Sunteți pe pagina 1din 12

SEMNE CONVENŢIONALE PENTRU

REPREZENTAREA UNITĂŢILOR,
ARMELOR, SPECIALITĂŢILOR,
CATEGORIILOR DE MILITARI
ŞI FUNCŢIILOR ACESTORA

1. Semne convenţionale de bază

Semnul convenţional Ce reprezintă

Unitate

Punct de comandă

Punct (loc) în care se desfăşoară activităţi de verificare,


adunare, întâlnire, regrupare, odihnă, precum şi
activităţi care ţin de domeniul logistic

Militar (persoană)

Grupare de forţe constituită temporar

Post de observare

Punct (loc) pentru instalaţii şi acţiuni electronice

Semnul convenţional de bază reprezintă elementul primar pentru construirea,


prin combinări, a altor semne.
Exemple:
Unitate motorizată (mecanizată);

Punct de comandă de brigadă de artilerie.


x

Comandamentele forţelor armate, Marele Stat Major, organele de transporturi


militare, statele majore de carabinieri, grăniceri protecţie civilă şi alte organisme
militare cu rol de conducere (coordonare) pentru care nu s-au stabilit semne de rang
se reprezintă prin înscrierea siglei acestora în interiorul semnului convenţional de
punct de comandă.
Exemple:
Marele Stat Major;

M.St.M.

Centru militar judeţean.


C.M.J.

Pentru a se arăta destinaţia punctului (locului) în care se desfăşoară diferite


activităţi, se combină semnul convenţional de bază de punct (loc) cu abrevieri şi/sau
cu semne specifice armei (specialităţii).
Exemple:
Punct de adunare;
Ad
n

Punct de odihnă al cercetaşilor în dispozitivul inamicului;

Od
h

Punct de întâlnire;
P.În
t

Punct de aprovizionare.
P.Apr
2. Semne convenţionale pentru reprezentarea rangului unităţilor

Semnul convenţional Ce reprezintă

Echipă (similar)

Grupă (similar)

Pluton (similar)

Companie (similar)

Batalion (similar)

Regiment (similar)

Brigadă (similar)
x
Divizie (similar)
xx
Corp de armată (similar)
xxx
xxxx Armată (similar)

Exemple:
Pluton;

Brigadă. x
Valoarea grupărilor de forme constituite temporar se reprezintă prin simbolul
de rang al unităţilor de mărime similară.

Exemplu:
Grupare de forţe de valoare brigadă.
x

Instituţiilor de învăţământ, de cercetare, formaţiunilor, detaşamentelor,


centrelor şi laboratoarelor nu li se atribuie semne pentru rang.
Exemple:
Bază de reparaţie.

Baza 123 XXXX


A.N.

3. Semne convenţionale pentru reprezentarea funcţiei, specialităţii, misiunii ţi


stării militarilor (persoanelor)

Funcţia de comandant (şef) se reprezintă printr-un simbol sub formă de unghi,


iar cea de şef de stat major (locţiitor), printr-o linie orizontală redate deasupra
semnului convenţional de militar.
Când trebuie precizat şi eşalonul comandat, deasupra semnului convenţional
care reprezintă comandantul (şeful de stat major) se trece rangul unităţii comandate.

Exemple:
Comandant de brigadă;

Locţiitorii comandantului de batalion.

Pentru a reprezenta arma (specialitatea, misiunea) unui militar, în interiorul


semnului convenţional se trece simbolul specific armei (specialităţii, misiunii).
Exemple:
Cercetaş:

Sanitar;

Agent de legătură.

Starea unui militar (persoane) – prizonier, rănit, mort etc. – se reprezintă printr-
o abreviere care se înscrie în câmpul H.
Exemple:
Cercetaş rănit;

Rnt.
Prizonier;

Pzn.

Infractor.

Infr.

4. Semne convenţionale specifice armei sau specialitîţii*


Semnul convenţional Ce reprezintă

Infanterie

Infanterie moto

Tancuri
Trupe teritoriale

Cercetare

Cercetare în dispozitiv

Transmisiuni

Radio
W

Radioreleu

* În acest subcapitol, semnele convenţionale specifice armei sau specialităţii sunt înscrise în interiorul semnului
convenţional de bază de unitate.
Ce reprezintă
Semnul convenţional
Troposferice

Telefonie – Telegrafie

Construcţii linii

Secretizare
Z

Poştă

Luptă electronică
LE
Interceptare
Emisie

Goniometrare

Bruiaj

Informatică

Mascare
Msc.

Semnul convenţional Ce reprezintă


Transporturi şi comunicaţii

Topogeodezie

Protecţia informaţiilor

Asigurare hidrometeorologică

Protecţie psihologică

Comenduire

Îndrumarea circulaţiei

Artilerie

Antitanc
Rachete

Geniu

Pionieri

Căi ferate

Semnul convenţional Ce reprezintă


Poduri

Drumuri

Pontonieri

Construcţii (lucru)

Chimie militară

Protecţie N.B.C.

Mijloace incendiare

Decontaminare

Aviaţie şi apărare antiaeriană

Aviaţie
Apărare antiaeriană

Paraşutişti

Trupe aeromobile

Semnul convenţional Ce reprezintă

Artilerie antiaeriană

Rachete antiaeriene

Radiolocaţie

Tehnică de rachete

Logistică

Aprovizionare

Transport

Asigurare tehnică
Întreţinere şi reparaţii

Semnul convenţional Ce reprezintă

Evacuare

Medical

Veterinar

Salvare

Carburanţi-lubrifianţi

Muniţie

Contraspionaj
CSp

Informare şi relaţii publice


IRP

Poliţie
Pol

Carabinieri

Grăniceri

Pompieri
Paşapoarte şi poliţie de frontieră

Semnul convenţional Ce reprezintă

Legătură

Mobilizare

Serviciu de informaţii
SI

Instrucţie

Inst

Completare
Cplt

Învăţământ
Înv

Comandă

Teritorial (de teritoriu)


Reprezentarea altor arme (specialităţi) se face prin combinarea semnelor sau
adăugarea abrevierilor la semnele convenţionale de bază sau la cele specifice.
Exemple:
Aviaţie de vânătoare – bombardament;

Cercetare N.B.C.;

Decontaminare personal;

Pers

Poliţie militară;

PM

Unitate de infanterie care


se mobilizează.

S-ar putea să vă placă și