Sunteți pe pagina 1din 1

Ministerul Afacerilor Interne

Contact Cariere Hartă site


Contul meu

DIRECȚIA REGIM PERMISE DE


CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULARE A
VEHICULELOR

Meniu

Vehicul achiziţionat din UE care a


mai fost înmatriculat

1) Cererea solicitantului. În cazul înscrierii în

certificatul de înmatriculare şi a altei persoane,

datele acesteia se vor înscrie în cuprinsul

cererii;

2) Dovada înregistrării în evidențele organului

fiscal al autorității publice locale în a cărui rază

de competență proprietarul (sau utilizatorul în

cazul vehiculelor care fac obiectul unui

contract de leasing financiar) își are domiciliul,

sediul ori reședința în cazul persoanelor fizice

cu domiciliul în străinătate. Aceasta constă în

înscrierea numărului de înregistrare în

Registrul de evidenţă a mijloacelor de

transport supuse înmatriculării/înregistrării,

pe actul de înstrăinare-dobândire. În cazul

înmatriculării temporare a vehiculelor ce

urmează a fi înmatriculate în alt stat nu este

necesară depunerea dovezii înregistrării în

evidențele organului fiscal al autorității publice

locale; 

3) Dovada plăţii contravalorii certificatului de

înmatriculare - 49 lei (pentru modalitățile de

plată consultați secțiunea taxe și tarife).

4) Actul de identitate al solicitantului, în

original.

În cazul persoanelor juridice vor fi depuse

documentele care să ateste dobândirea

personalităţii juridice, denumirea şi sediul, în

copie (de exemplu: certificat constatator

eliberat de Oficiul Național al Registrului

Comerțului), precum și împuternicirea

reprezentatului legal al acestora; Delegaţie;

În situaţia în care în certificatul de

înmatriculare urmează a fi înscrisă şi o altă

persoană, se vor prezenta actul de identitate

sau, după caz, documente care să ateste

dobândirea personalităţii juridice, denumirea

şi sediul, în copie.

5) Procura specială autentificată de notarul

public, în cazul în care documentele se depun

de o altă persoană decât proprietarul

vehiculului.

6) Copia contractului de asigurare de

răspundere civilă auto obligatorie pentru

prejudicii produse terţilor prin accidente de

vehicule şi de tramvaie (RCA), încheiat pe

numele proprietarului vehiculului, în termenul

de valabilitate al acestuia;

7) Documentul care atestă dreptul de

proprietate al solicitantului în forma prevăzută

de lege la data dobândirii dreptului de

proprietate, în original şi în copie, înregistrat în

Registrul de evidență a mijloacelor de

transport supuse înmatriculării/înregistrării în

România, instituit la nivelul organului fiscal

local;

În situaţia în care în certificatul de

înmatriculare urmează a fi înscrisă şi o altă

persoană, se va prezenta şi documentul care să

ateste dreptul legal în virtutea căruia persoana

poate folosi vehiculul, în original şi în copie.

În cazul în care vehiculul este folosit în sistem

leasing se poate prezenta un extras din

contractul de leasing, care să conţină cel puţin

părţile, obiectul şi durata contractului, datele

de identificare ale vehiculului şi semnăturile

părţilor, în original şi copie;

8) Dacă persoana care a realizat achiziția

intracomunitară a mijlocului de transport și

solicită înmatricularea acestuia nu este

înregistrată în scopuri de TVA conform art. 316

din Legea nr. 227/2015, cu modificările și

completările ulterioare, pe lângă documentele

prevăzute la alin. (1), aceasta trebuie să

depună, după caz:

- formularul "Certificat privind atestarea plății

taxei pe valoarea adăugată, în cazul achizițiilor

intracomunitare de mijloace de transport”,

emis de ANAF și prevăzut de Ordinul

președintelului Agenției Naționale de

Administrare Fiscală pentru aprobarea

modelului și conținutului formularelor

"Certificat privind atestarea plății taxei pe

valoarea adăugată, în cazul achizițiilor

intracomunitare de mijloace de transport” și

"Certificat”, precum și a procedurii de eliberare

a acestora;

SAU

- formularul "Certificat”, emis de ANAF și

prevăzut de Ordinul președintelui Agenției

Naționale de Administrare Fiscală pentru

aprobarea modelului și conținutului

formularelor "Certificat privind atestarea plății

taxei pe valoarea adăugată, în cazul achizițiilor

intracomunitare de mijloace de transport” și

"Certificat”, precum și a procedurii de eliberare

a acestora.

9) Cartea de identitate a vehiculului, în original

şi copie;

10) Certificatul de autenticitate al vehiculului

eliberat de Registrul Auto Român, cu excepţia

autovehiculelor destinate competiţiilor

sportive şi a vehiculelor istorice;

11) Documentele de înmatriculare eliberate de

autorităţile străine, în original, precum şi

plăcuţele străine cu numărul de înmatriculare;

12) Plăcuţele cu numărul de înmatriculare a

cărui combinație a fost păstrată anterior de

către solicitant, în măsura în care acesta

intenționează atribuirea combinației păstrate,

cu ocazia înmatriculării. Acestea se restituie pe

loc solicitantului numai dacă îndeplinesc

cerințele impuse de standardele în vigoare, iar

combinația numărului de înmatriculare nu a

fost restricționată conform legii.

13) Dovada efectuării inspecţiei tehnice

periodice, în termenul de valabilitate a

acesteia;

14) Dovada plăţii contravalorii plăcuţelor cu

numărul de înmatriculare (cu excepţia cazului

în care acesta solicită atribuirea unei

combinații a numărului de înmatriculare

păstrate anterior). Plata se face prin internet

banking, virament bancar, mandat poștal în

contul trezoreriei statului (vezi lista conturi -

unitati teritoriale) sau numerar la ghișeu odată

cu depunerea documentelor;

! Cererea solicitantului

"
Înapoi la lista de documente necesare

# Printează pagina

$ %

DRPCIV

Adresă:
Șos. Pipera nr. 49, sector 2 ( informatii DRPCIV: 0730 025 696
disponibil între orele 08.30-12.00 și 12.30-15.00, informatii
Serviciul Ilfov - 0372045368);

Telefon: 0212321661

Fax: 0212321661

Link: https://www.drpciv.ro

Legături utile

Direcția Generală Anticorupție

Ministerul Finanțelor Publice

Direcția Generală de Pașapoarte

IGPR - Directia Rutiera

Instituția Prefectului - Municipiul București

Ministerul Afacerilor Interne

DEPABD

Guvernul României

Ministerul Afacerilor Externe

Instituția Prefectului - Judetul Ilfov

Copyright 2018 © Ministerul Afacerilor Interne

S-ar putea să vă placă și