

Când cântă la fereastră,
Ea le-ar lua, știu bine,
Din limba sfântă-a noastră.
George Crețeanu – Cântecul străinătății
Rătăcesc în căi străine,
De căminu-mi depărtat;
Îmi trec viața în suspine,
Pâinea-n lacrimi mi-am udat;
Fie pâinea cât de rea,
Tot mai bine-n țara mea.

Ah! în țara mea frumoasă

Am lăsat tată iubit,
Am lăsat maică duioasă
Ce de plânsuri au albit.
Fie pâinea cât de rea,
Tot mai bine-n țara mea.

Vezi o culme muntenească

Și-o căsuță dedesubt?
Este vatra părintească
Unde laptele am subt.
Fie pâinea cât de rea,
Tot mai bine-n țara mea.

În dumbrava verde, deasă,

O fecioară vezi trecând?
Este-a inimii-mireasă
Ce mă cheamă suspinând.
Fie pâinea cât de rea,
Tot mai bine-n țara mea.

La străini am stat la masă,

Și cu ei m-am ospătat;
Dar, gândind la mine-acasă,
Lăcrămi, râuri am vărsat.
Fie pâinea cât de rea,
Tot mai bine-n țara mea.

Cine țara își iubește

Nu dă lumea pentru ea:
Oh! atunci inima-mi crește,
Când gândesc a o vedea.
Fie pâinea cât de rea,
Tot mai bine-n țara mea.

Fericiți câți sunt aproape

 De căminul părintesc;
De-oi muri, voi să mă-ngroape
În pământul românesc.
Fie pâinea cât de rea,
Tot mai bine-n țara mea.

Horia Bădescu – Temelia limbii române

Să ne plecăm la dulcea rostire românească,
din ea născuţi şi-ntr-însa aduşi la ţintirim!
Să ne plecăm! Acolo din mamă şi din tată
stă verbul sfânt din care cu toţi ne zămislim.

Să-ngenunchem la cuvinte cu litere latine,

în limba asta numai putem să existăm,
în limba asta numai, putem plăti iubirea
şi ura şi dreptatea pe care le păstrăm,

în limba asta numai, dăm temelie lumii,

în limba asta numai, cum a se tace ştim,
în limba asta numai, ne pomenim eroii,
în limba asta numai, putem ca să murim.

 Avram Iancu – „Unicul dor al vieţii mele e să-mi văd naţiunea mea fericită, pentru care după puteri am
şi lucrat până acuma.”
 Constantin Romanu-Vivu – „Să ştie dar tiranii că nu vor mai putea pune graniţa între români şi români”
 Gheorghe Ghimpu – „Ne vom salva doar revenind la românism şi realizând reîntregirea neamului
românesc”
 Gheorghe Magheru – „Eu, fraţilor, sunt român şi, ca român, mă simt ferice de a muri pentru ţara mea”
 Grigore Vieru – „Dacă visul unora a fost ori este să ajungă in Cosmos, eu viaţa întreagă am visat să
trec Prutul!”
 Horea – „Eu mor pentru naţiune!”
 Mihail Kogălniceanu – „eu privesc ca patria mea toată acea întindere de loc unde se vorbeşte
româneşte şi ca istorie naţională istoria Moldovei întregi, înainte de sfîşierea ei, a Valahiei şi a fraţilor
din Transilvania”
 Nichita Stănescu – „Limba română este patria mea”
 Nicolae Bălcescu – „… şi cel din urmă al meu cuvânt va fi un imn ţie, ţara mea mult dragă.”
 Ştefan cel Mare – „Mai presus de tihna noastră stă datoria sfântă de a apăra fiinţa şi neatârnarea ţării
noastre”
 Vasile Alecsandri – „Limba este tezaurul cel mai preţios pe care-l moştenesc copiii de la părinţi,
depozitul cel mai sacru lăsat de generaţiile trecute şi care merită să fie păstrat cu sfinţenie de
generaţiile ce-l primesc.”
Ziua naţională a României
Anul 1918 – Marea Unire şi făurirea României Mari

Constituirea României Mari prin unirea

Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei, Crișanei, Banatului, Maramureșului cu Vechiul Regat a
fost un vis împlinit al românilor din vechile teritorii românești și a putut fi înfăptuită în
condiţiile favorabile create de sfârşitul Primului Război Mondial, când Imperiul Ţarist şi cel
Austro-Ungar dispăreau de pe harta Europei. Consiliul Comisarilor Poporului condus de V.I.
Lenin adoptă „Declarația drepturilor popoarelor din Rusia” care recunoștea dreptul acestora la
autodeterminare, astfel ca o parte din teritoriile ocupate de Imperiul Rus își proclamă
independența.

Trebuie amintit faptul că Vechiul Regat a luat naștere ca un act de voință politică a celor două
principate românești, Moldova și Țara Românească, la data de 24 ianuarie 1859 și reprezenta
prima etapa în crearea statului român modern. Acest lucru a fost posibil cu acordul Marilor
Puteri, dar și cu sprijinul declarat al împăratului Napoleon III care dorea să existe un bastion
profrancez în estul Europei pentru contracararea influenței Rusiei. Astfel prin Convenția de la
Paris se consfintește unirea celor două principate, mai degrabă parțială și formală, într-un stat
cu numele Principatele Unite. Alegerea aceluiași domnitor în ambele principate în persoana lui
Alexandru Ioan Cuza, lucru neagreat de puterile semnatare ale convenției, generează
controverse politice și amână cățiva ani recunoașterea unirii de către marile puteri. Însă
aducerea pe tron a principelui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen în 1866, agreat atât de
Franța, cât și de Rusia, face ca acest act să devină ireversibil, iar principatele iau denumirea de
România. Astfel se creează fundamentul viitoarei României Mari ce ia naștere la 1 decembrie
1918.
 Prima provincie românească care s-a unit cu
România a fost Basarabia. După Revoluția Rusă din februarie 1917, noul guvern a proclamat
drepturi și libertăți cetățenești. Românii din Basarabia au început să lupte pentru drepturile
naționale. În 1917 s-a constituit Partidul Naţional Moldovenesc, care va coordona mişcarea de
eliberare a Basarabiei. În același an a fost aleasă o adunare reprezentativă a Basarabiei numită
Sfatul Ţării, condusă de Ion Inculeţ. Realizarea deplină a autonomiei se înfăptuia prin
proclamarea Republicii Democratice Moldoveneşti (decembrie 1917), membră cu drepturi
depline în interiorul Rusiei.

Situaţia se agravează odată cu lovitura de stat bolşevică, urmată de destrămarea armatei ruse.
Pentru a se pune capăt anarhiei şi dezordinii provocate de soldaţii ruşi în retragere, se cere
sprijinul armatei române. Aceasta va restabili ordinea şi prestigiul Sfatului Ţării, ceea ce va
determina guvernul Rusiei Sovietice să întrerupă relaţiile diplomatice cu România.

În faţa ameninţărilor Rusiei şi Ucrainei, Basarabia îşi proclamă independenţa (4 februarie

1918), iar la 27 martie 1918, Sfatul Ţării, care cuprindea reprezentanţi ai tuturor
naţionalităţilor, a adoptat cu majoritate de voturi hotărârea Basarabiei de a se uni cu România.
În timpul primului război mondial, Bucovina a fost teatru de război, numeroşi tineri fiind
înrolaţi în armata austro-ungară. În toamna anului 1918 Austro-Ungaria era pe punctul de a
pierde războiul. Popoarele asuprite din imperiu începeau să revendice dreptul la
autodeterminare națională. Începând din toamna aceluiași an, situația Bucovinei s-a înrăutăţit.
În contextul reorganizării Imperiului pe baze federative, autorităţile habsburgice vehiculau teza
anexării Bucovinei la Galiţia. De asemenea, Ucraina ridica pretenţii de stăpânire asupra
provinciei, ameninţând cu intervenţia militară. În octombrie 1918, la iniţiativa lui Sextil
Puşcariu şi Iancu Flondor, a fost convocată la Cernăuţi o adunare a reprezentanţilor populaţiei
româneşti, care a ales Comitetul Naţional Român. Ca lider politic al acestuia a fost ales Iancu
Flondor. Acesta afirma printr-o moțiune că Bucovina este parte organică a Moldovei.
Ameninţarea ucraineană l-a deterrninat pe acesta să ceară sprijinul armatei române. La 28
noiembrie 1918, Congresul General al Bucovinei, format din reprezentanţi ai românilor,
polonezilor, germanilor şi rutenilor, votează unirea cu Regatul României. Austria recunoaşte
unirea României cu Bucovina prin tratatul de la Saint-Germain.
 În ceea ce priveşte Transilvania, Crișana,
Banat și Maramureș încă de la începutul Primului Război Mondial s-au diversificat mijloacele
de luptă ale românilor pentru unirea cu ţara, activitate coordonată de Partidul Naţional Român
(P.N.R.). În toamna anului 1918, în condiţiile înfrângerii Puterilor Centrale şi prăbuşirii
Austro-Ungariei, mişcarea naţională a românilor din Transilvania s-a amplificat. P.N.R.
proclamă la Oradea independenţa naţională a românilor din cadrul Dublei Monarhii, iar la 12
noiembrie 1918 se formează Consiliul Naţional Român Central (C.N.R.C.), cu sediul la Arad,
având rolul de a coordona, ca organ unic, mişcarea naţională a românilor transilvăneni. După
modelul acestuia, s-au constituit consilii şi gărzi locale în Transilvania.

Acestea au preluat controlul politic şi administrativ în întreaga provincie, reuşind să menţină

ordinea în Transilvania.
Pentru a da expresie voinţei românilor transilvăneni, Consiliul Național Român Central decide
convocarea unei mari adunări pentru 1 decembrie 1918, la Alba Iulia, cunoscută drept
Proclamația de la Alba Iulia. Marea Adunare Naţională se deschide sub preşedinţia lui
Gheorghe Pop de Băseşti, în prezenţa a 1228 de delegaţi, a episcopului ortodox Miron Cristea, a
episcopului greco-catolic Iuliu Hossu şi a peste 100 000 de persoane. Vasile Goldiș citește
rezoluția Unirii: „ Adunarea națională a tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara
Ungurească, adunați prin reprezentanții lor indreptățiți la Alba Iulia în ziua de 1 decembrie
1918, decretează unirea acelori români și a tuturor teritoriilor locuite de dânsii cu România.
Adunarea proclamă indeosebi dreptul inalienabil al națiunii române la intreg Banatul, cuprins
între Mureș, Tisa și Dunăre”. Se proclamă libertatea, egalitatea și autonomia pentru toate
confesiunile religioase, libertatea presei, votul universal și reprezentare proporțională in
parlament, precum și o reformă agrară radicală. A doua zi au fost alese organele provizorii ale
puterii de stat Marele Sfat Naţional şi Consiliul Dirigent, prezidat de Iuliu Maniu. Unirea a fost
salutată şi recunoscută de naţionalităţile din Transilvania. Ungaria recunoaşte unirea prin
Tratatul de la Trianon (1920).
Marea Unire din 1918 încunună aspiraţiile de veacuri ale românilor de a trăi într-un singur
stat, fiind rodul luptei tuturor forţelor şi categoriilor sociale interne. Astfel, se desăvârşea
formarea României Mari. Noul stat românesc, având o suprafaţă de 295 049 km2 şi o populaţie
de 18 milioane de locuitori, va fi recunoscut pe plan intemaţional prin tratatele de pace
încheiate la Paris, în anii 1919-1920.
Deschiderea serbării închinate Marii Uniri: Imnul naţional : „Deşteaptă-te, române!”

SCENA I

I. Scrisoarea unui român transilvănean :

“1 noiembrie 1918”—

Dragă frate românaş,

De peste creste de Carpaţi,

Îţi trimit această carte

Ca să-ţi transmit sănătate!

Să ştii ,frate, că mi-e dor

 De dragul nostru popor

Cu dulcea limbă română

Născută din viţă străbună

Traiul nostru este greu,

Că stăm sub străini mereu

Dar va veni vremea sfântă

Când vom fi toţi laolaltă,

Într-o Românie Mare,

Ţară mândră-ntre hotare

II. Răspunsul la scrisoare din partea fratelui român:--

Scumpe frate ardelean,

Crişănean sau bănăţean,

Scrisoarea ta m-a bucurat,

Sufletul mi-a mângâiat,

Că are în ea mult dor,

Adunat de-un frăţior

De dincolo de Carpaţi,

Despărţit de ai săi fraţi.

Frate drag să ne unim,

Împreună să cinstim

Fapte înalte de strămoşi,

Lăsate pentru urmaşi.

Cântec: „Tu Ardeal”

 SCENA II

Slăvire pentru Unirea Basarabiei cu România, la 27 martie1918:

Recitator:

Basarabie română,

Ruptă din mândra Moldovă,

Pământ de-al lui Ştefan - Vodă,

Tare mult ai pătimit,

Mulţi duşmani te-au umilit.

Bucuraţi-vă, români,

Că de azi veţi fi stăpâni

Pe pământul românesc.

Este clipa fericirii

De-a săvârşi visul Unirii,

Hotarul de peste Prut

Să-l ştergem de pe pământ.

Slăvire pentru Unirea Bucovinei cu România, la 28 noiembrie 1918:

Recitator:

Şi tu soră Bucovină,

Tot provincie română,

Glasul românesc te cheamă

Să revii la ţara mamă.

Cernăuţi, cetate-n flori,

 Te-au gătit de sărbători

Vrednicii bucovineni,

Bravi şi mândri-ntre români.

Cântec: „Aşa-i românul”

Slăvire pentru românii dintre Carpaţi şi Tisa:

Recitator:

Mare zi de sărbătoare,

La români între hotare:

Din Banat şi din Crişana,

Maramureş, Transilvania,

De prin sate şi oraşe,

Veste din om în om străbate,

Că românii vor Unire

Cu fraţi de-aceeaşi simţire,

Unire cu ţara mamă,

Ce la sânul ei îi cheamă

Pentru-a face-o ţară mare,

Din Carpaţi până la mare.

Bănăţeni şi ardeleni,

Moţi şi maramureşeni,

Fiţi binecuvântaţi,

Pentru gând curat ce-aveţi,

Pentru solidaritate,

Dorinţă de libertate.
Recitator:

Dragi strămoşi care-aţi luptat,

Fiinţa de ne-aţi salvat,

Noi suntem mândri de voi,

Ne-aţi dat sânge de eroi,

Exemplul vostru este sfânt

Pe al nostru scump pământ,

Ce-aţi făcut nu vom uita,

În minte vă vom păstra,

Memoria vă vom cinsti

Prin imnuri şi poezii.

Cântec: “Tricolorul”

Slăvire pentru Alba Iulia:

Recitator:

Alba Iulia , cetate,

Tu, simbol de libertate

Şi-al Unirii sfetnic treaz,

De la Mihai cel Viteaz.

La tine românii vin,

Cu sufletul de dor plin

Şi strămoşilor se-nchin’

Azi la zi de sărbătoare,

Pentru România Mare.

Chiot, cânt şi voie bună,

 Pe plai de Dacie străbună,

Ura! Strigă-n depărtare,

Ura! Până-n larga zare.

Cântec: „Noi suntem români”

Recitator:

Şi iată marea împlinire

A visului dintotdeauna

La - Întâi Decembrie chemarea

Fierbintea, sfânta şi străbuna:

“Noi vrem să ne unim cu Ţara!”

Bunicii noştri au decis

În fapt străvechiul nostru vis!

Recitator:

La Alba Iulia românii

Din vatra noastră din Ardeal

Strigau “TRĂIASCĂ ROMÂNIA”

Şi cântece străvechi, române,

Răsunau

Din zeci de mii de piepturi

Triumfal.

Cântec: „Hora Unirii”

CÂNTECELE:

1.TU ARDEAL

Refren: Tu, Ardeal, tu, Ardeal

Îţi suntem oşteni,

Templu sfânt, templu sfânt,

Munţii Apuseni

Că tu ne eşti vatră Unde-i Avram Iancu

Şi din piatră-n piatră Să mai frângă rangul

E tăria unui neam de moţi Celor ce Ardealu-l vor pustiu

Asta-i ţara noastră, Iată că răsare

Noi nu stăm în gazdă, Iancu din oricare

Hore-al nostru-i risipit pe roţi E-n puterea fiecărui fiu.

R R

Ne-au furat barbarii, Nu vrem răzbunare

Ne-au lovit mai marii, Dar atât ne doare,

Dar avem în piepturi şapte vieţi! Că se pierde amintirea-n val.

Ne vibrează-n sânge, Ţară dă-i tărie

Pân’ la Putna plânge Unei mâni să scrie

Clopotul ce bate la Râmeţi. Biblia bătrânului Ardeal.

R R
2. AŞA-I ROMÂNUL

Aşa-i românul când se-nveseleşte, Ţara-i a noastră şi-n fericire

Ca şi stejarul când înmugureşte. Poate oricine să trăiască-n ea

Aşa-i românul când este iubit, Dar şi-a mea mamă ce o am pe lume

Ca şi stejarul când e înverzit. E tot ce am mai sfânt în ea.

O rugăciune către ceruri zboară

O rugăciune, către Dumnezeu,

Mă rog fierbinte pentru a mea ţară,

Şi pentru tine, sfânt poporul meu.

3. NOI SUNTEM ROMÂNI

Refren: Noi suntem români, noi suntem români

Noi suntem aici pe veci stăpâni

A sosit ziua dreptăţii Ardelean, copil de munte

Ziua sfânt-a libertăţii Ia ridică-ţi a ta frunte

Tot românul veseleşte Şi te-nsuflă de mândrie

România-ntinereşte. Că eşti fiu de Românie.

R R

Moldoveanul şi munteanul Hai, români, lumea ne vede,

Sunt fraţi buni cu ardeleanul. România-n noi se-ncrede

Trei români plini de putere Că de-acum românu-n lume

Că românu-n veci nu piere. Va fi vrednic de-al său nume.

 R R

4. HORA UNIRII

Hai să dăm mână cu mână Unde-i unul nu-i putere

Cei cu inima română, La nevoi şi la durere,

Să-nvârtim hora frăţiei Unde-a doi puterea creşte

Pe pământul României! Si duşmanul nu sporeşte

Iarba rea din holde piară Vin’ la Milcov cu grăbire

Piară duşmanii din ţară! Să-l secăm dintr-o sorbire,

Între noi să nu mai fie Ca să treacă drumul mare

Decât flori şi armonie! Peste-a noastre vechi hotare.

Măi muntene, măi vecine, Şi să vadă mândrul soare,

Vino să te prinzi cu mine, Într-o zi de sărbătoare,

Şi la viaţă cu unire, Hora noastră cea frăţească

Şi la moarte cu-nfrăţire! Pe câmpia românească.

5. TRICOLORUL

Trei culori cunosc pe lume,

Ce le ţin ca sfânt odor,

Sunt culori de-un vechi renume

Amintind de-un brav popor.

Sunt culori de-un vechi renume,

Amintind de-un brav popor.

Roşu-i focul vitejiei

Ce te-nalţă veac de veac,

Galben aurul câmpiei

Cer albastru-n mândru steag.

Galben aurul câmpiei,

Cer albastru-n mândru steag.

 DESPRE UNIRE
POVESTE

Odinioară trăia pe aceste meleaguri o mamă care avea mai multe fiice. Le
pusese nume frumoase după chipul naturii şi frumuseţilor ei, al pădurilor, munţilor
şi apelor: Transilvania, Moldova, , Bucovina, Crişana, Muntenia, Oltenia,
Dobrogea. Avea şi doi flăcăi pe cinste. Pe unul îl chema Maramureş şi pe altul
Banatul.

Dar iată ca la răstimpuri se abătea pas străin peste aceste ţinuturi şi îi răpea câte
o fiică. Mama se întrista nespus după fiecare, deoarece ţinea la ele ca la trupul şi la
inima sa. Sângera şi se îndurera, dar de plâns nu a plâns niciodată şi nici nu s-a
plecat. Era falnică precum un stejar, sau ca munţii Carpaţi ce-i străjuiau în preajmă,
ori ca Dunărea ce o încingea ca o salbă. Avea strămoşi destoinici şi neînfricaţi, pe
dacii nemuritori şi pe romanii cutezători. De acea nici ea nu se temea şi nu dădea
înapoi. Lupta vitejeşte pentru a-si regăsi fiicele şi a le aduce acasă, în sânul familiei:
şi Transilvania cea măreaţă, şi Bucovina fagilor tremurători, şi Dobrogea cea aproape de
mare, Oltenia cea şăgalnică, ori Crişana cea mlădie. Se mângâia cu gândul că le avea alături
pe Moldova şi Muntenia, ori pe feciorii cei semeţi şi voinici.

Şi uite aşa, luptând neobosit, a reuşit să-şi aducă din nou fiicele acasă,
unindu-le în jurul ei ca un copac maiestuos, cu ramuri bogate. Ş i când le-a simţit pe
toate lângă ea, a fost în clipa aceea fericită şi a întinerit dintr-o dată, pentru că
UNIREA îi dădea putere, iar setea de dreptate şi libertate a făcut-o
NEMURITOARE!