Sunteți pe pagina 1din 50

SESIUNILE DE LA OSLO:

De la control la libertate
Tobias transmis prin channel de Geoffrey Hoppe
Împreună cu Linda Benyo
Oslo, Norvegia
10-11 iunie 2006

Channel Unu – Pagina 2


Channel Doi – Page 13
Channel Trei – Page 25
Întrebări şi răspunsuri – Page 34

© 2006 Geoffrey Hoppe, Golden, Colorado. Toate drepturile rezervate.


A nu se copia, multiplica sau distribui fără permisiunea scrisă a deţinătorului drepturilor de copyright.
Sesiunile de la Oslo: De la control la libertate

Channel Unu

Şi aşa este, dragi Shaumbra, ne adunăm din nou în Ţinutul Necunoscutului, în ţinutul
energiilor sacre şi pure şi nu este o surpriză că vom aduce finalul Seriei Clarităţii în acest
spaţiu, cu acest grup. Lucruri pe care le vom face împreună în următoarele câteva zile
vor avea un impact asupra voastră şi vor avea un impact asupra tuturor Shaumbra, căci va
fi potrivit ca informaţia pe care o aducem aici să fie ascultată de toţi Shaumbra.

Este o săptămână de când ne-am încheiat Shoudurile obişnuite din Seria Clarităţii, iar
mulţi dintre voi ştiu că a avut loc o incredibilă transformare a energiei atunci. Noi am
spus pentru Shaumbra că este timpul să devină învăţători, că este timpul să faceţi cu
adevărat ceea ce aţi venit pe Pământ să faceţi. Aşa că, Shaumbra, acum, în acest cadru
frumos, cu acest grup minunat, vom mai face un ultim lucru ca parte a acestei Serii, o
ultimă bucată a procesării, a eliberării, însă va fi una foarte importantă.

Noi vom începe procesul aici, în această dimineaţă, şi vom continua să lucrăm cu
energiile în următoarele zile. Vom cere fiecăruia dintre voi să participe, să fie conştient
de energiile din voi şi să fiţi conştienţi de tot ce se petrece în jurul vostru, de asemenea.
Observaţi cum lucrurile încep să se schimbe, puţin câte puţin, pe măsură ce începem să
lucrăm cu unele din aceste energii.

Vom numi aceasta energia controlului, a controlului uman, iar noi vom elibera acest
control în următoarele câteva zile – dacă sunteţi doritori.

Controlul

Controlul este o limitare. Controlul este fals. Controlul nu este adevăr. Este o
distorsionare a energiilor. Noi vorbim aici despre controlul pe care îl aveţi asupra voastră

2
Sesiunile de la Oslo: De la control la libertate
înşivă. Nu discutăm despre cum lumea exterioară încearcă să vă controleze, despre cum
încercaţi voi să controlaţi lumea exterioară. Noi vorbim despre controlul vostru asupra
voastră – cum este mintea controlată de voi, cum corpul este controlat de voi, cum chiar
şi spiritul vostru este controlat de voi.

Aceste controale au fost aşezate, strat după strat, timp de multe, multe vieţi. Aceste
controale v-au urmat, de fapt, în această viaţă. Şi, aşa cum am spus acum o săptămână,
nici măcar conceptul de vieţi trecute nu este, cum să spun, adevărat. Voi nu sunteţi
culminarea vieţilor voastre trecute în această viaţă. Ele sunt precum nişte fraţi sau surori,
dar nu sunt voi. Vieţile voastre trecute sunt ca nişte rude, dar nu sunteţi voi. Există o
anume familiaritate. Există... cum să spun, unele atribute sau trăsături care au fost purtate
până în această viaţă, însă acele vieţi nu sunt cu adevărat voi. Însă multe din controale,
multe dintre limitări au fost aduse cu ele. Aşa că vom zăbovi câteva zile aici, în aceste
două zile, împreună cu voi, ca să eliberăm unele din controale. Vom începe cu corpul…
cu corpul.

Controalele, aşa cum am spus, sunt limitări. Controalele sunt restricţii. Controalele au
fost create pentru că nu aţi avut încredere în voi. Nu aţi avut încredere în corpul, mintea
sau spiritul vostru, aşa că aţi adus aceste false controale. Le vom elibera în câteva zile.

S-ar putea să existe, poate, o senzaţie de înviorare, de libertate. Ar putea exista şi senzaţia
stranie de a nu avea toate acele controale pe care să vă bazaţi, poate senzaţia că sunteţi în
afara controlului, senzaţia că energia voastră poate merge oriunde. Şi ar putea fi puţin
perturbator pentru voi să nu aveţi aceste controale masive asupra voastră. Însă o parte a
trecerii la Noua Energie este eliberarea acestora, pentru că sunt false, pentru că, în cele
din urmă, lucrurile precum controlul v-au plasat corpul fizic în afara echilibrului.
Controalele vă împiedică să înţelegeţi, să ştiţi şi simţiţi cine sunteţi cu adevărat.

Aşa că, drept unul dintre ultimele exerciţii ale Seriei Clarităţii, vom petrece ceva timp
eliberând controalele. Imaginaţi-vă pentru un moment, imaginaţi-vă că sunteţi precum un
avion, un avion de pasageri. Un avion de pasageri are multe, multe controale, multe
indicatoare şi instrumente, moduri de a măsura lucruri, ca şi moduri de a limita lucruri.
Ar fi adecvat ca un avion să aibă controale, pentru că aţi vrea să faceţi asta într-un mod
foarte precis, la momentul potrivit şi cu mişcări foarte precise. Dar voi nu sunteţi avioane.
Nu aveţi nevoie de toate aceste controale.

Vreţi să fiţi capabili să vă avântaţi. Vreţi să fiţi în stare să vă avântaţi în toate direcţiile.
Vreţi să puteţi zbura precum un avion, într-un fel, dar nu vreţi limitările. Aşa că, oricât de
ciudat ar fi zborul unui avion fără niciun fel de control… imaginaţi-vă o clipă – niciun
control. Fără indicatoare, fără instrumente, nici măcar flapsuri sau direcţie, fără indicator
care să vă spună cât combustibil mai aveţi, fără controale care să vă indice la ce altitudine
ar trebui să vă aflaţi. Totul se face intuitiv.

Imaginaţi-vă că voi, sinele vostru deplin, este un avion, un cockpit fără niciun fel de
control, nici măcar pedale pe podea, nici măcar un volan sau un stick pentru a manevra
avionul. Fără instrumente radio. Imaginaţi-vă că sunteţi precum acel avion complet golit.
Sunteţi doar voi pe scaunul pilotului. Sunteţi doar voi, iar totul se face intuitiv. Aşa este

3
Sesiunile de la Oslo: De la control la libertate
conceptul “fără control”. Aşa este conceptul libertăţii, al eliberării, al întoarcerii la
încrederea în propria intuiţie.

Acum, aţi mai auzit aceste cuvinte. Am mai vorbit înainte despre libertate, iar voi aţi
eliberat multe lucruri, foarte multe lucruri ce nu erau necesare sau importante. Însă există
pasul final – eliberarea controalelor voastre personale asupra voastră. Uneori vă sunt atât
de apropiate şi dragi încât nici nu le mai recunoaşteţi. Vom trece prin ele în următoarele
zile. Aşa că respiraţi adânc, Shaumbra … (pauză)

Respiraţi adânc. Acesta este timpul în care, cum să spun, veţi vrea fie să faceţi asta pe
deplin, fie să nu o faceţi deloc. Va fi greu să faceţi asta parţial. Dacă faceţi asta parţial
înseamnă că eliberaţi doar câteva controale sau doar pe unele din ele. Iar ceea ce are
tendinţa de a se petrece aici este că s-ar putea să eliberaţi câteva, dar cele pe care nu le
eliberaţi au tendinţa de a le lua locul şi devin şi mai puternice. Au tendinţa de a le
compensa sau reechilibra pe cele pe care le-aţi eliberat.

Aşa că acest timp, dacă sunteţi doritori, este timpul de a vă oferi permisiunea de a elibera
total controlul. Din nou, pe măsură ce vom trece împreună prin aceste zile de experienţe,
vă vom cere să observaţi foarte atent cum corpul, mintea şi spiritul vostru reacţionează.
Observaţi cu atenţie oamenii, situaţiile şi evenimentele din jurul vostru.

Din nou, repet: nu este vorba despre controalele pe care le impuneţi asupra lumii voastre
exterioare sau despre controalele pe care lumea exterioară le plasează asupra voastră.
Este vorba despre controale, despre limitările pe care le-aţi plasat asupra voastră. Este ca
şi cum v-aţi crea propriul tip de cockpit pentru voi, pentru fiinţa voastră umană, iar apoi
puneţi acolo toate diversele indicatoare, ecrane şi instrumente, toate diversele controale.
Este vorba despre voi cu voi înşivă.

Controalele asupra corpului

Aşa că haideţi să începem cu corpul. Hai să începem cu corpul. Respiraţi adânc şi simţiţi-
vă corpul fizic. (pauză)

Unul dintre controalele pe care le plasaţi asupra voastră chiar acum, în felul vostru
propriu, este încercarea de a vă controla procesul de îmbătrânire, nu-i aşa? Vă uitaţi în
oglindă în unele zile şi spuneţi: “Cu siguranţă îmbătrânesc. Trebuie să încetinesc. Trebuie
să mă opresc”. Acesta e controlul. Acum încercaţi să spuneţi corpului ce să facă. Încercaţi
să vă manipulaţi corpul. Într-un fel puteţi spune că puneţi frână procesului de îmbătrânire.
Încercaţi să restricţionaţi modul în care corpul se schimbă. Încercaţi să vă luptaţi cu un
proces ce are loc.

Ei bine, mai întâi de toate, asta impune energii foarte restrictive asupra voastră, a corpului
vostru fizic, iar acesta devine foarte confuz, însă, mai presus de toate, nu aceasta este
calea, cum să spun, de a păstra în voi energia tinereţii. Aşa că haideţi să începem de
acolo. Haideţi să fim conştienţi de controlul asupra îmbătrânirii, iar apoi hai să eliberăm
asta. Doar eliberaţi. Nu aveţi nevoie de acel tip de control în viaţa voastră. Onoraţi-vă
corpul. Onoraţi procesul prin care trece. Încetaţi a-i mai spune să nu aibă riduri.

4
Sesiunile de la Oslo: De la control la libertate

Unii dintre voi încercaţi să controlaţi lucruri precum vederea. Voi spuneţi că ochii voştri
nu mai sunt prea buni, iar astfel încercaţi literalmente să încetiniţi procesul de deteriorare.
Credeţi că dacă aplicaţi o presiune mentală sau un control, asta vă va salva vederea. De
fapt acea încordare a energiei contractă muşchii şi centrii energetici ai ochilor voştri şi
literalmente face ca problema să fie şi mai rea. Vederea voastră se degradează şi mai
mult. Aşa că eliberaţi acele controale.

Acum spuneţi: “Cu ce o să le înlocuiesc? Dacă eliberez controlul asupra îmbătrânirii, cu


ce să îl înlocuiesc?” Cu absolut nimic. Absolut nimic. Nu aveţi nevoie. Nu aveţi nevoie.
Poate cu respiraţia, dar nu aveţi nevoie să îl înlocuiţi cu nimic. Acum, folosind controlul
asupra îmbătrânirii corpului fizic ca exemplu, respiraţi adânc. Eliberaţi controlul. Încetaţi
să mai încercaţi să schimbaţi sau să alteraţi procesul îmbătrânirii, procesul vostru de
îmbătrânire fizică. Încetaţi să mai încercaţi să-l controlaţi. Eliberaţi, apoi ascultaţi. Doar
ascultaţi… (pauză)

Voi spuneţi: “Ce ascult? Ascult bătrâneţea? Ascult energia tinereţii?” Nu, doar ascultaţi o
clipă aici. Acesta este cuvântul-cheie al întregului nostru weekend ascultaţi. Vă vom cere
să înţelegeţi sau să identificaţi un control. Vă rugăm ca apoi să respiraţi adânc… şi să
eliberaţi… iar apoi să ascultaţi…

Acum, ascultarea nu se face doar cu urechile. Ascultarea se face cu fiecare parte din voi.
Când ascultaţi nu veţi auzi neapărat un sunet. Nu veţi auzi neapărat cuvinte. Ascultarea
înseamnă să fiţi conştienţi de simţiri. Ascultarea înseamnă doar să staţi o clipă. Oamenii
vorbesc foarte mult. Oamenii vor ca mereu să aibă un fel de activitate mentală, inclusiv
vorbirea. Vine un moment în care a asculta este mult mai important. Ca învăţători, va fi
foarte important să ascultaţi energia, să o simţiţi, să fiţi conştienţi de ea.

Aşa că respiraţi adânc din nou, folosind ca exemplu îmbătrânirea, îmbătrânirea fizică
drept exemplu de control. Respiraţi adânc… eliberaţi acel control. De ce aţi vrea, de fapt,
să controlaţi? De ce aţi vrea să vă controlaţi fizicul, la creare căruia aţi contribuit, care
ştie cum să aibă grijă de el însuşi, să aibă grijă de voi fizic? De ce aţi vrea să începeţi să-i
spuneţi ce să facă? Iar apoi doar ascultaţi… (pauză)

Originea controlului

Unii dintre voi s-ar putea întreba: “De unde vine controlul? Ce este controlul?” Nu vine
din corp. El nu vrea să controleze, corpul vostru vrea doar să fie în curgere. Corpul vostru
vrea să fie în starea continuă de mişcare a energiei şi de regenerare. Aceasta este starea sa
naturală de a fi.

Mintea, de fapt, nu controlează. Mintea a fost programată să gândească şi să creadă în


anumite feluri, dar de fapt nu ea este centrul controlului. Este, cum să spun, un mit faptul
că mintea ar controla. Mintea în mare măsură doar îndeplineşte funcţii, face ceea ce este
nevoie ca să vă facă să existaţi în realitatea fizică, însă mintea în sine nu controlează.

5
Sesiunile de la Oslo: De la control la libertate
Spiritul nu controlează, nu de acolo vine controlul. Spiritul vostru este doar dumnezeu ce
vrea să se exprime şi să experimenteze. Spiritul vostru nu creează judecata. Nu creează
binele sau răul. Puteţi spune că spiritul vostru nici nu înţelege diferenţa dintre bine şi rău.
Spiritul nici nu înţelege diferenţa dintre durere şi bucurie. Spiritul înţelege aceste lucruri
doar ca experienţă… ca experienţă.

Deci de unde vine controlul? Ce creează toate aceste controale? Vin de fapt din caracterul
vostru uman, din sinele vostru uman. Noi vorbim despre sinele divin, despre sinele uman
şi despre sinele din conştiinţa de masă. Există multe, multe aspecte ale sinelui. Aveţi un
sine copil, aveţi un sine părinte. Toate acestea sunt parte din întreg, parte din unu. Nu se
află în locuri diferite. Nu sunt, cum să spun, separate sau divizate, asta este, simplu, o
iluzie. Toate sunt parte din acelaşi lucru, dar, totuşi, unimea din voi are multe, multe
aspecte.

Există un aspect numit sinele uman şi acesta este cel cu care vă identificaţi mai mult
decât orice. Sunteţi voi, cei de aici şi acum, sinele vostru uman pe care îl vedeţi ca fiinţă
fizică şi mentală în acest loc şi spaţiu anume. Sinele uman şi-a oferit o identitate sau un
nume. Şi-a oferit ceea ce aţi numi un ego sau senzaţia de a se înţelege pe sine. Dar este
limitat. Nu sunteţi voi cei deplini, dar totuşi acest sine uman, acest aspect, este cel care
creează controalele.

Sinele uman a creat controalele ca mod de a sta foarte concentrat în realitatea fizică 3D.
Sinele uman a creat controale ca mod de a încerca să înţeleagă această realitate şi în
încercarea de a înţelege identitatea pe care o aveţi. Însă, desigur, toate aceste lucruri
pleacă acum. Toate aceste lucruri pleacă. Identitatea de care vă legaţi, sinele vostru din
această viaţă, se transformă. Se metamorfozează în a fi mai mult din sinele adevărat.

Aşa că întreaga serie de controale pe care sinele uman le-a creat nu mai este adecvată.
Chiar şi aspectul sine uman înţelege asta. Sinele vostru uman înţelege că este timpul să
elibereze controalele, însă nu ştie cum. Este obişnuit să controleze, să limiteze şi să
concentreze, astfel încât nu ştie cum să elibereze aceste lucruri.

Şi din nou spunem că aceste controale nu sunt create din minte, din corp sau din spirit, ci
sunt create din identitatea umană, iar identitatea umană nu ştie cum să le elibereze. Aşa
că ceea ce facem noi a fost să venim ca să lucrăm cu voi. Noi venim ca să identificăm
sinele uman. Cum să spun, noi venim şi ca să trezim sau să activăm sinele vostru deplin,
iar când se petrece asta, atunci apare brusc realizarea “Aha!”, că nu mai aveţi nevoie de
controale. Sunt vechi. Pentru a avea adevărata claritate, adevărata înţelegere şi un nou tip
de cunoaştere, voi eliberaţi controalele.

Mai multe despre controlul asupra corpului

Haideţi să eliberăm următorul tip de control pe care îl aveţi asupra corpului vostru fizic,
unul care este, cum să spun, drag şi apropiat multora dintre voi: alimentaţia, obiceiurile
voastre alimentare.

6
Sesiunile de la Oslo: De la control la libertate
Corpul vostru, sinele vostru încearcă să controleze ce anume aduce în corp. Aveţi
anumite noţiuni preconcepute despre ce este corect sau greşit. Mâna şi gura sunt căi pe
care controlaţi ceea ce intră în corp. Aveţi un set foarte complex de controale şi sisteme
de credinţă în care, de fapt, credeţi atât de puternic încât nici nu credeţi cuvintele pe care
le împărtăşesc acum cu voi. Voi credeţi că aveţi nevoie de un anume nivel de proteine, de
carbohidraţi, de zahăr sau de alimente proaspete. Voi aţi plasat controale imense asupra
corpului. Iar corpul vostru, desigur, vă joacă jocul alături de voi.

Este timpul să eliberaţi aceste controale. Consumaţi cantităţi uriaşe de energie în


încercarea de a vă îndeplini controalele. Este timpul să le daţi drumul. Dacă nu ne credeţi
în legătură cu controalele şi ceea ce mâncaţi, întrebaţi-l pe Garret mai târziu. Corpul
vostru ştie foarte vine cum să se descurce cu orice substanţă ar fi introdusă în el. El are
ceea ce aţi numi capacitatea magică de a transforma orice substanţă, orice aliment e pus
în el, şi să-l transforme în energiile adecvate care să servească fiecare parte din corpul
vostru. Teoretic aţi putea trăi cu un regim de apă şi pâine, iar corpul vostru ar şti cum să
preia apa şi pâinea ca să le transforme în tipul adecvat de nutrienţi. Cu adevărat.

Acum, dacă aţi încerca asta fără să eliberaţi mai întâi straturile controlului, ar crea
dezastru în corpul vostru, căci el încă mai răspunde la vechile voastre sisteme de credinţă.
Ceea ce spunem aici este că e timpul să eliberaţi controlul referitor la ce este corect sau
greşit – fie că este ciocolată, fie că este carne, fie că este orice puneţi în corpul vostru.

Corpul vostru este un vehicul spiritual uimitor. Are extraordinara capacitate de a se


regenera pe sine şi de a se vindeca singur. Are capacitatea uimitoare de a vă anunţa cu
adevărat ce ar alege să fie adus în interiorul său. Iar voi veţi descoperi că are nevoi foarte
simple, foarte, foarte simple atunci când e vorba despre mâncare. Foarte simple. Acum,
voi puteţi alege să mâncaţi orice vreţi, dar nevoile corpului sunt destul de simple.

Mare parte a controlului ce a fost plasat asupra corpului fizic în ceea ce priveşte
mâncarea este cauza acumulării şi păstrării greutăţii. Corpul vostru, în esenţă, fie
stochează mâncarea pentru că voi îi cereţi să îşi facă griji pentru voi, fie, simplu... cum să
spun... răspunde tuturor problemelor voastre cu greutatea. Controalele pe care le-aţi
plasat asupra corpului vostru fizic sunt în mare parte ceea ce provoacă excesul de
greutate. În special atunci când intraţi pe una din nenumăratele diete, asta face ca situaţia
să fie şi mai complexă.

Aşa că haideţi să respirăm adânc împreună… (pauză) … apoi eliberaţi controlul asupra
alimentelor pe care le mâncaţi, controlul asupra a ceea ce credeţi că ar trebui să aibă
corpul vostru. Unii dintre voi chiar vor opune rezistenţă acestui lucru, pentru că sunteţi
atât de prinşi în nivelurile de credinţă referitoare la ceea ce are nevoie corpul. Chiar v-aţi
jucat şi aţi experimentat cu anumite mâncăruri, iar voi sunteţi absolut siguri că unele
dintre ele nu sunt bune, în timp ce altele sunt mai bune. Este timpul să eliberaţi asta. Este
o formă de control… eliberaţi-o. Iar apoi respiraţi adânc, eliberaţi controlul asupra
mâncării. Acum doar ascultaţi pentru un moment. Doar ascultaţi… (pauză lungă)

Unii dintre voi iau medicamente pentru corp, medicamente ce... cum să spun... au efecte
asupra ritmului vostru cardiac, poate chiar asupra inimii, poate medicamente pentru
tiroidă, alte tipuri de medicamente ce controlează corpul. Trecem dincolo de nivelul de

7
Sesiunile de la Oslo: De la control la libertate
confort al lui Cauldre (câteva râsete), însă o să spunem că este timpul eliberării acestor
controale.

Ceea ce faceţi este că spuneţi corpului vostru că nu ştie ce să facă singur. Voi spuneţi
corpului vostru că nu este propriul vehicul de auto-vindecare. Voi spuneţi corpului vostru
că trebuie să-l controlaţi din afara sa. Îndepărtaţi încrederea inerentă. Voi îndepărtaţi
spiritul corpului. Corpul vostru are un spirit. Voi aveţi tendinţa de a-l controla, aşa cum
am menţionat recent, chiar prin lucruri precum suplimentele alimentare, suplimentele de
vitamine.

Noi nu spunem că toate acestea sunt rele, spunem doar să priviţi la modul în care le
folosiţi. Le folosiţi, în cea mai mare parte, pentru a vă controla corpul. El nu are nevoie
de asta, nici nu o vrea, iar pe măsură ce voi intraţi în conştienţa Noii Energii nici nu aveţi
nevoie de asta. Corpul vostru ştie cum să producă exact cantitatea potrivită de vitamine,
cantitatea potrivită de minerale. Corpul vostru poate extrage literalmente toate aceste
lucruri din aer sau din apă. Nu contează. Corpul vostru este o entitate spirituală incredibil
de sofisticată. Ştie cum să facă toate aceste lucruri.

Este timpul să eliberaţi controlul – câte miligrame din fiecare vitamină trebuie să luaţi,
cât de multe capsule dintr-un anume tip de medicament trebuie să luaţi. Nu spunem că
trebuie să renunţaţi la toate aceste lucruri astăzi; ceea ce spunem este să eliberaţi
controlul. Eliberaţi tentativa de a vă regla şi controla corpul, iar apoi priviţi ce se petrece.
Poate fi un lucru foarte natural în care încet, cu uşurinţă eliberaţi medicamentele şi
suplimentele. Eliberaţi mai întâi controlul şi apoi priviţi cum corpul se întoarce la starea
sa firească de a fi.

Aşa că respiraţi adânc… (pauză) … şi, dacă alegeţi, eliberaţi controlul pe care îl aveţi
asupra corpului prin folosirea de medicamente şi suplimente. Eliberaţi-le şi apoi ascultaţi
o clipă. Ascultaţi-vă corpul pe măsură ce eliberați controlul pe care îl impuneţi prin
aceste medicamente. (pauză lungă)

Există un imens control ce este plasat asupra corpului prin ceea ce voi numiţi tehnici –
tehnicile energetice. Tehnicile legate de vindecare şi de energie v-au învăţat foarte mult
despre cum lucrează energia şi despre faptul că este reală. Dar, de asemenea, la un anume
punct aţi manipulat aceste energii, prin sinele uman, iar apoi aţi impus manipulările şi
controlul asupra corpului vostru fizic. Aţi spus corpului că trebuie să se vindece într-un
anume fel, prin folosirea anumitor mişcări ale energiei sau a anumitor tehnici.

Din nou, aceste tehnici şi-au avut vremea lor, locul şi scopul lor, dar ca fiinţe de energie
pură, voi înţelegeţi că trupul vostru, oh, este un mare templu, un templu magic. Se poate
vindeca pe sine destul de bine, nu e nevoie să-l supuneţi unor anumite tehnici. Nu este
nevoie să-l controlaţi prin mişcarea energiei în anumite moduri sau maniere. Este vorba
despre reîntoarcerea procesului natural al corpului vostru, la oferirea dreptului corpului
de a se vindeca pe sine aşa cum ştie cel mai bine să o facă. Astfel că vă vom ruga, dacă
aşa alegeţi, să respiraţi adânc şi să eliberaţi unele din controalele energetice pe care le-aţi
plasat asupra corpului vostru. Iar apoi ascultaţi. (pauză)

8
Sesiunile de la Oslo: De la control la libertate
Şi poate că, pe măsură ce ascultaţi aici, poate că puteţi simţi puţină bucurie în corp. Ar
putea fi tăcută şi subtilă, dar corpul vostru emite un mic semnal, un mic cântec pentru
voi, mulţumindu-vă că în cele din urmă l-aţi redat sieşi. Vă mulţumeşte că i-aţi acordat
dreptul şi permisiunea de a face ceea ce ştie cum să facă – să se vindece pe sine.

Corpul vostru este un centru incredibil de energie şi regenerare. Este un exemplu viu,
care merge, respiră şi vorbeşte, al modului în care energiile pot veni şi se pot regenera în
moduri pe care ştiinţa nici nu şi le poate imagina sau pe care nu le poate analiza acum.
Corpul vostru va fi unul din cele mai bune exemple pe care le veţi avea ca să arătaţi altor
oameni cum să-şi elibereze controalele, cum să se întoarcă la o stare intuitivă, naturală.
Este parte a Noii Energii.

Mulţi dintre voi aţi avut dureri şi suferinţe în corp, dureri de spate şi de umeri, unii de
genunchi, unii dintre voi de cap. Aţi încercaţi să le controlaţi în multe feluri: uneori să le
controlaţi prin medicamente, uneori prin ceva simplu, precum aspirina sau un analgezic.
Uneori aţi încercat să le controlaţi mental, să spuneţi durerii să plece sau să încercaţi să
manipulaţi durerea într-un fel sau altul. Unii dintre voi aţi încercat să controlaţi chiar prin
ascunderea de durere. Corpul vostru ştie cum să aibă grijă de el însuşi.

Voi spuneţi: “Dar dacă ştie cum să aibă grijă de el, de ce a ajuns să aibă dureri?” Ei bine,
pentru că răspundea tuturor controalelor şi cererilor voastre, lipsei voastre de încredere, şi
se destrăma pentru că voi nu-i dădeaţi voie să facă ceea ce avea nevoie să facă. Puteţi
spune că fiecare durere, fiecare suferinţă pe care o aveţi este corpul vostru care strigă, vă
strigă să eliberaţi controalele, strigă ca să spună că ştie cum să aibă grijă de el, strigă
întrebând de ce nu-i permiteţi să aibă grijă de el însuşi.

Astfel că toate aceste controale pe care le-aţi plasat asupra durerilor şi suferinţelor
voastre, fie că sunt controale mentale ori energetice, fie că sunt controale prin pastile,
dacă sunteţi pregătiţi, eliberaţi-le. Respiraţi adânc… eliberaţi-le… iar apoi ascultaţi un
moment. Ascultaţi… (pauză lungă) În acea ascultare ar putea fi puţină frică, teama că nu
veţi putea auzi sau simţi, teama că, dacă nu vă controlaţi corpul, atunci poate că nu
sunteţi un îngrijitor prea bun al lui.

Ştiţi, în ultima mea viaţă pe Pământ am avut o minunată mamă evreică (râde), iar mama
mea evreică încerca să controleze totul. Simţea că e treaba ei. Vroia să controleze totul în
gospodărie – modul în care noi vorbeam, cum arătam, cum ne purtam. Ea simţea că îşi
făcea treaba şi simţea că este în regulă aşa. Simţea că acesta e scopul ei. Iar până când şi-
a dat ultima suflare în acea viaţă a încercat să ne controleze pe toţi – din iubire, desigur,
din iubire. Dar, în cele din urmă, cu adevărat nu ne permitea să creştem sau să fim propria
noastră expresie. Iubirea adevărată este permiterea totală, ştiţi.

Într-un fel, sunteţi un fel de mamă evreică pentru corpul vostru. Încercaţi să-i spuneţi
exact ce să facă, cum să fie. Încercaţi să spuneţi corpului vostru cum ar trebui să lucreze,
cum ar trebui să reacţioneze. V-aţi epuizat corpul, tot cam aşa cum mama mea evreică m-
a epuizat pe mine. Am fost încântat să văd că pleacă. (râsete) Vă epuizaţi corpul trecând
prin toate aceste controale. Este timpul să le eliberaţi.

9
Sesiunile de la Oslo: De la control la libertate
Iată încă un control al vostru – acum, va fi foarte dur pentru unii dintre voi – modul în
care îl îmbrăcaţi, cum îl îmbrăcaţi. Moda reprezintă o energie interesantă, foarte
interesantă. Corpul vostru are câteva nevoi de bază: are nevoie să fie încălzit, are nevoie
să fie protejat de elementele exterioare, cel puţin deocamdată. Dar, totuşi, există un întreg
set de controale pe care le plasaţi asupra corpului – cum ar trebui să fie îmbrăcat, ce fel
de stil aveţi, iar dacă nu este cel potrivit vă simţiţi total neconfortabil. Voi spuneţi acestea
corpului vostru, iar corpul răspunde atunci când spuneţi că nu aveţi cea mai modernă
pereche de blugi, că nu aveţi o bluză sau o rochie elegantă, că nu purtaţi bijuterii la modă.

Acum, într-un fel, nu e absolut nimic în neregulă cu moda. Este interesantă, dacă o priviţi
ca pe o formă de artă. Însă atunci când e folosită drept control, ceea ce este, în cea mai
mare parte, corpul vostru simte asta. Corpul vostru va simţi apoi o senzaţie de respingere,
senzaţia că nu-şi face bine treaba, chiar dacă este vorba doar despre haine. Există un
control uriaş plasat asupra corpului datorită diverselor mode.

Din nou, nu spunem... cum să spun... să purtaţi o robă neagră tot timpul. Însă spunem să
eliberăm toate controalele pe care le-aţi asociat cu moda, pentru că afectează corpul.
Respiraţi adânc şi, dacă alegeţi, eliberaţi controalele pe care le aveţi referitor la cum este
îmbrăcat corpul vostru. (pauză) Eliberaţi controalele şi apoi ascultaţi un moment…
ascultaţi ceea ce se petrece când eliberaţi. (pauză)

Există multe controale ce sunt plasate asupra corpului vostru şi sunt legate de mediul ce
vă înconjoară, fie că este, cum să spun, murdar, plin de fum, fie că sunt linii de înaltă
tensiune, fie că sunt neoane – toate aceste lucruri. Iar voi le măsuraţi, vă spuneţi ce este
bun şi ce este rău, dar puneţi un alt set de controale asupra corpului vostru. Corpul se
descurcă destul de bine ca să permită unora dintre aceste energii să treacă pur şi simplu
pe lângă el. Corpul vostru se pricepe să înţeleagă cum să gestioneze diversele energii
electromagnetice, diversele energii ale mediului.

Corpul, de fapt, se adaptează foarte bine la aceste lucruri atunci când nu încercaţi să-i
impuneţi controale. Controalele, da, într-un fel sunt sisteme de credinţă, însă sunt sisteme
de credinţă pe care aţi început să le faceţi foarte, foarte tangibile. Aţi început să
transformaţi controalele în ceva foarte literal.

Aveţi multe controale referitor la tipul de mediu înconjurător în care trebuie sau nu să vă
aflaţi. Corpul vostru literalmente vrea să se întoarcă la locul său de drept, de a fi în stare
să gestioneze condiţiile de mediu pe cont propriu. Astfel că, dacă sunteţi pregătiţi, vă
vom ruga să eliberaţi aceste controale – ceea ce consideraţi bine sau rău pentru corpul
vostru – iar apoi ascultaţi. (pauză) Ascultaţi, pe măsură ce eliberaţi aceste controale.
(pauză lungă)

Mulţi simt că mintea şi gândurile au influenţă asupra corpului şi da, aşa este, dacă voi
credeţi asta. Dar de fapt nu e nevoie să oferiţi atât de multă putere sau energie minţii şi
gândurilor sale. Voi controlaţi mult corpul prin minte şi încercaţi să controlaţi şi
gândurile minţii, ceea ce are un impact asupra corpului. Din nou, emite un semnal către
corpul fizic că nu ştie cum să aibă grijă de el, că are nevoie de toate aceste controale şi de
toate aceste feluri de manipulări exterioare. Asta a transmis şi corpului vostru o imensă
senzaţie de confuzie, de asemenea.

10
Sesiunile de la Oslo: De la control la libertate

Este timpul să eliberaţi aceste controale, controalele mentale asupra corpului fizic. Este
amuzant că încercaţi să controlaţi mental fizicul. Nu sunteţi siguri cum să faceţi asta în alt
mod, astfel că sinele uman merge prin minte, începe să se joace cu mintea pentru a
controla corpul. Este timpul să eliberaţi şi asta. Astfel că, dacă sunteţi pregătiţi, respiraţi
adânc… (pauză) … şi eliberaţi controlul pe care îl aveţi asupra corpului prin minte… iar
apoi doar ascultaţi. (pauză lungă)

Corpul vostru fizic, în special corpul fizic al Noii Energii, este un vehicul uimitor.
Funcţionează automat. Sângele ce curge prin venele voastre, ce poartă energii în tot
corpul vostru, face toate acestea fără să trebuiască să vă gândiţi la asta sau să o controlaţi.
Energia care se mişcă prin diversele centre din trupul vostru face asta foarte natural, el
ştie cum să mişte energia dintr-un loc în altul.

Curenţii electrici care circulă în corpul vostru – milioane de diverse reacţii electrice ce au
loc pe secundă în corpul vostru – fac asta foarte natural, foarte uşor. Pomparea sângelui şi
bătaia inimii voastre se fac foarte natural, foarte lin şi foarte intuitiv. Lucrarea intestinelor
voastre, fluxul fluidelor prin fiecare parte din fiinţa voastră, toate sunt naturale.

Corpul Noii Energii este unul căruia i se permite să opereze pe cont propriu, i se permite
să funcţioneze pe cont propriu, i se permite să-şi gestioneze propria regenerare. Acum,
mulţi dintre voi vă temeţi că prin eliberarea controlului potenţial invitaţi boli – cancer,
boli, răceli şi gripe. Simţiţi că trebuie să ridicaţi tot felul de blocaje şi protecţii pentru
corpul vostru fizic pentru ca aceste lucruri să nu poată intra, însă, Shaumbra, ele pot intra
oricum. Dezechilibrul energiei din corpul vostru fizic a provocat aceste lucruri de la bun
început. Atunci când eliberaţi toate controalele asupra corpului vostru, toate controalele
fizice, veţi descoperi că trupul vostru ştie cum să aibă grijă de el însuşi.

Dacă se întâmplă să vă îmbolnăviţi, cel mai bun lucru pe care îl puteţi face ar fi să vă
întindeţi, să respiraţi, să permiteţi corpului să se regenereze fără să forţaţi, fără să-i
acordaţi un termen-limită, fără să-i spuneţi cum să se întoarcă în echilibru. Doar staţi
câteva momente întinși, dând corpul permisiunea de a se regenera. Eliberaţi controalele.

Unii dintre voi simţiţi că dacă veţi elibera controlul atunci corpul vostru va face lucruri
stranii şi jenante. Nu o va face. Nu o va face. Corpul vostru ştie cum să facă ceea ce are
nevoie să facă. Nu are nevoie ca voi să-l controlaţi. Nu are nevoie să vegheaţi asupra lui
ca o mamă evreică. Corpul este o entitate sacră, magică. Este parte din voi. Este o parte
din voi. Vă cheamă să îi permiteţi să facă ceea ce are nevoie să facă. Vă cheamă să îi
permiteţi să se întoarcă la propriul tip de regenerare a energiei.

Astfel că vom face, dacă şi voi alegeţi, vom face asta. Vom elibera toate controalele. Daţi
permisiunea corpului să facă ceea ce are nevoie şi ceea ce ştie să facă. Haideţi să
respirăm adânc… (pauză) … eliberaţi toate controalele pe care le aveţi asupra corpului
vostru, iar apoi ascultaţi un timp. (pauză)

Şi pe măsură ce veţi asculta, veţi deveni conştienţi şi de alte controale pe care le-aţi plasat
asupra sa. Observaţi aceste controale, iar dacă alegeţi respiraţi pentru a le elibera. Apoi
ascultaţi. Din nou, pe măsură ce ascultaţi veţi deveni conştienţi de alte controale, de alte

11
Sesiunile de la Oslo: De la control la libertate
căi în care v-aţi controlat corpul fizic. Eliberaţi controalele şi ascultaţi. (pauză foarte
lungă)

Aşa că, Shaumbra, acest lucru este ceva cu care veţi vrea să continuaţi să lucraţi, să vă
jucaţi cu el şi să eliberaţi această mulţime de... cum să spun... puzderia de controale pe
care le-aţi plasat asupra corpului fizic. Este timpul ca el să se întoarcă la locul său de
drept – locul regenerării în viaţa voastră. Este foarte dificil să faceţi orice lucrare
spirituală, orice lucrare ca învăţători, dacă aveţi corpul în dezechilibru. Nu este în
echilibru din cauza controlului, din cauza lipsei voastre de încredere în el, pentru că
literalmente aţi închis capacitatea sa reală de a se regenera.

Voi încercaţi să-l controlaţi chiar prin lucruri precum exerciţiile fizice. Voi credeţi că,
dacă vă controlaţi corpul şi chiar îl abuzaţi prin excesul de exerciţii fizice, acesta, cum să
spun, o să rămână în mod magic într-o formă sau stare minunată. Acesta este un control.
Nu e nimic în neregulă cu exerciţiile fizice, dar dacă le faceţi doar pentru că încercaţi să
controlaţi modul în care arată corpul vostru, vor lucra împotriva voastră. Cu cât mai mult
exersaţi, cu atât mai mult corpul va părea că vrea să meargă în sens opus.

Noi vorbim în acest segment al adunării noastre despre corpul intuitiv, despre corpul
natural, despre a nu mai încerca să-l controlaţi, a nu mai încerca să-i impuneţi cum să
opereze. Deja ştie cum să facă asta. Noi vorbim despre eliberarea ultimelor vestigii ale
manipulării umane a corpului fizic, să îi permiteţi să-şi facă propria regenerare, să-i daţi
voie să-şi facă propria vindecare fără a forţa, fără a impune.

Vă vom ruga să lucraţi cu asta de fiecare dată când realizaţi un control pe care îl aveţi
asupra corpului – voi asupra corpului vostru – să eliberaţi acel control şi de fiecare dată
când eliberaţi vă vom ruga să ascultaţi. Pe măsură ce vă obişnuiţi cu acea eliberare, iar
apoi cu a asculta, veţi începe să simţiţi sau să deveniţi conştienţi de natura mai plină de
bucurie a corpului vostru, de natura sa mai relaxată. Veţi începe să auziţi cum corpul
vostru se regenerează într-un mod nou şi diferit, aşa cum nu aţi experimentat până acum.

Aşa că este timpul pentru o pauză. Este timpul de a respira puţin şi de a rămâne conştienţi
de cum v-aţi controlat corpul. Fiţi conştienţi de cum puteţi elibera controlul acum. Ne
vom întoarce pentru mai multe discuţii despre control.

Şi aşa este.

12
Sesiunile de la Oslo: De la control la libertate

Channel Doi

Şi aşa este, dragi Shaumbra, continuăm energia adunării noastre. Cât de plăcut este să
aducem această energie la următorul nivel, cu un pic de muzică de-a oamenilor. Noi am
mai comentat de multe ori înainte, însă iubim cântecele oamenilor şi melodiile lor. Oricât
de măreaţă şi celestă este muzica de pe partea noastră a vălului, nimic nu este în
comparaţie cu simţirea adevărată aflată în spatele cântecului cântat de oameni. Are atât de
multă pasiune, atât de mult suflet şi atât de mult înţeles pe atâtea niveluri, nu doar
cuvintele ori muzica ce sunt cântate, ci povestea adevărată ce se află în spatele fiecărui
cântec. Ce mod minunat de a face ca energia acestei adunări să se mişte din nou.

Adevărata vindecare

Am vorbit de dimineaţă despre control şi în special despre cum oamenii îşi controlează
corpul fizic. Va veni o zi, nu prea depărtată, în care adevăratele centre de vindecare vor fi
acelea în care nu veţi încerca să folosiţi niciun fel de medicamente, de chirurgie şi nici
măcar vreun fel anume de lucrare energetică. Voi facilitaţi oamenilor readucerea
propriilor lor procese de vindecare şi faceţi asta fără să fluturaţi din mâini, fără să folosiţi
cuvinte sau tehnici speciale, ci doar le oferiţi un spaţiul incredibil de sigur şi de
compasionat. Voi le reamintiţi că trupul lor este un regat şi că în acel regat sunt toate
energiile de regenerare.

E precum în povestea cu Garret, care stătea pe un pat de spital, cu Norma alături, fără să
se roage, fără să plângă prea mult, puţină frică, dar, mai mult decât orice, compasiune
totală atunci când îl veghea pe Garret, iubire totală pe când îl vedea că trece prin procesul
de a face o alegere – să trăiască sau nu. Era nesigur. Şi noi eram acolo. Stăteam în jur,

13
Sesiunile de la Oslo: De la control la libertate
plini de iubire totală şi în veneraţie totală pentru ceea ce făcea Garret. El a spus: “Nu mă
trag înapoi. Fără control. Ori fac asta ori n-o fac”.

Aşa că noi vedem că Shaumbra vor face asta mai întâi pentru ei înşişi. Vindecarea
corpului vostru – puteţi face asta pe loc. Puteţi face asta foarte rapid acordând corpului
vostru dreptul şi capacitatea sa creatoare de a se vindeca şi regenera. Nu va mai trebui să
vă luptaţi vreodată ca să rămâneţi tineri sau ca să preveniţi cancerul ori să scăpaţi de el.
Nu sunteţi obligaţi să treceţi prin toate conflictele şi fricile pe care le aveţi în legătură cu
corpul. Veţi elibera acel control şi veţi permite corpului să facă ceea ce deja ştie cum să
facă.

Corpul vostru are o înţelepciune incredibilă – şi este înţelepciunea voastră – inclusă în el.
Odată ce îi permiteţi să facă ceea ce a fost proiectat să facă şi ceea ce ştie să facă, iar apoi
mai adăugaţi elementul Noii Energii şi eliberaţi, îi daţi voie să facă ceea ştie cum să facă,
regenerarea voastră va fi foarte rapidă.

Acum, unii dintre voi au nişte aşteptări referitor la cum ar trebui să arate. Şi acesta este
un control. Uneori au loc o mulţime de evenimente pentru a face ca echilibrarea totală şi
regenerarea să se petreacă. De exemplu, unii dintre voi vă simţiţi puţin obosiţi, puţin
ameţiţi, pentru că de dimineaţă noi am trecut prin eliberarea controalelor, am permis
corpului să revină la propriul templu de vindecare. Unii dintre voi aveţi aşteptarea că
brusc vă veţi simţi regeneraţi. Dar dacă trupul ar fi spus: “O să intru într-o stare de
somnolenţă, de tăcere. O să scad activitatea normală a corpului până acolo unde omul se
simte puţin adormit sau puţin letargic, ca să-mi pot face treaba”? Corpul îşi poate face
lucrarea pe toate nivelurile.

Dar dacă trupul vostru ar fi trecut printr-un fel de reechilibrare ce ar fi durat câteva zile,
în care v-aţi fi simţit cu totul imobilizaţi, aţi fi zăcut în pat? Ei bine, ce moment minunat
de a accepta ceea ce se petrece. Acceptaţi faptul că trupul vostru ştie că este timpul să fie
mai lent, astfel încât să poată face o regenerare deplină şi completă. Control ar însemna
să contestaţi asta, spunând: “Dar e nevoie să fiu în picioare, alert şi să îmi fac toate
activităţile fizice normale”. Eliberarea controlului înseamnă a spune: “Corpul îmi spune
acum că avem nevoie să fim în linişte. Avem nevoie să ascultăm şi să permitem ca
procesele să se deruleze”.

Totul în viaţa voastră include un proces de bază şi natural – un flux de bază al energiei.
Nici măcar nu mai este un ciclu. Noi am vorbit recent despre sfârşitul energiilor ciclice.
Acum există fluxul energiei. Corpul, mintea, spiritul, fiecare parte din voi are un flux
foarte natural şi de bază. Ceea ce facem aici cu Shaumbra, acest grup foarte special de
oameni de pe Pământ, este să deconectăm toate mecanismele vechi. Onorăm tot ceea ce a
fost vechi, avem compasiune pentru el. Nu încercăm să scăpăm de el, nu încercăm să-l
distrugem sau să-l negăm. Avem compasiune totală pentru tot ceea ce v-a adus aici.

Dar acum este timpul să eliberăm asta. Este timpul să intrăm în adevărata Nouă Energie.
V-aţi gândit la Noua Energie. Aţi visat la ea. V-aţi întrebat cum ar fi, dar până când o veţi
experimenta cu adevărat nu o vom putea defini în cuvinte. Până când o veţi fi
experimentat, nu este nimic altceva decât un concept. Pentru a o experimenta, trecem cu
voi printr-un proces.

14
Sesiunile de la Oslo: De la control la libertate

Deconectarea

În Seria Clarităţii noi am vorbit pe larg despre deconectarea de la energii exterioare –


deconectarea de la reţea şi de la Câmp, deconectarea de la conştiinţa de masă,
deconectarea de la modul în care v-aţi câştigat existenţa, deconectarea de la modul în care
aţi relaţionat şi aţi schimbat energii cu alţi oameni. Prin acordarea permisiunii de a vă
deconecta de toate aceste lucruri, se transmite un semnal suveranităţii voastre că sunteţi
pregătiţi, pregătiţi să vă acceptaţi propriul centru al energiei divine, pregătiţi să fiţi cine
sunteţi cu adevărat, pregătiţi să fiţi Şi Voi Sunteţi Dumnezeu. Este Dumnezeul cu „D”
mare.

Însă a existat un lucru despre care nu am vorbit până acum, până la acest loc de aici, în
Norvegia, Ţinutul Necunoscutului, cu acest grup Shaumbra. Este vorba despre
deconectarea chiar de la voi înşivă, deconectarea de la controale. Vom sublinia că nu se
referă la negarea a cine sunteţi sau a cine aţi fost. Nu înseamnă a încerca să le îngropaţi.
Nu înseamnă să încercaţi să le distrugeţi. Înseamnă, simplu, eliberare, deconectare.

Controalele au fost calea pe care aţi rămas conectaţi cu voi înşivă. Dacă sistemele de
credinţă sunt idei sau concepte, atunci sistemele de control au fost mecanismele şi
metodele, felul în care v-aţi menţinut conexiunea cu voi înşivă. Controalele au fost
modalitatea care v-a ţinut în identitatea voastră limitată, iar asta a fost bine, pentru că v-a
oferit şansa de a experimenta pe deplin identitatea voastră limitată. V-a oferit şansa de a
experimenta cum a fost să vă aflaţi într-un corp limitat, cu o minte limitată şi un spirit
limitat. V-a oferit experienţa de a afla cum a fost să vă concentraţi energia asupra unui
singur aspect în loc de a experimenta toate aspectele în acelaşi timp.

Prin experimentarea, într-un mod foarte concentrat, a unui singur aspect, în acest caz
identitatea voastră umană în această viaţă, aveaţi o apreciere mai mare a felului în care
lucrează toate celelalte aspecte. Concentrarea asupra unei identităţi vă oferea o mai mare
înţelegere a modului în care voi creaţi alte identităţi. Vă oferea o mai mare înţelegere a
modului în care lucrează la unison, dar şi despre cum lucrează separat. A fost o călătorie
minunată, o călătorie sacră în care v-aţi aflat – concentrarea asupra unei singure identităţi
– şi aţi făcut asta prin controale. Dar, aşa cum am spus acum o săptămână, acum sunteţi
pregătiţi să treceţi dincolo de aceasta. V-aţi jucat pe acel teren de joacă. Haideţi să
mergem să experimentăm ceva mai măreţ pentru voi, iar astfel îi veţi putea învăţa şi pe
alţii.

A asculta

Oamenii au dificultăţi în a asculta. Nu este unul din punctele lor forte. Oamenii au obţinut
acest... aş putea spune talent – aş spune că este o dependenţă – de a vorbi, a trăncăni. Iar
dacă oamenii nu trăncănesc cu voce tare, mintea lor trăncăneşte. Atunci când aveţi o
conversaţie cu alt om, atunci când ei vorbesc, doar o mică parte a minţii voastre îi ascultă.
Cealaltă parte a minţii trăncăneşte pe cont propriu. Se ascultă foarte puţin.

15
Sesiunile de la Oslo: De la control la libertate
Unii dintre voi, aşa cum ştiţi, simt că nimeni nu-i ascultă, că atenţia lor este foarte
limitată. Nu este pe deplin cu voi, pentru că în general oamenii nu ascultă. Nu vorbim
doar despre a asculta cu urechile. Înseamnă a asculta cu întreaga fiinţă. Ascultaţi cu
pielea şi cu părul, ascultaţi cu câmpul energetic, ascultaţi cu abdomenul. Oh, este un loc
minunat de a asculta, un loc minunat de a percepe şi de a fi conştient de energii.

Vom sublinia asta pentru învăţători. Spunem chiar aici – importanţa ascultării. Vom
merge până la a spune că la fiecare respiraţie ar trebui să şi ascultaţi. Respiraţi… şi
ascultaţi, căci, pe măsură ce începeţi să vă întoarceţi la starea de a asculta, de a fi
conştienţi, aceasta vă va permite să vă deschideţi, să fiţi conştienţi de toate energiile ce se
află afară, să fiţi conştienţi de noi, să fiţi conştienţi de energia naturii. Chiar acum apele
vorbesc. Ele cântă – nu genul de muzică ori de cuvinte cu care sunteţi voi obişnuiţi, însă
au propriul lor tip de cântec. Oamenii au tendinţa de a rata asta, pentru că nu ascultă.

A asculta este un atribut foarte important acum, pentru că vă va permite să treceţi dincolo
de această dimensiune. Vă va permite să auziţi la alte niveluri, în special când vorbiţi cu
studenţii voştri – ascultaţi ce se petrece cu adevărat. Ei bine, ceea ce spun pe gură are, în
general, foarte puţină legătură cu ceea ce se petrece cu adevărat. Ei vă vor spune că îi
doare piciorul, dar de fapt nu este vorba despre picior. Dacă ascultaţi, dacă ascultaţi cu
adevărat, veţi auzi cu totul altceva.

Acum, energia lor se va concentra pe durerea din picior, dar voi veţi auzi de unde vine
durerea de la bun început, de ce este acolo. Poate fi orice, de la problemele cu mânia – şi,
apropo, este destul de simplu. Atunci când încercaţi să simţiţi sau să înţelegeţi energia nu
e nevoie să faceţi totul foarte complex. Cineva cu o durere de picior are în general o
problemă cu mânia. Aţi auzit de copii care bat din picior pentru că nu primesc ceea ce
vor? Sunt furioşi, sunt încăpăţânaţi şi împing energia în jos, gândindu-se că o vor
împământa. Mai devreme sau mai târziu asta va afecta mişcarea energiei prin picior. Va
avea un impact fizic direct, dar va opri şi fluxul energetic.

Atunci când veţi asculta veţi putea auzi aceste lucruri. Atunci când spunem “auziţi”
înseamnă că va veni ca o cunoaştere. Nu va veni din creier, pur şi simplu veţi şti. Este un
mod minunat de a trăi şi de a percepe, un mod atât de deschis şi liber. Atunci când un om
vine la voi şi începe să se plângă de problemele cu relaţiile din viaţa sa, ascultaţi nu doar
cuvintele, ci energia sa. Atunci se petrece ceva amuzant: atunci când deveniţi un
ascultător deplin, veţi auzi lucruri uluitoare.

Atunci când veţi asculta un om, aşa cum o facem noi… Noi nu auzim cuvintele ce sunt
spuse în engleză, în norvegiană sau daneză sau oricare dintre celelalte limbi. Noi nu le
auzim pe ele, destul de ciudat. Noi auzim energia. Atunci când ascultaţi cu adevărat un
om, un client al vostru, veţi descoperi dintr-o dată că vine un punct în care toate lucrurile
devin amestecate. Pare o trăncăneală, nimic.

Acum, reacţia voastră imediată va fi să vă întoarceţi. Voi simţiţi că trebuie să ascultaţi


cuvintele. Nu. Are loc un proces foarte natural. Cuvintele devin amestecate pentru că
acum treceţi în tărâmuri diferite ale auzului, iar ceea ce în mod normal pentru minte ar
avea un sens acum nu mai are niciun sens. Dar, pe măsură ce ascultaţi acea persoană ce

16
Sesiunile de la Oslo: De la control la libertate
se plânge de relaţii, dintr-o dată răspunsul va fi atât de clar, de parcă ar fi fost scris pe zid
în faţa voastră.

Iată o persoană care a ales singurătatea, care a ales să fie singură, indiferent din ce motiv.
Poate că aşa se simte victimă, poate să a vrut pur şi simplu să experimenteze cum este să
fie singură. Poate că face asta de multe vieţi şi acum se plânge de relaţii. Îi puteţi spune
toate cuvintele din lume, o puteţi purta prin toate tehnicile de vindecare sau psihologice,
dar nu vor rezolva problema. Persoana alege să fie singură. Veţi auzi asta foarte clar – cu
claritate – atât de clar încât vă va copleşi. O să râdeţi singuri – l-am auzit pe Cauldre
spunând asta mai înainte – şi o să-i spuneţi: “Dar de ce alegi singurătatea?” “Dar nu aleg
singurătatea! Eu aleg relaţiile, dar nu merg niciodată”. (râsete) Asta ar fi singurătatea.

A asculta va fi unul din instrumentele de bază pentru învăţători. Aducem acestea mai
întâi acestui grup pentru că voi aveţi capacitatea unică de a asculta, dar nu aţi avut
încredere în ceea ce aţi auzit şi simţit. Ca învăţători veţi vrea să vă ascultaţi pe voi înşivă
în mod continuu. Asta nu înseamnă să analizaţi, să pricepeţi. A asculta este o activitate
plină de compasiune şi pasivă. Doar fiţi conştienţi. Daţi voie să curgă prin voi. Percepeţi.
Cunoaşteţi sensul simplu, interior, al lucrurilor. Din acest motiv noi spunem ca atunci
când respiraţi… apoi să ascultaţi. De ce? Pentru că atunci când respiraţi totul începe să se
schimbe – o respiraţie conştientă – totul începe să se schimbe. Iar când ascultaţi, puteţi
auzi cum se schimbă.

Atunci când respiraţi adânc… stând lângă un copac… puteţi auzi cum creşte copacul.
Puteţi auzi cum el se bucură. Puteţi auzi cum copacul trece prin experienţele sale, pe
măsură ce respiraţi şi ascultaţi. Ce lucru minunat.

Simplitate

Pe măsură ce mergem înainte cu Shaumbra – cu cei care aleg să meargă mai departe –
vom spune că vom simplifica lucrurile, vor fi elementar de simple. Asta îi va surprinde şi
chiar înfuria pe unii Shaumbra, pentru că veţi spune: “Dar, Tobias, este aşa de simplu.
Alţi oameni nici nu ar crede, căci şi eu abia dacă o cred. Este aşa de simplu”.

În cele din urmă totul se întoarce la natura sa de bază. Totul. Este o lege divină. Este o
fizică spirituală pe care voi şi cu mine am creat-o acum foarte mult timp – totul revine la
cea mai simplă formă a sa. Acum, acel cuvânt poate fi puţin înşelător, pentru că „simplu”,
pentru unii dintre voi, înseamnă elementar şi singur. Simplu poate fi foarte expansional.
Simplu poate fi foarte mare.

Dar simplu, în termenii pe care îi vom folosi cu voi de acum înainte, înseamnă „de
înţeles”. Înseamnă că voi sunteţi capabili să simţiţi şi să întrupaţi. Nu există confuzie. Nu
e ceva în ceaţă. Simplu, este: “Aha! M-am prins”, iar aici pot fi multe straturi. Poate avea
multe, multe camere şi lăcaşuri, dar vă este de înţeles.

Noi vom tot repeta conceptul simplităţii. “Deconectarea de controale este foarte simplă”,
spuneţi voi. Mintea spune asta, apropo. “Oh, am mai auzit asta”. Oh, da? Shaumbra,
poate că aţi mai auzit, dar poate că nu aţi aplicat-o. S-ar putea să vă fi gândit că este un

17
Sesiunile de la Oslo: De la control la libertate
concept ezoteric plăcut, iar creierul vostru poate că a spus: “Dar eu sunt atât de avansat,
nu e posibil să fie pentru mine”. Însă eliberarea controalelor, aplicarea acestui lucru este o
metodă simplă şi foarte eficientă de a vă elibera pe voi de voi. Eliberare.

Noi vorbim despre voi, dar chiar şi îngerii pun energia într-o structură. Asta facem noi.
Asta face dumnezeu – ia energia şi o aşează într-o structură. Precum olarul, artistul, care
va lua lutul şi îl va modela pe structura unei siluete umane, poate o vază, orice vrea să
creeze, şi voi puneţi energia într-o structură. Acesta e un lucru minunat. Asta face
dumnezeu – experimentează cum este să creeze.

Însă oamenii se ţin de acea structură, spunând: “Acum aşa va fi pe vecie”, în timp ce
adevăratul dumnezeu spune: “Am pus energia într-o structură, acum îi dau libertatea. I-
am acordat propria sa energie a forţei vieţii şi o eliberez. Eu am creat-o, acum o eliberez
şi o privesc cum se dezvăluie în faţa mea. Nu am nevoie să o controlez. Nu am nevoie să-
i creez legi şi reguli. Nu e nevoie să mă tem de ea. Nu am nevoie să continui să o hrănesc
cu energia mea”. Şi voi sunteţi la fel. Sinele vostru, identitatea voastră umană este
precum lutul. Voi i-aţi dat formă, aţi structurat energia, dar apoi aţi uitat să o eliberaţi sau,
cel puţin, nu aţi vrut să o eliberați până acum. Controalele sunt cele prin care v-aţi ţinut în
acea structură.

Acum, avem două opţiuni: putem lua un baros spiritual şi putem sfărâma structura sau
putem elibera cu blândeţe structura ori controalele şi să permitem revenirea fluxului, care
vă readuce într-o creaţie naturală, foarte simplă şi curgătoare, o creaţie care se poate
extinde, metamorfoza şi schimba deschis şi liber.

Dragul nostru prieten, s-a jucat cu tehnica barosului. El vroia să spargă controalele cu un
baros, iar în ultimul moment a spus: “O să eliberez controalele”. Ceva de genul: “Oh, ce
dracu’. Eliberez”. Iar pe măsură ce el a eliberat controalele, un tip nou şi diferit de
energie a început să curgă. A început să curgă mai întâi la ceea ce aţi numi nivelul
spiritului sau al energiei sale. A curs prin minte, iar în cele din urmă va curge prin corp.
Dar nu e nevoie să îl grăbiţi. Nu e nevoie să îl forţaţi sau să îl controlaţi.

Mai devreme am vorbit despre controalele asupra corpului şi acestea, uneori, sunt doar un
răspuns al fricii. Ce se petrece dacă eliberaţi tot controlul asupra voastră? Din nou, nu
vorbim despre lumea exterioară, vorbim despre realitatea voastră interioară. Ce se petrece
dacă doar eliberaţi controlul? În mod obişnuit ar apărea teama că totul s-ar prăbuşi.
Controalele sunt precum mortarul care ţine toate cărămizile la un loc. Mai există şi
spaima că totul se va prăbuşi – şi probabil că aveţi dreptate. Probabil că aşa va fi.

Există teama că veţi pierde toată senzaţia de control, totul va fi în afara controlului.
Atunci când încetaţi să mai încercaţi să controlaţi, energii din afară pot veni să preia
conducerea. Există spaima că atunci când veţi elibera controlul veţi fi mai susceptibili de
boală, teama că dacă veţi elibera controlul minţii probabil că veţi înnebuni, aşa că vă
ţineţi de acel control. Chiar dacă vă spuneţi vouă înşivă că nu controlaţi, de fapt o faceţi.
De fapt vă ţineţi strâns.

18
Sesiunile de la Oslo: De la control la libertate
În această dimineaţă am vorbit despre eliberarea controlului fizic şi vă rog să continuaţi
să ascultaţi – respiraţi, ascultaţi, fiţi conştienţi de toate controalele asupra corpului vostru.
Unii dintre voi au avut experienţe foarte interesante la prânz legate de controlul fizicului.

Controalele mentale

Acum hai să trecem la pasul următor. Hai să mergem la controlul mental. Acesta este în
sine un subiect foarte interesant, pentru că voi gândiţi sau credeţi că de aici vine
controlul, dar nu este cu adevărat aşa, însă devine cel mai mare teren de joacă pentru
control. Devine locul în care controlul este înrădăcinat adânc, dar nu-şi are originea în
creier.

Haideţi să intrăm în minte pentru un moment – în mintea voastră, nu a vecinului, vă rog,


mintea voastră. În peisajul minţii sau în realitatea minţii se află toate activităţile mentale,
acolo este stocată toată informaţia. Mintea a fost proiectată pentru a-i ajuta pe îngeri să se
descurce pe Pământ. Mintea a fost un instrument sau o resursă care să vă ajute să vă
dezvoltaţi conştienţa spirituală, conştienţa dimensională, care să vă ajute să înregistraţi
informaţia şi să învăţaţi din experienţele voastre trecute. Mintea a fost proiectată să
analizeze realităţile dimensionale, să analizeze lucruri legate de adâncime, lăţime şi
înălţime, volum, cantitate – aceste genuri de lucruri. Este interesant de observat că mintea
nu a fost niciodată proiectată ca să se descurce cu lucruri precum filosofia, arta şi alte
întreprinderi creative, însă, timp de generaţii şi generaţii ale omenirii, minţii i s-a dat şi
acea responsabilitate.

Mintea a fost proiectată ca loc de a ajuta energia angelică să gestioneze viaţa pe Pământ
şi existenţa în corp fizic, dar a devenit mult mai mult decât atât. Acum mintea este un loc
al controalelor adânc înrădăcinate. Mintea a creat săli ale sale, secţiuni proprii şi
departamente ale sale. Ascunde lucruri, apoi pretinde că nu le ascunde. Mintea a intrat
într-un joc al său, foarte interesant, dar nu l-ar juca dacă nu ar fi fost plasate controalele
asupra sa. Mintea a fost copleşită de controale şi, ca urmare, a început să joace jocurile.

Ascultaţi-vă mintea o clipă… (pauză) Respiraţi adânc… (pauză) …nu e nimic acolo!
(râsete) Uneori mintea este într-o asemenea stare de copleşire încât nici nu o puteţi auzi.
Nu o puteţi asculta. Este atât de preocupată să facă toate celelalte lucruri pe care trebuie
să le facă, pe care i s-a impus prin controale să le facă, încât este foarte dificil să o
ascultaţi.

Sunt nişte modalităţi, modalităţi spirituale ce spun că trebuie să vă ascultaţi mintea. Iar
noi trebuie să râdem de pe partea noastră, pentru că este ceva ce nu veţi obţine niciodată.
Mintea a devenit o încrengătură de controale şi informaţie, atât de mult încât că ar fi
foarte dificil să începeţi să treceţi prin toate controalele minţii şi să le eliberaţi. De fiecare
dată când mergem la un control ca să-l eliberăm, o nouă energie a controlului va fi
impusă în altă zonă. De fiecare dată când mergem să eliberăm un tip de control pe care îl
aveţi – de exemplu imensul vostru control al minţii – dacă am elibera unul dintre ele,
dintr-o dată ar apărea în altă zonă. Este, cum să spun, aproape un fel de mecanism ce se
auto-perpetuează.

19
Sesiunile de la Oslo: De la control la libertate
Aşa că vrem să abordăm acum cu voi energia minţii, întreaga energie a creierului, mintea,
activitatea mentală. Înţelegeţi că voi aveţi autoritatea – voi sunteţi creatorul, ca urmare
voi aveţi autoritatea – de a elibera controalele asupra minţii, controalele a ceea ce puteţi
gândi, ar trebui să gândiţi sau nu ar trebui să gândiţi.

Uneori este uimitor să privim la New Age, la oamenii spirituali ce au toate controalele
asupra minţii. Este înfricoşător uneori, pentru că vi se spune că nu puteţi gândi decât
anumite gânduri – gânduri bune. Ce credeţi că se petrece cu gândurile rele? Încă sunt
acolo, vor apărea în altă parte. Li s-a negat spaţiul lor, energia, aşa că se vor ascunde, însă
se vor întoarce în altă parte, căutând atenţie, căutând recunoaştere.

Există multe controale plasate asupra lucrurilor – cum spuneţi voi – le numiţi… atunci
când faceţi vizualizări şi afirmaţii, acestea sunt controale, nu este energie deschisă şi în
curgere liberă. Noi vedem că se petrece de atât de multe ori atunci când încercaţi să vă
controlați viaţa spunând lucruri bune sau gândind doar lucruri bune. Este negarea altor
părţi din voi. Este un fel de control sau de manipulare.

Are un impact pe termen scurt. Are un efect pe care voi l-aţi numi benefic sau pozitiv
pentru o scurtă perioadă de timp. Dar aţi observat, fie că aţi practicat voi aceste lucruri în
trecut sau alţi oameni ce încă le mai practică, ei vor practica afirmaţiile – care, apropo,
sunt foarte ineficiente din punct de vedere energetic, foarte obositoare pentru corp şi
minte. Ei practică acele afirmaţii de control şi vor părea fericiţi în mod artificial pentru o
scurtă perioadă, iar apoi vor intra într-o depresie tot mai profundă. De fiecare dată când
fac tot mai multe afirmaţii şi mai multe controale, depresia devine tot mai rea, până când,
în cele din urmă, sunt atât de afundaţi în ea încât se pare că nu mai pot ieşi de acolo prin
ei înşişi. Controalele care au fost plasate asupra minţii sunt ameţitoare, copleşitoare.

Dacă doriţi, Shaumbra, este timpul, în calitate de creatori, de creatori ai voştri, să eliberaţi
controalele minţii, să înţelegeţi, dacă alegeţi, că acestea nu mai sunt necesare. Mintea
vrea să revină la un flux natural, simplu. Din nou, prin „simplu” nu ne referim la singur,
înseamnă „de înţeles”. Nu ar fi frumos ca, în fine, să înţelegeţi ce se petrece cu adevărat
aici, sus? În locul acestei confuzii, al haosului şi al fragmentării – fragmentarea minţii
umane, fragmentarea fiinţei psihologice, aşezată în atât de multe mici departamente şi
separări.

Puteţi începe chiar aici. Putem face asta împreună, dacă alegeţi, să eliberaţi controlul
asupra minţii, să vă oferiţi permisiunea de a vă întoarce în fluxul liber de energie. Dacă
doriţi, hai să respirăm adânc împreună. (pauză) Acordaţi-vă permisiunea de a elibera
controlul minţii, iar apoi ascultaţi. Haideţi să ascultăm… (pauză) Este minunat să
continuăm să respirăm… (pauză) …să eliberăm acel control… (pauză lungă) Câţiva
dintre voi spun: “Ce ar trebui să ascultăm?” Nimic. Doar ascultaţi, aceasta este partea
importantă. Amintiţi-vă, încă o dată, să ascultaţi – deschis şi liber… (pauză)

Pe măsură ce eliberaţi controlul minţii, nu se petrece dintr-o dată, nu se petrece într-o


clipită – intenţionat. V-ar suprasolicita mintea şi toate energiile. Astfel că prin respiraţie
şi prin ascultare se face treptat şi uşor, însă veţi deveni tot mai conştienţi de controalele
pe care le-aţi pus asupra minţii, de cum controlaţi modul în care gândeşte şi judecă.

20
Sesiunile de la Oslo: De la control la libertate

Conştienţi de controale

Acum, dacă spunem, de exemplu, că o să vă puneţi papuci în picioare dimineaţa ca să nu


vă răniţi tălpile nu este neapărat un control. Aţi învăţat printr-o mulţime de experienţe că
e mai uşor să mergeţi cu pantofi decât fără ei, cel puţin deocamdată. Aşa că nu înţelegeţi
greşit controalele. Controale sunt atunci când spuneţi că pantofii cu toc înalt nu sunt buni
ori că un anumit tip de pantofi sunt buni ori că trebuie să mergeţi pe jos zilnic trei km ca
să fiţi o fiinţă spirituală. Acestea sunt controalele. Ele sunt judecăţi. Sunteţi plini de ele,
este timpul de a le elibera. Nu vă mai servesc. Nu vi se mai potrivesc.

Fiţi foarte conştienţi de toate diversele controale mentale pe care le-aţi pus asupra
voastră. Din nou, nimic din acestea nu se referă la alţi oameni, nici la modul în care voi îi
controlaţi pe alţii sau ei vă controlează pe voi. Ceea ce se petrece este că odată ce aţi
eliberat controalele, aţi permis controalelor asupra minţii să plece, nici nu vă veţi mai
gândi să controlaţi pe altcineva. Controlul nici măcar nu mai este o problemă. Iar odată ce
aţi eliberat controalele asupra minţii, veţi descoperi că nimeni altcineva nu încearcă să vă
controleze cu ale lor. Şi chiar dacă ar face asta, pur şi simplu ar trece pe lângă voi. Nici
nu vă vor atinge. Noi vorbim aici despre cum aţi încercat să vă controlaţi şi să vă
restricţionaţi propriul creier, propria minte.

Ca să facă lucrurile şi mai rele, foarte mulţi dintre voi au dat vina pe minte pentru control.
Nu mintea voastră face asta. Este sinele uman temător, acea identitate pe care aţi creat-o,
ea e cea care controlează. Este timpul să respiraţi adânc şi să eliberaţi.

Făcând aceasta – trebuie să vă spunem că aţi făcut asta (râde) – vă veţi aduce experienţe
care vor arăta cu adevărat cum v-aţi controlat mintea. Aşa că nu vă înfuriaţi pe mine,
Tobias, ori pe Cauldre, Linda, Norma sau Garret şi să spuneţi: “Uite ce mi s-a întâmplat
după ce am venit la workshopul ăsta. Am avut o grămadă de experienţe rele”. Mai întâi
de toate, nu sunt rele. În al doilea rând, voi le chemaţi pentru a vă oferi anumite înţelegeri
despre cum controalele vă limitează viaţa. Vă vom cere să repetaţi asta singuri, dacă
alegeţi – să respiraţi, să eliberaţi controlul minţii. Binecuvântaţi mintea şi mulţumiţi-i, dar
eliberaţi-i controalele.

Ceea ce se va petrece aici vor fi nişte ajustări şi nişte schimbări în viaţa voastră, în modul
în care operează mintea. S-ar putea ca uneori să vă simţiţi mental în afara controlului.
Atunci când eliberaţi controlul, uneori apar cele mai nebuneşti gânduri, căci au fost
suprimate mult timp. Au fost ascunse. Uneori, într-un astfel de caz, omul va striga şi va
spune: “De unde vin toate gândurile astea?” Ei bine, aţi deschis poarta temniţei. (râsete)
Aţi eliberat vechii monştri. Lăsaţi-i doar să treacă.

Unii dintre voi s-ar putea să vă treziţi dimineaţa cu o frumuseţe de durere de cap, în
special cei care s-au tratat prea mult la bar aseară. Alţii ar putea simţi efectele în minte a
ceea ce începe să se petreacă odată ce începeţi să eliberaţi controlul. Mintea a fost foarte
suprimată, la fel şi creierul fizic. Energia, modul în care energia... chiar şi modul în care
sângele curge prin vene a fost suprimat. În esenţă a fost sufocat. Şi pe măsură ce vă
deschideţi din nou, ridicaţi controalele, veţi începe să aveţi un val de sânge în creier şi un
val de energie electrică şi un val de ceea ce aţi numi spirit sau energie a pranei ce ajunge

21
Sesiunile de la Oslo: De la control la libertate
la creier, iar asta ar putea provoca o oarecare umflătură. (râsete) Şi asta va trece…
Cauldre întreabă: “Cât de repede?” Iată că aici încerci să controlezi din nou. Înţelegeţi că
acestea sunt procese. Atunci când sunteţi de acord cu schimbările, atunci când sunteţi de
acord să treceţi la nivelul următor, aceste lucruri se petrec.

Pe măsură ce eliberaţi controlul minţii, gândirea şi procesele voastre raţionale se vor


schimba şi ele. Unii dintre voi vor deveni imediat mult mai clari în gândirea analitică sau
intelectuală. Unii se vor simţi confuzi, pentru că au folosit metoda veche de gândire.
Acum vă schimbaţi metoda de gândire, dar încă mai încercaţi să vă întoarceţi la acel loc
vechi pentru metodele sau pentru răspunsurile voastre. V-ar putea uimi pentru un timp,
până când vă veţi adapta la noua activitate cerebrală, noul mod în care operează, fără
toate controalele.

Amintiţi-vă că am vorbit despre avion, iar cei mai mulţi dintre voi au văzut cum arată
interiorul unui cockpit al unui avion mare. Este încărcat de controale şi de sisteme de
măsură. Fiecare colţişor şi fiecare ungher sunt pline de controale, de instrumente şi de
cadrane. Aşa a fost mintea voastră.

Vă puteţi imagina acel cockpit fără niciun fel de controale, nici măcar un volan, doar
parbrizul prin care să priviţi? Vă puteţi imagina să fiţi călăuziţi de intuiţie, de alegerea
divină şi de energia de creator? Unii dintre voi se gândesc că e destul de înspăimântător.
“De unde o să ştiu cât de repede merg? De unde ştiu la ce altitudine sunt? De unde o să
ştiu dacă o să ajung la un anume loc?” Ei bine, prin intuiţie. Totul prin cel mai mare
sistem de navigare dintre toate – sistemul divin de navigare, care nu este controlat. Este
doar un portal sau o metodă de a face ca energia să curgă şi de a o aduce în realitatea
voastră umană.

Aşa că mai respiraţi adânc încă o dată… acordaţi-vă permisiunea de a elibera controlul
minţii. A fost foarte obositor ş i foarte ineficient în ce priveşte folosirea energiei. A
provocat multă anxietate. A provocat toate acele lucruri pe care le numiţi personalităţile
multiple. A provocat jocul îngrozitor de-a v-aţi ascunselea. Iar voi sunteţi pregătiţi să
treceţi dincolo de asta, să permiteţi minţii să se întoarcă la calea sa naturală de a mişca
energia şi informaţia.

Controlul spiritual

Acum haideţi să vorbim un moment despre controlul spiritual. Este un subiect foarte
interesant, demn de multe cărţi, multe cântece şi multe discuţii.

Există o tentativă din partea omului limitat de a controla spiritul. În general se numeşte
religie. Este o metodă pentru aspectul vostru control – nu mintea, ci identitatea umană –
de a încerca să controleze lucrul numit dumnezeu sau Spirit. Unii ar spune că este un mod
pentru identitatea umană de a înţelege identitatea lui dumnezeu, dar modul în care se face
şi modul în care este manipulată înseamnă cu adevărat mai mult control. Este ca şi cum
identitatea umană, identitatea limitată, încearcă să pună un lassou, o frânghie în jurul
identităţii lui dumnezeu în această realitate şi să facă identitatea lui dumnezeu, spiritul, să
se subordoneze umanului. Aţi observat că nu funcţionează prea bine?

22
Sesiunile de la Oslo: De la control la libertate

Şi totuşi există o uriaşă încercare, o încercare copleşitoare din partea sinelui uman limitat
de a-l controla pe dumnezeu. Ceea ce se petrece este că întreg conceptul de dumnezeu
devine foarte limitat sau controlat. Se umanizează. Acesta e primul lucru ce trebuie
recunoscut. Atunci când are loc o tentativă de a controla Spiritul, se încearcă crearea unui
spirit conform imaginii proprii, conform imaginii umane. Ca urmare, există înfăţişări ale
lui dumnezeu – dumnezeu mereu înfăţişat ca bărbat, în general bătrân şi nu prea plăcut la
înfăţişare.

Există încercarea de a-l defini pe dumnezeu în maniera căilor umane. Iar când asta
eşuează, când cei care încearcă să controleze identitatea lui dumnezeu eşuează în a-l
defini pe dumnezeu, ei spun: “Nu-l putem defini pe dumnezeu, aşa că o să spunem că şi-a
trimis pe unicul său fiu. Dumnezeu şi-a trimis o reprezentare a sa – cu adevărat om, un
sine divin care a trebuit să poarte haine şi sandale, un sine divin în carne şi oase. Aceasta
este o încercare de a-l controla pe dumnezeu şi de a controla Spiritul, iar oamenilor le
place să o facă iar şi iar.

Ei spun că este din cauză că încearcă să înţeleagă, dar deseori ei doar încearcă să
controleze acea energie. Voi nu vreţi să o controlaţi. Nu vreţi să o analizaţi. Pentru foarte
mulţi dintre voi aceasta este marea dorinţă din viaţa voastră: să înţelegeţi Spiritul şi
energia lui dumnezeu, energia voastră divină. Aţi observat cât de mult v-a scăpat? Din
cauza controlului care a fost plasat asupra sa. Limitare. “Control” înseamnă chiar
încercarea de a defini Spiritul, dar, mai mult decât orice, încercarea de a manipula
Spiritul, încercarea de a face Spiritul să umfle sinele uman.

Dacă vă amintiţi de acum mult, mult timp, pe când se făcea planificarea speciei umane,
pe vremurile Ordinului Arcului, exista acea prevedere că mereu veţi împiedica sinele
uman, oricum ar fi crescut, oricum s-ar fi dezvoltat… că va exista un fel de măsură
preventivă pentru a împiedica sinele uman să-l controleze vreodată pe cel divin; pentru a
împiedica sinele uman să stăpânească sinele divin. Pentru că se cunoştea chiar şi în acel
timp că atunci când vă veţi fi uitat originile divine şi când vă veţi fi creat identitatea
umană, aceasta avea potenţialul de a încerca să… cuvintele sunt limitate, însă va încerca
să preia şi să stăpânească sinele divin. Se simţea de atunci că aceasta era calea sigură de a
ne pierde în locul pe care îl numiţi Pământ, în întruparea în materie. Întotdeauna a existat
această separare minunată, lipsa capacităţii de a-l cuceri şi controla pe dumnezeu, însă au
fost multe, multe încercări de a face asta.

Este interesant că aceia care trec prin procesul trezirii, în special în primele etape, au
tendinţa de a fi îndrăgostiţi sau copleşiţi de primele lor experienţe cu iluminarea, când
abia dacă zgârie suprafaţa iluminării. Unul din următoarele lucruri ce se petrec este că
sinele uman încearcă apoi să preia controlul asupra experienţelor iluminării pe care încep
să le aibă. Sinele uman încearcă să-şi asume meritele pentru ea şi încearcă să o
definească, să o controleze şi, mai mult decât orice, va încerca să repete experienţa.
Acesta este, din nou, un indicator foarte clar că are loc o tentativă de a controla Spiritul,
atunci când încercaţi să repetaţi, să duplicaţi o experienţă spirituală. Experienţe spirituală
se petrece natural, pe loc şi simplu. Pur şi simplu este. Nu vreţi să încercaţi să o repetaţi.
Veţi vrea să îi permiteţi să se petreacă din nou, dar nu o forţaţi să se repete.

23
Sesiunile de la Oslo: De la control la libertate
Este o tentativă uriaşă de a încerca controlarea Spiritului. Vedeţi asta în religii. O vedeţi
în cărţile spirituale ce încearcă să-l definească pe dumnezeu, încearcă să forţeze relaţia
dintre sinele uman şi sinele divin deplin. Iar când forţarea eşuează, oamenii se aşează în
coate şi în genunchi, cerşesc, se roagă şi se târăsc pe jos. Iar apoi suferă, gândindu-se că
acesta e modul de a controla sau de a manipula Spiritul. Şi nu funcţionează.

Nu puteţi controla Spiritul. Nu puteţi controla acea parte divină a voastră şi nici nu aţi
vrea, pentru că… (Tobias este întrerupt de sunetul strident al unei alarme de incendiu.
Audienţa începe să râdă) Acum, are loc un pic de control, dar o să-l las pe Cauldre aici.
O să încheiem, căci ar fi o distragere prea mare. (alarma continuă, deşi cineva încearcă
să amortizeze sunetul) O să o lăsăm să sune. O vom lăsa să sune. (Linda spune: “E o
alarmă de incendiu”)

Aşa că, pe acest sunet, pe această notă… (cineva încearcă să amortizeze sunetul) Este în
regulă. Nu o puteţi controla. (multe râsete şi aplauze) Vom continua o clipă. Lăsaţi-o să
sune.

Încercarea de a controla Spiritul nu funcţionează… nu funcţionează. Vă vom ruga ca în


seara asta să fiţi foarte conştienţi de cum aţi încercat să vă controlaţi spiritualitatea. Aţi
încercat să vă controlaţi dumnezeul interior. Vă vom cere să respiraţi adânc şi să eliberaţi
acel control. Apoi ascultaţi… (râde, căci alarma continuă să sune. Linda spune: “Serios,
trebuie să evacuăm sala”)

Cu asta, dragi Shaumbra, vom relua mâine dimineaţă discuţiile noastre. Vă rog să
respiraţi adânc, să vă relaxaţi, să vă întoarceţi la modul natural, simplu, de a fi.

Şi aşa este.

24
Sesiunile de la Oslo: De la control la libertate

Channel Trei

Şi aşa este, dragi Shaumbra, continuăm energia adunării noastre, adunarea Shaumbra de
aici, din Norvegia, din ţările scandinave, adunarea în care aducem atât de multă
informaţie din Seria Clarităţii şi o aplicăm practic acum. Vorbim despre eliberarea
controlului, ceva ce toţi Shaumbra şi toţi oamenii care vor veni pe această cale vor vrea
să facă. După ce se vor fi deconectat de la modul în care se hrănesc, după ce se vor fi
deconectat de la toate conexiunile pe care le-au avut cu reţeaua, cu omenirea, cu familiile
şi prietenii lor, după ce vor fi eliberat toate acestea vor vrea să se deconecteze de la ei
înşişi, de la căile lor vechi, de la limitările şi restricţiile pe care le-au plasat asupra sinelui
lor vechi.

Unul dintre lucrurile pe care le veţi descoperi, dacă nu l-aţi descoperit deja, este cât de
simple devin lucrurile în viaţa voastră, simple şi uşoare. Pe măsură ce eliberaţi controlul,
eliberaţi şi complexităţile vieţii, pentru că atunci când lucrurile sunt controlate de voi şi
voi sunteţi controlaţi de alţii, există o reţea foarte elaborată de cârlige şi linii energetice,
ancore şi alte lucruri care vă ţin pe loc, iar toate aceste sisteme de control elaborate fac ca
lucrurile să pară şi mai confuze şi mai haotice faţă de cum sunt cu adevărat. Când
lucrurile sunt foarte confuze, atunci când un strat de ceaţă pluteşte în jur, este foarte greu
să vă vedeţi drumul, iar mintea şi toate sistemele vechi de control lucrează şi mai mult,
încercând să priceapă totul, încercând să analizeze tot ce este în jur. Apoi pierdeţi
senzaţia simplităţii şi vă prindeţi în această mocirlă şi în efortul de a pricepe. Iar când
pricepeţi, plasaţi şi mai multe controale asupra corpului vostru, a minţii şi a spiritului.

Ieri, când treceam prin discuţia noastră despre controale şi vorbeam despre controlul pe
care l-aţi pus asupra lui dumnezeu şi a spiritului în viaţa voastră, brusc a pornit alarma.
Nicio coincidenţă, Shaumbra. Este foarte simplu: alarma a pornit. Nu e nevoie să deveniţi
foarte complecşi în legătură cu ce înseamnă. Înseamnă, pur şi simplu, că atunci când
eliberaţi toate aceste controale o alarmă din voi spune (râsete): „Dar sunt în siguranţă

25
Sesiunile de la Oslo: De la control la libertate
dacă fac asta? Sunt condus pe cale de fiinţa numită Tobias? Mi se cere să fac ceva care nu
este în interesul meu sau pentru siguranţa mea?”

Aşa că literalmente la acel punct al discuţiei noastre de ieri, alarmele din voi s-au
declanşat. Mintea, chiar şi corpul şi spiritul au spus: „Stai o clipă. Trebuie să mă gândesc
la asta. Trebuie să analizez. Am nevoie să simt. Ce facem aici?”

Nu eu, Tobias, am tras alarma. Dar ceea ce s-a petrecut a fost că energia de aici, din sală,
era atât de puternică şi de clară încât a ieşit din sală, iar alt om care se întâmpla să treacă
prin clădire dintr-o dată a simţit nevoia copleşitoare să tragă alarma! (râsete) Nu ştia de
ce. A simţit că o mână i se ridică şi trage alarma, iar apoi a fugit cu disperare! (mai multe
râsete) Acel om care a făcut asta încă se gândeşte: “Ce m-o fi apucat? Sigur am fost
posedat de vreo energie, căci nu am mai tras alarma vreodată. Dar a fost şi distractiv.”
(râsete)

Aşa că, Shaumbra, este destul de simplu. Este destul de simplu. Energia voastră mergea
în afară şi alarmele au pornit. A fost un moment excelent pentru noi toţi. A fost un
moment excelent ca să vedem cum controalele voastre s-au repezit din nou, iar pentru
unii dintre voi niciun fel de control. Mulţi aţi simţit că sunteţi în perfectă siguranţă în
sală. Aceasta a fost simţirea predominantă, odată ce alarma iniţială şi gândul iniţial au
apărut – că este o alarmă de incendiu, iar cei mai mulţi dintre voi v-aţi simţit complet în
siguranţă aici. Am fi putut continua ore în şir şi nu v-aţi fi făcut griji, (râsete) dacă n-ar fi
fost personalul clădirii, care s-a supărat, pentru că slujba sa este controlul.

Aşa că, Shaumbra, uneori vă întrebaţi ce se petrece, ce încearcă simbolurile să vă spună.


Păstraţi totul foarte simplu, foarte, foarte simplu, pentru că a fost clar.

Trecerea în revistă a controalelor asupra corpului

Ieri am trecut împreună printr-o serie de experienţe, am vorbit despre cum controale
foarte mari au fost plasate asupra corpului vostru, controale despre ce ar trebui sau nu ar
trebui să mâncaţi, cum ar trebui sau nu să răspundă corpul energiilor exterioare şi cum ar
trebui sau nu să răspundă mintea. Noi am mai spus că trupul este un instrument sacru, un
mecanism frumos care mereu şi-a avut capacităţile depline de refacere. Capacităţi depline
de refacere.

Corpul, corpul vostru fizic, vrea să vă ţină sănătoşi, iar în special acum, când plecaţi ca să
vă faceţi lucrarea de învăţători, veţi vrea să aveţi energie în plus, un corp sănătos. Veţi
avea nevoie de ele şi le veţi şi vrea, ca să puteţi fi un exemplu pentru alţii. Este foarte
dificil să fiţi învăţător şi facilitator al Noii Energii dacă sunteţi bolnavi, dacă sunteţi
terminaţi. Dacă trupul vostru vă solicită atenţia, este foarte greu să o acordaţi altora.
Atunci când studenţii voştri stau în faţa voastră, iar voi tuşiţi şi strănutaţi, luaţi
medicamente şi vă simţiţi epuizaţi, ei îşi vor pune nişte întrebări în legătură cu relaţia
dintre voi şi corpul vostru. Aşa că este un moment potrivit să eliberaţi acele controale, să
permiteţi corpului să facă ceea ce are nevoie să facă.

26
Sesiunile de la Oslo: De la control la libertate
Acum ne vom referi la prietenii noştri de aici – Aandrah, pe care o numiţi Norma, Garret,
Linda, Cauldre. Deşi ei nu... cum să spun... nu lucreazaă conştient cu acest control asupra
corpului, fac asta la alte niveluri. Ei procesează constant, permit corpului lor să proceseze
energiile, căci ei călătoresc. Dieta şi tiparul lor de somn se schimbă constant, iar pentru că
şi-au supraîncărcat programul, nu-şi pot permite să fie bolnavi sau osteniţi.

Chiar într-un mod cumva necunoscut lor, ei constant permit corpului lor să se vindece,
pentru că au descoperit cu toţii că acele controale şi mintea nu pot aduce regenerarea
corpului fizic pe care el o poate face singur. Astfel că ei sunt obligaţi ca mereu să
elibereze controlul şi să spună corpurilor lor: “Tu ştii de ce ai nevoie. Tu ştii cât somn, tu
ştii cum să procesezi orice fel de mâncare”. Atunci când călătoriţi aşa cum o fac ei, nu
puteţi obţine întotdeauna mâncarea pe care o vreţi, dar puteţi lua orice aliment şi corpul
vostru îl va procesa adecvat pentru voi. Puteţi ingera orice, Shaumbra. Aşa cum am spus
ieri, puteţi trăi doar cu apă şi pâine, iar corpul va şti cum să convertească energiile
intrinseci din acele substanţe în nutrienţii adecvaţi.

Noi am vorbit ieri despre a lăsa corpul să facă ceea ce are nevoie să facă, fără a încerca
să-l controlaţi, fără a încerca să-l umflaţi cu suplimente, fără să încercaţi să luaţi
medicamente în exces. Acum prind în zbor un mic anunţ de la draga mea prietenă Linda.
Atunci când vorbesc despre medicamente, ea vrea ca mereu să avertizeze: “Tobias nu
este medic, nici măcar nu e expert pe probleme medicale”. Ea vrea să fie foarte sigură că
acest lucru se cunoaşte, aşa că voi face şi eu această afirmaţie aici.

Eu, slavă domnului, nu sunt doctor. Sunt un doctor al energiei. Văd că deseori oamenii iau
medicamente ş i le introduc în sistemul lor. Din nou, acesta este un tip de control asupra
corpului lor. Ei au puţină încredere în corp şi medicamentele devin un fel de cârjă. Devin
dependenţi şi se bazează pe medicaţie, iar apoi încep să ia tot mai multe medicamente. De
fiecare dată când e un mic dezechilibru, iau ş i alte medicamente, iar acum aveţi un set
foarte confuz şi uneori contradictoriu de medicamente sau controale care intră în corp.

Dacă faceţi asta corpului vostru, ce credeţi că va face el ca răspuns? O să-şi arunce în aer
braţele şi o să spună: „Bine. Crezi că ştii cum să te descurci cu vectorul fizic. Atunci fă tu
asta. Preia tu. Eu închid. O să-mi opresc procesele de regenerare naturală, pentru că tu
crezi că ai un proces mai bun. Tu crezi că le ştii pe toate”.

Astfel corpul vostru va începe să se închidă. De fapt doar vă urmează comenzile, pentru
că, într-un fel, îi spuneţi că nu ştie ce face, că este slab, că este nesigur şi că nu înseamnă
decât carne şi oase. Voi nu recunoaşteţi divinitatea corpului vostru. Aşa că acum, pe
măsură ce începe să se închidă, alte slăbiciuni încep să apară, iar voi luaţi tot mai multe
medicamente şi mai adăugaţi şi toate acele practici de mişcare a energiei. Dar când
sunteţi supra-controlaţi şi încercaţi să spuneţi corpului ce credeţi voi vă are nevoie, toate
acele terapii de mişcare a energiei nu vor face nimic altceva decât să plimbe vechea
energie uzată şi controlată.

Aşa că acum sunteţi într-o dilemă, o dilemă reală. Corpul vostru este în stare de
închidere, voi încercaţi să-l controlaţi, sunteţi speriaţi, nu mai aveţi încredere în el.
Începeţi să spuneţi că este o mare povară să purtaţi cu voi acest fizic, tânjiţi după
vremurile în care eraţi îngeri, când nu aveaţi corp – iar acum începeţi să activaţi în

27
Sesiunile de la Oslo: De la control la libertate
interior mecanismul morţii. Veţi muri, pentru că, într-un fel, alegeţi asta. O alegeţi prin
controalele voastre.

Unii dintre voi v-aţi apropiat de acel punct, nu-i aşa, în care eraţi pe punctul de a muri. Şi
ce faceţi în acel moment, momentul în care ştiţi că sunteţi pe calea finală spre moarte, că
trupul vi se închide? Ei bine, eliberaţi controlul. Spuneţi: “Nu ştiam ce fac. Trebuie să fie
o forţă superioară, o putere mai mare”. S-ar putea să vă rugaţi. S-ar putea ca doar să
eliberaţi şi să daţi drumul. S-ar putea chiar să aceeptaţi faptul că trupul vostru va muri.
Eliberaţi.

Iar apoi ce se petrece? Corpul vostru e mai bine, pentru că i-aţi dat voie să revină şi să
facă ce are nevoie să facă. Aţi lăsat controalele. Începeţi să vă simţiţi mai bine şi
readuceţi viaţa în corp. Apoi, din nefericire, deseori începeţi să readuceţi programul de a
gândi că trebuie să controlaţi. Vă gândiţi că aţi fost trădaţi de corp şi că de data asta o să
ştiţi mai bine… poate fi un cerc vicios. Un cerc vicios.

Aşa că aţi putea să daţi corpului vostru fizic puterea de a face ceea ştie cum să facă. Cu
adevărat face asta, Shaumbra. Şi noi ştim că este o problemă de încredere, iar pentru unii
dintre voi alarmele se declanşează iar. Vă veţi gândi că numai până aici puteţi merge.
Credeţi că trupul vostru are o slăbiciune ereditară? Acest lucru poate fi risipit imediat.
Credeţi că trupul vostru are un dezechilibru înnăscut sau că este sensibil la factori
exteriori, de mediu? Niciunul din aceste lucruri nu este adevărat. Corpul vostru este
extraordinar de rezistent.

Noi am spus ieri, am spus şi alte dăţi că vindecarea fizică în Noua Energie nu implică
nicio tehnică – fără hocus pocus, fără fluturat de mâini, fără uleiuri, fără suplimente, fără
esenţe, fără lumânări, fără metode, fără înţelegerea complexă a punctelor şi centrelor
energetice, a reţelelor şi a celorlalte. Îmi pare rău să vă dezamăgesc pe unii dintre voi,
pentru că v-aţi petrecut mult timp studiind aceste lucruri. Dar, într-un fel, voi spuneţi
corpului că nu aveţi încredere în el, că voi – mintea, creierul, sinele vostru uman – trebuie
să ştiţi toate aceste lucruri. Într-adevăr, îmi pare rău să-i supăr pe unii dintre voi, însă
adevărata vindecare în Noua Energie este cea a eliberării, să lăsaţi corpul să ştie ceea ce
deja ştie cum să facă.

Sunteţi pe punctul de a descoperi că el este extraordinar de rezistent şi are caracteristici


fenomenale de regenerare. Sunteţi pe punctul de a descoperi că mari cantităţi de energie
au fost plasate în controlul asupra corpului sau în îngrijorările pentru el. Noi abordăm în
mod special acest subiect în dimineaţa asta, chiar dacă am mai discutat şi ieri. Dar există
o cale foarte simplă de a înţelege cum lucrează fluxul natural de energie atunci când
eliberaţi controlul. Există o minunată... cum spuneţi voi... experienţă pe care o puteţi avea
pentru voi şi care va contribui la validarea a ceea ce spunem despre eliberarea
controlului.

Trecerea în revistă a controalelor asupra minţii

Am vorbit despre controlul asupra minţii, acest joc uriaş ce se joacă în capul vostru iar şi
iar în legătură cu ce este corect şi ce este greşit, ce puteţi gândi şi ce nu puteţi gândi.

28
Sesiunile de la Oslo: De la control la libertate
Aceste controale ale minţii duc la o complexitate şi mai mare în creier. Vă fac să creaţi
toate aceste – cum să spun – niveluri, straturi şi pasaje secrete în minte şi toate acele
lucruri despre subconştient, supraconştient şi ultraconştient şi puţinconştient. (râsete)

Devine atât de complex şi foarte mental pentru că de fiecare dată când puneţi un control
în minte, acea parte a unei funcţii naturale a creierului nu dispare, de fapt, doar merge în
altă parte. Iar uneori, dacă vă controlaţi foarte mult mintea, ceea ce se va petrece va fi că
se va deghiza, pentru că, într-un fel, voi nu vreţi să o acceptaţi drept ceea ce este, aşa că
se va deghiza în altceva.

Într-un caz sever, veţi deveni personalitate multiplă. Nu e nimic în neregulă cu o


personalitate multiplă, apropo, însă în acest dezechilibru intraţi în probleme. Veţi juca un
asemenea joc de control mental şi de v-aţi ascunselea mentală încât veţi începe să vă
sfărâmaţi identitatea, prin creier.

Controalele asupra minţii sunt foarte, foarte puternice. Unele dintre ele au fost create prin
jurăminte, iar de dimineaţă noi am fost foarte fericiţi – nu am văzut jurăminte la
ceremonia de nuntă. Jurămintele sunt controale. Jurămintele sunt limitări. Fiecare dintre
voi a jurat ceva în trecut, într-o viaţă trecută. Mulţi dintre voi aţi depus jurământ lui Iisus,
Yeshua, şi a fost minunat. În vremurile lui Iisus, ale lui Yeshua, aţi jurat să fiţi purtători
ai energiei divine pe Pământ. Aţi jurat să urmaţi căile şi învăţăturile lui Yeshua.

Pe atunci era potrivit. Pe atunci era nevoie să ancoraţi energia. Dar este foarte potrivit ca
acum să eliberaţi acel jurământ – mai întâi pentru că aţi făcut acea lucrare şi, în al doilea
rând, pentru că un jurământ nu este nimic altceva decât un control, un control care poate
vă ajută să vă concentraţi, însă în cele din urmă se învecheşte. Voi vă extindeţi dincolo de
nevoia pentru acel control.

Foarte mulţi dintre voi aţi depus jurăminte în vremurile de început ale bisericii, pe când
biserica creştină se dezvolta în Europa şi în Orientul Mijlociu, chiar şi în cele două
Americi. Voi aţi depus jurăminte să fiţi preoţi şi călugăriţe. Câţi dintre voi aţi depus
jurământ de celibat şi încă vă confruntaţi cu probleme ce au rămas de atunci? Vă simţiţi
vinovaţi în legătură cu sexul – teribil de vinovaţi de sexul cu alţii, chiar şi cu voi înşivă –
chiar dacă aţi încălcat acel jurământ de o mie de ori chiar în viaţa în care l-aţi depus. De
fiecare dată când faceţi sex aveţi senzaţia de vină, că faceţi ceva greşit, că dumnezeu sau,
şi mai rău, că Tobias se uită. (râsete din partea audienţei şi a lui Tobias)

Aceste jurăminte nu sunt altceva decât controale, iar acea energie trebuie să meargă
undeva. Poate că aţi jurat să rămâneţi singuri pentru a-l servi pe dumnezeu, ceea ce este o
contradicţie în termeni. Cum puteţi jura să fiţi singuri gândindu-vă că astfel îl serviţi pe
dumnezeu? Asta nu-l serveşte deloc pe dumnezeu. Atunci când depuneţi acel jurământ –
este un control – o să apară în altă parte. Va apărea, probabil, ca abuz sau ca perversiune
sexuală, vedeţi voi. Tot ce aţi făcut a fost să încercaţi să controlaţi o energie pe care nu
vreţi să o controlaţi de la bun început.

Există tot felul de controale mentale, controale mentale despre ce este bun sau rău, în
special despre ce ar trebui sau nu să gândiţi, ce programe de televiziune ar trebui sau nu
să urmăriţi, ce cărţi, ce lucruri spirituale… lista continuă la nesfârşit. Puteţi fi atât de

29
Sesiunile de la Oslo: De la control la libertate
curajoşi încât să eliberaţi toate aceste controale şi să ştiţi că totul este potrivit? Nu
înseamnă că trebuie să alegeţi să experimentaţi totul; înseamnă doar eliberarea
controalelor mentale.

Ne vom referi mai mult la controalele mentale în câteva săptămâni, când ne vom avea
adunarea noastră anuală Shaumbra. O să intrăm în unele din detaliile acestor lucruri, aşa
că nu vom trece mai departe cu acestea azi, cu excepţia rugăminţii, dacă sunteţi pregătiţi,
de a elibera controalele mentale. Iar dacă alarmele se declanşează, dacă ceva spune: “Da,
dar dacă eliberez controalele s-ar putea să fiu cu totul în afara controlului. S-ar putea să
înnebunesc cu totul. S-ar putea să fac ceva jenant”, atunci priviţi cum lucrează aceste
controale. Voi spuneţi: “O să eliberez controlul, dar nu vreau să fac nimic jenant. Nu
vreau să fac nimic din cauza căruia alţii să mă perceapă ca fiind total diferit, total nebun”.

Cel mai mare dar pe care vi l-aţi putea oferi vouă înşivă este să înnebuniţi puţin. Iar alţi
oameni, de fapt, ar aprecia. Ar putea fi puţin geloşi, dar ei de fapt… doar gândiţi-vă:
atunci când vedeţi un copil ce se joacă, dansează, cântă, sare peste un grilaj, râzând
continuu, iar apoi se rostogoleşte pe iarbă, la ce vă gândiţi? “Ah, uite acel copil. Uite ce
libertate are”. Acum, dacă vedeţi un adult care face asta… (râsete) sigur vă gândiţi că a
înnebunit. De ce? Din cauza controalelor asupra minţii.

Mintea spune: “Nu este potrivit pentru un adult. Adulţii trebuie să fie foarte sobri şi
controlaţi. Cu siguranţă nu e potrivit ca ei să se rostogolească pe iarbă, să râdă, să alerge,
să cânte şi să-şi fluture mâinile în aer”. Dar de fapt, Shaumbra, dacă oamenii ar vedea
acest exemplu la alt adult, o parte din interiorul lor va zâmbi, va spune: “Ia te uită, un
adult poate să fie atât de liber de control încât se poate bucura de moment. Îşi poate
exprima bucuria deschis şi liber”. Aşa că încercaţi. Încercaţi. O să dansez alături de voi.

Trecerea în revistă a controalelor spirituale

Iar apoi mai există şi controlul asupra spiritului, despre care am vorbit ieri, despre
eliberarea lui. Acesta a fost punctul în care s-au declanşat alarmele. Este una să vorbim
despre controlul fizic şi eliberarea sa şi este alta să vorbim despre mental, putem simţi cu
toţii beneficiile sale. Însă controlul asupra lui dumnezeu, eliberarea...

Atunci când vorbim despre eliberarea controalelor este ca şi cum am vorbi despre
deschiderea porţilor castelului, coborârea podului, deschiderea porţilor, permisiunea ca
energia să se mişte din nou înăuntru şi în afară, liber şi deschis. Desigur, programarea
veche şi controalele vechi spun că, potenţial, l-aţi lăsa să intre pe Satana, diavolul,
energia demonică. Acesta este un fel de control foarte vechi, impus parţial prin conştiinţa
umană, parţial impus de voi înşivă, însă este un control care îi ţine pe cei mai mulţi
oameni cu totul blocaţi. Oamenii care au un trecut religios şi spiritual au tendinţa de a
avea niveluri majore de control. Atunci când încetaţi să mai încercaţi să controlaţi energia
lui dumnezeu, energia sinelui vostru, atunci transcendeţi de la a fi omul limitat la a fi
omul măreţ, divin.

Dar în acea afirmaţie simplă este anxietate. Este frică. Nelson Mandela a spus, de fapt, că
oamenii se tem cel mai mult de cine sunt ei cu adevărat. Cea mai mare frică a voastră este

30
Sesiunile de la Oslo: De la control la libertate
să vă cunoaşteţi propria putere, propriul sine, propriile capacităţi. Aşa că există o întreagă
problemă a controlului în jurul subiectului Spiritului, a lui dumnezeu, pentru că atunci nu
trebuie să fiţi faţă în faţă cu cine sunteţi cu adevărat, cu capacităţile voastre imense de
creatori, cu incredibila voastră abilitate de a crea prin cunoaştere instantanee, prin
instantaneea... o vom numi dorinţă. Dorinţa este diferită de vrere sau nevoie. La cel mai
înalt nivel, Spiritul doar doreşte – doreşte să se exprime şi să creeze.

Astfel că există frica de a readuce acea capacitate – frica bazată parţial pe lucruri ce s-au
petrecut cu mult înainte ca voi să fi venit pe Pământ – capacitatea de a crea instantaneu,
spaima că dacă aţi avea capacităţi depline de creator poate că le veţi folosi greşit, poate că
veţi fi conduşi de o forţă întunecată, poate că veţi fi respinşi de alţi oameni. Aşa că există
un control plasat asupra lui dumnezeu şi este parte a motivului pentru care la acel
moment de ieri au pornit alarmele.

Aşa că ne vom întoarce la acel punct, ne vom întoarce la punctul eliberării controalelor
asupra lui dumnezeu, a divinităţii voastre. Vă vom ruga, dacă sunteţi doritori, dacă simţiţi
că este timpul, să respiraţi adânc... acordaţi permsiunea de a elibera acele controale… şi
de a începe să experimentaţi în viaţa voastră o energie nouă şi diferită a Spiritului…
(pauză) o energie a Spiritului şi a unui dumnezeu foarte diferit de orice aţi fi gândit
înainte... o energie a Spiritului ce este subtilă, iubitoare, dar nu în termenii în care v-aţi fi
putut gândi înainte… să experimentaţi un dumnezeu din voi înşivă care nu are controale
sau limitări, nu are nici măcar definiţii… un dumnezeu care nu vine să vă salveze sau să
vă mântuiască… un dumnezeu care nu vine ca să pogoare daruri umane asupra voastră, ci
un dumnezeu care vă întoarce la echilibrul identităţii voastre depline. (pauză)

Iar dacă sunteţi pregătiţi, doar respiraţi adânc… şi daţi permisiunea ca încet şi cu blândeţe
să eliberaţi controalele pe care le-aţi avut asupra Spiritului… (pauză) … iar apoi ascultaţi
un moment. (pauză lungă) Nu e nevoie să vă forţaţi să auziţi ceva. Ascultaţi fără efort.
(pauză) A asculta este pur şi simplu A Fi în momentul Acum. (pauză) A asculta înseamnă
capacitatea de a fi atât de mult în pace cu voi înşivă, fără control, încât să nu aveţi nevoie
să umpleţi momentul cu nimic... (pauză) … înseamnă că momentul poate doar să fie.
(pauză)

Respiraţi adânc şi ascultaţi, fără nelinişte, fără să încercaţi să faceţi nimic. (pauză lungă)
Ceea ce avem aici este un moment sigur – un moment foarte sigur.

Spaţiul sigur

Este în natura umană ca oamenii să pună controale asupra lucrurilor atunci când nu se
simt în siguranţă. Acesta este motivul pentru care fiecare dintre oameni îşi are propriile
mecanisme de protecţie, propriile controale şi limitări, căci ei nu s-au simţit în siguranţă.
Nu s-au simţit siguri ca fiinţe fizice. Nu s-au simţit în siguranţă în minte. Nu s-au simţit
în siguranţă în relaţia cu spiritul lor. Iar pentru că nu a existat o senzaţie de siguranţă,
oamenii au devenit închişi şi controlaţi.

Controalele, de fapt, nu îi fac să fie mai în siguranţă. Sunt o iluzie a siguranţei.


Controalele, într-un fel, îi fac pe oameni să fie mai puţin în siguranţă, pentru că acum nu

31
Sesiunile de la Oslo: De la control la libertate
se află în exprimarea lor deplină, sunt închişi şi limitaţi, iar ca urmare mai supuşi
influenţeleor exterioare. Atunci când ajungeţi la punctul în care vă simţiţi în atât de multă
siguranţă cu corpul, mintea şi spiritul vostru, nu mai există nevoia de a avea niciun fel de
protecţie.

Acest moment, chiar acum, este foarte sigur. S-ar putea ca energii întunecate să se mişte
prin sală, dar în cea mai mare parte nici nu vă observă şi nici nu vă recunosc. Ele sunt pe
afară, în propria lor călătorie. Nici măcar nu vă văd, aşa că nu vă vor deranja. Vă aflaţi în
acest moment sigur, iar corpul vostru îşi poate rezerva un moment ca să facă ce are
nevoie să facă şi ce vrea să facă – să se regenereze, continuu, iar şi iar, să se reînnoiască.
Atunci când simte că este în siguranţă şi că nu este ameninţat, atunci când nu există
controale, poate face o lucrare miraculoasă de regenerare. Unii dintre voi au vrut o
regenerare fizică. Acum este un timp minunat de a permite ca trupul să o facă – nu să o
fac eu, ci să permiteţi trupului vostru să facă regenerarea – chiar acum, în acest spaţiu
sigur.

Nu, nu e nevoie să creăm ceva. Unul dintre voi încearcă să creeze o piramidă. Despre ce
este vorba? De ce să avem nevoie de o piramidă? Nu cumva e un control? De ce… tu
încerci să pui o piramidă aurie deasupra noastră, a tuturor – să nu faci asta. Nu avem
nevoie de ea. Iar ceilalţi nu o vor – mulţumim. Ceilalţi nu o vor. Suntem în siguranţă aici
fără piramidă, fără nimic din acestea. Este ceva foarte vechi, din alte vremuri. (râsete)
Adevăratul… (Tobias râde) l-am amuzat şi pe Cauldre. Adevăratul om în Noua Energie
nu are nevoie de toate acestea. Sunt doar de decor. Sunt păcăleli. Sunt instrumente vechi.
Nu sunt decât un spectacol de vraci de bâlci.

Aşa că noi nu suntem vraci de bâlci. Suntem Noua Energie. Suntem Shaumbra. Putem sta
chiar aici sau oriunde altundeva şi putem crea un spaţiu sigur, iar în acel spaţiu sigur nu
avem nevoie de controale. Totul se rezolvă pe sine în spaţiul sigur.

Propria voastră dimensiune

Literalmente, iată ce se petrece în spaţiul sigur, spaţiul vostru sigur şi personal, pe care îl
creaţi acum pentru voi: creaţi pentru voi o dimensiune, dimensiunea voastră personală, iar
aici există şi o dimensiune de grup. Această dimensiune nu are ziduri. Această
dimensiune nu are protecţii, nu are nevoie de ele. Şi totuşi voi aţi creat ceea ce noi am
numi o semnătură vibraţională, dar de fapt nu este vibraţională – o semnătură energetică
unică.

Voi staţi acum în propria voastră dimensiune. Acea dimensiune poate fi percepută de
oamenii care există în ceea ce aţi numi a treia dimensiune sau dimensiunea conştiinţei de
masă. Ei vă pot percepe, iar din punctul lor de vedere şi de percepţie sunteţi parte a
dimensiunii lor, dar nu este aşa cu adevărat. Voi aţi creat o dimensiune care are
capacitatea de a exista în multiple dimensiuni sau care poate fi percepută în multiple
dimensiuni în acelaşi timp, dar care, totuşi, este propria voastră semnătură sau amprentă
dimensională şi unică.

32
Sesiunile de la Oslo: De la control la libertate
Este spaţiul vostru sigur, ca dimensiune ce există împrejurul vostru în orice moment
alegeţi şi poate exista permanent. Dar, din nou, vă vom reaminti că această dimensiune
nu are ziduri, nu are bariere. Voi tocmai v-aţi ales propria stare suverană de a fi. Acea
stare suverană de a fi poate coexista cu alte stări de a fi, însă îşi are propria identitate
unică.

Asta înseamnă „suveran” – eliberarea controalelor, deconectarea de la reţele,


deconectarea de la vechile căi ale hrănirii. Fiinţele suverane există în propriile lor
dimensiuni, întotdeauna. Saint-Germain îşi are propria dimensiune şi ea se poate contopi
şi poate fuziona cu altele. Poate fi percepută de alţii, dar este a lui şi doar a lui. Ştim că
pare puţină contradicţie, dar dacă simţiţi acea energie, veţi înţelege despre ce vorbim.
Este un perpetuu spaţiu sigur, pentru că voi l-aţi proiectat ca dimensiune a voastră
personală. Fără controale, voi aţi permis integrarea deplină a corpului, minţii şi spiritului
şi aţi permis şi aţi ales să fie în spaţiu sigur continuu. Nu există niciun motiv să ridicaţi
iar controalele, barierele sau limitările.

Dimensiunea voastră personală este precum vehicului vostru personal. Acea dimensiune
este foarte flexibilă. Nu păstrează aceleaşi caracteristici, se schimbă mereu. Uneori
caracteristicile dimensiunii voastre sunt paralele cu a treia dimensiune. Alteori se
intersectează cu multe alte dimensiuni în acelaşi timp. Uneori dimensiunea voastră poate
fi expansională şi largă, foarte mare – nu vă îngrijoraţi că ocupă spaţiul altei dimensiuni.
În fizica dimensională nu există spaţiu, vedeţi voi. Aveţi tendinţa de a vă gândi că
dimensiunile ocupă un anume volum de spaţiu sau că au o anumită intensitate a energiei
sau a ceea ce aţi numi lumină. Nu este aşa. Nu e deloc aşa. Dimensiunile nu ocupă spaţiu.
Iată-vă aici, cu o dimensiune unică a voastră şi este un spaţiu sigur perpetuu. În spaţiul
sigur din dimensiunea voastră nu există nevoia de controale sau protecţie. De ce? Pentru
ea este voi. Voi vă asumaţi stăpânirea asupra sa. Voi vă cereţi propria fiinţă suverană.
Nicio altă fiinţă nu o poate ataca. Nicio altă fiinţă nu vă poate lua acea dimensiune. Nicio
altă fiinţă nu vă poate prosti sau înşela.

Dacă doi dintre voi, de exemplu, împărtăşiţi o relaţie, doi dintre voi care s-au căsătorit,
aşa cum aţi văzut de dimineaţă, nu vă contopiţi dimensiunile. Pur şi simplu acceptaţi
dimensiunea celuilalt. Nu puneţi acum dimensiunile într-una singură, însă aveţi
compatibilitatea între identităţile şi dimensiunile voastre unice.

Vom vorbi mai mult despre fizica dimensională în una din seriile ce urmează pentru
învăţători, dar am vrut să o aducem aici. Noi am vrut să o aducem cu acest grup
Shaumbra ce stă lângă apă, Shaumbra din multe ţări diferite, cu multe trecuturi diferite,
dar cu un lucru în comun – dorinţa de a elibera controalele şi de a trăi pe deplin.

A fost o onoare să fim aici cu fiecate dintre voi. Am trecut prin multă informaţie. Dorim
ca această informaţie să fie disponibilă şi pentru alţi Shaumbra, de asemenea, pentru a-i
ajuta să experimenteze eliberarea controalelor şi apoi cum e să simtă că sunt în siguranţă,
în propria dimensiune. Şi cu cea mai mare iubire vă mulţumim pentru acest timp în care
suntem cu voi.

Şi aşa este.

33
Sesiunile de la Oslo: De la control la libertate

Întrebări şi răspunsuri

Şi aşa este, dragi Shaumbra, ajungem la timpul întrebărilor şi răspunsurilor. Multe


întrebări au fost scrise pe bucăţi de hârtie, au fost aduse aici spre a fi adresate, dar vă vom
cere să staţi o clipă, să intraţi în interior şi să întrebaţi, să priviţi o clipă în interior: care
este întrebarea reală pe care o aveţi? Deşi sunt multe, multe întrebări trecute pe hârtie,
mai există şi întrebări mai profunde pe care le aveţi, întrebări pe care le-aţi avut înainte de
a veni la această adunare, motivele pentru care voi aţi ales să veniţi aici de la bun început,
lucruri pentru care vrut un răspuns în adâncul vostru, o întrebare foarte personală, foarte
intimă.

Staţi o clipă să respiraţi şi să ascultaţi. Care a fost acea întrebare? Ce a fost în ultimul
timp în mintea şi în inima voastră? Care este acea întrebare care v-ar aduce cea mai mare
împlinire şi cel mai mare confort pentru a merge înainte? Ascultaţi o clipă… (pauză)
Fiecărei întrebări a fiecărui Shaumbra de aici i se va răspunde azi într-un fel sau altul.
Poate că nu veţi realiza răspunsul astăzi. Poate îl veţi realiza mâine sau săptămâna
viitoare, însă datorită energiei pe care aţi creat-o aici, în această experienţă de la Oslo,
răspunsul va veni la voi – un răspuns foarte personal la o întrebare foarte personală, nu
neapărat cea scrisă pe o bucată de hârtie, ci întrebarea profundă pe care o aveţi.

În ultimele zile noi am vorbit despre eliberarea controlului, am vorbit despre a vă acorda
vouă înşivă permisiunea de a-l elibera. Nu mai aveţi nevoie de el. Este ceva care nu vă va
fi util pentru a merge înainte. Controlul asupra corpului, controlul asupra minţii şi a
spiritului nu este ceva care să vă trebuiască atunci când veţi merge înainte, aşa că îl puteţi
lăsa aici. Îl puteţi lăsa în urmă.

Împreună, ca grup, haideţi să respirăm adânc şi pur şi simplu să lăsăm controalele în


urmă. Fiinţele angelice vor veni şi le vor mătura mai târziu. Nu vă faceţi griji că veţi face
mizerie pe podea, o să curăţăm noi pentru voi. Iar apoi fiţi foarte atenţi la cum este viaţa

34
Sesiunile de la Oslo: De la control la libertate
voastră fără toate acele controale. Observaţi chiar şi cum ele încearcă să se întoarcă, dar
nu le puteţi invita înapoi. Le puteţi lăsa în urmă.

Veţi observa cum restul lumii operează cu multe, multe controale. Totul controlat. Veţi
observa cum alţi oameni ar putea încerca să vă controleze, dar voi nu sunteţi obligaţi să
vă controlaţi. Puteţi elibera asta şi puteţi fi cu adevărat liberi să fiţi învăţătorul, ghidul ori
măcar să fiţi pur şi simplu voi înşivă, doar să experimentaţi cum este să trăiţi o viaţă pe
Pământ în care pur şi simplu să fiţi voi înşivă.

Cu asta, sa trecem la întrebările de astăzi.

ÎNTREBAREA 1: Tobias, ce pot să fac pentru a-mi susţine copiii adolescenţi? Ei îşi dau
seama că eu mă schimb şi se tem că m-ar putea pierde şi că nu îi mai iubesc.

TOBIAS: Desigur şi vom extinde asta nu doar la copiii adolescenţi, ci şi la soţi sau soţii,
la copii mici, la prieteni şi colegi. Tu întrebi ce poţi face pentru ei – pentru cei care te
iubesc, pentru cei care au nevoie de tine, dar ei pot simţi că energia ta se schimbă, iar asta
îi sperie, căci schimbarea este dificil de acceptat de către oricine. Copiii se întreabă dacă
o să mai fi acolo pentru ei, dacă o să mai ai grijă de ei.

Primul şi cel mai important lucru pe care îl poţi face este să asculţi, nu să reacţionezi
exagerat pe loc, nu să încerci să umpli vreun fel de vid şi nu să încerci doar să le linişteşti
temerile. Vei vrea să asculţi ce se petrece realmente cu ei. Ascultă-le cuvintele, ascultă ce
ei nu spun şi probabil vei descoperi că au şi alte întrebări şi îngrijorări, legate nu doar de
ei, ci de tine. Se întreabă dacă tu te simţi în siguranţă, se întreabă dacă faci cel mai bun
lucru pentru tine, se întreabă dacă ai grijă de tine.

Aşa că cel mai bun lucru, în special pentru tine, care ai pus întrebarea despre adolescenţi,
este să asculţi… ascultă ceea ce spun ei şi, mai mult decât orice, înţelege că acum ei vor
să fie auziţi şi înţeleşi de tine într-un mod nou. Şi ei se schimbă, în parte datorită energiei
tale, în parte pentru că tu te schimbi. Le permite lor să treacă prin schimbare, iar o parte
din ei vrea ca tu să înţelegi cum se schimbă şi ei în acelaşi timp. Aşa că sublinem
răspunsul: ascultă. Mulţumim.

ÎNTREBAREA 2: Legat de eliberarea controlului asupra corpului, acum trei ani am


început să simt simptomele ascensiunii şi am descoperit că mă ajută dacă mănânc
cantităţi uriaşe de ciocolată şi zahăr. Am crezut că este în regulă. Până la urmă, sunt în
Noua Energie, aşa că pot să mănânc orice doresc, nu? Acum un an am fost diagnosticat
cu un diabet foarte serios, cu un nivel astronomic al zahărului în sânge. Am trecut imediat
pe regim strict, aproape fără niciun fel de carbohidraţi, iar astăzi sunt din nou aproape de
normal, dar corpul meu încă intră în dezechilibru dacă eu consum carbohidraţi. De ce am
creat asta şi cum pot să învăţ să am din nou încredere în corpul meu şi să nu controlez
ceea ce mănânc? Ce pierd din vedere aici?

TOBIAS: În esenţă pierzi… la un nivel emoţional îţi lipseşte elementul iubirii de sine.
Oricând, la Shaumbra, există o inconsistenţă sau un dezechilibru al nivelului zahărului în
sânge, în general vă lipseşte dulceaţa proprie din viaţa voastră. Încercaţi să o luaţi din altă

35
Sesiunile de la Oslo: De la control la libertate
parte. Deseori încercaţi să o luaţi de la alţi oameni, iar în cazul în care mâncaţi foarte
multă ciocolată încercaţi să luaţi de acolo acea dulceaţă.

Nu a fost nimic în neregulă, căci tu ai învăţat în cele din urmă că trebuie să ai mai multă
grijă de tine. Trebuie să te iubeşti pe tine la un nivel mult mai mare. Odată ce ai readus în
viaţa ta dulceaţa, iubirea pentru tine, nu vei mai avea acest dezechilibru al zahărului în
sânge. Noi spunem asta anume despre Shaumbra. Uneori apare întrebarea: “Asta se aplică
tuturor oamenilor?” Însă vom spune că toată problema cu carbohidraţii şi zahărul din
sânge are legătură cu iubirea de sine. Echilibrează asta şi toate celelalte vor redeveni
echilibrate.

ÎNTREBAREA 3: Îţi mulţumesc pentru seminar. Este exact ceea ce am cerut eu. Acum
două luni am aflat de abuzul sexual la care am fost supusă pe când aveam trei ani. Tu ştii
despre durerea mea, frica şi încrederea în mine atât de scăzută şi cum am încercat să
supravieţuiesc cu cei doi părinţi ai mei, ambii creştini fervenţi. De ce am nevoie ca să mă
eliberez? Şi am putea avea în curând un grup în Norvegia? Eu sunt pregătită. Cu cine ar
trebui să lucrez? Viitorul meu – plante, ierburi, produse organice?

TOBIAS: Desigur. Vorbim despre problema managementului energiei şi a abuzului,


numită, de asemenea, energia sexuală. Este una din cele mai dificile şi provocatoare
dintre toate problemele prin care va trece Shaumbra. Va exista un workshop şi informaţia
va fi adusă aici, în Norvegia, într-un fel sau altul.

Aşa cum ai experimentat, energia abuzului sexual şi energia abuzului sunt foarte, foarte
puternice şi pot afecta fiecare parte a vieţii voastre. În acest workshop despre
managementul energiei, noi vorbim despre cum să oprim virusul abuzului energetic şi al
furtului de energie. Vorbim despre cum fiecare victimă devine la rândul său abuzator, iar
apoi perpetuează acea energie de la un om la altul. Este purtată prin descendenţa
strămoşească, de familie, este adusă de prieteni şi îndeosebi de cei pe care îi iubim –
partenerii.

Aşa că se discută mult şi, cum să spun, multe şcoli şi workshopuri vor veni ca rezultat.
Este potrivit ca toţi Shaumbra să participe pentru a înţelege cum are loc energia abuzului
şi cum i se poate pune capăt. Atunci când vor exista destui oameni care aleg să nu fie
parte a acestui virus al energiei şi a energiei abuzului, veţi avea potenţialul de a schimba
conştiinţa şi de a-i transforma pe toţi cei ce aleg să iasă din asta.

În ceea ce priveşte produsele organice şi ierburile, cel mai bine pentru tine este să simţi
tu, să descoperi tu care dintre aceste substanţe despre care vorbeşti lucrează cel mai bine
pentru tine. Fiecare iarbă, fiecare aliment, fiecare plantă are o vibraţie diferită. Pentru că
fiinţa ta fizică se schimbă într-un ritm atât de rapid, nu există un răspuns pe care să ţi-l
putem da azi şi care să se mai aplice şi peste un an. Corpul tău se va schimba şi diversele
ingrediente sau elemente se vor schimba împreună cu el.

Aşa că doar simte. Vorbeşte cu ierburile. Vorbeşte cu mâncarea. Simte-i energia şi apoi
descoperă dacă este potrivită pentru tine. Mulţumim.

ÎNTREBAREA 4: Cum e cu A.A. – Alcoolicii Anonimi – şi cu spiritualitatea la __ ?

36
Sesiunile de la Oslo: De la control la libertate

TOBIAS: Desigur. Vorbeşti despre alcoolici, ceea ce reprezintă o energie a dependenţei.


Acum un număr de ani s-a format un grup nuimit Alcoolicii Anonimi, care a avut un
impact profund asupra celor care alegeau să elibereze dependenţa.

În Noua Energie o să facem un pas mai departe. La un anume punct va fi important să


eliberezi conceptul că eşti alcoolic. O parte din ceea ce face AA este să vă ajute să
înţelegeţi cum să părăsiţi alcoolul, cum să eliberaţi, să capitulaţi sau să permiteţi unei
energii mai mari, care cu adevărat este tot a voastră, să vină, cum să vă descurcaţi cu voi
înşivă. Dar, la un anume punct, pentru Shaumbra va fi important de eliberat ideea că
sunteţi alcoolici. A fost doar un joc pe care l-aţi jucat. Nu veţi vrea să continuaţi să purtaţi
asta cu voi, iar acesta este singurul neajuns pe care îl vedem în programul AA. Vine un
moment în care trebuie să vă puteţi uita în oglindă şi să spuneţi: “Nu mai sunt alcoolic.
Poate că un timp am fost un înger beat, dar acum eliberez şi asta”.

Este o poveste, un sistem de credinţă pe care mulţi dintre cei care au fost la AA continuă
să-l poarte, iar într-un anume sens este un control. Este o limitare. Acum puteţi fi liberi de
asta. Înseamnă că ar trebui să vă duceţi să cumpăraţi o sticlă de whisky sau votcă pentru a
testa conceptul? Nu neapărat. Dar nu înseamnă că ar trebui să vă fie frică de sticlă în
continuare. Nu are putere asupra voastră. Eliberează conceptul că eşti alcoolic. Eşti un
om divin. Mulţumim.

ÎNTREBAREA 5: Conduc o academie care formează psihoterapeuţi Gestalt. Suntem pe


calea cea bună cu modul în care lucrăm cu conectarea dintre corp şi psihic? Va fi posibil
să integrăm Noua Energie în acea lucrare?

TOBIAS: Desigur, există multe modalităţi şi niciuna dintre ele nu este potrivită. Multe
lucruri despre care am vorbit cu Shaumbra nu sunt potrivite pentru alţi oameni, pentru
alte grupuri. Omenirea are conştiinţe la multe niveluri diferite, iar lucrarea pe care o
faceţi cu terapia Gestalt e foarte potrivită pentru cei ce vin la voi. Este foarte potrivită
pentru conectarea dintre corp, minte şi spirit. Îi ajută să înţeleagă bazele şi chiar unele din
aplicaţiile mai avansate ale tehnicilor energetice în vieţile lor. Îi scoate din minte şi
începe să le deschidă multe alte centre energetice.

Aşa că da, într-adevăr, este foarte potrivită pentru cei care vin la voi, dar la un anume
punct vor trece la alte lucruri. Alţii vor veni. Unii ar putea să-şi găsească drumul spre
lucrările şi învăţăturile Shaumbra, alţii ar putea merge în alte direcţii. Însă pentru aceia cu
care lucraţi acum, este foarte potrivit.

Este o lecţie bună, o înţelegere bună şi pentru Shaumbra. Pe măsură ce veţi ieşi în afară şi
veţi preda diverse lucruri, s-ar putea să prindeţi diverse modalităţi, diverse tehnologii,
diferite moduri de a preda ceea ce aveţi de predat. Cei care rezonează cu asta vor veni la
voi. Unii s-ar putea să vină pentru scurt timp şi apoi să meargă în altă parte, nu din cauză
că voi lucraţi prost sau că vă lipseşte ceva, însă oamenii merg la diverse niveluri pentru a-
şi satisface propriile nevoi şi necesităţi.

Singurul lucru pe care îl cerem de la voi, cei care sunteţi acum învăţători sau care veţi fi
mai târziu, dacă lucraţi cu o anume modalitate, o tehnică sau un concept, vă rugăm să vă

37
Sesiunile de la Oslo: De la control la libertate
asiguraţi că mai întâi îi aplicaţi energia voastră. Dacă lucraţi cu ceva precum terapia
Gestalt, vă vom ruga să vă asiguraţi că nu urmaţi doar indicaţiile rigide, că vă adăugaţi şi
propria energie, de asemenea.

Şi da la a doua parte a întrebării, există un potenţial foarte puternic de a aduce Noua


Energie prin terapiile şi metodele Gestalt. Aceasta este o metodă foarte potrivită pentru a
începe integrarea Noii Energii, dar nimeni nu lucrează în prezent la cum se face asta, aşa
că ar putea fi un indiciu pentru ceva ce aţi putea vrea să faceţi.

ÎNTREBAREA 6: Fratele meu şi cu mine am fost mereu pe aceeaşi cale spirituală, dar
acum el este în contact cu Iisus şi cu nişte OZN-uri. I se spune că el o să ajute oameni în
Al Treilea Război Mondial, care urmează în curând. Ai vreun comentariu despre asta şi ai
vreun sfat pentru mine?

LINDA: Sună de parcă vorbeşte de fratele meu, nu de al lui! (râsete)

TOBIAS: Desigur, avem un comentariu despre asta. De fapt avem trei comentarii.
Dramă, dramă şi iar dramă. (râsete) Este o energie adictivă minunată. Este o energie
foarte convingătoare. Este mult mai distractiv să se gândească la nave spaţiale, Al Treilea
Război Mondial, Iisus şi la toate astea amestecate. Este foarte, foarte dramatic şi distrage
persoana de la a merge profund în sine. O distrage de la lucrarea interioară precum cea pe
care am făcut-o aici, în acest weekend. Noi glumim din când în când cu Cauldre, spunând
că grupurile care asistă ar fi mai mari dacă am vorbi despre forţe extraterestre ce vin pe
Pământ ca să-i salveze pe oameni, dar nu ar fi real şi nu ar fi adevărat.

Aşa că acesta drag ţie este pur şi simplu implicat într-o energie a dramei şi ea se va
epuiza după un timp. Nu se poate susţine pe sine. Aceste tipuri de dramă sunt ca zahărul:
satisfac o dorinţă interioară pentru scurt timp, dar apoi, ca în întrebarea de mai devreme
despre zahăr, aveţi tendinţa de a scădea foarte mult. Va fi foarte important să fii acolo
pentru cel drag când va trece prin perioada de scădere, când va descoperi că extratereştrii,
Yeshua şi Al Treilea Război Mondial nu vor avea loc, că totul se petrece în interior. Va fi
un timp potrivit nu să-i ţii predici, nu să-i spui “Ţi-am zis eu”, ci ca să fii acolo şi să spui:
“Eşti pregătit pentru următoarea parte a călătoriei tale, partea care nu abuzează şi nu
distorsionează energia, nu o deformează, ci te ajută să îţi descoperi propriul adevăr? Nu
adevărul meu, nu al altcuiva, ci al tău”.

Aşa că doar merge pe o diversiune temporară. S-a prins în energii foarte înalte ale dramei
şi este timpul să stai în spatele zidului scund şi să-l binecuvintezi pentru ceea ce alege.

ÎNTREBAREA 7: Dragă Tobias, am o fiică ce are 34 de ani. Suferă de depresie de la 17


ani. În ultimii trei, patru ani a folosit medicamente pentru psihic, dar acum nu le mai ia şi
are o perioadă îngrozitoare. Are multă mânie blocată şi spune că îi este teamă că ar putea
omorî pe cineva în furia ei. Ce pot face eu ca mamă? Şi, Tobias, sunt şi eu Shaumbra?
Mă cunoşti?

TOBIAS: Desigur, te cunosc, căci toţi Shaumbra cu care lucrăm acum sunt cei cu care
noi am mai lucrat şi înainte. Cu toţii ne cunoaştem. Şi într-adevăr eşti Shaumbra – dacă tu
alegi. Nu este un club. Nu e nevoie să vă înscrieţi nicăieri, să vă înregistraţi. Shaumbra

38
Sesiunile de la Oslo: De la control la libertate
înseamnă, simplu, familie, înseamnă a intra în Noua Energie cu un grup de spirite
similare şi înseamnă că voi alegeţi să vă urmaţi propriul adevăr interior.

Acum, despre fiica ta: o să-i oferim un răspuns simplu, iar răspunsul simplu este
respiraţia. Respiraţia poate ajuta pe oricine să depăşească depresia, pentru că nu puteţi
respira profund, nu puteţi respira sincer şi să rămâneţi în depresie. Respiraţia va aduce la
suprafaţă probleme pe care psihanaliza nu va fi niciodată în stare să le ridice. Respiraţia
aduce adevărul la suprafaţă. Unii nu vor să facă asta, pentru că se tem de respiraţia
profundă. Se tem de ceea ce ar putea apărea. În cazul fiicei tale, se teme că ar putea face
ceva care să-i rănească pe alţii şi foloseşte asta ca metodă pentru a-şi suprima propria
nelinişte interioară şi depresia.

Printre Shaumbra există, desigur, câţiva experţi în respiraţie, precum Aandrah, care îi
conduce pe cei care lucrează cu respiraţia. Aandrah şi Garret lucrează cu respiraţia şi
depresia şi îi vor pregăti şi pe alţii să facă acelaşi lucru. Lucrul cu cineva aflat într-o
depresie adâncă, cu cei care simt că ar putea fi violenţi sau mânioşi, necesită ghidare şi
consiliere. Nu le puteţi spune pur şi simplu să respire şi apoi să-i lăsaţi pe cont propriu. E
nevoie de compasiune, e nevoie de multă răbdare.

În special cei care nu mai iau un anume tip de medicamente, cele psihotrope şi ceea ce
numim medicamente pentru minte au dificultăţi foarte, foarte mari. Dar, dacă puteţi,
aduceţi-i iar la respiraţie, faceţi-i să respire din nou viaţa. Asta este ceea ce a murit în ei –
viaţa şi dorinţa de a trăi. Indiferent de motiv – şi el chiar nu contează – ei au intrat în
starea de depresie, dar pot porni din nou prin respiraţie.

Ştiu că unii dintre voi cred că este prea simplu. Au nevoie de multe tehnici şi de multe
alte lucruri, însă respiraţia este cel mai simplu mod de a trece prin depresie. Încercaţi
pentru voi. Dacă vă simţiţi vreodată deprimaţi, doar începeţi să respiraţi. S-ar putea să
simţiţi o oarecare rezistenţă la respiraţie. S-ar putea să încercaţi de câteva ori şi să
spuneţi: “E o prostie”. Continuaţi să respiraţi şi veţi descoperi că este foarte greu să
rămâneţi în starea de depresie. S-ar putea să vrei să te consulţi cu Aandrah înainte de a
pleca astăzi.

ÎNTREBAREA 8: Am făcut un DreamWalk pentru mama mea şi mă întreb ce face. Mă


întreb şi de ce nu-l mai pot auzi şi simţi pe tatăl meu atât de mult pe cât îl auzeam şi
simţeam mai aproape de moartea sa.

TOBIAS: Desigur… trebuie să vedem, nu cunosc pe toată lumea de pe partea asta.


Aflăm că ambii părinţi ai tăi au trecut Podul de Flori şi odată ce au ajuns la acel punct nu
mai există nimic pentru care să-ţi faci griji. Uneori vor reveni repede pe Pământ, alteori
vor rămâne mult timp cu familiile celeste. Însă amândoi au făcut trecerea, în mare parte
mulţumită lucrării pe care ai făcut-o şi călăuzirii tale şi nu fii surprinsă că atunci când fac
acea trecere, atunci când trec Podul de Flori nu mai ai contact sau comunicare cu ei
pentru un timp. Ei există în alt tărâm şi uneori sunt cu totul deconectaţi de tărâmul
terestru. Chiar dacă ei sunt încă acolo, comunicarea ar putea dispare pentru o perioadă.
Mulţumim.

39
Sesiunile de la Oslo: De la control la libertate
ÎNTREBAREA 9: Aşa cum sunt sigur că ştii, Tobias, eu am cumpărat o sticlă minunată
de vin roşu bogat, ca să o împărtăşim noi doi într-o seară, în viitorul nu prea îndepărtat.
Vreau să-ţi pun una din cele 100 de întrebări ale mele. Ai putea să-mi spui ceva despre
cele două persoane dragi mie, mama şi bunica mea, care au făcut trecerea acum 20,
respectiv 30 de ani? Care sunt oaspeţii lor? Se vor întoarce în curând pe Pământ?

TOBIAS: Într-adevăr, ambele s-au întors deja. Ele sunt – ai lăsat o minunată conexiune
pe care o putem urma aici – deja s-au întors pe Pământ. Trăiesc acum în altă ţară şi cerem
permisiunea de a împărtăşi informaţia. Amândouă trăiesc în Portugalia. S-au întors
împreună, ca gemeni, şi cel mai probabil nu le vei întâlni în această viaţă în formă fizică,
dar te poţi reconecta cu ele psihic sau energetic.

În ceea ce priveşte sticla de vin, nu mă las aşa uşor şi nici aşa de ieftin! (râsete) Trebuie
să mai dai şi nişte ciocolată pe lângă vin. (şi mai multe râsete) Dar vreau să spun că nu
doar Cauldre face channel pentru mine sau mă aduce aici, îmi vorbeşte mie. Ador să vă
vorbesc tuturor, iar uneori, când sunteţi în momente liniştite, relaxate, uneori când sunteţi
doar cu voi, chiar când conduceţi maşina spre serviciu, când petreceţi o seară doar cu voi
este un moment minunat – dacă mă invitaţi.

În general, nu vin dacă nu sunt invitat, căci nu vreau să vin ca să deranjez. Din când în
când mai vin să văd ce mai faceţi, dar dacă nu îmi recunoaşteţi energia sau dacă descopăr
că energia mea este deranjantă, îmi voi vedea de drum. Dar mă puteţi invita oricând şi,
da, pot vizita mai mulţi oameni în acelaşi timp. Energia mea nu se află doar într-un singur
loc la un moment dat. Odată ce transcendeţi timpul şi spaţiul, vă puteţi afla în mai multe
locuri, în diferite momente.

O parte a serviciului meu pentru Shaumbra este ca să fiu aici, să vorbesc cu voi, doar ca
să împărtăşim câteva momente, doar ca să râd uneori cu voi. Ceea ce spun nu este
profund de fiecare dată, nu e de fiecare dată genial, dar uneori este doar ca să fiu aici, cu
voi. V-am cunoscut pe toţi înainte, aşa că suntem familiari şi apropiaţi unii faţă de alţii.
Ador când sunt invitat. Mulţumesc.

Şi, da, cum să spun… prin voi pot simţi, pot gusta şi uneori pot chiar vedea ceea ce
percepeţi voi, ca oameni. Aşa că dacă aveţi un pahar de vin sau numai vă plimbaţi seara
sau doar ascultaţi muzică, dacă mă invitaţi pot împărtăşi acea experienţă prin voi.
Mulţumesc.

ÎNTREBAREA 10: Dragă Tobias, la un Shoud anterior ai spus că unele din cunoaşterile
asupra viselor sau modelele viselor pe care le-au descoperit şi studiat Jung şi ai săi sunt
acum depăşite. Poţi explica? Şi, te rog, ai putea detalia despre cum să folosim visele în
conectarea terapeutică?

TOBIAS: Desigur. Multe din teoriile pe care le avea Jung se bazau mai mult pe
activitatea minţii decât pe nivelul divin. Într-adevăr, el a intrat în lucruri ezoterice şi ceea
ce acum aţi numi „spirituale”, dar în mare parte se baza pe activităţi practice sau mentale.
Unul dintre elementele pe care el le-a înţeles, dar pe care nu şi-a dat voie să le aducă în
munca sa a fost mai multă informaţie divină, căci nu vroia ca munca lui să fie ridiculizată
de colegii lui de atunci. Aşa că unele din simbolurile sale şi din energiile lui arhetipale au

40
Sesiunile de la Oslo: De la control la libertate
tendinţa de a fi foarte mentale sau foarte umane, deşi în starea de vis are loc multă
expansiune. Mult mai multe se petrec în tărâmurile spirituale.

Am discutat asta în detaliu în discuţia noastră despre vise1 şi ar fi bine să asculţi din nou
detaliile de acolo, însă lucrul important acum în legătură cu visele este că simbologia
tinde să fie foarte simplă. Mulţi oameni şi cei care lucrează cu analiza viselor vor să o
facă foarte complexă, dar ea tinde a fi foarte simplă. Cel mai mare instrument de folosit
într-un vis, fie că este visul vostru, fie că ajutaţi pe altcineva să-şi înţeleagă visele este să
întrebaţi visul ce anume înseamnă. Literalmente puteţi spune… de exemplu aţi avut un
vis bizar noaptea trecută. Adresaţi-vă lui şi spuneţi: “Care este mesajul pentru mine?”
Puteţi cere visului să vă transmită mesajul în termeni umani practici, de înţeles, în locul
unei serii de simboluri, imagini şi energii.

Aşa că acesta este cel mai bun sfat pe care îl avem acum în legătură cu visele. Se petrec
foarte multe în vise la multe, multe niveluri diferite, unele dintre ele din vremurile de
dinainte de Pământ, ceea ce noi am numit perioada „Războiului Stelelor”. Unele au
legătură cu potenţiale pe care le contemplaţi în legătură cu ce veţi experimenta în zilele
ce vin. Unele dintre ele încearcă să rezolve probleme şi chestiuni vechi. Sunt foarte
diverse acum, încât este dificil să dau un răspuns concis. Unul dintre lucrurile pe care le
vom încuraja în cadrul Shaumbra University este noua înţelegere a viselor. Mulţumim.

ÎNTREBAREA 11: Dacă eu spun 22, tu ce spui?

TOBIAS: 44. (câteva râsete)

ÎNTREBAREA 12: Ai spus înainte că Shaumbra ar trebui să-şi elibereze învăţătorii


spirituali. Am lucrat îndeaproape cu învăţător spiritual iluminat care m-a ajutat cu
adevărat. Ai vreun comentariu legat de situaţia mea?

TOBIAS: Noi tot încercăm să-i facem pe Shaumbra să înţeleagă că voi sunteţi
învăţătorii. Tu eşti învăţătorul. E timpul să eliberezi conceptul de a fi student. Nu ai
nevoie de un guru. Nu ai nevoie de un maestru. Nu ai nevoie de alţi oameni ca să-ţi arate
calea.

Acum, pe măsură ce îţi asumi rolul de învăţător, evident că vei continua să înveţi. Vei
continua să-ţi dezvolţi propriile abilităţi, dar nu ai nevoie ca un om sau o fiinţă angelică
să-ţi fie maestru. Vrem ca tu să-ţi asumi stăpânirea asupra acestui rol. Relaţia cu cel pe
care acum îl numeşti învăţător se va schimba. Amândoi veţi fi învăţători, de exemplu, dar
el nu va fi învăţătorul „tău”. Va fi doar unul dintre ceilalţi învăţători. Mulţumim.

ÎNTREBAREA 13: Tobias, precum Garret mi-am creat şi eu un baros spiritual acum o
lună. Am fost operat. Corpul meu este acum în procesul de vindecare, însă doctorii îmi
recomandă ferm tratament suplimentar, adică chimioterapie. Ai putea să-mi dai nişte
sfaturi, mie şi altora în situaţia mea, legat de cum să ne descurcăm cu presiunea

1
Se referă la sesiunea intitulată „Visele” din seria „Să-l întrebăm pe Tobias”, disponibilă
în limba română în Shaumbra Shoppe. (n.tr.)

41
Sesiunile de la Oslo: De la control la libertate
sistemului naţional de sănătate? Şi mulţi oameni îmi trimit gânduri de vindecare şi de
iubire. O să interfereze asta cu procesul natural de vindecare al corpului meu?

TOBIAS: Desigur. Cauldre o să-mi ceară să anunţ ceva înainte de a răspunde, anume că
nu sunt medic şi că nici el nu are pregătire medicală. Acum putem începe.

Chimioterapia este foarte invazivă, foarte deranjantă. Provoacă pagube imense. Nu este o
terapie pe care să o recomadăm, eventual doar ca alternativă de ultimă speranţă. O să-ţi
cerem să respiri, să eliberezi din frica ce a înconjurat situaţia ta, să realizezi că poţi fi în
propriul spaţiu sigur şi că poţi crea vindecarea. O să-ţi cerem să petreci câteva minute cu
Garret în particular, să împărtăşiţi un moment energia. Nu e vorba despre cuvinte, dar el a
trecut prin aceeaşi situaţie. El a făcut o alegere, dar alegerea lui nu se referea la
chimioterapie, alegerea lui a fost să trăiască. Tu te afli acum în acea situaţie. De tine
depinde să decizi: alegi să trăieşti? Alegi să permiţi procesului natural de vindecare să se
producă?

Nu trebuie să te îngrijorezi că alţii îţi trimit iubirea şi vindecarea lor. Ar putea fi cantităţi
minunate de energie foarte bună care să fie conţinute în asta. Uneori, cum să spun, noi
suntem puţin mai negativi în ce priveşte unele din rugăciuni, pentru că oamenii se roagă
pentru lucruri stranii, însă acum ţi se trimite multă energie.

O să-ţi arătăm, o să-ţi oferim un exemplu al acestei iubiri. O să le cerem tuturor


Shaumbra din această sală să te iubească acum, să te binecuvânteze, să te onoreze. Nu o
să le pară rău pentru tine, nu vor încerca să te vindece, ci doar te vor iubi necondiţionat.
O să te rugăm să accepţi necondiţionat iubirea şi binecuvântările. Te rugăm să accepţi
necondiţionat ceea ce ei împărtăşesc cu tine. Vom face asta în spaţiul sigur şi la un nivel
sacru. O să-ţi cerem acum ca doar să simţi energia pe care Shaumbra o împărtăşeşte cu
tine. Nu încerca să vindeci nimic acum, doar acceptă frumoasa iubire a Shaumbra.

Vom face un pas mai departe. Vom ruga Shaumbra să-şi exprime iubirea pentru tine prin
tonuri, prin sunet. Cerem tuturor Shaumbra de aici să-şi deschidă coardele vocale, să-şi
deschidă inimile şi să-şi exprime prin iubire iubirea pentru acest Shaumbra. Începem.
[audienţa tonează timp de 1-2 minute]

Cât de frumos. Doar respiră asta acum… acceptă acea iubire în interiorul tău… simte
cum este. Acum, alegi să trăieşti? Alegi să permiţi corpului tău să se regenereze? Îţi
mulţumim pentru că ne-ai permis să împărtăşim cu tine această situaţie personală şi
intimă.

ÎNTREBAREA 14: Ai putea, te rog, să faci puţină lumină în relaţia cu prietenul meu?
Mă întreb dacă nu cumva e cazul să plec din casă pentru a-mi găsi spaţiul meu. Ne
luptăm mult cu controalele. Mulţumesc.

TOBIAS: Desigur, cred că ai pus întrebarea şi ai dat şi răspunsul în acelaşi paragraf.


(râsete) Uneori e uimitor – atunci când asculţi, vei auzi şi răspunsul. Aşa că îţi
mulţumesc pentru că ai atâta înţelepciune.

42
Sesiunile de la Oslo: De la control la libertate
ÎNTREBAREA 15: Te rog să explici diferenţa vibraţională dintre compasiune şi
respectul profund pentru un alt om.

TOBIAS: Căutăm un mod de a explica un sistem de măsură, dar nu găsim unul bun.
Compasiunea este desăvârşită şi deplină. Compasiunea este acceptare totală.
Compasiunea nu are o anume frecvenţă sau o anumită rezonanţă. Compasiunea este,
simplu, completitudine, în timp ce uneori respectul profund conţine o energie incompletă,
căci uneori există durere, uneori o agendă, uneori alte probleme energetice îi sunt ataşate.
Compasiunii îi sunt indiferente acestea. Compasiunea este totală. Compasiunea nu are
condiţii. Este deschidere.

Există o vibraţie, cum aţi numi-o voi, un fel de culoare sau frecvenţă pe care cântă
compasiunea. Din nou, cuvintele sunt dificile din cauza limitărilor limbajului uman, însă
putem împărtăşi energetic cu voi. Staţi o clipă să simţiţi vibraţia acceptării totale. Are o
rezonanţă, are un cântec în ea… (pauză) …iar noi o transmitem energetic către voi toţi.
(pauză) Aşa cum unii dintre voi o experimentează, ea rezonează la multe niveluri diferite.
Nu e o singură frecvenţă sau rezonanţă, (pauză) iar în timp ce rezonează la multe niveluri
diferite, fiecare nivel se sincronizează cu celelalte.

Astfel că are… nu vrem nici să încercăm să-i ataşăm o culoare. Cauldre întreabă dacă are
un spectru de culori, dar este dincolo de spectrul culorilor. Ar intra în spectrul albului, dar
apoi trece dincolo de alb. Mai sunt şi alte spectre ce ar putea fi asociate cu asta, dar
oamenilor nu le sunt cunoscute. Astfel că înseamnă deplinătate şi desăvârşire.
Mulţumesc.

ÎNTREBAREA 16: Nişte persoane mi-au pus o întrebare ieri. Ei spuneau că aleg
conştient viaţa, dar în pofida simţirii că au decis să aleagă viaţa, tot ce este în viaţa lor
pare a fi exact invers. Se pare că ei mereu sunt la limită. Nici măcar nu prea sunt aici, deşi
ei simt că au încercat cu adevărat să aleagă viaţa. Ne poţi oferi nişte lămuriri? Nu cred că
este o situaţie rareori întâlnită.

TOBIAS: Desigur. Atunci când alegeţi viaţa, asta se poate face la mai multe niveluri.
Unii aleg viaţa, dar ceea ce fac cu adevărat este că aleg să nu moară. Ei spun că au o
frică, despre care spun că e frica de a nu muri. Dar oare aleg ei cu adevărat viaţa? Odată
ce aţi început să spuneţi cuvintele “Aleg viaţa” sau să vă gândiţi la asta, într-adevăr,
priviţi tot ce se petrece în viaţa voastră. Fiţi conştienţi de lucrurile care încep să intre sau
să iasă din ea. Vă susţin ele viaţa sau nu? Lucrurile noi care vin vă încurajează să trăiţi şi
să înfloriţi ori doar provoacă afirmaţia „aleg viaţa?”

Deseori când o persoană ce declară că alege viaţa se găseşte într-o situaţie, poate într-un
accident de maşină aproape fatal, întrebarea se întoarce: “Vorbeai serios? Chiar vrei să
alegi viaţa sau doar te joci din nou?” Aşa că priveşte de aproape. Alegi viaţa sau alegi să
nu mori? Alegi să experimentezi viaţa în corp fizic şi să o trăieşti pe deplin sau alegi doar
să nu fii sărac, să nu fii bolnav, să nu mori?

Din nou ne întoarcem la respiraţie. Dacă alegeţi viaţa cu adevărat, atunci alegeţi să
respiraţi. Vedeţi ce se petrece atunci când începeţi să respiraţi profund şi conştient. Dacă
vă simţiţi mânioşi sau nerăbdători în timpul procesului respiraţiei, probabil că părţi din

43
Sesiunile de la Oslo: De la control la libertate
voi nu aleg cu adevărat viaţa. Ele aleg doar să nu mai aibă dificultăţi sau greutăţi. Dacă
respiraţia voastră se sufocă sau e foarte strânsă, probabil că nu alegeţi viaţa în cel mai
deplin mod.

Doar continuaţi să respiraţi – nu încercaţi să forţaţi, nu încercaţi să împingeţi – continuaţi


să respiraţi până când descoperiţi ce este viaţa cu adevărat. Acum este pentru voi un fel
de concept mental, din cap. Însă pe măsură ce veţi face respiraţia veţi descoperi ce poate
fi viaţa cu adevărat. Mulţumim.

ÎNTREBAREA 17: Aşa cum ştii, noi suntem printre cei care lucrează cu Noua Energie
pentru vindecare. Ai ceva comentarii legate de această energie?

TOBIAS: Este minunat! O să spunem un lucru despre Noua Energie, căci are legătură cu
vindecarea şi am mai menţionat asta mai devreme, într-unele din discuţiile noastre din
acest workshop. Noua Energie este diferită de oricare altă energie cu care aţi lucrat
înainte. Nu este doar, cum să spun, aceeaşi energie un pic schimbată, un pic diferită. Este
cu totul nouă, iar voi veţi întâlni multe lucruri neaşteptate, veţi descoperi multe şi veţi fi
surprinşi de multe ori de cum lucrează.

Odată ce încercaţi să predeterminaţi rezultatul lucrării cu vindecarea în Noua Energie,


începeţi să puneţi controale asupra sa. Odată ce aveţi anumite aşteptări referitor la ceea ce
este şi la ce face, aţi definit-o conform Vechii Energii. Veţi dori să rămâneţi foarte,
foarte, foarte deschişi către potenţialele Noii Energii. Veţi vrea să renunţaţi la orice
aşteptări sau noţiuni preconcepute, pentru că este foarte diferită. Ar fi minunat dacă aţi
împărtăşi cu alţii ceea ce descoperiţi, ceea ce experimentaţi cu ea. Mulţumim.

ÎNTREBAREA 18: Tobias, de ce numeşti Norvegia „Ţinutul Necunoscutului”?

TOBIAS: Nu eu o numesc „Ţinutul Necunoscutului”, ci aceia care au venit acum mult


timp. Toate acestea merg înapoi multe mii de ani: un grup unic de oameni a trăit aici
foarte mult timp şi s-a izolat mult. Ei aveau propriul tip de înţelegere spirituală şi propriul
fel de conectare cu Pământul şi cu Gaia şi nu le plăceau intruziunile din partea lumii
exterioare, aşa că au rămas foarte rezervaţi. Puţinii care au venit să viziteze această zonă,
puţinii pionieri ce au venit aici, au decoperit că este „Ţinutul Necunoscutului”, datorită
oamenilor atât de necunoscuţi, atât de neobişnuiţi şi atât de rezervaţi. Aşa că e mai mult o
referire istorică.

ÎNTREBAREA 19: Cum pot elibera depresia din corpul şi sufletul meu?

TOBIAS: Ne întoarcem la răspunsul foarte simplu – prin respiraţie, prin respiraţie. Face
ca energia să se mişte din nou în fiecare parte a fiinţei voastre. Şi, din nou, unii vor spune
că răspunsul e prea simplu, dar ei nu au lucrat încă cu puterea respiraţiei. Când începeţi să
respiraţi, asta va ridica toate problemele care v-au făcut să intraţi în depresie, v-au făcut
să vă blocaţi. Energiile vor începe să se mişte.

Multor oameni nu le place asta. Ei simt că e mai uşor să stea blocaţi în depresie, blocaţi în
obiceiurile vechi, pentru că respiraţia va aduce totul la suprafaţă. Înţelegeţi, însă, că
atunci când apar aceste probleme vechi nu vor să se lupte cu voi şi nu vor să se

44
Sesiunile de la Oslo: De la control la libertate
războiască cu voi – vor să fie eliberate. Sunt stafii vechi, emoţii vechi şi părţi vechi ale
voastre ce au fost blocate mult timp. Ele vor, simplu, să fie binecuvântate şi eliberate.
Asta e tot şi prin respiraţie o puteţi face cu mare uşurinţă.

Respiraţia este una dintre… cum să spun… una dintre cele mai vechi practici de
vindecare şi de mişcare a energiei, iar pe măsură ce intrăm în Noua Energie o readucem
drept unul din cele mai simple instrumente cu care veţi lucra vreodată. Mulţumim.

LINDA: Trebuie să adaptez puţin întrebarea, pentru că este în limbaj colocvial american.
Nu mă deranjează… nu mă deranjează pe mine, dar unii ar putea considera limbajul
ofensator, aşa că îţi cer să-ţi foloseşti imaginaţia.

ÎNTREBAREA 20: Tobias, am ascultat toată discuţia despre eliberarea controlului. Cât
de “biiiip” să fim? Ne poţi da nişte instrumente? (râsete)

TOBIAS: Da. Cât de “biiiip” să fiţi? Mai întâi de toate, este uşor să faceţi asta atunci
când ne aflăm într-un cadru ca acesta, cu mulţi Shaumbra. Voi v-aţi oferit permisiunea de
a face asta. Sunteţi propriul maestru – sunteţi maestrul corpului vostru, al minţii şi
spiritului – şi voi daţi permisiunea de a elibera controlul.

Dacă începeţi să vă luptaţi în minte şi vă trebuie instrumente şi trebuie să aveţi tot felul
de metode complexe, tocmai aţi bătut tot scopul eliberării controlului. O să-ţi cerem în
schimb: poţi doar să „biiip” respiri adânc şi să dai voie ca acele controale „biiiip” să plece
din viaţa ta? (râsete) Poţi doar să “biiip” şi să le dai drumul? (mai multe râsete) Într-atât
este de simplu. Nu e nevoie să faci să fie mai complex.

Puteţi face asta şi prin respiraţie. Vă puteţi oferi permisiunea de a elibera aceste controale
prin respiraţie, iar apoi ascultaţi, căci atunci când respiraţi şi apoi ascultaţi veţi auzi şi
simţi cum acele probleme vechi ale controlului încep să plece, încep să se îndepărteze.
Poate veţi auzi un zgomot ca atunci când crapă ceva. Poate că veţi simţi eliberarea unui
stress. Respiraţi încă o dată şi doar eliberaţi-le. Din nou, repetăm asta, iar şi iar.

Foarte multe pot fi obţinute prin respiraţie sau poţi să o faci foarte „biiiip” de complex
dacă aşa vrei. Mulţumim.

ÎNTREBAREA 21: Mă simt gata să creez o relaţie în Noua Energie. Mă prostesc singur?
De mine îmi e dor sau pot fi ambele?

TOBIAS: Desigur, ceea ce simţim noi este că de fapt este vorba despre fiecare. Eşti
pregătită. Tu ai lucrat foarte mult cu tine şi îţi dai voie să te îndrăgosteşti din nou de tine,
iar acum ai vrea să experimentezi cum este şi cu altcineva. Asta nu ar trebui să fie o
cerinţă pe care o plasezi asupra ta, ar trebui să-i dai voie să vină cu uşurinţă şi natural. Şi
sunt mulţi, mulţi Shaumbra, mulţi aflaţi aici, în sală, care îţi pot spune cât de uşor poate
veni atunci când permiţi.

Dacă vorbeşti despre o relaţie şi despre a lăsa pe cineva să intre în viaţa ta şi simţi că
nişte frici sunt asociate cu asta, priveşte la acele frici. Probabil, cel mai probabil, se
bazează pe relaţii vechi. Dar înţelege că acum poţi avea o relaţie nouă. Nu este nevoie ca

45
Sesiunile de la Oslo: De la control la libertate
ea să urmeze aceleaşi tipare ca şi cele vechi. Ei nu au nevoie să-ţi împlinească partea
masculină, tu nu ai nevoie să le împlineşti partea lor feminină sau invers. Relaţia se poate
baza pe faptul că amândoi sunteţi foarte compleţi şi deplini prin voi înşivă. Nu aveţi
nevoie ca două persoane să vină la un loc pentru a crea deplinătatea. Există exemple
minunate în această sală. Observă cum lucrează relaţiilor lor în Noua Energie, apoi
eliberează fricile şi dă-i voie să vină în viaţa ta.

ÎNTREBAREA 22: Cum să fim Dumnezeu pe deplin, cu D mare?

TOBIAS: O să fim puţin filosofici şi o să spunem că eşti dumnezeu deplin. Pur şi simplu
ai intrat în starea de a fi om pentru un timp şi acum ieşi din acel cocon – reapari ca
dumnezeu deplin – dar cu o mică diferenţă faţă de dumnezeul deplin care erai înainte.
Voi aţi trecut prin experienţa de a afla cum este să fiţi limitaţi, aţi aflat cum este să vă
aflaţi în corp fizic, aţi învăţat cum a fost să lucraţi cu energii foarte dificile şi
provocatoare, precum timpul şi spaţiul, emoţiile şi simţirile pe care le are un om. Aşa că
atunci când ieşiţi din cocon reapăreţi ca Dumnezeu deplin, cu literă mare, dar într-un fel
cu totul nou.

Atunci când vorbim despre Dumnezeu, atunci când vorbim despre Spirit, înţelegeţi că
dumnezeul sau Spiritul cu care mulţi se identifică, fiinţa atotputernică, s-a schimbat, la
râdul său. Acasă s-a schimbat datorită lucrării pe care voi aţi făcut-o pe Pământ. Asta vă
va permite să treceţi dincolo de etapele Pământului, să treceţi chiar dincolo de Noul
Pământ, în ceea ce numim Al Treilea Cerc, în care sunteţi Dumnezeu deplin prin voi
înşivă şi unde înţelegeţi toate implicaţiile creaţiei. Mulţumim.

ÎNTREBAREA 23: O întrebare despre îngrijire: unde în Europa sunt cele mai bune
locuri pentru îngrijirea energiei feminine?

TOBIAS: Vom evita delimitarea geografică. Vom spune: cel mai bun loc de a aduce în
interior aceste energii feminine este oricare loc în care vă aflaţi. Ar fi un deserviciu să
spunem că trebuie să vă duceţi în Franţa, de exemplu, sau că trebuie să vă duceţi într-un
anume loc din Spania sau că trebuie să ajungeţi într-un loc anume aici, în Norvegia, ca să
obţineţi acele energii feminine. În astfel de cazuri descoperim că oamenii devin
dependenţi de acele locuri şi le tratează ca pe dumnezeu.

Pot fi aduse în orice loc în care vă aflaţi acum. Pământul susţine energiile masculinului şi
femininului şi vă va susţine în aducerea acestor energii indiferent unde vă aflaţi. Fiinţele
angelice care lucrează cu voi vă vor ajuta să integraţi masculinul şi femininul ce se află
deja în voi, aşa că nu e nevoie să alergaţi cu toţii într-un loc anume.

ÎNTREBAREA 24: Întrebarea mea este: atunci când ne deconectăm de la tot, chiar şi de
la Câmp, vor fi reacţii emoţionale de orice fel?

TOBIAS: Atunci când vă deconectaţi de la Câmp, apar diverse reacţii emoţionale.


Uneori reacţia este o senzaţie de eliberare şi uşurare. Uneori este o senzaţie de frică, vă
întrebaţi dacă puteţi aduce energia din interior. Alteori e o senzaţie de dezorientare,
pentru că sunteţi obişnuiţi să fiţi conectaţi cu toate celelalte. Uneori e senzaţia de a vă

46
Sesiunile de la Oslo: De la control la libertate
simţi uşori. Aşa că, da, o mare varietate de emoţii apar la acel punct. Depinde de fiecare
persoană.

ÎNTREBAREA 25: Poţi să-mi spui ceva despre frica mea de manipulare? De ce sunt atât
de atrasă de ea şi de ce sunt şi atât de îngrozită de ea, în acelaşi timp? Ar trebui să
explorez asta împreună cu o femeie despre care simt că are acel fel de energie?

TOBIAS: Desigur… întrebarea… e posibil ca unii dintre voi să nu o fi auzit. Este vorba
despre energia manipulării. Manipularea este hrănire şi deformarea energiilor. Evident, tu
ţi-ai experimentat partea ta din asta în trecut şi ai îndeplinit-o. Este o energie foarte
interesantă atunci când manipulezi pe altcineva, atunci când în esenţă distorsionaţi sau
deformaţi energia, de obicei pentru ceva ce aţi numi un scop negativ sau determinat de o
agendă.

Nu mai e nevoie să explorezi manipularea. Înţelegi ce este, ce face şi cum conţine un tip
de putere aproape de magia neagră. Este timpul de a elibera nevoia de a manipula.
Încetează să-i mai laşi pe alţii să te manipuleze. Încetează să mai laşi acest virus energetic
al abuzului să se mai afle în viaţa ta. Eliberează-l şi descoperă cum este să fii cu totul
nemaipulată, lucrând cu propria ta sursă de putere divină.

ÎNTREBAREA 26: Consideri chirurgia spirituală, fizică sau invizibilă, ca fiind o metodă
de vindecare care să nu fie înspăimântătoare? De ce nu pot vedea clar după o astfel de
operaţie?

TOBIAS: Desigur. Noi nu recomandăm ceea ce numeşti chirurgie spirituală. Nu e nevoie


de aşa ceva. Este invazivă din punct de vedere energetic. Nu există niciun beneficiu în
urma sa, iar celor care nu se pricep cum să folosească energia şi fac acest tip de chirurgie
spirituală li se face mai mult rău, mai multe pagube.

Ne vom întoarce la lucrarea energetică simplă, de bază. Dacă faci asta pentru tine, dacă
faci orice fel de lucrare fizică de regenerare, creează spaţiul sigur, creează o dimensiune
independentă. În spaţiul sigur, toate energiile se rezolvă pe sine. Toate energiile revin
natural la echilibru. Nu ai nevoie de manipularea chirurgiei spirituale sau să intri peste
energiile corpului. El deja ştie cum să se vindece pe sine, dacă tu îi permiţi.

Aşa că dacă vei face ceva, fie că este pentru tine, fie că vei lucra cu clienţi, creează
spaţiul sigur, apoi dă corpului permisiunea de a se regenera. Nu începe să faci chirurgie
spirituală. Nu interpune… cum aţi spune voi, lucrarea de lumină în asta. Nu intona nimic.
Nu face niciunul din aceste lucruri. Vei interfera, vei controla un proces foarte natural.
Cea mai rapidă vindecare este să permiţi corpului să facă ceea ce deja ştie cum să facă.
Mulţumesc.

ÎNTREBAREA 27: Eu lucrez cu şomeri. Ar trebui să mă concentrez pe ceva anume?

TOBIAS: Desigur. Unul dintre lucrurile pe care vei vrea să te concentrezi este energia
nevoii, a nevoii sau energia de a lua, care face parte din asta. Tu lucrezi cu oameni care
trec prin problemele lor, prin problemele legate de valoarea de sine. Ei se întreabă ce ar

47
Sesiunile de la Oslo: De la control la libertate
trebui să facă, se întreabă cum să se integrreze în societate şi, în general, energia lor e
similară cu a unei persoane care se înneacă.

Atunci când lucrezi cu ei, au tendinţa de a vrea să-ţi ia energia, pentru că o iubesc. Se
simt în siguranţă cu tine şi cu simţul tău al echilibrului şi stabilităţii. Vor vrea asta pentru
că viaţa lor nu le are, aşa că se vor întinde energetic şi vor încerca să ia cât de mult, ca
atunci când te duci să salvezi nişte oameni care se înneacă. Ei vor încerca s ă-ţi sară în
spate, pe umeri şi veţi sfârşi prin a vă înneca toţi.

Noi nu vrem ca tu să ridici ziduri şi bariere. Nu vrem ca tu să faci lucrurile acelea cu


protecţia luminii albe. Nu e nevoie. Ai nevoie doar să fii conştient că ei ar putea încerca
să-ţi ia energia şi să le spui că nu este permis. Pentru tine – la finalul fiecărei zile, chiar
înainte de a merge la culcare sau dimineaţa, atunci când te trezeşti, respiră ca să-ţi ţii
energiile în mişcare. Înţelege că ţi-ai creat propriul spaţiu sigur şi, simplu, pune un semn
„Nu furaţi”, spune-le altora că nu le este permis să-ţi fure energia. Astfel ei vor trebui să
se descurce cu ei înşişi, iar tu vei fi un facilitator excelent atunci când ei vor privi la
propriile probleme cu valoarea de sine.

Dar dacă te simţi foarte obosit sau epuizat după ce ai lucrat cu aceştia, probabil că ţi-au
luat energia. Simplu, nu permite asta, pentru că, în cele din urmă, nu face nici un bine
niciunuia dintre voi.

ÎNTREBAREA 28: Aş vrea cu adevărat să am şi eu o întrebare, dar nu-mi vine nimic în


minte. Aşa că întrebarea mea este: de ce nu am o întrebare? (râsete)

TOBIAS: Ai avut o întrebare. Uneori, în special când suntem la adunări ca aceasta, cele
tipice, ceea ce aţi numi întrebările de la nivel uman pur şi simplu dispar, pentru că nu sunt
relevante. Dar o să te provoc – ai o întrebare, o întrebare profundă, care cumva s-a
deghizat puţin. Era întrebarea pe care am menţionat-o la începutul sesiunii, o întrebare cu
care ai venit aici, o întrebare profundă, adâncă. Are legătură cu cine eşti tu cu adevărat.
Aşa că aruncă o privire la acea întrebare şi priveşte cum vine răspunsul.

ÎNTREBAREA 29: Vreau să pornesc un centru de recreere. Vreau să fiu vindecător.


Vreau să fiu învăţător, dar am nevoie de bani. Am o familie mare de care trebuie să am
grijă, aşa că aştept… aştept să vină banii. Ce să fac?

TOBIAS: Renunţă la „dar”. Ai spus că vrei să ai un centru de vindecare, ai vrut să


lucrezi cu alţii, ai vrut să-i serveşti, iar apoi ai alterat energia. Ai spus: “Dar am atâtea
responsabilităţi!” Ţi-ai negat pe loc propria creaţie. Tu ai creat, tu ai ne-creat. Aşa că
renunţă la „dar”. Ai ales să creezi un centru de vindecare. Tu alegi să lucrezi cu alţii. Tu
alegi să faci orice vrei să faci. Alege, dar nu pune nicio limmitare.

Am petrecut două zile vorbind despre controale, am vorbit despre eliberarea lor, dar
totuşi tu ai oferit cel mai mare exemplu, în faţa tuturor, de cum îţi vei controla propria
creaţie. Am crezut că am vorbit despre eliberarea controalelor, nu despre a le pune la loc.
Când spui că ai toate acele obligaţii dificile şi toate acele motive pentru care nu poţi face
asta, tu reaşezi controalele la loc. Eliberează controalele. Fii creator şi cel ce alege.

48
Sesiunile de la Oslo: De la control la libertate
ÎNTREBAREA 30: De ce am atât de multă anxietate? Evident, am nevoie să eliberez,
dar nu par în stare să fac asta. Te rog, mă poţi ajuta?

TOBIAS: Desigur. O să rezum totul printr-un răspuns foarte simplu. Ai o anxietate, ai


dificultăţi în a elibera – încearcă respiraţia. Ştim, din nou, că e un răspuns foarte simplu.
Tu vrei răspunsuri complexe, dar încearcă respiraţia. Vei descoperi că anxietatea dispare.
Energia e blocată, asta e tot. Este blocată acolo, undeva între abdomen şi piept. Este
blocată acolo. Încearcă respiraţia. Nu spunem că două sau trei respiraţii. Respiră
dimineaţa, respiră după-amiaza, fă ca acea energie să se mişte din nou. Anxietatea o să
dispară şi lucruri noi vor veni în viaţa ta.

Shaumbra, nu e doar filosofie. Nu e doar un concept. Funcţionează. Pentru Shaumbra din


întreaga lume acest lucru lucrează în vieţile lor. E simplu. Vă schimbă viaţa. Este
mişcarea energiei. Doar respiraţi. Eliberaţi anxietatea din interior.
ÎNTREBAREA 31: Am palpitaţii ale inimii de doi ani, sunt încete, dar foarte dure,
suficient de dure ca să facă să scârţâie arcurile de la saltea, suficient de dure ca să mă
trezească din somn sau să mă împiedice să adorm. Apar şi dispar şi este foarte
inconfortabil, uneori am şi o durere care parcă mă străpunge. Sunt sănătos, deci ce
provoacă asta?

TOBIAS: Există – o să dăm un răspuns medical – există neregularităţi ale inimii, iar
aceasta e o situaţie în care te vom sfătui ca un profesionist să vadă ce o provoacă. Veţi
descoperi că răspunsul va fi relativ simplu şi noninvaziv, relativ uşor. Dar este… aici are
loc o situaţie mai mult sau mai puţin genetică, iar dacă un expert o va vedea, vei vedea că
poţi co-facilita o întoarcere foarte uşoară la echilibrul inimii.

ÎNTREBAREA 32: Poţi să spui ceva despre copii care suferă, care suferă fizic şi din
cauză că sunt singuri, respinşi de alţi copii? Cum să-i ajutăm?

TOBIAS: Oricât de dificil ar suna asta, atunci când copiii suferă – hai să vorbim mai
întâi despre durerea emoţională, despre copiii care suferă – primul lucru este să aveţi
compasiune pentru ei, să înţelegeţi că la un anume nivel ei nu sunt copii. Sunt fiinţe
angelice. La un anume nivel ei aleg acel tip de durere şi experienţa din viaţa lor. Şi ştim
că unii dintre voi ar putea gândi că sună cam rece, dar trebuie să priviţi asta mai întâi
dintr-un loc al compasiunii. De ce aleg asta? De ce aleg ei să aducă această durere
emoţională?

Apoi, dacă vorbiţi cu ei, ascultaţi cu adevărat ce se petrece nu doar la suprafaţă, ci ce se


petrece la toate nivelurile. Asta vă va ajuta să determinaţi dacă ei sunt pregătiţi cu
adevărat să elibereze acea durere, dacă sunt pregătiţi cu adevărat să treacă mai departe. Şi
sunt mulţi cei care nu vor să iasă din asta. Există un motiv pentru care îşi oferă acel tip de
durere emoţională. Dacă ei vor să o elibereze şi ei dacă voi doriţi să fiţi acolo ca învăţător
şi facilitator pentru ei, veţi avea cunoaşterea a ceea ce să faceţi cu ei pe mai departe.

La fel şi cu durerea fizică. Este foarte dificil să-i vedeţi pe cei mici ce vin acum şi care au
un nivel foarte ridicat de durere fizică. Însă noi vă vom cere să priviţi asta mai întâi cu
compasiune. De ce aleg ei asta? Sunt pregătiţi să o elibereze? Este ceva dintr-o viaţă
trecută? Este un lucru pe care ei îl aleg din cauza vreunei situaţii din familie? Există unii

49
Sesiunile de la Oslo: De la control la libertate
copii – unii dintre voi, cei din sală, atunci când eraţi mici – care aleg să treacă prin
diverse suferinţe sau dureri în vieţile lor ca mod de a alina sau rezolva o situaţie din
familie. Aţi făcut asta ca serviciu pentru ceilalţi membri ai familiei voastre. Aşa că priviţi
la fiecare situaţie în parte, iar apoi veţi înţelege cum să procesaţi dacă ei vor cu adevărat
să elibereze.

LINDA: Ultima întrebare, dacă aşa alegi.

ÎNTREBAREA 33: Cum se face că sunt destul de sigur că sunt membru al Cercului
Crimson, dar nu simt o apropiere puternică de oamenii din cadrul Cercului Crimson?
Mulţumesc.

TOBIAS: Desigur. Tu eşti parte a ceea ce noi am numi Consiliul Crimson, care este
grupul angelic care lucrează cu oamenii pe Pământ. Ai fost foarte implicat în lucrările
Consiliului Crimson, care este constituit din reprezentanţi ai multor familii angelice
diferite care s-au strâns la un loc, şi-au adus energiile la un loc în scopul susţinerii unui
fel de învăţătură spirituală, atât în tărâmurile celeste, cât şi în tărâmul Pământului.

Aşa că atunci când vii pe Pământ ai tendinţa de a fi puţin singuratic. Ai tendinţa de a fi


foarte independent, aşa că nu ai simţit o asociere strânsă cu Cercul Crimson. Şi totuşi eşti
aici, şi totuşi scrii această întrebare, şi totuşi te-ai cufundat în energie de câteva zile deja.
Uneori nu vrei să te apropii prea mult de alţi oameni din cauza lucrării intense pe care o
faci cu tine acum, iar asta este perfect acceptabil. Doar să ştii că oamenii şi îngerii sunt
mereu aici pentru tine, dacă alegi să participi la un grup mai mare.

Cu asta, Shaumbra, încheiem experienţa de la Oslo. Energiile vor continua să se mişte,


vor continua să lucreze pentru voi. Atunci când vă veţi întreba ce s-a făcut aici, în acest
weekend, ceea ce s-a făcut a fost eliberarea controlului, astfel încât să puteţi trăi viaţa
divină şi liberă, eliberarea controalelor care vă ţineau pe loc în atât de multe feluri.

Ne-am deconectat de alte lucruri, a venit şi vremea de a vă deconecta de controalele


voastre. Asta va mişca energia foarte repede pentru voi. Nu fiţi surprinşi de lucrurile ce se
petrec în viaţa voastră. Înţelegeţi că sunt rezultate naturale ale mişcării energiei care s-a
început aici, în acest weekend. Pentru întrebările pe care le-aţi avut, întrebările profunde,
întrebările reale pe care le-aţi avut înainte de a veni aici, răspunsurile vor fi acolo, foarte
evidente pentru voi, în următoarele zile.

A fost o încântare să fim aici şi abia aşteptăm să vă avem conectaţi la Shoudurile de la


apropiata Conferinţă de Vară.

Şi aşa este.

50

S-ar putea să vă placă și