CU SÂNUL PLIN DE MERE

De Manuela Munteanu

S-a agățat Luna de cetini.

De bucurie, parcă,
Sclipește des, închide ochii,
Lumina și-o descarcă
Pe-un stei cu vârf ascuns în nouri
Și încărcat de ceață
În coama plină de pădure,
Cu fremătări de viață.

Te-aștept cu sânul plin de mere

În poienița verde.
Ușoare-mi par. Le țin cu brațe,
Ce or să te dezmierde.
Să guști din zeama lor acruță!
Dar gustul să te-amuze,
Că după acru, vine dulce,
Din ale mele buze.

Apari la capăt de potecă

Și toate-mi râd în cale,
Când Luna își revarsă focul
În raze verticale,
De parc-ar vrea să încălzească
Și să redea culoare
Poienii cu înaltă iarbă
Prin țesături de floare.