REFERAT

Tema: Domeniile de aplicabilitate a apariției cel puțin a unui eveniment și domeniile de

aplicabilitate a probabilităților intersecțiilor a mai multor evenimente

2023

1
 Sumar

I. Introducere: 3 – 4
II. Cuprins: 4-6
III. Concluzie: 6

2
 Introducere
Teoria probabilităților este o ramură a matematicii care studiază modul în care se
desfășoară fenomenele aleatoare, opuse celor numite deterministe. În lumea
înconjurătoare, fenomenele deterministe ocupă doar o mică parte. Imensa
majoritate a fenomenelor din natură și societate sunt stocastice (aleatoare). Studiul
acestora nu poate fi făcut pe cale deterministă și, de aceea, știința hazardului a
apărut ca o necesitate.
Aplicarea matematicii la studierea fenomenelor aleatoare se bazează pe faptul că,
prin repetarea de mai multe ori a unui experiment, în condiții practic identice,
frecvența relativă a apariției unui anumit rezultat (raportul dintre numărul
experimentelor în care apare rezultatul și numărul tuturor experimentelor efectuate)
este aproximativ același, oscilând în jurul unui număr constant. Dacă acest lucru se
întâmplă, atunci unui eveniment dat i se poate asocia un număr, anume
probabilitatea sa. Această legătură între structura unui câmp de evenimente și
număr este o reflectare în matematică a transformării calității în cantitate.
Problema convertirii în număr a unui câmp de evenimente revine la a defini o
funcție numerică pe această structură, care să fie o măsură a posibilităților de
realizare a evenimentelor. Realizarea unui eveniment fiind probabilă, această
funcție se numește probabilitate.
Începuturile teoriei probabilităților sunt legate de numele matematicienilor Blaise
Pascal și Pierre Fermat în secolul al XVII-lea, ajungând la probleme legate de
probabilitate datorită jocurilor de noroc. Dezvoltarea teoriei probabilităților și
cercetarea unor probleme nelegate de jocurile de noroc sunt legate de
matematicienii: Abraham Moivre, Pierre-Simon Laplace, Carl Friedrich Gauss,
Simon-Denis Poisson, Pafnuti Lvovici Cebîșev, Andrei Andreevici Markov în
secolul XIX, iar în secolul al XX-lea Andrei Nikolaevici Kolmogorov și al lui
Alexandr Iakovlevici Hincin.
În secolul al XIX-lea, teoria probabilităților a fost identificată cu teoremele limită,
iar linia despărțitoare dintre probabilitatea unui eveniment și frecvența sa relativă
de realizare într-un șir de încercări, era încă destul de neclară. Totuși, utilitatea
teoriei probabilităților a început să se facă simțită în foarte multe domenii de
activitate. Spre exemplu, în jurisprudența și științele sociale era folosită la
analizarea datelor reale despre populație, mortalitate, natalitate, riscuri etc.
Bazele teoriei probabilităților, construite până atunci doar după modelul
jocurilor de noroc, s-au dovedit complet inadecvate pentru noile aplicații ale
probabilităților, iar căutarea de noi fundamente a început cu L. P. Cebâșev (1821-
1884) și a fost extinsă de discipolii săi A. A. Markov (1856-1922) și A. M.
Liapunov (1857-1918). Cebâșev a introdus noțiunea de variabilă aleatoare și a
deschis mai multe direcții de cercetare, cu doar patru publicații. Studenții săi,
Markov și Liapunov, au acceptat provocarea și au reușit să obțină rezultate
remarcabile în teoria probabilităților. Influența lor se vede mai ales în teoremele
limită, unde au dezvoltat noi metode - revoluționare pentru acea vreme - de studiu

3
 al comportării asimptotice a sumelor de variabile aleatoare independente.

Fundațiile matematice ale teoriei moderne a probabilităților au fost puse de Andrei

Nikolaevici Kolmogorov (1903-1989), în cartea sa despre bazele teoriei probabilităților,
publicată pentru prima dată în 1933. Această lucrare stabilește riguros teoria
probabilităților ca parte a matematicii și și-furnizeză un cadru general de dezvoltare
pentru analiza statistică modernă, fondată cu un deceniu mai devreme de Ronald A.
Fisher (1890-1963).

Cuprins
Clasificarea evenimentelor:

a) sigur - evenimentul apariției uneia din fețele 1,2,3,4,5,6 ale unui zar;
b) imposibil- evenimentul apariției feței 7 la aruncarea unui zar;
c) aleator - evenimentul apariției feței 3 la aruncarea unui zar.

Apariţia Teoriei Probabilităţilor ca ramură a Matematicii datează din sec. XVII şi

este legată de numele marilor matematicieni Blaise Pascal (1623-1662), Pierre
Fermat (1601-1665), Christian Huygens (1629-1695) şi Jacob Bernoulli (1654-
1705), plecînd de la rezolvarea unor probleme legate de jocurile de noroc.
Necesitatea de a largi aria de aplicabilitate a acestei teorii a condus la varianta ei
modernă şi anume, Teoria axiomatică a Probabilităţilor, propusă în anul 1933 de
către matematicianul rus Andrei Nikolaevici Kolmogorov (1903-1987).
Dacă e să ne referim la obiectul de studiu, putem spune că Teoria
Probabilităţilor studiază modele matematice ale fenomenelor (experimentelor)
aleatoare întâmplătoare, stochastice sau indeterministe, cum li se mai spune). Aici
se impun unele lămuriri suplimentare.
Mulţimea de fenomene care se întâlnesc în lumea înconjurătoare se împarte
în două clase: fenomene deterministe şi fenomene indeterministe sau, cu alte
cuvinte, fenomene aleatoare.

4
 Spunem, astfel, că fenomenul este determinist dacă observatorul poate
anticipa cu certitudine evoluţia acestuia. În calitate de exemplu putem lua
fenomenul atracţiei universale. Observaţiile făcute asupra acestui fenomen i-au
permis marelui matematician şi fizician englez Isaac Newton (1642- 1727) să
descopere Legea Atracţiei Universale.
Obiectul de studiu al teoriei probabilităţilor îl reprezintă legile care se manifestă în
domeniul fenomenelor întâmplătoare ce au caracter de masă.
Domeniile de interes ale teoriei probabilităţilor sunt: natură, societate,
biologie, medicină, farmacie etc.
Conceptele fundamentale folosite în teoria probabilităţilor sunt:
a) experimentul aleatoriu presupune realizarea practică a condiţiilor complexe
necesare unui criteriu de cercetare al unei populaţii (eşantion) şi care aplicat unei
entităţi are un rezultat aleatoriu. În cadrul experimentelor un proces important este
cel al colectării datelor.
Exemple de experimente:
- determinarea grupei sangvine;
- determinarea unui status: pozitiv sau negativ;
- stabilirea prezenţei sau absenţei unui factor de risc.
b) proba se obţine prin aplicarea experimentului asupra unei entităţi a populaţiei;
c) evenimentul reprezintă rezultatul unei probe. Dacă evenimentul apare ca rezultat
al unei singure probe atunci se numeşte eveniment elementar;
d) probabilitatea de apariţie a unei probe (grup de probe) P la efectuarea unui
experiment X este raportul dintre numărul de moduri în care proba (grupul de
probe) se poate realiza m şi numărul total de probe n pe care experimentul le
generează:
m nr . cazuri favorabile
P ( A )= = Considerăm că aruncăm un zar. Este evident
n nr .total cazuri

o experiență aleatoare, adică o experiență al cărei rezultat variază la întâmplare.    

Dacă notăm cu {1}{1} apariția feței cu un singur punct, cu {2}{2} apariția feței
cu două puncte etc. în urma unei aruncări cu zarul avem unul din rezultatele:
{1}, {2}, {3}, {4}, {5}, {6}
5
 Acestea sunt singurele rezultate posibile și unul dintre ele se produce
neapărat. Acestea sunt probele experienței. Rezultatul unei experiente aleatoare se
numește probă. Evenimentul care poate fi realizat de o probă și numai de una se
numește eveniment elementar. Celelalte evenimente se numesc compuse.

Concluzie
Teoria probabilităților este o ramură a matematicii care studiază modul în
care se desfășoară fenomenele aleatoare, opuse celor numite deterministe. În lumea
înconjurătoare, fenomenele deterministe ocupă doar o mică parte. Imensa
majoritate a fenomenelor din natură și societate sunt stocastice (aleatoare). Studiul
acestora nu poate fi făcut pe cale deterministă și, de aceea, știința hazardului a
apărut ca o necesitate.
Aplicarea matematicii la studierea fenomenelor aleatoare se bazează pe
faptul că, prin repetarea de mai multe ori a unui experiment, în condiții practic
identice, frecvența relativă a apariției unui anumit rezultat (raportul dintre numărul
experimentelor în care apare rezultatul și numărul tuturor experimentelor efectuate)
este aproximativ același, oscilând în jurul unui număr constant.