Nimeni dintre muritori nu este infailibil

“Fără Mine nu puteţi nimic!”

Acest adevăr axiomatic, moral şi de elementar bun simţ trebuie să ne

însoţească pe fiecare dintre noi, guvernanţi sau guvernaţi, indiferent cine am
fi sau ne-am crede că suntem, întrucât istoria ne-a dovedit, fără excepţie, că
toţi “infailibilii” mor, începând cu papii, cu cei 40 de “nemuritori” ai
Academiei franceze şi terminând cu noi, muritorii de rând, care ne credem
“nemuritori” doar în vremea scurtă a copilăriei noastre, când ne jucăm de-a
Ivan Turbincă, după care aflăm că omul, cununa creaţiei lui Dumnezeu şi
chipul slavei Sale pe pământ, datorită păcatului săvârşit de proto-părinţii
noştri, trebuie să treacă prin moarte. Însuşi Împăratul Vieţii, Logosul întrupat
în istorie şi Mântuitorul întregii lumi şi al tuturor celor chemaţi la Taina
Mântuirii, Omorâtorul morţii, a trebuit să treacă prin ea înainte de a învia din
morţi şi a ne dărui tuturor celor care credem, în duh şi adevăr, Învierea!
Ei bine, constatăm cu dragoste, mâhnire, teamă şi cutremur că în vremurile
din urmă destui semeni de-ai noştri s-au îmbolnăvit de-o formă gravă de
“infailibilitate”, încercând să le impună tuturor cu anasâna raţionamentele
lor evident „infailibile”… S-au molipsit, din păcate, de aiastă păcătoasă,
teribiloasă şi nocivă “infailibilitate” şi unii medici, epidemiologi şi
clinicieni cunoscuţi, academicieni, profesori universitari şi doctori în ştiinţe
medicale, până mai ieri specialişti conştiincioşi şi responsabili moral,
profesional şi spiritual, oameni cu capul pe umeri (înainte de începerea
molimei actuale şi a apariţiei ruletei virusăneşti – sic), s-au metamorfozat,
hocus-pocus preparatus, în jalnice vedete teve-poliexpertoase, cinice,
arogante, amnezice, contrazicându-se singure, de pe-o zi pe alta, în
recomandări absurde, hilare, sufocate de explicaţii preţioase incontrolabile,
şi, desigur, reguli fals infailibile în purtarea obligatorie de măşti
standardizate (eficiente precum un gard împotriva ţânţarilor), fanatici ai
“distanţării sociale” (de la doi până la şapte metri – sic), pe care nu le
respectă mici guvernanţii, nici guvernaţii, decât formal (mai cu seamă pe la
“alegeri” sau chiolhanurile „aleşilor”), acompaniaţi de-o mulţime de
ageamii din mass-media post-decembristă, specializaţi în învârtirea
sofismelor răsuflate, de zi şi de noapte, retribuiţi corespunzător pentru a
manipula mulţimile de guvernaţi în direcţia dorită, adică a acceptării fără
crâcnire a tuturor regulilor, adică şi a celor utile şi necesare, şi a celor
absurde şi inutile…
Ba unul dintre aceşti falşi pseudo-savanţi, meteorici ca zerlente, cu cv-ul
mult umflat, având un aspect spectral neliniştitor, anunţă monologic, cu o
voce cavernoasă, că de molima aiasta se moare, fără să clipească de
ridicolul, fără frontiere, al truismului respectiv, repetat cu obstinaţie şi
dispreţuitor, pe mai toate canalele-tv, ele suportând orice teve-dejecţie
ideativă, ca şi cum domnia sa ar fi pus cumva la adăpost de un asemenea
final, prin intervenţia directă a asclepiazilor mărunţi (înaintaşii medicilor de
astăzi, în mitologia greacă, neîntrecută în poveşti vânătoreşti şi după cum
vedem cu toţii şi în poveşti epidemiologeşti – sic). Personajul este pe cât de
ridicol, pe atât de nociv, întrucât aberează numai cu aproximaţii din
aproximaţii şi afirmaţii incontrolabile, într-un registru monologal şi într-un
spaţiu tot mai virtual…
În cazul fericit în care câţiva doctori creştini, real competenţi, atrag atenţia,
cu argumente pertinente, asupra unor contradicţii majore în logica ilogică a
explicaţiilor fals ştiinţifice, nedemonstrate şi neverificate în condiţii
ştiinţifice certe, de observare, raţionament şi experiment, sintetizate şi redate
apodictic, precum făceau marii şi autenticii epidemiologi ai lumii, deja
intraţi în areopagul ştiinţei universale, ca mari binefăcători ai lumii având
harul taumaturgic la măsuri desăvârşitoare, respectivii veleitari, vai şi cam
agramaţi, sar în sus precum un elev bradipsihic prins cu lecţia neînvăţată,
clamând că respectivii sunt cu toţii depăşiţi de abisalele lui descoperiri,
nevăzând imensa bârnă a ignoranţei din propriul ochi, adică un primejdios
obscurantism ştiinţific modern… Şi iată de ce:
1. Rata de vindecări în cazul molimei actuale este chiar mai mare decât în
cazul unei gripe sezoniere obişnuite, statisticile arătate pe micul ecran
nefiind demonstrate de realitatea din teren: la cifrele de mortalitate anunţate
fără urmă de responsabilitate verificată, pe străzile tuturor oraşelor şi în toate
localităţile ţării noastre ar trebui să treacă convoaie mortuare interminabile.
Nici pomeneală de aşa ceva, întrucât cifra exactă a deceselor o ştie doar
Dumnezeu, noi aflând datele statistice prin intermediul ageamiilor dintr-o
mass-medie, vizibil aservită, cu rare excepţii, unor interese străine de adevăr;
2. Un vaccin medical eficient împotriva unei boli provocate de un virus
sau de o bacterie oarecare are nevoie, din momentul descoperirii sale şi până
în clipa folosirii sale la om, în scop preventiv, de 10 (zece) ani; aiasta este o
axiomă medicală de neclintit (ca şi principiul lui Arhimede), peste care nici
Dumnezeu nu trece (nu fiindcă nu ar putea, ci fiindcă proniator nu o face –
sic). Încurcându-se în propriile lor ficţiuni virusăneşti ultramicroscopice şi
gafe cognitive telescopice, autorii şi co-autorii vaccinului actual anunţă
realizarea sa în numai 8 (opt) luni, ceea ce nici sărmănuţii locuitori beoţieni,
mai vechi sau mai noi, nu pot crede, căci până şi Mefisto epidemiologu’, aşa
retardat de răutate şi fleşmandit de ură, cum a ajuns, face lucruri ceva mai
credibile: fiind vechi în răutăţi şi tatăl minciunii, ştie să mintă;
3. Dacă vaccinul “nu s-a făcut repede” (adică la ordin), ci s-a făcut în
termenul musai necesar amintit (zece ani), apoi de unde au ştiut autorii lui,
bată-i vina de firoscoşi arhicono-docili şi teve-dependenţi, să prepare un
vaccin pentru o molimă încă inexistentă, cu un deceniu înaintea ivirii şi
răspândirii ei în lume!?! Iar dacă nu au ştiut nimic, fiind nevinovaţi ca
motanul încălţat prins cu mustăţile albe de smântânica-marker, de ce s-au
apucat de-o virusologie atât de parşivă, laborioasă şi primejdioasă, de-o
poate zbughi, cât ai zice iupaidia, iupaida, iupaidia n-o lăsa, din mega-
laboratoarele ultra-specializate şi super-securizate, de până şi michicamaus,
iniţiatorul, tele-portatorul şi supraveghetorul lor întunecat, nu le mai ştie
numărul exact?
4. Dragii mei dragi, după cum vedem, citim şi recitim cu toţii, la un
semnal nevăzut, toate contra-indicaţiile majore şi reaciile severe ale aistui
blitz-vaccin, îngheţat ca noaptea polară, au dispărut, ca şterse cu coada de
către marele inchizitor, pardon, cenzor tenebros al respectivelor contra-
indicaţii majore, numeroase şi grave, unele chiar letale, pentru categoriile de
oameni cu diverse co-morbidităţi severe, căci după cum bine se ştie, din
istoria medicinii, clasice şi oneste, s-au înregistrat şi două decese la ingestia
unei banale aspirine!!! Aşa că nimeni dintre cei cu bunul simţ intact nu va
crede că vaccinul mult teve-descântat şi poli-lăudat nu are contraindicaţii
stricte, necesitând prudenţă, discernământ şi mare atenţie în administrarea lui
la oameni, pe scară largă… Beneficiile firmelor producătoare ale aistui blitz-
vaccin, crescute exponenţial într-un timp record, sunt şi ele un indicator,
semnificativ, că ceva nu este deloc cuşer în aiastă teve-vacciniadă la scară
naţională şi, vai nouă, şi internaţională, probabil cât de curând, cu ajutorul
actualului papă, auto-declarat “frate” cu extratereştrii, chiar la nivel galactic
şi de ce nu intergalactic, întrucât imaginaţia, puntea tuturor arhiconilor,
suportă orice elucubraţie, numai iudicei şi slavă deşartă să iasă… Prin
urmare, se poate trece la vaccinarea în masă cu un vaccin anti-viral, abia
după îndeplinirea tuturor normelor reale de protecţie imunologică, care
în momentul de faţă nu sunt nici măcar cumpănite corect, dar aplicate exact.
5. Fiindcă am fost întrebat, le răspund tuturor, în duh şi adevăr, de la
vlădică şi până la opincă, simplu şi hotărât, spovedit şi împărtăşit, cu
genunchii inimii plecaţi – trei lucruri trebuie să facem: să luăm miraculin
străbun (multă pocăinţă, rugăciune, priveghere, trezvie, ascultare luminată
de Duhovnic, umilinţa duhului, inimă înfrântă şi smerită, jertfelnicie,
îndelungă răbdare şi bărbăţie duhovnicească în numele Sfintei Cruci, la
măsura darului primit); apoi să luăm anti-naivin (să nu credem, fără o
cercetare atentă, nici un duh dintre cele care se revarsă astăzi pe micul ecran
sau prin cărţi de tip maculatură, ci să le cercetăm cu mare atenţie şi
discernământ, spiritual, duhovnicesc, moral, ştiinţific şi cultural cu Harul dat
nouă, tuturor celor chemaţi la Taina Mântuirii, de Împăratul Vieţii Iisus
Hristos, Logosul întrupat în istorie, Care va fi cu noi până la sfârşitul
veacurilor, după făgăduinţa Lui Dumnezeiască şi sigur mântuitoare; în
sfârşit, dragii mei dragi, să luăm anti-parşivin, căci omul sincer, curat,
credincios, cinstit, smerit şi bun după fapte se cunoaşte, chipul lui fiind
totdeauna calm, liniştit şi luminat, iar omul amăgitor, mânjit, necredincios,
necinstit, trufaş şi înrăutăţit, tot după fapte se cunoaşte, chipul lui fiind
totdeauna crispat, neliniştit, şi întunecat, întrucât se ştie din moşi-strămoşi:
cum ni-i faţa, aşa ne este şi viaţa! Amin. Amin. Amin.
dr. Ioan Gându
PS – Neaflând atom de infalibilitate prin fiinţa mea văzută şi cea lăuntrică,
teandrică, ci, dimpotrivă, aflându-mă extrem de vulnerabil, o rog cu toată
umilinţa duhului, pe Maica Luminii lumii şi a noastră, să ne ajute pe toţi să
nu greşim, inclusiv pe autorii şi promotorii entuziaşti ai actualei vacciniade
planetare. Doar cu Mila de negrăit a lui Dumnezeu, cu rugăciunile tuturor
Sfinţilor Părinţilor noştri şi cu o experienţă teologico-medicală autentică,
plină de cazuri-limită, socotite nevindecabile, rezolvate favorabil cu ajutorul
unor medici creştin-ortodocşi, pe cât de evlavioşi, tot pe atât de pricepuţi
profesional, aproape de virtuozitate, prin Harul lui Hristos Domnul nostru.
Pe aceşti doctori fără de arginţi să-i ascultăm, nu pe cei pe care-i vedem
dornici de glorie medicală repede făcută şi de-o publicitate frivolă jenantă.
Acestora, cu scuzele de rigoare, dar şi punându-i la rugăciuni de toată
vremea, indiferent de morga academică afişată cu superbie sau de aplombul
lor social actual, printr-o glorie efemeră, le atragem atenţia, prieteneşte, că o
imensă responsabilitate medicală, spirituală şi morală îi cuprinde şi pe
domniile lor, iar până la Parusia (căci după Parusia e prea târziu), vor trebui
să dea seamă de felul în care şi-au practicat profesia, medicina adevărată,
medicina creştină, autentică, fiind al doilea sacerdoţiu după cel ecclesial.
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

Desigur, prietene
“Numai la şcoala suferinţei, putem învăţa să iubim în duh şi adevăr!”
(Un pustnic citadin)

N-ai să şti niciodată când plâng;

N-ai să-nţelegi niciodată cum râd;
N-ai să simţi cât de amar surâd;

N-ai să şti, n-ai să-nţelegi, n-ai să simţi,

Cum, unde, când şi-n ce dezastre,
Am dobândit greu şi târziu, de Înger păzit,
Doar din lovituri, curaj şi încredere faste,
Printre atâtea răni vii, o tunică din astre…

Am să încerc totuşi să-ţi arăt, prietene,

Cum se poate învăţa (in)suportabilul cotidian:

Lângă un copil, orb din naştere,

Cercetat cu salvarea în mijlocul nopţii,
Am înţeles de ce plâng îngerii
Chiar dacă au aripile albe ca sorţii;

Lângă un copilandru paralizat, ca din întâmplare,

Am cuprins, înfiorat, cum poţi răbda
O perpetuă şi cumplită nemişcare,
Şoptind poezii sublime din Lumina vie
Şi veşnic cugetătoare;

Lângă un bătrân, sufocat de propriile-i fluide,

Am priceput, în sfârşit, de ce unii mari poeţi
Ocolesc, genial, orbirea, paralizia şi sufocarea…

Prietene, înţeleg că nu vei înţelege nimic,

Dar acest fapt uluitor, respingător şi eficace,
Nu-mi va schimba deloc hotărârea!
Voi da foc nevăzut tuturor iluziilor planetare,
Împingând, în mod conştient şi lucid, lumea,
Către singura Poezie pură şi salutară:
Poezia născută din răni, zise putrefacte,
Sângerânde flori, carnale, de îngeri mângâiate,
Poezia înfruntând companiile de genii delicate…

Desigur, prietene, te vei scârbi şi lepăda de mine,

Tu cel îndrăgostit, orbeşte, numai de vise şi înălţime…

Mă vei urî, mă vei detesta, mă vei ignora,

Dar în ziua grea, în care fratele tău, sora ta,
Copilul tău, mama, iubita sau soţia ta,
Ar putea orbi, paraliza sau sufoca,
Citindu-şi singuri destinul şi sorocul ceresc,

Vei înţelege, hohotind de-o disperare mută,

Că adevărata delicateţe este sinceritatea
Cea mai crudă, înveşmântată strămoşeşte
În Poezia sfinţită prin durere multă…

2 iunie 1986
Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou
De la Suceava; Sfântul Ierarh Nichifor
Mărturisitorul Patriarhul Constantinopolei