Cel care cunoaște atât de puțin natura umană încât caută fericirea prin schimbarea a tot

ce îi stă în putere cu excepția propriei lui dispoziții, își va risipi viața în eforturi
zadarnice
(Samuel Johnson)

Care să fie lumina?

1. E un ciclu de zi-noapte,
Toți știm că astea sunt fapte.
Cu soarele luna se ceartă,
|De se vede-n lumea toată.
Vedem cum pică soarele frumos
Și vine luna grațios.
Să ne fie ei lumina?
Logic, însă nu-s ei cei cu pricina...

2. Să fie focul cel ales?

Că de noi a fost cules,
De-ntuneric ne ferește,
De nevedere ne păzește,
Face apa să se fiarbă,
Însă și arderea-i oarbă...
Să ne fie el lumina?
Deștept, însă nu-i el cel cu pricina...

3. Poate Domnul luminează,

Când prin suflet El lucrează?
Când ne arată calea dreapta
Și iubirea ne arată?
Lumina Lui călăuzește,
Însă nu mereu pornește.
Să ne fie El lumina?
Aproape, însă nu e El cel cu pricina...

4. „E cumva becul aprins?

Că pe orice tavan e prins!
Face-n cameră lumină
Că să poți vedea la cină.”
Însă tot de mână e creeat
Invenție ce noi toți am adoptat.
„Deci nu este el lumina?”
Haios, dar nu e el cel cu pricina...

5. Toți avem lumina-n noi,

Nu trebuie a ne-ndoi.
Apare când nu mai ai nimic
Și devine al tău amic.
Când pierzi te scoate din greu
Vă fi acolo tot mereu.
„Atunci cei-i astă’ lumină?”
„Care e a ei substanță?”
Nu-i prea greu de înțeles,
Aceasta ne e speranța!