Scenariu-Lumina

Introducere

1.“La început a făcut Dumnezeu cerul şi pămîntul. Şi pămîntul era netocmit şi gol. Întuneric
era deasupra adîncului şi Duhul lui Dumnezeu se purta pe deasupra apelor.”
Întuneric era deasupra adîncului… (semn de cugetare)

2. ( tare şi solemn) „Şi a zis Dumnezeu : „Să fie lumină!” Şi a fost lumină. Şi a văzut
Dumnezeu că este bună lumina, şi a despărţit Dumnezeu lumina de întuneric.”

1. (Lucian Blaga- Lumina)

Nimicul zăcea-n agonie 
când singur plutea-ntuneric şi dat-a 
un semn Nepătrunsul: 
"Să fie lumină!"

O mare 
şi-un vifor nebun de lumină 
facutu-s-a-n clipa:
o sete era de păcate, de-aventuri, de doruri, de patimi, 
o sete de lume şi soare.

Dar unde-a pierit orbitoarea 

lumină de-atunci - cine ştie?

2.Dar nu a pierit! Ci este! Este în fiecare din noi. Lumina Conştiinţei, lumina dragostei,
lumina răbdării, lumina învierii spre care tindem cu toţii. Ne spun chiar şi poeţii că lumina
nu a pierit:
Rumi (1273)
„ În noaptea sufletului meu,
De-a lungul unui drum îngust, 
Am săpat: şi Lumina a ţâşnit.
O întindere nesfârşită de Lumină.”
Şi e adevărat! Atunci cînd suntem în noaptea patimilor noastre, putem să regăsim lumina din
noi, putem fi din nou lumină!

1.Dar cum ? Cum putem reînvia lumina în noi ?

2.Sfîntul Grigorie de Nyssa ne-o spune : „Sfînta Euharistie este începutul îndumnezeirii
noastre”.

1.Care va să zică , prin Hristos suntem lumină, prin împartăşirea cu El...putem fi lumină,
căci doar Dumnezeu adoarme legea sălbatică din mădularele trupului şi aprinde evlavia,
aprinde flacăra credinţei şi a adevărului.

1
2. Acum, cînd suntem în perioada Postului Mare, post premergător Sfintei Învieri, putem şi
noi să gustăm din taina cea ascunsă a cerului, acum trebuie să punem început bun Luminării
noastre.

1. Deci iată ce înseamnă cuvintele evanghelistului Ioan care zice „Eu sunt Lumina lumii; cel
ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii.” Hristos este cel care
ne stinge întunericul, prin spovedania pe care noi o facem, prin postul cu care ne smerim
sufletele şi ne scoate de pe ochi ceaţa orbirii.

2.Ni se cîntă, la intrarea în acest post „Uşile Pocăinţei”, chemarea spre desăvîrşire prin
recunoaşterea nimicniciei noastre. Suntem chemaţi la nunta cerească a celor cu adevărat
întru lumină, deci prin post trebuie să ne pregătim. Să ne spălăm prin spovedanie şi să ne
îmbrăcăm în haină de nuntă prin împărtăşire, să ne iluminăm, căci Hristos însuşi este
Lumina lumii, iar lumina cunoştinţei omeneşti este dăruită de Cel ce le-a făcut pe toate
cognoscibile, spune părintele Stăniloae, şi Care l-a făcut şi pe om fiinţă înţelegătoare.
Părintele Stăniloae afirmă: „Sfânta Scriptură vede pe Dumnezeu în El însuşi ca lumina prin
Sine, adică fără început şi fără sfîrşit, dar şi ca izvor al acesteia, de aceea noi trebuie în
binecuvîntata perioadă a postului să tindem să atingem măcar o rază din acestă lumină,
pentru a deveni mai curați și mai buni.

Prezentatorii se retrag şi este prezentat un slideshow despre post şi

lumină : poze cu împărtăşire, icoane , spovedanie, răsărit, apus,
lumînări, candelă. (aproximativ 2-3 minute) Anexa 1.

După prezentarea generală

Partea I

1. Lumea în care trăim este o operă imensă de lumină. Ne mişcăm în lumină, cunoaştem
prin intermediul luminii şi fiecare dintre vietăţile existente în natură trăieşte de pe
urma luminii. Spiritualitatea răsăriteană a descoperit însă şi alte înţelesuri adânci ale
luminii. Căci Hristos, Cuvântul prin care şi pentru care toate s-au făcut, este Lumina
lumii.
2. Etimologic, cuvântul lumina provine din latinescul lumen, care are şi înţelesul de
lume, şi de viaţă, sau de podoabă! Lumea este făcută din lumină, iar Cel ce este
Lumina lumii, Hristos, este şi Viaţa ei! Viaţa lumii, prezentă peste tot pe Pământ, în
pământ, în ape şi în aer, viaţa vieţuitoarelor şi a omului sunt cele ce arată că Hristos -
prin care s-au făcut toate, este Viaţă.

1. Lumina şi lumea se dezvăluie mai adânc în relaţie cu celelalte înţelesuri ale termenului
lumen, anume făclie, viaţă, lumina ochilor, ochi, vedere, deschizătură, claritate,
podoabă, ornament!

2. Astfel, Lumina este un subiect atît de larg, atît de frumos, care face legatura între laic
și religios, relevînd o unica idee ...cea de a fi cu toți lumina pentru a arde spre adevăr.

2
1. (Lumina stelară de Adriana Weimer)
Mi-e sufletul greu ca o piatră de moară
şi-atâtea gânduri se macină-n van.
Coboară tu, putere stelară,
şi spune-mi: câtă lumină mai am?

2. (Dacă eu nu ard De Nazim Hikmet)

dacă eu nu ard,
dacă tu nu arzi,
dacă noi nu ardem,
cum se va schimba bezna în lumină?

1.Toți trebuie să fim purtători de lumină, să răspîndim lumină prin faptele noastre, prin
atitudinea față de tot ce ne înconjoară, noi înșine trebuie să fim aidoma unei lumînări, căci
lumînarea simbolizează totodată și viața creștinului: doar sacrificîndu-te în fiecare moment
cîte un pic, munca și viața ta devin Lumină pentru tine și pentru toți cei din jur.

2. Asemenea lumînării, care jertfește ceara și fitilul, dar care alungă cu flacăra ei micuță
întunericul dintr-o cameră întreagă, la fel inima creștinului trebuie să poarte lumina
credinței și a dragostei, alungînd întunericul tristeții din viața sa și a celor apropiați.

Iese un copil şi recită:

Lumînare
Singur arzi în sfeşnicul dreptăţii
Şi ştii că eşti singur,
E greu să fii...

Eşti o lumînare ce arde şi se trece,

Dar din lumina căreia
Se scurge-o poezie,
Ce va fi modelată mulţi ani la rînd
Şi va fi din nou
Făcută o altă lumînare
Care la rîndul ei se trece .
Toate se trec...

3
Dar nu şi mirosul sfînt de ceară.

Eşti truda unei întregi legiuni de-albine

Ce ostenite s-au aşezat
La umbra timpului,
Pe floarea dorului
Şi sunt uitate...

Eşti lumina sub care se plîng păcate,

Sub care se iartă,
Sub care vine primăvara.

Arzi cu demnitate,
Arzi cu credinţă

Arzi cu foc de adevăr.

1.Dacă e să privim în jur, suntem înconjuraţi de lumină...Soarele ziua, luna şi stele noaptea,
marii luminători ai pămîntului!

2.Ne naştem cu lumină şi murim cu lumină. Şi pe tot parcursul vieţii avem în jur lumina
care ne cheamă spre pocăinţă, spre frumos, spre cugetarea la cele înalte, ne îndeamnă să
pășim cîtuși de puțin pe urmele acelor care în trecut s-au ghidat de perfecțiunea luminii și au
trăit o viață împăcată, în bună înțelegere și permanentă relație cu Creatorul Luminii, adică cu
Dumnezeu!

Un copil recită:

Lumînarea

Printre lacrimi

Cum mai știe să lumineze!

Și să ardă pînă la capăt

Să frigă tălpile oștirilor nevăzute

Lumină tu

La fel de veche

Ca cerul meu

Azi înnoratul

4
Arată-mi și mie

Pe unde a trecut inima

Lui David-împăratul.

1.Lumina din biserici care arde în chip văzut prin candele şi lumînări , iar în chip nevăzut
prin îngeri şi sfinţi care se unesc aici într-un tot întreg cu oamenii formînd unicitatea
bisericii, este nimic altceva decît dovada veridică prin prezența lui Dumnezeu mereu vie
printre noi, este intermediarul care participă nemijlocit la comuniunea și comunicarea cu
Hristos.

2.Le vedem des, le ţinem în mîini, le aprindem, dar puţini sunt atenţi la marea taină a
candelelor şi lumînărilor care ne arată cum trebuie să ardem...Ne sunt nişte metafore ale
rugăciunii....Precum sfeşnicele stau luminoase în faţa icoanelor, la fel şi noi trebuie să fim ca
o flacără încinsă la rugăciune, de altfel ce poate fi mai frumos, decît să porți mereu în suflet
lumina harului și a credinței, flacăra dragostei și a bucuriei?

Recită un copil:

(Ca o candelă de Teodor Dume)

uneori mă aprind şi ard

ca o candelă

luminez fiecare colţ

fără teamă

intru peste tot

o parte din mine

se caţără pe ziduri

până dincolo de orizonturi

cealaltă parte

e o clepsidră prin care

mă scurg în culori

pentru toate anotimpurile

care încep din mine.

1.Prin sfaturile Sfinţilor Părinţi găsim lucruri nemaipomenite despre aceşti doi mari
luminători din Biserică. Sfântul Simeon al Tesalonicului arată semnificaţia luminilor din

5
Sfânta Biserică comparându-le cu stelele, iar despre policandrul cel mare din mijlocul
Bisericii, în formă de cerc cu lumini, spune că închipuie „tăria cerului şi planetelor”.

2. Iar pustnicii de la Muntele Athos ne spun că atîta timp cît în casele noastre ard candele în
faţa icoanelor şi noi avem grijă să nu se stingă, atîtea zile vom sta în plus în odihna Raiului.

1.E atît de frumos să vezi o icoană în fața căreia se găsește candela aprinsă: o fărîmă de foc, o
picătură de lumină discretă ce amintește de rugăciune și dragoste, de credință și mîntuire.

2.“În fiecare casă și sălaș

Să se aprindă candela făclie

Că întunericul s-a risipit

Și începe o nouă împărăție “

1.Ştim, de asemenea, despre faptul că fiecare lumînare aprinsă aici de sufletul unui mort, îi
luminează în cealaltă lume veşnică, iar dacă este nefiricit în întuneric, prin această lumînare
sufletul lui are alinare. Nu trebuie, deci să neglijăm aceste mari taine ale luminii.

2.Despre faptul că trebuie mereu să avem candela credinţei aprinsă, ne vorbesc nu doar
teologii, preoţii şi scriitorii bisericeşti ci chiar versurile şi piesele muzicale ale unor autori
autohtoni, care într-un glas ne spun: Reaprindeţi Candela.

(interpretată de copii piesa Ion şi Doina Aldea Teodorovici-Reaprindeţi candela)

Reaprindeti candela-n rascruce

Lânga busuiocul cel mereu—
Degerat la mâni si la picioare
Se întoarce-acasa Dumnezeu.

Doamne, Cel din slavi crestine

Ce pacate oare-ai savârsit
Ca te-au dus acolo si pe Tine
In Siberii fara de sfârsit ?!

Refren:
Toate le ierti,
Doamne de sus,
Cu blândete mareata
Chiar si pe cei care te-au dus
In Siberii de gheata

6
 Ninge frigul si pustiul ploua
Degerata-mi este inima
Doamne, bine nu ne-a fost nici noua
Fara sfatul si lumina Ta

Doamne, intra si-n a mea chilie

Si-amândoi, raniti si înghetati
Sa ne încalzim cu bucurie
Unul lânga altul ca doi frati.
Refren.
Toate le ierti,
Doamne de sus,
Cu blândete mareata
Chiar si pe cei care te-au dus
In Siberii de gheata.

Partea II

1. Sfinţii părinţi ne spun că prin Postul Mare mergem şi noi, oarecum , pe drumul patimilor
lui Hristos, mergem oarecum spre răstignire, megem spre înviere, mergem spre lumină.

2. De la cine dacă nu de la Dumnezeu putem învăţa cele mai mari virtuţi ale ortodoxiei şi
omenirii în general : milostenia, bunătatea, smerenia, răbdarea, liniştea şi desigur, dragostea,
care luate împreună duc spre lumina harică , pe care o avem an de an, simbol al iertării, al
vieţii şi al bucuriei cereşti.

1. Această chemare , o rosteşte şi preotul , an de an , la slujba din noaptea învierii Domnului.

Cu aceasta se începe şi marea sărbătoare : Veniţi de luaţi lumină!
Un copil rostește poezia
Imn al Învierii de Valeriu Gafencu
Vă cheamă Domnul slavei la lumină,
Vă cheamă mucenicii-n veşnicii,

7
Fortificaţi biserica creştină
Cu pietre vii zidite-n temelii.

Să crească-n inimile voastre

Un om născut din nou armonios,
Pe sufletele voastre să se-mplânte
Pecetea Domnului Iisus Hristos.

Un clopot tainic miezul nopţii bate

Şi Iisus coboară pe pământ;
Din piepturile noastre-nsângerate
Răsună Imnul Învierii sfânt.

Veniţi creştini, luaţi lumină

Cu sufletul smerit, purificat;
Veniţi flămânzi, gustaţi din cină,
E nunta Fiului de Împărat.

2. Hristos este Lumina lumii, Lumina luminii, Cel care face ca ea să strălucească, să fie
arătarea cu claritate a lucrării lui frumoase şi ferme. Iar una din aceste lucrări este însăși
pogorîrea luminii Harice la Ierusalim.

(imagini video : Coborîrea luminii Harice la Ierusalim) Anexa 2.

Hristos a înviat (fragment) de Alexandru Vlahuţă

1.Şi-au tremurat stăpânii lumii

La glasul blândului profet
Şi-un duşman au văzut în fiul
Dulgherului din Nazaret!

2.El orbilor le dă lumină,

Şi muţilor le dă cuvânt,
Pe cei infirmi îi întăreşte,
Pe morţi îi scoală din mormânt.

8
1.Şi tuturor de o potrivă
Împarte darul lui ceresc,
Şi celor care cred într-însul,
Şi celor ce-l batjocoresc.

2.Cât bine, câtă fericire,

Şi câtă dragoste-ai adus!
Şi oamenii drept răsplătire
Pe cruce-ntre tâlhari te-au pus.

1.S-au veselit necredincioşii

C-au pus luminii stăvilar,
Dar ea s-a întărit în focul
Durerilor de la Calvar.

2.Voi toţi ce-aţi plâns în întuneric

Şi nimeni nu v-a mângâiat,
Din lunga voastră-ngenunchere

1 şi 2 . Sculaţi! … Hristos a Înviat!