LUME MOARTĂ

De Constantin Mille
Oh! naivi în gândul vostru,
V´a trecut idee oare,
Că sătui de gândul nostru
Şi orbiţi de-a lui splendoare
Noi c´un vis ne-am mulţămi!
Credeţi voi că dac-am şti
Că durerea-i soarta noastră
Şi plăcerea soarta voastră
Cât pământul va trăi,
Am ţinea noi lumea ´n spate
Ca giganticul Atlas
Nesvârlind-o mâni departe
Ca pe hârbul unui vas?
Căci dece am trăi oare
Pe-acest glob mic de pământ,
Când durere şi plânsoare,
Nedreptatea sdrobitoare
E din leagăn la mormânt!

Pentru voi e numai lumea:

V´am lăsat-o şi din ea
Ne-am tot duce trecând culmea
Astei vieţi – atât de grea,
Sau cuprinşi de indignare
Am mina-o şi râzând
Am trimite-o la plimbare
Ca o crudă blăstămare
Cătră cerul vostru blând...

Cu făptura lui stupidă

A lui faţă am lovi
Şi prin calea lumii vidă
Ca o bombă am porni...
Ne-am tot duce-duce-duce
Printre sistemi şi planeţi
Cum să duce-un cântec dulce
Spus de harfe de poeţi!...
Am scăpa de nedreptate,
Voi de noi şi noi de voi,
Şi´ntr´a morţii largă parte
Toţi vom fi, frate cu frate,
Morţi pe câmpul de război...
Şi´n a haosului pace,
Pe-a veşniciei poartă
Se va scrie: „Aici zace
Lumea moartă!...”