Crimă și pedeapsă

Romanul „Crimă și pedeapsă” a fost scris de Feodor Dostoievski și a apărut în anul 1866.
Înainte a intra propriu-zis în analiză, merită menționat faptul că biografia autorului a jucat un rol
important în crearea acestui roman fundamental.
Pasionat de scris, Dostoievski lasă în urmă o carieră promițătoare de militar și se alătură unui
grup de intelectuali numit „Cercul Petrașevski” care discuta texte interzise de guvernul țarist.
Grupul este descoperit de cei de la conducere și este dizolvat. Alături de alți memebri ai grupului,
Dostoievski este condamnat la moarte prin executare. Înainte de a fi așezat la stâlpul infamei,
află că execuția este anulată de țar. Prin urmare, Dostoievski și ceilalți condamnați sunt trimiși
într-un lagăr de muncă din Siberia. Autorul petrece zece ani acolo: din 1849 până în 1859. În
timpul detenției, suferă de crize de epilepsie și trăiește într-o mizerie absolută. Iese din lagăr cu o
viziune nouă asupra vieții. Lasă în urmă ideologiile socialiste și le adoptă pe cele ortodoxe.
Romanul „Crimă și pedeapsă” prezintă drama complexă, de nivel psihologic, a unui tragic
student la Drept pe nume Rodion Romanovici Raskolnikov. Stabilit în St. Petersburg,
Raskolnikov trăiește într-o sărăcie lucie. Din această cauză, este nevoit să renunțe la studii. În
scrisorile pe care le primește de acasă, Raskolnikov citește despre sacrificiile financiare pe care
mama lui le-a făcut pentru el și despre dorința surorii lui de a se căsători cu un bărbat de
prestigiu din societate (pentru bani). Astfel, Raskolnikov se vede nevoit să amaneteze două
obiecte cu o încărcătură sentimentală pentru el: ceasul primit de la tatăl său și inelul primit de la
sora sa. El apelează la o cămătăreasă bătrână pe care ajunge să o disprețuiască din toată inima.
Raskolnikov are o viziune diferită asupra vieții. Consideră că oamenii se împart în două
categorii: cei obișnuiși și cei neobișnuiți. Cei obișnuiți sunt oamenii care nu au niciun impact
asupra lumii, pe când cei neobișnuiți sunt oamenii care „au dreptul” de a trece peste tabuurile
sociale și morale. În acest fel, Raskolnikov îl oferă drept exemplu pe Napoleon Bonaparte.
Această categorie de oameni, în opinia lui, au dreptul să ucidă cu sânge rece dacă la final binele
umanității primează.
Încă de la prima vizită, Raskolnikov resimte o aversiune puternică față de bătrâna cămătăreasă,
Aliona Ivanovna. Din această cauză, crede că dacă ar omorâ-o, ar face un bine general. Astfel,
mânat de starea materială precară în care trăiește, o omoară pe cămătăreasă. O omoară și pe sora
acesteia, Lizaveta Ivanovna, deoarece ia parte la scenă. Zguduit de fapta comisă, Raskolnikov
fură câteva obiecte de valoare și scapă din apartamentul bătrânei prin pur noroc.
Întors acasă, Raskolnikov conștientizează că nu este pregătit pentru o încărcătură emoțională atât
de puternică. Uciderea a două femei se dovedește o povară mult prea greu de suportat pentru el.
Din această cauză, se îmbolnăvește.
Următoarele momente din viața lui se perindă într-un ritm îngrijorător: delirează, leșină,
acționează fără judecată, devine impulsiv etc. Acestea sunt greutățile prin care trece zi de zi.
Situația devine și mai grea când este supus unei presiuni din mediul extern. Piotr Petrovici, cel
care se ocupă de cazul bătrânei, îl presează cu o mulțime de întrebări. Tehnicile de manipulare
psihologică ale acestuia sunt dure și îi ridică lui Raskolnikov o mulțime de semne de întrebare.
Între timp, viața din St. Petersburg își urmează cursul obișnuit. Pulheria Alexandrovna (mama) și
Avdotia Romanovna (sora) vin în vizită la Raskolnikov. Cele două femei ajung să formeze o
relație strânsă cu prietenul lui Raskolnikov, Razumihin – student la Drept. Chiar și în preajma
lor, Raskolnikov se comportă neobișnuit. Razumihin le asigură pe cele două femei că amicul său
e doar bolnav și ipohondru.
Din pricina unui eveniment neplăcut (moartea unui bărbat alcoolic pe nume Marmeladov),
Raskolnikov întâlnește o tânără frumoasă, dar săracă, pe nume Sonia (o prostituată religioasă).
Cu timpul, el dezolvtă o latură afectivă pentru ea. Măcinat de mediul extern, dar și de conștiință,
Raskolnikov îi mărturisește Soniei că el este cel care le-a omorât pe cele două femei.
Ulterior, Raskolnikov își mărturisește crima și în fața autorităților. Este trimis în Siberia, iar
Sonia vine cu el. În acest fel, Raskolnikov își dă seama că sensul vieții constă în iubirea pe care
el o poartă pentru ea. Speră ca astfel să se mântuiască.

Fragmentul ales:
„Ajunge! îşi spuse hotărât şi solemn. Gata cu fantasmele, gata cu spaimele închipuite,
gata cu nălucirile! … Viaţa există! Oare acum nam trăit? Viaţa mea na murit odată cu
baborniţa! Să ajungă în împărăţia cerurilor… dar, gata, maică, e timpul sămi dai pace!
Acum domnesc raţiunea şi lumina… voinţa şi forţa… şi o să mai vedem! O să ne
măsurăm puterile! adăugă sfidător, ca şi cum ar fi vorbit unei forţe întunecate, provocând-
o. Şi eu care mă împăcasem deja cu gândul sămi duc zilele întrun locşor de un arşin!”
(pag. 214)
Acest fragment arată drama psihologică a protagonistului, care se confruntă cu frământările
specifice de criminal. Acest mic pasaj este doar o mică parte din mozaicul sentimentelor de
pierzanie ce sălăsluiesc în interiorul lui.

O tehnică de analiză a romanului prin prisma teoriei literare este democratizarea personajului.
asistăm la intrarea în spațiul ficțiunii care e adus din toate categoriile sociale. Personajul care se
identifică cel mai mult cu ideea de cotidian, de lume vernaculară, de lume a orașului de
provincie. Orientare spre carcasa „normaului” în care se ascund drame la fel de puternice ca în
cazul personajelor ascunse în romantism.
Această situație este dublată și de diversificarea instituțiilor literare (edituri, reviste literare) –
apar în număr din ce în ce mai mare, pentru că interesul publicului pentru literatură crește.
Îl putem observa pe Raskolnikov străbătând numeroase locuri din St. Petersburg (cârciumi,
apartamente sărăcăcioase și secții de poliție neprimitoare), ducând cu el, în tot acest timp, povara
a două crime.