Metro 2033 –

Parabolă pentru natura umană . Trimiteri la evenimente marcante

Lume inchisa din cauza razboiului atomic . Singura cale de acces Gradina
Botanica – Porta de circulatie de l;a Zidul Berlinului .
Lumea din metrou o miniatura a lumii de dinainte . Aceleasi regimuri
democratice sau totalitare .
Raportul fat de lumea exterioara la ftel ca in Coreeea de Nord . (Miturile despre
exterior din Coreea de Nord. Acestia nu au acces la exterior – internet retele
sociale , li se spune ca lumea din exterior este rea iar tara in care traiesc este
cea mai buna . La fel se intampla si cu cei din Metrou – considera ca nimic de la
suprafata nu mai are rost , iar creaturile care vin de acolo le vor dopar raul )
Pesimism – unii cred ca acesta este sfarsitul speciei lor .Ca nu se mai pt adapta .
Pentru a trece dintr-o statie in alta – documente , oamenii nu pot trece liberi
dintr-o parte in alta , daca se intampla asa sunt impuscat – Zidul Berlinului .
(Cazul lui Andrei – stampila )
Parabola pentru om, care indiferent de conditiile in care se gaseste nu isi
schimba modul de a actiona .\
Parabola pentru cortina de fier .
Cortina de fier
Metro 2033- caracterul parabolic prin asemanari cu anumite momente istorice
1.Cortina de Fier
Asa cum linia rosie din Metro impiediac unirea celor doua arcuri ale hansei ,la
fel si Cortina de fier impiedica comunicarea Blocului Rasrtitean cu cel
Apusean .
Razboi atomic – trimitere la al doilea razb . modial - utilizarea bombelor
atomice
Chair si dupa acest razboi s-au tulizat de explozii pentru a alunga Intunecatii
Citate
Krasnoselskaia{3}, Krasnîie Vorota,{4}Komsomolskaia, Biblioteka Imeni
Lenina, şi, din nou, Leninskie Gorî.

Linia rosie – s. – loc pentru reinvierea idealurilor comuniste – comitetul

intersational

În general, n-a fost prea mare vărsare de sânge, pentru că locuitorii flămânzi de
pe arida linie Sokolniceskaia erau avizi să restabilească dreptatea care, în opinia
lor, nu putea lua nicio altă formă în afara egalitarismului nejustificat. Şi după ce
s-a aprins la un
capăt, în curând toată linia a fost cuprinsă de flacăra purpurie a revoluţiei.

Staţiile şi-au reluat vechile denumiri sovietice: Cistîe Prudî a devenit din nou
Kirovskaia, Lubianka – Dzerjinskaia, Ohotnîi Riad – Prospekt Marx. Staţiile cu
denumiri neutre au fost rebotezate cu râvnă folosindu-se cuvinte cu o tentă
ideologică foarte clară: Sportivnaia a devenit Kommunisticeskaia, Sokolniki –
Stalinskaia, iar Piaţa Preobrajenski, unde a început totul, a devenit Steagul
Revoluţiei. Iar linia însăşi – cândva Sokolniceskaia, dar căreia lumea îi spunea
„Linia Roşie”, aşa cum obişnuiau moscoviţii să numească liniile de metrou după
culoarea pe care o aveau pe hartă – a devenit oficial Linia Roşie.

Reinvierea comunismului
În momentul în care Linia Roşie se formase definitiv şi începuse să manifeste
pretenţii de expansiune, răbdarea celorlalte staţii ajunsese la capăt. Erau prea
mulţi cei care îşi aminteau de epoca sovietică. Erau prea mulţi aceia care îi
văzuseră pe agitatorii trimişi de Interstaţional prin metrou, ca o tumoare care
ajungea la metastaze, ameninţând să ucidă întregul organism. Şi oricât
promiteau agitatorii şi propagandiştii din Interstaţional că va fi electrificat
întregul metrou, susţinând că, dacă se vor alătura puterii sovietice, vor avea
parte şi de experienţa adevăratului comunism (era puţin probabil ca vreo lozincă
leninistă, exploatată de ei cu neruşinare, să fi fost mai actuală decât acum),
oamenii de dincolo de graniţele liniei nu au fost ispitiţi de promisiuni, iar
activiştii roşii interstaţionali au fost
prinşi şi trimişi înapoi pe teritoriul lor sovietic.
Coaliţia anticomunistă a staţiilor, condusă de Hansa, spartă în două de Linia
Roşie şi dorind să închidă inelul, a trecut la acţiune. Roşiii, desigur, nu se
aşteptaseră la o opoziţie armată şi îşi supraevaluaseră forţele. Victoria uşoară la
care sperau nu se prea întrevedea
curând
Posibila trimitere la razboiu rece
Războiul a fost lung, sângeros şi a lovit serios populaţia şi aşa restrânsă a
metroului. A durat aproape un an şi jumătate şi a constat în cea mai mare parte
din lupte de poziţie, care presupuneau incursiuni de gherilă şi diversiuni, cu
tuneluri blocate, cu execuţii de
prizonieri şi alte câteva cazuri de atrocităţi în ambele tabere. A fost un război
adevărat, cu operaţiuni militare, asedii şi străpungeri ale asediilor, cu fapte de
eroism, cu comandanţi militari, cu eroi şi cu trădători. Dar principala
caracteristică a războiului a fost aceea că
niciuna dintre părţile combatante nu a reuşit să mute linia frontului.
„Iar Întunecaţii nu sunt nişte demoni, Hunter, şi nici vreun soi de strigoi. Ei
sunt homo novus. Treapta următoare a evoluţiei. Mai bine adaptatădecât noi
la mediul înconjurător. Viitorul e de partea lor, Hunter! Poate că alţi Homo
sapiens o s-o mai ducă vreo douăzeci, poate cincizeci de ani în aceste vizuini
drăceşti pe care şi le-au săpat singuri încă de când erau mult prea mulţi şi nu
încăpeau cu toţii sus, aşa că cei mai prăpădiţi au fost siliţi să se ascundă în
timpul zilei sub pământ…[.....] Lumea nu ne mai aparţine nouă, Hunter…
Lumea nu ne mai aparţine.”