Sunteți pe pagina 1din 5

Ghid pentru redactarea şi prezentarea lucrării de disertaţie

Lucrarea de disertație reprezintă o componentă esenţială a evaluării activităţii


studentului masterand. Aceasta testează abilităţile de a concepe şi a realiza o cercetare
independentă, precum şi de a redacta cercetarea conform regulilor comunităţii ştiinţifice.
Prezentul Ghid pentru redactarea şi prezentarea lucrării de disertație are următoarele
obiective:
- eficientizarea activităţilor de coordonare a lucrărilor de disertație;
- facilitarea redactării corecte de către masterand/absolvent a lucrării de disertaţie;
- creşterea nivelului calitativ al lucrărilor de disertaţie;
- evaluarea unitară a absolvenţilor care îşi susţin lucrarea de disertaţie.

Capitolul 1. Structura lucrării de disertaţie

Lucrarea de disertaţie este structurată pe capitole şi include următoarele elemente obligatorii:


1. Coperta – informaţiile care trebuie să apară pe coperta lucrării de disertaţie sunt:
- Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” București
- Facultatea de Farmacie,
- Denumire program de studii universitare de master : ”Nutriție și Siguranță
Alimentară”
- Lucrare de disertaţie
- Coordonator ştiinţific: Prof. Dr. Popescu Maria Lidia
- Absolvent (Nume, Prenume): Popescu Maria Lidia
- Anul absolvirii: 2022
Macheta copertă: Macheta primei pagini din interior:

Universitatea de Medicină și Farmacie


“Carol Davila,, București
Facultatea de Farmacie
Program de studii universitare de master
”Nutriţie şi Siguranţă Alimentară”

LUCRARE DE DISERTAŢIE
“…titlul lucrării”

Coordonator științific
________________
Absolvent
_________

2022

2. Pagina de titlu – informaţiile care trebuie să apară în pagina de titlu a lucrării de disertatie
sunt:
- Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” București
- Facultatea de Farmacie,
- Denumire program de studii universitare de master ”Nutriție și Siguranță Alimentară”
- Lucrare de Disertaţie
- Titlul exact al lucrării
- Coordonator ştiinţific: Prof. Dr. Popescu Maria Lidia
- Absolvent (Nume, Prenume): Popescu Maria Lidia
- Anul absolvirii: 2022
3. Cuprins – lucrarea de disertaţie va avea un cuprins care să conţină titlurile tuturor
capitolelor însoţite de numărul paginii la care începe fiecare capitol;
Lucrarea se scrie cu diacritice.
4. Introducere – conţine următoarele aspecte:
- motivaţia alegerii temei, gradul de noutate al acesteia;
- este echivalentul unei sumare puneri la punct a temei pentru cei care nu o cunosc bine;
- indică succint scopul și obiectivele generale ale lucrării de disertaţie;
- precizează particularitățile și importanța temei abordate;
- introducerea nu se numerotează ca şi capitol.
5. Conţinutul tezei – lucrarea de disertaţie va conţine între 3 şi 8 capitole numerotate
crescător. Lucrarea de disertaţie va avea o parte generală, care va descrie stadiul actual al
cunoaşterii în domeniu (care va constitui maxim 30% din lucrare) şi o parte reprezentată de
cercetarea științifică personală.
6. Concluzii
- concluziile sunt ideile cele mai importante, opinia personală privind rezultatele obţinute
precum şi potenţiale direcţii viitoare de cercetare legate de tema abordată.
- concluziile lucrării de disertatie nu se numerotează ca şi capitol.
7. Bibliografia
- bibliografia conţine lista tuturor surselor de informaţie utilizate de către absolvent pentru
redactarea lucrării de disertaţie.
- bibliografia nu se numerotează ca şi capitol al lucrării.
- referințele bibliografice trebuie să fie selectate și redactate într-un număr strict necesar
pentru documentarea lucrării fără a se ajunge la o bibliografie exhaustivă.
- un indice bibliografic poate fi citat de mai multe ori într-o lucrare.
- indicele bibliografic este inserat în text imediat după enunţarea informației şi înainte de
punct.
- se recomandă ca bibliografia să fie în ordine alfabetică.
Exemple pentru redactarea bibliografiei:
- Magrath IT – Malignant non- Hodgkin,s lymphoma in children. In: Pizzo PA, Poplack
DG, eds. Principles and practice of pediatric oncology, 2nd ed. Philadelphia: J.B.
Lippincott, 1993: 537-75

- Sandlund JT, Crist WM, Abromowich M, et al - Pleural effusion is associated with a poor
treatment outcome in stage III small non-cleaved cell lymphoma. Leukemia 1991; 71-74

- Sandlund JT, Hutchison RE, Crist WM – Non-Hodgkin,s lymphoma. In Fernbach DJ.


Vietti TJ, eds. Clinical pediatric oncology, 4th ed. St. Louis: Mosby-Year Book,
1991:337-53

- Sandlund JT, Downing JR, Crist WM – Non-Hodgkin,s lymphoma in chijdhood. N. Engl


J Med 334 (19 ): 1238-48, 1996
8. Anexe (dacă este cazul) – acestea apar într-o secţiune separată, care nu se numerotează ca
şi capitol. Fiecare anexă se va menţiona cel puţin o dată în textul lucrării. Anexele se
numerotează crescător (Anexa 1, Anexa 2, etc);

Capitolul 2: Reguli de redactare a lucrării de disertaţie

1. Formatul întregii lucrări este A4, numărul recomandat de pagini fiind între 40 şi maxim 60
pagini + anexe.
2. Numerotarea paginilor se face începând cu pagina de titlu până la ultima pagină a lucrării,
dar numărul pe pagină apare doar începând cu Introducerea; acesta se inserează în subsolul
paginii, centrat sau în dreapta jos.
3. Figurile au un număr (cifre arabe) şi un titlu; se numerotează în ordinea apariţiei în text.
4. Tabelele au un număr (cifre romane) şi un titlu; se numerotează în ordinea apariţiei în text.
5. Capitolele încep întotdeauna pe pagina nouă.
6. Imprimarea tuturor paginilor lucrării se va realiza doar pe o faţă a fiecărei foi.
7. Lucrarea se va redacta cu font Times New Roman 12 la 1.5 rânduri.

Declaraţie standard – lucrarea de disertaţie va conţine o declaraţie pe propria răspundere a


absolventului, datată şi semnată în original, din care să rezulte că lucrarea îi aparţine, nu a mai
fost niciodată prezentată şi nu este plagiată (a se vedea regulile de evitare a plagiatului).

Lucrarea de disertație se va depune în 2 exemplare legate și în format electronic la


Secretariat, până la data de ....................., cu avizul conducătorului științific (referat).
După depunerea lucrării de disertație studenții masteranzi trebuie să completeze la
Secretariat și o fișă de înscriere la examen.

Prezentarea disertatiei:
- disertaţia va fi prezentată în faţa unei comisii de examen

- prezentarea lucrării va fi făcută în Powerpoint.

- durata prezentării : 12-15’

- comisia poate formula cate întrebări doreşte (în afara


timpului alocat prezentării)
DECLARAŢIE

Subsemnatul (a)……………………………………………………………………………...
……………………………………………………....…, absolvent (ă) al (a) Ciclului II –
Program de studii universitare de master „Nutriţie şi Siguranţă Alimentară”, din cadrul
Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila” București, Facultatea de Farmacie,
declar pe propria răspundere că lucrarea de disertație cu titlul:
“………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………. “

este rezultatul muncii mele, pe baza informaţiilor obţinute din surse, inclusiv de pe Internet,
care au fost citate şi indicate, conform normelor ştiinţifice şi etice, în note şi bibliografie.
Declar că nu am folosit în mod tacit sau ilegal munca altora şi că nici o parte din lucrare nu
încalcă drepturile de proprietate intelectuală ale cuiva, persoană fizică sau juridică.
Declar că lucrarea nu a mai fost prezentată sub această formă vreunei instituţii de învăţământ
superior din ţară sau străinătate în vederea obţinerii unui grad sau titlu didactic ori ştiinţific.

Data,

Absolvent (Nume, Prenume)


Semnătura în original

S-ar putea să vă placă și