Sunteți pe pagina 1din 4

Lumina Învierii

Prof.Coman Alina
Prof.Dickemann -Ionita Georgeta

Eu sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina
vieţii.” Ioan 8:12

De când ne naștem descoperim lumina și în lumină frumusețile vieții pământene și mărturisim


o credinţă bucuroasă care ne luminează sufletele, pentru că Însuşi Dumnezeu care a făcut
posibilă îvirea noastră în această lume, este Lumină şi Iubire. Despre Învierea Domnului nostru
Iisus Hristos am auzit cu toții, de la mic la mare. Cea mai frumoasă închinare a creștinului are loc
în fiecare an, atunci când fiecare dintre noi încearcă să lumineze în jur cu Lumină Sfântă. Ce
înseamnă, totuși, Învierea Domnului, dincolo de ceea ce auzim mereu: post, rugăciune, smerenie,
fapte bune? Pilonii credinței aceștia sunt, dar Sărbătoarea Învierii este ceva ce nu poate fi spus
întocmai. Este iubirea pe care i-o purtăm lui Dumnezeu! Este respectul pe care ar trebui să îl
aducem în dar în fiecare zi! Este răsplata noastră mică pe care i-o putem dărui Domnului.
Învierea este Sărbătoarea purității! Învierea există pentru fiecare dintre noi, un eveniment ce
trebuie trăit, simțit și privit cu recunoștință și cu demnitate. Dincolo de toate tradițiile legate de
sărbători, de graba ce ne-a cuprins pe toți, de fuga după mâncare, adevărata Învierea e în altă
parte: când noi ne îndestulăm cu mâncare, când cumpărăm cele mai frumoase haine, uităm
adesea că moartea este biruită, cum altfel, tot prin moarte, adică prin viața veșnică. Este adevărat
că Învierea trebuie sărbătorită: ouăle, cozonacul, pasca, mielul sunt simboluri ale acestei
sărbători, dar adevărata ei semnificație se găsește altundeva, în Lumina Sfântă ce, an de an, de la
Ierusalim, pornește în toată lumea chemând popoare întregi pe drumul Învierii. Această Sfântă
Sărbătoare a Învierii să ne găsească într-o stare de bine a sufletului, cu iubire pentru semenii
noștri. Să ne putem bucura de fiecare clipă a acestor zile de Paște, trăind tot mai frumos
prezentul, lăsând, de data aceasta, în urmă trecutul. Să ne ferim de dizarmoniile gândurilor,
vorbelor și faptelor, să căutăm lumina și armonia care ne îmbunătățește legătura sufletului cu
Divinitatea. „Dacă ochiul tău este sănătos, tot trupul tău va fi plin de lumină” (Matei 6:22). Să
primim Lumina cu bucurie sinceră și să o purtăm mereu cu noi, candelă nestinsă! Hristos a
Înviat din morți cu moartea pre moarte călcând pentru noi, pentru toți… Ca o profundă expresie
a trăirii spirituale vom aprinde lumânări acasă și în biserici, exprimându-ne în acest mod credinţa
în jertfa şi Învierea Domnului, dar ne vom ruga și pentru sănătatea şi mântuirea celor vii şi pentru
odihna veşnică a celor răposaţi. „Ce pustiul ar fi spațiul dacă n-ar fi punctat de biserici! (…)
Poarta spre Dumnezeu este credința, iar forma prin care se intră la Dumnezeu e rugăciunea”,
medita Petre Țuțea.
Fie ca sfânta sărbătoare a Învierii Domnului să ne găsească în comuniune, să ne aducă în suflete
Iertarea, Bucuria, Încrederea, Lumina, Iubirea și veșnica Speranță!
Bibliografie
Cristina Benga, Aurora Ciachir, Niculina Filat Mihaela Ghițiu, Ioana Niculae,Manual de religie
clasa a VIIa ,Editura Corint
referat.clopotel.ro

S-ar putea să vă placă și