Sunteți pe pagina 1din 2

Ieremia 31:3 (NTR)

Domnul mi S-a arătat de departe, zicându-mi: „Te iubesc cu o iubire veșnică, de aceea Îmi
păstrez îndurarea față de tine!

Isaia 54:10 (NTR)

Pot să se mute munții și să se clatine dealurile, dar dragostea Mea nu se va îndepărta de la tine
și legământul Meu de pace nu se va clătina“, zice Domnul, Cel Ce Se îndură de tine.

Isaia 43:3 (NTR)

Căci Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, Sfântul lui Israel, Mântuitorul tău. Eu dau Egiptul ca preț
pentru răscumpărarea ta, Cuș și Seba în schimbul tău.

Isaia 43:4 (NTR)

Pentru că ești prețios în ochii Mei și pentru că ești onorat și te iubesc, voi da oameni pentru tine
și popoare în schimbul vieții tale.

Isaia 41:10 (NTR)

Deci nu te teme, căci Eu sunt cu tine! Nu te înspăimânta, căci Eu sunt Dumnezeul tău! Eu te voi
întări, te voi ajuta și te voi sprijini cu credincioșia dreptei Mele.

Ieremia 29:11 (NTR)

Căci Eu cunosc planurile pe care le am cu privire la voi“, zice Domnul, „planuri de pace, nu de
nenorocire, ca să vă dau un viitor și o speranță.

Țefania 3:17 (NTR)

Domnul, Dumnezeul tău, este în mijlocul tău, un viteaz care poate salva! El va tresălta de
bucurie pentru tine, te va liniști cu dragostea Lui și Se va bucura pentru tine cu un strigăt de
bucurie“.

Deuteronom 7:9 (NTR)

Așadar, să știi că Domnul, Dumnezeul tău, este Dumnezeu, Dumnezeul credincios Care Își ține
legământul și îndurarea până la a mia generație față de cei ce-L iubesc și păzesc poruncile Lui,

Isaia 63:9 (NTR)

Orice necaz de-al lor l-a considerat necazul Său, iar Îngerul Prezenței Sale i-a salvat. În dragostea
și în mila Sa, El i-a răscumpărat; i-a ridicat și i-a purtat în brațe în toate zilele din vechime.

Isaia 40:11 (NTR)

El Își va paște turma ca un păstor; Își va strânge mieii în brațe, îi va lua la piept și va călăuzi blând
oile care alăptează.

Psalmii 23:3 (NTR)


Îmi înviorează sufletul și mă călăuzește pe cărări drepte, datorită Numelui Său.

Romani 5:5 (NTR)

iar speranța nu ne face de rușine, deoarece dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile
noastre prin Duhul Sfânt Care ne-a fost dat.

Romani 5:8 (NTR)

Însă Dumnezeu Și-a dovedit dragostea față de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoși,
Cristos a murit pentru noi.

Psalmii 5:12 (NTR)

Căci Tu îl binecuvântezi pe cel drept, Doamne, îl înconjori cu bunăvoința Ta precum un scut.

Psalmii 17:8 (NTR)

Păzește-mă ca pe lumina ochilor, ascunde-mă la umbra aripilor Tale

S-ar putea să vă placă și