”Câinele ovreiului"

Parodie de George Topârceanu după Theodor Speranţia, volumul ”Anecdote

piparate"

Într-un an, cândva-ntr-o vară, Dar dulăul se repede

Nu știu unde, în ce sat, Și mai tare: Ham! ham ham!
Un ovrei mergând cu marfă — Stai pe loc! Ai-vei mi-e frică!
Într-o curte a intrat. Ci păcat că n-am o pușcă!
Și cum intră el pe poartă Badi Gheorghe, badi Gheorghe,
Cu bagajul la spinare, Ieși afară că mă mușcă!
Hop, îi sare înainte Badea Gheorghe iese-n ușă,
Un dulău urât și mare. Dă c-o piatră după câine
„Ce să fac acum? se-ntreabă Și-apoi zice: — Nu te teme!
Bietul Ițic supărat. Ține-ți inima, jupâne!
Dacă strig să vie omul, Nu știi vorba românească
Pân’ să vie — m-a mâncat! De la moși-strămoși lăsată,
Dacă plec pe poartă iară, — Că un câine care latră
Aș pleca eu bucuros, Nu te mușcă niciodată?
Dar dulăul e în stare — Știu proverbul — zice Ițic —
Să m-apuce pe din dos... Că-l avem și la ovrei,
Nici încolo, nici încoace, Știu prea bine... dar e vorba
Eu mai bine stau pe loc; Dacă-l știe și Grivei!
Și-am să-l iau cu vorbă bună, —
Chiar așa să am noroc!"
— Moi Grivei, zic zou, ascultă,
De când umblu eu pe jos
N-am văzut în toată lumea
Un cățel așa frumos!
Mă mai duc la târg eu, lasă,
Ți-oi aduce un covrig.
Ce folos ai dacă latri?
Parcă-ți iese vrun câștig?
Moi Grivei, tu ești cuminte,
Ce-ai cu mine de-mpărțit?
Am venit la badea Gheorghe, —
Ei și ce-i dac-am venit?
N-am să stau un an la dânsul,
Plec îndată la haham...