Sunteți pe pagina 1din 1

Ministerul Afacerilor Interne

Contact Cariere Hartă site


Contul meu

DIRECȚIA GENERALĂ PERMISE


DE CONDUCERE ȘI
ÎNMATRICULĂRI

Meniu

Vehicul achiziționat din


România sau dintr-un alt stat
UE care nu a fost niciodată
înmatriculat

1) Cererea solicitantului. În cazul înscrierii

în certificatul de înmatriculare şi a altei

persoane, datele acesteia se vor înscrie în

cuprinsul cererii;

2) Dovada înregistrării în evidențele

organului fiscal al autorității publice locale

în a cărui rază de competență proprietarul

(sau utilizatorul în cazul vehiculelor care

fac obiectul unui contract de leasing

financiar) își are domiciliul, sediul ori

reședința în cazul persoanelor fizice cu

domiciliul în străinătate. Aceasta constă în

înscrierea numărului de înregistrare în

Registrul de evidenţă a mijloacelor de

transport supuse înmatriculării/

înregistrării, pe actul de înstrăinare-

dobândire. În cazul înmatriculării

temporare a vehiculelor ce urmează a fi

înmatriculate în alt stat nu este necesară

depunerea dovezii înregistrării în

evidențele organului fiscal al autorității

publice locale;

3) Dovada plăţii contravalorii certificatului

de înmatriculare - 49 lei (pentru

modalitățile de plată consultați secțiunea

taxe și tarife).

4) Actul de identitate al solicitantului, în

original.

În cazul persoanelor juridice vor fi depuse

documentele care să ateste dobândirea

personalităţii juridice, denumirea şi sediul,

în copie (de exemplu: certificat constatator

eliberat de Oficiul Național al Registrului

Comerțului), precum și împuternicirea

reprezentatului legal al acestora;

Delegaţie;

În situaţia în care în certificatul de

înmatriculare urmează a fi înscrisă şi o

altă persoană, se vor prezenta actul de

identitate sau, după caz, documente care

să ateste dobândirea personalităţii

juridice, denumirea şi sediul, în copie.

5) Procura specială autentificată de

notarul public, în cazul în care

documentele se depun de o altă persoană

decât proprietarul vehiculului.

6) Copia contractului de asigurare de

răspundere civilă auto obligatorie pentru

prejudicii produse terţilor prin accidente

de vehicule şi de tramvaie (RCA), încheiat

pe numele proprietarului vehiculului, în

termenul de valabilitate al acestuia;

7) Documentul care atestă dreptul de

proprietate al solicitantului în forma

prevăzută de lege la data dobândirii

dreptului de proprietate, în original şi în

copie, înregistrat în Registrul de evidență

a mijloacelor de transport supuse

înmatriculării/înregistrării în România,

instituit la nivelul organului fiscal local;

În situaţia în care în certificatul de

înmatriculare urmează a fi înscrisă şi o

altă persoană, se va prezenta şi

documentul care să ateste dreptul legal în

virtutea căruia persoana poate folosi

vehiculul, în original şi în copie.

În cazul în care vehiculul este folosit în

sistem leasing se poate prezenta un extras

din contractul de leasing, care să conţină

cel puţin părţile, obiectul şi durata

contractului, datele de identificare ale

vehiculului şi semnăturile părţilor, în

original şi copie;

8) În cazul vehiculelor achiziționate dintr-

un stat membru UE, dacă persoana care

solicită înmatricularea acestuia este și cea

care a realizat achiziția intracomunitară și

nu este înregistrată în scopuri de TVA

conform art. 316 din Legea nr. 227/2015, cu

modificările și completările ulterioare, pe

lângă documentele prevăzute la alin. (1),

aceasta trebuie să depună, după caz:

- formularul "Certificat privind atestarea

plății taxei pe valoarea adăugată, în cazul

achizițiilor intracomunitare de mijloace de

transport”, emis de ANAF și prevăzut de

Ordinul președintelului Agenției Naționale

de Administrare Fiscală pentru aprobarea

modelului și conținutului formularelor

"Certificat privind atestarea plății taxei pe

valoarea adăugată, în cazul achizițiilor

intracomunitare de mijloace de transport”

și "Certificat”, precum și a procedurii de

eliberare a acestora;

SAU

- formularul "Certificat”, emis de ANAF și

prevăzut de Ordinul președintelui Agenției

Naționale de Administrare Fiscală pentru

aprobarea modelului și conținutului

formularelor "Certificat privind atestarea

plății taxei pe valoarea adăugată, în cazul

achizițiilor intracomunitare de mijloace de

transport” și "Certificat”, precum și a

procedurii de eliberare a acestora.

9) Cartea de identitate a vehiculului, în

original şi copie;

10) Plăcuţele cu numărul de înmatriculare

a cărui combinație a fost păstrată anterior

de către solicitant, în măsura în care

acesta intenționează atribuirea

combinației păstrate, cu ocazia

înmatriculării. Acestea se restituie pe loc

solicitantului numai dacă îndeplinesc

cerințele impuse de standardele în

vigoare, iar combinația numărului de

înmatriculare nu a fost restricționată

conform legii.

11) Dovada plăţii contravalorii

plăcuţelor cu numărul de înmatriculare

(cu excepţia cazului în care acesta solicită

atribuirea unei combinații a numărului de

înmatriculare păstrate anterior). Plata se

face prin internet banking, virament

bancar, mandat poștal în contul trezoreriei

statului (vezi lista conturi - unitati

teritoriale) sau numerar la ghișeu odată cu

depunerea documentelor;

 Cererea solicitantului



Înapoi la lista de documente necesare

 Printează pagina

 

DGPCI

Adresă:
Șos. Pipera nr. 49, sector 2 - informatii DRPCIV: 0730 025
696 disponibil între orele 08.30-12.00 și 12.30-15.00

Telefon: 0212321661

Fax: 0212321661

Link: https://www.drpciv.ro

Legături utile

Direcția Generală Anticorupție

Ministerul Finanțelor Publice

Direcția Generală de Pașapoarte

IGPR - Directia Rutiera

Instituția Prefectului - Municipiul București

Ministerul Afacerilor Interne

DEPABD

Guvernul României

Ministerul Afacerilor Externe

Instituția Prefectului - Judetul Ilfov

Copyright
Acest site 2018 © Ministerul
foloseşte cookies.Afacerilor
NavigândInterne
în continuare vă exprimaţi acordul DE ACORD
asupra folosirii cookie-urilor.

S-ar putea să vă placă și