Sunteți pe pagina 1din 2

NUME:

SUBSTANTIVUL (ARTICOLUL ȘI PREPOZIȚIA)-UNITATEA 3


EVALUARE
Citește cu atenție textul pentru a putea rezolva cerințele de mai jos։

Sosi şi dimineaţa de duminică, întreaga fire, proaspătă, strălucitoare, fremăta de viaţă.


Inimile erau pline de cântec, iar celor cu inima tânără cântecul li se revărsa pe buze.
Pretutindeni nu vedeai decât chipuri voioase, peste tot domnea primăvara, văzduhul era plin de
mireasma salcâmilor în floare.
Dincolo de sat, dominându-l cu înălţimea ei, se zărea măgura Cardiff, acoperită de verdeaţă.
Nu era nici prea departe, nici prea aproape, ci tocmai la depărtarea potrivită ca să-ţi pară un
ţinut de basm, tihnit, îmbietor.
La capătul drumului apăru Tom, ducând o căldare cu var şi o bidinea cu coadă. Când dădu
cu ochii de gard, întreg peisajul se posomorî şi o adâncă melancolie îi întunecă sufletul. Douăzeci
și şapte de metri de gard, de doi metri şi jumătate înălţime! Lumea îi păru fără rost, viața o
povară. Oftând, înmuie bidineaua şi o trecu peste şipca de sus, repetă operaţia, mai dete o dată;
măsură din ochi neînsemnata fâşie văruită, apoi vasta întindere de gard nevăruit şi se lăsă
descurajat pe o buturugă.

(Mark Twain – Aventurile lui Tom Sawyer)


1. Selectează din text։
 un substantiv comun -
 un substantiv propriu –

2. Precizează genul substantivelor։


 inimile –
 gard –
 salcâmilor –
3. Identifică în text un substantiv la numărul singular și unul la numărul plural.
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________

4. Grupează substantivele subliniate în text în substantive։


 nearticulate -
 articulate hotărât -
 articulate nehotărât –
5. Selectează din text un subiect exprimat printr-un substantiv, un atribut exprimat printr-un
substantiv și un atribut exprimat printr-un adjectiv.
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________

6. Completează textul cu prepozițiile potrivite:

S-au urcat.........autocar. Au pornit..........ora 13.................Arad ............Oradea.


7. Completează tabelul:

Substantiv Felul Genul Numărul Articolul Partea de


substantivului propoziție
inimile
cu var
drumului

8. Articulează hotărât, apoi nehotărât substantivele:


copil…………………………../…………………….. poveşti………………………/………………..
fetiţă…………………………./……………………. şcoală………………………/…………………..
ghiocel…………………………/………………….. excursie……………………/……………………

9. Încercuiește litera A, dacă enunțul este adevărat, și F, dacă enunțul este fals:

a) A/ F Cuvântul Maria este substantiv comun.


b) A/ F În propoziția Alina, Anca și Dan vin de la munte., există un subiect simplu.
c) A/ F Substantivele fată, carte, stilou sunt de genul feminin.
d) A/ F Există doar substantive la numărul plural în seria eleve, scări, echipă.
e) A/ F Sunt prepoziții simple toate cuvintele din seria: în, pe, de, cu, de la.

SUCCES!

S-ar putea să vă placă și