STEAUA MEA

De Manuela Munteanu

Străine drag! Tu vezi în zare,

Pe lunga cerului cărare,

O stea albastră, colțuroasă,

Înfiptă în a Lunii coasă?

Iubirea mea-i. Înfricoșată

De infinitul ce o poartă

Spre-un zbor pe care nu-l pricepe.

Un zbor al iepelor sirepe*.

Se crede-n vis pe lângă Soare,

Cu surde căutări bizare,

În care vârfurile-și frânge

Și vars-un pic din al meu sânge.

O vezi și tu la fel ca mine?

Cu vânturi calde, coame line

Și văi ca niște-oglinzi de gheață,

Cu pulberi de azur pe față?

Mă tem că, prin verzui decoruri,

În drum spre vechile-ți amoruri,

N-ai s-o zărești prin cețuri 'nalte,

N-ai s-o distingi din celelalte.

Aprinde-un foc, să te zărească,

Doar pentru tine să sclipească

Din lumi cu neguri prăfuite

Să-ți cânte dor și-apoi să uite

De zborul iepelor sirepe,

Un zbor pe care nu-l pricepe.