Exercițiu: Realizați rezumatul următorului fragment în 10-15 rânduri:

"- Am copilărit într-un sat mic și familia mea era foarte săracă, zise în continuare Buni. Și sus, în
vârful dealului, se afla o vilă impunătoare, în care locuiau un lord și o lady. Lordul și Lady
Davenport. Era în perioada de după război și-n vremurile alea nu prea se găsea de mâncare. Îmi
era foame, așa că într-o noapte, pe la douăsprezece, când toată lumea dormea, m-am furișat afară
din căsuța părinților mei. Protejată de întuneric, mi-am croit drum prin pădure și am urcat până la
casa familiei Davenport.
- Nu-ți era frică ? întrebă Ben.
- Ba da, bineînțeles. Eram înspăimântată, singură în padure, în creierii nopții. În fața casei erau
câini de pază. 
Dobermani mari și negri. Așa că m-am cățărat pe un burlan fără să fac pic de zgomot, și am găsit
o fereastră care nu era încuiată pe dinăuntru. La unsprezece ani eram o fetiță foarte mică, foarte
plăpândă pentru vârsta mea. Așa c-am reușit să mă strecor printr-o crăpătură mică a ferestrei și
am ajuns în spatele unei draperii de catifea. Când am dat la o parte draperia, mi-am dat seama că
eram în dormitorul soților Davenport.
- Vai, nu! zise Ben.
- Ba da, continuă bătrânica. M-am gândit să iau doar niște mâncare, dar am văzut frumusețea asta
mică lângă pat. Arătă către inelul cu diamante.
- Deci l-ai luat pur și simplu?
- Nu e niciodată chiar atât de simplu să fii un hoț internațional de bijuterii, tinere, spuse Buni.
Lordul și soția sa sforăiau de zor, dar dacă i-aș fi trezit, aș fi fost moartă. Lordul dormea mereu
cu o pușcă la capul patului. 
- O pușcă? intrebă Ben.
- Da. Era un om la modă și, fiind la modă, îi plăcea să vâneze fazani, așa că avea multe arme de
foc. 
Pe Ben îl trecuseră toate transpirațiile de emoție.
- Dar nu-i așa că nu s-a trezit și n-a ăncercat să te împuște?
- Ai răbdare, tinere, toate la vremea lor. M-am furișat pe lângă pat, pe partea unde dormea Lady
Davenport, și am luat inelul. Nu-mi venea să cred cât era de frumos. 
Nu mai văzusem niciodată unul de aproape. Mama mea n-ar fi visat niciodată să aibă așa ceva.
„Nu-mi trebuie bijuterii", ne spunea nouă, copiilor. „Micile mele diamante sunteți voi." Preț de-o
clipă, m-am uitat uluită la diamantul pe care îl țineam în mână. Era cel mai minunat lucru pe care
îl văzusem în viața mea. Apoi, dintr-odată, am auzit un zgomot formidabil. "
(Bunicuța hoțomană - David Walliams)