Ojog-Brasoveanu, Rodica - 6 Telefonul Din Bikini

1
2
3
4
5
6
7
8 RODICA OJOG-BRAŞOVEANU (28 august 1939-2
9 septembrie 2002), celebră autoare de romane poliţiste din
10 România, a urmat primele clase la Şcoala „Maison des
11 Français“, continuându-şi educaţia la Liceul „Domniţa
12 Ileana“. A început apoi cursurile Facultăţii de Drept din
13 Bucureşti, dar, după doi ani, în 1956, a fost exmatriculată pe
14 motive politice. După un an de muncă necalificată la fabrica
15 de medicamente Galenica, a reluat studiile de drept, de data
16 aceasta la Iaşi. După absolvire a început să profeseze
17 avocatura. În 1969 a debutat cu un scenariu de televiziune,
18 iar primul roman poliţist, Moartea semnează indescifrabil, l-a
19 scris la insistenţa soţului ei, actorul Cosma Braşoveanu, pe
20 care l-a publicat în 1971. După şapte ani de practică a
21 renunţat la avocatură şi s-a dedicat în întregime scrisului.
22 Până în 1999, a publicat treizeci şi cinci de romane,
23 majoritatea poliţiste, câteva istorice şi unul
24 ştiinţifico-fantastic. Este considerată marea doamnă a
25 literaturii poliţiste româneşti. Dintre volumele sale amintim:
26 A înflorit liliacul (Editura Nemira, 2004), Cianură pentru un
27 surâs (Editura Nemira, 2004), Întâlnire la Elysée (Editura
28 Nemira, 2004), Coşmar (Editura Nemira, 2004), Răzbunarea
29 sluţilor (Editura Nemira, 2006), Necunoscuta din congelator
30 (Editura Nemira, 2006), Bărbaţii sunt nişte porci (Editura
31 Nemira, 2006), Grasă şi proastă (Editura Nemira, 2006),
32 Logofătul de taină (Editura Nemira, 2008), Agentul secret al
33 lui Altîn-Bey (Editura Nemira, 2008), Ochii jupâniţei (Editura
34 Nemira, 2008), Vulturul dincolo de Cornul Lunii (Editura
35 Nemira, 2008), Dispariţia statuii din parc (Editura Nemira,
36 2008), 320 de pisici negre (Editura Nemira, 2008), Al cincilea
37 as (Editura Nemira, 2008), Poveste imorală (Editura Nemira,
38 2008), Telefonul din bikini (Editura Nemira, 2008).
1 Rodica Ojog-Braşoveanu
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17 TELEFONUL DIN BIKINI

18
19 -roman poliţist-
20
21 1999
22
23
24
25
26
27
28
29
30
31
32
33
34
35 EDITURA NEMIRA
36 Bucureşti, 1999
1
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13 Partea întâi
14
15
16 IDILA
1
1
2
3
4
5
6
7
8 La puţin timp după evenimentele din decembrie ’89,
9 inginerul Adrian Radulian renunţă la serviciu. Deşi abia
10 împlinise cincizeci de ani şi se simţea în plină formă fizică,
11 nu mai avea chef să lucreze. Slujba cu inerentele obligaţii
12 zilnice ajunsese o corvoadă, se eschiva în limita posibilului
13 de la orice lucrare plasând-o colegilor, refuzase propunerile
14 de colaborare ale unor firme străine. Era pur şi simplu
15 plictisit. Colegii din Minister îşi închipuiau că traversează o
16 perioadă de depresie firească după moartea nevesti-sii,
17 prăpădită într-un banal accident de maşină, dar se înşelau.
18 Fuseseră căsătoriţi aproape douăzeci de ani şi rămăseseră
19 la fel de străini unul faţă de celălalt ca în prima seară în care
20 se cunoscuseră la un ceai cretin, cu băuturi proaste, pick-up
21 şi fete urâte. Printre atâtea „nasoale“, Dina, blondă – blondul
22 româncelor, adică nisip, subţirică, de o debilitate congenitală
23 care-i dădea diafan, şi o timiditate lesne de confundat cu
24 blândeţea, părea frumoasa serii. Avea şi un stil tulburător de
25 a se cuibări în braţele partenerului, ca şi cum i s-ar fi
26 încredinţat, iar mai târziu, Radulian avea să-şi spună că
27 acesta reprezenta, de altfel, esenţialul ei capital de seducţie.
28 Pe cât de esenţial, pe atât de înşelător. Cu trecerea timpului,
29 se dovedi autoritară, meschină, de o subterană şi tenace
30 insolenţă, iar în ciuda nasului lung şi a figurii de ierbivor,
31 penibil de îngâmfată, având convingerea că seamănă până la
32 sosie cu Catherine Deneuve.
33 Chiar din primul an de căsătorie, Radulian se resemnă,
34 abandonând ideea unei căsnicii împlinite. Ar fi părăsit-o, dar
35 sub Ceauşescu, divorţul, pe lângă alte neplăceri – adio un
36 post mai important, adio paşaport – constituia un coşmar
37 care putea dura doi-trei ani, iar el unul se simţea prea comod
-7-
RODICA OJOG-BRAŞOVEANU
1 pentru o asemenea întreprindere. Se mulţumea cu o viaţă
2 liniştită, fără convulsii, cu zile egale, standardul mediocru
3 excluzând orice surprize. Doi oameni care aveau în comun
4 doar adresa şi numărul de telefon. Legătura dintre ei
5 devenise atât de neconsistentă, încât uneori, petrecând o
6 după-amiază întreagă acasă, nu izbutea să-şi aducă aminte
7 dacă Dina ieşise în oraş sau nu.
8 Apoi, pe neaşteptate, la aproape patruzeci şi cinci de ani,
9 Dina începuse să iubească, trăind cu toată intensitatea
10 drama femeii mature îndrăgostită pătimaş de un bărbat mult
11 mai tânăr, blestemul vârstei critice cu cohorta sa de
12 umilitoare suferinţe. Radulian, impresionat, încercase s-o
13 tempereze, dar Dina, înnebunită de patimă, nu izbutea decât
14 să-i îndrepte priviri rătăcite:
15 „E peste puterile mele, nu depinde de mine… Dacă mă
16 părăseşte, mă sinucid. Iartă-mă, Adi, abia acum îmi dau
17 seama că-i prima oară în viaţă când iubesc.“
18 Radulian surâsese trist:
19 — Se pare că noi doi nu am prea reuşit împreună…
20 Situaţia ajunsese intolerabilă, când, spre norocul ei,
21 socotea Radulian, înainte de a fi abandonată, scutită deci de
22 chinurile unei sfâşietoare despărţiri, Dina murise la volan.
23 Gonea bezmetică, nerăbdătoare să ajungă la întâlnire, şi
24 intrase într-un TIR căci, deşi cumplit de mioapă, nu purta
25 ochelari în prezenţa iubitului mult mai tânăr.
26 Radulian, prea puţin ipocrit ca să simuleze o suferinţă
27 inexistentă, primise decent şi cu datini împlinite o hotărâre
28 care ţinea de alte „zone“. Cu reală tristeţe; era trist pentru
29 Dina, pentru felul inutil în care femeia aceasta îşi epuizase
30 energia, în fond toată viaţa. Viaţa absurdă a unei persoane
31 absurde, o moarte absurdă…
32 Dând de pomană ultimele lucruri şi păstrând dintr-un soi
33 de jenă instinctivă fotografia ei à la Catherine Deneuve,
34 Adrian conchisese generos: „Bine că măcar a apucat să
35 iubească o dată în viaţa ei.“ Zgomotul sertarului tras peste
36 portret îi răsună ca un ultim bulgăre de pământ aruncat pe
37 mormântul Dinei. Un episod definitiv închis. Şi cu aceeaşi
38 inefabilă tristeţe, Radulian realiză că Dina nu lăsase în urmă
-8-
1
1 nici măcar amintiri.
2 Urmase o perioadă pe care Adrian Radulian n-ar fi putut-o
3 defini. Nu era deprimat, nici obosit, nici blazat. Se simţea
4 doar ajuns la o răscruce, că într-un fel şi-a isprăvit show-ul,
5 că traversează doar simpli timpi de provizorie acalmie, că
6 fatalmente ceva trebuia să se întâmple.
7 Ca pe mulţi alţii, cei mai mulţi, Revoluţia şi decesul
8 Marelui Bulă îl luaseră prin surprindere. Desigur, toată
9 lumea se aştepta la „ceva“, toată lumea era de acord că „nu
10 se mai poate“, undeva, în subteran se simţeau trepidaţiile
11 furtunii, în jur, mecanismele uriaşei Armade împotriva
12 comunismului se declanşaseră, dar miracolului prea mult
13 aşteptat şi în sfârşit împlinit, ochii nu-i dau crezare.
14 Radulian îşi consumă entuziasmul în câteva săptămâni apoi,
15 treptat, recăzu în vechea stare de spirit şi probabil că la
16 vremea respectivă era unul dintre puţinii indivizi din ţară
17 care nu avea opinii şi soluţii politice; care nu cumpăra toată
18 presa, iar la televizor, cu excepţia buletinului meteo nu
19 urmărea decât serialele şi filmele americane. La serviciu,
20 evita disputa despre vedetele politice ale orei, întrebând
21 sincer şi stereotip „cine-i ăsta?!“, în vreme ce colegii îl
22 credeau abil: „Radulian e oţ, nu vrea să se compromită;
23 aşteaptă să se aleagă caimacul şi pe urmă dă buzna…“
24 Trăia de azi pe mâine – fără bucurii, fără aşteptări, dar şi
25 fără mâhniciuni – când, cu totul pe neaşteptate, se iviră două
26 moşteniri. Dintâi, o casă splendidă la Sinaia, rămasă de pe
27 urma unei mătuşi. N-o văzuse de peste treizeci de ani, iar
28 acum îşi amintea, zâmbind, dar şi cu o urmă de remuşcare,
29 că în copilărie suporta ca pe un calvar vizitele la tuşa Tiţa.
30 Dintotdeauna bătrână, blajină şi plină de daruri, mirosea a
31 camfor, iar când îl săruta, îi simţea ţepii tari ca sârma din
32 barbă şi mustăţi. Senzaţia de greaţă îl copleşea, ochii i se
33 umpleau de lacrimi şi nu-l mai puteau îmbia la masă nici
34 măcar „cartofii prăjiţi“. Se liniştea greu, spre seară, sugând
35 un bulgăraş de zahăr candel.
36 Dar marea surpriză – să-ţi pierzi minţile, nu alta, chiar pe
37 apatia în care lâncezea – sosi în primăvara aceluiaşi an.
38 Desemnat ca unic moştenitor al lui Demetru, văr dinspre
-9-
1 mamă, decedat la Londra, se trezi posesorul unui cont în
2 bancă respectabil chiar şi pentru fericiţii din „ţările cu
3 tradiţie democratică“. Adevărat, răposatul fusese medic
4 ginecolog, dar părăsise România în 1990 şi la aproape
5 şaptezeci de ani. Când naiba avusese timp să facă atâta
6 bănet?! Misterul se desluşi când ajunse la Londra.
7 Obstetrician cu vogă mare, Demetru câştigase enorm în ţară
8 şi chiar dacă dusese totdeauna o viaţă de nabab – Capşa,
9 Mercedes, şofer personal, frumuseţi între optsprezece şi
10 douăzeci şi cinci de ani – bilanţul rămânea excedentar.
11 Prisosul îl transforma în valută forte şi, prin intermediul unor
12 ambasade, îl expedia în Elveţia, unde i se deschisese un cont
13 secret. Un ginecolog en vogue şi monden are relaţii
14 pretutindeni, pentru un chiuretaj clandestin, de pildă, un
15 simplu transfer de bani reprezenta cel mai ieftin
16 contraserviciu şi Radulian avea să afle stupefiat că manevra
17 începuse încă din anul 1958. Deci unchiul ăsta al lui, sau
18 ce-i venea, sfidase vreme de peste treizeci de ani unul din
19 cele mai dure regimuri valutare din Europa răsăriteană,
20 agonisind bani albi pentru zile trandafirii preconizate pe alt
21 meridian.
22 Radulian petrecu o lună în Anglia. Când se întoarse în
23 ţară, îşi depuse demisia. Era un om bogat.
24
25 Ca să ştii să fii sărac, nu-i mare scofală. Corsetul lipsurilor
26 zilnice trasează o traiectorie precisă, nu încap abateri de la
27 drum, nici rătăciri, o duci de-a-mboulea, şosea dreaptă până
28 la cimitir. Dar dacă i-ar fi spus cineva că şi pentru a fi bogat
29 îţi trebuie oarece ştiinţă şi deprindere, Adrian ar fi ridicat din
30 umeri. Cu binele te obişnuieşti repede, spunea mereu
31 maică-sa, şi cum bine cu adevărat nu-i fusese niciodată, o
32 crezuse pe cuvânt.
33 După epuizarea momentelor fierbinţi, când începuse să se
34 obişnuiască cu statutul de om bogat, constată că nu ştie
35 cum să se bucure de noua situaţie. Mesele sofisticate luate în
36 mari restaurante – că doar n-oi mânca tot ciolan cu fasole la
37 ospătăria de peste drum – îi dădură ulcerul peste cap,
38 whisky-ul păstrat altădată sub cheie de Dina pentru „ocazii“,
-10-
1
1 adică musafiri simandicoşi, acum nedrămuit, îi săgeta
2 ficatul, umplându-i gura de cupru.
3 Se gândi apoi la look! Avea o siluetă bine desenată, şi
4 trimiţând la azil fosta garderobă, se îmbrăcă din cap până în
5 picioare la Worth. Tăietura, combinaţiile de culori, accesoriile
6 neobişnuite în peisajul valah ridicară a mirare sarcastică
7 multe sprâncene: „Îl credeam serios pe Radulian. L-ai văzut
8 în ultima vreme? A început să facă pe tinerelul, se-nţoleşte ca
9 o starletă, zici că ţine un bordel de lux. Pe oameni nu poţi
10 să-i cunoşti niciodată…“
11 În sfârşit, încercă aventura, sector unde se simţea absolut
12 deficitar. Cu Dina n-avusese puseuri – habar n-avea dacă
13 doarme în pijama ori cămaşă de noapte – escapadele scurte,
14 de gang, între două sughiţuri, uşi, trenuri etc., îi repugnau,
15 pentru o legătură serioasă nu avusese nici timp, nici bani.
16 Adrian făcea parte dintre gentlemenii, azi unicat, care mai
17 consideră că o amantă trebuie scoasă, răsfăţată, îngropată în
18 flori, bijuterii, atenţii… Pentru că, să fim bine înţeleşi, nu
19 s-ar fi încurcat cu femei uşoare care, pentru un film şi o
20 bere, îşi trag singure fermoarul de la fustă într-un boschet.
21 După o experienţă nereuşită, conchise că şi aici, ca şi în
22 materie de avuţie, e nevoie de practică. Era un bărbat
23 distins, suplu, din familia lui Peter Strauss, iar femeile îl
24 priveau cu plăcere. Spre deosebire de cei mai mulţi semeni,
25 modest din fire, socotea însă că privirile, chiar înfocate, sunt
26 întâmplătoare; Dina nu-l alintase considerându-l vreun
27 Apollo, iar complimentele croitorului – subiect direct
28 interesat – nu meritau luate în seamă.
29 Mariana îl acroşase la biliard, dezinvoltă şi cu un natural
30 care-l încremenise. O brună comună dar autentic frumoasă,
31 cu slăbiciune accentuată pentru cerceii gitane. Părul dat cu
32 gel sugera carcasa unui arici cu ţepi uriaşi, sau, în altă
33 variantă, săgeţi nervoase avertizând asupra pericolului de
34 electrocutare. Legătura dură câteva luni, după care Radulian
35 abandonă. Era inconştientă, insolentă, o avidă trepidând în
36 aşteptarea marii ocazii: „Un strop de baftă, atâta-mi trebuie,
37 şi sigur aş şti cum să-mi înfig dinţii!“ Adrian o urmărea cu o
38 curiozitate detaşată, dar ceea ce la început îl amuzase şi
-11-
1 chiar îi plăcuse – o prospeţime nealterată – de la un timp,
2 prin uzură şi gafe repetate, nu mai avea efect. Îl obosea –
3 nopţile petrecute în discotecă, unde el se remarca prin vârstă
4 şi duse gânduri, constituiau un coşmar –, îl plictisea.
5 Probabil eu sunt un om „între două vârste“ nebun, îşi
6 spunea, dar şi ea excelează prin maniere imposibile. De
7 exemplu, detesta până la greaţă obiceiul copiat din serialele
8 americane (preluat şi de producţia autohtonă de reclame
9 pentru produse alimentare) de a-şi suge degetele mânjite cu
10 sos, îl crispa modul familiar în care aborda chelnerii,
11 comentariile cu glas tare în public, râsul crăcănat cu coapse
12 plesnite sonor şi, mai ales, năravul ca până şi în cele mai
13 absolute momente de intimitate să i se adreseze ca la armată
14 cu „Raduliene!“. Când, într-o seară prost dispusă – ea, seara
15 – cu ploaie şi lapoviţă, când însuşi văzduhul pare mânjit cu
16 noroi – Mariana se mai lansă şi în politică…
17 — …Eu nu-s de acord să vină regele, eu nu ştiu ce a făcut,
18 nu l-am apucat.
19 — …Nu l-ai apucat nici pe Ştefan cel Mare…
20 — Lasă şmecheria, că nu te prinde la vârsta ta. De ce crezi
21 că vrea să vină? Să-şi ia palatele, să înfiinţeze iar moşierii…
22 „Să înfiinţeze moşierii, Dumnezeule, era deja prea mult!“
23 La sfârşitul aceleiaşi „şedinţe“, îi făcu un cadou consistent,
24 comandă un taxi, apoi deschise larg ferestrele şi aerisi
25 îndelung. Aşa citise în cărţi şi văzuse prin filme.
26 Tot în această perioadă, Adrian realiză, pentru prima oară
27 în viaţă, cât de singur este. În afară de soră-sa, Lucreţia, nu
28 avea apropiaţi. Doar cunoştinţe. Lui, de exemplu, i-ar fi
29 plăcut să facă pe generosul, presimţea plăcerea de a dărui,
30 bucuria de a face bucurie, stare de spirit încercată de puţini
31 privilegiaţi, cei mai mulţi atingând fericirea doar când
32 primesc. Desigur, rămâneau actele de caritate en gros, dar
33 acestea i se păreau abstracte – başca lipsa de încredere vizavi
34 de cei care mânuiau fondurile – nu se adresau cuiva anume,
35 nu aveau adresă şi destinatar.
36 — De ce nu înfiezi un copil? sugerase Lucreţia intuindu-i
37 starea de derivă. Te scoate din indolenţa asta, plăteşti o
38 menajeră pentru aspectele sordide ale cotidianului, ai un ţel,
-12-
1
1 başca te alegi cu o faptă bună la răboj.
2 Adrian se scuturase ca de o gânganie:
3 — Dragostea, călătoriile şi copiii sunt uliţe de tinereţe…
4 — Asta-i o lozincă, nu argument.
5 Adrian ridicase din umeri. O întrebare, aceeaşi, îi revenea
6 tot mai des în minte: „Şi totuşi, încotro?“
7
8 În dimineaţa zilei de 9 martie, Adrian se trezi ciudat de
9 bine dispus, iar semnalele de primăvară timpurie îi sporiră
10 mulţumirea. Ca de obicei, îşi luă micul dejun à la Hollywood
11 – o sondă de suc de fructe şi o felie de pâine prăjită – iar la
12 cafeaua neagră, dură, asortă trei ţigări. Sub duş, se trezi
13 cântând cu suflet canţonete italiene, ceea ce nu ţinea minte
14 să i se mai fi întâmplat din studenţie, zăbovi îndelung în faţa
15 şifonierului alegându-şi costumul, decise să dejuneze la
16 Velvet şi plecă de acasă încredinţat că ceva, neîndoielnic
17 plăcut, avea să i se întâmple. Trăi toată ziua cu acelaşi
18 sentiment şi când se întoarse spre seară acasă, se mai afla în
19 aşteptare. Îşi prepară un whisky şi, trântit comod pe
20 canapea, începu să viseze.
21 Ziua nu se terminase încă.
22
23
24 ***
25
26 Ceea ce avea să se numească pentru multă vreme
27 „telefonul de la ora 10“ veni ca o eliberare. Tresări violent şi,
28 în graba de a ridica receptorul, răsturnă micul vas cu violete
29 de pe birou. „Numai de n-ar fi greşeală… Sau Yvona…“ Prea
30 ar fi fost mare dezamăgirea. Prea aşteptase toată ziua.
31 Frenetic! Isteric, ar fi zis altădată, într-o viaţă care azi i se
32 părea străină ca un film. De emoţie, vocea vibră alterată,
33 stins răguşită.
34 — Alo…
35 — Bună seara, Adrian.
36 Simplu, ferm, fără interogaţie. Ca la un apel prestabilit.
37 Glasul era suav, de o dulceaţă catifelată. Feciorelnic, găsi
38 cuvântul. Un glas neprihănit, de Julietă, şi îşi zise că nu
-13-
1 auzise în toată viaţa lui ceva mai melodios.
2 — Bună seara… Cum te cheamă?
3 — EU.
4 — Nu-i de-ajuns…
5 Altă dată, s-ar fi răţoit: „Uite, domnişoară, n-am chef de
6 bancuri proaste, ori îmi spui cine eşti, ori închid!“
7 — Ba da. Deocamdată…
8 — Ce înseamnă deocamdată?
9 — Nu ştiu. Când am să ştiu, am să-ţi spun.
10 — De ce m-ai sunat?
11 — Pentru că mă aşteptai. Am vrut să-ţi spun noapte bună.
12 — Doar… doar atât?
13 — Atât.
14 — Te rog, nu închide. Ai să mai suni?
15 — Da.
16 — Când?
17 — La ora zece. Noapte bună, Adrian.
18 Rămase cu receptorul în mână, încercând un bizar
19 sentiment de fericire. Instinctul, premoniţia, întâmplarea,
20 n-avea importanţă cine, nu-l înşelase. Telefonase, până la
21 urmă telefonase. „Cine o fi, cine poate să fie?“ Îşi luă un
22 pahar cu alcool şi se mototoli în fotoliu, lăsându-se pradă
23 visului…
24 O femeie foarte tânără, tinereţe extremă, diafană, păr
25 mătăsos blond, poate şaten-auriu, fină, cu ochi umezi, plini
26 de candoare… Siluetă elansată, pas şi gesturi de o distincţie
27 regală. Hotărât, glasul EI nu putea aparţine unei femei
28 vulgare, unei ţoape cu pedichiură neglijată… Nici unei
29 impetuoase cu păr negru sârmos şi subsuori mirosind
30 sălbatic – genul Carmen pe care-l ocolise totdeauna. La
31 femei, Adrian aprecia gingăşia, pudoarea, pasivitatea dulce
32 camuflând o senzualitate ardentă, nevoia de ocrotire;
33 acceptul fericit şi nu iniţiativa. Aşa şi-o imaginase cândva pe
34 Dina…
35 Alungă chipul Dinei şi aprinse o ţigară. La flacăra
36 brichetei, simţi cum se fac scrum „suspiciunile de bun-simţ“
37 care-l asaltau în subteran… „Ai împlinit cincizeci de ani, eşti
38 om în toată firea şi-ţi pierzi capul din cauza unui telefon!
-14-
1
1 Cum te poţi lăsa păcălit de trucuri ieftine, dulcegării de
2 liceeni… Cine ştie ce puştoaică îşi bate joc de tine… O
3 generaţie pentru care nu eşti pregătit… Ce ar spune Yvona?!“
4 Ridică iritat din umeri şi turnă din nou în pahar. „Puţin
5 îmi pasă ce ar spune Yvona!“ În clipa aceea, însăşi imaginea
6 femeii coapte de patruzeci şi cinci de ani, cu mustaţă pensată
7 atent şi răsuflare hepatică în ciuda Orbitului fără zahăr
8 rumegat conştiincios, îl revolta până în adâncul sufletului.
9 Era o doamnă, nu încăpea nici o îndoială, echilibrul şi
10 bunul-simţ o caracterizau, civilizată până în vârful unghiilor
11 lustruite cu pila îmbrăcată în piele de căprioară, dar, pentru
12 Dumnezeu, dacă era atât de deşteaptă şi nobilă, va trebui să
13 ştie să se retragă. Dar asta e, că femeile nu ştiu să renunţe.
14 Nici măcar cele mai înţelepte. Vine o vârstă când înghesui în
15 ladă costumul de baie şi stingi lumina înainte de a te băga cu
16 un bărbat în pat…
17 Dar era nedrept, Adrian îşi dădea seama, şi amănuntul îl
18 făcea să fie şi mai furios. Yvona îl iubea discret şi cu tact, îi
19 lăsa totdeauna liberă alegere şi iniţiativă, nu încerca să se
20 impună în nici un fel, cedând şi depăşind cu graţie orice
21 conflict. Chiar de Paşte… Deciseseră să petreacă împreună
22 Învierea, planificaseră Biserica, meniul, iar pentru a doua zi
23 o plimbare la Snagov. O întâlnire întâmplătoare însă cu foşti
24 colegi de birou, câteva beri la Restaurantul Odobeşti şi o
25 invitaţie la pescuit anulaseră programul. Adrian se hotărâse
26 fără ezitare, avea să petreacă Paştele cu băieţii.
27 — Şi mă anunţi acum, în ultimul moment? Azi e vineri,
28 dacă ştiam, poate aranjam şi eu ceva.
29 — Spuneai că vrei să te repezi la frate-tău. Ai cea mai
30 bună ocazie acum, de sărbători.
31 — La Piteşti, pot să mă duc oricând vreau. E vorba că am
32 decis ceva, de comun acord.
33 — Îmi pare rău, le-am promis băieţilor…
34 Yvona îşi muşcase buzele. De furie sau ca să nu plângă.
35 — Ştii ce mi se pare cel mai grav, dragul meu? Că nici
36 măcar nu încerci să mă minţi. Altul ar fi inventat ceva
37 rezonant, o boală în familie…
38 — De ce? Te respect prea mult ca să te mint. Am stabilit de
-15-
1 la început! Fără minciuni, fără obligaţii.
2 Când se revăzură, peste o săptămână, Yvona îl aştepta
3 veselă, într-o rochiţă proaspătă de primăvară pe care Adrian
4 o calificase în sinea lui drept prea tinerească, gata să-i
5 asculte cu plăcere peripeţiile, participând cu entuziasm la
6 întâmplări amuzante pentru eroii aflaţi într-o anumită stare
7 de spirit, dar complet lipsite de haz relatate post factum şi
8 mai cu seamă pentru terţi.
9 În fond, conchise, Adrian, ea e cea care insistă într-o
10 relaţie fără perspectivă, chiar dacă are aerul că nu o face. Şi
11 dacă mă acceptă aşa măgar cum sunt, înseamnă că nu are
12 pe altcineva la îndemână…
13 Deschisese televizorul, dar constată că nu se poate
14 concentra, gândul întorcându-se mereu la necunoscuta cu
15 glas de fee. Avea să-i aştepte telefonul în fiecare seară. La ora
16 zece… Oare cum o cheamă? S-ar fi potrivit un nume dulce,
17 cu multe vocale… Alina, de exemplu. Da, Alina.
18 Începu să râdă singur: „Sunt nebun, am impresia că m-am
19 îndrăgostit.“ Stinse lumina şi se culcă.
20
21
22 ***
23
24 „În definitiv, nu-i pot reproşa nimic“, reflecta Yvona cam pe
25 la aceeaşi oră. Cu părul ud, strâns într-un turban faraonic ca
26 frumoasele din filmele americane, îşi îngrijea obrazul la
27 oglinda din baie. „Cea mai sinceră.“ Într-adevăr, patru becuri
28 a 100 de waţi fixate ca un chenar pe rama de lemn alb ar fi
29 pus în încurcătură chiar şi o faţă mai tânără. Îşi aminti de o
30 mătuşă bătrână, frumuseţe vestită pe vremea domnilor Carp
31 şi Marghiloman, care după ce împlinise patruzeci de ani,
32 mutase toaleta în colţul cel mai întunecos al iatacului: „Aşa
33 că dragele mele, ori de câte ori mă privesc în oglindă, tot ca o
34 bomboană arăt.“
35 Patruzeci de ani! Ce repede îmbătrâneau femeile pe atunci!
36 Funcţiona, desigur, şi mentalitatea, media de viaţă era foarte
37 scăzută, nu se făcea sport, naşterile nu puteau fi controlate,
38 se mânca fără cumpăt, sălbatic. Chiar şi în epoca modernă!
-16-
1
1 Uite-te în Sanda Marin! Nu există mâncare fără două-trei
2 linguri de untură, smântână nu lipseşte de pe masă, frişca
3 din meniu…
4 „Asta nu înseamnă că m-am bucurat când am împlinit
5 patruzeci de ani“, recunoscu sincer Yvona. Se considera o
6 neîmplinită din toate punctele de vedere. Era economistă,
7 când ea s-ar fi dorit arhitectă, dar aşa stăteau lucrurile, te
8 duceai şi la Zootehnie, numai să ai o diplomă universitară,
9 iar pe plan personal, ca femeie, mai ales, nu se putea socoti
10 decât o mare ratată. Nu avea veleităţi, visase modest la o
11 viaţă modestă, banală, cu un soţ cumsecade, soacră rea şi
12 un copil. Unul singur, trebuie să ştii din start ce poţi oferi,
13 măcar portocale iarna şi un cadou care să-l bucure de
14 Crăciun.
15 Nimic din toate acestea. Se măritase la treizeci şi doi de
16 ani, simplu aranjament în vederea obţinerii unui buletin de
17 Bucureşti. O afacere negustorească (fără iluzii, naşi şi poze la
18 Studio) zece salarii contra unui certificat de căsătorie.
19 Contractul mai prevedea obligaţia Yvonei de a intenta după
20 un an acţiune de divorţ şi de a suporta, desigur, cheltuielile
21 de judecată… După aceea nu mai urmase nimic. Absolut
22 nimic, nici măcar vreuna din infamele legături clandestine cu
23 un bărbat însurat. Concret, cu mult înainte de a fi împlinit
24 patruzeci de ani, Yvona devenise o femeie singură şi se jena
25 de faptul în sine ca de o boală ruşinoasă. De manevrele cu
26 dibăcie combinate pentru a disimula situaţia îşi amintea şi
27 azi crispată, dar în general prefera să nu-şi amintească. Cel
28 mai greu de ocolit însă era bunăvoinţa colegelor de birou.
29 Aproape în fiecare lună aveau ceva de sărbătorit, aniversări,
30 onomastice, cununii, nemaipunând la socoteală evenimentele
31 mari ale anului, Crăciunul şi Paştele. Umilinţa de a se
32 prezenta fără partener o determina să refuze toate invitaţiile
33 sub pretextul unor evadări la munte sau la mare. Bineînţeles
34 „însoţită“, şi pentru că o legătură, oricât de discretă, în cele
35 din urmă tot se manifestă cumva, lăsase să se înţeleagă că
36 partenerul este căsătorit, în imposibilitatea de a divorţa din
37 pricina postului important. Pentru credibilitate, arbora din
38 când în când câte un „cadou“ scump, rezultat al unor
-17-
1 economii sângeroase, iar în week-end-uri şi de sărbători, nu
2 răspundea la telefon. Revelionul mai cu seamă o scotea din
3 minţi, i se părea că durează o lună. Încă din primele zile ale
4 lui decembrie se discutau la serviciu doar toalete, meniuri,
5 aranjamente, listă de invitaţi, iar după consumarea
6 evenimentului mai urma o săptămână de comentarii. Un
7 supliciu pentru Yvona care de ani de zile se distra bând
8 singură la miezul nopţii o sticlă de şampanie. Îmbrăcată în
9 cel mai elegant capot din garderobă şi între lumânări
10 aprinse, ciocnea cu un al doilea pahar plin, simbolizând
11 partenerul care avea să vină precis în anul ce urma. Era o
12 superstiţie a ei, încredinţată că acesta există undeva, în
13 neştiut cotlon, un fel de mesaj transmis prin eter, o
14 modalitate de a trage soarta de poale. Ultimului pahar îi
15 asezona un somnifer puternic, asigurându-i somn ţeapăn
16 până a doua zi la prânz.
17 Sigur, s-ar fi putut duce la Piteşti, la frate-său, dar nici
18 aici nu se simţea mai bine. George, nu prea deştept, găsea
19 prilej de fiece dată să enumere fetele bătrâne din familie,
20 luând-o de la cruciaţi. Se fericea că are băieţi, convins fiind
21 că un soi de fatalitate pluteşte asupra neamului. La alţii e
22 mai rău, o naţie întreagă-i blestemată, uită-te la englezi,
23 toată literatura lor musteşte de fecioare bătrâne, de obicei
24 fiice de pastori onorabili. Adună la ciorap ca guvernante,
25 pregătindu-se pentru o senectute uscată şi profund
26 evanghelică, tupilată în vreun sat liniştit din Sussex… Şi nu
27 suporta nici blândeţea mieroasă a neveste-sii care, sub un
28 aer de protectoare înţelegere, nu-şi putea ascunde complexul
29 de superioritate caracteristic femeii căsătorite vizavi de
30 cumnata nemăritată.
31 De peste două decenii, Yvona se întreba fără să ostenească
32 şi mereu în van care-i cauza neîmplinirii ei? Cu toată
33 obiectivitatea şi chiar pusă sub lupă, era o femeie plăcută,
34 suplă, cu ţinută pedantă şi trăsături regulate. Practic, fără
35 defecte. Sigur, n-avea strălucire, dar câte femei se puteau
36 lăuda cu un obraz floare de lotus sau cireş japonez? Iar lipsa
37 luminii, gândea ea având-o ca antonim dinaintea ochilor în
38 special pe Claudia Shiffer, era compensată de o indiscutabilă
-18-
1
1 distincţie.
2 „Fata asta n-a avut noroc“, se spunea unanim în spatele
3 ei. Diagnosticul i se părea mult prea simplist. Dacă ar fi
4 înregistrat rateuri – divorţuri, despărţiri dureroase, văduvie –
5 s-ar mai fi putut vorbi despre neşansă. Dar ea nu totaliza
6 nici măcar aventuri eşuate, şi cel mai trist, nu avea nici
7 amintiri.
8 Adrian se ivise pe neaşteptate, când în intimitatea ei
9 renunţase la nădejdea de a fi vreodată subiect într-un cuplu.
10 Sincer vorbind – şi obrajii i se învăpăiau – ea îl acroşase, cu
11 îndrăzneala unor cocktailuri consumate din plictiseală.
12 Găzduia pentru câteva zile o nepoată de verişoară din
13 Suceava, puştoaică de cincisprezece ani, venită pentru prima
14 oară la Bucureşti şi decisă să se „destrăbăleze“. O rugase
15 insistent s-o conducă la o discotecă, iar Yvona, făcând-o pe
16 mătuşa cea bună, cedase. Intra pentru prima oară într-un
17 asemenea stabiliment, aşteptându-se la tot ce-i mai rău.
18 După un sfert de ceas, înţelese că totdeauna există loc
19 pentru şi mai rău. Nimerise în plin aberant, sălbatic,
20 dezmăţat, un nesfârşit act sexual conjugat pe verticală; în
21 colectiv şi pe vacarm. Adrian se afla chiar la masa de alături,
22 singur. Singur, dar cu două pahare cu băuturi distincte în
23 faţă. Privea ringul zâmbind convenţional, vag patern, şi
24 Yvona încerca să-şi dea seama pe cine urmăreşte. Când
25 Mariana se întoarse în sfârşit congestionată şi cu ochi
26 strălucitori, Yvona o califică dintr-o privire: „Curvuliţă fără
27 clasă. La tinereţea ei însă, promovează şi aşa…“ Modul în
28 care-l apostrofă înlătură orice dubiu:
29 — Ce faci, Raduliene, le pileşti solo? Hai să dansăm!
30 Adrian mormăise ceva aducând a refuz, n-avea chef, era
31 obosit.
32 — Eu nu-s obosită, râsese Mariana părăsind din nou
33 masa. Ar trebui să te mobilizezi…
34 Yvona îl abordase atunci cu un curaj de care avea să se
35 mire singură. Era uşor grizată şi, ameţită de atmosferă, se
36 răsucise spre el, arătându-şi dinţii frumoşi:
37 — Am impresia că noi doi nu ne prea încadrăm în peisaj…
38 Adrian tresărise, întorcând spre ea o faţă buimacă:
-19-
1 — Poftim? A, da, cred că nu vă înşelaţi.
2 — În ce mă priveşte, îi destăinui neîntrebată, e prima dată
3 şi sigur ultima, când intru într-o discotecă. M-a rugat o
4 nepoată din provincie şi n-am putut s-o refuz.
5 — Hm, făcuse Adrian, cu mine lucrurile stau puţin altfel,
6 dar asta nu înseamnă că apreciez mai mult ambianţa…
7 Poftim? Nu aud ce spuneţi, cred că nici iadul nu are
8 asemenea amplificatoare.
9 — Presupun, declarase Yvona în cea mai curajoasă zi din
10 viaţa ei, că la un telefon ne-am înţelege mult mai bine.
11 Adrian o privise lung şi mormăise ca pentru el un „la urma
12 urmei, de ce nu?“
13 — Şi de data asta cred că nu vă înşelaţi, şi scosese din
14 buzunar o carte de vizită.
15 În seara următoare îl căutase la telefon. „Poate că am să-i
16 par prea nerăbdătoare, dar dacă sun peste o săptămână mă
17 uită, trebuie să încep să-i explic de unde să mă ia.“
18 Adrian marşase fără entuziasm, dar şi fără mofturi. Stilul
19 Marianei începuse să-l plictisească, iar despre Yvona păstra o
20 imagine agreabilă, deşi vagă. De la prima întâlnire – aşa i se
21 părea corect pe când ei, dimpotrivă, lipsit de tact, chiar
22 grosolan – ţinu să precizeze coordonatele exacte ale relaţiei
23 lor: o legătură agreabilă, ca între două persoane mature, fără
24 pretenţii, fără obligaţii. Politeţe şi libertate deplină…
25 — Vă avertizez, de la bun început, că nu am de gând să
26 mă însor.
27 Yvona, deşi atinsă, încercase să râdă:
28 — Nimeni n-a vorbit despre căsătorie. Nici măcar despre o
29 legătură. De ce anticipaţi? Vă grăbiţi.
30 — Iertaţi-mă, dar tocmai pentru că persoana
31 dumneavoastră nu inspiră ideea de aventură…
32 — Nici nu practic genul. Am cedat doar unui impuls.
33 Aseară. Azi, am continuat să-i dau curs. Nu las nimic
34 neterminat şi, ca să fiu pe deplin sinceră, persoana
35 dumneavoastră inspiră… fără să oblige.
36 — A, făcuse Adrian descumpănit, dacă lucrurile stau aşa,
37 e perfect… Absolut perfect.
38 Păstrând nealterat motoul „fără angajamente, fără
-20-
1
1 obligaţii“, legătura dura de un an. Spre plăcuta surpriză a
2 Yvonei, Adrian se dezvălui altfel decât personajul prea direct,
3 chiar cinic, al primei impresii, recte un individ între două
4 vârste care încearcă să stoarcă de la viaţă ultime, aproape
5 defuncte senzaţii. Se dovedi tandru, culant, manierat. Din
6 fire, nu din sentiment. Adăugau plusuri o bună dispoziţie
7 egală şi talentul rar de a face mici bucurii, amănunte care nu
8 o lăsau nepăsătoare şi, înainte de a se fi scurs o săptămână,
9 se trezi îndrăgostită de-a binelea. O îndrăgostită lucidă,
10 perfect conştientă că Adrian cheltuieşte doar bani şi nu
11 capital afectiv, nefiind mai implicat, după un an, decât în
12 prima zi.
13 „Contul lui din bancă constituie tragedia şi ghinionul
14 meu“, oftă şi fixând oglinda-lupă începu să manevreze
15 penseta. Îşi plimba limba deasupra dinţilor, încercând să dea
16 relief buzei superioare. Ochelarii aburiţi de efortul
17 concentrării alunecară spre vârful nasului. Decise o pauză de
18 o ţigară şi trecu în mica sufragerie, unde o aştepta un rest de
19 cafea.
20 „Pare paradoxal, dar aşa e. Când se lăfăie în bani, bărbaţii
21 maturi îşi pierd bunul-simţ, devin o pradă facilă la îndemâna
22 primei june îndeajuns de şmechere ca să inventeze o
23 atmosferă Loreley. Nevinovata fetiţă îndrăgostită de bărbatul
24 olimpic şi grizonat.“
25 Yvona avea certitudinea că dacă Adrian ar fi fost un
26 bugetar obişnuit, cu salariu indexat, anticipând pensia cu
27 calcule complicate la fiece nouă dispoziţie guvernamentală,
28 ea şi-ar fi găsit sigur un loc în viaţa lui. Făceau parte din
29 aceeaşi generaţie, proveneau din acelaşi mediu, aveau multe
30 gusturi comune, se simţeau bine împreună, erau la fel de
31 singuri. În plus, cariera sentimentală săracă, aproape
32 virgină, făcea din Yvona un partener docil, dispus să treacă
33 peste multe accidente, să lupte şi chiar să se jertfească
34 pentru a nu pierde un tren nesperat.
35 „Dar cum naiba să lupţi cu tinereţea? Poţi fi înţelegătoare,
36 poţi să te prefaci că nu înţelegi, poţi fi chioară şi să zâmbeşti
37 în continuare, asta nu face însă decât să amâne inevitabilul
38 moment al adevărului: «Draga mea, am petrecut clipe
-21-
1 minunate împreună, a intervenit aşa şi pe dincolo, gardez
2 moi un bon souvenir, să rămânem prieteni…»“
3 Iar de câteva zile, Yvona simţea că s-a întâmplat
4 inevitabilul aşa şi pe dincolo. Refuza s-o vadă – năvală de
5 amici şi foşti colegi din provincie şi de prin străinătate –
6 părea preocupat, cu minţile în altă parte, la telefon
7 răspundea laconic, cu dorinţa vădită de a încheia cât mai
8 repede convorbirea. Ceea ce fusese doar bănuială şi
9 presentiment, seara trecută devenise certitudine. Îl sunase
10 cu câteva minute înainte de ora zece. Adrian răspunsese
11 prompt. Glasul era precipitat, transmitea nerăbdare şi
12 emoţie.
13 Apoi, la fel de transparent, sfâşietoare deziluzie. O
14 expediase fără menajamente, întrerupând-o după primele
15 cuvinte: „Iartă-mă, draga mea, aştept un telefon urgent din
16 străinătate… Te sun eu mai târziu, pa, pa, pa.“
17 Yvona revenise din curiozitate după un sfert de oră, apoi
18 din cinci în cinci minute, cu scuzele pregătite – „am văzut că
19 nu mă suni, mi-am închipuit că nu reuşeşti să dai de mine,
20 ştii cum e cu telefoanele…“ Nu fusese cazul. Timp de
21 patruzeci de minute semnalul de ocupat îi sfredelise urechea
22 monoton, neobosit, tot mai neliniştitor.
23 Furioasă, sfâşiată de îndoială – telefoanele urgente nu
24 durează ceasuri întregi, comunică, nu fac şuetă –, înghiţi o
25 tabletă de oxazepam şi stinse lumina. Ştia că Adrian nu va
26 mai suna, dar încerca să se amăgească cu ideea că lucrurile
27 nu pot fi prea grave. „De vreme ce a încercat să mă mintă,
28 înseamnă că nu intenţionează să mă concedieze. Că sunt
29 îndeajuns de importantă pentru el… Ce situaţie umilitoare!
30 Să te bucuri că cineva binevoieşte să te mintă!“
31 Adormi târziu, după miezul nopţii. Adrian nu telefonă.
32
33 Ideea o străfulgeră în timp ce spăla la bucătărie ceaşca de
34 cafea. „Ca să poţi lupta, trebuie să-ţi cunoşti în primul rând
35 adversarul.“ Se simţi dintr-o dată cuprinsă de nerăbdare şi
36 amânând pensatul sprâncenelor şi al mustăţii, intră în
37 dormitor. Se machie sumar, cu gesturi febrile, îşi trecu un
38 pieptene prin păr, apoi, fără a mai zăbovi în faţa şifonierului
-22-
1
1 deschis, repetă toaleta din ajun, ceea ce se întâmpla pentru
2 prima oară în ultimii douăzeci de ani. Luă toată rezerva de
3 bani din casă şi verifică, în virtutea obişnuinţei, dacă a stins
4 bine ultima ţigară. Chiar în drumul ei spre serviciu, se afla o
5 agenţie de detectivi particulari.
6
7
8 ***
9
10 Adrian trăia ca în vis, aşteptând telefonul de la ora zece. În
11 fiecare zi. De două săptămâni care se împlineau azi. EU nu
12 suna cu regularitate, şi uneori se consumau seri lungi, de
13 dureroasă aşteptare, fără nici un apel. Riguros respectată era
14 doar ora. Dacă l-ar fi întrebat cineva cu ce-şi petrece timpul,
15 Adrian ar fi ridicat din umeri. Nici el nu ştia. Aproape că nu
16 mai ieşea din casă, cu excepţia celor două ore de dimineaţă,
17 când doamna Claudia, menajera, deretica apartamentul.
18 Deranjul curăţeniei îl enervase totdeauna şi, odinioară,
19 binecuvântase faptul că Dina nu era o gospodină pedantă. Se
20 întorcea exact la unsprezece, când doamna Claudia trecea în
21 bucătărie sau pleca după cumpărături. Era o văduvă peste
22 şaizeci de ani, încă în putere, rezervată şi pricepută. Fostă
23 profesoară de Geografie la un liceu din Bucureşti, nevoită să
24 lucreze pentru a-şi completa pensia modică, se adaptase cu
25 demnitate noului statut. Trăgând linia, o femeie curajoasă,
26 ale cărei nemulţumire şi sentiment de umilinţă adânc
27 îngropate în sufletul ei se puteau desluşi în privirea absentă
28 şi boţeala buzelor. Altfel, se simţeau pe deplin mulţumiţi
29 unul de celălalt. Adrian era un „stăpân“ fără pretenţii,
30 generos, şi o trata cu reverenţa datorată fostului cadru
31 didactic. Totodată, Adrian îi aprecia serviciul fără cusur,
32 expeditivitatea şi, în primul rând, discreţia. Practic, nu-i
33 simţea prezenţa, iar conversaţia lor se reducea la emiterea
34 unor vagi şi rare dispoziţii ţinând de rarele capricii culinare
35 ale lui Adrian. Bătrâna venea tiptil şi pleca în vârful
36 picioarelor.
37 Adrian nu-şi închipuise că timpul poate trece atât de uşor,
38 pe nesimţite, fără să faci nimic. Citea, rezolva integrame,
-23-
1 deschidea televizorul, bea mult, aţipea, dar indiferent de
2 îndeletnicire, gândul se întorcea la Alina. Chipul imaginat în
3 prima seară prinsese contururi tot mai ferme, ar fi putut-o
4 recunoaşte pe stradă şi chiar începuse instinctiv s-o caute.
5 Portretul devenea tot mai concret, completat zilnic cu
6 amănunte de gestică, vestimentaţie, mici ticuri. Familiarizat
7 cu subiectul, trecu la scenarii. Ei doi pe podurile Parisului
8 într-o seară de radioasă primăvară sau descoperindu-i
9 comorile Italiei, un Crăciun îmblănit cu zăpadă într-un conac
10 à la Walter Scott, cu foc harnic în şemineu – obligatoriu
11 şemineu – şi un dog imens întru completare de pitoresc.
12 Afară, viscolul se zvârcoleşte sălbatic, opinteşte să străpungă
13 obloanele de lemn, lupii urlă amplificând sentimentul de
14 dulce siguranţă a căminului…
15 „Sunt nebun“, îşi repeta de cel puţin zece ori pe zi, „m-am
16 îndrăgostit de o nălucă, de o poză pe care eu am fabricat-o,
17 de o voce. Vocea poate să mintă, şi încă cum! La optzeci şi
18 şapte de ani, tanti Sica păstrase un glas vanilat, dulce tril de
19 rossignol, deşi toată viaţa ei nu fusese altceva decât o pisică
20 turbată, otrava întregii familii…“
21 Expedia cu un bobârnac toate temerile. „Poate că sunt
22 bolnav, dar îmi place să fiu aşa. Nu m-am simţit niciodată
23 atât de bine, euforic bine şi fericit. Cred că încep să-i înţeleg
24 pe drogaţi. Dar nu se poate să mă înşel. Simt cu toată
25 puterea sufletului meu că nu mă înşel…“ Avea o singură
26 teamă. Visul să nu se spulbere ca un vis, apelurile să
27 înceteze. N-avea nici un reper, nu dispunea de cel mai mic
28 amănunt care să-i permită vreo investigaţie, iar serile când
29 telefonul rămânea mut, ca autopsiat, fără măruntaie, îl
30 umpleau de deprimare. Atunci se îmbăta deliberat şi
31 recapitula completând şi rotunjind trandafiriu convorbirile
32 anterioare.
33 Discutau îndelung, chiar şi câte o oră, adevărată orgie la
34 actualele taxe de telefon, Adrian deducând cu satisfacţie că
35 Alina se bucură de oarecare confort financiar; o tânără lady
36 deci, şi nu o căpuşă din regnul Marianei. Dialogau despre
37 orice, inepuizabil, şi Adrian, considerat îndeobşte laconic şi
38 taciturn, se descoperi, spre surpriza lui, un interlocutor
-24-
1
1 activ. Află astfel că fata – nu şi-o putea închipui altfel decât
2 fecioară – adoră culoarea alb, că floarea preferată este
3 lăcrămioara (ce gusturi gingaşe are fetiţa asta!), că detestă
4 oraşul zgomotos, visând să se retragă într-o căsuţă cochetă
5 undeva, la poale de munţi (ce suflet curat, înfrăţit cu
6 natura!), îl adoră pe Mozart (cât e de suavă, Doamne!),
7 mănâncă foarte puţin, cu predilecţie fructe (un organism
8 delicat, aristocratic, nu ţoapă ghiftuită cu sarmale). Îl dădu
9 însă gata declarând că romanul pe care îl adoră e La răscruce
10 de vânturi şi mai mărturisi cu toată candoarea că îi plac
11 basmele, poveştile cu spiriduşi şi zâne bune… Le citeşte de la
12 zece ani fără ca acestea să-şi fi pierdut din fascinaţie.
13 Amănuntul îl emoţionă până la lacrimi. Andersen, Fraţii
14 Grimm, Gilles Perrault (de alţii nu-şi mai amintea, ba da,
15 Ispirescu), când astăzi până şi copiii de primară se joacă de-a
16 James Bond şi fac amor prin lifturi de bloc încă înainte de a
17 fi terminat liceul! Câtă puritate, câtă curăţenie sufletească,
18 un unicat – cireş japonez înflorit ca prin minune într-o
19 groapă de gunoaie. Părinţii meritau felicitaţi!… Sări la
20 repezeală peste părinţi. Puteau fi de vârsta lui, sau chiar mai
21 tineri…
22 Ochii i se opriră la fotografia portret (Foto Carol Pop de
23 Sathmari 1882) de deasupra scrinului. Aparţinea unei
24 străbune, fără să ştie exact despre cine era vorba. O păstra
25 pentru că-i plăcea rama ovală, rococo, şi atmosfera pe care o
26 degaja subiectul. O tânără până în douăzeci de ani, blondă,
27 bine făcută în gustul epocii, azi prea trupeşă. Dar ce ţinută
28 princiară, ce spate drept, cât de mlădioasă părea talia încinsă
29 în corset, cât de armonioasă linia umerilor! Câtă siguranţă şi
30 tihnită viaţă de familie în liniştea întregii făpturi! Ce
31 promiţătoare maternitate inspira bustul generos sub
32 plastronul de dantelă albă! Părul era împletit cuminte în
33 jurul capului iar pe chipul cu trăsături regulate (nimic vamp,
34 nimic provocator) se desluşea doar blândeţe, încredere şi
35 principii robuste, virtute mai presus de orice. Poză clasică,
36 ţinea în mâna culcată – graţios abandon! – pe poalele ample
37 un trandafir pe care-l ghiceai roz.
38 Azi, se strâmbă Adrian, juna ar fi ţinut, tot roz probabil,
-25-
1 un prezervativ în poşetă şi reflectă înfiorat la câte decenii s-or
2 fi scurs de la petrecerea ei din astă lume… Alina se înrudea
3 cu ea, făceau parte din aceeaşi familie, ar fi putut fi
4 contemporane. Colege la acelaşi pension, povestind secrete
5 nevinovate în chioşcul năpădit de roze şi glicină sau migălind
6 minunăţii la gherghef, în iatacul plin de scorţuri. În soba
7 încinsă gem butucii, afară trudeşte viscolul… Mereu viscolul.
8
9 Trilul telefonului îl făcu să tresară electrocutat. Nici nu-şi
10 dăduse seama când aţipise. Se uită la orologiul franţuzesc,
11 tot moştenire de familie. El, micul orologiu cloisonat, nu mai
12 înalt decât un ceainic şi îngust ca un penar, o cunoştea
13 desigur pe fecioara din ramă. Adrian presimţea că odinioară
14 făcuseră parte din acelaşi peisaj, împărţiseră aceeaşi odaie. Îl
15 vedea aievea, forfecând timpul la căpătâiul fetei, sub icoana
16 grea de argint a Madonei. Icoana mai exista, rămăsese la
17 soră-sa Lucreţia, avea să i-o ceară. I se părea romantic şi
18 totodată legitim ca cei doi – pendulul şi blonda fecioară – să
19 se regăsească, să fie din nou împreună după mai bine de o
20 sută de ani… Vedea aievea, ca într-un tablou, cum arătase
21 cândva un anume ungher de odaie, din anume casă, de pe
22 anume uliţă de târg…
23 Ideea neaşteptată îl fascina, ar fi depănat-o în continuare,
24 dar telefonul persevera încăpăţânat. Ora opt şi jumătate. Nu
25 poate fi decât Yvona. Oftă până în adâncul sufletului şi ridică
26 receptorul.
27 — Era cât pe aci să renunţ.
28 Da, glasul Yvonei. Nesigur sub veselia forţată.
29 — Şi eu cât pe aci să nu răspund.
30 — Am omis că tu nu mai conversezi decât după ora zece.
31 Vrei să revin?
32 Adrian se sperie, linia trebuia să fie liberă, nu cumva să
33 rateze telefonul Alinei.
34 — Nu, nu e cazul. Aţipisem puţin, n-are importanţă, pot
35 vorbi. Ce s-a întâmplat?
36 Yvona îşi înfipse unghiile ascuţite în carne. Mai presus de
37 orice, trebuia să-şi păstreze cumpătul:
38 — Ce se întâmplă cu tine?
-26-
1
1 Rată din nou tonul firesc sau cel puţin aşa i se părea lui
2 Adrian. Îl zgâriau zgrunţurii de sub miere.
3 — Nimic, sunt bine mersi… Apoi, convenţional: Tu?
4 — Ca de obicei. Urmă, în ciuda hotărârii de a fi înţeleaptă:
5 Eşti sigur că nu s-a întâmplat nimic?
6 — Bineînţeles. Ce naiba, nu se întâmplă în fiecare zi câte
7 ceva.
8 Yvona încercă să râdă. O replică înţepată, un ton ascuţit,
9 orice tentativă de a limpezi situaţia ar fi precipitat lucrurile:
10 „Îmi pare rău, a intervenit cineva, ne-am promis să fim
11 sinceri.“ …Nu! se scutură Yvona, preferabil un la revedere cât
12 de rece, dar nu adio!
13 — Ai dreptate… Nu te reţin, am vrut să ştiu dacă ai
14 aranjat ceva pentru sâmbătă şi duminică. Continuă repede
15 fără să-l lase să răspundă: Ţii minte, ţi-am mai povestit de
16 Nicoleşti, colega mea de serviciu şi bărba’su, ăia care au o
17 casă la Snagov. Ne-au invitat să petrecem week-end-ul la ei.
18 Sunt oameni foarte drăguţi, ospitalieri. Facem plajă, dacă
19 vrei poţi să pescuieşti, au şi o barcă cu motor… Ce zici? Nu
20 ţi-ar surâde?
21 Adrian întinse mâna după sticlă. Auzi, să-i surâdă!
22 Snagov! N-ar fi ratat o convorbire cu Alina nici pentru
23 insulele Baleare!
24 — Îmi pare rău, nu cred că sunt disponibil, am nişte
25 probleme de rezolvat… Dar du-te tu, ar fi păcat să nu mergi
26 din cauza mea…
27 Yvona respiră adânc. „N-am voie să insist. Trebuie să par
28 veselă şi naturală, fără umbră de supărare…“
29 — Bine, scumpule, am să văd eu ce fac. Acum, te las să
30 dormi, noapte bună.
31 Adrian abandonă telefonul, furios pe el însuşi. „De ce
32 dracu’, nu i-am spus că s-a terminat? Era un moment
33 potrivit, ce mai aştept? Independent de Alina, relaţia asta s-a
34 epuizat. E sleită. De la început n-a fost mare lucru, acum nu
35 mai e nici atât. Sunt un imbecil.“
36 Peste câteva minute şi după o înghiţitură zdravănă de
37 alcool, era dispus să se privească cu mai multă îngăduinţă.
38 Comod sufleteşte, nu suporta autonemulţumirea, instinctul
-27-
1 de conservare reacţiona prompt, găsind totdeauna scuze şi
2 pretexte: „Pe undeva, e mai bine aşa. Am fost împreună un
3 an întreg. Nu lichidezi o legătură la un simplu telefon. E
4 totuşi o doamnă, nu-i pot reproşa nimic… Şi slavă Domnului,
5 nici ea mie… Săptămâna viitoare am s-o invit la masă în oraş
6 şi atunci am să-i explic. Ca între oameni civilizaţi şi maturi,
7 direct, fără reţineri. În fond, nu mi-am asumat nici o
8 obligaţie.“
9 Imaginea Yvonei se stinse singură, ca o lumânare ajunsă
10 la capăt. Fără să stăruie miros de ceară. Parcă nici n-ar fi
11 ars. Pentru că nici n-a existat. Care lumânare?!
12
13 Telefonul sună fix la zece.
14 — Adrian?
15 — Da, articulă gâtuit de emoţie, tu eşti?
16 — Eu. Alina.
17 Ameţit, fără să-şi creadă urechilor, repetă:
18 — Alina?! Chiar aşa?… Alina?
19 — Da. Mă cheamă Alina. Toată lumea are un nume… Eşti
20 acolo?
21 Adrian îşi şterse lacrimile cu podul palmei, căutând din
22 ochi o batistă. Nu mai plânsese din liceu.
23
24
25 ***
26
27 Era decisă să lupte. Stai puţin, ea nu-i o femeie absurdă,
28 ştie bine că uşa de la dormitor nu se deschide cu de-a sila, la
29 fel de bine ştie că pe Adrian nu-l tulburase nici în cele mai
30 bune zile şi că nu reuşise, ca performanţă, decât cel mult să-l
31 facă să se simtă la îndemână. Uneori! Foarte ades însă, îl
32 simţea că se plictiseşte. Simptomele erau limpezi ca un clar
33 de lună. Se plimba prin casă de parcă ar fi căutat ceva,
34 schimba posturile TV mai des decât clipea „au început şi
35 ăştia să dea numai porcării“, întreba în doi peri „ce propui să
36 facem?“ şi – faza finală – jucau table sau 66. Maximum o oră.
37 Călcându-şi pe inimă – tânjea să doarmă în braţele lui – şi
38 salvând un rest de demnitate, Yvona acuza oboseală,
-28-
1
1 pretindea un mâine greu, încărcat de probleme. Adrian,
2 recunoscător, nu ştia cum să-şi camufleze nerăbdarea de a
3 se vedea mai repede dincolo de uşa apartamentului.
4 Lucidă, conştientă de stocul de minusuri şi minusul de
5 atuuri – în primul rând, lipsa de sex-appeal, nimeni încă nu-i
6 rupsese nasturii de la bluză, nici măcar din priviri – îşi
7 făcuse totuşi iluzii. Bizuindu-se pe comoditatea lui Adrian,
8 sperase în inerţia obişnuinţei, în oboseala inerentă vârstei, în
9 sila de a căuta, de a aştepta. Cu timpul însă, îşi spunea, vor
10 interveni tabieturile, dorinţa de confort domestic, inevitabilele
11 mizerii ale senectuţii cu alaiul lor de paliative – regim, linişte,
12 menajamente. Vârsta pune frâne şi Yvona constatase că până
13 şi cei mai buiaci dintre craii buiaci nu făceau excepţie. Marii
14 năbădăioşi deveneau pe nesimţite prudenţi, excesele erau
15 periate, înserarea îi găsea acasă cu lanţul pus la uşă.
16 Preocupările majore erau şi ele reduse la numitor comun,
17 puncte cardinale de existenţă – buletinul meteo, colesterolul
18 şi scaunul zilnic – iar drumurile urmăreau o hartă precisă:
19 brutăria (dis-de-dimineaţă după pâine caldă şi blondă),
20 farmacia şi, de câteva ori pe an, excursia până la Casa de
21 Ajutor Reciproc a pensionarilor, subvenţionându-şi viitoarea
22 înmormântare. Între mese, o oră-două de politică subţire cu
23 colegii de generaţie în scuarul din apropierea locuinţei,
24 printre căţei fasonaţi şi preşcolari scoşi la plimbare de bunici.
25 Bineînţeles că Adrian, la cincizeci de ani, avea alt statut,
26 dar timpul zboară iar viaţa de rentier moleşeşte. Cel puţin
27 aşa îi convenea Yvonei să creadă, recapitulând mereu
28 aceleaşi cazuri de arhivă cu start îndoielnic, dar final fericit:
29 „Cocuţa X (sau Lilica, sau Cecilia…). Ani de zile a trăit cu
30 Vasiliu, i-a ţinut menajul, l-a îngrijit în vreme ce se zbenguia
31 cu toate secretarele, ba le aducea şi-n casă şi îi făcea ei vânt
32 la cinema. Acum, c-a îmbătrânit, are nevoie de ea, s-au
33 căsătorit, îi ciuguleşte din palmă, n-o scoate din scumpa
34 mea… În situaţii din astea, trebuie să ai răbdare, boală lungă
35 – moarte sigură…“
36 Yvona era dispusă să aibă răbdare. Nu avea ce pierde
37 perseverând şi, totodată, Adrian, pe care ajunsese să-l
38 iubească aşa cum doar o femeie flămândă ştie să iubească,
-29-
1 constituia ultima ei şansă de a se caza. Acum însă, trebuia
2 să ţină seama de realitate: fapt cert, Adrian se îndrăgostise.
3 De cine? La fel de cert, de o femeie foarte tânără. Dacă a
4 întâlnit o a doua Mariană, se va dezmetici de la sine. Era un
5 bărbat cu gusturi fine, nu suporta organic mitocănia,
6 promiscuitatea, amorul plătit. Admiţând că tânăra-i de
7 calitate, aceasta nu va consimţi să se vâre în patul unui
8 bătrân pentru câteva găteli şi o menajeră care să vadă de
9 bucătărie. În concluzie, nici una din variante nu putea dura.
10 Raţionamentul o stimula. Trebuia să fie pregătită pentru o
11 expectativă inteligentă şi înarmată pentru a face faţă oricărei
12 situaţii. Până una-alta, decise pentru a doua zi reparaţii
13 generale – cosmetică, coafură, saună, unghii (toate douăzeci),
14 epilat, masaj – şi o vizită la doamna Clara, ghicitoarea. Când
15 era inspirată, spunea lucruri remarcabile. Dar înainte de
16 toate, un somn bun. Îşi unse conştiincios obrazul cu cremă
17 de noapte şi înghiţi un somnifer, hotărâtă să doarmă tun. Se
18 uită la ceas. Zece şi jumătate. Încercă tentaţia de a-l suna pe
19 Adrian. Să vadă doar dacă e mereu ocupat. Trilul telefonului
20 i-o luă înainte.
21 — Doamna Yvona?… Sper că nu v-am trezit. Pavelescu la
22 telefon.
23 A, detectivul! Inima începu să-i bată. Se ridică într-un cot
24 şi cămaşa de noapte pârâi la subsuoară.
25 — Nu m-aţi trezit. Spuneţi.
26 — Am veşti pentru dumneavoastră. Treceţi pe la mine
27 mâine dimineaţă. Până în douăsprezece…
28
29
30 ***
31
32 — Îţi vine să crezi că la mijloc e o vrăjitorie! Ceva
33 extraordinar, de poveşti cu zâne. Dacă mi-ar fi povestit
34 altcineva, n-aş fi crezut! Totul se prezintă exact cum mi-am
35 închipuit eu! Nu se poate…
36 Lucreţia îl asculta cu un surâs uitat pe chip. Vag sarcastic
37 – ea nu putea fi răutăcioasă cu adevărat – şi mult îngăduitor.
38 De când se ţinea minte, încercase sentimente materne pentru
-30-
1
1 Adrian. Singuri la părinţi, el cu zece ani mai mic, în copilărie,
2 fusese păpuşa ei preferată; mai apoi, şi până azi, la tâmple
3 cărunte, frăţiorul mereu băieţel care trebuie ocrotit. Mama
4 lor murise prosteşte (care e moartea aia inteligentă?!). Se
5 înecase într-un concediu, la Mamaia, când Adrian nu
6 împlinise încă trei ani. Tatăl se recăsătorise apoi cu o actriţă,
7 dar asta era deja altă poveste. Până târziu, în liceu, Adrian îi
8 spusese ei, Lucreţiei, mămică. Uneori şi azi, când era peste
9 măsură de tulburat.
10 — Dacă vrei să înţeleg ceva, zâmbi, povesteşte-mi de la
11 capăt.
12 — Când am văzut-o prima oară, mi s-au tăiat picioarele! O
13 prinţesă!… Dar stai să-ţi spun. Prima întâlnire am fixat-o la
14 Grădina Botanică. A doua, în Parcul Carol, a treia –
15 Cişmigiu. Aşa a vrut ea! Nu bar, nu discotecă, nu cinema! În
16 parcuri, ca pe vremea umbreluţelor de dantelă! Tu nu
17 cunoşti fetele de azi, Lucreţia… În fine! E romantică, pură,
18 naturală până în vârful unghiilor. Trebuie să-ţi spun că şi
19 unghiile ei mă emoţionează!
20 Tăiate în carne, ca la pianiste. Şi le mai şi roade ca o fetiţă
21 de şcoală primară.
22 — În concluzie, te emoţionează totul. Eşti îndrăgostit, Adi.
23 Cum arată? Dă-mi un reper comun.
24 Răspunsul ţâşni ca o săgeată:
25 — Ileana Cosânzeana. Asta e! Chip angelic, păr catifelat
26 blond, trup diafan, glas Stradivarius pe teme de Schumann.
27 Când am văzut-o… Am recunoscut-o din prima clipă, dar
28 mi-era teamă să nu fie cumva o greşeală: „Scuzaţi-mă,
29 domnule, dar nu vă cunosc, nu cu mine aveaţi întâlnire…“
30 O aştepta, aşa cum conveniseră, chiar la intrarea în
31 grădină. Prima reacţie a lui Adrian fusese un sentiment de
32 spaimă. „Dumnezeule, e doar un copil!…” Nu părea să fi
33 împlinit mai mult de paisprezece ani, o siluetă sublimată, de
34 buzunar, cu graţii de balerină. Rochia albă, foarte largă,
35 încinsă cu o centură lată de lac azuriu, ca şi sandalele plate,
36 întăreau impresia. Te aşteptai în orice clipă să-şi ridice
37 braţele deasupra capului ca să se avânte într-un vârtej de
38 piruete. Părul blond lunar, vârstat de şuviţe mai întunecate,
-31-
1 ca răşina, era împletit într-o coadă care-i atârna pe spate.
2 Impresionat, descumpănit, dar în primul rând stânjenit,
3 păşea împiedicat şi pentru prima dată în viaţă simţi că nu
4 ştie ce să facă cu mâinile. Limba îi era legată şi, în culmea
5 confuziei, avea impresia că toată lumea se uită la ei: un
6 cuplu strident, ridicol, o diferenţă de vârstă indecentă.
7 — Dacă se va întâmpla să ne întâlnim cu vreo cunoştinţă,
8 voi fi obligat să declar că eşti fiica mea.
9 — Cred că te alinţi, râse Alina.
10 — Trebuie să recunosc că mă aşteptam la o surpriză, dar
11 nu să rămân fără grai. Nu te speria, îmi revin.
12 — Eu nu sunt speriată. Tu eşti speriat. Şi nu sunt chiar
13 atât de tânără pe cât par.
14 În ochii de culoarea cafelei sclipeau lumini jucăuşe. Erau
15 rotunzi, ochi de păpuşă, cu gene tot de păpuşă, dese, scurte
16 şi negre.
17 — Nimeni nu ţi-ar da mai mult de cincisprezece ani, nici o
18 zi în plus.
19 Alina culese din mers o frunză de castan căzută pe o
20 bancă şi i-o înfipse în buzunarul de la piept
21 — Îmi plac castanii… Şi piureul de castane cu frişcă. Cred
22 că eşti într-adevăr foarte speriat. În general, mi se dă
23 şaptesprezece-optsprezece. În realitate, am sărit de douăzeci.
24 — N-aş fi spus niciodată…
25 — Pentru că sunt minionă. O trăsătură de familie. Aşa au
26 fost şi mama, şi bunica, şi tot aşa… râse, până la Doamna
27 Chiajna… Nu, nu suntem rude… Uite ce frumoasă e salcia de
28 acolo! Aşa cum stă aplecată, parcă şi-ar spăla părul în lac.
29 Toate au murit tinere. E frumos, dar trist.
30 — Poftim?!
31 Avea un fel derutant de a sări de la o idee la alta,
32 conversaţie mozaicată, dar, în ciuda primei impresii, nu
33 lipsită de coerenţă. Indiferent de divagaţie, se întorcea
34 singură la subiect, epuizându-l, în măsura în care considera
35 că-i necesar. Era un gen inedit pentru Adrian, sugerându-i
36 pasul ţopăit al unei vrăbiuţe. Noutatea i se părea
37 încântătoare, trădând – gândea el – un spirit şi o minte
38 zglobii.
-32-
1
1 — E frumos să mori tânăr. Oamenii te plâng mai mult, te
2 ţin mai bine minte.
3 — Crezi că merită să mori numai pentru atâta lucru? o
4 întrebă zâmbind.
5 — Ştiu ce spun. Dar e şi foarte trist. Eu sunt singură de la
6 cinci ani. Nu-i nostim? Sunt miliarde de oameni în lume şi
7 un copil de cinci ani rămâne absolut singur. Nici frunzele
8 copacilor nu sunt singure. Se opri brusc punându-i mâna pe
9 braţ: Ce-ai zice să dăm o raită la Şosea? Am o poftă straşnică
10 să-ţi arăt trandafirii… Ştiţi, domnule, că arătaţi foarte bine?
11 Chiar de aproape.
12 Îl luă uşoară de braţ. Adrian avea impresia că păşeşte
13 alături de un fluture. Pe alee de nori. De curcubeu irizat.
14 În stradă, privi reflex în jur.
15 — După ce te uiţi?
16 — Încerc să mă orientez, parcă am văzut o staţie de taxiuri
17 pe aici…
18 — N-avem nevoie, spuse Alina trăgându-l de mână. Sunt
19 cu maşina. Am parcat vizavi. Uite-o acolo, cea roşie.
20 O Toyota ultimul tip, decapotabilă, şi Adrian nu-şi ascunse
21 surpriza:
22 — Toyota? Superbă maşină.
23 — Nu-i aşa? Seamănă cu o savarină.
24 Urcă sprintenă şi deschise capota. Era atât de luminoasă,
25 mişcările atât de dezinvolt graţioase, atât de „altă lume“,
26 încât părea imposibil s-o ignori. Câţiva trecători încetiniră
27 paşii, alţii rămaseră pe loc ca s-o admire. Cu mâinile pe
28 volan, întoarse spre Adrian un chip strălucitor:
29 — Deci, domnul meu, mergem la Şosea.
30 — Oriunde, împreună cu tine. Chiar şi în iad.
31
32 — Şi al naibii să fiu dacă nu m-aş fi dus.
33 — Fii sigur că a ghicit şi ea atâta lucru.
34 Lucreţia sorbi ultima înghiţitură de cafea. Constituia
35 marele ei viciu şi cafetiera nu se golea niciodată.
36 Hipotensiunea o ferea de neplăcerile excesului şi nu ţi-o
37 puteai închipui fără o ceaşcă la îndemână: pe noptieră, pe
38 tipsia lămpii de colţ în ceasurile de la televizor, pe pian.
-33-
1 — Nu trebuia să ghicească de vreme ce i-am spus-o
2 răspicat. M-am îndrăgostit de Alina înainte de a o vedea…
3 — Tocmai asta mă îngrijorează, Adi.
4 — De ce? Realitatea a depăşit orice închipuire. E pur şi
5 simplu mirifică, nu credeam că există aşa ceva aievea!
6 Lucreţia îi surâse cu blândeţe:
7 — Mi se pare mai degrabă o nălucă plăsmuită de tine. De
8 copil mic, ai fost foarte imaginativ.
9 — Fleacuri, aşteaptă s-o cunoşti.
10 — Nu mă îndoiesc că fotografia-i fidelă. Mi-e teamă însă
11 pentru tine, prea te-ai avântat. N-aş suporta ideea că cineva
12 te-ar putea face să suferi… Nu mi-au rămas mulţi oameni pe
13 care să-i iubesc.
14 Nu, nu-i rămăseseră. Fusese o frumuseţe rigidă, „prea
15 dorobanţă“, apreciau bătrânele din familie, „şi fără lipici“. Se
16 măritase după terminarea facultăţii cu cel mai autentic
17 specimen de aventurier nimerit prin bizar şi inexplicabil
18 accident în viaţa ei. Nu se puteau închipui doi oameni mai
19 străini unul faţă de celălalt. Adrian şi-l amintea bine, un
20 zălud simpatic, o fiinţă seducătoare născută sub semnul
21 veseliei. Se părea că nu ştie să facă altceva decât să râdă şi
22 să tricoteze planuri întraripate. Dispăruse într-o zi, fără
23 explicaţii, cu pijamaua şi aparatul de ras. Peste ani, cineva
24 pretindea că-l zărise în Bermude, altcuiva i se păruse că l-a
25 recunoscut în Caracas însurat cu o prinţesă neagră,
26 persoane mai puţin romantice jurau că l-au văzut la Paris,
27 lift-boy într-un bloc somptuos din Place Alma. În realitate,
28 era un om despre care-ţi puteai închipui orice, rimă perfectă
29 celor mai năstruşnice piruete de destin; trebuie doar să fii
30 atent să alegi ipostaza cea mai fistichie. Lucreţia divorţase nu
31 în intenţia de a-şi reface viaţa, ei una îi ajunseseră trei ani de
32 trai în comun, ci dintr-o înclinaţie naturală pentru ordine şi
33 situaţii clare. Ulterior, tot potenţialul ei afectiv, instinctul
34 matern neconcretizat se concentra asupra lui Adrian. Când
35 acesta se căsătorise cu Dina, ştiuse să se estompeze, trecând
36 deliberat în plan secund. Nu se ducea la ei neinvitată, nu
37 abuza de telefon. Dina era prea proastă ca să-şi dea seama
38 cât de legat se simte Adrian de soră-sa şi, în consecinţă, nu-i
-34-
1
1 aprecie discreţia şi tactul. Lucreţiei însă puţin îi păsa atâta
2 vreme cât nu existau neînţelegeri. În sinea ei nu dădea doi
3 bani pe Dina, judecăţile ei o lăsau rece; o „mioritică, încă una
4 din milioanele electoratului de be-he-he!“
5 — Cu Yvona te mai vezi?
6 Adrian se crispă imperceptibil.
7 — Nu prea… În ultima vreme, chiar deloc.
8 Lucreţia se uită distrată la zaţul din ceaşcă:
9 — Mi-ar părea rău să se simtă jignită. E o persoană la
10 locul ei şi, în primul rând, o femeie de calitate. Poţi spune o
11 doamnă, fără teamă că greşeşti.
12 Adrian trase mai aproape scrumiera, un imineu de
13 porţelan, cu trandafiraşi aurii. Întrebă vag iritat:
14 — De ce s-ar simţi jignită?
15 — Nimănui nu-i place să fie aruncat ca o haină veche.
16 — Dar nu am aruncat-o. Cred că tu nu ai înţeles ce fel de
17 relaţie a fost între noi.
18 — Eu cred că am înţeles ce-i mai important, că femeia asta
19 te iubeşte.
20 — Dacă lucrurile stau aşa, îmi pare foarte rău. Eu nu o
21 iubesc.
22 Lucreţia zâmbi blând:
23 — Ţi-a luat minţile Alina.
24 — Alina nu are nici o legătură, iar pe Yvona n-am minţit-o
25 niciodată, nu i-am dat nici un motiv să-şi facă iluzii.
26 — Păcat, oftă Lucreţia, eram sigură că voi doi veţi face o
27 pereche fericită. Potriviţi din toate punctele de vedere.
28 Adrian se ridică şi se aşeză lângă ea:
29 — De fapt vrei să spui că Alina nu mi se potriveşte. Ţi se
30 pare prea mare diferenţa de vârstă.
31 — Ţie nu, Adi?
32 — De vreme ce pentru Alina nu constituie un impediment,
33 nu văd de ce aş face eu caz. La urma urmei, nu-mi pasă ce
34 va fi mai târziu. Acum sunt dumnezeieşte de fericit şi altceva
35 nu contează. Aş fi un imbecil să mă frustrez, când nici nu
36 visam să am parte de asemenea clipe, nici nu bănuiam
37 măcar că există.
38 — Ea… simte la fel?
-35-
1 Adrian o privi descumpănit:
2 — Nu ştiu. Sincer, nu ştiu. Dar ştiu precis că nu banii o
3 interesează.
4 — Cum poţi fi atât de sigur?
5 — E absolut independentă financiar. La noi, se cheamă o
6 fată bogată.
7 — Serios?! Cu ce se ocupă?
8 Propriu-zis, nu se ocupa cu nimic, dar avea tot felul de
9 planuri. În sinea lui, duios şi patern, Adrian se amuza.
10 Dintre toate, proiectul înfiinţării unei case de modă rămânea
11 cel mai terestru, deşi el personal, la sărăcia valahă, avea şi
12 aici mari rezerve. În rest, aiureli, infantilisme exotice via
13 Jules Verne, à la Asociaţia Căutătorilor de comori sau ai
14 Atlantidei…
15
16 — Râzi pentru că eşti în necunoştinţă de cauză…
17 Masa se afla chiar pe malul lacului. În lumina soarelui
18 filtrat de umbrela portocalie, Alina avea un obraz de caisă
19 coaptă. Adrian o urmărea cu ochi strălucitori, conştient că
20 nu trăise niciodată ceva asemănător. El însuşi se simţea
21 tânăr şi chipeş în costumul deschis, cu o cămaşă italiană de
22 mătase roşie, îi plăceau locurile, era nebun după fată. Alina o
23 aşteptă pe debarasoare să schimbe scrumiera, apoi o urmări
24 în timp ce se îndepărta:
25 — Are picioare frumoase, îi stă bine minijupul… Mi-ar fi
26 plăcut să lucrez într-un restaurant. Sigur, nu toată viaţa, dar
27 pentru un timp cred că ar fi amuzant… E foarte frumos aici,
28 ai avut o idee bună.
29 Adrian îi zâmbi recunoscător:
30 — Mă bucur că-ţi place. Eram într-a VIII-a – am făcut
31 liceul la Lazăr – când m-am îndrăgostit de Monte Carlo. E cea
32 mai frumoasă terasă din Bucureşti. Iar Cişmigiul nu mi s-a
33 părut niciodată atât de radios! Uită-te la malul din faţă, ce
34 orgie de culori, ca într-un Constable. Când am fost la
35 Londra… Iartă-mă, scumpa mea, ai vrut să spui ceva?
36 — Nimic special, dar mi-e imposibil să aud cuvântul
37 Cişmigiu fără să mă gândesc automat la Grigore Băjenaru,
38 Cişmigiu & Comp. Mi-a plăcut grozav! De câte ori recitesc
-36-
1
1 cartea mă simt colegă cu toţi băieţii aceia, parcă îi cunosc pe
2 fiecare.
3 Adrian îi strânse uşor degetele:
4 — Ce copil adorabil ai rămas tu, Alina!
5 Fata se alintă, jucându-se cu pămătuful de la coada
6 blondă.
7 — Aşa şi aşa.
8 — Andersen şi Băjenaru! În 1997, azi, aici, la Monte Carlo,
9 la nici treizeci de metri de standul cu reviste porno… Cred că
10 eşti ultimul copil rătăcit în lumea asta!
11 Alina lovi cu pumnul mic în masă. Purta un singur inel, o
12 aţă de aur, cu un briliant cât un bobuleţ de mazăre.
13 — O amintire?
14 — Da, de la mama. E perechea unui cercel. Celălalt e la
15 Bella.
16 — Cine-i Bella?
17 — Ei, asta e! râse Alina, Bella, sora mea, suntem gemene…
18 Adrian o privi uluit, fata asta era plină de surprize.
19 — Gemene?! Nu mi-aş fi închipuit că o fiinţă ca tine ar
20 putea avea duplicat. Credeam… credeam că eşti unică.
21 Alina culese ultima linguriţă de îngheţată şi începu să
22 răsucească între degete cupa goală:
23 — Mai pot să capăt una?… Tu nu eşti informat, vorbeşti
24 după ureche.
25 Avizat, dar încă neobişnuit cu conversaţia acrobatică a
26 Alinei – salturi neaşteptate, dublu şurub, triplu axel cu
27 aterizări perfecte – Adrian făcu ochii mari:
28 — La ce te referi, scumpa mea?
29 — Trebuie să te fereşti de sentinţe. Ştiai, de exemplu, că
30 mai mult de optzeci la sută din comorile dispărute în mare
31 nu au fost descoperite nici până azi? Nu ştiai. Cineva trebuie
32 să le găsească, de ce nu aş fi eu norocoasa? Îţi trebuie doar
33 puţină imaginaţie. Cumnatul meu are… Nu vă supăraţi, cu
34 ananas am mai mâncat. Aş prefera cu căpşuni.
35 Chelnerul – i se păru lui Adrian – o privea în extaz:
36 — Nici o problemă, şi dispăru ca o umbră.
37 — Scumpa mea, şi îi prinse amândouă mâinile peste masă,
38 iartă-mă, dar nu te pot urmări. Mi-ai spus că de la cinci ani
-37-
1 eşti singură… Acum, apare şi un cumnat…
2 Alina îl privi o clipă nedumerită şi începu să râdă. Ca şi
3 genele de păpuşă, dinţii tot de păpuşă, erau orientaţi
4 înăuntru.
5 — Păi de vreme ce am o soră, e normal să am şi un
6 cumnat. Olaf, bancher în Noua Zeelandă. Mai precis, la
7 Wellington… Zău că eşti nostim, de unde credeai că am o
8 Toyota?… Bella are grijă de mine.
9 Adrian îi cuprinse obrazul între palme:
10 — Dumnezeule mare, cum a ajuns sora ta tocmai în Noua
11 Zeelandă?
12
13 Lucreţia se întoarse din bucătărie cu cafea proaspătă şi o
14 sticlă de vin alb. Frate-său prefera alcoolul, dar ea se
15 prefăcea că uită de fiece dată, menajându-i ulcerul.
16 — Chiar aşa! Cum a ajuns soră-sa la capătul lumii? Nu
17 ştiu, Adi, cum vezi tu lucrurile, dar mie mi se pare totul mult
18 prea fantastic, roman à la Pierre Lotti, lipsesc pescuitorii de
19 perle. Prea exotic…
20 Adrian sări de pe canapea. Încercă să se plimbe prin odaie,
21 aşa cum proceda la el acasă când era iritat, dar după doi
22 paşi trebui să se oprească, din pricina spaţiului înghesuit.
23 Lucreţiei îi plăcea decorul aglomerat, din principiu nu arunca
24 nimic („cine ştie când o să-mi trebuiască!“), un dereticat la ea
25 scotea peri albi, mutatul boarfelor de colo-colo dura mai mult
26 decât curăţenia în sine.
27 — Exotic! pufni enervat. Doamne, cum ne-a mai
28 îndobitocit comunismul, chiar pe cei mai deştepţi dintre noi!
29 Ne-a asasinat imaginaţia, ne-a blocat orizontul. Vedem
30 proletar, cu şapcă, ne-a speriat papionul lui Raţiu!
31 Lucreţia îl prinse de mână, silindu-l să se aşeze.
32 — Nu te monta, Adi. Am spus doar că totul e prea
33 neobişnuit ca să fie credibil. Pentru urechile noastre
34 proletarizate, aşa cum spui tu.
35 — Păi asta-ţi explic şi eu! Timp de patruzeci de ani, am
36 avut toţi acelaşi itinerar nenorocit, chenzină-pensie-cimitir,
37 fără abatere. Adică, ba da! Şi mai întuneric, şi mai frig, şi mai
38 flămânzi! Am uitat că viaţa se poate desfăşura şi altfel, şi
-38-
1
1 dinaintea unui destin, vorbesc în general, mai puţin comun,
2 dăm speriaţi înapoi, zicem că-s desene animate.
3 Lucreţia oftă, lucrurile stăteau chiar mai prost decât se
4 aştepta. Trase mai aproape coşuleţul de lucru care se afla pe
5 măsuţa de telefon şi începu să croşeteze.
6 — Poate ai dreptate, la aspectul ăsta nu m-am gândit.
7 Chiar şi pentru condiţiile de la noi, am avut o viaţă foarte
8 săracă. Când spun Noua Zeelandă…
9 — Te gândeşti la Teleenciclopedie, nu vezi avionul care
10 pleacă de la Otopeni… Lucrurile sunt simple! Bancherul, Olaf
11 ăsta, a venit pentru nu’ş ce drac de afaceri la Braşov, chestia
12 s-a întâmplat acum vreo cinci sau şase ani. Fireşte, a
13 aruncat un ochi şi la Poiană, unde Bella făcea schi. Aşa s-au
14 cunoscut. Dacă-ţi povestea că Bill din Arizona a cunoscut-o
15 pe Helga Nibelunga la Innsbruck şi a luat-o de soaţă, ţi se
16 părea la fel de exotic? De Paul de Koch?
17 Se opri în faţa ferestrei privind, fără să înregistreze un
18 singur amănunt, lumea din micul scuar. Ţinea mâinile la
19 spate şi Lucreţia sesiză, cu inima strânsă, frământarea
20 nervoasă a degetelor. Era nemulţumit de el. Deşi vrăjit,
21 abandonat cu totul sentimentului pentru Alina,
22 suprimându-şi orice gând meschin, de nemărturisit, era
23 conştient că de fapt vorbise pentru el, nu pentru Lucreţia,
24 încercând să perie cu disperare suspiciuni care palpitau în
25 subteran.
26
27 — Ce s-a întâmplat cu părinţii tăi, cum de au murit atât
28 de tineri?
29 Se aflau la a doua întâlnire, în Parcul Carol. Alina, în
30 pantaloni colanţi, T-shirt imens şi sandale uşoare, părea mai
31 puştoaică decât elevele care trăgeau la fit pe aleile parcului.
32 Ciugulea dintr-un cornet cu floricele, azvârlind şi păsărelelor
33 care se iveau în cale.
34 — Sper să nu mă vadă paznicii… Nu-mi place să supăr pe
35 nimeni.
36 Adrian respiră adânc. Încă una din replicile care îl topeau.
37 Nu o auzise din gura nimănui. Dimpotrivă, se purta grosierul
38 „i-am spus-o de la obraz“, sau „i-am făcut-o, să mă ţină
-39-
1 minte!“
2 — Pe copii nu se supără nimeni. Te-am întrebat…
3 — Ştiu. Sunt foarte atentă la tot ce spui. Ţi-am zis sau nu,
4 nu ţi-am zis… Mama a murit de anemie pernicioasă. Nu
5 împlinise treizeci de ani. Tata s-a sinucis după o săptămână.
6 Avea permis de vânătoare, adică armă. S-a dus în garaj şi
7 şi-a tras un glonţ în gură.
8 — Dumnezeule! exclamă Adrian înfiorat, ce tragedie. Dar…
9 dar îl înţeleg.
10
11 Lucreţia îşi stăpâni în ultima clipă zvâcnetul replicii:
12 „Chiar îl înţelegi? Tu ai încercat să te sinucizi după moartea
13 Dinei?“ Constată pe un ton absolut neutru:
14 — O dragoste unică. Pe altul, măcar copiii l-ar fi ţinut în
15 viaţă. Ce s-a întâmplat cu fetiţele?
16 — Le-au luat două mătuşi, dar nu împreună.
17 Lucreţia îşi ridică ochii din lucru şi-l privi pe deasupra
18 ochelarilor, alunecaţi pe nas. Declară consternată:
19 — Gemenii nu se despart niciodată. Cel puţin, aşa am
20 auzit.
21 Adrian ridică din umeri:
22 — Nu poţi obliga pe nimeni să ia doi copii deodată. Ce, era
23 simplu prin 1980 să te împovărezi cu două suflete, să-i
24 hrăneşti, să-i încalţi, să-i ţii la şcoală? Toţi făceau câte un
25 singur copil. Ce mai, aşa a hotărât familia, ce ne băgăm noi
26 acum! Fiecare cu soarta ei şi căreia i-o merge mai bine, o s-o
27 tragă şi pe cealaltă.
28 — Aha, pricepu Lucreţia, adică pe Alina o subvenţionează
29 acum soră-sa din Noua Zeelandă.
30 — Exact, i-a deschis un cont în bancă şi i-a lăsat ei, cu
31 acte, casa părintească. Ţi-am spus că-i bogată. Mie mi-e
32 absolut indiferent, dar pe tine s-ar putea să te intereseze.
33 Lucreţia îşi ridică din nou privirea deasupra ochelarilor:
34 — Doar în ceea ce te priveşte, cred că-ţi dai seama.
35 Adrian îi luă mâna care se lăsa greu – „nu fi escroc
36 sentimental“ – şi i-o sărută.
37 — Ştiu, mămică, eşti cel mai dezinteresat om pe care l-am
38 cunoscut vreodată.
-40-
1
1 Şi chiar aşa era. În ciuda insistenţelor lui Adrian, se
2 retrăsese din cursa succesorală, cedându-i acestuia toate
3 drepturile incluse în cele două testamente. Îi moştenise
4 exclusiv şi pe mătuşa Tiţa din Sinaia şi pe vărul din Londra.
5 — Toate bune, spuse Lucreţia eliberându-şi mâna şi
6 reluând croşetatul, dar care e practic statutul Alinei?
7 Rentieră? Se mulţumeşte doar cu atât la douăzeci de ani?
8 Adrian îşi băgă mâinile în buzunare, împingându-şi
9 pântecele supt înainte:
10 — Nu-i chiar aşa, ţi-am spus că are tot felul de planuri. Mă
11 întrebi de statut… Are liceul şi doi ani la Academia de Teatru
12 şi Film.
13 — De ce doar doi ani?
14
15 Lui Adrian i se lumină obrazul, o undă de duioşie îi încălzi
16 privirea. Soarele suliţa de amiază şi chiar în Cişmigiu
17 începuse să se simtă arşiţa. Treceau pe lângă bustul Maicii
18 Smara şi Adrian înregistră cu surprindere buchetul de flori
19 depus pe piedestal. Cui naiba-i mai păsa de o învăţătoare,
20 chiar emerită, care le făcea apostolat acum o sută de ani? Să
21 fie românii chiar atât de sentimentali? Când fusese la Paris,
22 vizitase cimitirul Père Lachaise unde, te asigură orice
23 cetăţean al celei de a V-a Republici, se află îngropată cel
24 puţin jumătate din istoria Franţei. Cum orice mormânt de
25 acolo înseamnă eveniment istoric sau locatar de Larousse, se
26 plimbase la întâmplare şi tot astfel dăduse peste sarcofagele
27 lui Molière şi La Fontaine, aşezate într-un apropiat şi peren
28 vis-à-vis. Erau clar abandonate uitării, năpădite de jungla
29 trecutelor anotimpuri, fără urmă de floare proaspătă. Doar
30 piatra monumentelor le ferise de ruină.
31 — …Nu m-aş fi putut adapta. Nu accept nici măcar ideea.
32 E o viaţă execrabilă.
33 — Pentru cele mai multe adolescente reprezintă un vis.
34 — Ştiu, Adrian, crede-mă, nu condamn pe nimeni şi nu fac
35 pe puritana, atâta doar că eu nu pot. E ceva fizic. Nu suport
36 nici croitoreasa să mă atingă, mă îmbrac de gata. Ca să obţii
37 un rol, treci prin nu ştiu câte…
38 Îşi muşcă buzele evitând un termen vulgar. Adrian o luă pe
-41-
1 după umeri şi-i atinse părul cu buzele:
2 — O, scumpa mea, îmi pare rău…
3 — …nişte şobolani scârboşi, n-au ruşine. Burţi scârboase
4 sau piele bătrână. Li se pare că-i în dreptul lor. Şi aşa e peste
5 tot… Mia, o fostă colegă de liceu, a terminat Dreptul. E
6 avocată stagiară. Trăieşte cu maestrul, care pe deasupra mai
7 e şi însurat, ca să-i cedeze câteva dosare prăpădite de pensie
8 alimentară. Se mai alege cu câte o masă la restaurant, care,
9 vorba ei, prefaţează şedinţele de dragoste. Şi dacă l-ai vedea
10 pe maestru!… Seamănă cu unul, am uitat cum îl cheamă,
11 senator de Constanţa. Ai impresia că nu s-a spălat de când
12 l-a prins ultima ploaie fără umbrelă!… Mai bine merg în
13 fabrică.
14
15 Lucreţia îşi strânse buzele, de parcă i-ar fi fost frică să nu-i
16 scape cuvintele. Tot ce povestise cu atâta implicare Adrian îi
17 suna a show de proastă calitate, clişee auzite, prefabricate.
18 Pe orice îndrăgostit îl impresionează demonstraţiile de virtute
19 şi scoate scântei doar la prezumţia „de hărţuire sexuală a
20 iubitei“. N-ar fi obţinut însă decât resentimente încercând
21 să-i deschidă ochii pe care el voia să-i ţină strâns închişi. Şi
22 la o urmă, apatiei de până mai deunăzi îi e de preferat starea
23 euforică de azi. Poate că el are dreptate, iar ea, atât de ruptă
24 de realitate şi lipsită de experienţă, cu o carieră sentimentală
25 care încăpea într-un degetar, era posibil să greşească. „Ce
26 trebuie să se întâmple“, conchise, „se va întâmpla oricum“.
27 La plecare, făcu în spatele lui o cruce. Îi veni să râdă
28 singură. „Doamne, cum ne mai izbim de la o vreme
29 bătrânilor! Aşa ne închinau la plecare bunica şi tuşa Tiţa…“
30
31
32 ***
33
34 Se remarca în primul rând prin absenţă, în ciuda prezenţei
35 fizice concrete; te uitai la el şi nu-l vedeai, l-ai fi putut întâlni
36 de câteva ori în aceeaşi zi şi n-ai fi băgat de seamă.
37 Impersonal din toate punctele de vedere, semănând până la
38 impresia de „acelaşi“ cu alte mii de inşi, devenea invizibil.
-42-
1
1 Scund, îndesat, cu o uşoară calviţie, parcă niciodată
2 proaspăt ras şi cu un mototolit specific în făptură şi
3 vestimentaţie, izbutea aspectul de neconfundat al individului
4 care a călătorit toată noaptea într-un vagon de clasa a doua.
5 Nu înfăţişarea însă îl determinase, chiar din primele luni ale
6 lui ’90, să deschidă agenţia, ci repulsia organică faţă de o
7 activitate disciplinată, o obstrucţie încăpăţânată care
8 respingea cu fiori ideea de program strict, condică,
9 obligativitate. Absolvise vechiul ASE, fără ca să profeseze
10 vreodată, şi se lăuda, încântat ca de o performanţă, că el
11 unul, ca şi Ceauşescu, nu avusese niciodată un serviciu
12 serios. Fusese de pildă administrator la un orfelinat, director
13 la o casă de cultură, făcuse impresariat artistic pentru un
14 teatru din provincie, cântase în Corul Sindicatelor. Nu era un
15 leneş, nu era comod; îi plăcea să fie de capul lui. Şi atât.
16 Ideea unei afaceri pe cont propriu ţâşnise de la sine.
17 Faptul că n-avea capital – cuvinte care justificau la vremea
18 respectivă imobilismul şi lipsa de imaginaţie a milioane de
19 indivizi – nu-l demobiliză. Trebuia găsită o întreprindere cu
20 investiţie zero, furnizând maximum de beneficiu. Astfel apăru
21 în Registrul Camerei de Comerţ şi Industrie a României
22 Societatea Discret, prima agenţie de detectivi particulari din
23 Bucureşti. O făcuse fără vreo vocaţie specială în această
24 direcţie, dar cu aplomb şi neîndoielnic entuziasm. Se credea
25 isteţ şi-i plăcea să bată uliţele – singurul lui capital – şi i se
26 părea de-ajuns. Nu-i rămânea decât să-şi suflece mânecile şi
27 să se apuce de treabă.
28 Chiar de a doua zi, închirie în preajma Gării de Nord un
29 apartament de două camere, cu telefon, îşi agăţă firma, dădu
30 anunţuri publicitare în câteva ziare şi împărţi generos cărţi
31 de vizită negustorilor şi tarabagiilor din zonă. Spre propria-i
32 surpriză, încă din primele săptămâni avu muşterii şi îşi
33 descoperi aptitudini. După şase luni, avea nevoie de o
34 secretară care să răspundă la telefon, iar după alte şase luni,
35 îşi luă un colaborator. Afacerea împlinise şapte ani şi, deşi
36 mergea excelent, nu-şi schimbase deloc înfăţişarea. Părea
37 acelaşi ins mediocru, inofensiv şi cumsecade, unul din miile
38 de consumatori de bere şi table din galeria giuleşteană.
-43-
1 Genul care într-un anumit mediu inspira încredere,
2 dezlegând cu uşurinţă limbile.
3
4 Yvona măsură circumspectă secretara care la rândul ei o
5 cerceta cu o privire adormită şi degetele rămase în suspensie
6 deasupra tastelor calculatorului. Era o fătuţă ştearsă,
7 urâţică, îmbrăcată corect în fustă şi bluză.
8 — Domnul Pavelescu…
9 — Sunteţi programată?
10 — Mă aşteaptă.
11 — Intraţi, e în biroul dumnealui.
12 Yvona dădu uşor din cap. „Discreţi“, nimic de zis, ca şi
13 rândul trecut, fata nu-i ceruse nici măcar numele, care
14 oricum putea fi fictiv. Pavelescu se ridică în picioare şi-i
15 strânse călduros mâna umezită de emoţie.
16 — Luaţi loc… Apăsă pe un buton – „Mioara, ai grijă să nu
17 mă deranjeze nimeni“ – apoi deschise unul din dosarele care
18 se aflau pe birou.
19 Yvona îl urmărea cu sufletul la gură. Un ventilator de
20 tavan primenea aerul, un bărzăune intră şi ieşi cu zigzaguri
21 zgomotoase pe fereastra deschisă, Pavelescu, în cămaşă,
22 cravată şi bretele care-i săltau pantalonii până la subsuori,
23 transpira din gros.
24 — Mda, îşi drese glasul, stimată doamnă, sunt fericit să vă
25 pun la dispoziţie datele pe care le-aţi solicitat agenţiei
26 noastre. Sper, zâmbi, că veţi aprecia promptitudinea şi
27 seriozitatea serviciilor noastre.
28 Yvona îşi duse reflex mâna la poşetă:
29 — Dacă trebuie să mai achit ceva…
30 — Nici gând. Nu modificăm onorariile decât dacă intervin
31 situaţii neprevăzute în contract… Deci, declară important
32 ridicând o foaie de hârtie şi citind cu privirea subţiată,
33 subiectul intrat în urmărirea noastră la data de…, nu-i aşa,
34 domnul Adrian Radulian se întâlneşte cu tânăra Alina
35 Vlădescu, domiciliată pe Strada Plantelor, numărul… şi aşa
36 mai departe, aveţi aici adresa completă, fără ocupaţie.
37 Locuieşte singură. Un interior luxos, precizează agentul meu.
38 — De unde ştie? se miră Yvona. A intrat înăuntru?
-44-
1
1 Detectivul zâmbi încântat că-i poate oferi o mostră de
2 profesionalism:
3 — Suntem plătiţi ca să obţinem informaţii cât mai
4 complete.
5 Păstră pentru el amănuntul că Alina locuia la parter, iar
6 vara geamurile sunt îndeobşte deschise. Dar clientul trebuie
7 impresionat, lăsat să creadă că ai folosit trucuri
8 extraordinare.
9 — …Mda, s-au întâlnit în intervalul acestor douăzeci şi
10 două de zile de paisprezece ori – aveţi aici zilele şi orele
11 consumate împreună, de asemenea, locurile frecventate.
12 Foarte multe parcuri şi terase de vară. Agentul meu este în
13 măsură să garanteze că relaţia celor doi s-a limitat strict la
14 aceste plimbări şi mese de restaurant. Nu au înnoptat
15 împreună şi nici nu şi-au făcut vizite…
16 Yvona îşi muşcă buzele: „E mai grav decât îmi
17 închipuiam…“
18 — Asta-i tot? se interesă cu gura uscată.
19 — Scuzaţi-mă, zâmbi ca amabilitatea personificată
20 Pavelescu, aceasta a fost prestaţia la care ne-am angajat.
21 Dacă şi cu cine se întâlneşte domnul Radulian. Ar mai fi de
22 adăugat că Alina Vlădescu e o tânără doamnă extrem de
23 atrăgătoare. O apariţie foarte specială.
24 „Dată în toţi paştii“, rânjise Gogu, asistentul lui, „n-am
25 întâlnit mândruţă mai periculoasă, iar moşu-i căzut în limbă
26 după ea…“
27 Yvona îşi simţea gura amară şi – senzaţie absolut nouă –
28 că alunecă vertiginos printr-un tunel ca păcura. Îngăimă ca o
29 idioată, după cum avea să se sancţioneze mai târziu:
30 — Şi acum, ce facem?
31 Pavelescu îi îndreptă o privire gânditoare. „E KO, săraca!
32 Nici veştile n-au fost prea vesele…“ Surâse aparent încurcat:
33 — Stimată doamnă, asta o decideţi dumneavoastră. Noi
34 ne-am îndeplinit mandatul.
35 Yvona îl privi rătăcită. Înregistră abstract că omuleţul ăsta
36 caraghios, cu faţă păşunistă, avea ochi neaşteptat de
37 frumoşi. Cafeniu-aurii, expresivi, foarte blânzi.
38 — Cred… da, cred că ar trebui să continuaţi. Mă
-45-
1 interesează totul. Orice amănunt.
2 — În cazul acesta, îmi permit o sugestie! Să deplasăm
3 obiectul.
4 — Ce vreţi să spuneţi?
5 Pentru a-şi da importanţă, bossul deschise din nou
6 dosarul şi mâzgăli ceva mărunt pe o adresă primită de la
7 Telefoane care n-avea nici o legătură cu Yvona.
8 — Că mai interesant din punctul dumneavoastră de
9 vedere, dacă am intuit bine situaţia, ar fi să cunoaştem viaţa
10 Alinei Vlădescu. Mişcările domnului Radulian le ştim, au
11 devenit mecanice. De acasă la întâlnirile cu domnişoara în
12 cauză, iar după programul comun – din nou, acasă.
13 Ochii Yvonei străluciră:
14 — Da, da, aveţi dreptate, v-aţi gândit bine. Urmăriţi-o pe
15 ea.
16 Detectivul îşi plecă privirea zâmbind. Dinainte de a discuta
17 cu Yvona, decisese împreună cu Gogu s-o fileze pe fată. Prin
18 însăşi natura ei, Alina trezea suspiciuni; era prea aparte,
19 prea fantastică, nu se încadra cu nimic în peisajul de toate
20 zilele. Iar Gogu constatase că, în mod ciudat, vecinii
21 cleveteau nu locatara, ci locuinţa. „O casă unde se trăieşte
22 doar noaptea. Şi atunci, pe furiş.“
23
24
25 ***
26
27 Lucrurile nu stăteau chiar aşa. În timpul zilei, ferestrele
28 rămâneau larg deschise, uneori şi cu perdelele date la o
29 parte, ca şi cum locatarul simţea în permanenţă nevoie de
30 aer şi nu avea nimic de ascuns. S-ar fi putut interpreta chiar
31 că nu ţine în mod deosebit la intimitate. Astfel, de pildă,
32 vedea lucrurile vecinul din coastă, domnul Ionică Manole,
33 vecinul de alături…
34 Îi despărţea doar curtea îngustă a Alinei, cam cheală, unde
35 doar pe primăvară foarte jună înfloreau câteva straturi lungi
36 de lăcrămioare şi stânjenei. Distanţa vizaviului dintre ferestre
37 era de aproximativ treizeci de metri şi bătrânul, magistrat la
38 pensie, putea urmări toate mişcările Alinei prin camera unde
-46-
1
1 se afla instalat un pian şi pe care o bănuia un soi de salon.
2 …Nimic neobişnuit. O viaţă probabil agreabilă, fără griji,
3 cu multă muzică, telefoane interminabile şi turbane
4 faraonice. Fata asta avea o manie, se spăla în fiecare zi pe
5 cap.
6 Bizareria, şi la aceasta se refereau vecinii, intervenea după
7 ce noaptea, încheiată la toţi nasturii – nasturii fiind stelele,
8 imagine aparţinând domnului Manole care făcea şi poezii – se
9 înstăpânea de-a binelea. Mai precis, după ceasurile 11 când
10 bătrânul, altfel exemplu de sedentarism, dădea o raită pe
11 teren. Până la apariţia Alinei, cu câteva luni în urmă, Manole
12 nu făcea decât să vegeteze în aşteptarea „ultimei citaţii“,
13 fericit că nu-l deranjează nimeni, că nu poate interveni nimic
14 care să-i perturbe monotonia calendarului. „Monotonia e cea
15 mai sigură formulă de viaţă, exclude surprizele“, şi se simţea
16 mulţumit. Nici măcar televizorul, drogul senectuţii, nu-l
17 anima, deschizându-l doar la remanieri guvernamentale. Pe
18 scurt, dormea, ciugulea de trei ori pe zi, căsca mult şi
19 alcătuia stihuri pentru uz personal. Fără nici un fel de
20 veleitarism, aşa cum alţii joacă şah singuri sau rezolvă
21 integrame.
22 Alina îi trezise de la bun început interesul. I se părea că
23 seamănă cu fecioarele de odinioară care dormeau cu
24 Lamartine la căpătâi, avea prospeţime de floare şi graţia
25 păstoriţelor eternizate pe porţelanuri vechi. Personajul, ca
26 atare, intriga din toate punctele de vedere. De unde se ivise?
27 Până în ’90, în imobil nu locuia nimeni, bătrânul Manole
28 fiind convins că fusese o casă conspirativă a Securităţii,
29 preluată de SRI. Oricum, suspectă. Pe urmă, fata nu avea
30 slujbă, nu exista un amant en titre – cât de discretă, o relaţie
31 tot lasă dâre – trăia mai mult decât confortabil, vorbea
32 neîntrerupt la telefon, şi nu o vizita nimeni. Fata asta n-avea
33 prieteni? Ţinea toată ziua ferestrele vraişte, iar noaptea se
34 baricada ca într-o cetate, unde Dumnezeu ştie ce fabrica, dar
35 sigur nu dormea. În incursiunile sale nocturne, constatase că
36 prin storurile trase se strecura o aţă de lumină, iar spre
37 miezul nopţii, o vizita o pereche de tineri. În mare taină,
38 lăsând totdeauna maşina în micul scuar de unde izvorau
-47-
1 străzile Plantelor şi Burghelea. Când dispăreau cei doi, nu
2 ştia. Încercase de mai multe ori să stea de veghe, dar până la
3 urmă somnul îl biruise înţepenit pe pervazul ferestrei. Se
4 trezise târziu, când soarele cocoţat în vârf de plop îi săgeta
5 dureros capul, îşi simţea gâtul de lemn şi gura plină de
6 venin.
7 Nu renunţase totuşi la investigaţii. La Alina venea de
8 câteva ori pe săptămână o femeie de serviciu; de vârstă
9 incertă, slabă, ştirbă şi robace. Încercase să intre în vorbă,
10 dar nefericita, fie aşa zămislită, fie bine dresată, avea gura
11 cusută. Apoi, amănunt extrem de interesant, acum două zile
12 se prezentase un tip, chipurile om de afaceri. Domnul
13 Manole, versat şi cu flerul celor patruzeci de ani de
14 magistratură, îl taxase imediat: derbedeu de după Revoluţie,
15 potenţial infractor. Tipul îi croşetase o poveste de adormit
16 copiii: îi place cartierul, ar vrea să se stabilească în zonă, dar
17 vorba aia, când îţi cumperi casă, o cumperi cu vecini cu tot, e
18 bine să cunoşti hibele ascunse ale uliţei. Un pretext pentru a
19 cere informaţii – chipurile în treacăt – despre Alina.
20 Bătrânul oferise generalităţi, iar individul se dusese să
21 bată la alte uşi. Faptul însă nu putea trece neconsemnat.
22 Alina era filată. Poate că se afla în pericol. Poate că trebuia
23 pusă în gardă. Domnul Manole se frământă o zi întreagă
24 înainte de a lua o hotărâre.
25
26
27 ***
28
29 Se împlinise o lună de când se întâlneau şi Adrian ţinea să
30 dea proporţii evenimentului. Îşi aminti cu o nepăsare care
31 l-ar fi întristat în alte împrejurări – nu constaţi niciodată cu
32 plăcere cât de săracă ţi-a fost viaţa – că „pe vremea Dinei“ nu
33 sărbătoriseră nici măcar anii de căsătorie. Tot astfel îşi
34 aminti cu cât scepticism înregistra unele afirmaţii – judecăţi
35 de viaţă despre capriciile destinului: „Fiecare vârstă îşi are
36 bucuriile ei“, de exemplu, sau „unii sunt fericiţi la tinereţe,
37 alţii în cea de a doua parte a vieţii“. …Adrian îşi spunea că
38 oamenii nu ştiu ce vorbesc. Pentru el, fericirea era o noţiune
-48-
1
1 strict legată de tinereţe – sănătatea, frumuseţea, energia,
2 capacitatea de entuziasm constituind apanajul şi condiţiile
3 sine-qua-non ale acesteia. „La ce-mi mai foloseşte o avuţie de
4 maharajah, când am ajuns la proteză şi ceai de muşeţel?
5 Cum naiba să mă mai caţăr pe somptuoasa scară interioară
6 a unei simandicoase reşedinţe, când umblu în baston,
7 înţepenit de spondiloză? Visele, regretele, mizeria de
8 odinioară tot din arhiva mea fac parte. Ce mulţumire mai poţi
9 încerca lângă o femeie proaspătă şi încântătoare când te
10 dopezi cu energizante, Aquafresh şi Orbit fără zahăr, mai ales
11 în zori, când nu-ţi miroase gura a flori? Vorba străbună,
12 ’geaba dă Dumnezeu pită bună după ce ţi-a luat dinţii…“
13 Adrian zâmbea nesigur, parcă prins în greşeală. Se pare că
14 lucrurile nu stăteau chiar aşa, nimic nu-i foarte alb sau
15 foarte negru, încap nuanţe. Şi în orice caz, să ne ferim de idei
16 fixe decretate axiome. Se considera în acest sens un exemplu
17 absolut. Abia la cincizeci de ani, când se aştepta cel mai
18 puţin, începuse să-i strălucească steaua, scăpase de orice
19 griji materiale, iubea şi era iubit de cea mai desăvârşită
20 făptură, un unicat despre care nu-şi închipuise că poate
21 exista aievea. Şi apoi, se autoliniştea, cincizeci de ani nu
22 înseamnă senectute. Chiar dacă nu mai emană prospeţimea
23 brânduşelor înrourate, e prezentabil, scutit de burtă şi chelie
24 şi îşi amintea cu o satisfacţie de recentă dată că fuseseră
25 destule femei care afirmau despre el că-i un bărbat plin de
26 farmec…
27 — …În realitate, nu mă pot obişnui cu norocul! Cu atâta
28 noroc! Nu-mi vine să cred că-i vorba despre mine, declară cu
29 ochii plini de lumină ai unui băieţandru. N-am să înţeleg în
30 ruptul capului cum, de unde iscă fiinţe ca tine.
31 Alina îi strânse mâna cu duioşie. Atingerile ei erau fugare
32 ca o aromă întâmplătoare, ca degetul unui fluture.
33 — Mi-e teamă, Adi, că ţi-ai pus pe ochi o broboadă roz. Şi
34 că într-o bună dimineaţă, te vei trezi fără ea. Smulsă în
35 timpul somnului, ca pe un lucru incomod.
36 — Niciodată.
37 — Eşti grozav de îndrăgostit…
38 Adrian îşi luă inima în dinţi. Se zbuciuma cu o frenezie
-49-
1 care o transforma în cord.
2 — Tu… nu? Ştiu că cer prea mult…
3 — Tu nu ceri niciodată nimic, şi asta îmi place cel mai
4 mult la tine. Te iubesc, adăugă pe tonul unei şcolăriţe care le
5 relatează părinţilor că „a făcut bine“ la teză.
6 Adrian simţi că se îneacă, era prima declaraţie categorică a
7 Alinei. Făcu semn chelnerului să deschidă şampania şi să
8 aprindă lumânarea din sfeşnicul care la început i se păruse
9 prea banal. Banalizat prin exces de frecvenţă. Localul,
10 Continental, îl alesese Alina…
11 — Poate preferi ceva mai animat, cu program. La
12 Continental nu prea vin tineri. Nu trebuie să te gândeşti la
13 mine…
14 — Mă gândesc la amândoi. Dacă am chef de hărmălaie, mă
15 duc la Gara de Nord. Vreau să aud ce-mi spui… Ştii să spui
16 atât de frumos! Şi tu eşti unic, Adi.
17 — Nu pot să înţeleg ce ai găsit la mine.
18 — Vrei complimente? Te iubesc şi asta trebuie să-ţi
19 ajungă.
20 — Te ador. Sunt din ce în ce mai convins că noi suntem
21 predestinaţi. Înainte de a şti cum te cheamă, în visele mele îţi
22 spuneam Alina.
23 Fata surâse cu îngăduinţă:
24 — Mi-ai mai zis-o, dar parcă nu te cred. Ar fi prea de tot…
25 — Îţi jur, scumpa mea. M-am îndrăgostit de tine de cum
26 ţi-am auzit glasul. E absurd, însă mi se părea imposibil să te
27 numeşti Georgeta sau Florica. Obligatoriu trebuia ceva care
28 să mângâie… Un singur lucru vreau să-mi mai spui… De
29 unde mă ştii? Unde m-ai văzut prima oară? Cum de ţi s-au
30 oprit ochii asupra mea?
31 — Bella e mai frumoasă decât mine, spuse Alina
32 muindu-şi buzele în cupă. Şi pentru că nu am crescut
33 împreună, suntem destul de deosebite. Adică semănăm, dar
34 nu până la confuzie…
35 Adrian înghiţi în sec. Pentru prima oară îl sâcâia stilul
36 acrobatic practicat de Alina în conversaţie şi dacă nu ar fi
37 cunoscut-o, aşa cum îşi închipuia că o cunoaşte, şi-ar fi zis
38 că fata evită un răspuns direct.
-50-
1
1 — …Uită-te la perechea de lângă prima coloană. Femeia în
2 verde şi el cu mustaţă… Sunt tineri, dar nu mai au ce să-şi
3 spună. Probabil s-au căsătorit mai de mult.
4 Adrian îşi întoarse privirea din politeţe. Oricum,
5 chestiunea nu-l interesa şi nici nu vedea pe nimeni în afară
6 de Alina.
7 — De ce crezi asta?
8 Alina râse cristalin:
9 — Se plictisesc de moarte împreună. Cred că în viaţa de
10 toate zilele se ignoră cu amabilitate… Se înghesui dintr-o
11 dată între umeri de parcă i-ar fi fost frig. De asta mi-e mie
12 teamă, Adi! De căsnicia convenţie, obişnuinţă şi bunuri
13 comune…
14 Adrian îi mângâie tâmpla cu degete suave. Ca pe un
15 porţelan nespus de preţios, fragil, vulnerabil.
16 — Te înţeleg, scumpa mea…
17 Alina conchise cu satisfacţie:
18 — Noi avem tot timpul ceva să ne spunem… Te iubesc,
19 Adi, ce mai, sunt din ce în ce mai sigură.
20 — Chiar sigură, sigură?
21 — Absolut. Am testul meu.
22 Adrian râse cu ochii umezi. Cât e de copilăroasă, cât e de
23 năzdrăvană! Intră în joc:
24 — Mi-l spui şi mie?
25 — Bineînţeles, e simplu de tot! În clipa asta, şi nu doar în
26 clipa asta, nu aş dori să se afle altcineva în locul tău. Nici
27 Tom Cruise după care se dădeau în vânt toate fetele la
28 şcoală!… A… ă… ă… nici măcar Clark Gable în Pe aripile
29 vântului!
30 — Fetiţa mea, surâse înduioşat Adrian, dar Clark Gable
31 ţi-ar fi putut fi străbunic.
32 Alina ridică din umeri:
33 — Şi ce dacă! N-am întâlnit la nici un bărbat atâta farmec!
34 De exemplu, mie nu-mi place Olaf… Ce te uiţi la mine? Soţul
35 Bellei. E cumsecade, culant, dar fără şic. Pare un băcan
36 îmbrăcat la Paco Rabanne.
37 — Are probabil alte calităţi, presupuse generos Adrian, pe
38 care hainele cădeau ireproşabil.
-51-
1 — După ce tata s-a sinucis, reluă firesc Alina, eu am
2 rămas la Bucureşti, iar pe Bella a luat-o tanti Cleo la Iaşi. Ne
3 vedeam de cel mult două ori pe an. Eu mergeam de Crăciun
4 la Iaşi, şi Bella petrecea cam o săptămână la Bucureşti, când
5 mergea la mare cu tanti Cleo. Bella a crescut în atmosferă
6 Ionel Teodoreanu… Adăugă chicotind: Şi multă brânză. Tanti
7 Cleo era de părere că dacă ai în casă ceai, pâine şi brânză
8 înseamnă că situaţia nu-i chiar atât de rea…
9 Muzica încetase. Alina îşi flutură pleoapele.
10 — Amândoi s-au îndrăgostit unul de altul din prima clipă.
11 Acolo, pe pista de la Poiana Braşov. Bella-i o sportivă
12 înnăscută, e ca o săgeată în tot ce face. Olaf, ridică din
13 umeri, nu ştiu ce are, dar are ceva care-i place ei foarte
14 mult… Ştiu că-l iubeşte… Pe tine te-am văzut prima dată la
15 Vox Maris.
16 Inima lui Adrian tresări. Dacă s-ar fi apropiat cineva de
17 masa lor, întrerupând clipa, l-ar fi zdrobit.
18 — …Mie nu-mi place la discotecă, continuă Alina, dar
19 suntem un grup de foşti colegi de liceu care ne întâlnim
20 periodic. Ei au ales localul. Erai la masă cu o fată brunetă.
21 Dansează bine…
22 — O, Mariana, n-a fost nimic serios între noi.
23 — Ştiu, spuse Alina coborându-şi pleoapele, altfel… Nici
24 voi nu aveaţi ce să vă spuneţi, ea nu dansa cu tine… Păreai
25 indiferent, dar transmiteai o tristeţe specială. Te-am imaginat
26 imediat în Andrei, prinţul Bolconski, alt iubit de al meu.
27 Emoţionat, Adrian se mulţumi să-i sărute mâinile.
28 — Numărul de telefon ţi l-am descoperit într-o clipită.
29 Masa fusese rezervată pe numele de Adrian Radulian. Era
30 cartonul pe masă…
31 Cedând unui impuls irezistibil, Adrian izbucni:
32 — Te ador, Alina, vrei să fii soţia mea?
33 Nu observă perechea care se oprise lângă masa lor.
34 Alina îl strânse de braţ, atrăgându-i atenţia. Mariana,
35 într-un extra minijup de piele şi un corsaj paietat, îi înlănţui
36 gâtul cu aer de proprietară:
37 — Ce faci, tataie, nu te-am văzut de la alegeri!… Constat
38 că ai trecut la puştoaice… În ce clasă eşti, surioară?
-52-
1
1 Alina îşi ridică faţa, aţintind-o cu o privire limpede. Păstra
2 o linişte, un calm impenetrabil care uluia. „N-aveam replică“,
3 mărturisi ulterior, dar pe Adrian avea să-l urmărească multă
4 vreme acel obraz stăpânit, încremenit ca un porţelan.
5 Partenerul Marianei, un extrem oriental – poate chinez,
6 poate coreean, de ce nu japonez, dracu-i deosebeşte pe ăştia
7 cu ochii bridaţi! – o apucă de braţ încercând s-o smulgă de
8 lângă masă. Îl ajută şeful de sală apucând-o ferm de celălalt
9 braţ şi explicând că tot localul e rezervat.
10 Mariana se smulse cu violenţă şi rămase înfiptă pe
11 picioarele desfăcute în unghi ascuţit. Ochii învăpăiaţi,
12 întreaga făptură scotea flăcări.
13 — Nu sunt paralitică, pot să ies şi singură.
14 Obrazul lui Adrian se umplu de transpiraţie. Se aşteptase
15 la şi mai rău.
16 Alina, ca şi cum ar fi vrut să dea de înţeles că nu s-a
17 întâmplat nimic, sau oricum, incidentul era minor, lipsit de
18 importanţă, îşi plimbă ochii în jurul sălii.
19 — Îmi place localul ăsta. Are atmosferă. Am citit într-o
20 carte că aici cânta odată celebrul Grigoraş Dinicu. Mi-ar fi
21 plăcut să trăiesc pe atunci…
22 Adrian, făcând eforturi să se desprindă de incidentul abia
23 consumat, izbuti un surâs crispat:
24 — Acum, ai fi fost o babă, sau n-ai mai fi fost deloc.
25 Alina ridică din umeri, cu nonşalanţa primei tinereţi
26 pentru care moartea reprezintă un fenomen teoretic
27 inevitabil, dar practic de neconceput.
28 — Indiferent de epocă, tot murim, contează cum am trăit.
29 — Mica mea înţeleaptă!
30 — Totdeauna… nu, să zicem cam de pe la
31 treisprezece-paisprezece ani, am simţit că m-am născut prea
32 târziu… Nu atunci când trebuia. Bella-i altfel. Ea e…
33 cetăţean al epocii ei… Doamne, Adi, cât de vulnerabil poţi să
34 fii! Pentru asta te iubesc şi mai mult. Nu-mi plac statuile.
35 Confuz încă, nedesprins din penibilul incidentului,
36 nemulţumit de propria reacţie, lipsită de virilitate, întrebă
37 prosteşte:
38 — De ce?
-53-
1 Alina râse cu ochi plini de licurici:
2 — Nu suport picioarele reci.
3 — Am să-mi pun şosete. Apoi, sugrumat de emoţie, febril:
4 Nu mi-ai răspuns: Vrei să fii soţia mea?
5 Alina îşi rotunji ochii de cafea.
6 — Dar bineînţeles, nu ştiai? Îşi îndreptă trupul lipindu-l de
7 spătarul scaunului şi rosti cu glas important: Doamna Alina
8 Radulian. Sună bine. Îmi place…
9 Adrian închise ochii. Încerca o senzaţie de beatitudine, fizic
10 ameţitoare pe care o mai trăise doar pe pârtiile de schi cu
11 mulţi, mulţi ani în urmă. Îşi dădea seama că alunecă pe un
12 drum fără întoarcere. Că zboară purtat pe aripile destinului.
13 Şi totuşi, inima îi era strânsă. De prea multă fericire.
14 — De ce-ţi astupi urechile? surâse Alina. Ce nu vrei să
15 auzi?
16 Un gest absolut instinctiv. Undeva, ca un avertisment, în
17 surdină, un acord străin… Adrian luă o gură de aer şi
18 continuă să zboare pe pista însorită.
19
20
21 ***
22
23 Evenimentele se succedau în ritm vertiginos. Adrian ar fi
24 vrut să se căsătorească imediat şi să plece la mare pentru
25 câteva săptămâni, urmând ca adevărata lună, luni de miere
26 să le petreacă undeva în străinătate, după epuizarea
27 sezonului de turism popular. Una e Parisul – exemplul cel
28 mai la îndemână – plin de rucsacuri, paturi în spinare şi
29 autocarele cu aer condiţionat ale excursiilor colective, şi altul
30 după la rentrée, zi măcar întâi octombrie. Pe urmă, ar fi dorit
31 o nuntă cu fast, aşa cum îşi închipuia că-şi visează orice fată
32 tânără. Şi cu biserică, bineînţeles. Nu fusese la fel de
33 bineînţeles şi cu Dina. Dar – amortizând zvâcnetul remuşcării
34 – pe atunci nu se purtau nunţi importante, Dina nu
35 manifestase dorinţa de a se îmbrăca în rochie de mireasă,
36 nici fotografiile color nu erau ceva de toată ziua. Ale lor,
37 alb-negru şi 6 pe 9, strânse la un loc într-un plic ferfeniţit
38 din sertarul cel mai de jos al biroului, privite azi, erau de-a
-54-
1
1 dreptul jalnice. Ea, Dina, căutând asemănarea cu Catherine
2 Deneuve într-un profil ierbivor şi o rochiţă bej (deschisă,
3 totuşi practică, bună de purtat şi după nuntă) gândită şi
4 executată de doamna Tanţi, cea mai şic stilistă din Tulcea; el,
5 zâmbind bovin şi fără scăpare, într-un costum care părea de
6 închiriat. Cea mai impozantă se detaşa Lucreţia. Era deja o
7 resemnată şi asta se citea pe chipul cu trăsături prea mari,
8 dar frumoase. Rochia strictă, neagră, cu crucea mare de
9 diamante a bunicii lor, adăugau la distincţie şi măreţie.
10 Semăna cu o stareţă.
11 — Nu te grăbi, Adi…
12 — Mă însor, de ar fi să ştiu că este ultimul act din viaţa
13 mea.
14 — Nu la asta mă gândesc…
15 — Atunci, la ce?
16 Lucreţia ridică o privire chinuită, buzele îi tremurau:
17 — Nu pune nimic pe numele ei… Aşteaptă, Adi, ai
18 răbdare… Vă cunoaşteţi… abia v-aţi cunoscut. Nu te grăbi…
19 Ştii că nu mă gândesc decât la tine… eu nu am nimic de
20 pierdut… Te implor, Adi.
21 Adrian se ridică şi venind în spatele canapelei, îi puse
22 mâinile pe umeri:
23 — Te înţeleg, surioară, ştiu că te gândeşti numai şi doar la
24 mine. Cred că una din poverile noastre este ideea
25 preconcepută. Când între doi parteneri există o diferenţă de
26 vârstă, care se impune menţionată, suspiciunea de interes se
27 iscă automat, de la sine. Vrei să-ţi spun ceva? Alina nici
28 măcar nu m-a întrebat din ce trăiesc.
29 Lucreţia îşi ţuguie buzele, apoi le înghiţi:
30 — Asta m-ar fi pus cel mai mult pe gânduri.
31 Adrian dădu din cap cu tristeţe:
32 — Iată ce au izbutit cincizeci de ani de comunism să facă
33 până şi dintr-o sfântă ca tine! Frumosul… binele… Nu-l mai
34 credem nici când îl avem în faţa ochilor. În chestiuni de ordin
35 practic, Alina e inconştientă, eu spun copilăroasă. Banii nu
36 au pentru ea nici un fel de importanţă. Probabil fiindcă nu
37 i-au lipsit niciodată.
38 Lucreţia îşi ridică sprâncenele cu surpriză nedisimulată:
-55-
1 — E cel puţin singular… A crescut dintr-o pensie de urmaş
2 împărţită cu soră-sa şi ce-i mai putea oferi o mătuşă în
3 vârstă care nu era nici dentistă, nici membră în CC!! Dacă ar
4 fi fost atât de înlesnită, n-ar fi despărţit fetele.
5 Adrian dădu din mâini sictirit, apoi şi le înfipse în
6 buzunarele pantalonilor:
7 — Dumnezeule! Asta a fost defectul tău de când te ştiu!
8 Despici firul nu în patru, în paişpe! N-am afirmat că Alina
9 avea poneiul ei, nici propriul ei Disneyland, nici party-uri de
10 ziua ei cu o sută de copii, baloane colorate şi focuri de
11 artificii! Dar nici n-a tânjit după portocale, iar de Sfântul
12 Nicolae îşi punea ghetuţele la geam fără teama de a fi
13 dezamăgită.
14 (— …îmi plăcea frişca, îmi place şi acum. Cum altceva nu
15 prea mâncam, tanti făcea rost de punguliţe cu praf de frişcă
16 de la Shop. Dădea lecţii de pian. Destul de des, vindea de
17 prin casă. Într-un fel, sigur că a făcut sacrificii pentru mine,
18 dar…
19 — Dar?
20 — Ea n-a avut familie, n-a avut copii. Îi plăcea să împartă
21 totul cu mine. Cred că a fost singura creştină adevărată pe
22 care am cunoscut-o…)
23 Lucreţia abandonă lucrul în poală, fără să-şi elibereze
24 degetele de lână, şi andrelele. Îşi frământa buzele într-un
25 mod caracteristic, pe care Adrian îl cunoştea; îşi căuta
26 cuvintele. Adică, nu putea renunţa la ceea ce avea de zis, dar
27 nici nu vroia să supere.
28 — Spune, o încurajă, nimic din ce vine de la tine nu mă
29 poate necăji.
30 — Adi!… Tu nu-ţi dai seama că toate sunt simple clişee?
31 Buna şi milostiva mătuşă în vârstă! Lecţii de pian… Vânzări
32 la Consignaţia. Un lot de detalii deja auzite, locuri comune şi
33 fapte imposibil de controlat. Totul însă perfect avuabil, ideal
34 ca moralitate. Iartă-mă, Adi, dar idealul întruchipat concret e
35 totdeauna suspect…
36 Adrian îşi reluă plimbarea agasat:
37 — Ce-ai vrea? S-o spionez? Să fac investigaţii? M-aş umili
38 pe mine, dar cel mai mult m-ar durea că o umilesc pe ea. Aş
-56-
1
1 uzurpa frumuseţea a tot ce se întâmplă între noi, a dragostei
2 noastre… Ea nu-mi cere nimic, nu are nici o pretenţie… Am
3 vrut să-i comand printr-un prieten o verighetă încrustată în
4 briliante. La Londra… Aveam nevoie de măsura inelarului.
5 Nu m-am putut abţine şi i-am spus în ce scop. Nu pot avea
6 secrete faţă de ea. A refuzat categoric, e modestă, un simplu
7 cerculeţ de aur îi ajunge. Rugând-o în genunchi, nu mi-e
8 ruşine s-o recunosc, a acceptat ca inel de logodnă smaraldul
9 de la bunica Cleopatra.
10 — Pe care Dinei niciodată nu ţi-a trecut prin minte să i-l
11 oferi.
12 Sprâncenele lui Adrian se adunară pe frunte.
13 — Nu-i corect din partea ta să mi-o reproşezi. Aminteşte-ţi
14 că ai fost prima care m-ai sfătuit să nu-i dau inelul. Că nu se
15 ştie ce se mai poate întâmpla, să-mi las o rezervă…
16 — Adi, te-ai gândit ce valoare are smaraldul de la bunica?
17 Piatra, montura, ghirlanda de briliante? Că are peste o sută
18 cincizeci de ani vechime, că-i o veritabilă piesă de muzeu?
19 Asta dincolo de valoarea intrinsecă!
20 Adrian râse şi se ridică, pregătindu-se de plecare:
21 — Să nu-mi spui acum că Alina ar fi vreo specialistă în
22 giuvaieruri şi că a apreciat dintr-un ochi pe ce valoare pune
23 mâna. A acceptat inelul fiind convinsă că-mi face o plăcere…
24 Că-i surâde ideea de continuitate…
25 Lucreţia se interesă ironic:
26 — A familiei Radulian?
27 — Normal… Pentru că tot suntem la confesiuni, primul
28 copil se va numi Lucreţia. Sau… Lucreţiu.
29 Soră-sa se prăbuşi în fotoliu, împingându-şi cu limba
30 proteza dizlocată, gata s-o piardă în poale.
31 — Eşti nebun de-a binelea! Coborî reflex privirea. De fapt,
32 roşi, dar pielea oacheşă nu înregistra vizibil schimbările de
33 nuanţe: S-a şi… întâmplat?
34 Era de o pudoare patologică, iar la medic, o treceau toate
35 sudorile când trebuia să răspundă întrebărilor vizând
36 intimitatea fizică.
37 — Aşteptaţi un copil?
38 Adrian râse:
-57-
1 — Acum, tu eşti nebună. Abia i-am atins buzele… Alina
2 şi-a visat mereu o familie, şi-i de înţeles. Ne gândim la doi
3 copii… În realitate, eu mi-am dorit totdeauna măcar unul…
4 — Dar ai ţinut secret, râse blând Lucreţia.
5 — Degeaba eşti sarcastică. În tinereţea noastră nu existau
6 condiţii, iar eu şi Dina, o pereche de calici.
7 — Alţii s-au încumetat, totuşi.
8 — Iresponsabilii! Decât să-mi reproşeze sau doar să
9 gândească „de ce m-ai făcut, dacă ştiai că nu poţi să-mi dai
10 ce-mi trebuie“, mai bine lipsă. Noi n-am fi avut nici măcar
11 scuza părinţilor noştri: „Când v-am făcut, curgea lapte şi
12 miere, leul românesc era mai puternic decât francul francez!
13 De unde puteam să ştim că vin comuniştii cu şapcă, cartele
14 şi WC comun?“
15 Lucreţia reluă tricotatul. Din pricina tulburării, scăpă
16 câteva ochiuri. Rosti, călcându-şi pe inimă:
17 — Ai dreptate, Adi. Aşa cum prezinţi tu lucrurile, totul
18 capătă noimă.
19 Apoi, încercând să dea o turnură mai veselă discuţiei, se
20 interesă animată – „ah, ce chef aş mai avea de o petrecere!“
21 — Când aţi hotărât nunta, unde, pe cine invitaţi? Am de
22 gând să-mi fac o rochie nouă. N-am ieşit de mult, aşa că
23 n-am nimic de ocazie.
24 Adrian îşi frecă palmele. Ţinea mult la acordul soră-sii,
25 chiar dacă dezacordul nu l-ar fi făcut să se răzgândească.
26 S-ar fi simţit însă mâhnit, un norişor cât o cutie de chibrituri
27 ar fi întunecat sărbătoarea din inima lui. Aşa însă, totul
28 devenea perfect. Exclamă fericit:
29 — Comandă-ţi cea mai grozavă toaletă! O plătesc eu.
30 Vreau să mă laud cu sora mea cea frumoasă şi distinsă!
31 Lucreţia surâse, ascunzându-şi emoţia Erau cuvintele
32 amabile ale unui ins burduşit de fericire, nu mai puţin însă îi
33 făceau plăcere.
34 — Am să mă străduiesc. Dar nu mi-ai răspuns…
35 Adrian luă un aer aferat, de persoană cu o mie de
36 probleme pe cap:
37 — Scumpa mea, nunta va avea loc sâmbăta viitoare, adică
38 peste zece zile. La Primăria sectorului 1. A doua zi, duminică,
-58-
1
1 avem cununia religioasă la Biserica Sfânta Bălaşa. Urmează
2 masa la Restaurantul Vienez…
3 — Grozav! exclamă convenţional Lucreţia Cine sunt
4 invitaţii?
5 Adrian se apropie de fereastră şi săltă colţul perdelei.
6 Aruncă în stradă o privire fără adresă, rostind pe un ton voit
7 indiferent, care ar fi vrut să dea de înţeles că „ăsta-i lucrul
8 cel mai puţin important!“:
9 — Păi, tu, ca oaspetele cel mai de seamă…
10 — Linguşitorule! râse soră-sa gâdilată. Mai departe…
11 — …doi foşti colegi de serviciu, cu nevestele respective, am
12 fost şi eu la nunta lor! Asta-i situaţia, suntem o familie
13 săracă în neamuri, nu avem unchi, verişori, cumnaţi…
14 — Bine, bine, dar cine vine din partea ei?
15 Adrian se desprinse de fereastră, ocolindu-i privirea:
16 — O prietenă din Timişoara, cu bărbatu-său. Se cunosc
17 din şcoala primară şi au terminat împreună liceul… Cam
18 atât. Ţi-am spus că-i o persoană modestă, nu face caz de
19 nimic… În general, cum să-ţi spun, e fericită să treacă, să se
20 strecoare cât mai neobservată…
21 Lucreţia abandonă din nou lucrul, îşi scoase ochelarii
22 rămânând cu ei în mână. Stupefacţia îi amplifica trăsăturile
23 care chiar şi pe mimică normală, păreau privite cu lupa.
24 — Dar soră-sa? Nici măcar ea nu vine?
25 — E gravidă în nu ştiu câte luni, nu se poate aventura
26 într-o călătorie.
27 — Bineînţeles, admise Lucreţia derutată, dar mătuşile?!
28 — Pe cea din Iaşi, a luat-o Bella la ea, vreau să spun că s-a
29 stabilit în Noua Zeelandă. Nu-i poţi pretinde unei femei de
30 optzeci de ani să petreacă douăzeci şi patru de ore în avion,
31 ca să participe la o nuntă…
32 — De acord, dar profesoara de pian?… Asta din Bucureşti,
33 care a crescut-o pe Alina?
34 — A murit acum doi ani. Chiar alaltăieri am fost la Bellu,
35 să-i pună nişte flori şi o lumânare.
36 Lucreţia dădu maşinal din cap: „Toate-s luşe dar la şi pe
37 ţanc!“ Şi din nou, la plecare îi binecuvântă spatele cu semnul
38 crucii.
-59-
1
2
3 ***
4
5 Adrian o părăsi cu un imperceptibil sentiment de
6 amărăciune. Îşi cunoştea bine sora, de mici ţinuseră unul la
7 celălalt şi, practic, nu se despărţiseră niciodată. Chiar când
8 trăia Dina – cumnatele nu se prizau reciproc – se vedeau cel
9 puţin de două ori pe săptămână. Vizitele le făcea Adrian în
10 orele de serviciu – avea muncă de teren, deci şi „găuri“ – şi îşi
11 amintea că la vremea respectivă, considera taclalele cu
12 Lucreţia cele mai plăcute momente ale existenţei lui. Ea se
13 simţea cel mai bine. Aveau ce-şi povesti, aprioric şi general,
14 indiferent de chestiune putea miza pe acordul Lucreţiei, iar
15 aplauzele mute pe care i le citea în zâmbet şi privire îi făceau
16 plăcere. Se putea afirma că soră-sa îi fusese totdeauna un
17 fidel şi neabătut yesman.
18 Lucrurile se schimbaseră din momentul în care apăruse
19 Alina şi nu trebuia să fii prea intuitiv ca să-ţi dai seama de
20 realitate. Îi găsea însă scuze, căci „deşi nu-mi place, trebuie
21 să mă obişnuiesc cu gândul că a îmbătrânit şi Lucreţia.
22 Gândirea i-a înţepenit în tipare fixe, îi e teamă de schimbări,
23 a devenit suspicioasă, adulmecă pretutindeni machiavelisme
24 subterane, canalisme“.
25 Până mai ieri, alaltăieri, Adrian îşi făcuse iluzii că va fi
26 suficient ca cele două femei să se cunoască, pentru ca
27 lucrurile să se aranjeze de la sine. Alina avea să fie inevitabil
28 cucerită de nobleţea Lucreţiei, blândă şi pozitivă de fel; era
29 imposibil ca Lucreţia să reziste farmecului absolut al Alinei.
30 Acum, se simţea sceptic, avea impresia că soră-sa ajunsese
31 să nu mai vadă binele şi frumosul, chiar când le avea
32 dinaintea ochilor. În realitate, o înăcrise viaţa, căsnicia ratată
33 o marcase pe vecie, soarta nu-i oferise nimic în compensaţie.
34 Funcţiona desigur şi gelozia, poate că în sinea ei Lucreţia
35 nădăjduise că vor îmbătrâni împreună, între zidurile aceleiaşi
36 case, împărţind inerente necazuri, mici bucurii, amintiri. Nu,
37 nu făcuse nici o aluzie în acest sens, avea prea mult
38 bun-simţ şi demnitate ca să se impună, dar din discuţiile
-60-
1
1 purtate despre alţii, cu viaţă tangentă, era limpede că o
2 asemenea perspectivă i se părea cât se poate de normală.
3 Poate singura normală.
4 Aşa ar fi fost normal, reflecta Lucreţia, care se simţea
5 derutată. Într-adevăr, imaginase o bătrâneţe comună şi în
6 acest sens îşi considerase viaţa definitiv aranjată. Adrian o
7 citise bine, cu excepţia unui amendament. În scenariul ei,
8 Lucreţia o indusese şi pe Yvona. Fusese convinsă că cei doi
9 se vor căsători. Se potriveau din toate punctele de vedere,
10 dar, în primul rând, Yvona era o doamnă. Se întâlniseră de
11 mai multe ori şi de fiecare dată constatase cu plăcere că-i o
12 persoană plină de tact, instruită, echilibrată şi că-l iubeşte pe
13 Adrian din tot sufletul. Se vedea foarte bine coabitând cu o
14 asemenea cumnată. Cu menajamentele de rigoare, desigur.
15 „Împreună, dar separat” ar fi fost una din reguli. De pildă, o
16 vilă cu două apartamente, sau un apartament şi o
17 garsonieră, fiecare cu uşa lui, cu bucătării, băi şi telefoane
18 distincte. La fel şi televizoarele. Adică să guste toţi avantajele
19 imediatei apropieri, scutiţi totodată de vicisitudinile
20 îndeobşte promiscue ale comunului.
21 Dar ceea ce ar fi fost ideal şi chiar posibil cu Yvona, în
22 ciuda paradoxului se excludea din capul locului cu Alina.
23 Fără s-o cunoască, presimţea că niciodată nu vor fi una faţă
24 de cealaltă decât două străine. Adrian se va consuma puţin,
25 dar îi va trece. Era atât de îndrăgostit, că nu vedea pe unde
26 calcă. Dacă România, întreaga planetă, Universul aveau un
27 centru, acela era acolo unde se afla Alina.
28 …Nu mai avea chef de tricotat. Nu mai avea chef de nimic.
29 Se duse în dormitor, după o ţigară. Fuma extrem de rar, un
30 pachet ţinea luni de zile. Expiră fumul într-un jet lung şi
31 subţire, exact aşa cum proceda Alex. Erau treizeci şi cinci de
32 ani de când nu mai ştia nimic despre el, şi iată că îi mai
33 păstra din obiceiuri. Oamenii pleacă, urmele rămân… Pe
34 unde o fi nebunul ăla? Se da în vânt după salata de vinete. Şi
35 corcoduşe… Spre deosebire de primii ani, când ar fi dat totul
36 ca să afle cel mai mic amănunt în ce-l priveşte, acum simţea
37 doar o curiozitate moderată. Sigur, i-ar fi făcut plăcere să ştie
38 ce face, care i-a fost viaţa, dar detaşat, aşa cum ai parcurge
-61-
1 un roman al cărui final te interesează.
2 Gândul i se întoarse la Adrian şi, cu un oftat adânc, izbuti
3 să ridice din umeri. Nu a nepăsare, ci a neputinţă resemnată.
4 „De vreme ce lucrurile nu se pot schimba, să luăm partea lor
5 cea mai bună“, şi constată surprinsă că se simte înviorată la
6 ideea că-şi va cumpăra o rochie nouă.
7 Când Yvona sună la uşă, tocmai îşi trecea în revistă
8 garderoba şi cum trilul soneriei insista nerăbdător, deschise
9 dezbrăcată, doar în furou.
10 Vizita Yvonei n-o surprindea ţinând seama de împrejurări
11 şi, date fiind raporturile dintre ele, n-ar fi fost nefirească nici
12 într-un context normal. Îi făcea totdeauna plăcere s-o vadă,
13 aveau acelaşi limbaj şi, în consecinţă, ceva să-şi comunice.
14 Acum însă, se simţea vag îngrijorată, întrebându-se dacă-i
15 informată. Dacă ştie că Adrian se va căsători peste zece zile.
16 Detesta să dea veşti proaste…
17 — Am impresia că intenţionai să ieşi… N-aş vrea să te
18 încurc.
19 — Nici vorbă, surâse Lucreţia. Ia loc… Să-ţi fac o cafea?
20 — Nu! Stau zece minute şi fug.
21 Părea la fel de stăpânită şi echilibrată ca de obicei, dar era
22 alta. Răzbea o abia zăgăzuită nelinişte, ceva pornit din
23 adâncuri, iar toaleta vorbea de la sine. Nu-i puteai reproşa
24 nimic concret, îi lipsea încă „căutatul“, acel cu punct şi cu
25 virgulă pedant care caracteriza îndeobşte ţinuta Yvonei. Din
26 nou, altfel decât proceda în mod curent, întrebă direct:
27 — L-ai mai văzut pe Adrian?
28 — Da…, spuse pe un ton evaziv Lucreţia.
29 — Când?
30 — Chiar azi-dimineaţă… Nu exista nici un motiv ca să
31 mintă. De ce mă întrebi?
32 Yvona, cu ochii în lacrimi, încercă să râdă:
33 — Eşti o privilegiată. Eu de trei săptămâni nu reuşesc să-i
34 zăresc nici umbra.
35 — Cum aşa? V-aţi certat?
36 Yvona îi căută privirea şi îşi muşcă buzele:
37 — Nu te preface că habar n-ai. Te consider prietena mea,
38 nu merit…
-62-
1
1 Se întrerupse, podidită de plâns. Impresionată, Lucreţia o
2 apucă de mână:
3 — Ai dreptate, iartă-mă. Convenţia e uneori mai puternică
4 decât sentimentele noastre. Aşa e, ştiu tot.
5 Yvona îşi ridică ochii. Nerimelaţi, se aştepta probabil să
6 plângă sau, mai probabil, nu-i mai arsese de machiaj.
7 — Şi eşti de acord?
8 Lucreţia se lăsă pe spatele canapelei, surâzând cu tristeţe:
9 — Cum îţi închipui că părerea mea ar putea conta? Şi
10 oricum, Adi nu mai e un copil mic.
11 — Nu-i chiar aşa. Ţine enorm la tine, îi pasă ce gândeşti.
12 Are o consideraţie… Ceva foarte rar între fraţi, nici n-am
13 întâlnit. Este exclus să facă ceva care te-ar răni.
14 — Un mecanism care a încetat să funcţioneze, surâse
15 Lucreţia.
16 — Ai putea cel puţin, să-i deschizi ochii. Eu nu contez, dar
17 pentru el…
18 — El vrea să-i ţină închişi cu orice preţ şi aici nu mai e
19 nimic de făcut.
20 Yvona îşi umezi buzele, dar şi limba era de plută, hepatic
21 uscată:
22 — Ţi-a zis el?
23 — Da, şi eu îl cred.
24 — Ce ţi-a zis?
25 Doamne, oftă Lucreţia, de ce vrea acum să-i scormonesc în
26 rană deschisă? Avea prilejul să constate încă o dată că
27 oamenii sunt propriii lor duşmani, sadici cu ei înşişi, de
28 parcă durerea răscolită le-ar fi trezit voluptăţi subtile.
29 Yvona o scutură de poala rochiei:
30 — Spune-mi ce ţi-a spus. Cuvânt cu cuvânt.
31 — Chiar vrei? întrebă Lucreţia privind-o cu compasiune. E
32 prima oară în viaţă când iubeşte din tot sufletul.
33 Yvona dădu din mână – fleacuri – izbutind un râs crispat:
34 — Spunem la fel ori de câte ori ni se aprind călcâiele.
35 Nimic nou.
36 — Nou este că nu se înşală. Sunt cu zece ani mai mare ca
37 el. Îl cunosc ca pe copilul meu şi îţi spun că-l cred… Îmi pare
38 rău, mi-ai cerut să fiu sinceră şi la fel de sincer îţi spun că aş
-63-
1 fi fost fericită să devenim cumnate. Din păcate, nu noi
2 aruncăm zarurile.
3 — A… a hotărât ceva?
4 — Săptămâna viitoare se căsătoresc.
5 Yvona se cutremură. Câteva clipe păru că n-are aer, faţa îi
6 deveni lividă, iar buzele crâmpoţite de durere, sub rujul
7 aplicat peste conturul gurii, spre a-i da carnalitate, semănau
8 cu garoafele veştede ale Lucreţiei, înainte de a le arunca la
9 gunoi.
10 — Cât de puţin am însemnat pentru el! Câtă
11 desconsiderare! Putea să mă anunţe măcar…
12 — Ai dreptate, spuse blând Lucreţia, şi sunt sigură c-o va
13 face. Dar parcă asta mai contează, Yvona? Convenţia? Actul
14 de politeţe?
15 — Nu… fireşte că nu. Spune-mi… ai văzut-o?
16 — Nu, urmează să mi-o prezinte. Tu?
17 Yvona dădu afirmativ din cap. Îşi aprinse o ţigară şi trase
18 cu lăcomie, făcând să sfârâie tutunul:
19 — Da. Ai să mă crezi geloasă, dar jur că sunt obiectivă la
20 maximum. Nu-i de el.
21 — Dacă te gândeşti la diferenţa de vârstă…
22 — În ultimul rând! Mă refer la fată. Este absolut
23 remarcabilă. Ceva nemaiîntâlnit. Eu, una, în orice caz, n-am
24 mai văzut alta ca ea. Nici în filme.
25 Lucreţia o privi lung, cu atenţie dilatată:
26 — Adrian mi-a descris-o în aproximativ aceiaşi termeni,
27 dar n-am dat prea mare importanţă. Când eşti amorezat,
28 cioara cât de tuciurie ar fi, tot coadă de păun ţi se pare…
29 Yvona clătină din cap:
30 — N-a exagerat. Altceva mă pune pe gânduri… Fata asta
31 ar putea avea tot ce visează. Mâine, dacă pleacă la Las Vegas,
32 înhaţă din mers orice bărbat. Dacă nu-i pasă de vârstă,
33 obţine un miliardar. Din ăia mari de tot… De ce se agaţă de
34 Adrian?
35 — Adi are farmec, surâse Lucreţia, multe femei şi l-ar fi
36 dorit, chiar dacă el n-a băgat de seamă.
37 — Nu spun nimic rău despre Adrian, am cea mai bună
38 părere…
-64-
1
1 — Dar?… Multe fete tinere se îndrăgostesc de bărbaţi
2 maturi, nu-i nici o noutate aici. Poate că noi căutăm spini în
3 mămăligă şi nu vedem adevărul din faţa ochilor.
4 — Care adevăr?
5 — Că poate îl iubeşte sincer. De ce excluzi din capul
6 locului ipoteza? E tânără, e frumoasă, e înlesnită material.
7 Toate pledează în favoarea unui sentiment autentic.
8 Yvona îşi scoase pudriera din poşetă, cu gândul să-şi
9 repare obrazul. Rămase cu ea în mână, fără s-o deschidă:
10 — Spune-mi cu mâna pe inimă, Lucreţia, n-ai impresia că
11 încerci să te convingi pe tine însăţi? Tu crezi sincer în
12 dragostea asta?
13 — Explică-mi tu un singur motiv pentru care fata şi-ar fi
14 propus să-i sucească minţile.
15 Yvona respiră adânc. Izbucni cu patimă:
16 — Nu ştiu şi asta mă înnebuneşte! Există un interes
17 subteran, cumplit, o simt cu toată fiinţa mea şi tot aşa simt
18 că Adrian se află în primejdie de moarte.
19 — Hai să nu cădem în melodramă, râse Lucreţia. Acum
20 chiar că ai luat-o razna. Îmi dau seama că situaţia te
21 afectează, dar mi-e teamă că nu se mai poate face nimic.
22 — Înţeleg că nu vrei să mă ajuţi…
23 — Nu văd cum te-aş putea ajuta şi oricum n-aş face-o
24 împotriva sentimentelor lui Adi. În definitiv, e un om în toată
25 firea şi nu cred că i-ar plăcea ca cineva să se amestece în
26 treburile lui.
27 Yvona se ridică:
28 — Pot să intru puţin în baie? Vreau să-mi clătesc faţa.
29 Lucreţia rămase pe gânduri. Biata de ea, a înnebunit!…
30 Aşa cum a înnebunit şi Adrian… Oare şi Alina?… Mai
31 devreme sau mai târziu, toţi înnebunim măcar o dată! Parcă
32 ea, Lucreţia… Ea fusese poate cea mai nebună! Ani de zile,
33 după ce o părăsise Alex, nutrise o singură dorinţă: să plece
34 în lume, în căutarea lui. Nu simple vise, ci planuri concrete
35 incluzând şi o trecere frauduloasă de graniţă. Aştepta doar
36 un semnal cât de modest – o ilustrată ştampilată în
37 Singapore ori Alaska – sau simple zvonuri, dar cu adresă
38 –”mi-a spus X că l-a întâlnit într-un bar din Tombuctu“ – ca
-65-
1 să ştie încotro s-o ia. La Nord, la Sud, oriunde şi fără
2 întârziere…
3 Auzi uşa de la baie şi întoarse capul. Yvona se refrişase,
4 părea mai liniştită, dar asta nu însemna că arăta şi bine.
5 Semăna atât de puţin cu doamna de vârstă mijlocie, distinsă
6 şi subtil elegantă de mai săptămâna trecută, încât Lucreţia
7 se întrebă cu inima strânsă dacă-şi va mai reveni vreodată. O
8 strânse afectuos de mână:
9 — Nu mai ţin minte cine a spus… Când ai vreun necaz,
10 încearcă să te gândeşti cât timp trebuie să treacă pentru ca
11 el să nu mai însemne nimic pentru tine.
12 Yvona o privi în adâncul ochilor:
13 — Pentru mine, „va însemna“ totdeauna. Până la ultimul
14 suspin… Ţine minte, Lucreţia, căsătoria aceasta nu se va
15 face.
16 „Aici te înşeli îngrozitor, scumpa mea“, dar nu rosti o vorbă
17 şi o conduse până la uşă.
18
19
20 ***
21
22 Ca de obicei, când medita profund, domnul Pavelescu îşi
23 proptise degetul arătător în nara stângă. Îşi aţintise ochii
24 frumoşi asupra subalternului şi se părea că încremenise aşa,
25 ca într-o poză. Stânjenit de privirea prea direcţionată, acesta
26 îşi trecu de câteva ori mâna prin faţa obrazului:
27 — Alo, patroane, unde eşti?
28 — Mă uitam la tine, Gogule…
29 Tânărul rânji:
30 — Unde sunt frumos! Suntem o echipă de frumoşi. Matale,
31 eu, Mioara…
32 — Las-o în pace, e fată serioasă şi vrednică. Iar tu eşti un
33 derbedeu şi arăţi ca un derbedeu…
34 Gogu îşi frecă încântat stomacul, ca după o masă bună.
35 Calificativul îl distra.
36 — …dar, uneori, faci treabă bună. Cred că-i unicul motiv
37 pentru care suport să întinezi peisajul acestei instituţii
38 eminamente morală.
-66-
1
1 Ton serios, fără umbră de zâmbet. Ai fi spus că este
2 convins de absolut fiecare cuvânt emis.
3 — Şi atunci care-i baiul?
4 Gogu îşi aprinse o ţigară Camel. Pavelescu observă
5 îngândurat:
6 — Mi-e teamă că te plătesc cu mult prea bine de vreme
7 ce-ţi poţi permite Camel. Directori de minister…
8 — Şi aşa mai departe…
9 — …fumează Snagov sau BT.
10 Gogu râse.
11 — Asta în faţa electoratului, nene! Scotoceşte gunoiul de la
12 ei de acasă şi ai să vezi ce consumă la cafea… Zi, patroane,
13 ce-ţi apasă creştetul?
14 Pavelescu îşi tamponă figura transpirată, schimbând brusc
15 tonul:
16 — Gogule, mă bombardează disperata asta, Yvona, cu
17 telefoanele!
18 — De ce n-are răbdare?
19 — Pentru că împrejurările presează. Peste zece zile,
20 subiecţii se căsătoresc.
21 Gogu făcu ochii mari, apoi se lăsă pe spate. Scaunul pârâi
22 sub cei 1,90 m doar biftec de prima calitate. Râse lăbărţat:
23 — Vasăzică, l-a aiurit până la urmă! Aş fi pariat că asta-i
24 ţinta fetiţei. Inel cu popă şi primărie… Auzi, patroane, merita
25 să vizionezi preliminarii şi idilă secolul nouşpe! Se ţineau de
26 degeţel, iar după aerul inspirat al puriului, pot să jur că-i
27 recita din Eminescu… În definitiv, ce vrea Yvona de la noi?
28 Pavelescu ridică din umeri:
29 — Nu mi-a zis-o, dar îţi spun eu ce vrea. Să găsească ceva
30 compromiţător în viaţa piţipoancei care să-l facă să se
31 răzgândească. Are o fixaţie, „fata e suspectă“.
32 Gogu îşi aprinse încă o ţigară. Trase cu poftă, consumând
33 – i se păru patronului – cel puţin un sfert din ea.
34 — În ritmul ăsta, comentă, ajungi la trei pachete pe zi…
35 — Mai pune şi cât dau pe prezervative… Las-o baltă, boss,
36 nu ţi-am cerut nici o indexare. Yvona nu-i proastă…
37 — Geloasă!
38 — Sigur, dar fata e realmente suspectă… Ridică un deget,
-67-
1 atrăgând luare-aminte: Umblu de trei săptămâni după ea şi
2 nu dau de nici o urmă. Din păcate, nu avem şuste la Poliţie,
3 iar de la vecini, n-am scos nimic. Parcă nu s-ar fi născut în
4 România, domnule, nu ai de unde o apuca! Să fi ştiut măcar
5 unde a făcut şcoală primară, cu cine s-a pupat la balul de
6 absolvire! Şi dacă te iei doar după ce lasă ea să se vadă,
7 prea-i imaculată, crin şi nenufar, ca să fie adevărată.
8 — În concluzie!
9 — Nu te grăbi, jupâne! Mai e o chestie ciudată. După
10 miezul nopţii, uneori ceva mai devreme, o vizitează o pereche
11 de porumbei. Zăbovesc două-trei ceasuri, uneori, până spre
12 dimineaţă…
13 — Şi?
14 — Amănunt interesant, parchează totdeauna la oareşce
15 distanţă de domiciliul Alinei, chit că-i loc berechet. Şi acum,
16 vine figura oaţă! De două ori, am încercat să le iau urma, şi
17 de două ori au reuşit să dispară.
18 Pavelescu se aplecă peste birou, unghi ascuţit cât îi
19 permitea pântecele:
20 — Ce vrei să spui?
21 — Că avem de-a face cu profesionişti.
22
23
24 ***
25
26 — …rămâne aşa! La unu, în faţă la Pescăruş… Am să iau
27 un taxi… Acum, te sărut, sună cineva la uşă.
28 — Alo, Alina! Te implor, fii atentă, nu deschide oricui! E
29 plin oraşul de borfaşi şi criminali! Rămân la telefon, până-mi
30 spui despre ce-i vorba.
31 — Fii liniştit, râse Alina, nu mai sunt copil mic. Pa, pa!
32 Zbură uşoară spre uşă, „imediat, imediat!“, şi deschise fără
33 nici o asigurare. Rămase mirată în prag:
34 — Pe cine căutaţi?
35 — Cred, da… pe dumneavoastră. Suntem vecini… Gard în
36 gard… Bineînţeles, nu mă aşteptam să fiu remarcat…
37 Trebuie să vă comunic ceva… care cred că vă interesează…
38 Domnul Manole articula anevoie cuvintele, îşi simţea limba
-68-
1
1 uscată de emoţie. Se hotărâse greu să vină, iar acum fu
2 năpădit brusc de o senzaţie de ridicol… „Poate mi se năzare…
3 de ce mă amestec în probleme care nu-s ale mele? De ce
4 nu-mi văd de treabă?“ Simultan, rotind reflex privirea,
5 regretă că în locul bluzonului apretat ca hârtia, nu îmbrăcase
6 costumul gri de vară cu cămaşă şi cravată. Interiorul Alinei
7 impunea, deşi bătrânul se simţea prea tulburat ca să observe
8 şi altceva decât ansamblul. Pe aceeaşi stare de spirit, n-ar fi
9 remarcat nimic nici la Versailles. Alina adunase piese puţine
10 într-un amestec paradoxal dar încântător de antic şi modern.
11 Mult aer şi rafinament, original. Ea însăşi, într-un pantalon
12 alb colant şi o bluză de pictor din voal cu imense buline
13 multicolore, constituia o apariţie uimitoare. Manole îndrăzni
14 să-şi ridice ochii dincolo de bărbia fetei, întâlnindu-i pentru
15 prima oară privirea. Ştrengărească, amuzat curioasă; pistruii
16 răzleţi, capriciu picant al naturii generoase se asortau de
17 minune. Bătrânul roşi, stângaci ca un adolescent:
18 — Ştiu… adică, probabil vă par teribil de caraghios…
19 — Nicidecum, surâse Alina, vă rog să luaţi loc. Sunt
20 încântată să constat că am vecini atât de distinşi.
21 Domnul Manole o privi recunoscător. Se cunoştea bine, un
22 bătrân şters, ursuz la care nu merita să te uiţi de două ori,
23 dacă ţineai să nu te indispui. Afirmaţia Alinei constituia un
24 simplu act de gentileţe, dar e atât de rară politeţea graţioasă
25 la tineri! După ce ai împlinit patruzeci de ani, devii în ochii
26 lor obiect, obstacol de care ai grijă să nu te împiedici, stâlp
27 de telegraf sau copac. Copac oarecare, nu cireş copt!
28 — Luaţi loc, insistă Alina. Dacă doriţi, vă pot oferi o cafea
29 proaspătă…
30 — Nu, nu, mulţumesc, tocmai am băut una, vreau să spun
31 cafeaua mea cotidiană… La vârsta mea… Dar nu vreau să vă
32 reţin… Poate nu e treaba mea, dar… ce mai, am simţit că
33 este de datoria mea să vă avertizez…
34 …Cafeaua mea… vârsta mea… treaba mea… datoria mea…
35 Blestematul lui de egocentrism, dar parcă azi îl deranja şi pe
36 el însuşi. Prima oară…
37 Alina îşi astupă urechile:
38 — Nu vreau să aud un singur cuvânt, până nu luaţi loc.
-69-
1 Apoi, cu unul din caracteristicile ei gesturi spontane, care
2 o făceau irezistibilă, îl luă de braţ şi-l conduse până la
3 fotoliu, aşezându-l chipurile cu de-a sila. Manole zâmbea
4 tâmp înduioşat, total cucerit. Alina se aşeză în faţa lui. Direct
5 pe covor, turceşte, şi cu obrăjorul cuprins în palme. O fetiţă
6 care aşteaptă cu ochi rotunjiţi de nerăbdare povestea
7 bunicului.
8 — Nu-i mare lucru, dumneavoastră veţi fi în măsură să
9 apreciaţi faptele la justa lor importanţă. De un lucru vă
10 asigur, domnişoară…
11 — Spuneţi-mi Alina.
12 — … ă… ă… ă… că situaţia este certă, nu sunt un individ
13 căruia să i se năzare.
14 — Se vede din capul locului.
15 — Mulţumesc… Domnişoară…
16 — V-am rugat să-mi spuneţi Alina. Vă simt sincer şi deci,
17 prieten…
18 Ochii bătrânului se umeziră de recunoştinţă:
19 — Sunt prea onorat… Vreau să vă spun… ă… ă… Alina, că
20 sunteţi pusă sub supraveghere. Urmărită, ă… ă…
21 neîntrerupt.
22 Alina îşi flutură genele scurte şi dese. Părea mirată, dar nu
23 neliniştită:
24 — Cum aşa?
25 Domnul Manole îşi drese glasul, tuşind discret în pumn:
26 — Nu mă înşel. Am fost magistrat, judecător, sunt destul
27 de versat în asemenea chestiuni… Întâi, s-a prezentat la
28 mine un personaj foarte dubios care sub un pretext naiv… ca
29 să nu-i spun idiot – intenţionează să-şi cumpere o casă pe
30 strada noastră şi doreşte să ştie ce hram poartă vecinii – mi-a
31 cerut informaţii despre dumneavoastră. Cu insistenţă despre
32 dumneavoastră…
33 — Ce nostim! râse Alina. Cine o fi?!
34 — Un om de meserie, vă asigur… Mai recent, adică exact
35 de două zile, vă pândeşte şi o femeie. De câte ori mă uit pe
36 fereastră, cu totul întâmplător, nu-i aşa, minţi bătrânul, dau
37 cu ochii de ea. Iar obiectivul e clar. Ferestrele, uşa, curtea
38 dumneavoastră.
-70-
1
1 — Nu-mi dau seama cine poate să fie? Şi de ce?
2 — E o doamnă – cam la patruzeci şi cinci-cincizeci de ani –
3 şi pare să aibă multă răbdare. Şi timp.
4 Alina ridică din umeri:
5 — Nu-mi trece nimic prin minte…
6 — Vă rog să fiţi foarte atentă… Se ridică anevoie din
7 fotoliul prea scund pentru genunchii rigizi.
8 Ar mai fi zăbovit, era clar că nu deranjează, dar afurisita
9 de prostată nu i-o îngăduia. Şi doar se asigurase înainte de a
10 pleca de acasă! Emoţiile! Totul vine de la cap…
11 — Simt… simt că sunteţi în pericol. Şi… vă rog să mai ştiţi
12 că… bineînţeles, nu va fi nevoie, dar dacă se întâmplă… asta
13 e! Puteţi conta pe mine… în orice împrejurare.
14 Nu se angajase în viaţa lui cu atâta sinceritate, în
15 asemenea termeni.
16
17 Alina ridică receptorul. Glasul lui Adrian izbucni gâfâit:
18 — Slavă Domnului! De ce nu răspunzi imediat? Nu ştiam
19 ce să mai cred… Cine a fost?
20 — Un vecin, tocmai îl conduceam…
21 — Ce-a vrut?
22 — Nimic… Un domn în vârstă care a venit să-şi prezinte
23 omagiile. Locuieşte chiar în curtea alăturată.
24 — Scumpa mea, politeţuri din astea nu se prea obişnuiesc
25 la noi… Te rog, nu-mi ascunde nimic, nu mă menaja…
26 — Adi… nu e bine. Eşti mereu în panică. În loc să te fac
27 fericit, îţi stric viaţa.
28 — Nu!!! Nu spune asta! Te ador!
29 — Me too, şopti Alina. Ne vedem la Pescăruş.
30
31
32 ***
33
34 După dejun, se plimbară prin parc. Alina avea o slăbiciune
35 pentru sălcii şi Adrian, explorator hulpav al fiinţei iubite, ca
36 toţi marii îndrăgostiţi, descoperea în ea o animistă. Alina
37 însufleţea sălciile înnobilându-le cu graţii melancolice de
38 văduvă despletită, de fecioară cu părul clătit şi zvântat în
-71-
1 vânt, sau doar de menuet al lianelor mlădii pe unda lacului…
2 — …te aştepţi în orice clipă să răsară din apă nişte
3 sirene… Îţi plac sirenele?
4 — Nu m-am gândit niciodată, scumpa mea… Nu cred însă
5 că m-ar inspira o coadă imensă de peşte zbuciumându-mi-se
6 pe lângă picioare. De altfel, nu mă omor după peşte, în
7 general…
8 — N-am spus s-o mănânci, chicoti Alina… Ca personaj!
9 Mi-ar plăcea să trăiesc într-un basm…
10 — Tu însăţi eşti o zână.
11 — Şi tu Verde Împărat, adică împăratul cel bun.
12 „N-a zis Făt-Frumos“, observă în sinea lui Adrian, dar la
13 urma urmei, nu-şi făcea iluzii în legătură cu propria
14 persoană. Ar fi fost însă drăguţ din partea ei…
15 — Uite ce frumos se vede iola aia, exclamă arătând-o cu
16 degetul ca un copil. E ca un nufăr mare, mare de tot… Sau
17 ca o fundă… Funda de la cutia de bomboane pe care mi-ai
18 adus-o tu…
19 Se strânse lângă el. Şoapta fierbinte străpunse mâneca de
20 poplin, înfiorându-l:
21 — Sunt unele clipe, Adi, care ar trebui înrămate… Ca un
22 tablou… Să rămână agăţate în… în timp. Să rămână acolo,
23 ale tale…
24 Adrian, gâtuit de emoţie, îi strânse degetele:
25 — Ca acum?
26 — E atât de frumos…
27 Se ridică în vârful picioarelor şi-l sărută uşor pe bărbie.
28 Adrian, îmbătat de dragoste, de aer, de şoaptele apei, dulci
29 adieri, sălcii şi albastrul cerului, o cuprinse ca un disperat la
30 piept. Rosti, podidit de plâns:
31 — Iubita mea! Dăruieşte-mi un an! Măcar un an, un
32 singur an şi voi fi fericit.
33
34
35 ***
36
37 Când o găsi pe Lucreţia aşteptându-l pe canapea, cu o
38 scrumieră plină alături, avu o mişcare de recul şi inima
-72-
1
1 începu să-i bată sălbatic:
2 — S-a întâmplat ceva?
3 Soră-sa avea cheia casei, i-o dăduse după moartea Dinei,
4 dar era prima oară când o folosea.
5 — Nimic, nu te speria… Doamne, Adi, eşti alb ca varul, ţi-e
6 rău?…
7 — N-am nimic… Din cauza căldurii!
8 — Pe naiba, căldură! În realitate, eşti cu nervii la pământ.
9 Trebuie să vezi un medic. Promite-mi că ai s-o faci…
10 Adrian dădu din mână sâcâit:
11 — Niciodată nu m-am simţit mai bine… Dar gândeşte-te şi
12 tu! Ne-am despărţit doar de câteva ore, e prima oară că vii
13 neanunţată în lipsa mea, nu-i normal să intru la idei?
14 — Dar nu în panică… Iartă-mă că am dat buzna…
15 — Ştii bine că nici nu poate fi vorba despre aşa ceva.
16 Vorbeşte odată!
17 — Am venit pentru că am considerat că nu-i o chestiune
18 de expediat prin telefon. Azi-dimineaţă, a fost Yvona la mine.
19 — Aha! Sper că nu te-a plictisit prea mult.
20 Lucreţia se ridică ameninţătoare. Avea gura şi privirea
21 cruntă a zilelor de odinioară, când îl dojenea pe micul Adrian.
22 — Nu fi măgar, Adi. Femeia merita măcar o explicaţie. Nu
23 se pleacă aşa din viaţa unui om. Ca un golan, ca un ocnaş
24 evadat!!
25 Adrian dădu din cap absent:
26 — Ai dreptate, trebuie să discut cu ea.
27 — O făptură a lui Dumnezeu care nu are decât vina că te
28 iubeşte. Mă aşteptam la mai mult cavalerism din partea ta.
29 — AI DREPTATE! ţipă Adrian. Îţi promit că dacă nu mâine,
30 poimâine sigur voi avea o explicaţie cu ea. Ce a vrut?
31 Lucreţia dădu din umeri. Scoase din poşeta de sfoară cu
32 mânere din lemn glazurat, foarte modernă de altfel, un
33 evantai chinezesc de hârtie şi începu să-şi facă nervoasă
34 vânt:
35 — Ce să vrea?! Parcă tu nu ştii? Nu vrea să te piardă. Mă
36 îngrijorează însă încrâncenarea… Ţii minte ce spunea
37 profesorul nostru de pian, citând nu ştiu care filosof? Nu te
38 lua la trântă cu cel care nu mai are nimic de pierdut.
-73-
1 — Schopenhauer. Şi?
2 — Yvona nu mai are nimic de pierdut.
3 — Hai să nu dramatizăm! Ce o să-mi facă? O să mă
4 omoare? Înţelege odată pentru totdeauna că nu i-am promis
5 nimic! Nu am înşelat-o cu nimic! Nu-i datorez nimic!!!
6 — Ştiu, Adi… Dar am văzut-o atât de rezolută… Atât de
7 decisă să se opună…
8 — Să se opună?! La ce? Cui?
9 — Căsătoriei voastre… Te implor, fii atent… Ai grijă cum
10 vorbeşti. Să dea Dumnezeu să mă înşel… să fiu eu o nebună,
11 dar… cred… simt…
12 — Ce naiba simţi?!
13 — O simt în stare de orice… Chiar de crimă.
14
15
16 ***
17
18 În ciuda nerăbdării care în general dilată timpul, lui
19 Adrian i se părea că zilele rămase până la nuntă ard,
20 mistuite ca o bucată de hârtie ţinută deasupra flăcării. În
21 fiecare ceas al zilei era ceva de făcut, mai rămânea şi pe
22 mâine, buzunarele îi erau pline de biletele remember –
23 tâmplar, tapiţer, telefoane, şnur perdele, instalator, verighete,
24 biserică, papion, flori pălărie… şi nu se mai isprăvea!
25 Adrian îşi amintea, fără nici un fel de participare
26 emoţională de altfel, simplă constatare, că genul acesta de
27 comisioane lipsise cu desăvârşire când se căsătorise cu Dina.
28 Ba, li se păruse o chestie „prea deşteaptă“ faptul că
29 simplificaseră la maximum ceremonialul, se considerau
30 practici şi moderni, chiar eleganţi: „Dacă n-ai bani, te
31 mulţumeşti cu ceva mai modest, nunta cu dar e o modă
32 luată de la ţigani…“
33 În fond, realiza azi, nu simplificaseră, ci bagatelizaseră
34 momentul. El nu era îndrăgostit trăind situaţia mai degrabă
35 sub semnul fatalităţii – „toată lumea face armata şi se
36 însoară“ – iar Dina, zgârcită, economisind până şi beţele de
37 chibrit, se simţea fericită că nu trebuie să cheltuiască.
38 Important era „să-şi facă rândul“, adică să intre în posesia
-74-
1
1 certificatului roz.
2 Ce imensă deosebire faţă de felul cum se petreceau
3 lucrurile acum! Se simţea imbecil de fericit să îndeplinească
4 cele mai mărunte dorinţe ale Alinei şi nu-şi închipuise
5 vreodată că l-ar putea preocupa fleacuri de gospodinuţă, cum
6 ar fi modelul şi culoarea aşternutului. Când găsiseră în
7 sfârşit ceea ce dorea cu înverşunare Alina – damasc alb cu
8 imenşi bujori roz –, Adrian exultă, încercând satisfacţia unei
9 zile excelent împlinite şi nu ţinea minte să fi trăit vreodată
10 asemenea sentimente de desăvârşire. Nici când se văzuse
11 bacalaureat sau cu diploma universitară în buzunar. Le
12 considerase doar nişte inerente, halte pe itinerar – grădiniţă,
13 şcoală, slujbă (recte ani lungi de ocnă), pensie, cimitir. La un
14 bilanţ corect, Adrian avea impresia că, de fapt, abia de două
15 luni începuse să trăiască adevărata lui viaţă. Cei cincizeci de
16 ani de până acum nu constituiseră decât o lungă perioadă de
17 gestaţie menită să-l catapulteze dintr-o dată pe culmi
18 apoteotice de bine. Un bine simţit cu toate fibrele şi
19 maximum de intensitate.
20 „Un an, măcar un singur an! Întreg, rotund, de ideală,
21 mirifică fericire aşa cum o trăiesc acum, şi mi-e de-ajuns.
22 După aia… şi potopul.“ Ajunsese un refren obsesiv în
23 rugăciunile stângace caracteristice unei generaţii neobişnuite
24 să-l invoce pe Dumnezeu, în gândurile de toată ziua, în
25 discuţiile cu soră-sa.
26 — Am mai auzit eu teribilisme din astea! dădu din umeri
27 Lucreţia. De bine nu te saturi niciodată, ba vrei şi mai mult…
28 — Mai mult şi mai bine decât atât nu se poate! Tu nu mă
29 poţi înţelege… Nimeni nu poate…
30 Lucreţia îl măsură ironic:
31 — Şi adică, de ce? Crezi că eu n-am fost îndrăgostită?
32 Crezi că nu l-am iubit pe Alex? Tu erai un copil, pe atunci nu
33 puteam să discut cu tine, iar mai târziu… Închisesem totul
34 într-un dulap şi aruncasem cheia… Mi-era teamă de
35 amintiri… Aşa cum nu-ţi place să scormoneşti sub o piatră
36 tombală.
37 — Ştiu că l-ai iubit, spuse Adrian impresionat.
38 — Nu ştii nimic, îl repezi Lucreţia. L-am iubit atât de mult,
-75-
1 încât n-am mai putut iubi pe nimeni. Am fost femeia unicei
2 dragoste. Un blestem! Oameni din ăştia întâlneşti doar în
3 romane…
4 — Dacă e aşa, cum de nu mă înţelegi?! Am impresia… Nu,
5 simt cu toată puterea sufletului meu că m-am născut doar
6 pentru Alina, că ne-am născut unul pentru celălalt…
7 „Doar că Dumnezeu a încurcat calendarul…“, gândi
8 Lucreţia.
9 — …că sunt din nou tânăr pentru ea! Mă uit în oglindă şi
10 nu mă recunosc. Să nu râzi, surâse jenat, dar… mi-a
11 „descărunţit“ părul…
12 — Cum vine asta?
13 — Aşa cum îţi spun. M-am uitat atent, am mult mai puţine
14 fire albe… Parcă s-a înnegrit la loc. Ştiu că-i absurd…
15 Lucreţia îşi săltă privirea peste ochelari. Adevărat, arăta
16 tânăr, dar simţeai că este vorba doar despre o stare de spirit
17 specială. Vioiciunea neobişnuită ţinea de febrilitate, slăbise,
18 ochii aveau o strălucire imposibilă, de narcoman imediat
19 după luarea dozei. Emana în totul un farmec indiscutabil,
20 dar îngrijorător, morbid, cu o impresie apăsată de pasager,
21 de fugar.
22
23 Cea mai mare bătaie de cap i-o dăduse găsirea unei noi
24 case. Eventualitatea de a locui cu Alina în apartamentul de
25 fost sindicalist al epocii socialismului victorios unde trăise cu
26 Dina peste douăzeci de ani se excludea dintr-un bun început.
27 Nici la Alina nu se putea…
28 — E totul numai faţadă! Zidurile sunt frumoase, dar
29 lipseşte confortul, gândeşte-te că a fost construită pe la
30 1900…
31 — Am putea face unele modificări, opină Adrian căruia îi
32 plăceau cartierul şi pitorescul vetust al imobilului.
33 — Tot cârpăceală iese! se strâmbă Alina. N-am încredere în
34 transformări. Când am terminat liceul, am încercat să-mi
35 aranjez o rochie de seară rămasă de la mama… A ieşit o
36 oroare, ceva între o conopidă şi un prezervativ cu volane…
37 Vreau ceva nou, luminos, nou în primul rând, Adi, ceva
38 numai pentru noi doi. Să avem impresia că trăim un
-76-
1
1 început… Să nu am impresia că aud paşii, glasurile,
2 sărutările locatarilor precedenţi…
3 — Cum spui tu, scumpa mea… Credeam că eşti legată de
4 casa părintească.
5 Cu una din obişnuitele ei reacţii spontane, Alina alunecă
6 de pe canapea şi se lăsă pe spate, ca răstignită.
7 — Bineînţeles, Adi, spuse cu ochii larg deschişi aţintiţi în
8 tavan. Ţin la căsuţa asta, n-aş vinde-o, aş suferi enorm dacă
9 ar lua foc… Dar… nu ştiu dacă ai să mă înţelegi… Îmi doresc
10 o casă a mea… unde eu să fiu prima doamnă… O casă fără
11 trecut, fără umbre.
12 — Te înţeleg, va fi aşa cum ai hotărât.
13 Cu iuţeala şi graţia unei şopârle, Alina se răsuci pe burtă.
14 Se rostogoli pe covor, ajungând lângă picioarele lui Adrian.
15 Rezemându-se în coate, îi luă palmele şi îşi rezemă obrazul
16 între ele:
17 — Adi, şopti, eu… Mă gândeam… Adi, vreau să-mi faci
18 copii. Măcar trei… Cred că trei ajung. O să vedem… Nu avem
19 destul spaţiu aici. Camerele sunt mari, dar puţine.
20 Adrian o ridică pe genunchi. Cu capul îngropat în părul ei,
21 o strângea disperat la piept. Disperat de fericire.
22 — Acum mă înţelegi? întrebă Alina.
23 Adrian o strânse şi mai tare, dar mereu mut. Îi era teamă
24 să nu izbucnească în plâns.
25
26
27 ***
28
29 Convenţionalismul şi un rest de conştiinţă, căci nu-l mai
30 interesa nimic dacă nu era strict legat de Alina, îl determină
31 să aranjeze o întâlnire cu Yvona. Şi o frică superstiţioasă.
32 „Scandalos de fericit“, temându-se să nu stârnească mânia
33 lui Dumnezeu printr-o faptă necugetată, se simţea obligat la
34 un minim de caritate, o pomană, un gest de umanitate faţă
35 de o fiinţă necăjită. Decizie stoică – câteva ore departe de
36 Alina constituiau un calvar – mai ales că, după cum îi
37 mărturisi acesteia, chestiunea în sine îl plictisea nespus.
38 — Nici mie nu-mi face plăcere să ştiu că te întâlneşti cu ea
-77-
1 şi uite, încercă să râdă, abia acum îmi dau seama că pot fi
2 geloasă…
3 Adrian crezu că se prăpădeşte de fericire:
4 — Scumpa mea, spune un singur cuvânt şi renunţ la
5 întâlnire.
6 Alina clătină din cap:
7 — Nu, Adi, ar fi nedrept. Chiar dacă noi nu avem nici o
8 vină, ne-am îndrăgostit şi gata, totuşi parcă încerc o
9 strângere de inimă când mă gândesc la… Yvona. De ce e dat
10 oare ca unul şi acelaşi fapt să poată constitui prilej de fericire
11 pentru cutare persoană şi, simultan, motiv de suferinţă
12 pentru… alt cutare? Mi se pare pervers.
13 — Nu noi am făcut lumea, iubito.
14 Alina se strâmbă, aruncându-şi cu un gest de iritare coada
15 pe spate.
16 — Am auzit de o mie de ori chestia asta la mătuşile mele!
17 Ori de câte ori procedau meschin sau nedemn, mă rog,
18 fleacuri, dar tot împuţite rămân, se resemnau la iuţeală: „E
19 în firea lucrurilor, nu noi rânduim lumea sau parcă viaţa te
20 întreabă ce şi cum pofteşti…“ Aveau cel puţin o sută de
21 panseuri din astea… Perdelele au ieşit foarte frumoase,
22 mi-am visat de când mă ştiu perdele bonne femme şi se
23 asortează minunat cu covorul şi cuvertura! O să avem o casă
24 splendidă, nu-ţi pare bine? Camera copiilor o vom instala
25 lângă dormitorul nostru. E cea mai luminoasă. Când vor mai
26 creşte, aranjăm pentru băieţi mansarda. Băieţilor le place să
27 fie mai liberi…
28 Adrian o urmărea anevoie. În afară de salturile
29 neaşteptate, îl uimea siguranţa cu care îşi avansa proiectele.
30 Alina planifica, preconiza cu bătaie lungă şi cu certitudinea
31 împlinirii, fără să pună nimic sub semnul îndoielii, fără a
32 introduce în calcul eventualele capricii ale fortunei. În faţă i
33 se aşternea limpede drumul, o şosea perfectă unde
34 accidentele erau de neconceput. O siguranţă încrezătoare ca
35 o legitate; unu şi cu unu fac doi, soarele răsare de la răsărit,
36 fătul se dezvoltă în pântecele mamei, râul curge la vale,
37 plopul este drept!
38 Ca stare de spirit îi amintea de americani. Minunându-se
-78-
1
1 de building-urile lor, adevărate oraşe suspendate pe kilometri
2 de etaje, oţel şi sticlă, dotate cu sute de lifturi, Adrian se
3 interesase ce se poate întâmpla în cazul unei defecţiuni? În
4 cazul unei pene de curent? Asta ţinând seama de
5 „amănuntul“ că uneori scările lipseau cu desăvârşire. „S-au
6 uitat la mine de parcă mi-ar fi crescut două nasuri“, povestea
7 mai târziu. Cum adică, să se defecteze?! Cum să se întrerupă
8 curentul electric? Aşa ceva nu se putea întâmpla, era pur şi
9 simplu de neconceput.
10 — …sper însă că este ultima oară, trebuie să-mi promiţi că
11 nu se va repeta.
12 Adrian o privi aiurit:
13 — Ce anume, scumpa mea?
14 Se gândea la perdele, la camera băieţilor… Alina îşi muşcă
15 buzele şi-l ameninţă cu degetul:
16 — Nu te preface că nu înţelegi! Vorbeam despre Yvona,
17 nu? E ultima oară că vă vedeţi. Jură!
18
19 Adrian ar fi preferat o întâlnire pe teren neutru, un
20 restaurant liniştit, fără muzică şi cu mese dispuse îndeajuns
21 de aerisit pentru a nu simţi after shave-ul vecinilor, pentru a
22 nu auzi reciproc ce-şi spun într-o ambianţă de intimitate
23 agresată. Imagina o seară nostalgic duioasă, mai mult
24 evocări agreabile şi rămas-bun civilizat decât explicaţii. Un
25 ceas-două cu o Yvonă elegantă, resemnată, tristeţe pudrată
26 cu reţinute regrete şi surâsuri circumstanţiale de casă bună;
27 în tandem, un Adrian, gentleman desăvârşit, periind cu
28 discreţie acutele de fericire, aşa cum nu se face ca la patul
29 unui muribund să dai amănunte radioase despre vacanţa ce
30 urmează s-o petreci în Hawaii.
31 Lucrurile aveau să se desfăşoare însă cu totul altfel. Întâi,
32 că Yvona insistase să vină la ea. Căldura o obosea, era în
33 general foarte obosită. Avusese un program excesiv de
34 încărcat la serviciu, ultimele săptămâni o epuizaseră, n-avea
35 chef să-şi dezbrace capotul şi să înceapă să scotocească prin
36 şifonier.
37 Adrian acceptă, fără să creadă un singur cuvânt. Yvona,
38 rezistentă ca un tractor, nu cunoştea oboseala, nu refuza
-79-
1 niciodată o ieşire la restaurant, iar toaleta nu constituia o
2 problemă. Fiind o femeie pedant îngrijită care putea face faţă
3 oricând, oricărui gen de invitaţie, la un picnic sau la cea mai
4 simandicoasă serată, avea o garderobă variată şi o teorie
5 personală de la care nu se abătea:
6 „Ca să te prezinţi totdeauna onorabil, trebuie să încerci
7 măcar o dată pe săptămână rochia de seară cea mai strâmtă
8 pe care o ai în dulap, doi – chiar în casă să nu umbli în
9 papuci de cârpă, adică prea comozi şi trei, să dispui de cel
10 puţin o perucă foarte bună în culoarea şi cu linia
11 pieptănăturii cotidiene. Doar aşa poţi fi pregătită pentru orice
12 situaţie…“
13 — Toate ca toate, comentase o colegă cu pedichiură
14 ingrată, înţeleg şi rochia, şi peruca, dar dacă mai sunt
15 obligată să mă strângă pantofii şi în casă, atunci chiar că o
16 bag în p… mă-sii de viaţă!
17 Adrian îşi închipuia că-i intuieşte strategia. Yvona câştiga
18 mult în intimitate. Intimitatea construită de ea. Îşi gândise
19 interiorul comod, feminin, fără dulcegării, iar în serile de vară
20 era o bucurie să zăboveşti pe terasa neaşteptat de spaţioasă
21 a apartamentului situat într-un bloc din preajma Hotelului
22 Lido. O terasă minunată care compensa neplăcerile
23 bucătăriei prea mici şi a debaralei unice. Cu un surâs ironic,
24 Adrian mai imagina trucul luminilor savant distribuite, sub
25 abajururi savant colorate, care îmbujorau chiar şi tenuri mai
26 puţin proaspete, iar rochiile de interior insinuante şi flatante
27 constituiau specialitatea Yvonei. Fără îndoială, o avantajau şi
28 avea cantităţi.
29 Şi nu în ultimul rând – expresie de mare circulaţie după
30 anii ’90 – Yvona era o desăvârşită bucătăreasă, colecţionară
31 înverşunată de reţete exotice pe care le punea în practică cu
32 mult talent. Îl aştepta totdeauna cu o surpriză culinară,
33 premiere rafinate, deosebit de gustoase şi desăvârşit
34 prezentate. „Sărăcuţa, îşi închipuie că poţi prinde în mreje
35 un bărbat cu creme à la Pompadour sau sos Ho-Şi-Min. E
36 naivă rău“, o căina întrebându-se dacă Alina ştie să spargă
37 un ou măcar… „Şi puţin îmi pasă“, gândi apăsând pe
38 butonul soneriei.
-80-
1
1 De la prima privire, constată cu surpriză că se înşelase. Se
2 aşteptase la un recital de seducţie, o partitură de mişcări
3 învăluitoare pe mai multe acte, o colecţie de ispite
4 desfăşurate treptat de la pianissimo până la bubuială cu
5 ambele pedale, culminând cu un epilog de alcov. Aş! Dădu
6 ochi cu o Yvonă străină, sobră, încrâncenată. Nici gând de
7 rochiţă flou-flou sau machiaj sofisticat şi, sfidându-i până la
8 capăt toate pronosticurile, nu erau aprinse lămpile cu
9 „păcălici“. Îi întinse buchetul de flori şi, ca să spună ceva,
10 observă:
11 — Nu te-am văzut niciodată în ţinută sportivă. Îţi stă
12 bine…
13 Yvona, în pantaloni, sub o bluză foarte largă care-i ajungea
14 până la genunchi, clipi nervos. Chiar de la începutul legăturii
15 lor constatase cu plăcere că Adrian era unul dintre puţinii
16 bărbaţi care înregistrează cele mai mărunte fluctuaţii
17 vestimentare din ţinuta femeii de lângă el.
18 Se oprise încurcat în mijlocul încăperii, neştiind încotro s-
19 o apuce.
20 — Stai jos, îl invită Yvona.
21 — Nu mergem pe terasă?
22 — Nu. E încă prea cald. Se răcoreşte mai târziu.
23 — Cum crezi…
24 — Bei ceva?
25 Adrian clătină din cap şi se aşeză pe „fotoliul lui“. Era
26 desigur ultima oară când se afla în acest salonaş. Câte seri
27 nu petrecuse aici! Cele mai multe. De la bun început,
28 preferase ca întâlnirile lor să se consume la Yvona. Interiorul
29 era ambiant, dar, în primul rând, Adrian avea avantajul
30 musafirului care, spre deosebire de gazdă, îşi poate controla
31 vizita, plecând când pofteşte. În puţinele ocazii când se
32 întâlniseră la el, Yvona zăbovise până în zori. Fizic, îi plăcea
33 să doarmă în braţele lui, dar cel mai mult conta senzaţia de
34 intimitate totală a nopţii petrecute împreună. Ca doi soţi…
35 De parcă ar fi fost definitiv al ei… Şi apoi, plăcerea micului
36 dejun preparat în timp ce el se rădea fluierând în baie, aroma
37 de after shave virilizând atmosfera, ţigara fumată la cafea
38 discutând agenda fiecăruia şi punându-le de acord, zeci de
-81-
1 fleacuri la care ţinea, dându-i sentimentul de relaţie aşezată,
2 de implicare în viaţa lui, de viitor week-end, revelion,
3 concediu cu partener. Un partener pe care să-l ţină de braţ,
4 când se plimbă pe faleză sau îi aprinde ţigara în antract, la
5 Operă.
6 Lui Adrian, dimpotrivă, îi displăceau nopţile cu tovărăşie.
7 Încerca un fior de disconfort, îl irita ceea ce i se părea a fi un
8 atentat la propria sa intimitate. Considera dormitul în comun
9 necivilizat şi neigienic şi probabil intervenise şi obişnuinţa de
10 a fi singur în aşternut. Din cauza programului de serviciu
11 diferit, pentru a putea beneficia de o jumătate de oră de
12 somn în plus, Dina hotărâse chiar de la început dormitoare
13 separate, ceea ce lui Adrian i se păruse foarte rezonabil. Dacă
14 Alina însă ar impune acelaşi sistem… Simpla idee îi răsuci
15 un cui gros în inimă. S-ar supune desigur, dar cu câtă
16 durere, cu ce sentiment de frustrare şi umilinţă!… Cum însă,
17 copiii şi încă mulţi, nu se fac în dormitoare separate,
18 respirase uşurat. „Dina… Yvona… Cât de puţin au însemnat
19 pentru mine! Mă înfior… Totul se plăteşte. Nu, nu acum,
20 Doamne, nu cu Alina“, şi decise pe loc o „mită“ generoasă la
21 biserica din cartier.
22 — Visezi cu ochii deschişi? E mai grav decât mi-am
23 închipuit.
24 Ochii Yvonei scăpărau. Se vrusese ironică; era şi se simţea
25 rea. Adrian încerca să se stăpânească. Adio, papotaj duios,
26 nostalgie şi tandreţea ofilită a unei relaţii defuncte!… Încă un
27 pronostic dat peste cap. Ar fi avut chef să se ridice şi să
28 plece. Oricum, n-avea să întârzie…
29 — N-am venit să ne certăm, Yvona…
30 — Dar de ce? Act de curtoazie?
31 Adrian respiră adânc şi îşi umezi buzele:
32 — Hai să schimbăm tonul.
33 — De ce ai venit? insistă Yvona.
34 — Întâi, surâse blând Adrian încercând să îndulcească
35 atmosfera şi replica, ţi-aş putea aminti că tu ai insistat.
36 Maximă necesitate şi urgenţă au fost termenii tăi, deşi…
37 — Deşi!
38 — Doream şi eu să te văd. Neapărat.
-82-
1
1 Yvona trase avid din ţigară. Scrumul căzu pe covor, dar nu
2 făcu decât să-l strivească sub talpă, aşa cum ar fi procedat
3 pe peronul Gării de Nord.
4 — Vrei să-mi prezinţi condoleanţe?
5 Adrian o scrută cu atenţie. O socotise echilibrată prin
6 excelenţă, educată, în ruptul capului agresivă. Dar acum, el
7 trebuia să se stăpânească. Să fie cumpănit, îngăduitor, nobil.
8 Fericirea tolerează şi înţelege.
9 — Mi s-a părut normal şi civilizat să avem o ultimă
10 întrevedere. Să nu plec ca un golan din viaţa ta… Să nu
11 dispar ca un negru într-o gaură de metrou…
12 Yvona râse urât. Rânjetul oblic lăsa să se vadă graniţa
13 dintre coroanele care-i îmbrăcau dinţii de sus şi gingia
14 retrasă.
15 — Şi să rămânem buni prieteni, nu-i aşa? Eventual, să-ţi
16 botez primul copil, se poartă în lumea bună.
17 — N-o să rămânem prieteni, asta-i sigur, observă Adrian.
18 Nici eu nu ţin la clişeele astea de romanţă.
19 — Atunci, ce intenţionai să-mi spui?
20 — La stilul ăsta inchizitorial, nu-s prea multe. Dacă te-am
21 făcut să suferi, te rog să mă ierţi. Te stimez sincer, nu am
22 nimic să-ţi reproşez şi dacă ne despărţim azi, nu e vina ta.
23 — Nici a ta?
24 — Aşa a fost să fie.
25 — Nu ocoli răspunsul. Nu-i nici vina ta?
26 Adrian îşi înfipse unghiile în palme. Yvona observă
27 amănuntul. Îl fixa dureros, de parcă un răspuns sau altul
28 mai putea schimba situaţia dintre ei.
29 — Ce vină am?! Vocea îi scăpă: Că m-am îndrăgostit? Am
30 căutat-o cu lumânarea? Am dat anunţuri la Mica Publicitate?
31 Am vrut să scap cu tot dinadinsul de tine? În definitiv, ce
32 dracu’ vrei de la mine?
33 — Să fii lucid! ţipă Yvona. Să te dezmeticeşti înainte de a fi
34 prea târziu.
35 Adrian îi îndreptă o privire de gheaţă:
36 — Şi dacă nu vreau să fiu lucid? Dacă aşa poftesc eu
37 să-mi pierd minţile?!
38 — După o mucoasă!
-83-
1 — Te aşteptai la Ana Ipătescu? La Statuia Libertăţii?
2 Pentru Dumnezeu, Yvona, controlează-te! Nu există nici un
3 motiv să cădem în ridicol!
4 — Tu eşti ridicol, cu pasiunea ta de adolescent lunatic!
5 Adrian îşi şterse fruntea asudată. Încă îşi mai spunea că
6 trebuie să se stăpânească, să nu cadă în trivial. Începu
7 neaşteptat de calm:
8 — Yvona…
9 — Nu mă lua ca pe nebuni, vorbeşte-mi normal.
10 — Yvona…
11 — Ştiu cum mă cheamă! Spune odată ce ai de spus!
12 Adrian izbucni:
13 — Nu-ţi dai seama cât eşti de absurdă?! Ce mama dracului
14 îţi pasă ţie cum îmi rup eu gâtul?
15 Yvona declară patetic:
16 — Te iubesc!
17 — Ghinionul tău. Încearcă să fii raţională! Ţi-am promis
18 ceva ferm? Am discutat vreodată despre o căsătorie? Ţi-am
19 confiscat timpul? M-am interpus între tine şi un eventual
20 pretendent? Ţi-am pretins fidelitate? Ţi-am stricat vreo
21 combinaţie? Dacă, totuşi, în necunoştinţă de cauză am
22 făcut-o, te rog, iartă-mă. Şi cu asta eu am terminat.
23 Se ridică. Yvona îi ţâşni în faţă şi-l aşeză din nou, cu de-a
24 sila.
25 — Nu şi eu. Acum, trebuie să mă asculţi tu pe mine.
26 — Nu văd ce-ai mai avea de spus, bombăni Adrian.
27 — Dar s-ar putea să te intereseze… Simt nevoia să beau
28 ceva. Tu nu?
29 Adrian refuză categoric din cap. O aşteptă până se întoarse
30 de la bar cu un pahar plin, apoi până îşi aprinse o nouă
31 ţigară.
32 — Spune-mi, Adrian… Te-ai întrebat de ce vrea neapărat
33 să se mărite cu tine?
34 — Probabil, pentru că mă iubeşte.
35 — Crezi?
36 — În mod normal, ţi-aş răspunde că problema mă
37 interesează în exclusivitate, dar simt că arzi de nerăbdare
38 să-mi prezinţi varianta ta.
-84-
1
1 — Fata asta are un interes.
2 — Care? întrebă calm Adrian, sigur pe contraargumentele
3 lui, aceleaşi care închiseseră şi gura Lucreţiei.
4 În derută, ochii Yvonei fugiră în toate părţile.
5 — Nu ştiu, dar e ceva major. O simt cu toată fiinţa mea.
6 — Cu toată nebuneala ta, ridică din umeri Adrian,
7 iartă-mă. E bogată, înţelegi? Poate mai bogată ca mine,
8 exageră. Iar din alte puncte de vedere, nu prezint nimic.
9 N-am funcţii, n-am nici o putere, nici un fel de relevanţă
10 socială. Nu-s parlamentar, completă rânjind.
11 — Mai există şi alte motivaţii, trebuie doar să le
12 descoperim. Adevărat că te iubesc, şi îţi jur că acum mă
13 gândesc în primul rând la tine. Eşti în pericol de moarte!
14 — Aberaţii!
15 Yvona îi căzu la picioare, agăţându-se de ele. Obrajii
16 înlăcrimaţi se lipiră de stofa moale a pantalonului.
17 — Te implor, ascultă-mă.
18 — Eu te rog să te ridici, spuse jenat Adrian. Ne pui pe
19 amândoi într-o situaţie penibilă.
20 — Ce importanţă mai are?! În numele a tot ce a fost între
21 noi, mult-puţin, pentru dragostea pe care ţi-o port, îţi cer să
22 mă asculţi, să dai curs singurei rugăminţi pe care ţi-am
23 adresat-o de când ne cunoaştem. Te conjur, nu te pripi. Mai
24 aşteaptă puţin, câteva săptămâni înainte de a te însura…
25 Atâta, urlă dezlănţuită, înainte de ireparabil!
26 Enervat, dar impresionat în acelaşi timp, Adrian mişcă
27 piciorul, aşa cum ar fi încercat să se descotorosească de un
28 câine prea insistent.
29 — Ce ar putea interveni în aceste câteva săptămâni?
30 Yvona îşi ridică ochii congestionaţi:
31 — Până atunci voi fi descoperit adevărul. Dacă nu, eşti
32 liber să faci ce vrei.
33 — Liber sunt oricum, ricană Adrian.
34 — Bineînţeles, dar promite-mi acest răgaz… Te implor.
35 Glasul lui Adrian răsună casant, implacabil ca o sentinţă:
36 — Cununia va avea loc sâmbăta viitoare, ora
37 douăsprezece, la primăria sectorului 1.
38 Mai avea un pas până la uşă. Yvona, rămasă în genunchi,
-85-
1 urlă:
2 — Chiar dacă mă sinucid?… Gândeşte-te! Câteva
3 săptămâni contra vieţii unui om!
4 Crispat, luat prin surprindere – nu se aştepta din partea
5 Yvonei, o doamnă totuşi, la reacţii Miţa Baston, lipseşte
6 vitrionul – se opri cu mâna pe clanţă:
7 — E cel mai ordinar şantaj din câte cunosc. Nu te
8 onorează.
9 — Îţi jur c-o fac! răcni Yvona căzând în patru labe.
10 Trupul lui Adrian deveni rigid. Ce aveau oamenii cu el? De
11 ce nu-l lăsau în pace? Are chef să-şi rupă gâtul, treaba lui.
12 Dintr-o dată se făcu rău, simţi nevoia să fie rău, pentru
13 prima oară în viaţa lui, cu adevărat rău. Şi tot pentru prima
14 oară, de când se ştia, simţi că urăşte. Rosti uscat:
15 — Dacă nu eşti în stare să trăieşti, înseamnă că nu meriţi.
16 Eşti liberă să decizi.
17
18
19 ***
20
21 Abandonat în fotoliul rulant şi cu interminabile picioare
22 căţărate pe biroul lui, Gogu fuma aţintind fereastra deschisă.
23 Înserarea bucureşteană abia începea. O vesteau ciripitul de
24 noapte bună al păsărelelor, văzduhul clătit în cerneală
25 decolorată, sonorul străzii din ce în ce mai diluat, înlocuit de
26 cel al televizoarelor. Era ceasul întâlnirilor de amor –
27 rendez-vous, încă un termen care a dispărut din contextul lui
28 firesc –, al café-concertului în restaurantele elegante, al
29 scobitorii uitate între buze unsuroase ale pălmaşilor
30 sindicalişti urmărind comod în maiou şi pantaloni de pijama
31 buletinele de ştiri. Gogu detesta genul – nea Mitică, sau
32 Fane, sau Gelu –, domni de patruzeci de ani cu burticică,
33 chelie şi pantaloni care agaţă între picioare. Printre altele,
34 avea impresia că cei mai mulţi oameni au patruzeci de ani,
35 fără a încerca vreo explicaţie ştiinţifică, iar el nu împlinise
36 nici cincisprezece când constatase că nu se poate uita la
37 taică-său, Nea Guţă (alt nea), fără un imposibil de reprimat
38 sentiment de silă. Totul îl dezgusta la „bătrân“. Aerul de
-86-
1
1 suficienţă grasă, de parcă ar fi învârtit lumea în jurul
2 degetului cel mic, impresia despre sine însuşi că-i deştept
3 nespus – focul lui arde, „he, he, nu s-a născut încă ăla care
4 să mă ducă pe mine“, hainele veşnic mototolite şi pocnind la
5 subsuori, transpiraţia de ţoapă, îngurgitatul clefăit porcin,
6 digestia de rumegătoare, cu scobitoarea – mai ales
7 scobitoarea! – scociorând conştiincios măsele găunoase şi
8 păstrată la îndemână un ceas-două după terminarea mesei,
9 în colţul gurii. Dar cel mai mult îl scotea din sărite aerul de
10 stăpân arborat spontan de îndată ce trecea pragul casei.
11 În capul lui, funcţionau câteva idei bătute în cuie,
12 formulate limpede. De pildă, nevesti-sii nu i-ar ajunge trei
13 vieţi pentru a-i fi îndeajuns de recunoscătoare că a făcut-o
14 legitima marelui Guţă Tăutu, iar lui fecioru-său, Gogu, alte
15 zece pentru a se minuna de bafta de a fi fost zămislit şi
16 crescut în bătătura aceluiaşi uriaş. Şi chiar în acest sens se
17 comporta, dominând şi obligându-şi familia la un odată
18 pentru totdeauna decis statut de vasalitate. Nimeni nu
19 vorbea neîntrebat, plăcându-i să discurseze singur, şir
20 neîntrerupt de banalităţi încărcate de „cică şi zice, te pui cu
21 mine?, oi fi eu cumsecade, dar nici aşa să-mi ciugulească
22 toate ciorile din barbă, chestia e că io-s mai oţ ca toţi oţii
23 etc…“ Bineînţeles, nevasta şi băiatul trebuiau să ţâţâie,
24 prăbuşiţi de admiraţie, după cum tot de la sine se înţelegea
25 că trebuia servit primul la masă şi cu „bucăţica cea mai
26 grasă“.
27 — Ce zici femeie, merit şi eu o lingură de ciorbă?
28 Mai ales aici, ca să nu ţipe, Gogu făcea eforturi care aveau
29 să-l coste ulcerul de mai târziu. Stomacul crispat, căci în
30 clipele acelea avea impresia că gândeşte cu stomacul, că
31 acolo se concentrase întreaga sa fiinţă, refuza să înţeleagă,
32 nici vorbă, dar măcar să suporte triumfalismul alintat al lui
33 taică-său.
34 „Drept cine se ia?“ se întreba exasperat, până la a nu mai
35 şti de el însuşi, în clipele acelea, simţindu-se în stare să-l
36 omoare. „În fond, e un căcat de socotitor, nici măcar contabil
37 în lipsa studiilor superioare, la un căcat de CAP. Eu o să-mi
38 iau câmpii cât de curând, dar de ce îl suportă mama?“
-87-
1 Şi îi era milă de fiinţa asta sfioasă, delicată ca o albăstrea
2 vestejită, despre care nu ştiai niciodată ce şi-ar dori cu
3 adevărat, pentru că nu se exprima niciodată, iar în taină îi
4 citea pe Rimbaud şi Mallarmé. N-o fi fost un star de cinema
5 maică-sa, dar oricum, ce căuta, cum se nimerise lângă un
6 mitocan supradimensionat, surclasând degajat mijlociul
7 curent? Pe la şaisprezece ani, când decizia de a fugi de acasă
8 era deja fermă, iar maică-sa trăgea din ce în ce mai des la
9 măsea, cutezase o întrebare frontală:
10 — De ce l-ai luat, mamă?
11 Îi întorsese o privire obosită, ca la final de cursă pierdută,
12 răspunzând în doi peri:
13 — Ai observat?… Speram să nu observi.
14 — Mamă, strigă scăpându-i glasul ca totdeauna când era
15 foarte emoţionat, hai să fugim! Eu cu ăsta nu mai stau! Dacă
16 fug, vii cu mine?
17 Maică-sa nu se mirase, întrebând concret:
18 — Unde?
19 — Nu ştiu, încă nu m-am gândit, dar promite-mi că vii cu
20 mine.
21 — Ca să-ţi fiu lespede legată de picior? Nu, băiete, eu nu
22 mai am de ales între multe cărări, dar tu du-te…
23 Cam peste un an, fugise. Avea aproape şaptesprezece ani
24 şi încă nu terminase liceul…
25 — Ce faci, Gogule, visezi?
26 Pavelescu îşi săltase privirea peste ochelari, cercetându-l
27 curios. Băiatul era în general un neliniştit şi un gureş. Îi era
28 imposibil să stea locului, imposibil să nu comenteze tot ce-i
29 trecea prin minte. Gogu începu să râdă.
30 — Am făcut vreun banc? se interesă patronul.
31 — Semeni al naibii cu un tip pe care eu nu pot să-l suport.
32 Şi într-adevăr, la prima vedere, puteai jura că ei doi,
33 patronul de la Discret şi taică-său sunt fraţi, din aceeaşi
34 familie de suburbani. Asta pe dinafară. În rest, puţini erau în
35 stare să bănuiască ce se ascundea, suflet şi minte, sub
36 carcasa de amploaiat clasa treia cu porc la coteţ, păsări de
37 curte şi câine rău, a lui Pavelescu.
38 — Care crezi că e soluţia? Demisionezi?
-88-
1
1 — Mă mai gândesc… Spune-mi, şefule, ce intenţii ai cu
2 dama părăsită?
3 — Cu Yvona? Păi, din punctul nostru de vedere dosarul e
4 închis. I-am pus la dispoziţie informaţiile cerute, ce mai vrea?
5 Să-i prezint condoleanţe? Un caz clasic de giovinezza care
6 câştigă cu scor detaşat în faţa impozantei menopauze.
7 — Acum faci pe cinicul, dar cine te crede? Nu-i stilul
8 matale. Îşi coborî picioarele şi se aplecă peste birou. După
9 cum nu-i stilul meu să fac pe Doctorul Watson.
10 Patronul îşi scoase ochelarii, holbându-se.
11 — Ai ochi frumoşi, se ştie, râse Gogu.
12 — Cine-i doctorul?… cum îi zice. Tipul care a deschis
13 cabinet de stomatologie lângă noi? Dinţarul?
14 — Ăla-i Baston, las-o baltă! Vorbesc de Watson, un fraier
15 care ridică mingea la fileu ca să marcheze detectivi
16 superdeştepţi, aşa ca matale.
18 — Că ai putea să mă asculţi şi pe mine. Nu abandona
19 ancheta, lucrurile sunt mult mai complicate decât par, iar
20 sfârşitul nu-l prevăd deloc trandafiriu.
21 Pavelescu se lăsă pe spătar, dând din cap elucidat:
22 — Mă, tu vezi prea multe filme.
23 — Replica e răsuflată, iar eu vorbesc serios. Tot ce se
24 întâmplă între cei trei e ciudat, inexplicabil, neliniştitor,
25 ameninţător.
26 Celălalt se miră sincer, sugând unul din braţele
27 ochelarilor:
28 — Ce spui, bre? Admiţând însă că nu te înşeli, ce poţi să
29 faci? Mai deunăzi, mi-ai zis că nu mai ştii încotro s-o apuci,
30 drumurile sunt închise.
31 — În afară de unul, sublinie Gogu.
32 — Care?!
33 Gogu îşi smuci capul şi mărul lui Adam devie spre ureche.
34 — Casa.
35 — Care casă?!
36 — A Alinei. Lasă-mă să bag un ochi acolo, în lipsa
37 locatarilor.
38 Pavelescu se prăbuşi de uimire:
-89-
1 — Mă, tu eşti nebun? Asta-i violare de domiciliu! Că ne ia
2 autorizaţia, floare la ureche, dar e chestie de puşcărie.
3 Gogu râse.
4 — Dacă mă prind.
5
6
7 ***
8
9 Cu câteva zile înainte de nuntă, Adrian decise:
10 — Chiar dacă n-am terminat, să zicem c-am terminat,
11 altfel eu sunt terminat.
12 Alina îl măsură îngrijorată. Privirea aurie, tivită de genele
13 negre şi dese, continua să producă asupra lui Adrian acelaşi
14 efect de vrajă.
15 — Ce vrei să spui? Nu te simţi bine?
16 — Încă bine, dar nu garantez pentru ce se va întâmpla în
17 minutul următor. Scumpo, în fond noi montăm o casă nouă.
18 Nu se poate desăvârşi totul chiar de la început. Mai avem trei
19 zile, hai să ne distrăm, să ne odihnim, să ne facem de cap,
20 fără treburi administrative. Era fericit, dar livid, nervos – mai
21 mult febril.
22 Alina îşi cuprinse capul între palmele mici:
23 — Doamne, ce m-ai speriat!… Şi eu simt nevoia să mă
24 odihnesc. Te-ai gândit la ceva anume?
25 Adrian rămăsese în extaz. „Câtă fineţe există în fetiţa asta!
26 Ce tact! Sunt convins c-ar fi preferat, ca orice tânără
27 mireasă, să intre într-o casă complet pusă la punct, dar de
28 dragul meu, pretinde că e şi ea obosită.“
29 — Ce-ai zice de un dejun la iarbă verde? Un picnic?
30 Propunere făcută la întâmplare, numai ca să spună ceva,
31 dar orice era preferabil curselor năucitoare prin magazine,
32 cuielor care mai trebuia să fie bătute, mobilelor rămase încă
33 provizoriu poziţionate, în aşteptarea formulei ideale şi… câte
34 încă! Alina bătu din palme entuziasmată.
35 — Straşnic! Ca într-o excursie cu şcoala. Pregătesc eu
36 coşuleţul cu mâncare.
37 O zi minunată! Soare, o pădure păstrând încă prospeţimile
38 primăverii, păsărele cuvântăreţe şi zglobii, viespi ori alte
-90-
1
1 gângănii iscălind văzduhul sonor şi zigzagat, pustietate de rai
2 – o dimineaţă de miercuri. În ciuda condiţiilor favorabile însă,
3 picnicul prefigură din start, se dovedi un fiasco la fel de
4 superb ca şi ziua. Adrian, un citadin prin excelenţă, nu-şi
5 găsea locul pe pledul întins sub cel mai umbros copac găsit,
6 naiba ştia cum îl cheamă, îl enerva statul într-un cot, se
7 simţea prea elegant în ceea ce considerase el a fi o ţinută
8 sportivă – pantaloni albi şi un sacou galben pai; coşuleţul
9 bine intenţionat al Alinei – o catastrofă culinară cu ouă prea
10 moi, friptură de pui ţeapănă şi în general, lucruri care se
11 topesc, curg, mânjesc. La un moment dat, Alina adună din
12 toate patru colţurile faţa de masă, făcu un nod îndârjit şi o
13 aruncă cât putu de departe.
14 — La naiba! exclamă. N-o să ne stricăm ziua
15 prefăcându-ne că ne place! Nu-i de noi! Hai să mâncăm la
16 restaurant.
17 Adrian respiră uşurat:
18 — Nu-ţi poţi închipui cât îţi sunt de recunoscător.
19
20 Drăgălaş era cuvântul potrivit. Dichisit până la cel mai mic
21 amănunt, mobilier alb, un havuz mititel cât o marcă poştală,
22 dar proaspăt şi cochet, puzderie de flori din familia celor
23 vesel colorate, localul îţi sugera spontan o casă de păpuşi.
24 Alina, un fluture superb, parcă nu păruse niciodată mai
25 acasă, iar Adrian aşezat în sfârşit cumsecade, cu picioarele
26 sub o masă şi frapiera la îndemână se simţi intrat în ritmul
27 firesc.
28 — Ca şi cum n-am fi putut-o face de la început, râse Alina.
29 — Mde, eu sunt de părere că înainte de a respinge ceva,
30 trebuie să încerci.
31 — Când eram în liceu, o luă razna ca de obicei Alina,
32 aveam o profesoară de sport, Lili Mitraliera. Vorbea
33 extraordinar de repede. Se spune că francezii vorbesc cel mai
34 repede din lume, patru sute şi ceva de silabe pe minut. Bella
35 e mai sportivă ca mine, înoată ca un peşte, călăreşte,
36 schiază…
37 — Mi-ai spus, surâse Adrian, aşa l-a cunoscut pe soţul
38 ei…
-91-
1 — Da? Uitasem. Vezi, ei i-ar fi plăcut să mănânce acolo,
2 sub copac.
3 — Dacă există vreo legătură între sport şi mese luate
4 incomod, ca haiducii, probabil că nu te înşeli.
5 — Precis nu mă înşel… Uite ce dulce e floricica aia roşie
6 cum stă ea cu căpşorul aplecat spre havuz! Şi ce atentă e!
7 Parcă ar încerca să înţeleagă susurul apei, ce vrea să-i
8 spună. Adi…
9 — Da, scumpa mea.
10 — Ce s-a întâmplat ieri la Yvona? Te rog să nu mă minţi.
11 Până acum nu m-ai minţit niciodată şi pentru asta te iubesc
12 cel mai mult.
13 Ochii lui Adrian se umeziră de recunoştinţă, inima începu
14 să-i bată cu putere. Din ce în ce mai des îşi simţea inima.
15 Îngână cu greu:
16 — I-am spus… despre noi. Aşa mi s-a părut corect… Cum
17 zicea şi soră-mea, „nu ţi-a dat nici un motiv ca să dispari din
18 viaţa ei ca un golan“.
19 Alina se interesă în şoaptă, fără să-şi ridice privirea:
20 — Ştia că exist?
21 — Bineînţeles. Femeile au în privinţa asta un fler
22 nemaipomenit, simt imediat când se iveşte o rivală.
23 — Nu-mi place să fiu „o rivală“. Rivala Yvonei.
24 Adrian îi prinse mâinile şi începu să i le sărute înfrigurat:
25 — Iartă-mă, iubita mea, am vorbit fără să mă gândesc,
26 este expresia curentă. Bineînţeles că tu nu ai rivală, de ai
27 căuta în toată lumea.
28 — Nu-i vorba despre asta. I-ai spus că ne căsătorim
29 sâmbătă?
30 — Pentru asta m-am dus.
31 — Şi? întrebă Alina, ridicându-şi în sfârşit privirea aurie.
32 Buzele mobile ale lui Adrian articulau mut, nu îndrăznea
33 să vorbească. Adevărul ar fi putut-o înfricoşa, Alina era
34 imprevizibilă ca adierile nopţii, impresionabilă, capabilă să se
35 răzgândească.
36 — Nu-ţi fie teamă, Adi, insistă cu blândeţe, vorbeşte.
37 Orice, cât de grav sau de greu, e mai uşor de suportat în doi.
38 — Înţeleapta mea mică, şopti Adrian cu ochii plini de
-92-
1
1 lacrimi. M-a ameninţat că se sinucide.
2 Alina tresări şi îşi desprinse uşor mâinile, lipindu-le
3 instinctiv de trup.
4 — Asta era vasăzică… Tu o crezi?
5 Adrian respiră adânc şi începu să-şi caute ţigările. Aprinse
6 una urmărind maşinal zbânţuiala unei viespi deasupra
7 jardinierei din spatele Alinei. Părea să joace şotron.
8 — N… nu.
9 — Dar nu eşti prea sigur. Vorbeşte, nu mă lăsa să-ţi scot
10 cu cleştele fiecare cuvânt. Tu o cunoşti mai bine. O vezi în
11 stare să se sinucidă?
12 — În principiu, nu. E o persoană echilibrată, rezonabilă…
13 Cel puţin până mai deunăzi. Felul în care a reacţionat însă
14 ieri – ridică din umeri –, ce să-ţi spun, m-a descumpănit.
15 Alina începu să se joace cu paiul de la oranjadă,
16 conturând cercul din fundul sondei.
17 — E un truc la care femeile recurg adesea… Pentru că o
18 cunoşti, ar trebui să-ţi dai seama dacă-i doar un mod de a-ţi
19 forţa mâna sau…
20 — Ce pot să-ţi spun, draga mea? O ştiam matură,
21 sănătoasă la cap, dar ca totdeauna există şi acel unu la sută
22 de imprevizibil.
23 — Noi ce ar trebui să facem acum?
24 Vorbea calmă, cumpănit, nefiresc de abstractizată.
25 — Ce am putea face? se miră Adrian.
26 — Te simţi vinovat faţă de ea?
27 Adrian dădu violent din cap.
28 — Deloc, ţi-o jur, şi continuă agitat: Nu i-am promis nimic,
29 nu mi-am asumat nici o obligaţie, n-a venit nici un moment
30 vorba despre o eventuală căsătorie, n-am schimbat
31 jurăminte, nu s-au formulat speranţe, frazele obişnuite à la
32 totdeauna împreună şi aşa mai departe. Repet, sunt gata să
33 jur la orice biserică! Că ea spera la o finalizare în timp ştiu,
34 dar eu n-am încurajat-o nici în glumă.
35 Alina zâmbi:
36 — Sora ta spera şi ea, nu?
37 — Mai presus de orice, Lucreţia doreşte să fiu fericit, se
38 eschivă Adrian. I-am explicat ce simt eu pentru tine şi sunt
-93-
1 convins că m-a înţeles.
2 — Dar ar fi preferat-o pe Yvona, sunt sigură.
3 — Scumpa mea, sunt lucruri care s-au întâmplat înainte
4 de a te fi cunoscut. Din punctul de vedere comun, obişnuit, o
5 căsătorie cu Yvona ar fi constituit un act rezonabil.
6 — Iar cu mine, o nebunie.
7 — Poate, dar o nebunie superbă. Vreme de cincizeci de ani
8 am fost un cutărescu eminamente rezonabil şi profund
9 nefericit…
10 Exagera, nu fusese nefericit, şi nu fusese nefericit pentru
11 că nu simţise nimic. Mâncase, dormise, lucrase sau făcuse
12 sex evoluând într-un spaţiu vid, golit de orice sentimente. A
13 nu fi fericit nu presupune implicit a fi nenorocit, dar acum
14 era convins că aşa stătuseră lucrurile în realitate.
15 — …azi, sunt eminamente smintit, dar inimaginabil,
16 irepetabil, aproape de neîndurat de fericit. Te iubesc mai
17 presus de orice pe lumea asta.
18 Alina se lipi de el, zâmbind înduioşată.
19
20 — Ar fi groaznic dacă s-ar sinucide, spuse Alina. N-ar fi
21 drept din partea ei. De ce să ne strice nunta?
22 Adrian surâse amar:
23 — Nu cred că ea e dispusă să privească lucrurile din
24 punctul acesta de vedere. Ar însemna să-i ceri cam mult.
25 — De ce? Ai jucat corect şi la ea tot nu te mai întorci. Dacă
26 s-ar omorî acum, ar da o dovadă de un egoism
27 nemaipomenit. Ar face-o înadins, numai ca spectrul ei să ne
28 urmărească toată viaţa. E odios!
29 Adrian oftă:
30 — Cu timpul te obişnuieşti. Am constatat că oamenii uită
31 destul de repede necazurile pe care le-au pricinuit altora. S-a
32 făcut târziu şi diseară ne aşteaptă Lucreţia la ea.
33 Dintr-o dată simţi un gust amar în gură. Premieră, căci
34 avea un ficat excelent, în general stătea bine cu „internele“.
35 Şi încă ceva, ce nu putea defini, ca un soi de
36 autonemulţumire… Egoistă! Dacă Yvona e egoistă, noi cum
37 suntem? Şi parcă ar fi preferat ca Alina, îngerul acesta cast,
38 să fi fost mai puţin categorică, mai milostivă… Se corectă
-94-
1
1 repede, vinovat de astă dată, faţă de Alina. „Sunt un ingrat…
2 Îi reproşez că mă iubeşte? Dragostea adevărată, îşi aminti,
3 nu cunoaşte piedici, nu cunoaşte scrupule…“
4 Cuprinse umerii Alinei şi părăsiră localul.
5
6
7 ***
8
9 Gogu începu să pândească încă de pe la nouă, deşi de
10 regulă ferestrele Alinei nu se deschideau de bună dimineaţa
11 înainte de amiază. Adoptase camuflajul clasic al salopetei
12 albastre cu litere pe spinare care azi, în puzderia de societăţi
13 cu iniţiale, putea să însemne orice. O şapcă pusă cu
14 cozorocul la spate şi trusa de unelte clasică din lemn
15 completau travestiul. Putea fi luat drept oricine: lucrător la
16 Telefoane, la Electricitate, instalator sau pentru firi aprioric
17 circumspecte cum era domnul Manole, magistratul
18 pensionar, ginitor de-al Poliţiei.
19 Când aproape de ora zece, o văzu pe Alina în şort de blugi
20 încărcând în maşină un pled, un paneraş de mâncare clasic,
21 cu două capace, ba mai zări şi capişonul unui termos, îşi zise
22 că a fost al naibii de inspirat. Era limpede că „junii“ logodnici
23 hotărâseră o zi campestră, ieşeau din Bucureşti să culeagă
24 margarete şi să prindă fluturi. „Ăştia nu se mai întorc până
25 diseară“, conchise mulţumit, „iar eu n-am nevoie de mai mult
26 de o oră… Pe fraier îl culege probabil pe drum… Have a good
27 time, frumoşilor!“ ură în urma Toyotei decapotabile care se
28 îndepărta, jucărie roşie ca miezul de harbuz, strălucitoare ca
29 un glob de Crăciun.
30
31 Despre puţini oameni se poate afirma că s-au născut
32 pentru profesia pe care o practică, iar aceştia sunt de două
33 ori fericiţi. Dintâi – vocaţia asigură în principiu succesul,
34 performanţa, apoi tot ceea ce întreprind e făcut cu plăcere,
35 munca pierzându-şi caracterul silnic.
36 Gogu avea meseria în sânge. Învăţa din mers, pe un teren
37 necunoscut se orienta fără bâlbâieli, unde nu ştia, intuia.
38 Lucra de un an cu Pavelescu, de la care nu avea prea multe
-95-
1 de învăţat. Omuleţul se bizuia la rândul lui pe un instinct
2 verificat fidel şi – importantissim – pe o bună cunoaştere a
3 oamenilor. În rest, bâjbâia, văzând şi făcând era modalitatea
4 stas de lucru, iar în probleme de investigaţie concretă,
5 cunoştinţele lui oscilau spre zero.
6 După plecarea Alinei, Gogu aşteptă circa zece minute şi
7 asigurându-se de lipsa oricărui pericol, sări gardul din
8 spatele imobilului. Un demers bine motivat, căci intrarea
9 principală, aflată la câţiva metri de ferestrele clădirii vecine,
10 era în permanenţă supravegheată din spatele perdelelor de
11 un moşneag fără treabă, poate un voyeur care-şi consola
12 impotenţa urmărind evoluţiile Alinei prin casă. Tipul trebuia
13 evitat, nu se ştie cum ar fi reacţionat văzându-l că forţează
14 uşa de la intrare; pe de altă parte, fapt notoriu şi gândire
15 bizară, dar aşa se întâmplă în general, cei mai mulţi îşi
16 blindează fortăreaţă uşa din faţă, în timp ce accesul prin
17 spatele clădirii – ferestre, uşi de serviciu, oberlihturi – tratat
18 superficial, rămâne la dispoziţia unei simple şurubelniţe.
19 Gogu însă nici măcar nu trebui să apeleze la scule. Alina
20 lăsase geamul de la bucătărie întredeschis, desigur spre
21 aerisire. Înainte de a sări peste pervaz, îşi puse mănuşile. De
22 adidaşi avusese grijă de acasă, bandajând modelul tălpilor cu
23 benzi late de scotch.
24
25 După părerea lui, interiorul aducea a decor de teatru.
26 Obiecte puţine, de mare efect, elaborat poziţionate spre
27 maximum de impresie şi cam atât. Mai nimic cu adevărat
28 util, funcţional, cu excepţia canapelei, a fotoliilor şi a patului
29 din dormitor. Dacă ai fi încercat să-ţi închipui desfăşurarea
30 unor activităţi domestice normale între zidurile tapetate ale
31 Alinei, ai fi realizat că nu-i un lucru simplu, mai exact nu
32 oricine ar fi putut trăi în condiţiile date. Inventarie astfel
33 două console graţioase pe care florile sau o fotografie
34 înrămată se aranjează de minune, dar nici o suprafaţă plană,
35 bufet, scrin, servantă, pe care să abandonezi o carte sau
36 cumpărăturile când ai venit din oraş şi n-ai apucat să te
37 descalţi; o oglindă superbă, dar nici o masă unde să mănânci
38 tihnit, altceva decât ciugulit alune şi fisticuri la o sondă de
-96-
1
1 whisky, un goblen minunat ocupând un perete întreg – scenă
2 de vânătoare de pe vremea menuetului şi a perucilor
3 pudrate, dar nici un scaun unde un al cincilea, picat în
4 vizită, s-ar fi putut aşeza.
5 În bucătărie, încăperea îndeobşte cea mai vie dintr-o
6 locuinţă, aceeaşi situaţie. Aragazul nu era folosit în mod
7 curent – se cunoştea după praful aşternut ca pe o mobilă –
8 frigiderul funcţiona doar pentru câteva sticle de suc, pe
9 măsuţa de sub fereastră încăpea cel mult o tavă cu cafele.
10 Pe undeva, atmosfera îi sugera lui Gogu interiorul unui
11 apartament dintr-un hotel de lux (minus comodităţile
12 acestuia, desigur) şi pregnant provizoratul. Alina ar fi putut
13 părăsi casa în zece minute, cu o valiză de haine, fără să lase
14 nici o urmă, vreo amprentă a personalităţii sale. Cu excepţia
15 cosmeticelor din baie, a fleacurilor elegante şi costisitoare de
16 pe toaletă şi bineînţeles a garderobei, nu exista nimic care să
17 te lase să pătrunzi în intimitatea acestei femei. Lipseau cu
18 desăvârşire amănuntele semnificative – cărţi, fotografii, acte
19 ori scrisori, ceva cât de mărunt care să te lase „s-o citeşti“. În
20 concluzie, un stil nefiresc de discret practicat în intimitate,
21 ermetic, gândi Gogu, dar asta nu înseamnă neapărat şi
22 etanş. Considera drept imposibil ca scotocind toată casa, iar
23 inventarul sumar i-o permitea s-o facă cu meticulozitate, să
24 nu găsească un ceva, un detaliu cât de mărunt, interesant,
25 ascuns sau uitat.
26 Tainiţele îşi au şi ele regulile lor. Depind de ingeniozitatea,
27 vârsta, statutul social şi mediul în care evoluează autorul.
28 Omul de la sate, de pildă, preferă privata (greu şi silnic de
29 scociorât) sau icoana, feritoare de necazuri. Bătrânele au o
30 slăbiciune pentru interiorul saltelei şi tivul hainelor groase de
31 iarnă, moşnegii pentru ascunzători practicate în zid sau sub
32 duşumele. Cei mai isteţi lasă obiectul la vedere şi nimeni nu-l
33 observă. Prea e la îndemână…
34 Cu o crampă reflexă care însoţea totdeauna evocările
35 maică-sii, încercă să-şi amintească unde ascundea băutura
36 de ochiul vigilent al „marelui Tăutu“. Începuse să bea cam pe
37 când el era într-a patra primară. Ca pe orice alcoolic serios,
38 nici berea, nici vinul nu o satisfăceau, trăgând la tărie, multă
-97-
1 şi ieftină – votcă, rom, rachiu. După jumătate de sticlă, ochii
2 începeau să lăcrimeze, un zâmbet timid se eterniza
3 încremenindu-i trăsăturile şi, indiferent cu ce s-ar fi
4 îndeletnicit, intra în lumea visurilor, singurul refugiu unde
5 nu o ajungea nimeni şi se simţea pe deplin fericită. Până să
6 se dumirească, Tăutu o trata de „oaie capie şi zâmbăreaţă,
7 c-a fătat purcica sau a crăpat mămica, tot la fel se hlizeşte“.
8 Gogu însă, copil, o prefera pe maică-sa visând un peisaj cu
9 spiriduşi şi zâne, decât oftând deasupra oalelor date în undă,
10 şi începu să-i procure el băutura. Tăutu institui un regim de
11 puşcărie, controla orice cumpărătură, cerceta casa până în
12 cele mai intime cotloane, căutând corpul delict – respectiv
13 sticlă sau volum de poezie – dar n-o dovedi niciodată.
14 Maică-sa confirmă pe deplin vechiul aforism – viciul e mai
15 viclean decât virtutea, ascunzându-şi comorile unde nici
16 gândul nu-l ducea pe bărbatu-său. Sticlele de alcool le pitea
17 îngropându-le în sacii cu făină aduşi de Tăutu de la CAP sau
18 între arcurile somierei lui Gogu, cărţile în harnaşament de
19 sfoară le agăţa într-un cui bătut pe spatele şifonierului din
20 dormitor lipit de perete, rezerva de bani în „torpedoul“
21 radiocasetofonului la care Tăutu nu umbla niciodată. Îl
22 primise de la un coleg care părăsea definitiv ţara şi nu mai
23 avea nevoie de el. Tăutu nici atâta, opţiunile lui muzicale
24 oprindu-se, ca dinaintea unei piramide, la celebrul
25 „Marinică“.
26 Începându-şi percheziţia, Gogu plecă de la ideea
27 preconcepută, dar nu totdeauna falsă, că mobila veche –
28 seculară, bineînţeles, nu „camerele combinate“ cumpărate pe
29 vremea lui Tito, coadă de topor, de alte tuşa Aurica ori
30 Lenuţa când s-au fost măritat – conţine mai totdeauna un
31 ascunziş, sertăraş ori casetă secrete, unde posesorii de
32 odinioară, cetăţeni defuncţi ai celuilalt veac, îşi baricadau
33 tainele. Trecu repede peste cele două console din salonul
34 living cu destinaţie strict decorativă, controlă bucătăria doar
35 ca să ştie el că a făcut o treabă temeinică, la fel baia unde se
36 miră că nu găseşte prezervative sau alte mijloace
37 anticoncepţionale, şi, în sfârşit, intră în dormitorul elegant,
38 primul imens spaţiat din câte văzuse în viaţa lui.
-98-
1
1 Aici, avea ceva mai mult de lucru. Trebuia să cerceteze
2 somierele patului dublu – o splendoare în alb capitonat cu
3 mătase roz, şifonierul şi o comodă graţioasă, rezemându-şi
4 pântecele satinat pe picioare de gazelă; deasupra atârna o
5 oglindă somptuoasă cu ghirlandă înflorită de cristal galben
6 ca topazul. Dădea relief olfactiv aroma dulce a unei glastre cu
7 stânjenei proaspeţi, culeşi probabil din grădină în aceeaşi
8 dimineaţă.
9
10 Domnul Manole îl observase imediat pe Gogu şi, desigur, îl
11 recunoscuse. Desigur, pentru că bătrânul avea ochi de vultur
12 pe care vârsta nu-i afectase, după cum spiritul de observaţie
13 îi rămăsese la fel de viu. Ca să nu mintă, şi pana îi rămăsese
14 la fel de inspirată, ziua şi poezia. Încolo, doar of şi vai, resturi
15 şi beteşuguri. Îl recunoscuse în ciuda travestiului şi a
16 faptului că semăna cu toţi derbedeii ăştia de după ’90,
17 încercând două sentimente contradictorii. Unul de
18 satisfacţie: „uite că nu m-am înşelat, individul e un bandit,
19 nu s-a mascat el degeaba“, celălalt de acută îngrijorare,
20 „ticăloşii n-o slăbesc, i-au pus gând rău“.
21 Dacă cineva l-ar fi întrebat ce simte pentru Alina, n-ar fi
22 ştiut ce să răspundă, iar dacă i s-ar fi spus că s-a
23 îndrăgostit, ar fi simţit o măciucă în moalele capului; după o
24 minuţioasă analiză însă, cel puţin în sinea lui, ar fi
25 recunoscut că acesta e adevărul curat. De când se mutase
26 Alina în cartier şi mai ales după ce o vizitase, Ionică Manole
27 trăia doar cu gândul la ea. Îi polarizase întreg interesul
28 pentru viaţă până la a-l face să uite de el însuşi, constatând
29 cu surpriză că de douăzeci de ani nu se simţise atât de
30 sănătos. Flacăra dragostei îi topise junghiurile, îi dezgheţase
31 încheieturile, scrum se făcuseră analizele cu colesterol
32 (obsesia sfârşitului de mileniu!) şi glicemie mărite.
33 Femeia de serviciu a bătrânului Manole – o ştia din
34 Tribunal, unde lucrase, măruntă funcţionară la arhivă –
35 observă stupefiată şi alte schimbări, pe cât de bruşte, pe atât
36 de ciudate. Întâi, mutase jilţul din faţa biroului lângă
37 fereastra deschisă, de unde până deunăzi se plângea de frigul
38 şi curentul din casă, alarmându-se la orice tentativă de
-99-
1 aerisire serioasă. Fusese dintotdeauna un bărbat îngrijit, dar
2 acum se bărbierea de două ori pe zi şi începuse să „se
3 eleganţeze“. Trei costume dăduse la curăţat, iar pentru unul
4 nou venea croitorul la probă. Nici cămăşile nu-l mai
5 mulţumeau, le dădea acum la Nufărul, iar o nepoată de a ei,
6 zăpăcita de Cocuţa a soră-sii, venea la fiece zece zile să-i facă
7 manichiura şi să i smulgă perii din urechi şi nas.
8 Ce nu mai ştia Margareta era că bătrânul îşi revăzuse
9 testamentul şi sutele de poezii nepublicate, închinându-le
10 unuia şi aceluiaşi „înger cast, cu lunare plete blonde“. (Ce
11 bine îl înţelegea acum pe Eminescu!)
12 Margareta murea de curiozitate să afle cine-i „mândruţa“ –
13 nici vorbă de alt diagnostic – pândindu-i cu ochi de linx şi
14 paşi de pisică toate mişcările. După ce îl mai văzu, într-o
15 dimineaţă, înfigându-şi la butonieră un firicel de lăcrămioară
16 şi aşezându-se în priveală la geam, conchise că lui „Don’
17 Preşedinte i-a luat Dumnezeu minţile. Şi aia e, că când dă,
18 dă cu o singură mână, dar de luat le ia cu amândoulea!“
19
20 Când îl văzu pe Gogu înaintând pe stradă cu cufăraşul de
21 lemn într-o mână, iar în cealaltă un tenculeţ de „oficiale“,
22 vezi Doamne, adresele şi numele abonaţilor reclamanţi ai nu
23 se ştie căror servicii, Domnule Manole trudea în sudori la un
24 poem cu titlu inspirat: Dragoste în pârg. Îl gândise în trei
25 părţi, cam la vreo cincizeci de pagini cu totul, din care peniţa
26 nu ronţăise însă decât una singură, fără să ajungă la subsol.
27 Visa la un soi de apoteoză a eforturilor lui de decenii, ceva în
28 acelaşi timp suav, profund, emoţionant, rafinat. Stihurile se
29 lăsau smulse cu caznă, dar aşa e la început, până îşi dă
30 mâna drumul, iar timp, berechet, nu-l zoreau ale daravele.
31 Poemul terminat, tipărit (pe cont propriu, ei şi?) şi elegant
32 încopertat va fi dedicat Unei făpturi onirice, miracolul unei vieţi
33 şi nu „vieţii mele“, căci Ionică Manole era un bărbat decent,
34 cu mentalitate britanică în ce priveşte manifestarea emoţiilor
35 personale.
36 Gogu, intrat în curtea Alinei, simulă că verifică numărul
37 imobilului şi apăsă de sanchi pe butonul soneriei. Cum nu
38 răspunse nimeni, se foi oleacă în izmene, dar conştiincios o
-100-
1
1 luă spre spatele casei, vrând să epuizeze toate posibilităţile.
2 Ionică Manole abandonă creionul şi dădu fuga în bucătărie
3 de unde putea urmări în continuare mişcările lui Gogu, care
4 tocmai escalada ca un cimpanzeu o fereastră deschisă.
5 Gâfâind de emoţie, bătrânul se întoarse în birou. La
6 îndemână, pentru orice eventualitate, lângă calendar, păstra
7 un carton cu patru numere de telefon: Salvarea, Pompierii,
8 Poliţia şi farmacia cea mai apropiată cu program nonstop.
9 — Alo, Poliţia? Vă reclam ceva foarte grav…
10 — Cum vă numiţi?
11 — Trebuie să vă grăbiţi… Da, Ionică Manole, fost
12 preşedinte la Tribunalul Capitalei…
13 Ofiţerul de serviciu spirală în aer spre ziduri. Toţi moşnegii
14 sunt foşti miniştri, generali, academicieni, iar ei, ăştia de la
15 recepţia mesajelor, cad pe spate.
16 — Tocmai am asistat, urmă Manole pierzându-şi capul, la
17 un flagrant delict… O violare de domiciliu, nu-i aşa, o
18 pătrundere prin efracţie…
19 „Şi aşa mai departe“, completă în gând celălalt, „ăsta-mi
20 enumeră tot Codul Penal.“
21 — Adresa, ceru în dorul lelii, mâzgălind mecanic, pe
22 marginea ziarului, acelaşi profil idiot.
23 Manole se bâlbâi, se înecă într-un exces de precizări,
24 reveni, insistând asupra gravităţii faptei, o domnişoară
25 extrem de fină… singură… căile de acces neasigurate… foarte
26 vulnerabilă…
27 — Fata sau casa? îl întrerupse brutal dispecerul.
28 — N… nu ştiu, totul e posibil, are o figură de brută…
29 spuse bătrânul închipuindu-şi că eventualitatea unui viol
30 i-ar pune mai degrabă pe jăratic decât spargerea casei. Că o
31 văzuse pe Alina plecând, nu avea importanţă, poliţiştii
32 trebuiau neapărat alertaţi şi pe urmă… nu mai contează!
33 — Vă spun, o persoană extrem de bine… E blondă… L-am
34 văzut dând mereu târcoale, asistăm la o înmulţire a actului
35 infracţional comis cu violenţă, fără precedent… Jaful şi crima
36 au intrat în cotidian, vă rog nu mă ţineţi de vorbă.
37 Dispecerul rămase cu receptorul în mână. „Uite-l şi pe
38 ăsta! El bate câmpii despre sirene blonde, şi eu cică îl ţin de
-101-
1 vorbă!“
2 Colegul de birou se interesă, scoţându-şi nasul din hârtii:
3 — S-a întâmplat ceva?
4 — Alt babalâc fără treabă, şi căscă lung. Frate bun cu ăla
5 care ne sesiza ieri „imperios“ că s-a furat statuia lui C.A.
6 Rosetti. Pe ăştia nu-i lasă prostata să doarmă şi ei nu ne lasă
7 pe noi să trăim…
8 Desăvârşi profilul idiot, adăugându-i o mustaţă verde.
9
10
11 ***
12
13 Scotocise tot dulapul, fata asta avea o slăbiciune pentru
14 materialele diafane – voal, batist, pânză topită (borangic
15 spuneau bunicii) organdi sau suple ca pan-catifeaua –
16 verificase infrastructura somierei, spatele oglinzii şi fiecare
17 petală a ghirlandei de cristal galben. Pe măsură ce se apropia
18 de epuizarea obiectelor propuse spre investigare, Gogu
19 devenea din ce în ce mai neliniştit. Însuşi faptul că nu găsise
20 nimic care să ţină de persoana intimă a Alinei era suspect,
21 confirmându-i temerile, dar amănuntul în sine nu-l făcea să
22 avanseze, ba dimpotrivă, avea impresia că bezna devine tot
23 mai deasă. Mai rămâneau lustrele – apă de ploaie, şi ultima
24 nădejde, scrinul.
25 Ciocăni, răsuci, bocăni şi după zece minute de cercetare
26 atentă, ajunse la concluzia fermă că mobila nu camufla nici o
27 tainiţă, ci doar un adevărat magazin de lenjerie fină,
28 galanterie şi nimicuri costisitoare după care se prăpădesc
29 femeile; fleacuri rafinate, cadouri având îndeobşte ca autori
30 parşivi rafinaţi şi pricopsiţi săriţi din patruzeci de ani: o
31 brichetă scumpă, parfum de poşetă în armătură de aur, set
32 complet tot de poşetă – pieptene, pudrieră şi un minuscul
33 triptic pentru fotografii dragi din metal preţios, porte clef
34 elegant, etuiuri din lezard cu diverse destinaţii etc.
35 „Bani cu ghiotura“, mormăi pe gânduri. „Dacă-i vorba de o
36 partitură pusă la punct pentru îmbrobodirea lui Radulian,
37 atunci e desăvârşită.“ Căci exista o contradicţie flagrantă
38 între recuzita de cocotă de lux din dormitorul Alinei şi
-102-
1
1 imaginea feciorelnică în balerini şi năsuc pudrat doar cu
2 pistrui, pe care o plimba agăţată de braţul lui Adrian.
3 Punând la loc dezordinea din scrin – ţi-o puteai uşor închipui
4 căutând nerăbdătoare un obiect, smulgând, trăgând,
5 aruncând de-a valma – Gogu reflectă amuzat că nu văzuse
6 lenjerie atât de delicată, sexy cu schepsis, decât în filme sau
7 fotografii porno. Chiloţeii în special îţi dădeau furnicături şi
8 Gogu se întrebă de ce dracu’ celelalte muieri, bugetare
9 sindicaliste şi gospodine straşnice, poartă chiloţi de stambă,
10 greţoasa milaneză sau iarna odioşii hamleţi cu mânecuţe
11 până la genunchi. În capul proastelor, chiloţii înseamnă un
12 săculeţ cu două găuri şi o bucată de elastic, iar Gogu se
13 simţea sincer nedreptăţit. Nici una din amantele lui nu purta
14 chiloţi ca Alina, dacă purtau în general, „pentru că aia e, am
15 avut de-a face doar cu migratoare…“
16 Apoi, rămase trăsnit, cu o pereche de bikini în mână. Nu,
17 cu adevărat nu, la una ca asta nu se aştepta! Un chiloţel
18 neprihănit, spumă de ou, obiect gingaş numai rânduri de
19 danteluţă, ducându-ţi gândul la lebedele cu poponeaţă de
20 horbotă ale lui Ceaikovski… Pe segmentul Tampax dintre
21 picioare, cineva îşi lăsase autograful cu majuscule de carioca
22 neagră: Totdeauna împreună, iar dedesubt, nouă cifre scrise
23 clar – 018604444.
24 — Ce-i asta? şopti aiurit Gogu, un număr de telefon? Adică
25 îi era teamă să nu-l uite? Să nu-l piardă?
26 Mai zăbovi o vreme îndepărtându-şi propriile urme. Ca
27 bătut în cuie, gândul se fixase la ceea ce, evocându-l, în
28 folclorul Agenţiei Discret avea să rămână pentru totdeauna
29 „telefonul din chiloţi“.
30
31 În carneţelul lui, Ionică Manole notă în stil telegrafic:
32 Ora 11 şi 9 minute, 38 de secunde. Banditul părăsit locuinţa
33 D-rei A. Jefuit probabil obiecte mici. Asupra lui doar lădiţa cu
34 unelte de la venire. Poate instalat microfoane, bombe. Poliţia
35 n-a răspuns sesizării. Deci, înţeleşi între ei, deci viaţa
36 domnişoarei în primejdie de moarte. Se va avertiza imediat. Ea
37 şi… (aici ezită) ocrotitorii ei.
38 Se instală la fereastră cu hârtie şi unelte de scris. Se
-103-
1 simţea inspirat ceva nespus şi aşternu dintr-un condei
2 primul vers:
3 „O, tu castă căprioară, hărţuită mioară…“
4 Următoarele nu se dovediseră la fel de sprintene şi curând
5 adormi.
6
7
8 ***
9
10 În adâncul fiinţei sale, Yvona ştia că greşeşte. Un rest de
11 judecată o trăgea de mânecă, îndemnând-o să abandoneze o
12 partidă iremediabil pierdută, o demnitate în zdrenţe încerca
13 s-o cruţe de umilinţe şi mai mari, bunul-simţ îi spunea
14 răspicat că tot ce face e împotriva bunului-simţ. Pe un bărbat
15 îndrăgostit nu-l întorci nici cu patru perechi de boi, dragoste
16 cu sila – iubeşte-mă că te tai! – nu se mai poartă de pe
17 vremea iobăgiei. Din nefericire, şi Yvona o ştia, patima pentru
18 Adrian scăpată de sub control şi ura întunecată faţă de Alina
19 o împingeau, dincolo de orice raţiune, la acte disperate.
20 — Jur, se minţea singură şi repetând-o nu o dată
21 Lucreţiei, că dacă aş fi convinsă că îl va face fericit sau că
22 măcar îl iubeşte, nu m-aş amesteca. La o adică, ăsta mi-a
23 fost destinul şi aş fi o ticăloasă dacă m-aş pune în calea lor.
24 Cu vremea m-aş consola şi poate că, într-o zi, le-aş boteza
25 copiii…
26 Lucreţia se crispase, chestia cu năşitul i se părea de un
27 prost gust de cea mai autentică mahala, dar nici celelalte nu
28 sunau mai bine sau convingător. Făcuse o ultimă încercare
29 de a o smulge dintr-o „determinare absurdă“.
30 — Eşti prizoniera prejudecăţilor, draga mea. De ce pleci de
31 la axioma că o fată tânără nu se poate îndrăgosti de un
32 bărbat matur? Viaţa cunoaşte atâtea cazuri pozitive.
33 — Câteva. M-am săturat să tot aud de Oona şi Chaplin!
34 Cele mai multe se transformă în tragedii şi oricum, nu-i cazul
35 Alinei. Voi n-o cunoaşteţi pe femeia asta! Nu ştiţi ce monstru
36 se ascunde sub aerele de fecioară neprihănită!
37 — Dar tu de unde ştii? Ai vreo dovadă? Ştii ceva ce noi nu
38 ştim? Spune-ne-o şi discutăm altfel. Aversiunea nu-i un
-104-
1
1 argument.
2 — O simt cu toată fiinţa mea! răcni Yvona. O să vă
3 muşcaţi mâinile, ai să vezi! Degeaba baţi în lemn, mai bine ai
4 încerca să eviţi tragedia.
5 — Dacă tu îţi închipui că mai există cineva sau ceva pe
6 lumea aceasta care l-ar putea face pe Adrian să se
7 răzgândească…
8 În acelaşi timp, îşi zise că poate frate-său avusese noroc
9 scăpând în ultima clipă de o nebună de dimensiunile Yvonei.
10 O nebună periculoasă. Îşi completă ideea:
11 — Mai degrabă moare, decât să renunţe la Alina.
12 — Atunci, mă omor eu! strigă Yvona rătăcită.
13 Lucreţia încercă să râdă:
14 — Nu te copilări. Lucrurile astea se spun, dar în realitate,
15 nu se întâmplă decât în melodrame.
16 — Am să-ţi demonstrez contrarul.
17 — Şi ce obţii? Adrian va fi afectat, şi eu, şi încă vreo zece
18 cunoştinţe, dar de însurat tot se însoară.
19 Yvona căpătă o privire stranie. Îngână ca pentru sine:
20 — Nu ştiu… nu mai ştiu nimic… Dar cineva trebuie să
21 moară.
22 Închise fără să-şi ia rămas-bun, punând strâmb receptorul
23 în furcă. Dacă Lucreţia i-ar fi văzut strălucirea fixă din
24 privire, mişcările ţepene, de robot, concentrarea întregii
25 făpturi într-o decizie concretă, fără întoarcere, s-ar fi îngrozit.
26 Dar şi mai mult ar fi impresionat-o tragismul inexorabilului
27 destin, imaginea vizualizată a acestuia dându-i brânci Yvonei
28 spre hăuri.
29 „Nu mai am ce pierde!“ şi trânti uşa după ea.
30
31
32 ***
33
34 Văzând geamurile deschise, Adrian se sperie. Din
35 principiu, când pleca de acasă, închidea şi încuia totul, vara
36 şi mai abitir, ca să nu intre muşte sau căldura.
37 — Aşteaptă-mă aici, îi spuse Alinei, ceva nu-i în regulă.
38 Fata îl prinse de mână:
-105-
1 — Un motiv suficient ca să nu te las singur.
2 — Iubita mea, te implor…
3 Alina se lipi de el:
4 — Voi fi totdeauna lângă tine, indiferent ce s-ar întâmpla.
5 De aia mă mărit.
6 Simţi un nod în gât şi o strânse iute la piept. Afla pentru
7 prima dată în viaţă că dragostea poate să doară.
8 — De fapt, îl întrebă Alina în ascensor, ce s-a întâmplat?
9 — Nu las nimic deschis când plec, fereastră, lumină sau
10 aragaz. Cineva a fost în lipsa mea. Poate mai este…
11 Uşa cedă de la prima cheie. Adrian avansă prudent în
12 vestibul. Auzi o mişcare, reculă şi în clipa următoare,
13 Lucreţia îi căzu în braţe.
14 — Slavă Domnului! şi izbucni în plâns.
15
16 Plâns isteric, cu convulsii, descărcare nervoasă.
17 — Pentru numele lui Dumnezeu, ce se petrece aici?
18 N-o văzuse niciodată plângând, şi slavă Domnului, trecuse
19 şi ea prin destule. O zgâlţâi brutal de umeri:
20 — Vorbeşte odată!
21 Alina veni din bucătărie cu un pahar de lapte rece. Fără
22 s-o fi văzut vreodată, ghicise imediat că-i sora lui Adrian.
23 Semănau, aveau cam aceleaşi trăsături, doar că ansamblul,
24 armonia erau altele. Ce dădea la Adrian farmec la Lucreţia
25 devenea rigid, frumos doar cu bucăţica, prea mare şi prea
26 viril.
27 — Beţi-l cu înghiţituri mici. Ştiu de la mătuşile mele că-i
28 cel mai bun calmant.
29 Lucreţia îşi ridică ochii plânşi şi rămase cu gura căscată.
30 Auzise destule despre Alina, şi numai superlative, dar tot ce
31 închipuise era cu mult, imens sub realitate. Ca irezistibil,
32 drăgălăşenia îi amintea de îngeraşii dolofani cu aripioare
33 azurii şi obrăjorul rozalb rezemat contemplativ într-o singură
34 palmă, îngeraşii din pomul de Crăciun al copilăriei ei. Doar
35 că Alina era suplă şi graţioasă ca o floare – Lucreţiei nu-i era
36 teamă de termenii demonetizaţi – seducător de spontană, de
37 o puritate pe care o surprindeai din prima secundă; în totul,
38 o apariţie neaşteptată şi fascinantă. După o secundă de
-106-
1
1 perplexitate, cu faţa plină de lacrimi, strânse braţul lui
2 Adrian:
3 — Acum te înţeleg. Orice s-ar întâmpla, te înţeleg.
4 De parcă ar fi aşteptat semnalul, Alina îi sări în braţe:
5 — Mulţumesc, şopti sărutându-i obrazul plâns. Dacă ai şti
6 ce frică mi-a fost de întâlnirea cu tine! Presimt că noi două
7 vom fi prietene foarte bune… Adică nu, se răzgândi ridicând
8 un deget, vei fi sora mea.
9
10 Adrian, el însuşi cu ochii umezi, făcea pe supăratul:
11 — Şi acum, voi de ce plângeţi?
12 — Plânge Lucreţia, spuse Alina, adorabilă cu genele
13 înrourate, şi mi-a venit şi mie.
14 Emoţionată, încă nu îndeajuns de stăpână pe ea, Lucreţia
15 râse nervos:
16 — Plâng de bucurie, dragii mei, dar şi de teamă. Nu ştiţi
17 cât mi-e de teamă. Dă-mi o ţigară, Adrian… Aţi ghicit, am
18 discutat cu Yvona. Nu sunt nici două ore… M-a înfricoşat. E
19 atât de pornită…
20 — Poate ar trebui discutat cu un medic, spuse Alina, care
21 s-o scoată din starea de şoc.
22 Adrian se agăţă fericit de idee:
23 — Ai dreptate, cum de nu ne-a venit în gând? Există tot
24 felul de tranchilizante, antidepresive speciale pentru…
25 sinucigaşi. Vreau să spun, care să-i împiedice să se sinucidă.
26 — Ce sinucigaşi! hohoti Lucreţia. Pe unul din voi vrea să
27 vă omoare.
28 Stupefiat, Adrian exclamă:
29 — Doamne sfinte, nu mi-o închipuiam atât de nesăbuită!
30 — Te iubeşte foarte mult, constată Alina fără să-ţi dai
31 seama ce gândea în realitate.
32 Lucreţia, oarecum redresată, îşi zise să intre un minut în
33 baie ca să-şi aranjeze obrazul. Dar n-avea răbdare, la o urmă
34 erau în familie, pe fetiţa asta o simţea aproape şi ceva unic,
35 ceva ce nu mai trăise în viaţa ei, îi trezise din prima clipă o
36 afecţiune spontană. „Aş fi preferat-o nepoată“ – un gând
37 amărui, răutăcios repede alungat. „Adrian e fericit şi nimic
38 altceva nu mai contează.“
-107-
1 — Voi acum, ce intenţionaţi? Eu aş zice că până plecaţi în
2 Italia, să vă ascundeţi undeva, la vreun hotel.
3 Adrian se enervă:
4 — Să ne ascundem? Râse strident, fals şi Alina îi aruncă o
5 privire iute. Ce se întâmplă, Tiţi? Ne pierdem cu toţii simţul
6 comun? Poţi să te ascunzi o viaţă întreagă? Unde? Şi de ce?
7 Pentru că o dementă furioasă a făcut o fixaţie?
8 Soră-sa îl opri ridicând palma:
9 — Te rog, Adrian, nu-mi place să te aud vorbind aşa. În
10 fond, e o nefericită.
11 — Ai dreptate, interveni Alina.
12 — Şi ce vină am eu, oameni buni? ţipă Adrian. Dacă mi se
13 pune mâine pata pe Eva Herţo… Herţigova, cum dracu’ o
14 cheamă, şi aia nu mă vrea, îmi cumpăr o flintă?… Să te
15 ascunzi! N-am auzit bazaconie mai mare! Şi la nuntă ce faci?
16 Ne însurăm clandestin, la miezul nopţii într-o biserică pustie
17 à la Evul Mediu?!
18 — Tu ce propui? întrebă Alina răsucindu-şi o şuviţă de păr
19 pe deget.
20 Adrian îşi frânse degetele, făcându-le să pocnească. Un
21 gest frecvent pe vremea Dinei, ajuns tic. După moartea ei, îl
22 uitase. Nu-l mai enerva nimeni.
23 — Recunosc că situaţia mă depăşeşte. Înclin să cred că
24 totul e apă de ploaie, genul ăsta de ameninţări s-au tot
25 proferat şi tot aşa va fi până la sfârşitul lumii. Deocamdată…
26 Două perechi de ochi îl aţintiră, sfredelindu-i obrazul:
27 — …avem aşa-zise trei soluţii. Una, ce a zis Alina, să
28 găsim un medic…
29 Lucreţia îl întrerupse:
30 — Crezi că ar fi dispusă să-l asculte?
31 — Aia e! izbucni furios frate-său, că nu cred deloc. A doua,
32 să angajez nişte bodyguarzi… Ce tâmpenie, Dumnezeule!
33 Să-mi spui şi mie cine poate opri un glonţ bine ţintit! Nici
34 tata lu’ Scaraoţchi!
35 — Şi a treia? se interesă Alina.
36 — Să i-o iau înainte. S-o omor eu, până nu ne face ea felul.
37 — Ar fi o idee, aprecie Alina pe un ton alb.
38 Lucreţia îşi duse mâna la gură, reprimându-şi un ţipăt de
-108-
1
1 groază.
2
3
4 ***
5
6 În drum spre agenţie, Gogu developase filmul în regim de
7 urgenţă pentru ca efectul să fie dublu. Una e să auzi ce ţi se
8 povesteşte, şi alta e să stai cu poza în mână şi să te
9 minunezi. Iar Gogu abia aştepta să-l vizioneze pe patron în
10 delir de perplexitate. Pus în faţa unor aspecte mai excentrice,
11 Pavelescu practica un soi de consternare, uimirea omului
12 cumsecade de pe stradă, candid şi cu judecăţi voit simpliste,
13 dar nu lipsite de bun-simţ, care i se păreau de un comic
14 irezistibil.
15 — Etete, domnule! exclamă după câteva secunde cu
16 „chiloţii“ în mână, în timp ce Gogu savura suspensul,
17 aşteptându-l cu deliciu. Ăsta zic şi eu progres, intrăm cu
18 viteză în mileniul 3! Alde bunicu’ pândea duminica în parcul
19 public ca să-i strecoare lu’ mama mare, pe muzică de
20 fanfară, un bucheţel de flori de vanilie, adică „te iubesc mai
21 mult decât pe mine însumi“. Nu cuteza să i-o spună de-a
22 dreptul… Pe vremea lu’ tata, junii amorezaţi aşterneau
23 versuri din Eminescu şi Lamartine în caietele de amintiri ale
24 demoazelelor… Eu unul…
25 Gogu se tăvălea pe jos de râs:
26 — Uite unde era marele crai! Ce făceai matale?
27 — Îi făceam toate temele lui frate-său, un derbedeu, ca să
28 le pot intra în casă. După un trimestru, am invitat juna la
29 cinema, „Rocco şi fraţii săi“. M-am sculat de la 5 dimineaţa
30 ca să pot face rost de bilete, era o coadă cam la vreo mie de
31 inşi…
32 — Şi? întrebă Gogu, ai pupat-o?
33 — Aş! Abia am îndrăznit s-o ţin puţintel de mână, dar
34 eram atât de transpirat, c-am plecat de la film cu cracul de la
35 pantalon ud leoarcă. Te iubesc i-am spus mai târziu, de un 1
36 Mai muncitoresc, sub o salcie la Herăstrău, după ce
37 mâncasem mititei, bere caldă şi mă strângeau pantofii
38 împrumutaţi.
-109-
1 — Ai dat-o gata, îmi închipui.
2 — Aş, ea pe mine. Mi-a spus că de fapt se plimbă cu un
3 fotbalist de la Dinamo… Izbucni dintr-o dată: Dar pe chiloţi,
4 domnule?! Să-i scrii pe chiloţi c-o iubeşti, cu numărul de
5 telefon în paranteză?! Mai trebuia sectorul şi codul!
6 — Poate că nu-i numărul de telefon.
7 Pavelescu îşi holbă ochii frumoşi:
8 — Ce altceva ar putea fi? Nouă cifre, începe cu… Hai că
9 suntem proşti, şi ridică receptorul. N-avem decât să verificăm
10 dacă şi cine răspunde…
11 Uşa se deschise cu violenţă, înainte de a fi format a treia
12 cifră. Yvona izbucni – era impresia amândurora – pe uşă ca o
13 torpilă. Zbârnâia din toate încheieturile, privirea fixă era
14 sticloasă. În spatele ei, Mioara se scuza cu gesturi de
15 neputinţă:
16 — Nu vă supăraţi, a intrat peste mine.
17 Patronul îi făcu un semn să iasă, apoi se adresă onctuos
18 Yvonei:
19 — Vă putem fi cu ceva de folos?
20 — Vreau să discutăm între patru ochi.
21 Pavelescu zâmbi, scuzându-se:
22 — Domnul Tăutu este principalul meu asistent…
23 Gogu dădu din cap solemn, luându-şi picioarele de pe
24 masă.
25 — …cel care, continuă Pavelescu, s-a ocupat în principal
26 de cazul dumneavoastră, nu încap nici un fel de secrete.
27 Yvona aruncă o privire spre Gogu şi ridică din umeri:
28 — Oricum, nu are importanţă. Am nevoie de un killer.
29 Imediat. Ştiu că dumneavoastră mă puteţi ajuta.
30 Pavelescu înţepeni brusc. Îşi pictă pe chip o expresie de
31 severitate pe care nici un om serios n-ar fi putut-o lua în
32 serios. Asemănarea stridentă cu Popeye Marinarul în criză de
33 demnitate jignită îl înveselea nespus pe Gogu, urmărindu-i
34 fascinat evoluţia.
35 — Stimată doamnă, afirmaţia dumneavoastră e extrem de
36 gravă. Suntem o agenţie de detectivi particulari, în fond un
37 fel de secunzi ai Poliţiei, şi nu o gaşcă de criminali. Nu
38 sesisez nimic în prestaţia noastră care v-ar fi putut face altă
-110-
1
1 impresie, şi închise cu zgomot un dosar care nu avea nimic
2 de a face Yvona. Dar era totdeauna de efect să ameninţi
3 clientul (nu vorbe răspicate, ci doar sugerând) că renunţi să
4 te ocupi de cazul lui.
5 Yvona nu se lăsă impresionată, oricum îl ascultase cu o
6 singură ureche, şi aia surdă.
7 — Aşa este, scuzaţi-mă. Nu zic că dumneavoastră vă
8 ocupaţi, dar prin specificul meseriei, cunoaşteţi oameni care
9 m-ar putea servi… Plătesc oricât, nu mă tocmesc…
10 — Pe cine vreţi să scoateţi din circuit? se interesă calm
11 Gogu.
12 Yvona rămase cu ochii beliţi, ca răpusă de o monumentală
13 naivitate.
14 — Pe ea, pe scorpia aia mică, e de la sine înţeles, pe cine
15 credeaţi? Vă asigur că aducem un serviciu societăţii.
16 — Nimic nu poate justifica un act criminal, observă
17 Pavelescu. Dacă ar fi să-mi fac datoria, ar trebui să anunţ
18 imediat Poliţia.
19 — Ce obţineţi? întrebă Gogu pe acelaşi ton calm al
20 interlocutorului obiectiv, detaşat de conflict. Vă închipuiţi
21 că-l mai puteţi recupera pe Radulian, după ce i-aţi asasinat
22 iubita?
23 — E o chestiune care mă priveşte numai pe mine,
24 răspunse rigid Yvona. Cât?
25 — Ce, cât? întrebă Pavelescu deşi înţelesese perfect despre
26 ce este vorba.
27 — Cât mă costă?
28 — Două miliarde! aruncă la întâmplare Gogu, urmărindu-i
29 curios reacţia.
30 Interzisă, Yvona îşi încleştă degetele pe fermoarul poşetei.
31 — Sunteţi nebun?! Două miliarde? Nu cunosc pe nimeni a
32 cărui viaţă să valoreze două miliarde!
33 Gogu rânji:
34 — Nici a lui Radulian?
35 — Vorbesc din punctul de vedere al societăţii… Îl luase
36 însă în serios, căci se explică imediat: Chiar dacă vând totul,
37 până la ultimul obiect din casă nu pot să fac rost de atâţia
38 bani!
-111-
1 Pavelescu interveni autoritar:
2 — Nu vrem să avem nimic de a face cu această chestiune
3 şi vă rog să consideraţi relaţia cu noi închisă. Pentru
4 serviciul solicitat, adresaţi-vă altei instituţii.
5 Se ridică, îi făcu un semn lui Gogu, deasupra capului
6 Yvonei, apoi, împieptoşat şi ţanţoş, îşi asigură o ieşire plină
7 de demnitate. După ce uşa se închise, Gogu arboră un aer
8 sincer necăjit:
9 — Îmi pare rău, doamnă, asta e decizia patronului!
10 Yvone simţi însă în făptura lui ceva care îmbia la insistenţe
11 şi reluă aproape plângând:
12 — Vă implor ajutaţi-mă, ştiu că puteţi s-o faceţi! Domnul
13 Pavelescu nu va afla nimic. Poate nu realizaţi dar, îşi duse
14 mâinile la tâmple, cum v-aş putea convinge că nu vă cer să
15 săvârşiţi o ticăloşie, ci să împliniţi un act de justiţie, o
16 binefacere…
17 Gogu dădu din cap cu înţelegere. „Act de justiţie,
18 binefacere… Poezioara asta probabil c-o recită toţi plasaţii,
19 cetăţeni de nădejde, mândrie ai comunităţii de baştină, pe
20 fotoliul electric de la Sing-Sing.“
21 Oftă până în călcâie, apoi mărinimos lucru mare, luă un
22 pătrăţel de hârtie din provizia zilnică asigurată de Mioara
23 pentru notiţe şi aşternu câteva cuvinte. După un meditativ
24 deget dus la tâmplă, adăugă alte câteva:
25 — Aveţi aici un nume şi o adresă, doamnă. Cred că nu mai
26 trebuie să subliniez apăsat că este o chestiune absolut
27 confidenţială, iar în caz că intraţi în vreo încurcătură…
28 — Ştiu! îl întrerupse Yvona smulgându-i biletul din mână,
29 vă jur că nu voi pomeni niciodată numele dumneavoastră!
30 Uitând să mai mulţumească, ieşi ca o vijelie, trecu pe
31 lângă Mioara fără s-o vadă, aproape că-l răsturnă pe
32 Pavelescu aflat în drum, apoi, nemaiavând răbdare să aştepte
33 liftul, se năpusti pe scări. În stradă, opri întâiul taxi liber.
34 — Unde mergem? se interesă şoferul maşinal.
35 Yvona despături biletul lui Gogu şi citi cu glas tare adresa.
36
37 — …fii pe fază, persoana pică din moment în moment.
38 Cam capie, dar solvabilă. Mulţam, jupâne, îţi rămânem
-112-
1
1 obligaţi… Un moment! Ai vreun pont pentru duminică?…
2 Cine? Sir Reginald? S-a plasat abia al unsprezecelea, nu-i
3 dau nici o şansă… În regulă, mă mai gândesc…
4 Rămas cu receptorul în mână, se jucă cu el câteva clipe de
5 parcă l-ar fi cântărit, apoi îl puse în furcă.
6 — Sir Reginald… mormăi, o fi ştiind el ceva.
7 Pavelescu, întors în birou pe ultima replică, îi atrase
8 atenţia:
9 — Treaba ta ce faci, dar să ţii minte că la curse, ca şi în
10 viaţă, nu există fixuri… Ei, ce-a zis?
11 Gogu ridică din umeri:
12 — Ce să zică? L-am avertizat că i-am trimis nebuna şi o să
13 se ocupe de ea… Cel puţin acum controlăm situaţia.
14 — În ce o priveşte pe Yvona, sunt de acord. Iordache ne va
15 ţine la curent cu fiecare mişcare, deşi mă aştept mereu la
16 surprize din partea lui. Instinctul îmi spune că noi nu ştim
17 nici măcar jumătate, probabil cea mai mârşavă, din ce e în
18 stare… Altceva mă frământă însă acum… Simt, şi-i mai mult
19 decât o simplă impresie, că prostul ăsta de Radulian e prins
20 într-un cleşte. Pe de o parte Yvona, pe de alta puştoaica. Nu
21 ştiu ce se urmăreşte, dar chestia cu telefonul din chiloţi mă
22 pune pe gânduri al naibii! Prea vine în contradicţie cu poza
23 de fecioară de pe vremea gherghefului şi a clavirului care şi-a
24 ratat secolul. Dă-mi numărul!
25 — Care număr? întrebă distrat Gogu.
26 — Ţi-a rămas mintea la mârţoaga lui Iordache! Ăla din
27 chiloţii fetei. Să vedem cine-i abonatul…
28 — Dac-o fi număr de telefon! Chiar dacă-ţi răspunde
29 cineva, de unde ştii că nu-i simplă coincidenţă? Nouă cifre la
30 rând pot însemna multe: un cod, un cifru, o dată, un cont…
31 şi care formate împreună fac apel întâmplător la Popescu din
32 Titan sau Drumul Taberei…
33 Pavelescu îndepărtă de ureche receptorul în care se
34 auzeau primele triluri:
35 — Eşti amabil să taci un moment. Sst!
36 După o secundă, fleşcăit, reproduse onomatopeic un vânt
37 scurt.
38 — Adică de ce pârţ? se interesă Gogu.
-113-
1 — Număr inexistent. Mi-a răspuns roboţelul.
2 Cu dubla bărbie înfiptă în piept, mâinile înnodate la spate
3 şi picioarele răşchirate, bine înfipte în duşumea – una din
4 bine cunoscutele poze ale lui Napoleon (alături de cea cu
5 mâna dreaptă introdusă în interiorul tunicii) – Pavelescu
6 acuza momente de adâncă reflecţie. Poziţia nu era
7 întâmplătoare, ca şi meşa săracă, tuflită pe frunte, un soi de
8 breton ratat, zi avorton, ca şi ciupitul de lobul urechii al
9 interlocutorilor când se simţea mulţumit, şi altele, ticuri
10 colecţionate din memorialistica bonapartistă. În realitate,
11 personalitatea împăratului îl fascinase încă de pe băncile
12 liceului, iar trecerea anilor nu făcuse decât să-i sporească
13 admiraţia. Citise enorm despre „micul corsican“, era mai
14 familiarizat cu stirpea Bonaparţilor decât cu propriile
15 neamuri (dincolo de bunici nu cunoştea pe nimeni, iar în
16 legătură cu prenumele acestora nu se simţea tocmai sigur),
17 ar fi putut „controversa“ pe temă cu orice specialist atestat în
18 istorie modernă. Fapt cert, Pavelescu se constituia în cel mai
19 fanatic fan al lui Napoleon din România contemporană şi el
20 însuşi se întreba uneori dacă nu cumva, într-o existenţă
21 anterioară, fusese vreunul din apropiaţii acestuia. Ca
22 general, de pildă, se vedea foarte bine. Şi pentru că în sinea
23 lui era un omuleţ politicos, căruia nu-i plăcea să supere pe
24 nimeni, nu-şi mărturisea convingerea nestrămutată că „din
25 nefericire“, marele exilat confiscase à tout jamais geniul
26 întregii naţii. Uite unul care ar merita clonat…
27 — Ce te frământă, boss?
28 — Două chestiuni. Primo, de ce ne interesează pe noi
29 afacerea asta? Stai, stai, stai!… Pragmatic vorbind, de la cine
30 şi ce obţinem, dacă limpezim lucrurile? Yvona a plătit, noi
31 ne-am făcut treaba la care ne-am angajat şi punct.
32 — Corect, făcu Gogu, atunci de ce l-am mai contactat pe
33 Iordache?
34 Pavelescu dădu din umeri:
35 — Am procedat pripit şi îmi pare rău. Ţi-o spun verde,
36 nu-mi place deloc ceea ce intuiesc, ceea ce se întrezăreşte,
37 dincolo de o simplă dramă sentimentală.
38 Gogu râse:
-114-
1
1 — Recunoaşte că te-a impresionat chestia cu chiloţii. Cred
2 că exagerezi.
3 — Ţţ! Înclin să-i dau dreptate Yvonei. Fata asta, Alina, e o
4 fiară periculoasă. Nu ştiu ce vrea de la nenorocitul de
5 Radulian, ce vrea, în general, de la viaţă, dar sunt convins că
6 miza camuflată deocamdată sub coviltirul de meri în floare al
7 unei romanţe, zi patimă năprasnică de bătrâneţe…
8 — Lasă-mă, nene, cu poezia că nu pricep nimic. Ce vrei să
9 spui?
10 — Că mobilul trebuie să fie al dracului de puturos! spuse
11 iritat Pavelescu. E o chestie mafiotă aici!
12 Gogu fluieră sincer consternat:
13 — Ai scăpat caii, şefu’! Ce mafie? Te-a speriat o japiţă ceva
14 mai şmecheră decât suratele ei, care vrea să pună mâna pe
15 un ciolan bătrân şi-o scoate din cărţi pe rivala-i colilie!
16 Uită-te unde era afacerea secolului şi Lili Serghiev…
17 Completă pe ton normal: Mata Hari e deja prea antică, o
18 exemplificai pe asta mai aproape de noi, contemporană cu
19 Sorge…
20 Pavelescu se enerva rar şi atunci i se încrucişau ochii,
21 căutând spre vârful nasului. Automat începea să se şi
22 bâlbâie.
23 — N… nu-mi face mie pe deşteptul! O femeie de clasa
24 Alinei nu s-ar fi uitat nici cu pedichiura la un Radulian.
25 Afişează în târg o fantoşă, o icoană, un travesti, dar mă
26 cutremur la ce se petrece în spatele acestei mascarade. Mi-o
27 spune instinctul, mi-o spune raţiunea!
28 Gogu îl măsură surprins. Rar îl văzuse atât de ambalat.
29 — Şi atunci, ce intenţionezi?
30 — Să-mi văd de treabă şi netezi demonstrativ dosarul, să
31 înmormântez afacerea. Nu e de noi.
32 — Măcar din spirit competitiv…
33 — Nu mă arunc de la trambulină, i-o reteză patronul, când
34 abia ştiu să înot. Presimt aici o ticăloşie de anvergură, iar eu
35 nu am ambiţii de star în materie. Îmi cunosc limitele, nu pot
36 să sar de la infidelităţi conjugale la machiaverlâcuri şi
37 riscurile inerente unei afaceri de tip mafiot.
38 Gogu părea să nu-şi revină din uimire:
-115-
1 — Fă-mă să înţeleg, şefule! E de-ajuns ca un „original“
2 să-şi lase un autograful chiloţii ibovnicei, ca să izbucnească
3 al treilea război mondial?
4 — Eu văd altfel lucrurile şi nu vreau să mă implic.
5 — Şi dacă o fac eu pe cont propriu?
6 — Te priveşte cum îţi petreci timpul liber, şi fără ca eu să
7 am cunoştinţă.
8 — OK, patroane, matale n-ai nici un amestec. Zicem că
9 discutăm acum în particular, la o bere… Ce ar trebui să fac
10 în primul rând?
11 Semn sigur că-şi pusese mai de mult aceeaşi întrebare,
12 Pavelescu răspunse prompt:
13 — Să obţii măcar un minimum de informaţii despre Alina.
14 Realizezi că nu ştii nimic despre ea? La urma urmei, cine-i
15 Alina? Fata lui Albă ca Zăpada? Însuşi acest incognito ar
16 trebui să te pună pe gânduri… Cum dracu’ a trăit în ţara
17 asta fără să lase nici o urmă? E prototipul de persoană
18 despre care se vorbeşte, chiar dacă nu face nimic altceva
19 decât să respire. Plimb-o pe Alina pe Calea Victoriei sau un
20 elefant – aceeaşi senzaţie! Cum naiba s-a mişcat, se mişcă,
21 fără dâre?!
22 — Poate că există, dar noi nu avem mijloacele de
23 investigaţie ale Poliţiei.
24 Pavelescu îşi smulse cravata de la gât mormăind:
25 — Nu contest, dar nu mă convinge…
26 — Mai omiţi un aspect. Agenţii care lucrează sub falsă
27 identitate au grijă să-şi construiască un statut imbatabil, o
28 nouă hartă a existenţei, cât se poate de bine pusă la punct.
29 Patronul îşi ridică braţele ca sub ameninţarea unui
30 revolver:
31 — Ho cu tata! Acum tu o luaşi pe mirişte! N-am afirmat că
32 Alina e agent secret, mare spioană. Doar că-i suspectă până
33 în vârful balerinilor şi… asta e, mi-a intrat în cap ideea şi a
34 rămas acolo, bătută’n cuie, că am dat târcoale, fără să vrem,
35 unei afaceri ticăloase. Îmi miroase de la distanţă a mafie
36 autohtonă, a gangsteri!
37 — Din cauza unei perechi de chiloţi!
38 Pavelescu se apropie şi, prinzându-l de reverul gecii, îi
-116-
1
1 suflă în obraz:
2 — Din cauză că instinctul nu mă înşeală niciodată.
3 — Dacă mă iei cu chestii din ăştia paranormale…
4 — Mai reţine că agenţia a închis dosarul Yvonei. Tot ce faci
5 de acum încolo e pe cont propriu.
6
7
8 ***
9
10 Îl trezi soarele de amiază poposit pe pervazul ferestrei,
11 unde adormise. Noduri dureroase semnalizau ascuţit la
12 fiecare mişcare a trupului înţepenit, capul îi vâjâia cu o
13 senzaţie necunoscută de clocot şi îi trebuiră câteva minute
14 bune până să se dezmeticească. Ceasurile trei. Ochii prea
15 plini de lumină abia desluşiră acele înzorzonate ale pendulei
16 agăţate în ungherul odăii.
17 „Deci, despre ce era vorba…“ Mai corect ar fi fost „ce
18 făceam sau ce aveam de gând să fac…“
19 De la o vreme, i se întâmpla să adoarmă chiar în mijlocul
20 unei activităţi oarecare şi altundeva decât în patul lui. Când
21 se trezea, încerca să reconstituie itinerarul întrerupt. Nu
22 izbutea decât arareori şi chestiunea îl frământa ceasuri
23 întregi. De data asta însă, caietul de poezii pe paginile căruia
24 adormise constituia un punct de reper. Ca de obicei,
25 pierduse salivă în timpul somnului, pătând versurile
26 aşternute pentru Alina. N-avea prea mare importanţă, se mai
27 desluşeau încă, nu trebuie decât să le recopieze. Îşi citi opera
28 cu glas tare şi intonaţiile penibile cu grafic accidentat,
29 suişuri şi coborâşuri cântătoare, proprii recitatorilor amatori
30 lipsiţi de simţul ridicolului şi convinşi că în ei moare un Sir
31 Lawrence Olivier.
32 — O, tu, castă căprioară, hărţuită mioară, imaculată
33 Fecioară, când te-am zărit întâia oară, adieri de zori te
34 sărutau, picuri de rouă te’ncălţau, pentru tine fluturii dansau,
35 florile te invidiau… Toate’n livadă de aur se petreceau…
36 Râse mulţumit. O acuarelă extrem de reuşită, diafană şi
37 sensibilă, demnă de destinatară. Florile te invidiau… Aici,
38 mai cu seamă, o adusese minunat din condei. O imagine
-117-
1 subtil sugestivă, chiar picantă…
2 Dintr-o dată, îşi aminti startul poeziei şi un cuţit i se
3 înfipse în inimă. Alina, spărgătorul, individul acela ticălos
4 care o urmărea de la o vreme… Se repezi la fereastră, dar îi
5 fu de-ajuns o singură privire ca să-şi dea seama că fata încă
6 nu se întorsese acasă. Ce greşeală că nu-i notase numărul de
7 telefon! Să-l cer la Informaţii, îi străfulgeră prin minte, dar
8 aproape instantaneu, se dezumflă. Nu-i cunoştea numele de
9 familie şi amănuntul i se păru extrem de caraghios.
10 „Am devenit superficial“, conchise. „Nu-i admisibil să omit
11 lucruri elementare, fundamentale din viaţa unei persoane
12 care a căpătat atâta importanţă pentru mine!…“
13 — Don’ preşedinte, mai mănânci azi?
14 Bătrânul tresări, răsucind un cap năuc spre menajeră:
15 — Ce-i? A, tu erai…
16 — Să-mi spui ce fac cu mâncarea. De două ori am
17 încălzit-o, salata s-a trezit…
18 Manole dădu nervos din mână:
19 — Nu mi-e foame. Vara se consumă mai puţine calorii. Da,
20 asta e… Pune totul la rece şi poţi să pleci…
21 — Dacă ştiam aşa, bombăni femeia, plecam de la doişpe,
22 nu acum cu toată căldura în cap.
23 — Îmi pare rău, Margareta… Se căută în buzunar şi-i
24 întinse câteva bancnote. Uite aici, să ai de o bere rece cu
25 bărbatul dumitale. Când ajungi acasă, nu-i aşa…
26 Margareta se cruci în gând de Doamne fereşte! Era
27 divorţată de peste douăzeci de ani, i-o spusese răspicat în
28 mai multe rânduri, dar don’ Manole o ţinea tot hăis, nu uita
29 să-i transmită felicitări de Sărbători, când şi când îi dădea
30 bani să aibă şi el de o ţuică sau de o bere, în funcţie de
31 buletinul meteorologic. Doar că aici Margareta se înşela, ceea
32 ce ea taxa drept ramoleală nu reprezenta decât o
33 monstruoasă indiferenţă, o suverană ignorare a tot ce ţinea
34 de existenţa altora. Manole nu auzea decât jumătate din ce i
35 se spunea şi nu reţinea nimic, iar dacă i-ai fi cerut o
36 descriere cât de sumară a persoanei Margaretei, l-ai fi pus în
37 cea mai mare dificultate.
38 „Trebuie s-o avertizez neapărat… Poliţia nu face nimic, nu
-118-
1
1 se mai află în slujba societăţii… Suntem obligaţi să avem
2 grijă singuri de noi… Dar vezi că mai adorm, mă iau cu
3 treburile (n-ar fi ştiut să spună care, dar îi plăcea să creadă
4 că le are), nu pot sta tot timpul la pândă. Am să-i las un
5 bilet…“
6 După jumătate de ceas, opt cocoloaşe de hârtie – ciorne
7 nereuşite fie ca stil, fie din punctul de vedere al conţinutului
8 – aruncate pe covor aşteptau făraşul de a doua zi al
9 Margaretei. În cele din urmă, se mulţumi cu un mesaj
10 sughiţat, dintre cele mai alarmiste:
11 La ora 11:48 un spărgător a pătruns în locuinţa
12 dumneavoastră. Acelaşi gangster. Un pericol major vă
13 pândeşte, casa nu mai prezintă siguranţă. Vă stau la
14 dispoziţie în orice ceas, informaţii şi ajutor neprecupeţit. Nu vă
15 jucaţi cu viaţa. Sărut mâinile, I. Manole (vecinul de alături).
16 Trase un bluzon la repezeală pe el, schimbă papucii de
17 casă şi ieşi să pună biletul la cutia Alinei. Căldura de afară îl
18 izbi ca o răsuflare de foc, soarele spânzurat în răscrucile
19 cerului îi săgetă nemilos creştetul. Ar fi trebuit să-şi ia
20 pălăria, dar parcă nu merita osteneala doar pentru câţiva
21 paşi. Nu-şi dădea seama, dar oboseala îl ajungea din orice şi,
22 instinctiv, începuse să-şi economisească gesturile, să evite
23 deplasarea chiar în interiorul propriei locuinţe.
24 Portiţa de la curtea Alinei era deschisă şi în sinea lui o
25 acuză de neglijenţă. Cu cât sărăcia-i mai mare, cu atât rata
26 infracţionalităţii creşte. Este elementar şi societatea ar trebui
27 educată în acest sens. Cunoştea zeci de sloganuri pe temă,
28 dar rămase cu ochii la un băieţel de vreo cinci, poate şase
29 ani… Până spre paisprezece-cincisprezece, aprecia anevoie
30 vârsta copiilor. Nu avusese, nu-i regreta, nu-l interesau.
31 Puştiul întoarse capul. Purta o şapcă roşie cu inevitabilul
32 cozoroc pe ceafă şi ţinea în mână un plic.
33 — Ce faci aici, cetăţene? se interesă Manole,
34 închipuindu-şi că-i simpatic. Cauţi pe cineva?
35 Băieţaşul se dădu un pas înapoi, cercetându-l curios. Nu
36 văzuse încă, nici la animate, un om mare atât de bătrân.
37 Femei mai întâlnise… Întâi, Baba Dochia, Muma Pădurii, o
38 grămadă de vrăjitoare… Dintr-o dată, începu să zâmbească,
-119-
1 regăsindu-se în peisaj familiar. Îl ghicise, era bărbatul…
2 — Vreau să pun scrisoarea asta în cutie, dar nu ajung. Se
3 ridică pe vârful picioarelor, întinse braţul cât putu,
4 demonstrându-şi pe viu afirmaţia… Vrei să mă ajuţi matale,
5 Moş Cloanţă?
6 Neatent, domnul Manole nu înregistră apelativul. Luă
7 plicul din mâna copilului şi-l răsuci pe toate părţile. Era alb,
8 absolut obişnuit şi nu purta nici o indicaţie. Băieţelul parcă
9 atât aşteptase. Predase ştafeta, lumea era a lui! O luă la
10 goană şi ieşi din curte, spre disperarea bătrânului care
11 zadarnic încercă să-i ia urma.
12 — Stai puţin… stai, băieţaşule, vreau să te întreb ceva…
13 Îl interesa desigur expeditorul mesajului, orice informaţie
14 care ar fi putut fi smulsă de la copil. Când ajunse la gard, un
15 Cielo vişiniu dispărea la capătul străzii. Cât despre copil, nici
16 urmă. Pierise ca un spiriduş.
17 Cedând primului impuls, bătrânul ridică braţul cu intenţia
18 de a pune plicul misterios împreună cu biletul lui la cutie. Se
19 răzgândi în ultima clipă, rămânând cu mâna în aer. Nu
20 cumva plicul conţinea vreo comunicare extrem de
21 importantă, arzătoare, vreun avertisment, un ceva care
22 impunea o hotărâre majoră, de maximă urgenţă? Iar Alina
23 lipsea, ignora cu desăvârşire ce se petrecea la ea acasă.
24 Tremurând de emoţie, aruncă în cutie doar propria misivă.
25 În viaţa lui nu luase o decizie atât de categorică, nu încălcase
26 atât de flagrant normele oricărui cod din lume. Violarea
27 corespondenţei! Câte sentinţe de condamnare nu pronunţase
28 el însuşi în astfel de cauze! Încercă să pară nepăsător,
29 „fleacuri, prejudecăţi, contează în primul rând viaţa fetiţei“, şi
30 se grăbi să se întoarcă acasă.
31 Îi trebui o veşnicie până să găsească cuţitul de birou.
32 Mâinile febrile nu-l ascultau, nu izbuteau să introducă lama
33 între buzele lipite ale plicului. Transpirat, alergă în bucătărie
34 după cuţitul cel mai ascuţit din casă, aproape un brici, pe
35 care Margareta îl folosea la tranşatul cărnii.
36 „Cu ăsta îţi vin eu de hac“, mormăi şi în secunda
37 următoare încremeni: plicul conţinea doar o coală de hârtie
38 absolut albă.
-120-
1
1
2
3 ***
4
5 Pe frontispiciu fusese înscris anul naşterii – 1887 – iar
6 acoperişul, pe ambele laturi ale clădirii, era susţinut de
7 cariatide, foarte puţin accidentate de trecerea vremii. Ici-colo
8 doar câte un nas ciuntit, vreun deget lipsă, fragment de fald
9 amputat, amănunte care nu se observau, impresia generală
10 fiind aceea de lucru bine întreţinut. Un balcon rotund,
11 mostră de feronerie splendidă, cum mai întâlneşti doar la
12 unele gărduleţe şi felinare din cimitirul Bellu, suspendat pe
13 şoldul edificiului, făcea set cu celelalte două, ţâşnite de sub
14 cariatide. În rest, ziduri plate cu ferestrele înalte şi înguste
15 ale epocii, lipsite de orice ornament. Cum Bucureştiul
16 sfârşitului de secol era plin de asemenea clădiri, te întrebai în
17 mod legitim pentru cine fuseseră iscate asemenea frumuseţi.
18 La nivelul privirii de pieton ele erau insesizabile, ca să le poţi
19 admira trebuia să traversezi strada şi doar de acolo să le
20 contempli, cu capul bine dat pe spate. Încă o bizarerie a
21 vechii arhitecturi, răspunzând probabil unor cerinţe pe care
22 azi puţini le mai cunoşteau.
23 În desele plimbări cu Adrian, prin cartierele vechi ale
24 oraşului, Yvona îşi pusese aceleaşi întrebări, iar amintirea o
25 umplea azi de amărăciune. La fiece pas, descoperea locuri
26 comune, retrăia fragmente – căci Adrian n-o lăsase niciodată
27 să se bucure de întreg – de împlinire, uneori chiar
28 desăvârşire, despre care îşi imaginase că reprezintă tot atâtea
29 liante; un itinerar – şosea dreaptă pe care călca cu paşi
30 apăsaţi, spre o staţie terminus previzibilă şi fericită. Din
31 păcate, Yvona, şi nu o realiza nici acum, simţise, depozitase,
32 plănuise singură. Străbăteau aceleaşi alei, dar nu înlănţuiţi,
33 nu destine împletite, ci doar paralele. Dar indiferent ce ar fi
34 gândit înainte şi cât de realist, îşi pierduse valabilitatea.
35 Surescitarea şi resentimentul necenzurat al ultimelor
36 săptămâni înlăturaseră orice logică, bunul-simţ amorţit nu
37 mai avertiza; o patimă haină, urâtă, asediase întreaga fiinţă a
38 Yvonei, rămânând dominată de un singur sentiment: ura
-121-
1 concentrată, fanatică, împotriva Alinei. Ea, şarpele ăsta
2 frumos ca o poză, trebuia suprimată cu orice risc, cu orice
3 preţ. Dragostea lui Adrian? O să-i treacă, nu putea fi ceva
4 serios. Era doar ameţit, ca după o doză de alcool prea tare,
5 dar până şi din cea mai aprigă beţie tot te trezeşti!
6 — Doamna Yvona? Am recepţionat de la început apelul, nu
7 trebuie să insistaţi.
8 Fără să-şi dea seama, rămăsese cu degetul proptit în
9 butonul soneriei.
10 — Scuzaţi-mă…
11 Venită din lumina puternică a dimineţii de iunie, la
12 început nu distinse nimic. Bâjbâi, apoi luă urma celui care-i
13 deschisese, pe un coridor lung mirosind pregnant a unul din
14 zecile de sprayuri împotriva insectelor, de pe piaţă. Bărbatul
15 deschise o uşă şi îi făcu loc să treacă.
16 Se afla într-o încăpere ciudată, vastă ca un salon de dans,
17 ceea ce şi fusese demult, odinioară, o combinaţie sui generis
18 de dormitor, living-room şi sală de sport. Adică se aflau de
19 toate, răspunzând modului de viaţă al locatarului: şi un pat,
20 şi două fotolii în faţa unui televizor, şi o grămadă de material
21 sportiv. Nu lipseau spalierele, calul, inelele, sacul de box,
22 bara fixă, halterele şi încă o grămadă de aparate a căror
23 destinaţie Yvona n-o ştia.
24 Bărbatul o invită să ia loc şi abia atunci Yvona îl văzu cu
25 adevărat bine. Era un pitic, iar impresia de două jumătăţi
26 străine, îmbinate din greşeală sau capriciu al naturii, era
27 stridentă. Un cap splendid, pe un tors de Hercule. Până la
28 mijloc, o minunăţie de exemplar masculin. Totul se rezema
29 însă pe picioare de maximum patruzeci şi cinci de centimetri,
30 aprecie reflex Yvona, care avea idee de croitorie. Un rest de
31 elementară politeţe o determină să-şi controleze expresia de
32 uimire şi totodată privirea care nu insistă asupra membrelor
33 inferioare încălţate în pantofii unui copil de zece ani.
34 — Luaţi loc, doamnă… Cu ce vă pot fi de folos?
35 Voce fascinantă, baritonală, cu inflexiuni culte şi încă un
36 prilej de mirare pentru Yvona. Cu totul altfel îşi imaginase un
37 killer, preluând clişee de film: figură de brută, privire asasină,
38 carură de om care rupe lanţuri la circ, glas grosolan de
-122-
1
1 persoană agramată.
2 — Domnule…
3 — Iordache, Sică Iordache, o ajută piticul interpretându-i
4 greşit ezitarea.
5 — Nu… adică ştiu… Nu ştiu cum să încep…
6 — Cu obiectul vizitei dumneavoastră. Mai exact subiectul.
7 Cine trebuie suprimat?
8 În loc s-o zăpăcească, întrebarea directă, dură, o făcu să se
9 simtă la îndemână. Un om serios care tranzacţiona o afacere;
10 sec, competent, fără cuvinte de prisos.
11 „În realitate“, îşi zise Yvona, „lipsa de diversitate
12 ocupaţională din trecut ne-a blocat imaginaţia, ne simţim
13 nepregătiţi, percepem greu existenţa unor îndeletniciri mai
14 puţin comune.“
15 — Îmi pare bine că puneţi atât de concret problema. Mi-ar
16 veni greu să vă explic toate circumstanţele care m-au adus
17 până aici, la soluţia extremă…
18 — Nici nu mă interesează, rosti Iordache rece. În
19 concluzie, cine? Nume, adresă, obiceiuri fixe, locuri
20 frecventate sau alte puncte de referinţă, termen maxim de
21 prestare a lucrării.
22 Yvona respiră adânc, adunându-şi toate puterile:
23 — Este vorba despre o femeie. De fapt, un monstru…
24 Îi povesti tot ce ştia despre Alina, din ce în ce mai
25 ambalată, montându-se singură, cheltuind cantităţi de dohot
26 şi otravă. Dacă s-ar fi privit în oglindă, s-ar fi speriat de ea
27 însăşi. O ură densă, hepatică, îi învineţise faţa, emitea grăbit,
28 în cascadă, fără a avea timp să-şi înghită saliva, toată
29 făptura clocotea de o furie vulcanică. Semăna cu…
30 Inutil, Iordache nu găsea nici un termen de comparaţie,
31 fiind convins totodată că nu întâlnise persoană mai încărcată
32 de patimă ucigaşă. În felul lui, era un estet congenital,
33 admira frumosul sub formele lui cele mai variate şi puţinii
34 care ştiau „cum scoate el de o pâine“ ar fi rămas surprinşi
35 văzându-l contemplând emoţionat magnoliile din Cişmigiu,
36 sau dacă i-ar fi cunoscut nevasta… Plictisit, o întrerupse
37 tăios:
38 — Suficient, doamnă, am înţeles. Rămâne să fixaţi
-123-
1 termenul.
2 Yvona îl privi derutată. Era de la sine înţeles că…
3 — Până sâmbătă, normal. Până la cununie…
4 — Mai sunt doar câteva zile. De ce vă deranjează o dată
5 ulterioară evenimentului?
6 — Nu! ţipă Yvona. Nunta nu trebuie să aibă loc cu nici un
7 chip! Înţelegeţi-mă…
8 — Tocmai că nu vă înţeleg deloc. Mi-aţi dat un termen
9 prea scurt. Am nevoie de un timp de prospecţie, acţiunea în
10 sine trebuie pregătită… În fond, ce importanţă mai prezintă
11 faptul că subiectul a trecut sau nu pe la Primărie?
12 Yvona dădu violent din cap, îşi scutură mâinile de parcă ar
13 fi vrut să le zvânte ori să scape de ele:
14 — Nici discuţie, domnule Iordache. Nu-l vreau văduv!
15 Numai asta nu!
16 Piticul o măsură ironic:
17 — Credeţi că fără felicitările Primăriei va suferi mai puţin?
18 Yvona ocoli răspunsul. Handicapatul ăsta n-are idee de
19 psihologie, nu putea pricepe ce uriaşă e diferenţa între
20 moartea iubitei şi cea a tinerei şi fragedei soţii, la câteva zile
21 după nuntă! Chestiune de mentalitate adânc înrădăcinată,
22 dar parcă tragedia se amplifică, se percepe la dimensiuni
23 acute chiar şi de către cei din jur, răposata e automat
24 sanctificată, iar văduvul îi ridică monument cu făclie veşnic
25 aprinsă, ca la Monumentul Eroului Necunoscut. Declară
26 hotărât:
27 — Dacă nu se poate înainte de nuntă, renunţ.
28 Sile Iordache o măsură lung, ca un geambaş sau de parcă
29 ar fi încercat să aprecieze cam câte kilograme trage:
30 — Mde… E un termen care strangulează, presupunând un
31 coeficient de risc mult mai mare şi asta, normal, vă va costa.
32 — Cât?
33 — Dublu.
34 — Adică?
35 — Trei sute de milioane.
36 Yvona înregistră suma, fără să clipească. Nu erau
37 miliardele lansate de Gogu, dar oricum, însemna cam tot ce
38 avea, vânzând desigur şi casa. Dar n-o va vinde, mai exista
-124-
1
1 via de la Huşi pe care putea obţine un preţ bun. În fine, avea
2 când să se gândească la patrimoniu. Important era că-l
3 înduplecase pe pitic.
4 — Primesc.
5 — În regulă. Jumătate din sumă înainte, cealaltă după
6 efectuarea lucrării. Bani cash.
7 Se ridică, dându-i de înţeles că întrevederea a luat sfârşit.
8 Yvona se ridică şi ea.
9 — După cum vedeţi, am acceptat toate condiţiile
10 dumneavoastră. Cred că am dreptul să vă pun o întrebare.
11 — Vă ascult.
12 — Mă surprinde – îşi căuta cuvintele – modul deschis în
13 care trataţi afacerea noastră. Oameni ca dumneavoastră nu
14 se deconspiră, nu-i cunoaşte nimeni…
15 Yvona era o femeie care ştia să umble cu banii, ştia să
16 tragă folos din orice leu. Fără a fi zgârcită, ţinea degetele
17 îndeajuns de lipite pentru ca aceştia să nu se scurgă în van
18 şi, oricum, nu-i cheltuia cu dezinvoltura şi inconştienţa
19 risipitorului. Evenimentele ultimelor săptămâni însă,
20 operând drastic asupra personalităţii ei, o azvârliseră într-un
21 con de nepăsare; se simţea întru totul anesteziată, înflăcărat
22 vie rămânându-i doar intensitatea cu care o ura pe Alina.
23 Dacă manifesta acum oarecare îndoială – legitimă, de altfel –
24 faţă de seriozitatea serviciilor lui Iordache, nu teama că ar
25 putea pierde banii o îmboldea, ci că ar avea de a face cu un
26 impostor şi, în consecinţă, „lucrarea“ nu va fi efectuată.
27 — …kilerii profesionişti, urmă, nu vin în contact cu clienţii,
28 nimeni nu le cunoaşte domiciliul…
29 Un surâs oblic crestă obrazul lui Iordache:
30 — Asta în serialele americane. Nu de securitatea mea
31 trebuie să vă pese, ci de a dumneavoastră.
32 — Ce vreţi să spuneţi?
33 Piticul o privi rece şi declară desluşit:
34 — Într-un încărcător încap mai multe gloanţe. Unul din ele
35 e rezervat limbilor prea lungi.
36
37
38 ***
-125-
1
2 Fusese o zi încântătoare. Era joi şi Adrian calculase că
3 doar patruzeci de ore îi separau de momentul în care nu se
4 vor mai despărţi niciodată. Alina propuse o recapitulare
5 romantică, o raită concretă a itinerarului dragostei lor:
6 Grădina Botanică, Lacurile, Cotroceniul, Monte Carlo din
7 Cişmigiu avanpremieră celui autentic, seniorul de pe Coasta
8 de Azur. Prânziră uşor la Z, miniaturalul restaurant din
9 parcul Tribunalului de care se îndrăgostiseră amândoi, şi
10 achitând nota, Adrian îşi zise că nu şi-ar mai fi dorit (după
11 un duş), decât o siestă de vreo două ceasuri într-o odaie
12 răcoroasă, cu storurile coborâte…
13 Exact în aceeaşi clipă, Alina, proaspătă ca o zorea, propuse
14 cu aerul că i-a venit o idee extraordinară:
15 — Ştii ce? Am chef să cheltuiesc. Hai să dăm o raită prin
16 magazine! Adăugă, clipind ştrengăreşte: Cu mine, n-ai să te
17 plictiseşti niciodată.
18 — Sunt convins, spuse Adrian făcând eforturi să pară
19 entuziasmat.
20 Nu îndrăznea să-i spună că este obosit, nu ajunsese să
21 recunoască faţă de el însuşi „calul ăsta e prea buiac pentru
22 mine!“. Ca cei mai mulţi tomnatici prinşi în tandem cu suave
23 primăveri, îşi propusese performanţe de juvenilitate, atenţie
24 vigilentă vizavi de orice amănunt minus sau plus care ar fi
25 putut-o determina să viseze la prezenţa unui partener mai
26 tânăr… Printre altele, îşi propusese să se trezească
27 totdeauna înaintea ei în vederea unei toalete complete –
28 pastă de dinţi, after shave, pieptene, deodorant – nu-i va
29 ocoli prietenii tineri, nu va respinge petrecerile de noapte, nu
30 se va opune unor capricii sau trăsnăi proprii extremei
31 tinereţi: „Plouă! Hai să alergăm desculţi prin ploaie!“… Sau,
32 „Ninge! Şi ce dacă-i două noaptea! Hai să facem un om de
33 zăpadă!“ Şi, de ce nu?, cam la sfârşit de iunie, când nopţile
34 sunt la fel de înalte şi caste ca şi dimineţile „Hai să furăm
35 trandafiri la Şosea!…“
36 La şapte seara, după o raită nonstop prin magazine,
37 marketinguri, buticuri, orice imobil cu vitrină şi firmă, se
38 întoarseră acasă. Adrian epuizat, ameţit – Alina cu un
-126-
1
1 portbagaj plin de cele mai nesăbuite, absurde, inutile
2 cumpărături: o întreagă menajerie de pluş, cantităţi de
3 carioca, doi bebeluşi gemeni într-un coşuleţ dantelat
4 prefigurându-i pe cei planificaţi pentru la anul (auzind-o,
5 Adrian se îmbujorase ca o tânără logodnică), un set de
6 douăzeci de cuţite cu destinaţie necunoscută din care aveau
7 să folosească mult trei ori patru, o pălărie de grădinar, o
8 cuvertură cu iepuraşi…
9 Alina edifică un maldăr impresionant în mijlocul încăperii,
10 îl vârfui cu cei doi bebeluşi gemeni şi se trânti pe covor,
11 răsuflând mulţumită:
12 — Of! Dar ştiu că am obosit… Am o propunere, Adi!
13 Adrian se sperie. „Doamne, numai de n-ar vrea la
14 discotecă!“
15 — Să fim cuminţi până la urmă! Eu fac un duş şi mă culc,
16 tu te duci acasă la tine şi faci nani…
17 Dacă grija nu l-ar fi tras de poale, Adrian ar fi fost fericit.
18 — Scumpa mea, sunt de acord cu tot ce vrei, dar nu te pot
19 lăsa singură. Credeam că o cunosc pe Yvona, acum însă…
20 nu mai sunt sigur de nimic.
21 — Nu fi copil, te-a speriat Lucreţia.
22 — M-a speriat, peste ce eram eu speriat. Sor’mea nu-i o
23 alarmistă, a trecut prin destule şi nu se pierde uşor… Mi-e
24 teamă să te las singură. Te implor, lasă-mă să dorm aici… Pe
25 canapea. Jur că o să fiu cuminte… N-am să te deranjez nici
26 cât o muscă.
27 Alina îi sări de gât:
28 — Ce mult mă iubeşti tu, Adişor!… Dar Alina te iubeşte şi
29 mai mult! Du-te tu primul în baie şi eu pregătesc o limonadă
30 rece…
31 După ce auzi duşul funcţionând, Alina se repezi la telefon.
32 Aşteptă declicul şi rosti doar două cuvinte:
33 — Mai târziu.
34 Adrian bău cu poftă limonada rece, bine acidulată.
35 Abandonă paharul lângă canapea şi întinse braţele:
36 — Vino puţin la mine. Vreau să te simt aproape…
37 Alina i se cuibări la piept, oftând de plăcere:
38 — Ce fericită mă simt, scumpule… Îmi pare bine că ai
-127-
1 rămas…
2 Adrian, în extaz, îi sărută delicat tâmpla:
3 — Scumpa mea mică… Adorata mea…
4 Pleoapele îi cădeau grele, se simţea moleşit, copleşit de o
5 irezistibilă dorinţă de a dormi.
6 — Nu îmi închipuiam, îngăimă, că sunt atât de obosit…
7 Iartă-mă… Mai stai, nu pleca…
8 Peste câteva clipe, dormea dus. Alina se desprinse uşor. Îl
9 privi zâmbind. De ce când dorm, oamenii par atât de
10 neajutoraţi? O idee neaşteptată o azvârli în mijlocul încăperii.
11 Scotoci în maldărul de cumpărături, găsi iepurele gras şi roz
12 cu şorţuleţ ecosez, îi mângâie urechile; într-una, avea cercel,
13 o inimioară roşie, proaspătă ca un mac abia cules.
14 — Ce frumos eşti tu, băieţaşule!
15 Îl puse în braţele lui Adrian care se încolăciră instinctiv pe
16 trupul dolofan al jucăriei:
17 — Adorata mea, îngână sărutând urechea de pluş… Te
18 iubesc.
19
20 Din prima secundă, înţelesese că cineva umblase prin casă
21 în lipsa ei. Nu era pedantă, dulapurile, debaralele, cămara şi
22 sertarele constituiau exemple de dezordine şi, în acest sens,
23 oricine i-ar fi putut scotoci casa cu certitudinea că Alina nu
24 va sesiza faptul în sine. Avea însă fixaţiile ei adânc
25 înrădăcinate şi orice abatere de la acestea îi sărea violent în
26 ochi, devenea stridentă. De pildă, îi plăcea să trăiască într-o
27 casă cu uşile şi ferestrele vraişte, cu glasvanduri imense,
28 înlocuind zidurile obişnuite între care se simţea prizonieră.
29 Vilele de la malul mării ale americanilor bogaţi, cu giganţii lor
30 pereţi de sticlă, permiţând o privelişte panoramică a
31 împrejurimilor corespundeau, în principiu, ideii Alinei despre
32 ce ar putea să însemne o locuinţă plăcută. Oricum, cu
33 excepţia băii şi a atenanselor, nu suporta uşi închise între
34 odăi, aşa cum o găsise la întoarcere, pe cea de la dormitor.
35 După ce Adrian adormi, făcu un tur superficial al casei.
36 Nu-i era teamă de hoţi; avea lucruri scumpe (exclusiv de
37 ordin vestimentar), dar nu şi valori. Numai un nebun ţi-ar
38 sparge casa doar pentru o poşetă din piele de şarpe sau
-128-
1
1 colecţia de pantofi Mario.
2 În rest, nu avea bijuterii importante, stilul adolescentin
3 respingând opulenţa de podoabe grele, după cum nu ţinea în
4 casă sume mari de bani.
5 Când trecu în dormitor, avea deja o certitudine:
6 necunoscutul – în contextul unei infracţiuni, imaginăm
7 instinctiv un autor masculin – pătrunsese în apartament pe
8 fereastra de la bucătărie. Dând cu ochii de chiloţii însemnaţi,
9 abandonaţi de Gogu pe marginea comodei, realiză ce greşeală
10 comisese păstrându-i. Sentimentul de primejdie imediată îi
11 cuprinse întreaga făptură. Simţea material că păşeşte pe un
12 fir de sârmă, suspendat deasupra unui hău. Trebuia să se
13 mişte, şi încă repede!
14 Puse într-o scrumieră masivă chiloţii făcuţi ghem şi
15 aprinse un chibrit. În câteva secunde, bulgărul de dantelă
16 deveni scrum. Îl împachetă într-o bucată de ziar şi-l aruncă
17 în coşul de gunoi de la bucătărie. Ceva mai liniştită, intră
18 fără zgomot în salon. Adrian continua să doarmă, strângând
19 la piept iepuraşul trandafiriu. Cu aceiaşi paşi muţi, Alina se
20 întoarse în dormitor şi formă un număr de telefon:
21 — Trebuie să te văd la noapte.
22 Făcu un duş şi se culcă pe jos, la picioarele canapelei din
23 salon. Completând un tablouaş înduioşător, ţinea în braţe un
24 baset de catifea portocalie. Adrian va fi impresionat găsind-o
25 acolo, când se va trezi. Adormi, surâsul zăbovind încă multă
26 vreme pe buzele de copil.
27
28 Dincolo de gard, la câţiva metri depărtare, domnul Ionică
29 Manole aştepta enervat cel mai mic semn din partea Alinei.
30 De întors, se întorsese, vezi bine, maşina era parcată în
31 curte, iar mesajul lăsat ar fi alarmat chiar şi un monument
32 de bronz. Nu-şi putea explica în ruptul capului lipsa de
33 reacţie, dar cel mai grav i se părea că el însuşi nu ştia ce are
34 de făcut. Şi asta în clipe de importanţă capitală pentru…
35 Adormi în jilţul din spatele biroului, înainte de a putea lua
36 o hotărâre.
37
38
-129-
1
2
3 ***
4
5 După ce rămase singură, Lucreţia îngenunche la icoana
6 Maicii Domnului din dormitor, rugându-se îndelung pentru
7 sănătatea familiei, îndepărtarea primejdiei şi domolirea
8 vrăjmaşului… Se mai rugă pentru ceas bun la însoţire
9 fericită, nelipsita pâine pe masă şi linişte în cugete. Câteva
10 mătănii vârfuiră ruga fierbinte, după care stropi casa cu apă
11 sfinţită rămasă de la Bobotează. Regretă că nu-i trecuse prin
12 minte să-i dea şi lui Adrian o sticluţă, dar cu siguranţă nu va
13 uita s-o facă la cununie.
14 Lucreţia nu era o bigotă, nici măcar practicantă, pentru că
15 a aprinde o lumânare de Paşte, Crăciun, aniversarea celor
16 dragi sau evocarea răposaţilor din familie nu însemna decât
17 datorie împlinită, impusă de datină. „Aşa face toată lumea,
18 aşa am apucat din bătrâni…“ După şaizeci de ani însă,
19 constatase că de la sine începuse să ţină mai aproape cu
20 biserica. Nu era o femeie proastă, ştia că fenomenu-i perfect
21 explicabil – teama de dincolo regrupează oile Domnului,
22 întorcându-le la supusă ascultărică –, dar prefera să nu
23 adâncească înţelegerea fenomenului, lăsându-se în voia
24 instinctului şi a ceea ce îi dicta sufletul.
25 „Nu cerceta aceste legi…“ şi Lucreţia nici n-avea de gând
26 s-o facă. Ce n-a izbutit să descâlcească o omenire încă de la
27 Adam Babadam, n-o va desluşi ea, Lucreţia Radulian, şi doar
28 un zăpăcit la cap ar încerca. Un fapt însă era cert şi nu putea
29 fi întâmplător. După ce se întorcea de la biserică, o linişte
30 binecuvântată îi stăpânea întreaga făptură. Dar chiar şi după
31 ce se închina la micul altar cu candelă mereu aprinsă, din
32 dormitor, se simţea în bună măsură despovărată de griji şi
33 necazuri. Doar că azi, lucrurile nu se petreceau la fel, ci
34 dimpotrivă, pe măsură ce seara înainta, tupilându-se
35 muţeşte în papuci albaştri prin crăpăturile storului coborât,
36 se simţea din ce în ce mai agitată. Un sentiment de iminent,
37 iminent tragic, îi cuprinse întreaga făptură, dar îşi zise că
38 iminent nu înseamnă şi inevitabil. Oricum, zăbovind aici, cu
-130-
1
1 lucrul uitat în poale sau făcând morişcă pe pântece cu degete
2 nervoase şi tresărind la orice zgomot, nu ajuta la nimic. În
3 primul rând însă, nu mai suporta tensiunea, tic-tac-ul
4 ceasului subliniind aşteptarea – şi măcar de ar şti ce
5 aşteaptă! – iar pe întuneric va fi şi mai greu. O înspăimânta
6 venirea nopţii, cu alaiul ei de angoase, bezna, când neliniştea
7 devine panică iar gândul neguros ia nuanţe de coşmar.
8 Se hotărî brusc, surprinsă că ideea nu-i venise mai
9 devreme. Era total lipsit de raţiune să zacă pe canapea,
10 aşteptând veşti proaste. Când intuieşti o nenorocire, îţi
11 închipui că o poţi preîntâmpina, sau cel puţin poţi să încerci.
12 „Ca să te fereşti“, spunea Adi, „e obligatoriu să ştii de unde
13 porneşte glonţul.“
14 „Orice ar fi, trebuie să dau de Yvona… Chiar astă-seară.“
15 Se năpusti spre telefon. De emoţie, rată numărul. Reluă,
16 încercă de mai multe ori, dar trilul lung nu semnaliza pentru
17 nimeni. Abandonă receptorul şi intră în dormitor să se
18 schimbe.
19 „Mă duc la ea acasă. Trebuie s-o văd, de ar fi s-o aştept
20 toată noaptea pe scări!“
21
22
23 ***
24
25 Când Gogu fugise de acasă, era în clasa a Xl-a şi mai avea
26 câteva luni până să împlinească şaptesprezece ani. Cu
27 impulsivitatea care-l caracteriza – aparentă în speţă, căci
28 decizia o luase de multă vreme gândind minuţios fiece
29 amănunt – hotărî, într-o dimineaţă de primăvară târzie, că a
30 sosit momentul evadării. Din senin, aveau să-şi închipuie
31 mulţi, chiar şi maică-sa, care deşi avertizată în principiu, se
32 aştepta ca Gogu să plece în urma vreunui eveniment
33 neplăcut – scânteie declanşatoare – sau măcar după un
34 scandal de proporţii. Or, nimic ieşit din comun nu
35 intervenise în peisajul cotidian al familiei Tăutu, justificând
36 un act disperat.
37 Acestea se petreceau într-o duminică dimineaţă. Gogu,
38 care cu o seară înainte încă habar n-avea că-i „ultima la
-131-
1 bătrâni“ şi adormise târziu citind „Insula misterioasă“, îşi
2 înjghebă în pripă un mic bagaj în bine cunoscutul fâş de
3 sport pretutindeni prezent, la şcoală, la sport, la ştrand…
4 Schimburi de vară, „că nu m-oi căra cu paltonul“, o pijama,
5 un pulover, actele şi economiile sărăcuţe strânse într-o cutie
6 de Ness Amigo. Pretinse că se duce la ştrand, divertisment
7 căruia Marele Tăutu nu i se împotrivea. Întâi, că era cel mai
8 ieftin, apoi tot nu se omora cărându-şi familia în vacanţe, la
9 munte sau la mare. Gogu încă nu văzuse Litoralul decât în
10 filme, cât despre maică-sa, n-avea să-l vadă niciodată. Verile
11 le petreceau fără abatere la Bucureşti, iar nea Guţă nici nu
12 tânjea după altceva. Dormea cea mai mare parte din zi,
13 deschidea din oră în oră frigiderul după o sticlă de bere, iar
14 seara îşi „omora timpul“ la o tablă sau un şeptic, cu alţii
15 aidoma lui.
16 „La o urmă“, explica, pledând pentru estivalul
17 bucureştean, „nicăiri nu-i mai bine ca acasă şi p’ormă, ce să
18 fac, suntem neam de târgoveţi, nu am rude la ţară.“ Acestea
19 emise cu satisfacţie lăbărţată, ca pe un titlu de nobleţe.
20 Odată, Gogu contrase:
21 — Nu m-ar fi deranjat dacă aveai neamuri la Mamaia sau
22 Sinaia! De ce neapărat la ţară?
23 — D-aia, urlase taică-său, pocnindu-l cu papucul, că nu
24 ne tragem nici din văcari, nici din pescari, nici din ciobani!!!
25 — Mie-mi spui? ricanase Gogu, doar ’telectuali ca matale,
26 şi o zbughise pe uşă, izbutind să evite cel de al doilea papuc.
27 Când ieşise din odaia lui, gata echipat şi realizând că nu
28 încearcă nicibo emoţie la gândul unei lungi despărţiri, poate
29 chiar definitivă, taică-său îl interpelase scurt:
30 — Da’ tu de ce mai cari traista aia după tine?
31 Marele Tăutu era în vestimentaţia rezervată duminicilor de
32 vară – şort maroniu în care fundul mare, de neam prost, se
33 vedea şi mai bine, şi maiou. Bumbacul subţire se mula
34 indecent pe protuberanţele şi denivelările trupului de grăsan,
35 desăvârşind aspectul grotesc. Ca totdeauna, Gogu evita să-l
36 privească.
37 — Cum vrei să mă duc la ştrand? Cu slipul învelit în
38 jurnal?
-132-
1
1 În ochii lui Tăutu se aprinseră sclipiri maliţioase, „stai să
2 vezi ce bancuri fac eu“:
3 — Până la ştrand, te duci mătăluţă acilea la colţ, să
4 cumperi sifoane.
5 După care, râsese singur cam la vreun sfert de ceas.
6 — Nu-ţi iei nimic de mâncare? întrebase maică-sa, într-o
7 doară.
8 — Poţi să-mi dai ceva…
9 Femeia îl privise scurt. De obicei, Gogu refuza. Îl umilea să
10 mănânce din pachete unsuroase, retras undeva la umbră,
11 când toţi băieţii îşi luau gustarea pe terasa ştrandului,
12 comandând mici şi bere la cutie…
13 Îl condusese până la uşă, înghesuind cuvintele într-o
14 şoaptă duhnind a băutură:
15 — Ai grijă de tine, mamă, şi dă-mi de ştire ce faci…
16 Din cealaltă cameră, Nea Guţă îi urase, distrându-se
17 copios:
18 — Vezi să nu te mănânce broaştele p’acolo! Cât eşti de
19 tăntălău…
20 Gogu o luase la sănătoasa, spintecând curtea ca o săgeată.
21 Ochii îi scăpărau de o satisfacţie drăcească.
22 „O să vezi tu la iuţeală cât sunt de tăntălău!“
23 Marele Guţă Tăutu îşi ţinea economiile ascunse într-o
24 cutie veche de ceai, abandonată în debara, crezându-se „oţ,
25 ceva de nemaipomenit!“ Gogu o golise chiar în dimineaţa
26 fugii. Cedând unui impuls de suprem sictir, lăsase în tainiţă
27 o monedă de 100 de lei.
28
29 Gogu plecase de acasă, având în minte harta precisă a
30 itinerarului pe care avea să-l parcurgă. Din economiile lui şi
31 ce umflase de la taică-său, ar fi putut-o duce până la iarnă,
32 dar el intenţiona să trăiască în aşa fel, încât să nu fie obligat
33 „să-şi golească treptat tolba, rămânând pe ultima săgeată“.
34 Întâi, îşi va permite o modestă vacanţă, apoi va găsi ceva de
35 lucru, indiferent ce, în aşteptarea marelui pont, evadarea în
36 Occident.
37 În consecinţă, de acasă ajunse direct în Gara de Nord,
38 unde urcă într-un Personal spre Constanţa, primul obiectiv.
-133-
1 Visa, vis prioritar, să vadă, în sfârşit, Marea şi apoi, ca mulţi
2 alţii, îşi imagina lumea portului ca cea mai propice unei
3 treceri de graniţă clandestine. Tot în port, se găsea mereu
4 ceva de lucru şi mai erau şi CAP-urile, sutele de hectare de
5 livadă care angajau zilieri cu toptanul pe timpul verii, la
6 cules.
7 Aici, la o piersicărie din apropierea Mangaliei, îl cunoscuse
8 pe Sică Iordache, proaspăt ieşit din închisoare.
9
10 Făptura lui neobişnuită îl fascinase de la început. Cu
11 excepţia unui singur exemplar, cunoscut de mai toţi
12 bucureştenii deceniilor ’50-’80, lustragiu la ceasul de la
13 Universitate, om bătrân azi, dacă o mai trăi, Gogu nu văzuse
14 pitici decât la circ. La Sică, îl şoca bizara însoţire dintre cele
15 două părţi ale trupului, complet străine una de alta, capul de
16 tenor de operetă înşurubat pe un tors de atlet, sprijinit la
17 rându-i pe picioarele unui copil nevolnic. Iar când piticul
18 deschise gura, îl lăsă fără grai: o voce caldă, baritonală, cu
19 inflexiuni de catifea, fără umbră de accent proletar, iar limba
20 lustruită de-a dreptul uimea. Gogu n-avusese mulţi dascăli
21 care să se exprime atât de îngrijit, cu fraze rotunde, periate
22 cum nu se întâlnesc decât pe hârtie, arareori însă în vorbirea
23 curentă. Gogu ar fi pariat că piticul e ţapăn şcolit, cu cel
24 puţin o facultate de umanistică la bază. Intrigat, încercă să
25 se informeze, dar oamenii dădeau din umeri. Nimeni nu ştia
26 nimic despre Sică Iordache şi se simţeau foarte bine ca atare.
27 Erau vagabonzi, mai toţi având ceva de ascuns, unii fugiţi de
28 lângă familii, alţii căutaţi de Poliţie ori ca şi Gogu, nutrind
29 gând de ducă; oameni care-şi schimbau culcuşul mai des
30 decât mâncau, străbăteau ţara în funcţie de harta muncilor
31 sezoniere, total indiferenţi faţă de ceea ce se petrecea dincolo
32 de perimetrul îngust al unui interes strict de moment.
33 Indivizi care nu ştiau unde-i va apuca iarna, unde vor
34 înnopta azi, acum, încotro se duc, ce vor face în clipa imediat
35 următoare.
36 Abordat direct – cine? de ce? de unde? – Sică trecea la altă
37 vorbă şi, astfel, Gogu avu ocazia să întâlnească primul om
38 din viaţa lui, cu excepţia maică-sii, căruia nu-i plăcea să
-134-
1
1 vorbească despre el însuşi. Mai constată că în ciuda
2 deficienţei fizice nu avea complexe şi că cei din jur îl
3 respectau instinctiv, fără ca Sică să fi făcut vreo
4 demonstraţie de forţă sau de vreun altceva deosebit.
5 Piticul îl adoptă din prima clipă. Îl luă în baraca şi echipa
6 lui de culegători şi în aceeaşi seară, Gogu îi povesti cu orgoliu
7 abia camuflat – era mândru de el însuşi – aventura în care se
8 lansase doar cu câteva zile în urmă.
9 — Cam asta am bănuit şi eu, spuse Sică, de cum te-am
10 văzut. Ai obrazul rotund, de copil trăit lângă mama lui. De ce
11 n-ai aşteptat să-ţi termini liceul, sau măcar clasa?
12 — N-am mai rezistat, nene…
13 Îi spunea nene, deşi nici piticul n-avea pe atunci mai mult
14 de douăzeci şi şase ori douăzeci şi şapte de ani.
15 — Mi-era c-ajung la crimă. În fiecare zi îmi venea să-l omor
16 şi cred că până la urmă o făceam. Pe cinstite, nu m-a bătut
17 niciodată, dar orice ar fi făcut mă scotea din minţi… Mama a
18 priceput demult schema şi de aia nici n-a încercat să mă
19 oprească.
20 — O femeie curajoasă, aprecie Sică.
21 — Absolut! Vai de capul ei ce-o fi pătimind acuma! Toată
22 vina a căzut pe capul ei, că ăsta a fost bătrânul de când îl
23 ştiu. Că aluneca pe o coajă de măr şi îşi scrântea piciorul sau
24 îi mai trăgea Ceauşescu o duminică lucrătoare, vinovată era
25 maică-mea. Pe capsomanul ăsta nu l-am auzit măcar o
26 singură dată spunând „am greşit“ sau „ce să fac, atâta m-a
27 dus capul, e doar vina mea…“ Nici gând! El, marele Guţă
28 Tăutu, e infailibil. Nu s-ar schimba nici cu Shakespeare,
29 dacă o fi auzit de el! După ce o vedea că i-am umflat şi banii,
30 cred că dă foc la toate cărţile din casă. Nu există pedeapsă
31 mai cumplită pentru maică-mea şi porcul o ştie!
32 — Problema-i alta! Eşti minor, te întoarce înapoi cu miliţia.
33 — Întâi să mă găsească!
34 — Ai toate şansele. Societatea noastră multilateral
35 dezvoltată e aşa fel gândită şi structurată, încât nici o muscă
36 să nu se poată ascunde. Evidenţă şi control absolut asupra
37 fiecărei vieţuitoare e una din regulile de bază ale oricărei
38 dictaturi.
-135-
1 — Puţin îmi pasă! Dacă mă prind, fug iar.
2 Fugise, dar nu din bătătura lui taică-său, ci din ţară. Îl
3 ajutase Sică prin oamenii lui, care, la rândul lor, cunoşteau
4 nişte marinari suedezi.
5 — De ce nu vii şi matale, nene?
6 Piticul surâsese enigmatic:
7 — Pe unde te duci tu, eu am mai fost, aşa după cum unde
8 mă aflu eu azi, ai să mai fii şi tu. E bine să zbori şi sub alte
9 constelaţii. Cine a avut deasupra capului doar Steaua
10 Ciobanului nu ştie mare lucru. Un lucru să reţii: nu tot ce
11 are aripi e bun şi de supă…
12
13 Gogu vânturase lumea, mânat de neastâmpăr sau capriciu
14 de moment (acceptând cele mai diverse şi umile slujbe, pe
15 diferite vase), tentat nu de retribuţie, ci de destinaţia navei pe
16 care se angaja. Despre evenimentele din decembrie ’89 auzi
17 în Ţara de Foc, punctul cel mai depărtat atins în
18 peregrinările sale. Depărtat, desigur, faţă de România la
19 care-şi raporta instinctiv deplasările pe harta lumii.
20 Hotărârea o luă ca de obicei, peste noapte. Curiozitatea şi un
21 dor de ţară spontan şi impulsiv îl trăgeau aţă acasă. Într-o
22 săptămână, era la Bucureşti.
23 Lipsise doar cinci ani, dar lumea i se păru năucitor de
24 schimbată, de parcă soarele ar fi început să răsară de la
25 apus. Lăsase un uriaş târg cafeniu – prea demonetizat în
26 evocările pe temă cenuşiul, care i se părea o culoare de
27 gentleman, faţă de sărăntocul, umilul, modestul şi
28 moşnegescul maro – şi găsise în locul lui un oraş plin de
29 stridenţe, isterizat dar policrom şi care promitea mult.
30 Urzeala dracului, pe Sică îl întâlni chiar a doua zi, pe Calea
31 Victoriei. La vederea siluetei inconfundabile, i se tăiară
32 picioarele de emoţie. De-a lungul timpului, se gândise adesea
33 la pitic, la sofisticata şi totodată impenetrabila lui
34 personalitate, pe care nu o putea desprinde din peisajul
35 Litoralului. Dar să-l găsească chiar aşa, hocus-pocus, cu
36 paşaportul cald în buzunar şi straie păstrând încă mirosul
37 Aeroportului Kennedy, i se părea prea de tot, dacă nu semn
38 de la Dumnezeu.
-136-
1
1 Sică Iordache îi surâse calm, ca de obicei:
2 — Ţi-am spus că te întorci?
3 — Pe ce-ai cunoscut, nene?
4 Piticul răspunse cu acelaşi surâs sibilinic, de acum cinci
5 ani.
6 — N-ai os de vagabond. Pe ăştia îi citeşti după chip… Şi
7 nu-mi mai zice nene. Ai crescut.
8
9 Gogu propuse un aperitiv la prima cârciumă ivită în cale,
10 dar Sică îl invită la el. Aici, Gogu rămase uluit şi îşi zise că
11 probabil pe omul acesta nu va reuşi să-l cunoască niciodată.
12 Era imprevizibil, în nimic nu păstra regulile jocului, pe
13 fiecare centimetru de viaţă părea să se abată de la normal.
14 Casa lui Iordache, alta decât studioul în care o primise pe
15 Yvona, era aceea a unui gospodar chibzuit, pus pe
16 căpătuială. Cam la zece kilometri de Bucureşti, foarte
17 aproape de Palatul Mogoşoaia, Sică ridicase un soi de conac
18 arătos, ceva ciudat între autohton şi – Gogu se putea
19 exprima avizat, ca unul care cutreierase Statele – stilul
20 colonial. Mă rog, fiecare cu imaginea lui despre frumos, dar
21 Gogu se prăpădi dinaintea… nici nu ştia cum să definească
22 exact ce avea în faţa ochilor. Îi zise agricultură intensivă, dar
23 era departe de o etichetare corectă. Bref, piticul, izbutise, la
24 scară redusă, exponate model a diverse ferme: avea şi vie, şi
25 livadă, crescătorie de păsări, vaci cu lapte (de parcă ar exista
26 şi cu benzină), câţiva cai în grajd, seră de legume şi alta cu
27 flori.
28 — Nene! exclamă uluit, al naibii să fiu dacă mi te-aş fi
29 închipuit dând cu săpăliga, porcar, găinar, zarzavagiu… ce
30 mai, peizan procopsit!
31 Iordache râse:
32 — Nu eu dau cu săpăliga.
33 — Îţi mai lipsesc niscai albine, dar vorba aia, damblale să
34 dea Dumnezeu că fani sunt destui!
35 Surpriza cea mare însă abia urma. Perplex la maximum –
36 eventuală reacţie echivalentă poate doar dinaintea statuii
37 Leul începând din senin să ragă – Gogu nu-şi mai putu
38 controla expresia şi rămase cu gura căscată, mostră de lipsă
-137-
1 de tact. Sică se mulţumi să zâmbească discret, proprietar de
2 efect garantat: doamna Liana Iordache lua piuitul.
3 „Cineva e nebun!“, fu prima reacţie a lui Gogu. Ori eu, ori
4 Sică, cel mai sigur – nevastă-sa. Era o femeie superb
5 voluptuoasă, un soi de Junonă à la Mae West, starul cel mai
6 intens visat de flăcăii yankei porniţi să-l răpună pe Hitler,
7 sau mai aproape, à la Anita Ekberg pe vremea când filma cu
8 răposatul Mastroianni Vacanţă la Roma. Părea din toate
9 punctele de vedere de două ori cât bărbatu-său, o frumuseţe
10 triumfală, o puternică Brunhildă, perfectă pereche pentru un
11 Schwarzenegger. Îţi dădea impresia că-l poate ridica cu un
12 singur deget, puşi alături, capul lui Sică i-ar fi intrat cu
13 uşurinţă în subsuoară, ca o minge de tenis.
14 Din clipa în care-l văzuse prima dată, la piersicăria de la
15 Mangalia, Gogu se simţise măcinat de curiozitate. Ar fi vrut
16 să ştie ce hram poartă piticul, cine au fost părinţii lui, cum şi
17 de a ce se juca când era mic, unde s-a şcolit, pentru ce a
18 făcut pârnaie…
19 Dar, realiză privind-o pe nevastă-sa, curiozitate năprasnică
20 încerca abia acum. N-o putea lua de nicăieri, n-o putea situa
21 în nici un compartiment social, cert era că nu întâlnise
22 muiere (feminitatea agresivă a Lianei isca termenul de la
23 sine) asemănătoare şi nici pereche mai originală.
24 Neaşteptatul şi nefirescul, asezonate cu monstruos, fascinau.
25 De la Sică află că e patroana unui sexy club şi Gogu îşi
26 făgădui o vizită în meleag cât de curând. Când Sică o
27 prezentă, femeia dădu din cap cu un zâmbet incert. Nu-şi
28 dezlipea privirea de bărbatu-său, ai fi zis că-l mănâncă din
29 ochi. „O fi vreun atlet la partea artistică“, presupuse Gogu,
30 imaginând pe loc un clişeu porno. Apoi, făcu un efort să-şi
31 desprindă căutătura de mişcarea şoldurilor fastuoase ale
32 Lianei care se ducea să aducă ceva de băut.
33 — Te felicit, jupâne, ai o cucoană de milioane! Să-ţi
34 trăiască, să-i trăieşti, să vă trăiţi!
35 Un surâs cald lumină faţa lui Sică:
36 — Am avut noroc. Nu-i numai o femeie frumoasă, ci şi un
37 priceput om de afaceri.
38 — Peste toate, râse Gogu, nici prea cuvântăreaţă. Asta zic
-138-
1
1 şi eu baftă!
2 Piticul îi îndreptă o privire greu de desluşit:
3 — E surdomută.
4
5 De regulă, o dată cu înserarea, Sică Iordache urca într-un
6 Fiat adaptat anume de italieni pentru handicapaţii
7 locomotori şi în mai puţin de o oră era acasă. Adică la ferma
8 de lângă Mogoşoaia. La Bucureşti înnopta doar reţinut de
9 afaceri importante sau împiedicat de starea timpului. Gogu îl
10 găsi chiar în clipa când, cu geaca trasă pe o mânecă, se afla
11 pe punctul de a părăsi studioul.
12 — Acum, dacă tot ai venit, intră. Bei ceva?
13 — Mersi, nu… Nu vreau să te reţin. Te-ai întâlnit cu
14 nebuna?
15 Piticul dădu din cap, aşezându-se câş pe marginea unui
16 fotoliu. Obosea repede şi, în ciuda exerciţiilor intense,
17 picioarele rămâneau prea firave, nu îndeajuns de puternice
18 pentru a susţine torsul atletic.
19 — Da…, făcu Sică pe tonul lui obişnuit.
20 Adică, fără mirări, fără accidente de entuziasm, ilaritate
21 sau mâhniciuni, şi totuşi, nu monoton. Ai fi zis că mai
22 degrabă omul nu încearcă surprize, totul, indiferent ce, i se
23 pare aprioric normal.
24 — Nu-i nebună, completă, e doar disperată.
26 — Poţi să-i spui şi montegască, asta n-o face mai
27 sănătoasă.
28 — Să te ferească Dumnezeu să adormi pe pernă udă.
29 Admiţând că reuşeşti să adormi.
30 — Nu te contrazic, eşti probabil mai documentat.. Cum a
31 rămas?
32 — Am încheiat târgul.
33 — Mulţumit?
34 — Nu s-a târguit.
35 Gogu începu să râdă:
36 — Şi pe toate gardurile scrie că românii e săraci!… Acum
37 aş bea ceva. Lasă, mă servesc singur.
38 Umplu un singur pahar, Sică nu consuma nici măcar bere.
-139-
1 — Cin-cin! Pentru un tunuleţ nu chiar de lepădat!
2 Piticul râse încetişor, dezvăluind o dantură superbă.
3 — Am făcut vreun banc? se miră Gogu.
4 — De când te cunosc, eşti în aşteptarea unui tun. Te-ai
5 gândit vreodată ce-ai să faci după ce-l tragi?
6 — Asta să-ţi fie grija! Auzi, nene, spuse lăsând paharul pe
7 masă, sunt plin de pofte ca lăcoviştea de broaşte, ca balega
8 de muşte din alea verzi, grase şi scârboase, ca bârsana de
9 păduchi, ca…
10 — De-ajuns, am înţeles! Ştii că din momentul în care ţi le
11 poţi îndeplini poftele nu mai sunt la fel de interesante?
12 Gogu îşi ţuguie buzele, aruncându-i o privire maliţioasă:
13 — Dacă tot e vorba de evocări, hai să-ţi spun şi eu ceva!
14 De când te cunosc, eşti tainic şi filosof. După nişte ani, nu
15 stau să-i număr acum, ştiu despre tine mai mult decât o
16 ţârică. Unde stai, cu cine eşti însurat şi câte ceva din ce
17 învârţi…
18 — Prea mult, surâse Iordache.
19 — Sau prea puţin, atâta cât ai vrut tu. Îţi place să faci pe
20 misteriosul, sau ai alte motive, te priveşte. Dar nu-mi filosofa
21 mie despre deşertăciunea bunurilor ăstei lumi, când ai un
22 ranch cum nu sunt multe în ţară, nevastă-ta în loc să stea
23 întinsă pe recamier poruncind la slugi, duce în spinare o
24 afacere de căpcăun, iar tu îţi mai complici existenţa cu
25 nebune ca Yvona! Per qui, per que? Aud? Măcar să zici că ai
26 copii…
27 Piticul declară calm:
28 — Cu voia Cerului, aşteptăm unul la începutul iernii.
29 — Ei, lasă-mă! se holbă Gogu, întrebându-se în acelaşi
30 moment de ce s-o fi mirând ca boul. Ce legătură au picioarele
31 cu… Exclamă: Acum înţeleg.
32 — N-ai înţeles nimica. Cu sau fără copii, situaţia rămâne
33 aceeaşi.
34 Schimbă vorba, în felul care-l caracteriza. Adică brusc,
35 vedeai plastic virajul brutal, neîncercând nici o clipă să-şi
36 disimuleze intenţia: „Aceasta, sau alta, sunt chestiuni tabu
37 despre care nu sunt dispus să vorbesc.“
38 — De ce ai venit?
-140-
1
1 — Vreau să ştiu ce ai de gând cu dama?
2 Piticul îl privi lung:
3 — Pavelescu a abandonat afacerea. De ce te mai
4 interesează?
5 — Sunt un tip curios.
6 — Mai concret!
7 — Toată tărăşenia asta miroase a posibilă lovitură.
8 — Aha! râse Sică. Afacerea secolului, marele tun!
9 — De ce nu?
10 — Mă duc să arunc o privire în zonă, şi mai vorbim.
11 Se despărţiră în stradă. Urcând la volanul Daciei, Gogu îşi
12 zise că i-ar fi plăcut şi lui să arunce o privire, dar în alt fief.
13 Ar fi dat mult să poată petrece câteva ceasuri nestingherit în
14 biroul lui Sică de la Mogoşoaia. Fără nici o legătură desigur
15 cu SRI-ul, piticului îi plăcea să afirme că ţine o agenţie de
16 servicii speciale. Vag, dar cu atât mai incitant.
17 Amănunt interesant, când se întorsese în ţară, Sică se
18 oferise să-l ajute cu bani, îi pusese la dispoziţie o locuinţă şi
19 o maşină, dar nu-l luase în cooperativă. Contra comision,
20 acceptase de la Gogu unele ponturi, de lucrat însă, lucra cu
21 oamenii lui pe care nu-i cunoştea nimeni. Gogu îi bănuia un
22 evantai de activităţi bizare, deţinând doar două mostre
23 precise: aceea de „producător de imagine“, cea mai inofensivă
24 şi caraghioasă, probabil şi cea de „înger negru salvator“ –
25 crâncenă şi primejdioasă. Ar fi vrut să ştie mai multe.
26 Se uită la ceas, apăsând pe accelerator. Era prea devreme
27 să se ducă la biliard, unde-şi petrecea îndeobşte serile. Va
28 trece pe la locuinţele Alinei şi Yvonei, doar aşa, ca să
29 adulmece atmosfera. Simţea vag că în seara aceasta se va
30 petrece ceva. Ce anume însă, avea s-o afle mult mai târziu.
31
32 În aceeaşi seară, poate noaptea, Yvona dispăru. Ultima
33 persoană care avea s-o vadă era o vecină de peste drum,
34 bătrână ce-şi măcina zilele, anotimpurile, anii, la fereastră.
35 Dar faptul se consumase în amurg, femeia bătea spre
36 nouăzeci de toamne şi nici privirea nu-i era mai proaspătă.
37 Dispariţia fu semnalată o săptămână mai târziu de către
38 colegii de birou. Cercetările Poliţiei nu duseră la nici un
-141-
1 rezultat. Dosarul rămase deschis, dar nu mai figura la
2 „Urgenţe“.
-142-
1
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13 Partea a doua
14
15
16 …ÎNĂUNTRU-I LEOPARDUL
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
1
1
2
3
4
5
6
7
8 După trei luni de zile, adică pe la mijlocul lui septembrie,
9 soţii Radulian se întorceau din voiaj de nuntă. Cutreieraseră
10 zonele turistice de cea mai mare referinţă, zăbovind mai mult
11 în Italia şi, evident, la Paris. Adrian trăise o stare de continuă
12 beatitudine, atingând praguri despre care nici în vise rozalbe
13 nu-şi închipuise că există. Alina, zburdalnică şi policrom
14 veselă, ca un fluturaş, fusese dulce, recunoscătoare şi
15 tandră. Ţinând-o de braţ sau ocrotindu-i umerii, Adrian se
16 simţise mândru ca un păun. Apariţia lor făcea pretutindeni
17 senzaţie. Incontestabil că alcătuiau o pereche reuşită, dar
18 Adrian avea îndeajuns bun-simţ ca să realizeze că el nu făcea
19 decât să completeze un tandem interesant, Alina fiind cea
20 care lăsa oamenii fără grai. La început nedumerit, apoi
21 amuzat, în cele din urmă ajungând să se deprindă, constată
22 că aceasta era reacţia unanimă: oriunde s-ar fi aflat – pe
23 stradă, într-un magazin, bistrou, piaţa de peşte sau la teatru
24 – la vederea Alinei oamenii amuţeau. Iar Alina, amănunt
25 încântător, părea că-şi ignoră propriul efect, că nu observă ce
26 se întâmplă în jurul ei, comportându-se la fel de firesc ca
27 într-o promenadă în doi prin pădurea pustie.
28 Adrian mai fusese la Paris – visul fiecărui valah, încă din
29 adolescenţă – dar parcă acum îl vedea cu adevărat. Observă,
30 chiar cu uimire, că aceleaşi obiective admirate împreună cu
31 Alina trezeau impresii şi amintiri, reverberaţii livreşti rămase
32 mute atunci când le vizitase singur. Cartiere celebre, arena
33 unde evoluaseră atâţia eroi ai lui Balzac, Hugo, Proust,
34 Simenon – aleşi la întâmplare de memoria lui Adrian – îşi
35 recăpătau relieful proaspăt al primei lecturi, stârnindu-i
36 emoţii tulburătoare.
37 Impresia de a se fi născut a doua oară, de a fi subiectul
-146-
1
1 unei noi existenţe, fără nici o legătură cu cea precedentă,
2 exceptând câteva puncte fixe de ordin birocratic, continua
3 să-l însoţească, menţinându-se ferm la aceeaşi cotă. Alina se
4 dovedi o parteneră fermecătoare, o îndrăgostită senină,
5 prevenitoare şi diplomată ca o femeie matură şi amândoi se
6 întoarseră în ţară cu un album de amintiri minunat. Voiajul
7 de nuntă constituise un succes, nu exista nici un motiv ca
8 mariajul să se dovedească a fi altfel.
9 Cumva superstiţios, ştiind – chiar dacă alunga imediat
10 gândul – că nimic nu poate dura ţintuit între aceleaşi
11 contururi şi la aceeaşi intensitate, Adrian încercase să
12 prelungească „lunile“ de miere, propunând un circuit prin
13 America Latină, sau în altă parte, indiferent unde ar fi poftit
14 Alina. Temea instinctiv întoarcerea acasă, îi era frică să
15 întrerupă visul, nu-şi închipuia deloc cum ar putea fi el
16 continuat într-un peisaj cotidian normal, nealimentat de
17 surpriza priveliştii necunoscute, de plăcerea descoperirii
18 amănuntului exotic, de atmosfera proprie provizoratului de
19 vacanţă. Alina se opusese ferm:
20 — Nici aşa, să facem pe turiştii la nesfârşit, nu se poate…
21 — Hai măcar până în Noua Zeelandă, mi-ar face mare
22 plăcere s-o cunosc pe Bella… E caraghios, dar eu n-am
23 cunoscut pe nimeni din familia ta…
24 Fusese remarca Lucreţiei la căsătoria lor: „E ciudat. Fetiţa
25 asta n-ar fi fost mai singură nici ca orfană, crescută la casa
26 de copii…“
27 Într-adevăr, vidul absolut – nu neamuri, nu prieteni – din
28 jurul unei fiinţe atât de deosebite ca Alina stârnea
29 nedumerire.
30 — Măcar o prietenă, o fostă colegă de bancă, mă rog,
31 cunoştinţe de ale părinţilor şi tot trebuia să apară cineva! Ţie
32 nu ţi se pare bizar, Adişor? Jur că o iubesc pe Alina, e o
33 copi… ăăă…. tânără extraordinară, dar mi-e imposibil să
34 nu-mi pun unele întrebări.
35 Adrian se enervase:
36 — Nu-mi pasă nici dacă ar fi fata lui Terente sau nepoata
37 lui Hitler! Încearcă, te rog, să nu-mi strici bucuria.
38 Şi Lucreţia amuţise, cu buzele strânse de teama unor
-147-
1 vorbe necugetate, continuând însă să frământe întrebări: „Ce
2 nuntă mai e aia în trei persoane, de se mirase şi ofiţerul de la
3 starea civilă!… Cum de o zână ca Alina se măritase fără
4 rochie de mireasă! Toate fetele ţin la show-ul ăsta – nunta cu
5 lăutari – adevărat spectacol (în State se fac repetiţii înaintea
6 evenimentului), singurul prilej din viaţă de a fi în centrul
7 atenţiei, de a fi vedetă. Alina însă se mulţumise cu ceremonia
8 de la Primărie, cu o dantelă simplă pe cap, chiar dacă
9 veneţiană, la biserică, apoi o cină, între aceiaşi trei subiecţi la
10 Continental. Cină zornică, grăbită, ca toate actele comise de
11 convenienţă, cu şampania rămasă în sticle spre bucuria
12 chelnerilor. Lucreţia participă cu inima sărită, avea parcă o
13 grijă uitându-se la perechea din faţa ei şi care acum i se
14 părea mai bizară ca oricând, n-avea linişte gândindu-se la
15 Yvona dispărută de două zile…
16 — …Vom avea timp şi de Bella, îi astupase gura cu degete
17 răcoroase…
18 …şi cu unghiile tăiate scurt – amănunt care nu înceta să-l
19 emoţioneze – ca şcolăriţele cuminţi, pianistele şi
20 dactilografele serioase.
21 Adrian încercă să insiste:
22 — Nu crezi că i-ar face plăcere să te ştie lângă ea acum,
23 când aşteaptă să nască?
24 Chipul Alinei se lumină:
25 — Ah, cât de mult o invidiez! Când mă gândesc la primul
26 nostru bebeluş, simt… simt că mi se taie răsuflarea de
27 fericire. Mă tot gândesc la nişte nume de botez, dar nici unul
28 nu mă mulţumeşte… Nu cred că-i sunt indispensabilă Bellei.
29 Dacă avea nevoie de mine, mă chema.
30 Adrian, îndrăgostit ca un nebun, aflat în faza
31 sentimentului total, nenuanţat, când secretul între parteneri
32 este de neconceput, echivalând duplicitatea criminală, rosti,
33 fără să se cenzureze:
34 — Scumpa mea, probabil tu ştii mai bine… Relaţiile dintre
35 fraţi nu sunt totdeauna ceea ce ar trebui să fie. Ca să fiu
36 sincer, m-a surprins că nu ne-a trimis măcar o telegramă de
37 felicitare şi nici tu nu i-ai telefonat de pe unde am fost…
38 Alina îi sări de gât:
-148-
1
1 — Să nu te iei după fleacuri! Noi nu suntem convenţionale.
2 N-am telefonat pentru că n-am avut chef. Ca să fiu sinceră,
3 nici nu mi-a trecut prin cap. Aşa sunt eu, exclusivistă… Ştiu
4 că nu-i bine, dar mă las acaparată, mă devotez unui singur
5 sentiment, iar în capul, în inima, în sufletul, în întreaga mea
6 fiinţă, nu există decât Adi, Adişor…
7 Adrian o strânse la piept, îngăimând sugrumat de
8 dragoste:
9 — O, scumpa mea, abia acum îmi dau seama că am greşit,
10 că nu sunt la înălţimea ta… Eu am sunat-o de mai multe ori
11 pe Lucreţia. Nu-mi imaginam că în asemenea momente nu
12 mai e loc pentru nimeni… Dar a fost ca o datorie, ţine la noi,
13 nu mai are pe nimeni…
14 — Nu te scuza… Există momente când nu te mai gândeşti
15 la nimic altceva decât la propria fericire. Tu ai fost zămislit
16 altfel… Indiferent de moment, eşti incapabil să nu te uiţi
17 peste umăr, la ce ai lăsat în spate. Nu există pic de egoism în
18 fiinţa ta.
19 Adrian îi sărută fiecare deget în parte:
20 — Ce bună, ce înţelegătoare, ce înţeleaptă eşti tu, fetiţa
21 mea!
22 — Tocmai de aceea trebuie să fiu eu egoistă pentru
23 amândoi. Avem o grămadă de lucruri de făcut…
24 Şi începu să enumere, ca o gospodină încercată, ceea ce
25 din partea Alinei, Scufiţă Roşie cu veleităţi de gospodină,
26 stârnea zâmbetul.
27 — Întâi, că trebuie să intrăm într-un normal, să realizăm
28 un ritm al casei, propriu casei noastre… Să ne pregătim să
29 fim părinţi, am cumpărat la Paris un tratat de puericultură…
30 Adrian se amuza în sinea lui. Oamenii făceau şi creşteau
31 copii de milenii, fără să-i înveţe nimeni tehnica.
32 — Vreau patru copii, unul după altul… Cât mai suntem
33 tineri, şi după aia, nu cred că sunt bune diferenţele mari
34 între fraţi. Cel puţin, primul şi ultimul ajung la un moment
35 dat ca doi străini… Şi încă ceva ce nu ţi-am spus până
36 acum…
37 Îl privi dintr-o parte, pe sub genele dese, de parcă ar fi
38 ezitat să vorbească. Adrian îi dădu ghes:
-149-
1 — Spune, scumpa mea. Orice dorinţă de a ta e pentru
2 mine poruncă, fapt împlinit.
3 — La anul, că acum nu mai am timp să mă pregătesc,
4 intenţionez să dau examen de admitere la Facultatea de
5 Drept. Vreau să devin avocat.
6 Luat prin surprindere, Adrian se bâlbâi:
7 — …Ăăă… Şi cum rămâne cu copiii? Ceva aici nu rimează.
8 — De ce? Avem destui bani ca să plătim o tetă, în afară de
9 femeia de serviciu… Înţelege-mă, Adişor, simt nevoia să fiu şi
10 altcineva decât doamna Radulian, să mă împlinesc şi pe plan
11 personal…
12 — Bineînţeles, iubito, îngână aiurit Adrian, cum vrei tu…
13 Era prima oară când o auzea vorbind despre studii
14 universitare şi se simţi brusc cuprins de un acces de ilaritate
15 care jalona dimensiunile ridicolului. Adică el, Adrian, fraged
16 însurat, numai ce ieşise la pensie, în vreme ce Alina, soţia, se
17 pregătea abia de şcoală; un pensionar şi o „şcolăriţă“ sub
18 aceeaşi plapumă, început şi… oricum ai vrea s-o iei, apus de
19 viaţă. Îşi închipui că-i vorba despre un puseu de
20 personalitate, exces de energie neconsumată, act de
21 teribilism specific primei tinereţi, şi simulă că primeşte
22 lucrurile cu toată generozitatea.
23 — Gândeşti foarte matur, scumpa mea, şi te felicit. Înţeleg
24 că ai renunţat la Casa de modă.
25 Alina îşi roti ochii, cuprinzând întreaga încăpere:
26 — M-am gândit să le fac pe amândouă… Nu văd nici o
27 incompatibilitate…
28 — Bineînţeles, se grăbi Adrian să fie de acord.
29 Abia se stăpânea să nu izbucnească în râs. Studentă,
30 patroană, tânără căsătorită şi mămică, toate concomitent!
31 Mai lipsea un loc în Parlament. Bineînţeles, nu se va alege
32 nimic din toate acestea, cu excepţia copiilor, probabil, dar era
33 bine ca Alina să-şi închipuie că poate face tot ce pofteşte, să
34 nu întâmpine nici un fel de obstrucţie şi, în consecinţă, să nu
35 încerce sentimente de frustrare.
36
37 Spre surpriza lui Adrian, intrarea în ritm normal, în ritmul
38 a ceea ce avea să fie de acum înainte viaţa lor, se petrecu de
-150-
1
1 la sine şi chiar din primele ceasuri ale întoarcerii lor. Ar fi
2 jurat că trăise de când lumea în casa aceasta elegantă, cu
3 şase dormitoare, patru oficii sanitare, două sufragerii, salon,
4 bibliotecă şi atenanse bogate, că trăise concret şi nu o dată
5 toate anotimpurile minunatei grădini, că nici un copac, vrej
6 de iederă sau pietricică de pe aleea prunduită nu-i sunt
7 străine. Deşi era încă vară şi puzderia de roze parfumând
8 puternic văzduhul îţi dădea impresia că întreaga grădină nu-i
9 altceva decât o imensă chisea cu şerbet de trandafiri, Adrian
10 şi-o putea lesne închipui în fastuoasa şi foşnitoarea toaletă a
11 toamnei ruginii, în dantelele vaporoase ale primăverii sau
12 îmblănărită de hermina iernii…
13 Fără îndoială că Lucreţia se întrecuse pe ea însăşi. Îi
14 întâmpina o casă pusă pe roţi, unde fiecare amănunt fusese
15 gândit cu meticulozitate: de la patul aşternut la frigiderul
16 plin, de la mâncarea păstrată în cuptor până la grădina
17 proaspăt stropită, de la baia împopoţonată ca o uzină
18 cosmetică la femeia de serviciu simpatică şi de nădejde care
19 avea să vină începând de a doua zi; de la glastrele de flori din
20 toată casa la şampania pusă la gheaţă, la sfeşnicele cu
21 lumânări şi cutia de chibrituri la îndemână, de la cartolina
22 cu litere de aur „Bine aţi venit!“ la… absenţa ei însăşi, a
23 Lucreţiei. Cu desăvârşit bun-simţ şi diplomată, intuise că cei
24 doi, obosiţi şi nerăbdători să se aşeze pe şine, preferau în
25 momentele acelea să fie singuri. Măcar prima seară. În fond,
26 ea, Lucreţia, semnase regia, aplauzele nu mai contau.
27 — Drăguţ din partea ei, aprecie Alina, că ne-a lăsat singuri
28 acum. Ar fi fost obositor… Un musafir chiar din primul
29 moment!
30 Adrian clătină vag din cap. El nu percepea lucrurile la fel.
31 Ţinea sincer la soră-sa pe care în casa lui nu o va considera
32 niciodată musafir, şi nu vedea, dar nu vedea absolut deloc,
33 de ce nu s-ar fi căzut ca Lucreţia, mai ales după efortul
34 depus, să-i fi aşteptat în prag. Nici gând de vizită prelungită,
35 se putea însă zăbovi jumătate de ceas la o cupă de şampanie,
36 de bine aţi venit, de bine te-am găsit şi un mulţumesc…
37 Se gândi să-i dea măcar un telefon, dar uitându-se la
38 Alina, care parcă îl pândea, avu certitudinea că amănuntul în
-151-
1 sine ar deranja-o. Îşi aminti vorbele ei – „există momente
2 când ai dreptul să nu te mai gândeşti la nimeni altcineva în
3 afară de tine“ – şi renunţă. „Făptura asta minunată te
4 iubeşte şi tu trebuie să fii la înălţimea ei. Nu ai voie s-o
5 dezamăgeşti.“
6
7 Lucreţia aşteptă toată seara un apel telefonic. Era o
8 persoană puţin pretenţioasă, nu avusese ocazia în viaţă să se
9 simtă răsfăţată, nu făcea caz de ea însăşi; ştia că nu-i
10 hărăzită rândurilor din faţă şi nu încerca să privească peste
11 capetele semenilor. Se mulţumea să stea în plan secund,
12 topindu-se în mulţimea de feţe anonime şi, o dată acceptat
13 destinul de neînsemnată, nu pretindea nimic, nu considera
14 că i se cuvine ceva special. Comportarea modestă avu un
15 efect neaşteptat şi, fără să ştie, devenise o prezenţă
16 simpatică. N-avea puseuri de orgoliu, oferea oricărui
17 interlocutor o calmă şi egală bună dispoziţie, iar cei mai
18 plăcuţi oameni sunt îndeobşte cei care oferă, fără să aştepte
19 nimic în schimb. Sigur, altfel stăteau lucrurile pe vremea
20 când fusese căsătorită cu Alex. Cu trecerea anilor, Lucreţia
21 înţelese că de fapt nefericitul nu greşise cu nimic. Nu era
22 vina lui că ea îl investise cu însuşiri de arhanghel şi
23 pretinsese ipso facto să se comporte ca atare. Există modele
24 de bărbaţi, care adolescentă nu i-a visat, dar nu şi bărbaţi
25 model. Până s-o priceapă Lucreţia, după ani, Alex ocolise
26 deja pământul, plecat pentru totdeauna.
27 Deşi îşi repetă până la saţ că-i absurd să se simtă jignită,
28 că-i normal ca în balamucul întoarcerii (care balamuc?! totul
29 fusese minuţios pus la punct, trebuiau doar să deşerte
30 conţinutul valizelor în dulapuri) să uite de convenţii (sora lui
31 Adrian, totuşi, o simplă convenţie?), că nu are nici un drept
32 să pretindă un loc în viaţa lor (un mulţumesc – pretenţie
33 extraordinară?), Lucreţia nu se putea împiedica să fie
34 dezamăgită. Se simţea ignorată ca o pereche de ghete vechi;
35 de care-ţi aminteşti într-o dimineaţă de noiembrie cu lapoviţă
36 şi zloată, când ai oră la dentist şi eşti obligat să ieşi din casă.
37
38 Pentru ea, televizorul nu constituia o soluţie, aşa că nu-l
-152-
1
1 deschise nici de astă dată. Emisiunile interesante – patru, cel
2 mult cinci pe săptămână – erau însemnate atent în
3 programul TV, în rest, pur şi simplu uita de aparat; devenea
4 o mobilă, un suport pe care îi plăcea, alături de fotografia
5 înrămată a părinţilor, să aibă totdeauna un mic vas cu flori.
6 Specialiştii interziceau depozitarea oricărui obiect cu lichid
7 pe televizor, dar Lucreţia, în ciuda aparenţelor de femeie
8 blândă, lipsită de accent, avea o gândire independentă şi, în
9 general, îi plăcea să facă şi să dreagă după capul ei.
10 Filmul de pe Acasă – adora melodramele antebelice cu
11 vedete ca Garbo, Charles Boyer, Bette Davis etc. – începea
12 abia la zece treizeci, iar acum nu era nici nouă. Mulţi
13 oameni, când sunt nervoşi, necăjiţi sau cu ochii pe ceas, în
14 aşteptare – telefon, vizită, veste de orice fel – simt un soi de
15 nevoie masochistă de a se apuca să rezolve probleme
16 dezagreabile, şi tocmai de aceea mereu amânate.
17 Lucreţia intenţiona să zugrăvească (n-o mai făcuse de
18 cincisprezece ani şi se întreba dacă nu cumva acesta va fi
19 ultimul remont din viaţa ei), şi în vederea evenimentului era
20 obligată să înceapă să strângă casa. Spre norocul ei, nu se
21 lega de boarfe, nu păstra fiece petic, fiece capăt de sfoară,
22 orice borcan mai drăgălaş, pungă de plastic mai dichisită
23 etc., aşa încât, graţie câtorva saci, se putea debarasa repede
24 de cea mai mare parte din balast.
25 Se decise să înceapă cu vestibulul, unde, pe dulăpiorul cu
26 încălţăminte de iarnă a cuierului, adăsta încă de peste vară
27 un vraf de gazete. Teancul atinsese o înălţime considerabilă,
28 muşcând deja din oglinda ovală şi ameninţa să se răstoarne
29 la orice mişcare mai bruscă.
30 Lucreţia nu le colecţiona, dar depozitase tocmai cu gândul
31 la zugrăvit, să nu ajungă să cerşească prin vecini o bucăţică
32 de jurnal. Din acelaşi motiv, nu anulase abonamentul la
33 România Liberă pe perioada cât lipsise din Bucureşti, rugând
34 poştăriţa să-i lase ziarul, ca şi corespondenţa, la o vecină. În
35 general, se urnea greu de acasă. Bagajul în sine, toate
36 activităţile legate de el îi repugnau şi la fel de puţin îi plăceau
37 surprizele inerente unei călătorii, mai exact spus, unui séjour
38 petrecut departe de casă. O dată trecut de prima tinereţe,
-153-
1 acestea, constatase ea, sunt totdeauna neplăcute.
2 După plecarea Alinei şi a lui Adrian în voiaj de nuntă însă,
3 simţi un neaşteptat dor de ducă. Pentru a-şi da brânci
4 singură, îşi aminti că uneori, dimineaţa, încearcă oarecare
5 jenă în regiunea ficatului. O dată găsit elementul propulsor,
6 conchise că ar fi indicată o cură de ape la Călimăneşti. În
7 treacăt fie spus, în timp de douăzeci şi patru de zile, Lucreţia
8 nu consumă nici doi litri de lichid tămăduitor. Chestiunea o
9 plictisea, ceremonialul plimbării prin parc sorbind cu un aer
10 foarte pătruns din sticluţa prizonieră în chiloţi de piele o
11 făcea să se simtă ridicolă faţă de ea însăşi. Nu avea
12 importanţă că mii de oameni procedau ca atare, că înghiţeau
13 cantităţi de apă infectă încredinţaţi că fiece ingurgitat
14 echivala tot atâta sănătate acumulată, unii consumând chiar
15 dublul prescrierii. Îşi închipuiau că alimentează astfel un soi
16 de cămară, rezervă pe tot anul. Amănuntul nu-i făcea mai
17 puţin caraghioşi, iar cantitatea de inepţii debitate cu ocazia
18 acestor promenade curative o lăsau perplexă; nu-şi
19 imaginase până atunci că există atâţia proşti, dar proşti! pe
20 lume. În realitate, Lucreţia era o femeie sănătoasă tun, iar
21 singurătatea în care se retrăsese după fuga lui Alex o
22 dezobişnuise de banalitatea cetăţeanului comun. Chiar
23 înainte de pensionare, nu întreţinea cu colegii săi decât
24 relaţii strict profesionale şi cum nu avea vocaţia prieteniei –
25 mai exact, nu simţea lipsa prietenilor – iar intimitatea cu
26 vecinii i se părea mahalagească, nu avea termeni de
27 comparaţie. Singurul reper precis rămăsese Adrian care, fără
28 a fi scăpărător, nu era nici imbecil şi, însuşire rară, nu
29 vorbea dacă nu avea nimic de spus.
30 …în primul rând, trebuia eliberat cuierul de ziare. Luă un
31 sac din cămară, îl propti bine între picioare şi începu să-l
32 umple. Se întreba de ce aşteptase să facă vraful cât casa şi
33 nu procedase ca atare de la început. Pe la jumătatea
34 teancului – vâra cu toptanul cam opt-zece jurnale odată – un
35 plic strecurat, uitat probabil între jurnale, se rostogoli pe
36 mozaicul antreului. Lucreţia abandonă sacul şi se duse în
37 dormitor după ochelari.
38 „O scrisoare primită probabil când eram eu la Călimăneşti,
-154-
1
1 şi doamna Ciobanu a uitat de ea… A pus alt ziar peste, au
2 mai trecut o zi, două… De la cine o fi?… Nu, nu Adrian, nici
3 gând… Ei au trimis doar ilustrate…“
4 Un scris necunoscut. Fără expeditor pe verso. Înăuntru, o
5 filă – 22 iunie 1998 – smulsă dintr-o agendă. Fusese,
6 probabil, bănui Lucreţia, prima bucată de hârtie aflată la
7 îndemână. Înainte de a o parcurge, ochii alunecară spre
8 semnătură: Yvona. Sunt în pericol de moarte. Anunţă Poliţia.
9
10 Lucreţia înţepeni, 22 iunie… Seara când, îngrijorată, se
11 dusese la Yvona s-o aştepte pe treptele casei. Pe 24, avusese
12 loc cununia lui Adrian. După care plecaseră toţi, parcă
13 îmbrânciţi, în toate patru vânturile… Trecuseră de atunci
14 peste trei luni şi nimeni nu mai auzise vorbindu-se despre
15 Yvona. Înfiorător de trist, şi inima Lucreţiei se strânse de
16 milă, nimeni nici măcar nu se întrebase ce o mai fi făcând.
17 Parcă nici n-ar fi existat…
18 Lucreţia puse la loc hârtia în plic. Îl lipi de piept, încercând
19 reflex să-şi astâmpere bătăile inimii.
20 — Şi totuşi, ce s-a întâmplat cu Yvona?… Lucrurile nu pot
21 rămâne aşa. A dispărut un om, nu o batistă. Situaţia trebuie
22 lămurită neapărat.
23 Decizia Lucreţiei avea să schimbe multe destine.
24
25
26 ***
27
28 Ce s-a întâmplat cu Yvona? Întrebarea revenea adesea şi în
29 mintea lui Gogu. Soarta ei ca atare îl interesa prea puţin – „o
30 persoană antipatică şi isterică pe deasupra“ – dar era un
31 curios din fire, cu o minte iscoditoare care simţea nevoia să
32 priceapă tot ce se petrece în jurul lui. Curiozitatea nativă
33 amplificată de amănuntul că Sică Iordache era unul dintre
34 titularii enigmei.
35 Se cunoşteau de peste zece ani, dar Gogu nu se simţea
36 mai avansat decât cu un pas sau doi faţă de momentul
37 întâlnirii lor la piersicăria din Mangalia. Poseda doar un plus
38 de elemente de suprafaţă, care în ultimă analiză nu făceau
-155-
1 decât să-i adâncească misterul, ridicând noi întrebări fără
2 răspuns. La abordări directe – „la o urmă, ce soi de afaceri
3 învârţi, jupâne?“ – piticul replica vag şi incitant:
4 — Conduc o agenţie de servicii speciale.
5 Gogu fluierase căpiat:
6 — De alde CIA, Mossad?… Ce vorbeşti, dom’le, uite la
7 chestii din ăştia nu m-aşteptam.
8 Sică zâmbise:
9 — Nu are nimic de a face cu serviciile secrete.
10 — Atunci, cu ce? Înmormântări clasa I, cu dric şi cai
11 mascaţi?
12 — Şi asta. Nu-i uşor să găseşti azi un dric.
13 — Îţi baţi joc de mine.
14 — Deloc. Se trăieşte atât de incomod la noi, consecinţă a
15 îngustării ariei ocupaţionale, la rândul său consecinţă a
16 desfiinţării proprietăţii private, încât nu mai realizăm câţi
17 prestatori de servicii ne lipsesc!
18 — Vorbeşte pe înţelesul clasei muncitoare.
19 — Păi, bag de seamă că ai înţeles. Ai intuit înmormântările
20 cu fast…
21 — Am zis-o la mişto!
22 — Dar ai nimerit-o. Ne ocupăm printre altele şi de aşa
23 ceva. Mai aveam consilieri şi creatori de imagine. Gândeşte-te
24 câţi oameni politici şi de afaceri s-au cocoţat peste noapte
25 unde nici nu gândeau. Dacă se descalţă, mai găseşti urme de
26 balegă între degete şi la călcâie, iar până mai deunăzi se
27 lăsau linşi de limba vacii ca să le stea frizura la horă. Sunt
28 oameni cărora trebuie să le scoţi scobitoarea din colţul gurii,
29 şi din vocabularul diurn apelativul fă. Fă, în loc de doamnă
30 sau domnişoară. Dar ei mai au nevoie de familie, de străbuni.
31 Le punem la dispoziţie, pentru mari ocazii, părinţi, unchi,
32 mătuşi – persoane de indiscutabilă distincţie, cu maniere
33 dinaintea cărora s-ar înclina şi un mareşal de palat…
34 Gogu îi îndreptase o privire subţire, sclipind de maliţie:
35 — Chiar aşa de tâmpit mă crezi, ca să înghit iordane din
36 astea? Vrei să mă convingi că prinseşi cheagul de faţă – şi
37 desemnase cu un gest larg cuprinsul „moşiei“ – cu poveţe de
38 bune maniere franţeze şi figuraţie distinsă? Ştiu că nu-s
-156-
1
1 vreun cărturar ca matale, dar nici cu puţica şi lopăţica nu
2 mă mai joc pe nisip.
3 Sică se crispase. Nu-i plăceau cuvintele vulgare. Pusese
4 punct discuţiei, declarând vag, în stilul propriu:
5 — Mai există, desigur, şi alt soi de activităţi.
6 Una din ele se referea la înlăturarea persoanelor
7 indezirabile din calea clienţilor ambiţioşi sau şantajaţi, dar
8 despre acest gen de operaţiuni Gogu avea să afle mai târziu.
9 Cu totul întâmplător însă, obţinu informaţii interesante
10 despre „geneza“ şi evoluţia lui Sile. Şi asta unde se aştepta
11 mai puţin, în portul New York. Bătea de câteva zile docurile
12 sperând să găsească un pont, respectiv un vas cu destinaţia
13 Australia, pe care s-ar fi putut eventual angaja. Românii,
14 oriunde s-ar afla, se recunosc imediat între ei. Bineînţeles,
15 principiul funcţionează doar dacă respectivul n-a părăsit
16 meleagul natal de prea multă vreme şi, mai ales, dacă n-a
17 prins cheag – ăsta schimbând imediat alura – în ţara de
18 adopţiune.
19 Era o dimineaţă mohorâtă, cu ploaie căldicică şi lipicioasă.
20 Rezemat de un container de gunoi, la adăpostul unei streşini,
21 Gogu fuma furat de gânduri. Un glas mucalit îl apostrofă:
22 — Ce faci, bădie? Acasă ţi-s boii?
23 Prima reacţie a lui Gogu fu aceea de iritare, cineva îi
24 „deranja“ plictiseala. „Hai sictir, ce-ţi pasă?“, dar nu emise
25 mai mult de o silabă dezmeticindu-se brusc. I se vorbise
26 româneşte.
27 Aşa-l cunoscuse pe Florică. Era un omuleţ cam la
28 patruzeci de ani, sfrijit, cu o faţă inteligentă şi boţită ca a
29 unui cimpanzeu. Figură tipică de pierde vară simpatic, unul
30 din pietonii ce trec prin viaţă fără domiciliu, fără familie, fără
31 destin. De altfel, ăsta îi şi era statutul aici, printre yankei, de
32 „om al străzii“, trăind din te miri ce, dormind te miri unde,
33 client permanent al cantinelor şi adăposturilor pentru
34 vagabonzi.
35 Gogu se interesase amuzat:
36 — Pe ce mă cunoscuşi, nene, că sunt românaş?
37 — Pe ţoale, pe muian şi pe păr. Eşti ras, tuns şi frezat, ca
38 pă vremea lui Ceauşescu. Nu tu plete, nu tu barbă, nu
-157-
1 cercel. Iar mandea are nas.
2 De fapt, de la nas i se trăgeau toate necazurile, avea să afle
3 Gogu. Bişniţar mărunt din Constanţa, avea impresia că-şi
4 iroseşte în van talentele, că în el moare un escroc de talie
5 internaţională. Fler avea, dibaci era, ideile nu-i lipseau, mai
6 mare păcatul să se cheltuiască în găinării cu chewing-gum şi
7 brichete ieftine. Visa anvergură şi… „asta e, bădie, mă
8 credeam cu ştofă de caid, am venit acilea să-i învăţ meserie
9 pe draibării lor! Vezi dumneata, omul e bine să-şi cunoască
10 hotarul. Eu dacă nu mă semeţeam, eram azi franzelar
11 procopsit la Constanţa! Dormind aici, pe sub poduri, am
12 priceput că nu tot ce-i arătos la tine acasă e frumos şi-n altă
13 parte.“
14 — Cel puţin, nu-ţi pare rău că n-ai încercat. La urma
15 urmei, de ce nu te întorci în România?
16 — Cum, suflete? Înot? De unde bani de Boeing?… Dar,
17 conchise cu nepăsarea caracteristică vagabondului faţă de
18 tot ce depăşeşte viitorul strict imediat – supa şi culcuşul din
19 astă seară – şi cu aversiunea la fel de caracteristică de a lua
20 decizii ferme, oi vedea mai încolo ce oi face… Era unul la
21 Constanţa, deştept, spaima iadului! Ce scăpăra ăla, ce da din
22 el, ce Biblie în capul lui, te prăbuşeai în izmene! Nimicarniţă
23 erai în faţa lui… Mi-a zis că nu-i de mine cărăbăneala. Zicea
24 ăsta, adică Sică, bani n-ai, relaţii n-ai, graiul nu-l cunoşti, de
25 la ce capăt începi?
26 Gogu tresări şi-l privi cu atenţie:
27 — Sică ai zis sau n-am auzit bine?
28 — Da, Sică piticu’. E pitic de-adevăratelea!
29 Gogu, vrând să se încredinţeze, preciză:
30 — Te referi la Sică Iordache, un pitic din Constanţa…
31 — Ăla e, neamule, că nu-s doi ca el! Zi, îl cunoşti şi
32 ’mneatale… Ce ţi-e şi cu viaţa asta, domnule, comentă
33 filosofic, uite cum stăm noi aciia la New York, doi străini la
34 întâiaşi oară, şi ne înconversăm despre Sică Tropicalu’,
35 draibăr din Constanţa!
36 — De ce-i zici Tropicalu’? întrebă Gogu râzând.
37 — Cică are dambla la papagali, face colecţie, şi unde a
38 lucrat mereu pe Litoral.
-158-
1
1 Apoi, la o sticlă de rom, doi hamburgeri şi o pungă cu
2 cartofi prăjiţi, Florică fericit de ospăţ chilipir, îi povesti tot ce
3 ştia…
4 Că de fapt, nimeni nu ştia totul despre pitic. Abia-şi
5 cunoştea părinţii, crescuse – umbla zvonul – la casa de copii.
6 A stat acolo până la optişpe ani. Mereu singuratic, mereu
7 ciudat, tot cu nasul în carte, n-a legat prieteşug cu nimeni.
8 Cât a fost la orfelinat, a terminat liceul. Florică e la bază,
9 electrician, de aia ştie. Adică, îl chemau la casa de copii ori
10 de câte ori aveau necazuri, la o nevoie face şi pe instalatorul.
11 Asta cu picioare retezate, că aşa pare Sică, o cruce de bărbat
12 scurtat de gioale, i-a atras atenţia. A întrebat şi el, ce şi cum.
13 P’ormă, s-au cunoscut mai bine.
14 — Da’ puşcărie de ce-a făcut? se interesă Gogu.
15 La precis, nu ştia nimeni. Gura lumii multe macină, dar
16 despre Sică îndeobşte circulau zvonuri, care mai de care. Iar
17 Sică, dacă Gogu îl cunoaşte, a băgat de seamă că nu dă
18 niciodată seama despre el, e gură cusută cu aţă, mai mut ca
19 plătica. Unii ziceau că are facultăţi, alţii c-ar fi fost
20 condamnat pentru viol, cei mai mulţi că-i sectant, nu se ştie
21 bine ce hram, iar Ceauşescu nu-i ţinea lângă inimă pe ăştia
22 cu biserica şi cu sectele, pe-o nimica ţi-i băga la incubator…
23 Până la urmă, naiba ştie, dar ceva tot o fi, l-a auzit şi el,
24 Florică, pe pitic spunând că „a primit învăţătură din
25 Înălţimile Cerului…“
26 Gogu rămăsese pe gânduri, nu prea lămurit, renunţând în
27 cele din urmă să înţeleagă ceva. Prea era departe Sică, îi
28 despărţea un ocean şi ăsta schimbă dimensiunile tuturor
29 problemelor, iar el avea altele în cap, canguri şi fluturi
30 albaştri… Acum însă, obsedat de dispariţia Yvonei, ar fi vrut
31 să ştie mai multe, să poată cotrobăi prin tainiţele piticului, să
32 descopere ceea ce acesta ascundea cu atâta străşnicie.
33 La vreo săptămână după căsătoria lui Radulian, Gogu îl
34 vizitase în mod special la studioul din Bucureşti, curios să
35 afle de la pitic sfârşitul tărăşeniei.
36 — Cum s-a terminat până la urmă?
37 — Bine, răspunse placid Sică.
38 — Ce ’nseamnă bine? I-am văzut pe porumbei, vii şi
-159-
1 nevătămaţi. Cum ai liniştit-o pe nebuna aia?
2 — Conform înţelegerii noastre, nu am obligaţia să-ţi relatez
3 rezultatul celor întreprinse de mine. Printre altele, sunt ţinut
4 de secretul profesional.
6 — Lasă-te, domnule, de flashuri! Te crezi la o conferinţă de
7 presă? În definitiv, Yvona a fost clienta noastră, noi ţi-am
8 făcut tira, e firesc să mă intereseze soarta ei.
9 — Fă-i o vizită.
10 — Dacă-mi dai noua ei adresă, plec în pas gimnastic. De o
11 săptămână, nu răspunde nici la uşă, nici la telefon, n-a mai
12 văzut-o nimeni.
13 — La serviciu ai încercat?
14 — Mi s-a spus că e în concediu.
15 — Atunci ce mai vrei? E limpede ca apa de izvor.
16 — Hm, doar că pe mine nu mă convinge. Aşa cum am
17 văzut-o eu ultima oară, femeii ăsteia nu-i arde de nămol,
18 alpinism sau biberoane, că veni vorba, cu apă de la Izvorul 3.
19 Ştii, adăugă visător, înclin să cred că nu mai e printre cei vii.
20 Cine să-i fi făcut felul?
21 Zâmbea parşiv, cu tâlc. Sică îl aţinti cu o privire opacă,
22 declarând fără nuanţe:
23 — În locul tău, aş fi atent la ce, şi în faţa cui vorbesc.
24 Promiteai mai mult când erai puşti. Dacă mai ai ceva să-mi
25 spui… că eu am treabă.
26 Gogu intră în panică. Nu era recomandabil să te ai rău cu
27 unul ca Sică. În plus, dibaci şi discret, te puteai bizui pe el la
28 o nevoie.
29 — Stai blând, jupâne, n-am vrut să te supăr. M-am
30 interesat şi eu ca tot omul curios. Nu mă bag în treburile
31 nimănui… Sărutări de mâini coanei Liana.
32 — Am să i le transmit mâine, rânji piticul. Noaptea asta
33 rămân în Bucureşti.
34 Fără să-şi ridice ochii, Gogu îi simţi privirea grea,
35 concentrată. Încercă să pară nonşalant:
36 — Eu mă reped la Ploieşti. Dacă ai ceva de transmis…
37 — Am telefon, spuse Sică, pe acelaşi ton lipsit de nuanţe.
38
-160-
1
1 Gogu îl părăsi îngândurat. „Mă încearcă! Dacă ăsta
2 doarme la Bucureşti, dorm şi eu în Beverly Hills, în braţele
3 lui Cindy Crawford. Pezevenchiul a mirosit că vreau să bag
4 un far la conac şi mi-a aruncat o nadă. Vezi, Doamne, azi
5 pisica nu-i acasă, trage-i tu un rock pe masă! Eu dau năvală
6 în meleag, şi ăsta, la pândă, mă scoate cu strecurătoarea din
7 oală… Fii pe pace, milord, o descindere la moşie tot fac eu,
8 dar nu azi, când vrei matale, ci când poftesc eu…“
9 Jucă mai multe partide de biliard la Pumnul şi cracul, un
10 club de karatişti, după care se duse acasă. Îşi prepară un
11 Gin Fizz şi adormi în faţa televizorului.
12
13 La cel de al doilea cântat al cocoşilor, Sică abandonă
14 veghea. Poate că el îl supraestimase pe Gogu,
15 împrumutându-i gânduri şi intenţii peste posibilităţile lui. În
16 orice caz, problema rămânea deschisă. Intră tiptil în
17 dormitor. Precauţie ridicolă aparent, ţinând seama de
18 infirmitatea Lianei. Şi totuşi, ea îi simţea imediat prezenţa,
19 motiv de veşnică satisfacţie pentru pitic. Pe femeia aceasta
20 splendidă o iubea din tot sufletul, era singura fiinţă în care
21 avea încredere desăvârşită. Îi trecu delicat braţul peste piept,
22 ocrotind-o ca pe un copil. Liana scânci în somn şi Sică o
23 sărută la fel de delicat pe tâmplă, mulţumindu-i lui
24 Dumnezeu. Se simţea fericit.
25
26
27 ***
28
29 De la o vreme, cam multicică, socotea Margareta,
30 menajera, domnul Ionică Manole lâncezea. Zăcea şi lâncezea.
31 Când nu era în pat, era în jilţ, cu ochii beliţi în tavan şi o
32 carte uitată în mână. Rămânea aşa cu ceasurile, după care
33 începea să moţăie, apoi adormea. După somn, mâzgălea ceva
34 la birou, trebuşoară anevoioasă, gândea Margareta scoţând
35 zilnic din casă două făraşe cu ghemotoace de hârtie. Când
36 ostenea, se proptea la fereastră, unde iar înţepenea până la
37 ceasurile de masă. Femeia îşi amintea cum până mai deunăzi
38 îşi râsese de el că ’nebunise la ceafă cu veşminte de lux, două
-161-
1 bărbierituri pe zi şi floricică la butonieră. Acum, îi părea rău,
2 ar fi dat zilele înapoi, mai bine smintit decât mort cu ochi
3 care văd şi inimă care bate. Din fire bătrânul nu era vorbăreţ,
4 dar faţă de ce se petrecea acum, muţeniei de odinioară îi
5 puteai zice tolocăneală de coţofană. Cât priveşte mâncarea,
6 păcat de muncă şi parale! Farfuriile rămâneau pline, după
7 trei înghiţituri, Manole lepăda tacâmul şi se ridica de la
8 masă. Ea, Margareta, ajunsese să sature toţi câinii din
9 cartier. Miercuri ce-a trecut, ba nu, marţi a fost, n-a mai
10 îndurat şi i-a zis-o de la obraz:
11 — Don’ Preşedinte, dumneatale vreai să mori? Spune-mi
12 să ştiu şi eu la un fel, să grijesc de nucă, a sărit din şapte’j
13 dă mii, au ’nebunit şi hoţii ăştia de ţărani!
14 Bătrânul îi întorsese o privire ca din alt tărâm:
15 — Nucă?! Ce-ţi veni cu nuca, femeie? N-am chef şi nici
16 dinţi de baclava…
17 Şi dintr-o dată… Doamne, că mari-s minunile tale! Erau
18 ceasurile două, Margareta spăla vasele în bucătărie,
19 ascultând radioul, da, da, chiar azi, numai ce se trezeşte cu
20 don’ Manole în prag, vioi ca un sticlete şi fericit ca unul ce
21 merge la nuntă:
22 — Ce te cruceşti, femeie, că nu-s Sfântul Neculai. Uite – şi
23 puse pe masă o listă – dacă eşti bună, înainte de a pleca,
24 treci pe la Market şi cumpără ce ţi-am scris eu… Adică, du-te
25 chiar acum, nu mai zăbovi.
26 — Dacă ai oaspeţi, spuse Margareta răpusă de curiozitate,
27 rămân până diseară, că nu te descurci dumneatale singur.
28 — Nu, nu, se sperie bătrânul, ştiu eu şi singur ce am de
29 făcut. Şi nu uita de flori, parcă n-am trecut pe listă…
30 Negreşit flori, un buchet aşa, mai mare şi frumos! Lasă acum
31 oalele şi du-te că n-am vreme de taclale. Uite aici banii, ai de
32 o bere şi pentru omul dumitale.
33
34 Conform impresiei domnului Ionică Manole, Alina sosi
35 punctuală ca un Schafhausen (ca deziderat, echivalentul de
36 odinioară al Rollexului de azi), însorită ca însăşi primăvara,
37 jucăuşă ca o veveriţă, frumoasă ca duminica Paştelui,
38 spontană ca valurile dantelate ale mării. După cum explicase
-162-
1
1 la telefon, înainte de a o închiria, vroise să arunce o privire
2 prin casă, prilej minunat de a-l vedea şi pe domnul Manole.
3 Puţini sunt prieteni adevăraţi şi vecinătatea lui era singurul
4 lucru pe care-l regreta în noua locuinţă.
5 De la prima privire, Alina înţelese că vizita ei constituia
6 pentru bătrân un eveniment şi o sărbătoare. Tremurând de
7 emoţie, o aştepta în cel mai frumos costum din garderobă,
8 emoţie se citea şi în privirea scânteietoare, dar cel mai
9 concret în cele două crestături însemnate pe obraz de
10 aparatul de ras şi o mână nesigură. Înduioşător omagiu –
11 garoafa de la rever, arborată în cinstea ei.
12 Înregistră cu aceeaşi plăcere şi celelalte indicii de „în
13 aşteptarea oaspetelui drag“: orgia de dulciuri, serviciul
14 scump de cafea, linguriţele de argint, cele două glastre cu
15 flori. Cu spontaneitatea care-i caracteriza fiece gest, care-l
16 cucerise din prima clipă şi pe Adrian, una din principalele ei
17 seducţii, îi încolăci gâtul şi-l sărută zgomotos pe amândoi
18 obrajii.
19 — Cum aţi ghicit că mă dau în vânt după ecleruri?
20 Ionică Manole, topit, se bâlbâi neştiind ce spune:
21 — Tuturor copiilor le plac… prăjituri cu cremă. Aşa cum
22 nu le place spanacul, n-am întâlnit nici unul să-i placă…
23 — Mie nici acum nu-mi place şi nu mai sunt copil.
24 — Ba da, ba da, îngână bătrânul, sunteţi un copil foarte…
25 foarte… se înecă în noianul de adjective care-i năvăleau în
26 minte, alegându-l pe cel mai idiot: …un copil foarte cuminte.
27 — Nu chiar foarte, foarte, se alintă Alina, dar destul… Vai,
28 ce de bunătăţi!
29 Ignorând serviciul de dulciuri, luă sans façon o prăjitură
30 din care muşcă zdravăn, umplându-se de cremă. Manole o
31 urmărea cu deliciu, spunându-şi că nu mai trăise în viaţa lui
32 asemenea momente de extaz. Iar când Alina, cu gura plină –
33 de ce la ea dă spontaneitate şi apetit de fetiţă, ceea ce la altul
34 ar fi taxat drept flagrantă lipsă de maniere? – articulă
35 năbuşit, cu cremă şi frişcă, „staţi puţin, am o surpriză“,
36 Ionică Manole se simţi invadat de regrete. De ce oare nu
37 terminase poemul dedicat Alinei? Îl închipuise elegant legat
38 în piele vişinie, cu dedicaţia şi canturile de aur. Plecarea
-163-
1 neanunţată şi prelungită a Alinei îl demobilizase însă, iar
2 acum nu i-ar fi putut oferi decât o pagină de ciornă muncită
3 în sudori, plină de tăieturi şi abia lizibilă.
4 Alina scoase din sac un văsuleţ de porţelan. O amforă nu
5 mai înaltă de zece centimetri, o miniatură ca pentru o casă
6 de păpuşi, cu pântecele presărat de inimioare roşii. Pe partea
7 cealaltă, dădeau bună ziua câteva firicele de miozotis.
8 — Staţi puţin, încă nu-i gata!
9 Cu mişcări de baletistă – i se părea lui Manole – rupse tija
10 unei garoafe, o echilibră în văscior şi i-l întinse cu reverenţă:
11 — Ca să ştiţi că sunteţi prietenul meu cel mai drag, şi
12 oriunde m-aş afla, nu vă uit. L-am cumpărat la Capri, special
13 pentru dumneavoastră.
14 Pe bătrân îl podidiră lacrimile.
15 — Nu ştiu ce să zic… Sunt, mă simt nevrednic de atâta
16 cinste… Dar şi eu… o să vedeţi… Am fost foarte îngrijorat. Mi
17 se părea că cineva v-a pus gând rău, că vă urmăreşte, dar
18 n-am reuşit să vă contactez…
19 Alina îl privi impresionată:
20 — Sunteţi exact ca Adrian, soţul meu. Din nimic îşi face
21 probleme. Degeaba îi spun că sunt destul de mare ca să-mi
22 port singură de grijă.
23 Ionică Manole înghiţi în sec:
24 — V-aţi căsătorit?!
25 — Dar bineînţeles, şi îi arătă mândră verigheta. Adrian
26 abia aşteaptă să vă cunoască.
27 — Şi eu, spuse bătrânul luat prin surprindere, va fi o
28 onoare…
29 De ce oare ziua pierduse din lumină? Doar nu fusese atât
30 de nebun, să-şi închipuie măcar un moment… era o copilă…
31 cerculeţul acela de aur însă… Nu, hotărât, asemenea gânduri
32 nu-l onorau. Ea rămânea fecioara lui de vis şi visele nu i le
33 putea lua nimeni.
34 — Cu… cu ce vă pot ajuta?
35 Alina îl certă cu degetul:
36 — Întâi, că v-am mai rugat să-mi spuneţi pe nume şi fără
37 dumneavoastră. Pe urmă, de ce toţi oamenii îşi închipuie că
38 nu-i cauţi decât dacă ai vreun interes? Am venit să vă văd şi
-164-
1
1 atâta tot. Mi-a făcut plăcere.
2 — Iartă-mă, se sperie bătrânul, n-am vrut să te jignesc.
3 Oamenii sunt aşa cum sunt. Nici răi, nici buni… dar parcă
4 mai mult răi. Mă… mătăluţă – găsi un termen de mijloc,
5 tranzit până la deocamdată prea directul tu – eşti prea tânără
6 ca să-i cunoşti. Te-a ocrotit tinereţea… presupun că şi
7 familia, nu-i aşa, dar lumea arată altfel.
8 — La fel vorbeşte şi Adrian, râse Alina… E grozavă indiana
9 asta, dar parcă mai mult mi-a plăcut eclerul.
10 — Mai ia, te rog. Uite, te servesc eu…
11 Ca aproape toţi cei care o cunoşteau, în sinea lui se
12 minuna înduioşat: „Ce copilă fermecătoare! Ce păcat că o să
13 crească!…“
14 — Mulţumesc. Termin prăjitura asta şi gata! Trebuie să
15 plec…
16 Bătrânul încercă să tragă de timp:
17 — V-aţi hotărât deci, să închiriaţi casa. Un gest foarte,
18 foarte cuminte. Aţi găsit pe cineva?
19 — Avem mai multe oferte, dar o aştept pe cea mai
20 simpatică. Vreau să spun că îmi place să am de a face cu
21 oameni simpatici. Indiferent de natura relaţiei. De exemplu,
22 vânzătoarea de la pâine e o rea şi o scârboasă. Nici nu calc
23 prin prăvălia ei. Are însă nişte croissanţi grozavi, aşa că se
24 duce Adrian să cumpere… Mai vin pe la dumneavoastră, să
25 ştiţi, dar şi dumneavoastră trebuie să ne vizitaţi. Ce vă place
26 mai mult şi mai mult?
27 Luat pe nepregătite, Manole mărturisi:
28 — Boules de neige…
29 — Lapte de pasăre, râse Alina, ca bebeluşii.
30 „Ca şi ei, n-am dinţi“, dar avu atâta minte să-şi păstreze
31 gândul pentru el.
32 După plecarea Alinei, se întinse pe canapea şi începu să
33 viseze. O expresie de beatitudine stărui îndelung pe chipul
34 vârstat de ani, şi chiar se simţea fericit. Pentru prima oară
35 după ieşirea la pensie, simţea că bătrâneţea lui capătă un
36 sens, că-i altceva decât o ultimă haltă înainte de inexorabil.
37 Poate că Adrian e o persoană frecventabilă, urbană şi el nu
38 cerea mai mult. Ar fi plăcut să aibă o familie acum, la
-165-
1 bătrâneţe, îşi imagină chiar un tablou idilic, într-un interior
2 intim, cu foc viu în cămin. Bărbaţii joacă un tabinet cuminte,
3 Alina cântă Chopin la pian, ştiind că asta-i slăbiciunea lui, a
4 lui Ionică Manole, dincolo de ferestrele oblonite urlă
5 viscolul… Într-un târziu, adormi, adăugând în minte stihuri
6 poemului întrerupt… Din înălţimea albastră, noaptea
7 pogoară, pe umerii de fecioară, stele se aprind, pentru tine
8 zâmbind, îngeri dulci sosesc în papuci, somnul să-ţi
9 ocrotească, pe tine să te privească. Luna…
10 Când se trezi, luna se căţărase în creştetul cerului.
11 Versurile le uitase, furate de somn. Ce păcat… Garoafa de la
12 butonieră se ofilise. Bău un pahar cu lapte şi se culcă.
13
14
15 ***
16
17 Adrian se simţea trăind într-un mirific pastel. Totul în
18 jurul lui era frumos, însorit, feeric colorat. O toamnă de aur
19 binecuvânta oraşul, glastra cu trandafiri sângerii de pe
20 consolă se încadra perfect, cu relief, în ambianţa
21 dormitorului imaculat, micul orologiu ticăia dulce zvonind
22 dimineţi de odinioară, dar şi zilele blânde ce aveau să
23 urmeze, el însuşi era fericitul şi pentru totdeauna sclavul
24 celei mai minunate zâne ce se iscase vreodată pe faţa
25 pământului.
26 Ar fi băut un suc de portocale rece, dar toropeala, o
27 toropeală minunată, îl ţintuia în aşternutul de atlas. De la o
28 vreme, îi plăcea să lâncezească în pat, descoperind
29 voluptatea lenevitului până spre amiază, pe care nu-l
30 cunoscuse altădată nici în vacanţe. Dar câte încă nu
31 cunoştea el pe atunci! Nici plăcerea unui costum bine tăiat,
32 nici graţia unui peisaj pandant firesc stării lui de spirit, nici
33 confortul unui interior rafinat, nici ce mare minunăţie
34 săvârşise Dumnezeu iscând femeia, nici patima nopţilor
35 încleştate, nici, nici…
36 Arar însă îl străfulgerau puseuri de autonemulţumire.
37 Decisese înainte de căsătorie că oricât de luminoasă şi
38 plouată de bucurii ar fi ziua, silnicele şi obligatoriile
-166-
1
1 „momente de masochism“ să fie respectate cu stricteţe:
2 jumătatea de oră de gimnastică zilnică, trezitul în zori, să-i
3 miroasă gura a flori, înlăturând ravagiile nopţii, nu mai mult
4 de două cocktailuri în afara şampaniei de seară. Aş!
5 Aparatele de gimnastică se odihneau nederanjate, epuizat de
6 excese – cât de mândru se simţea, Doamne! – se trezea târziu
7 şi prea obosit ca să-i mai ardă de „atletism“, cât despre ficat,
8 acesta crâcnea în fiece dimineaţă, umplându-i gura cu venin.
9 Poate că-l încuraja şi Alina, nepregetând să-l sărute neras şi
10 fără toaleta Colgate-ului, fiind vizibil fericită să-i aducă micul
11 dejun la pat cu dichis şi floricică proaspăt culeasă din
12 grădină. Adrian se simţea ca un paşă şi amâna pe a doua zi,
13 dar negreşit „de mâine“, programul spartan.
14 Trilul telefonului îl trezi din visare. Glasul Lucreţiei – parcă
15 niciodată nu sunase atât de aspru – îi sfredeli auzul.
16 — Îmi pare rău că te deranjez, Adi, dar trebuie să vorbim
17 neapărat. Vino cât poţi de repede.
18
19 Lucreţia nici nu-i deschise bine uşa, că Adrian izbucni
20 într-o avalanşă de cuvinte, cascadă de fraze care se
21 rostogoleau gonindu-se din urmă, nelăsând timp emitentului
22 nici să respire.
23 Soră-sa îşi aminti cu un zâmbet îngheţat că acesta era
24 primul simptom că se simte vinovat, procedeul adoptat încă
25 din copilărie, prefaţând relatarea unei boacăne: o notă
26 proastă la şcoală, un geam spart cu mingea prin vecini,
27 mănuşile rătăcite cine ştie unde… Exact ca acum, dădea
28 buzna în casă, gură mare, lamentându-se, găsind mii de
29 scuze, cerând spăşit iertare.
30 — …ştiu, scumpa mea, am greşit, îmi dau seama singur, e
31 inadmisibil să te neglijez în halul ăsta, nici nu mi-am dat
32 seama cum a trecut timpul, o săptămână de când ne-am
33 întors şi n-am venit să te văd, mai ales după tot ce ai făcut
34 pentru noi, e absolut magnific, ne simţim ca în rai…
35 — Nu-i vorba despre asta…
36 — Ştiu, Tiţi, tu nu aştepţi niciodată mulţumiri, aşa eşti tu
37 o sfântă şi Alina te iubeşte enorm, am vorbit tot timpul
38 despre tine, dar nu-i vina noastră, sau poate da, avem o
-167-
1 singură vină! Suntem prea fericiţi împreună, totul dispare
2 din jurul nostru, parcă am fi singuri pe planetă… Poţi să-ţi
3 ierţi fratele că-i bolnav de fericire?
4 Lucreţia surâse amintirii. Parcă-l vedea în pantalonaşi
5 scurţi, cu şiretul desfăcut la o gheată şi genunchii veşnic
6 negri – rezistau şi la pierre ponce – smiorcăindu-se: „Poţi să-l
7 ierţi pe Adişor că a scos limba la domnişoara Adela?“ Alt
8 obicei, păstrat până târziu, de a vorbi despre el însuşi la
9 persoana a treia. I se mai întâmpla şi azi să se exprime la fel,
10 ca despre un terţ, dar Lucreţia n-ar fi ştiut să spună care
11 anume stare de spirit genera fenomenul. Domnişoara Adela…
12 Avea şaptezeci de ani şi era profesoara de pian a lui Adrian.
13 Cine ştie de când o fi murit, trecuseră decenii fără să se mai
14 fi gândit la ea…
15 — …tot timpul te-am pomenit, urmă Adrian, uite ce ţi-a
16 cumpărat Alina de la Toledo… Gustul ei, dar recunoaşte că
17 are o intuiţie extraordinară, te cunoaşte chiar mai bine decât
18 mine. Habar n-avea că tu ai o slăbiciune pentru Spania şi
19 uite ce i-a dat în gând mititicii!
20 Umblă în pachet şi desfăşură un şal splendid de mătase,
21 apoi un pieptene încrustat cu pietre pentru cocul Lucreţiei şi
22 în sfârşit, un evantai minunat.
23 — Olé! exclamă reflex Lucreţia.
24 — Nu-ţi plac?
25 — Sunt superbe! spuse mângâind florile care aprindeau
26 foc bengal pe mătasea neagră a şalului, întrebându-se
27 totodată ce şi câte baluri mascate avea ea în perspectivă?
28 Gestul rămânea însă emoţionant, aprecie că toate erau
29 lucruri scumpe (şi nu kitschuri de bazar), baga, fildeş, lucru
30 delicat de mână.
31 — Sunt foarte mişcată, Adi, nici nu ştiu dacă merit
32 asemenea splendori.
33 Adrian se grăbi să-i sărute mâna, apoi o îmbrăţişă:
34 — Tu meriţi tot ce-i mai frumos pe lume… Completă,
35 privind-o poznaş: M-ai iertat?
36 — Din păcate, oftă Lucreţia, nu-i vorba despre mine şi…
37 mă doare inima că trebuie să-ţi stric dispoziţia…
38 — S-a întâmplat ceva rău? se sperie Adrian pălind.
-168-
1
1 Pălind peste cât era de palid, şi abia atunci observă
2 Lucreţia că frate-său nu arăta deloc bine. Părea prea filat,
3 parcă sublimat, privirea ardea, gesticula agitat. Era fericit, se
4 vedea cu ochiul liber, dar într-un chip nesănătos, ca sub
5 influenţa unui drog.
6 — Tu te simţi bine? N-ar strica să-ţi faci nişte analize. Nu
7 trebuie să ştie şi Alina.
8 Adrian îşi muşcă buza. Era un fapt cert, n-avea să scape
9 niciodată de aluziile la diferenţa de vârstă dintre el şi adorata
10 lui. Analizele nu ţin de inventarul juvenil, tinerii habar n-au
11 ce-i ăla colesterol sau VSH, în capul lor, bătrâneţe egal
12 eprubete cu pipi colectat dimineaţa şi reţete compensate.
13 — Nu ascund nimic de Alina, declară rece. Mai bine
14 spune-mi despre ce e vorba.
15 Lucreţia îi întinse biletul Yvonei, pregătit la îndemână:
16 — Uite ce am găsit în corespondenţa mea. Dacă
17 ţi-aminteşti, am plecat în aceeaşi zi cu voi la băi. Scrisoarea a
18 sosit după şi doamna Ciobanu a uitat să-mi vorbească
19 despre ea. Am găsit-o aseară…
20 Adrian despături foaia de hârtie, parcurse într-o clipă
21 conţinutul şi emise scurt:
22 — Aha!
23 — Ce înseamnă aha? se interesă blând Lucreţia.
24 Adrian îşi duse pumnul la gură, asta-i lipsea acum, grija
25 Yvonei. Reuşise să nu se mai gândească la ea, îi făcea bine să
26 şi-o închipuie în apartamentul ei confortabil, resemnată,
27 adusă de cotidian la realitate, în cel mai rău caz traversând o
28 convalescenţă cu pilule. Şi iată că, brusc, reintra în
29 actualitate. În aceeaşi clipă, simţi cu un concret înfricoşător
30 că la fel cum cineva ar fi suflat într-o lumânare stingând-o
31 instantaneu, că în clipa aceea chiar, ceva se topea. „S-au dus
32 frumoasele zile din Aranjuez…“
33 — Sunt trei luni de atunci, spuse încet, şi constat că n-a
34 murit.
35 — De unde ştii?
36 — S-ar fi auzit, ce Dumnezeu, doar nu trăia în vârf de
37 munte!
38 Lucreţia îşi împleti degetele. Încheieturile pocniră şi Adrian
-169-
1 îşi ridică privirea. Rămase surprins de expresia de disperare
2 de pe chipul soră-sii.
3 — Prea te pierzi cu firea, zău aşa.
4 — Adi, te implor, fii lucid. Cu femeia asta s-a întâmplat
5 ceva. Ceva rău, rău de tot. De trei luni de zile a dispărut!
6 Nu-i acasă, nu-i la serviciu, nu dă un semn de viaţă. Ţi se
7 pare normal?
8 — Nu, dar nici ea nu mai era normală.
9 — Adi, simt cu toată fiinţa mea că Yvona nu mai există.
10 — Şi ce zici tu, că am omorât-o eu? Sau Alina?
11 — N-am spus asta, dar…
12 — Dar ce? Ai zis să fim lucizi, foarte bine. Explică-mi tu în
13 ce măsură mă priveşte pe mine toată povestea? Faptul că am
14 trăit cu ea un an de zile mi-o dă mie în custodie pe viaţă? Am
15 adoptat-o? Cu ce sunt responsabil?
16 — Acum eşti cinic, nu lucid.
17 — Realist, Lucreţia. Oameni care au fost căsătoriţi, care au
18 avut o viaţă împreună, au trăit ani de zile sub aceeaşi
19 plapumă, o dată despărţiţi, nu se mai cunosc. Doi străini, cu
20 două itinerare de viaţă absolut distincte.
21 — Crezi că Alina te-ar aproba?
22 — Nu vreau s-o amestec pe Alina în toate mizeriile. Nu-i
23 vina ei că am cincizeci de ani, în consecinţă un trecut, un
24 dosar al meu, unde n-am presat doar zambile.
25 — Dacă tu poţi trata situaţia cu atâta seninătate, nu mai
26 avem ce discuta. Îmi pare rău că te-am supărat.
27 Adrian o privi circumspect:
28 — Tu ce ai de gând să faci?
29 — Să anunţ Poliţia, aşa cum m-a rugat. Înţelege-mă, nu
30 pot sta cu mâinile în sân, să mă mint că eventual şi-a găsit
31 un bărbat la celălalt capăt de ţară, că-i bine mersi, ocupată
32 cu conservele de toamnă. N-aş avea o clipă de linişte.
33 — Te înţeleg, oftă Adrian. Procedează cum crezi tu de
34 cuviinţă. Jur că nu m-am făcut vinovat cu nimic şi totuşi…
35 Am un sentiment ciudat, presimt că noi toţi vom avea
36 necazuri mari. Am intrat la ananghie.
37
38
-170-
1
1 ***
2
3 Pentru moment, dar un singur moment, Lucreţia îşi
4 regretă iniţiativa. Ofiţerul de serviciu era antipatic, plictisit, îi
5 înregistră funcţionăreşte, fără nici un fel de participare,
6 declaraţia, ba îi mai şi reproşă:
7 — De ce aţi aşteptat trei luni de zile ca să-i anunţaţi
8 dispariţia?
9 — Pentru evidentul motiv că nu mă aflam în cunoştinţă de
10 cauză. Domnule… şi rămase cu ochii pe tresele de la umerii
11 individului, necunoscându-le semnificaţia tradusă în grade.
12 Eu nu sunt rudă cu dispăruta, nici colegă de serviciu, nici
13 prietenă prea apropiată. Bune cunoştinţe ar fi mai aproape
14 de adevăr. Nu ne-am aflat în genul de raporturi care
15 presupun o relaţie constantă, când absenţa unui telefon te
16 pune pe gânduri. Probabil că dacă nu aş fi găsit biletul ei în
17 circumstanţele pe care vi le-am relatat, aş fi continuat să-mi
18 văd liniştită de treburi.
19 — Neamuri, prieteni n-avea?
20 — Din câte ştiu, era cât se poate de singură. A! da, îmi
21 amintesc că vorbea despre un frate din Piteşti, dar am
22 impresia că nu însemnau mare lucru unul pentru celălalt.
23 Trăim o epocă foarte tristă. Nimănui nu-i pasă de nimeni.
24 Maiorul înşurubă capacul stiloului, semn că s-a lămurit.
25 Lucreţia, simţindu-se concediată, se ridică:
26 — O secundă! o opri celălalt. N-aţi semnat declaraţia…
27 Aşa, mulţumesc. Mâine dimineaţă la ora zece, vă rugăm să
28 vă prezentaţi la noi. Veţi fi martoră la deschiderea
29 apartamentului.
30
31 După plecarea Lucreţiei, maiorul ceru de la Evidenţă lista
32 persoanelor dispărute în ultimele trei luni; sex feminin,
33 desigur, şi prezentând datele puse la dispoziţie de Lucreţia.
34 Yvona figura ca dispărută, dar nu şi pe listele cadavrelor
35 neidentificate din respectiva perioadă. Maiorul conchise
36 plictisit către un coleg:
37 — Ăştia cu democraţia lor ne-au complicat existenţa. Ce
38 simplu era pe timpul lui Ceauşescu! Dispărut egal cărat din
-171-
1 ţară. Dosar rezolvat. Dacă Yvona asta era mai tânără, o
2 găseai prin vreun bordel de-al şalvaragiilor. Aşa, a cosit-o la
3 sigur vreunul. Şi dacă un cadavru nu apare în trei luni, nu
4 mai apare niciodată. E pitit al naibii de bine!
5 Îşi reluă sandvişul „întrerupt“ din sertar şi lectura Gazetei
6 Sporturilor.
7 — Ce pronostic dai Steaua-Universitatea Craiova?
8
9
10 ***
11
12 Ziua ploioasă îl indispunea. Pavelescu era în general
13 sensibil la schimbările atmosferice, starea lui de spirit
14 depinzând în mare parte de graficul meteo. În special, zilele
15 mohorâte de toamnă îi stârneau „gânduri saşii“. Atunci avea
16 şi puseuri de autonemulţumire, îşi amintea de ceea ce voia
17 să uite, şi, ca un făcut, tot ce era dezagreabil şi îndelung
18 amânat devenea urgenţă. Chiar şi acum, o ţeavă spartă de la
19 chiuveta din baie care picura, detectivul rezolvând problema
20 cu o cutie de conserve colectoare, cedase în timpul nopţii
21 inundând apartamentul de la etajul inferior. Aici nu mai
22 încăpeau tergiversări, trebuia găsit un instalator, iar chestia
23 îl plictisea nespus. În realitate, tot ce era legat de casă –
24 curăţenie, reparaţii şi mai ales plata întreţinerii – îl plictisea
25 şi, în consecinţă, îşi simplificase viaţa domestică la
26 maximum. În aşa măsură încât se putea afirma că trăieşte ca
27 un pustnic. Când divorţase de Jeni, o maniacă obsedată de
28 acumulări şi curăţenie, cunoscu şi el ce înseamnă să fii
29 fericit. „Ai să-ţi duci viaţa într-un grajd!“ profeţise Jeni.
30 Numai după ce pusese o uşă între ei, Pavelescu replicase cu
31 voce tare: „De acord, dar fără să mai fiu obligat să suport şi
32 nechezat de iapă.“
33 Se mutase într-o garsonieră, unde se fălea că are doar
34 cinci obiecte: somieră, o masă, un scaun, un raft de cărţi şi
35 un televizor sport. Dacă socoteai şi periuţa de dinţi, şase.
36 Hainele, puţine, căci nu se omora după straie, „frumos nu
37 mă mai fac nici dacă mă înţolesc la alde Paco Rabana“ le
38 ţinea în vestibul, agăţate în cuie şi ascunse după o perdea.
-172-
1
1 — Ţî-ţî-ţî! se mirase Gogu la prima vizită.
2 — Ce te ţâţâi, domnule? Îmi lipseşte ceva? Trăiesc deştept
3 şi atâta tot!
4 — Nu, jupâne, de alta mă minunez! Cum reuşeşti la o
5 mână de boscârţe – ce ai acilea intră într-o roabă – să faci
6 atâta mizerie!
7 — Ei, am uitat ieri să dau gunoiul afară.
8 — Eu ziceam că de anul trecut…
9 O sună pe Mioara care se prezentă prompt ca totdeauna şi
10 îi ceru o cafea.
11 — Tu nu vrei?
12 Gogu clătină din cap şi rămase cu nasul în hârtii.
13 — Extraordinar! exclamă patronul.
14 Celălalt îşi ridică în sfârşit privirea:
15 — Ce-i extraordinar?
16 — Ce făptură tristă poate să aibă fata asta! E ca o salcie
17 plângătoare! Totu-i trist, totul plânge. Umerii căzuţi, gura
18 caută sudul, ochii, dar parcă cel mai indispus e nasul. E cu
19 adevărat trist. Mâhnit.
20 Gogu surâse edificat şi începu să fredoneze:
21 — E toamnă iar, şi-n sufletul meu…
22 — Lasă-mă, dom’le, că nici pe vipie nu-i mai zglobiu.
23 — Cine? Nasul Mioarei?!
24 — Ăla… Îşi roti brusc scaunul cu faţa spre Gogu: Ce-ai
25 aflat despre Yvona? Repede, fără improvizaţii!
26 Gogu tresări, scăpând pixul din mână:
27 — Ce-ţi veni? Parcă spuneai că nu mai vrei să ai de-a face
28 cu dosarul ăsta! Ai încasat onorariul, ce mai pofteşti?
29 — Napoleon afirma că deosebirea dintre un mercenar şi un
30 soldat stă în motivaţie.
31 — M-ai înnebunit, nene, cu Napoleon! Le scoţi de la
32 dumneata, tot ce-ţi trece prin minte, şi le pui pe seama
33 corsicanului. Şi Gogu Întâi cel Prost, zici dumneata, cade în
34 izmene.
35 — Eu nu sunt un simplu mercenar, mă simt responsabil
36 de soarta clienţilor mei.
37 Gogu râse gros:
38 — Trăiască! Răposatul, Marele Bulă, trăgea băşini
-173-
1 tricolore! Guvernanţii şi Opoziţia au dat-o pe electorale, iar
2 matale pe băşini morale. Vrei să-mi povesteşti că palpiţi
3 pentru încornoratul Ionescu şi că de dragul unei justiţii
4 socio-morale o filezi pe nevastă-sa care le sare gardul prin
5 vecini?
6 — Nu fi insolent.
7 Gogu îşi aprinse o ţigară, zâmbind sarcastic. Îl simţeai că
8 savurează de pe acum cele ce avea să-i spună.
9 — Ascultă-mă, patroane, dacă te interesează atât de mult
10 fericirea clienţilor, de ce ai dat-o pe mâna lui Sică Iordache?
11 Aud?!
12 — M-ai asigurat nu o dată că piticul nu recurge niciodată
13 la soluţii extreme. Ca dovadă, Radulian şi fata aia, Alina,
14 trăiesc.
15 — Dar banii i-a umflat, nu?
16 — Între crimă şi escrocherie, diferenţa e mare şi, oricum,
17 n-aveam de unde să ştiu ce contractează piticul cu Yvona.
18 — Răsaduri de panseluţe, rânji Gogu. Femeia a spus
19 răspicat ce vrea şi noi am trimis-o la Sică. Nu te ascunde
20 după degete, patroane.
21 Panaitescu respiră adânc:
22 — Aşa e, Gogule, iar eu am remuşcări. Nu trebuia s-o pun
23 în legătură cu gangsterul ăla. Uneori mă pripesc, sunt
24 superficial, mă surprind şi pe mine judecăţile mele.
25 Gogu îl privi lung, cu bănuială încolţită:
26 — Trage pe dreapta, patroane, şi discursează-le! Ce s-a
27 întâmplat?
28 — M-a sunat Poliţia. Unul, maiorul Mihăescu. S-a anunţat
29 pe mâine la ora douăsprezece. Ţii minte ce ţi-am spus,
30 băiete, că-i o afacere mafiotă?
31 — Şi eu ţi-am zis că te-a speriat telefonul din chiloţii
32 paraşutei, şi aşa ai rămas, speriat, nu ţi-a mai trecut! De
33 unde ştii motivul pentru care vine ăla la noi?
34 Pavelescu dădu trist din cap:
35 — Niciodată în patruzeci şi cinci de ani, dar NICIODATĂ,
36 nasul meu n-a greşit. Las însă la o parte paranormalul şi trec
37 pe realul concret. Cazul Yvonei e singurul dubios din toată
38 arhiva noastră. Şi dubios e puţin spus, dar mi-e teamă de
-174-
1
1 termeni.
2 — Cine să le fi vorbit despre noi? Yvona e dispărută, piticul
3 nu intră în discuţie. Cine?
4 Patronul surâse amar:
5 — Nimic nu trece pe lumea asta fără să lase urme. Nici
6 măcar alizeul.
7 — Tot… Napoleon?
8 — Nu, Titi Panaitescu, dar rămâne valabil, chiar dacă
9 semnătura-i modestă. Domnul cu noi, băiete.
10 Gogu Tăutu era un tip curios din fire, fără ca această
11 caracteristică să aibă ceva de-a face cu ocupaţia lui actuală.
12 Structură deci, şi nu deformaţie profesională. Pe când era
13 copil, demonta toate jucăriile – o dată şi ceasul din bucătărie
14 – ca să vadă „cine“ e înăuntru, forţa sertarele încuiate, îşi
15 lipea urechea de uşile închise. Îl fascina tot ce se dorea
16 tăinuit, mai ales când dorinţa de secret era vădită şi îl
17 preocupau până la obsesie persoanele despre care îşi
18 închipuia că ascund un mister. Misterul îl determinase
19 odinioară să se apropie de Sică, iar acum, din momentul în
20 care o cunoscuse pe nevastă-sa, Liana, nu înceta să se
21 gândească la ea. Categoric, însă, nu ca la o femeie. Fără să-i
22 conteste frumuseţea maiestuoasă, personal, nu agrea genul
23 baroc, de Brunhildă, fiind atras de fiinţe suave, ghiocei
24 gingaşi pe tiparul Alinei. În Liana însă, presimţea un mister
25 adânc, ţinând de întreaga ei fiinţă, şi mai cu seamă de
26 trecutul ei. Dar însuşi prezentul, infirmitatea, ciudata
27 însoţire cu Sică, şi modalitatea de a face bani pe seama unor
28 amărâte care-şi scot chiloţii în public îi stârnea la maximum
29 imaginaţia, fantazând de unul singur pe marginea celor mai
30 năstruşnice ipoteze.
31 După ce se despărţi de Pavelescu, luă la puricat Pagini
32 aurii din care extrase circa douăzeci de numere de telefon,
33 aparţinând unor sexy cluburi declarate. Rămânea acum să-l
34 detecteze pe cel al Lianei, iar mecanismul era extrem de
35 simplu. La cel de al unsprezecelea număr încercat, i se
36 răspunse că doamna Iordache poate fi găsită după prânz.
37 Stabilimentul se numea Supersex şi se afla pe lângă Gara de
38 Nord.
-175-
1 Gogu hotărî o descindere la ceas de noapte, dar prospectă
2 terenul înainte. Clubul fusese deschis într-un imobil vechi,
3 bine făţuit, şi se prezenta cât se poate de clasic. Firmă cu
4 neon, două vitrine în stânga şi dreapta intrării cu poze
5 incitante. „Salariatele“, băgă de seamă Gogu, păreau extrem
6 de tinere şi nici una nu semăna cu locotenent Ecaterina
7 Teodoriu. Localul, după cum avertiza o plăcuţă elegantă,
8 ţinea deschis între orele douăzeci şi două şi cinci. Gogu
9 înconjură clădirea, sperând să descopere vreun amănunt
10 interesant, dar adulmecă zadarnic: containere de gunoi prea
11 pline, vomându-şi conţinutul pe cimentul curţii interioare,
12 un cuplu de pisici surprins într-un moment intim, un cap cu
13 bigudiuri care-i urmărea mişcările de la o fereastră. Cedând
14 unui impuls poznaş, Gogu salută zâmbind cu toţi dinţii.
15 Capul se retrase vertiginos, ca muşcat de şarpe. „Toanta!
16 Doar am salutat-o, n-am dat buzna în fericirea ei!“
17 „Se tiră“ discret din meleag, abia aşteptând să se facă
18 noapte.
19
20
21 ***
22
23 Sufrageria de la „ranchul“ lui Sică Iordache, confortabilă şi
24 mobilată în stilul cel mai burghez – bufete cu geamuri de
25 sticlă, masă de mijloc şi vitrină supraîncărcată pe colţ –
26 mirosea a ouă prăjite cu slănină. Acestea constituiau doar
27 uvertura, căci alături aşteptau să fie atacate un platou cu
28 mezeluri, câteva casolete cu diverse aperitive şi cafetiera. Lui
29 Sică îi plăcea să mănânce vârtos şi musai servit de
30 nevastă-sa. Lianei îi plăcea la rândul ei să-l servească şi o
31 făcea cu profesionalism dichisit. Când o cunoscuse piticul,
32 cu vreo cinci ani în urmă, era maestru bucătar la un
33 restaurant bucureştean de mare tradiţie. La modul cel mai
34 propriu, rămăsese dinaintea ei cu gura căscată şi fără grai.
35 Nu se simţise în viaţa lui mai impresionat, nu-i venea să
36 creadă că există asemenea minuni dumnezeieşti. Trupul
37 sculptural de zeiţă care mănâncă pe săturate şi n-a auzit de
38 colesterol sau orbit fără zahăr, chipul senin de medalie veche
-176-
1
1 exercitară asupra lui, din primul moment, o vrajă pe care
2 timpul n-avea s-o erodeze vreodată. Iar când această
3 capodoperă a naturii se dezvăluia în toată splendoarea
4 nudităţii sale – sub duş sau pregătindu-se să intre în
5 aşternut – piticul cădea într-un soi de extaz care-i aburea
6 privirea.
7 La început, îi cunoscuse doar zâmbetul. Pe atunci, el mai
8 lucra în comerţ, livrând en gros peşte şi lactate în diverse
9 localuri, printre care şi cel unde era Liana angajată. Femeia
10 părea să domine întreaga bucătărie, iar gesturile ample,
11 sigure şi liniştite oficiind peste oale, îţi îndreptau gândul spre
12 marile preotese ale antichităţii angajate într-un ceremonial
13 sacru. Încercase să-i vorbească, dar femeia nici nu se uita la
14 el trecând liniştită de la o cratiţă la alta. Şi-o închipuise
15 timidă, sau poate aspectul lui mai puţin obişnuit o speria. Îl
16 dumirise şeful de sală care-i observase demersurile:
17 — Dacă nu te urci pe un scaun, degeaba! Că-i vorbeşti ei
18 sau cu Statuia Aviatorilor, tot un drac!
19 Piticul se simţi vexat, convins că celălalt face aluzii la
20 infirmitatea lui.
21 — La o adică de ce ar trebui să mă caţăr pe un scaun?
22 — Nu te cocoşi la mine frăţioare, că n-am dat cu parul!
23 Ţi-am zis să te cocoţi, ca să te vadă în oglindă. Nu vezi că-i
24 plin de oglinzi p-acilea, ca la Higiena?!
25 — Habar n-am ce vrei să spui!
26 Fu rândul celuilalt să se holbeze:
27 — Păi nu te-ai prins că-i surdomută? Îţi citeşte vorbele pe
28 buze. Oglinzile-s puse ca să n-o baţi pe umeri şi să lase
29 lingura din mână pentru fiece praf de sare… Altfel, vrednică
30 şi meşteră mare, artistă.
31 Inima piticului se stârci de milă şi o adoră. În mai puţin de
32 o săptămână, o ceru de nevastă, iar Liana îl acceptă fără a
33 sta o secundă pe gânduri. Trecuseră cinci ani de atunci şi se
34 puteau lăuda cu o căsnicie care nu înceta să înflorească. Se
35 înţelegeau de minune, se iubeau cu devotament în timpul
36 zilei şi pătimaş nopţile.
37
38 — Ce program ai azi?
-177-
1 — Destul de încărcat, răspunse Sică. Tu?
2 — Obişnuit.
3 Sică deprinsese graiul mâinilor, la vocabularul de bază
4 adăugându-se gesturi noi, cu semnificaţii doar de ei ştiute,
5 aşa cum orice cuplu, mai ales de îndrăgostiţi, îşi are o limbă
6 a lui, cel puţin în materie de dezmierdări.
7 — Cine rămâne în casă?
8 — Nuţi. Facem un magiun de prune şi pe-afară, Gheorghe,
9 ca de obicei. Îi îndreptă o privire neliniştită: S-a întâmplat
10 ceva, stăpâne?
11 Era vorba ei de alint, replica lui Sică fiind „prinţesă“.
12 — Nimic propriu-zis, dar simt ceva în aer. Am impresia că
13 am fost luaţi în colimator.
14 — Are legătură cu femeia aceea, Yvona?
15 — Poate… Spune-i lui Nuţi să nu deschidă nimănui, cu
16 Gheorghe vorbesc eu. Nu vreau oaspeţi în lipsa noastră.
17 — Atunci, poate n-ar trebui să merg azi la club.
18 Sică respinse ideea, dând violent din cap:
19 — Trebuie să te duci. Dacă eu sunt supravegheat, fii
20 convinsă că şi clubul e filat. Fii foarte atentă.
21 Se despărţiră ca de obicei, prinzându-se de mâini,
22 strângându-se fierbinte, ochi în ochi. Ca să se sărute, ar fi
23 trebuit să aducă un scăunel de fiecare dată, dar prea ar fi
24 fost caraghios. Pe cât era posibil, amândoi ştiau să ocolească
25 împrejurările care, chiar în situaţia lor, frizau ridicolul.
26
27
28 ***
29
30 Gogu se îmbrăcase în aşa fel încât la un contact
31 superficial, când ochii şterg cu privirea şi nu aţintesc, să nu
32 fie recunoscut. Descoperit totuşi, nu putea fi suspectat de
33 travesti. Renunţând deci la inevitabilul ansamblu de blugi,
34 asortă o cămaşă fistichie la un sacou bleumarine, îşi lăsă
35 părul prins de obicei într-un şiret pe ceafă să-i acopere
36 urechile şi puse ochelari; rotunzi, negri, firma Ray Ban,
37 păreau arboraţi de şmecherie. De altfel, ajuns la Club, avu
38 posibilitatea să constate – după cum se şi aşteptase – că cel
-178-
1
1 puţin jumătate din consumatori plus orchestra erau mascaţi
2 la fel. Localul nefiind prea plin, adică „mobilat“ atât cât să fie
3 agreabil şi lumea să nu se calce în picioare, Gogu avu
4 norocul să prindă o masă dintre cele mai strategice, oferind o
5 panoramă perfectă, fără ca el însuşi să se afle în centrul
6 atenţiei.
7 Aruncând o privire fugară în jur, constată că era un local
8 civilizat în care se investise ceva bănet, dar totul se înfăţişa
9 cât se poate de banal. Acelaşi interior îl puteai întâlni în sute
10 de mii de copii, oriunde ai fi pus degetul pe harta lumii, şi
11 făcând abstracţie de limbă şi fizionomiile specifice Balcanilor,
12 te-ai fi putut crede cu uşurinţă la Burgos, Singapore sau
13 Manila. Nici măcar fauna care mobila mesele şi ringul nu era
14 specială: tineret postrevoluţionar cu cercel şi tatuaje (altul
15 decât cel cu servietă diplomat şi celular), câte un
16 „patruzeci-cincizeci de ani“, care se dă inevitabil în stambă
17 afişând cu sârg o juvenilitate căruntă faţă de partenera care
18 tocmai a căzut la bacalaureat, ici-colo quatragenare
19 practicând jogging dimineaţa, hormoni tineri noaptea şi
20 măşti hrănitoare antirid în recreaţii.
21 Ce atrăgea luare-aminte şi chiar şoca în clubul Lianei, de
22 fapt un bordel deghizat, ar fi mirosit-o şi un elev de seminar,
23 era personalul. Recte chelneriţele şi animatoarele de la bar.
24 Nici una nu părea să fi împlinit mai mult de cincisprezece
25 ani, micşunele proaspete nescuturate de rouă. „Păi printre
26 astea“, îşi zise Gogu consternat, „una de două’s’cinci se simte
27 de parc’ar fi fost colegă cu Ana Pauker“, şi se întrebă la fel de
28 stupefiat cum de înghite Poliţia o schemă ca asta.
29 Decis să lămurească situaţia, răspunse unei ochiade
30 insistente, lansând cu mâna o invitaţie la masă. Era o şatenă
31 micuţă despre care presimţeai că se află în plină dezvoltare,
32 că nu ajunsese încă la înălţimea ei de adult. Pe chipul de
33 şoricel drăgălaş, zâmbetul versat şi machiajul gros stârneau
34 impulsuri perverse.
35 — Cum te cheamă, scumpeteo?
36 — Dolly.
37 — Asta înseamnă Puşa, la mama acasă?
38 — Cum îţi convine ţie.
-179-
1 — În regulă, ce bei, Dolly?
2 — Cocktailul casei cu o felie de mandarină şi o măslină
3 verde.
4 Gogu râse amuzat:
5 — Măi să fie! Eşti o rafinată. Câţi ani ai?
6 Dolly se strâmbă:
7 — Dacă ai de gând să-mi faci morală, renunţ la trataţie.
8 — Gata. M-ai pus la punct.
9 O chelneriţă la fel de tânără se apropie să ia comanda. Tot
10 micuţă, tot aproape dezbrăcată, dar brunetă. Gogu izbucni în
11 râs:
12 — Încep să mă cred Guliver în ţara Piticilor.
13 Fetele zâmbiră incert, ca şi cum n-ar fi înţeles, iar Dolly se
14 grăbi să comande.
15 — Mie ca de obicei… şi se răsuci spre Gogu. Tu?
16 — Şampanie.
17 Dolly deveni brusc radioasă. Asta urmărise şi el. Ca să
18 intre în graţiile patronului, fetele trebuiau să stimuleze
19 consumaţia. Iar de la o Dolly bine dispusă, şi mai puţin
20 prudentă, scoţi multe.
21 — E plăcut aici, constată ducând cupa la buze.
22 — Cred şi eu, chicoti Dolly. În orice caz, mai plăcut decât
23 la strung sau la săpăligă.
24 — Vii de la ţară?
25 Fata îl privi ofensată:
26 — Asta-i impresia pe care o fac?
27 — Ai pomenit de săpăligă, râse Gogu. Cum e chestia aia?
28 şi arătă spre sonda din care fata sorbea cu paiul.
29 — Mie-mi place.
30 — Pot să gust şi eu?
31 Cu un gest cam brusc, fata îşi oferi sonda.
32 — De ce nu-ţi comanzi?
33 Gogu zâmbi. Era exact ceea ce bănuise. În sondă se afla
34 ceai, suc sau alte rahaturi inofensive pentru ca fata să nu se
35 ameţească. Din astea putea să consume cu duzina, iar nota
36 se încărca. Procedeu clasic, dar nici el nu se născuse la
37 ultima ploaie, va avea grijă s-o îmbuibe cu şampanie.
38 — Mai târziu… Lucrezi de mult aici?
-180-
1
1 — Cam de un an.
2 — Înseamnă că eşti mulţumită.
3 — Foarte! răspunse Dolly, din nou prea abrupt… Vreau
4 să-ţi spun ceva, amigo, dacă nu mă placi, poţi să chemi altă
5 fată, eu nu mă supăr.
6 — De ce-ţi închipui că nu te plac?
7 — Văd că tragi de timp, nu eşti curios la anatomia mea.
8 Adică, traduse Gogu, n-am început s-o pipăi pe sub masă,
9 nu i-am vârât mâna în sân.
10 — Mie-mi place cu uvertură, vreau să zic introducere.
11 — Ştiu şi eu ce înseamnă uvertură. Am doişpe clase!
12 — Bravo! se entuziasmă Gogu ca în faţa unui trombon
13 electoral. Se vede pe tine că ai Biblie. La ce liceu ai terminat?
14 — La… şovăi o clipă, ăsta, Matei Cantemir.
15 — Foarte bun liceu, aprecie Gogu, serios, turnând
16 şampanie în sonda deja golită. Îmi face plăcere să stau de
17 vorbă cu o fată inteligentă.
18 Dolly zâmbi încântată:
19 — La cei mai mulţi nu le pasă. Hoitul şi pluta 1, atât! Dacă
20 nu te superi, mai comandă-mi un cocktail.
21 — Câte vrei, scumpeteo, dar fă-mi plăcerea să bei cu mine
22 un pahar de şampanie. E excelentă…
23 — Cum crezi… N-ai vrea să continuăm sus?
24 Cu vârful limbii urmărea conturul buzelor şi concomitent,
25 Gogu îi simţi mâna micuţă explorându-i pantalonii pe sub
26 masă.
27 — De ce te grăbeşti?
28 — Te vreau, şopti, simulând gâfâitul dorinţei irezistibile,
29 eşti un atlet, se vede pe tine, eşti primul client din seara
30 asta… Hai!
31 Forţa nota, precipita, devenise agresivă. Gogu întoarse
32 instinctiv capul. Rezemată de colţul barului, Liana Iordache,
33 într-un costum negru de mătase, bine mulat pe formele
34 puternice, filtra cu privirea ce se petrecea în sală. Nemişcată
35 şi aparent absentă, semăna mai mult ca oricând cu o statuie.
36 — Patroana? întrebă din gât, abia mişcându-şi buzele.
3 1
A face dragoste – argou.
-181-
1 — Îhî.
2 — Ti-e frică de ea?
3 Dolly îşi coborî genele rimelate.
4
5 Ţinând seama de arhitectura imobilului, poziţionarea
6 uşilor şi faptul că mai exista un etaj, Gogu socoti că bordelul
7 dispune de circa opt dormitoare. Cel în care-l conduse Dolly,
8 situat la mijlocul unui coridor mochetat şi cu aplice
9 luminând anemic portocaliu, semăna perfect cu o cameră de
10 hotel nemarcată încă de barbaria mai multor serii de turişti.
11 Totul părea nou, aseptic şi anonim. Pe masă se afla un set de
12 pahare, iar din frigiderul micuţ, ca un cub şi burduşit ca un
13 fagure plin de miere, Dolly scoase o sticlă de şampanie.
14 În timp ce se prefăcea că destupă cu stângăcie, ca unul
15 nedeprins, sticla de şampanie, logica şi ochiul expert al lui
16 Gogu descoperiră imediat camera video şi microfonul. Prima
17 era fixată sub galerie, confundându-se cu draperia bogată
18 din pluş albastru închis – unghiul ideal pentru a viziona
19 năzdrăvăniile din pat; un pat cu tăblie de pe spatele căruia
20 microfonul spiona „şoaptele de sub plapumă“. Dolly, complet
21 goală – un trup de fetiţă abia ieşită din pubertate – se lipi de
22 Gogu şi începu să-i deschidă cămaşa.
23 — Puţină atmosferă n-ar strica, spuse acesta
24 desprinzându-se uşor. N-aveţi muzică?
25 — Cum să nu?
26 Pe comoda cu oglindă se afla un radio-casetofon ca de
27 excursie. Gogu îl deschise, căutând un post la întâmplare.
28 Găsi muzică şi amplifică sonorul.
29 — Nu-i prea tare? se alintă Dolly. Parcă voiai atmosferă.
30 Gogu surâse:
31 — Răcnetele mă inspiră. Sunt un canibal, am de gând să
32 te sfâşii!
33 — Abia aştept, chicoti Dolly, aruncându-se pe pat, într-o
34 poziţie ispititoare.
35 Gogu întoarse ochii, încercând o greaţă de tip special. Nu
36 era un puritan, avea destule în arhivă de care să se ruşineze,
37 sau de care să nu-i facă plăcere să-şi aducă aminte, dar
38 păstra nişte norme. Nu suporta obscenităţile la copii – pe
-182-
1
1 pedofili i-ar fi împuşcat în regim de urgenţă – n-ar fi furat din
2 pălăria unui orb sau alt handicapat, n-ar fi lovit un om
3 bătrân, n-ar fi tras niciodată în cineva aflat cu spatele întors.
4 „Arsène Lupin, gentleman apaş“, râdea de el Sică piticul,
5 care-l cunoştea bine.
6 — Mai stai mult? se miorlăi Dolly.
7 — O clipă şi am terminat. Dacă nu-i întuneric perfect,
8 degeaba!
9 Se duse la fereastră şi prefăcându-se că aranjează
10 draperia, trase de ultimul fald, acoperind complet camera
11 video.
12 Fata se ghemui dintr-o dată cu genunchii la gură şi întinse
13 cuvertura peste ea. Şopti înspăimântată:
14 — Eşti de la Poliţie!
15 Gogu se aşeză pe marginea patului şi îşi aprinse relaxat o
16 ţigară:
17 — Nici poveste! E o chestie de gust. Ţin la intimitate, nu să
18 mă vizioneze toţi golanii perverşi sau amatori de şantaj.
19 Dolly, înspăimântată, tremura:
20 — Ce o să-i spun patroanei? E vai de pielea mea.
21 — De ce? Îi explici ca-i dat de unul care nu poate decât în
22 beznă şi cu gălăgie. Îi întinse un pahar cu şampanie: Hai să
23 stăm la o parolă.
24 — Crezi că-mi arde de pălăvrăgeală? După ce mi-ai mâncat
25 timpul în bar…
26 — Ce înseamnă că ţi-am mâncat timpul?
27 Fata plângea de-a binelea. Îşi ridică chipul mânjit de fard
28 şi se răsti:
29 — Crezi că ne ţine degeaba aici? Să ne înconversăm cu
30 clienţii? Avem o normă…
31 — Cât?
32 — Opt pe tură, dar mai bine ar fi să-mi ţin gura. Nici ieri
33 n-am reuşit! Abia cinci…
34 — Şi dacă eu am chef să stau toată noaptea cu tine?
35 — Plăteşti pentru cinci vizite, dar n-ai tu banii ăştia! Şi ai
36 mai şi aranjat aparatele… Mai bine du-te.
37 Gogu, sincer impresionat, încercă s-o liniştească. O luă pe
38 după umeri şi-i întinse o batistă:
-183-
1 — Eşti o fetiţă mică şi speriată, spuse blând şi Dolly
2 începu să plângă şi mai tare. Dacă vrei să fugi de aici, pot să
3 te ajut.
4 Dolly i se smulse din braţe şi începu să ţipe:
5 — Şi unde să mă duc? Mă iei tu la tine?
6 Gogu îi astupă gura, strângând-o la piept:
7 — Încet că ridici în picioare toată spelunca asta!
8 Mâna alunecă pe spatele lui Dolly. Înţepeni la un moment
9 dat, insistă nedumerit cu degetele, apoi coborî mai jos, spre
10 şale. Asperităţile, lungi şi subţiri ca nişte aţe se repetau.
11 — Ce-i cu spatele tău? întrebă înfiorat de o bănuială
12 cumplită.
13 O trase brusc, în bătaia veiozei. Toată spinarea lui Dolly
14 era însemnată de cicatrice.
15 — Dumnezeule mare! Ai fost bătută.
16 — Mă aşteaptă încă un rând, hohoti Dolly, dacă nu pleci
17 imediat.
18
19 O papagaliţă – machiaj şi rochie în culorile curcubeului –
20 care probabil în timpul sezonului rece îndeplinea şi oficii de
21 garderobieră, îl aştepta în nişa de la intrare. Îi întinse nota cu
22 un zâmbet gras, conţinând cam la zece grame de ruj. Gogu se
23 interesă sarcastic:
24 — Mata eşti contabila?
25 — Aş, stareţa de la Agapia, şi-i suflă un jet de fum în
26 obraz.
27 — Aha! ghici Gogu. Colectă pentru orfani şi handicapaţi.
28 — Aşa, ca tine. Eşti şmecher?
29 — Ţţ, fraier! spuse Gogu aruncând o privire pe notă: două
30 sticle de şampanie, două cocktailuri, un ceas petrecut cu
31 Dolly.
32 Suma i se păru exorbitantă.
33 — Atunci, mai vino pe la noi, micuţule.
34 — Nu ştiu când îmi mai dă voie tata, şi salută ducând un
35 deget la tâmplă.
36 Liana îşi desprinse ochiul de vizorul practicat în draperie şi
37 urcă în odaia lui Dolly.
38
-184-
1
1 Gogu plecă îngândurat. De la Dolly s-ar fi putut scoate
2 multe, dar pentru asta trebuia ea scoasă în primul rând
3 dintre pereţii bordelului. Era moartă de frică. Cine naiba o
4 biciuise? Cine le biciuia? Nu trebuia să fii prea intuitiv ca
5 să-ţi dai seama că biciuitul ţinea de regulamentul casei. Ca
6 pe iobagi, domnule! nu înceta să se mire. Ca în „Coliba lui
7 Moş Toma“! Incredibil. Şi-o imagina foarte bine pe Liana cu
8 gârbaciul în mână. Ăştia infirmii sunt răi ai dracului, cel
9 puţin aşa auzise. Un pitic şi o surdomută! Ce cocktail fioros!
10 … Ce fac cu banii? Amândoi îi scot din haznale. Aici e un
11 mister care n-are nimic de a face cu vreun depozit bancar…
12 După cum se cunoştea, nu va avea o clipă de linişte până nu
13 va pătrunde în fortăreaţa soţilor Iordache de la Mogoşoaia.
14
15
16 ***
17
18 De câteva zile, Alina se simţea rău. Îi pierise pofta de
19 mâncare, avea ameţeli însoţite de dezechilibrări, pălise şi
20 lâncezea mai tot timpul în pat sau la televizor. Parcă suflate
21 de vânt, dispăruseră vioiciunea de veveriţă, accesele de
22 veselie, râsul din te miri ce în triluri de argint, bucuria de a
23 trăi – însuşire rară – ca dominantă a personalităţii ei. Se
24 bucura din şi de orice: o viespe de aur, un gândăcel cu buline
25 negre, obrazul curat şi bucăliu al Lunii – „spune şi tu, Adi,
26 dacă nu-ţi vine s-o ciupeşti!“ – efectul trandafirului unic în
27 vaza de pe pian, de moţul de frişcă de pe profiterol…
28 Adrian îi urmărea evoluţia cu sufletul la gură, temând în
29 sinea lui invidia zeilor pe o fericire desăvârşită, totală şi în
30 consecinţă, îl bântuia spaima unor diagnostice crunte:
31 tuberculoza, anemie pernicioasă sau ducă-se pe pustii, se
32 ferea să pronunţe însuşi cuvântul.
33 — N-am nimic, îl asigura Alina încercând să zâmbească.
34 Nici mătuşile mele nu erau mai prăpăstioase ca tine. Dacă
35 citeau în gazetă că e epidemie de gripă în Polonia, ne şi
36 atârnau de gât, mie şi Bellei, un boţ de camfor.
37 Adrian, nici el însuşi în cea mai bună stare – de unde,
38 Dumnezeule şi de ce atâta oboseală?! – îi cuprinse mâinile
-185-
1 ducându-le la buze:
2 — Iubita mea, te implor, consultă un medic. Dacă ţi se
3 întâmplă ceva, eu mă omor. De dragul meu, dacă însemn
4 ceva pentru tine…
5 Alina îi încolăci gâtul. Şoapta fierbinte arse urechea lui
6 Adrian:
7 — Ne iubim prea mult ca să murim.
8 — Mie tocmai de aia mi-e frică. E prea minunat şi prea
9 adevărat ca să dureze…
10 Pusă în temă, Lucreţia nu-şi ascunse stupoarea:
11 — Parcă aţi fi doi ciobani răstigniţi în vârf de munte! Ia-o
12 de mână şi mergeţi la doctor. Există tratamente, leacuri,
13 clinici superspecializate în străinătate, dar barem să ştiţi
14 întâi despre ce-i vorba. Ce naiba, trăiţi ca pe vremea lui Vlad
15 Ţepeş?… Şi că veni vorba, nu ţi-ar strica nici ţie un consult.
16 Arăţi epuizat, stors ca o lămâie.
17 Adrian dădu din mână:
18 — Nu eu sunt cel mai important.
19 Lucreţia, statornic calmă şi echilibrată, de astă dată se
20 învineţi de furie:
21 — Ce înseamnă că nu eşti cel mai important? Cine a
22 decis-o? Cine poate decide, are dreptul să decidă, că e mai
23 important să trăiască X decât Z? Nu sunt atât de nebună
24 încât să-mi închipui că decesul meu ţi-ar întoarce viaţa pe
25 dos, dar decesul tău ar putea avea repercusiuni asupra
26 Alinei. I-ai zdrobi viaţa, nu-ţi dai seama?
27 În sinea ei nu credea o iotă. Văduvă la douăzeci de ani şi la
28 chipul de înger al Alinei – pană la pălăria de duminică! Ba,
29 devenea şi mai interesantă. Nu cunoştea însă argument mai
30 convingător pentru a-l determina pe Adrian să se îngrijească.
31 Într-adevăr, Adrian amuţi. Fusese într-atât de egoist,
32 preocupat de dragostea lui, încât nu se gândise o clipă la
33 acest aspect. Îngână pierdut, de parcă s-ar fi aflat în faţa
34 realităţii concrete:
35 — Ai dreptate, Lucreţio! Ce s-ar face biata fetiţă fără mine?
36 …
37 „Ce s-a făcut şi până acum“, îi răspunse în gând soră-sa,
38 iritată. „Mai iubeşte omul, dar nici chiar aşa, să te
-186-
1
1 imbecilizezi, să nu mai vezi pe unde păşeşti, ca drogat.“
2 Adrian exagera, îşi pierduse minţile, constatare plină de
3 ameninţări, mai ales că până mai deunăzi, se putea vorbi
4 despre calmul lui olimpian.
5 — …e atât de copilăroasă, urmă cu privirea rătăcită, atât
6 de neajutorată, ca o fetiţă pe care ţi-e teamă s-o laşi să
7 umble singură pe stradă…
8 — Vorbeşti despre ea de parc’ar fi handicapată.
9 — Chiar este. Un biet iepuraş rătăcit în junglă. O eroare a
10 naturii care a azvârlit-o într-o epocă dură, străină de ea,
11 sălbatică. Încă o fiinţă care şi-a ratat secolul…
12 — O iei razna, Adi! E o fată frumoasă, tu te-ai îndrăgostit
13 de ea şi atât. Restul sunt floricele! Horbotă şi macrameu!
14 Adrian clătină din cap:
15 — Tu te iei doar după fotografie, eu o cunosc. Alina s-a
16 născut sub semnul frumosului. Frumosul în toate. Menită să
17 fie înconjurată de frumuseţe, de dragoste, hărăzită să
18 trăiască pe timpul valsului când femeia mai era adulată şi
19 ocrotită. A nimerit într-o lume cinică, edificată într-un
20 aisberg, o lume de cactuşi. E ca şi cum ar fi greşit tramvaiul,
21 luându-l în direcţie opusă…
22 — Astea-s romanţe, Adi.
23 — Puţin îmi pasă cum le spui.
24 — Sunt convinsă. Cum ai tu de gând să îndrepţi situaţia?
25 Adrian îşi întoarse privirea spre soră-sa. Declară apăsat:
26 — Ocrotind-o. Din toate puterile mele.
27 — Nu ştiu să fi făcut altceva până acum.
28 — Până acum n-am făcut decât să mă bucur de ea. Că
29 există. Mi-e şi ruşine…
30 Sări din fotoliu cu o mişcare bruscă. Lucreţia tresări
31 speriată.
32 — Iartă-mă, mă grăbesc, şi o sărută în fugă.
33 — Crezi că poţi rezolva totul acum, pe moment?
34 Adrian dădu din mâini exasperat şi goni pe trepte, ca un
35 bezmetic.
36 — Degeaba, nu poţi să înţelegi.
37
38 Ajunse acasă abia respirând, hăituit de nelinişte,
-187-
1 presimţind o catastrofă. Îl apucase din senin, acolo, pe
2 fotoliul Lucreţiei, un sentiment de iminent tragic care-i
3 asediase întreaga făptură. Înfricoşat şi imaginând tot felul de
4 clişee sinistre, şi-ar fi dat viaţa, numai s-o găsească vie şi
5 întreagă. Închină Cerului o rugăciune disperată, sălbatică,
6 înşiruire de cuvinte neîndemânatice, rugăciunea sfâşietoare a
7 celui nedeprins cu rugăciunea.
8 Trecu taifun pe lângă menajera care abia avu timp să i se
9 ferească din cale şi năvăli în salon. Alina, aşezată turceşte în
10 mijlocul încăperii, înconjurată de păpuşi şi întreaga ei
11 menajerie de pluş, lălăia un cântecel. Îşi ridică privirea spre
12 Adrian, zâmbindu-i sfioasă ca o icoană:
13 — O să avem un bebeluş, Adi.
14 Incapabil să scoată un sunet, Adrian îi căzu la picioare.
15
16
17 ***
18
19 Individul era dintre cei care nu zâmbesc şi nu râd
20 niciodată, constituind personaj de referinţă în relatarea unui
21 banc sau a unei situaţii amuzante: „A râs până şi M.“ Uscăţiv
22 şi uscat, cu ochii adânciţi în orbite, Pavelescu îl califică din
23 primul moment drept infect şi antipatic. De două categorii de
24 persoane se ferea îndeobşte: de cei pe care-i intuia fără
25 slăbiciuni, considerându-i dezumanizaţi, şi de impenetrabili:
26 cei ce nu se lăsau în principiu citiţi de la prima vedere. Tipul
27 se încadra în ambele. Când îi mai şi prezentă legitimaţia de
28 maior, îşi zise că e groasă rău. Sperase în sinea lui la vizita
29 de rutină a vreunui locotenent, îndeplinind un oficiu de
30 procedură convenţională, hârtie obligatorie pentru clasarea
31 unui dosar. Importanţa gradului însă dădea de gândit şi îi
32 venea să se zgârie pe ochi că, ignorându-şi instinctul, nu
33 abandonase de la primele mişcări afacerea Yvonei. Căci nu
34 avea nici cea mai mică îndoială, din pricina nenorocitei ăleia,
35 nevropate, se afla individul în biroul lui. Îl pofti să ia loc şi
36 abordând un aer aferat, profesional, îşi împleti degetele sub
37 bărbie. Concomitent, îi îndreptă o privire strălucitoare, plină
38 de solicitudine:
-188-
1
1 — Vă stau la dispoziţie, domnule maior… Doriţi o cafea? O
2 Cola?
3 Maiorul Mihăescu refuză clătinând indexul care părea să
4 vibreze de încordat ce era şi intră direct în subiect:
5 — Numele Yvona Axente îţi spune ceva?
6 Peste noapte, Pavelescu reflectase la toate schemele
7 posibile, imaginase întrebări şi răspunsuri, aşa că era
8 pregătit. Replică fără şovăială:
9 — Bineînţeles, mi-a fost clientă. În general, explică, n-am
10 memoria numelor, dar Yvona se reţine. Asta s-a întâmplat
11 însă mai demult…
12 — Cât de mult?
13 — Dacă doriţi date exacte, pot consulta registrul de
14 evidenţă. Cam prin primăvară, în orice caz. Afacerea a fost
15 rezolvată, doamna s-a declarat mulţumită de prestaţia
16 noastră, nu văd…
17 Zâmbi, lăsând fraza în suspensie. Maiorul îl cântări lung,
18 încercând să desluşească dincolo de figura de bişniţar
19 păşunist a detectivului.
20 — Mda… Problema stă în felul următor. Femeia a dispărut
21 de trei luni de zile. În agenda ei am găsit numărul de telefon
22 al agenţiei şi o ultimă notă consemnând o întâlnire cu
23 dumneata, pe data de 22 iunie ora zece dimineaţa.
24 — Şi?
25 — Nici un şi! Aia e că nu mai urmează nimic. Se poate
26 conchide că eşti ultimul om care a văzut-o înainte de a
27 dispărea în ceaţă.
28 „Aici te înşeli, amice“, gândi Pavelescu continuând să-i
29 zâmbească, „există cel puţin un tip care a vizionat-o după
30 mine şi ăla-i piticul, dar nu sunt nebun să-mi bag singur
31 capul sub ghilotină. N-ai decât s-o descoperi singur.“ Rosti
32 convenţional:
33 — Îmi pare foarte rău, dar nu văd în ce măsură vă pot fi de
34 folos. Vă asigur că părăsind acest birou, nu mi-a spus unde
35 se duce.
36 Mihăescu nu-l slăbi din priviri, părând să mestece un
37 imaginar chewing gum.
38 — În ce problemă te-a angajat?
-189-
1 Detectivul se foi în scaun, simulând încurcătura:
2 — Vedeţi, domnule maior, există nişte norme
3 deontologice…
4 — Nu mă lua cu secretul profesional! În procent de
5 nouăzeci şi nouă la sută, femeia este moartă. Cel mai
6 probabil asasinată. Ascultă o povaţă înţeleaptă. Nu te juca cu
7 focul!
8 — Poate s-a sinucis, de ce neapărat asasinată?
9 — Dacă s-a sinucis, unde-i leşul? Şi-a dat foc într-o gaură
10 de şarpe? Dar n-am venit să stau cu dumneata la şuetă. Îţi
11 mai atrag atenţia că ai obligaţia să cooperezi cu Poliţia. În
12 consecinţă, ce-a vrut de la dumneata?
13 — Era încurcată cu un tip şi avea impresia că ăla o
14 înşeală. Un dosar dintre cele mai clasice. Filaj.
15 — Şi?
16 — Păi, chiar aşa stăteau lucrurile. Intervenise terţa
17 persoană.
18 Maiorul scoase din servietă un carneţel.
19 — Nume şi adrese! Mă interesează şi rivala.
20 Pavelescu oftă – se apropie funia de par – şi deschise
21 registrul. Maiorul notă datele lui Adrian şi ale Alinei cu
22 imperceptibilă satisfacţie. Înşurubă tacticos capacul stiloului,
23 îl aranjă în etui, îi căută locul în servietă. Era un bărbat
24 meticulos. Pentru detectiv, toate acestea însemnau pregătiri
25 de plecare şi îşi ţinea respiraţia în capul pieptului, înainte de
26 a o slobozi uşurat. Maiorul îşi ridică în sfârşit privirea de
27 gheaţă:
28 — Şi acum, domnule Pavelescu, urmează partea cea mai
29 interesantă. Amănuntele pe care le-ai omis.
30 — Nu înţeleg.
31 — Ceea ce ascunzi.
32 Detectivul se arată contrariat:
33 — De ce plecaţi aprioric de la ideea că vă ascund ceva?
34 — Prietene… Nota Bene, desluşi răspicat, încă „prietene“!
35 Apriorică ar fi ideea că dumneata eşti un omuleţ isteţ, o
36 dovedeşte printre altele cifra de afaceri. M-am interesat… Iar
37 un omuleţ isteţ, când ia o persoană în colimator, descoperă
38 cu mult mai multe decât mărturiseşte chiar clientului
-190-
1
1 plătitor. Asta se numeşte a păstra un as în manşetă vizând
2 orice eventualitate.
3 — E o teorie şi nimic mai mult, domnule maior.
4 — Teorie? Atunci, lasă-mă s-o duc până la capăt. Dovadă
5 că ai procedat conform demonstraţiei mele, şi nu altfel, este
6 faptul că ştii unde s-a dus Yvona Axente, după ce a plecat
7 din acest birou.
8 — Foarte probabil că dumneavoastră ştiţi mai multe decât
9 ştiu eu.
10 — În realitate, dumneata te întrebi acum ce şi câte ştiu eu.
11 Şi pentru că n-am venit să stau aici la parole, ba mai îmi eşti
12 şi simpatic şi mi-ar părea rău să ţi se retragă autorizaţia, ca
13 să nu mai zic de alte zorzoane, alde obstrucţionarea justiţiei,
14 voi vorbi deschis. Dumneata ai un asistent…
15 — Exact, Gheorghe Tăutu.
16 — Perfect. Când a plecat de aici, Yvona a dat un telefon.
17 Patronul agenţiei Discret simţi că inima încetează să-i
18 bată. Dar asta, vorba zicalei, nu mai era inimă, era cord.
19 Încercă să se liniştească singur: „Stai blând, Pavelescule, că
20 tipul mănâncă rahat. Când a plecat de aici, Yvona a luat un
21 taxi, ai văzut-o pe geam. Pe lângă studioul piticului, nu
22 există telefoane publice. Doar să fi oprit maşina pe traseu,
23 ceea ce-i greu de crezut. Plecase ca o vijelie. Şi dacă totuşi…“
24 Maiorul Mihăescu, continuând să nu-l slăbească din
25 priviri, urmă pe acelaşi ton aparent degajat, dar mustind de
26 ameninţări:
27 — Unde crezi dumneata că a sunat?
28 Detectivul ridică din umeri:
29 — V-am mai spus-o, nu eram în confidenţe.
30 Maiorul rânji:
31 — La ea acasă, domnule! Acolo a sunat. Are robot, carele a
32 înregistrat următoarele. „Vorbesc chiar eu, Yvona. Mă îndrept
33 spre domnul S., unde m-a îndrumat asistentul lui Pavelescu.
34 Dacă mi se întâmplă ceva…” Aici, banda consumată,
35 probabil, s-a întrerupt… Cine-i domnul S., domnule Pa-
36 velescu?
37 Detectivul găsi un răspuns ambiguu, doar în parte
38 nesincer:
-191-
1 — Cine e? Asta mă întreb şi eu.
2
3
4 ***
5
6 Gogu sosi la agenţie chiar după plecarea maiorului. Găsi
7 un patron necunoscut până atunci, nervos şi nu doar
8 înfuriat, speriat; îl despărţeau de panică un centimetru sau
9 doi. Îi relată aproape la replică discuţia avută cu Mihăescu şi
10 conchise cât se poate de nefericit:
11 — Am intrat în rahat, Gogule! Niciodată nu m-am simţit
12 atât de aproape de dezastru ca acum.
13 Gogu, îngrijorat el însuşi, încercă să braveze:
14 — Să nu ne pierdem cu firea, boss…
15 — Ai vreo reţetă? Yvona e categoric moartă, nu am nici un
16 dubiu, iar noi i-am semnat actul de deces trimiţând-o la
17 Iordache. Că-mi ridică autorizaţia e floare la ureche! M-am
18 descurcat eu şi în situaţii mai grele, de o pâine scot oricând.
19 Chestia e că se lasă cu puşcărie. Complicitate la omucidere.
20 — Eşti convins că piticul a lichidat-o?
21 — Ca de sfânta cruce!
22 — Ei bine, amănuntul ăsta o să-l ţii pentru dumneata. Şi
23 în definitiv, eu sunt ăla care a trimis-o la Sică, nu trebuie
24 să-ţi faci probleme.
25 Pavelescu îl privi sceptic:
26 — Asta o zici acum, în biroul nostru, dar ce o să spui când
27 te-or lua ăia la pumni şi Dumnezei, cu farul băgat în ochi?…
28 P’ormă, de ce i-ai făcut trampa cu Iordache?
30 — Să spunem că, printre altele, pe Yvona o interesa să
31 cunoască un om de afaceri, în vederea nu ştiu căror
32 investiţii. Când omul vrea să se informeze, întreabă în stânga
33 şi-n dreapta. O agenţie de detectivi particulari deţine, în
34 principiu, informaţii de mâna întâi.
35 — Îi crezi sugaci pe ăia, Gogule?
36 În sinea lui îşi zise însă că ar putea constitui o găselniţă.
37 În fond, asta era cartea de vizită a piticului: businessman.
38 — Nu, dar nici supermeni. Uite ce-i, patroane! Eu o să mă
-192-
1
1 dau la fund. Am nevoie de liber, până îmi lămuresc nişte
2 probleme legate de Sică.
3 — Ce-i spun sticletelui? Ăla vrea să stea musai de vorbă cu
4 tine.
5 — Că m-am învoit câteva zile, pe chestiuni personale. O
6 să-i povestesc după aia, că m-am dat în stambă cu o
7 damicelă măritată. Nu-ţi fă probleme, damicela există, o să
8 ciripească ce-o învăţ eu.
9 Îşi băgă ţigările şi bricheta în borsetă şi se ridică. Şeful îi
10 bară trecerea spre uşă:
11 — Gogule, fii atent. Merg pe mâna ta.
12 — Ca pe autostradă, patroane. Te ţin la curent.
13
14
15 ***
16
17 — Ptiu, ptiu! îl scuipă a nedeochi Margareta, că tare eşti
18 chipeş, don’ preşedinte! Dar floare la botoneră nu pui?
19 Ionică Manole, încântat de cum îl arăta oglinda, o mustră
20 cu jumătate de gură:
21 — Îţi arde de glume, Margareto. Nu mă duc la nuntă.
22 Femeia chicoti:
23 — Păi aia e, că arăţi ca un ginerică.
24 — Numai la prostii ţi-e gândul, mormăi privindu-se din
25 toate părţile.
26 „Un domn în vârstă, distins şi elegant“, se califică
27 declarându-se mulţumit. Lipsea tuşa de final, o boare de
28 Aramis – îl avea de treizeci de ani! – pe batista de la piept şi
29 obrajii proaspăt raşi. Fără îndoială, i-ar fi plăcut şi o floare la
30 butonieră, dar se gândi că aceasta ar putea fi considerată
31 drept o atenţie cu substrat la adresa gazdei, iar el nu vroia să
32 genereze probleme, interpretări. Dacă Radulian e vreun
33 Othello, gelos până şi pe stafia lui Cassanova?
34 Ori câte temeri ar fi încercat vizavi de Radulian, acestea
35 încetară ca prin farmec din clipa în care-l văzu în pragul uşii.
36 Era un gentilom, se vedea dintr-o ochire, ca şi dragostea
37 neţărmurită pe care i-o purta Alinei. Adevărat că n-ar fi
38 stricat să fie mai tânăr – câte drame generate de diferenţa de
-193-
1 vârstă dintre parteneri nu întâlnise în cariera lui de
2 magistrat! – dar Alina, „fecioara lui de vis“ ar fi putut nimeri
3 şi mai rău. Fiică să-i fi fost şi tot l-ar fi preferat pe mai coptul
4 Radulian unui june derbedeu cu plete şi tatuaje de pirat sau
5 condamnat la galere.
6 Alina şi Adrian, gazde desăvârşite, se întrecură în atenţii,
7 făcându-l să plutească printre nouri şi luceferi. Pentru prima
8 oară în viaţa lui – tristă constatare şi totuşi ce stare de bien
9 être! – se simţea răsfăţat, ascultat cu atenţie, bine venit.
10 Când Alina, făcând pe mica gospodină, intră în bucătărie,
11 Adrian declară spontan, cu toată sinceritatea:
12 — Sunt fericit că soţia mea are prieteni ca dumneavoastră.
13 Aş vrea, la rândul meu, să mă socotiţi prieten.
14 Bătrânului îi dădură lacrimile de emoţie:
15 — Se achiesează… Vreau să zic… Bineînţeles. Vom
16 conlucra împreună pentru fericirea ei.
17 Adrian îşi zise că astea sunt declaraţii duios vanitoase, de
18 om bătrân, dar nu mai puţin, făcute din toată inima. Cu ce
19 naiba să contribuie pensionarul Manole la fericirea Alinei?
20 Asta nu-l împiedica însă să se arate recunoscător.
21 — Fetiţa aceasta, urmă Ionică Manole, îmbujorat de
22 coniac, merită toată atenţia noastră. Dumneata eşti prea
23 tânăr, şi nici eu îndeajuns de în etate, ca să fi apucat
24 adevărata vreme a Alinei…
25 Adrian îl urmărea zâmbind. Ce bătrân încântător, un
26 adevărat bunic din epoca victoriană, aşa cum întâlneşti în
27 romanele englezeşti ale celuilalt secol. Sobru, elegant, cu
28 inima plină de discretă afecţiune… Cu decenţă şi repulsia
29 specific britanică faţă de manifestarea oricărei emoţii, le
30 camufla oferind în lume un obraz rece, reţinut, de nepătruns.
31 Cel puţin aşa îi plăcea lui Adrian să şi-l închipuie, care de
32 două zile plutea din nou într-o lume – codru de trandafiri
33 populat de arhangheli.
34 — Ce înţelegi prin adevărata vreme a Alinei?
35 Manole puse păhăruţul pe masă. Mâna şi surâsul îi
36 tremurau uşor, privirea i se pierduse într-un univers unde
37 Adrian nu-l putea ajunge.
38 — Lumea străbunicilor noastre, când femeia se bucura de
-194-
1
1 adoraţia hărăzită Madonei… Femeia, un tezaur de graţie,
2 blândeţe, fidelitate, castă ca un crin. Soţie devotată, mamă
3 duioasă, braţe odihnitoare unde oricine îşi găsea alinarea.
4 „Alinarea“, tresări Adrian. „Te pomeneşti că numele de aici
5 se trage. Alinare-Alina. Curios, nu m-am gândit niciodată la
6 aspectul ăsta… Dar, stai puţin! Şi francezii o au pe Aline,
7 care nu seamănă deloc cu apaisement. În fond, n-are nici o
8 importanţă, poate că de data asta, au importat francezii…“
9 Amănuntul însă i se părea încântător, adăugând parcă
10 încă o stea la diadema Alinei. În ce-l privea pe fostul
11 preşedinte de tribunal, acesta desigur „pastela“ trecute
12 vremi, generaliza imaginile romantice ale poeziei din epocă
13 izbutind o acuarelă vetustă, dar nu mai puţin emoţionantă.
14 Minciună, trădare, femei necredincioase existaseră
15 dintotdeauna, indiferent de calendar – iunian, gregorian
16 sau… paştele cailor. Nu aveau bineînţeles nici o legătură cu
17 Alina, care rămânea unică şi Adrian îi era recunoscător
18 bătrânului pentru portretul schiţat. Că bietul de el era
19 îndrăgostit până peste urechi, se vedea şi legat la ochi, dar
20 cu totul necompetitiv din cauza vârstei şi Adrian simţea
21 pentru el o simpatie duioasă, pe undeva colegială. I s-ar fi
22 părut chiar nefiresc să fie altfel. Cum ai fi putut trece pe
23 lângă Alina, fără s-o adori din prima clipă?
24 — …după cum unele cuvinte, continuă o idee Manole, al
25 cărei început Adrian îl scăpase, divagând el însuşi în sinea
26 lui, din lipsă de destinatari, îşi pierd aplicaţia şi pur şi
27 simplu dispar din vocabular.
28 — Ca de exemplu? surâse Adrian.
29 — Castitate. Ai mai întâlnit în ultima vreme cuvântul
30 acesta? În presă, la televizor, pe uliţă?
31 — N… nu. Poate în poezie.
32 Ionică Manole râse din gât:
33 — Mersi! Castitatea omătului, a florii de cais şi altele de
34 felul acesta. Nu mă gândeam la romanţe, ci la limbajul
35 vorbit. Sau virtute! Când ai auzit ultima oară vorbindu-se
36 despre o femeie virtuoasă? Un bărbat virtuos? Poate la
37 biserică, cu referire la sfinţi. Sfântul Grigorie Decapolitul…
38 — Trăim în altă epocă, domnule Manole. A celularului, a
-195-
1 transmisiilor prin satelit, a…
2 — Acestea sunt simple comodităţi, îl întrerupse bătrânul.
3 — Ceva mai mult. Omul a dezvirginat Luna, un vis de
4 milenii!
5 — De aia nu mai are nici un haz. Nici în poezie. Din
6 moment ce ai izbutit să pui degetul pe ea, s-a dus dracului
7 fascinaţia!
8 Adrian începu să râdă:
9 — Simplificaţii, dar o faceţi cu humor. În fond, vă declaraţi
10 făţiş împotriva progresului.
11 — Dacă ticăloşeşte omul, hotărât, da! Spuneai mai
12 adineaori că trăim în altă epocă. Tocmai asta încercam să-ţi
13 explic, Raduliene, apropo de scumpa noastră Alina.
14 Adevărata ei vreme s-a fost călătorit de mult. Desprinde-o azi
15 pe Eugenia de Montijo din rama ei rococo şi dă-i drumul pe
16 autostradă. Asta se petrece cu Alina. Dumneata vei face tot
17 ce-ţi stă în puteri şi peste chiar, sunt încredinţat, dar cu
18 adevărat n-o poate ocroti decât un Dumnezeu mizericordios.
19 Alina izbucni în salon, ca o primăvară. Era impresia
20 amândurora, accentuată de rochia înflorată şi obrajii
21 rumeniţi la aragazul din bucătărie.
22 — Despre mine vorbeaţi, domnilor? Constat că v-aţi
23 împrietenit. Ce bine-mi pare! şi bătu din palme.
24 Ionică Manole zâmbi înduioşat:
25 — Les amis de mes amis…
26 — Vă iubesc pe amândoi, asta e! Dacă nu v-aţi fi împăcat,
27 aş fi fost foarte, dar foarte, foarte tristă… Trandafirii noştri
28 s-au uscat şi nici hortensiilor nu le merge prea bine.
29 Bătrânul, neobişnuit cu piruetele şi corelaţiile acrobatice
30 ale Alinei, rămase cu gura deschisă a concentrată atenţie. Nu
31 era prea sigur că înţelege ce se petrece. Sesizându-i deruta,
32 Adrian explică zâmbind:
33 — Soţia mea se referă la florile din grădină.
34 — Am spus-o de la început că nu trebuiau puse alături.
35 Am citit în nu ştiu câte cărţi, că florile trebuie să se înţeleagă
36 între ele.
37 — Ce frumos! se minună Ionică Manole.
38 — Pe cuvântul meu, îl asigură Alina. De exemplu, crinii şi
-196-
1
1 trandafirii sunt incompatibili. Acum văd că ţepoşii ăştia
2 frumoşi şi răi nu se au bine nici cu hortensiile. Degeaba îi
3 iubesc eu şi-i îngrijesc, ei tot supăraţi sunt. Şi de supărare,
4 mor.
5 — Ceea ce, înţelese Manole râzând, nu se petrece cu mine
6 şi Radulian, din fericire, compatibili.
7 Alina făcu îhî din cap ca o fetiţă.
8 — Şi acum, haideţi la masă. Cred că s-au ars pateurile în
9 cuptor.
10 Adrian o reţinu, apucând-o de braţ:
11 — Mi-e teamă că te-ai obosit prea mult. Înţelege că trebuie
12 să te menajezi.
13 Ionică Manole se sperie:
14 — Eşti bolnavă? Vă rog să nu-mi ascundeţi nimic.
15 — Dar chiar n-am nimic, Adi exagerează ca totdeauna.
16 Adrian îi cuprinse umerii, trăgând-o lângă el. Rosti
17 emoţionat, mândru, fericit:
18 — Nu chiar nimic… Vom avea un bebeluş…
19 Alina, ruşinată, îşi ascunse obrazul în subsuoara lui
20 Adrian. Bătrânul, tulburat peste măsură, îngăimă:
21 — Vă… vă felicit, dragii mei.
22 Şi se felicita pe el însuşi. Alina era acum mai vulnerabilă
23 ca oricând, în întregime numai la mila Domnului. În ce-l
24 priveşte, făcuse tot ce-i stătuse în putinţă pentru Alina. Deşi
25 n-avea nici un chef, viaţa lui abia acum cunoscuse un sens,
26 putea închide liniştit ochii.
27 În sufragerie scânteiau argintul, cristalul, porţelanurile.
28 Bătrânul, impresionat de fast – „toate astea în cinstea mea!“ –
29 inhală cu plăcere parfumul specific al încăperii. Mirosea a
30 flori, vanilie şi roade aurii date în pârg.
31 „Aşa miroase fericirea“, îi trecu prin minte şi desfăcând
32 şervetul de olandă îl puse pe genunchi. Mâinile de zână ale
33 Alinei „papionau“ deasupra mesei. Îi plăcu imaginea, grozav
34 de graţioasă, şi îşi propuse să n-o uite. O va folosi în poem.
35
36
37
38 ***
-197-
1
2 Sică nu se culca niciodată înainte de întoarcerea
3 nevesti-sii de la club. O aştepta cu masa pusă, întorcând fără
4 răbdare posturile TV. Astfel, se poate spune că de fapt,
5 supau, ceremonialul petrecându-se la ore târzii din noapte,
6 cel mai devreme pe la unu. Erau ceasurile lor cele mai
7 plăcute, când piticul, în haină de casă, iar Liana, proaspăt
8 ieşită de sub duş şi înfăşurată într-un chimonou japonez
9 autentic, îşi comunicau reciproc, între o ciorbă bine dreasă şi
10 o mâncare cu sos, buletinul de ştiri al zilei.
11 Rareori, când pe Iordache îl încercau puseuri de
12 exteriorizare – nu avea nici o chemare pentru stilul
13 confidenţial – îi mărturisea Lianei că-i singura femeie din
14 viaţa lui pe care a respectat-o, şi nu minţea. Până a o
15 cunoaşte, era ferm încredinţat că toate muierile sunt curve,
16 ticăloase şi interesate, în cel mai bun caz – doar proaste.
17 Antecedentele copilăriei duc la generalizări, judecăţi imature,
18 fatalmente însoţite de generalităţi triste. Dacă pe acelaşi
19 traseu, întâmplarea mai adaugă una sau două experienţe
20 nefericite, concluziile devin idei fixe, bătute în cuie.
21 În familia Iordache, Sică – de fapt, Marius – constituise un
22 accident „penibil“. Ambii părinţi erau normali şi tot astfel
23 predecesorii, oricât ai fi cercetat în trecutul neamului.
24 Maică-sa fusese balerină la Operă, taică-său – profesor de
25 matematică. Nici că se putea combinaţie mai bizară, iar
26 cocktailul făcuse explozie. Sică avea să se întrebe de multe
27 ori ce sau cine naiba, în afara unui destin sarcastic, decisese
28 ca aceşti oameni, atât de străini unul faţă de celălalt, să se
29 nimerească la un moment dat pe un itinerar comun. Fără a
30 mai pune profesiunile la socoteală, cu greu ai fi putut întâlni
31 două personalităţi mai incompatibile. Maică-sa era frivolă,
32 risipită, avidă de viaţă şi de tot ce se poate obţine cu bani.
33 Profesorul – un introvertit ursuz, cu capul zornăind de cifre
34 fără nici o legătură cu banii, şi ziua împărţită în felii stricte:
35 atâtea ore de şcoală, atâtea de meditaţii, somn, diverse.
36 La un moment dat, Sică îşi amintea bine, cei doi trăind
37 sub acelaşi acoperiş ajunseseră să nu se mai întâlnească,
38 nici măcar între două uşi. Ca să-şi rotunjească venitul, după
-198-
1
1 spectacol maică-sa dansa la bar, întorcându-se acasă spre
2 patru dimineaţa, când profesorul dormea tun. Tun dormea şi
3 nevastă-sa când el pleca la şcoală, aşa că în casa Iordache,
4 dormindu-se în ture, se umbla veşnic în vârful picioarelor.
5 Sică îşi închipuia că cei doi nu avuseseră niciodată o căsnicie
6 adevărată. Mă rog, ceea ce se înţelege prin aceasta în mod
7 curent. De armonie, tandreţe, stat la sfat împreună nici nu
8 putea fi vorba, dar le lipsea cu desăvârşire instinctul
9 cooperativei, trasul la jug în vederea unui scop comun, aşa
10 cum se întâmplă cel mai adesea: „Nu ne înţelegem, nu ne
11 iubim, dormim separat, dar avem un copil, hai să ne
12 suportăm cu decenţă.“ Sică nu şi-i amintea stând de vorbă –
13 comunicau prin bileţele – şi nici măcar certându-se. Se
14 ignorau, se ocoleau, luau decizii care nu-l includeau şi pe
15 celălalt, nu exista un mâine, o duminică sau un concediu
16 gândite împreună. Nici sărbătorile mari nu-i apropiau. De
17 când se ştia, Sică îşi făcea singur pomul de Crăciun, pitic ca
18 şi el, deschidea singur cadourile. Cadourile! Şi azi se crispa
19 când se gândea la ele.
20 „Copilul ăstuia“, se lamenta maică-sa, „nu poţi să-i
21 cumperi nimic în afară de Moş Crăciuni de ciocolată. Pijama,
22 costumaş, cal de lemn sau bicicletă, toate trebuie ajustate
23 sau făcute la comandă… Nici o plăcere, zău aşa.“
24 Profesorul, pe de altă parte, părinte neîndemânatic şi prea
25 frământat de ideea că în el moare un geniu al matematicii, îi
26 făcea cadou, la nouă ani, un tabel de logaritmi.
27 Sică aflase la grădiniţă că e pitic. Părinţii lui probabil cu
28 mult înainte. Se părea că nu suferă nimeni. El însuşi simţea
29 doar că-i altfel decât ceilalţi copii, umilinţele, complexele şi
30 suferinţa abia având să urmeze. Soţii Iordache, după câteva
31 momente de stupoare şi vizite la diverşi medici, acceptaseră
32 situaţia cu fatalism: „Aşa a fost să fie, nimeni nu-i vinovat.
33 Cuiva tot trebuia să i se întâmple, uite că ne-a nimerit pe
34 noi… Noroc că-i bun la carte, o să scoată de o pâine, fără să
35 ajungă la circ…“
36 Trecuse cu puţin de zece ani, când maică-sa, profitând de
37 un turneu, rămăsese în Italia, iar de atunci, nu mai dăduse
38 nici un semn de viaţă. Dacă nu cumva murise, se părea că
-199-
1 dorise cu înverşunare să arunce în aer toate punţile care ar
2 mai fi legat-o de ceea ce lăsa în urmă. Să ia viaţa de la capăt,
3 un prezent prefaţat de nimic. Profesorul nu se pierdu cu
4 firea, ai fi zis că se aştepta sau abia aştepta să scape de
5 baletistă şi se arătă la fel de grăbit să scape de Sică. Îl
6 încredinţă unei verişoare, fată bătrână căreia îi era teamă să
7 doarmă singură în casă, şi nici câine nu vroia, iar el se
8 recăsători cu o colegă de cancelarie. Avea doi gemeni şi doar
9 grija lor. Sică nu se înghesuia cu vizitele, taică-său se jena cu
10 el. Nu se mai văzuseră de cinci ani.
11 Nici la verişoara Tecla nu-i fusese prea moale. Era
12 bisericoasă, leneşă şi tâmpită. În totul, ultimul om căruia
13 să-i încredinţezi un copil şi mai ales unul cu probleme. Deşi
14 profesorul îi plătea o sumă lunară pentru hainele şi
15 întreţinerea băiatului, Tecla îl socoti de la bun început un soi
16 de servitor. Sică se ocupa de aprovizionare – calvar în anii lui
17 Ceauşescu! – rânea în casă şi în curte, schimba zilnic nisipul
18 celor opt pisici ale Teclei. Tot în acei ani, învăţă să gătească,
19 dar să şi fure. Bătrâna practica organic stilul ascetic şi
20 respecta cu stricteţe de monah postul în toate cele peste o
21 sută de zile prevăzute de calendarul ortodox. Sică umbla pe
22 jumătate mort de foame. Cum din cămara verişoarei nu avea
23 ce să fure decât zahăr, începu să fure bani, iar la şcoală,
24 pacheţelul cu mâncare adus de acasă al colegilor. Aici, se
25 manifestară pentru prima oară „calităţile“ antisociale ale lui
26 Sică. Îl bănuiră – inclusiv dirigintele – dar nu-l prinseră
27 niciodată. Era îndemânatic, iute şi nu-şi pierdea niciodată
28 sângele rece.
29 Cam pe la doisprezece ani, începuse s-o urască pe Tecla.
30 Dacă cineva ar fi putut privi în sufletul lui de atunci, s-ar fi
31 înspăimântat. Nu iubea pe nimeni, părinţi, prieteni, o jucărie
32 sau un căţel, ura faţă de bătrână fiind primul şi unicul lui
33 sentiment real, concret. Peste ani, îşi spuse că poate nu atât
34 ticăloşia cât imbecilitatea cronică determinau la Tecla un
35 comportament nesimţitor şi crud. De pildă, obiceiul de a
36 vorbi despre el, în prezenţa lui, de parcă n-ar fi fost de faţă.
37 Din nici o frază nu lipsea ipocrit compătimitorul „nenorocitul
38 ăsta“, sau „infirmul“, „orfanul pe care-l ţin din milă
-200-
1
1 creştinească“. Devenea şi mai odioasă când o apuca grija de
2 viitorul lui, aici având prilejul să se lanseze în pronosticurile
3 cele mai sinistre:
4 — Nu mai eşti chiar aşa mic, anii trec ca vântul, trebuie să
5 te gândeşti serios cum să rostuieşti de o pâine. Am vorbit şi
6 cu părintele Coman… De alde tine, n-am văzut decât la circ
7 sau lustragii în colţul străzii. Poţi să vinzi şi loz în plic, dar
8 nu-i ceva de bază.
9 Pe băiat îl podideau lacrimile:
10 — De ce să vând loz în plic, verişoară? Sunt bun la carte.
11 Tecla se îndoia, înfigând cuţitul în rană până în plăsele:
12 — O fi, dar spui drept, n-am întâlnit de-alde tine nici
13 doctor, nici advocat, nici popă… Pe urmă, cine te ţine pân’ să
14 te înalţi? La taică-tău, nici o nădejde, şi-a luat mâna de pe
15 tine. Nici nu poţi să-l ţii de rău. Are belelele lui şi muierea
16 care nu-l scapă din ochi. Îi pasă de ce paţă copiii ei, nu de
17 tine.
18 Sică – avea paisprezece ani pe atunci – se învineţi de furie:
19 — Bine, verişoară, atunci mă omor, şi scapă toată lumea
20 de probleme!
21 — Ferească Dumnezeu! se sperie bătrâna temând să nu-şi
22 încarce cugetul cu păcat cumplit, n-am zis asta, doar că e
23 bine ca omul să ştie dinainte încotro păşeşte.
24 Sică nu se omorâse, o omorâse pe ea. Dar asta mai târziu.
25 Începu prin a deveni sadic, prin a-i amărî viaţa lent şi
26 subteran. Dacă cineva vrea să te distrugă, nimeni nu-i mai
27 inventiv şi eficient decât cel ce-ţi stă aproape. Viaţa de fiecare
28 zi nu-i alcătuită din evenimente, ci din habitudini,
29 comportări mecanice şi mici plăceri. Sică proceda în aşa fel,
30 încât toate să-i stea dimpotrivă, să nu-i mai priască nimic.
31 Nu mai găsi pâine proaspătă pentru dinţii nesiguri ai Teclei,
32 laptele afumat şi mâncarea uitată în cuptor deveniseră
33 sistem, soba înadins înfundată afuma, lumina se întrerupea
34 în mijlocul filmului de la televizor sau când juca remy cu
35 prietenele, adio pasienţe din pricina a trei cărţi rătăcite, iar
36 Bijulică, motanul adorat, dispăru într-o bună zi pentru
37 vecie…
38 Tecla se tot plângea că de la o vreme, cam de mult, toate-i
-201-
1 merg de-a-ndoaselea, de parcă i s-ar fi făcut farmece şi se
2 rugă de popă s-o miluiască cu o sfeştanie. Părintele veni
3 însoţit de o nepoată, o fătuţă cam de vârsta lui Sică. Avea un
4 ciuf de păr gălbui, ca secara, ochi iscoditori şi un
5 neastâmpăr specific, de vieţuitoare a pădurii. Cât dură
6 slujba, Sică nu-şi putu lua ochii de la ea, în vreme ce fata îl
7 cerceta pe sub genele negre, abia disimulându-şi
8 curiozitatea.
9 — Nu te las, părinte, spuse Tecla în timp ce preotul îşi
10 împăturea odăjdiile în servietă, până nu bei o cafea cu mine.
11 Sică, vezi tu… Să pui mai mult zahăr, că lui părintele îi place
12 mai dulce, şi adă şi vişinata.
13 Fetiţa se ridică după Sică:
14 — Vrei să te ajut?
15 Bătrâna o trase de mână, aşezând-o cu de-a sila:
16 — Mai stai cu noi, scumpa mea, să mă bucur şi eu. Eşti
17 frumoasă ca o floare, fiţi-ar norocul pe potrivă! Îi creşte
18 omului inima când se uită la tine!… Scăzu glasul, trăgând cu
19 ochiul spre bucătărie: Îţi spui drept, părinte, m-am săturat
20 de atâta sluţenie în jurul meu! Slut pe dinafară, dar parcă şi
21 mai slut pe dinăuntru. Nici nu-mi vine să mă mai scol
22 dimineaţa…
23 Părintele o mustră:
24 — Nu vorbi cu păcat, coană Tecla. Toate sunt de la
25 Dumnezeu, le primim aşa cum ne sunt date şi datori suntem
26 cu îngăduinţă faţă de semenii noştri mai vitregiţi. Iar unde
27 nu-i stă omului în putere să îndrepte, îndreaptă Dumnezeu.
28 — Pe ăsta, nu-l mai îndreaptă nici tata lu’ Dumnezeu,
29 iertată să fiu, că prea l-a iscat nevolnic.
30 Preotul se ridică supărat:
31 — Nu-mi place deloc cum vorbeşti… Hai, domnişoară, că
32 ne aşteaptă naşă-ta… Pe-aici eşti, flăcăule? Vino la taica
33 părintele să te binecuvânteze, că noi plecăm.
34 Sică împietrise în bucătărie. De ce? De ce în faţa fetei?
35 Niciodată n-o urâse mai sălbatic pe bătrână. Niciodată
36 n-avea să uite umilinţa aceea şi niciodată nu avea să se mai
37 simtă atât de umilit.
38 Peste două zile, Tecla muri în timpul nopţii, ca urmare a
-202-
1
1 unui stop cardiac. În timp ce citea Stâlpii, părintele Coman
2 se uită în câteva rânduri la Sică. Pe chipul împietrit al
3 băiatului nu se citea nimic şi bătrânul se simţi înspăimântat.
4 Sică scrijelea pe răboj prima lui crimă.
5
6 Vasele, doar că duse vraf la bucătărie, aveau să fie spălate
7 a doua zi de Nuţi. Acum, la ceasurile unu dinspre ziuă,
8 aşezaţi de o parte şi alta a căminului fals, Sică şi Liana
9 petreceau cele mai desăvârşite momente de intimitate. Piticul
10 cuprinse într-o privire întreg tabloul zicându-şi că, cel puţin
11 în clipele acelea, era poate cel mai fericit om din ţară. Totul
12 se înfăţişa estetic şi perfect. Coniacul franţuzesc de culoarea
13 răşinei din bolurile de cristal, ţigările bune descolăcind şuviţe
14 de fum gri ca levănţica, moleşeala plină de ispite ale unui
15 trup statuar – oricum s-ar fi aşezat, femeia aceasta lua
16 instinctiv poziţii parcă aranjate, de model – aroma de curat şi
17 bunăstare, muzica şoşotind nedesluşit dulce.
18 Liana, la rându-i, se simţea ameţită de o concretă senzaţie
19 de bine. Nu-şi amintea să fi fost vreodată mai mulţumită,
20 Sică era un bărbat superb – privirea nu zăbovea mai jos de
21 centură, iar în fotoliu stând, infirmitatea dispărea. Ca şi în
22 dormitor, unde se simţea cum nu se poate mai fericită. Liana
23 se ştia adorată şi nu cerea mai mult.
24 — Cum a fost azi, la club? începu piticul ca de obicei.
25 Liana îşi flutură degetele – „aşa şi aşa“.
26 Sică se alarmă:
27 — Ce te-a supărat?
28 — Nu m-a supărat, semnaliză femeia articulând
29 concomitent cu sunete chinuite, guturale, ci m-a intrigat. De
30 ce n-a venit să-mi spună bună seara?
31 — Despre cine vorbeşti, iubito?
32 — Prietenul tău, Gogu. A fost azi la club. Părea să se
33 ferească, dar eu l-am recunoscut.
34 Pe chipul lui Sică se ivi un zâmbet crud:
35 — Nu mă surprinde. Flăcăul a devenit curios. L-am simţit
36 mai de mult.
37 — Credeam că sunteţi prieteni. N-ai încredere în el?
38 — N-am încredere în nimeni decât în prinţesa mea.
-203-
1 Liana îi surâse recunoscătoare. Un fald al chimonoului
2 alunecă, lăsând să se vadă coapsa puternică. Pielea satinată
3 strălucea ca o marmură bine şlefuită. Semăna enorm cu o
4 pisică uriaşă, superb voluptuoasă.
5 — Eşti înţelept, stăpâne.
6 — A luat vreo fată?
7 — Da, pe Dolly.
8 — Olteanca aia mărunţică? Mă întreb ce a putut să scoată
9 de la ea. E proastă, ca o nucă găunoasă. Nimic în capul ei.
10 I-ai vizionat?
11 Liana dădu din cap.
12 — Doar câteva momente. Când Dolly a început să se
13 dezbrace, Gogu a tras draperia peste cameră şi a dat drumul
14 la radio. Tare de tot. Fata a încercat să-l oprească, dar Gogu
15 a pretins că aşa-i place lui să facă dragoste. Pe întuneric şi
16 cu zgomot.
17 — Aşa, vasăzică, rânji Sică, pe întuneric şi cu zgomot.
18 Prietenul Gogu îşi ascute briciul, se pregăteşte să iasă în
19 arenă.
20 Femeia abandonă poziţia lenevoasă a Doamnei de
21 Recamier şi se ridică în şezut:
22 — Mi-am închipuit şi eu că a venit să iscodească, dar
23 poate că o face doar din simplă curiozitate. Ar fi un prost,
24 dacă-şi închipuie că ţi se poate împotrivi. Nimeni nu poate,
25 stăpâne.
26 Piticul râse gâdilat:
27 — Numai că el nu ştie că-i prost, aici e problema, şi nu m-
28 ar mira să încerce. Ai vorbit după aia cu Dolly?
29 — Bineînţeles. Act sexual normal, respinge orice truc.
30 — Adică ciobăneşte, se amuză piticul. Nici nu mă
31 aşteptam la altceva. De unde atâta rafinament la Gogu?
32 Asta-i tot?
33 — Aşa spune Dolly şi deocamdată o cred. Îi e prea frică de
34 mine ca să mă mintă.
35 — Foarte bine. Ca să stârpeşti diavolul, trebuie întâi să-l
36 stăpâneşti. Cu gârbaciul şi para focului, ţintuit în chingă de
37 sârmă ghimpată. Aşa se vrea înfăptuită lucrarea lui
38 Dumnezeu, căci spune textul din Evrei 9, „fără vărsare de
-204-
1
1 sânge, nu este iertare…“
2 Ochii piticului căpătaseră o strălucire fixă, ca flacăra
3 prizonieră într-un opaiţ, glasul inspirat – rezonanţe de clopot:
4 — Nu trebuie să aprinzi o lumină, bubui apoteotic, ca să
5 vezi soarele!
6 — Amen, şopti înfiorată Liana, căci tu eşti Marele Semn.
7 Piticul se aplecă şi îndreptă colţul întors al covorului. Apoi,
8 rămas în genunchi, avansă apropiindu-se de canapea.
9 Cuprinse în palme, ca pe un potir scump, călcâiul femeii şi îi
10 sărută pedichiura însângerată.
11 — S-a făcut târziu, prinţesă, spuse revenit la tonul
12 cotidian. Hai să ne culcăm… Pe Dolly să n-o scapi din ochi.
13
14
15 ***
16
17 De când vizitase clubul Lianei, Gogu nu mai avea linişte. Îl
18 obseda misterul piticului, îl simţea aproape, la un întins de
19 braţ, dar bâjbâia învârtindu-se în jurul lui cu ochii legaţi, ca
20 la jocul de-a baba oarba. Răsucind cele mai năstruşnice
21 ipoteze, încerca senzaţia enervată pe care ţi-o dă un lapsus
22 încăpăţânat, când cuvântul îţi stă pe limbă, dar nu-l poţi
23 formula. Pătimaş de fel şi implicându-se total în orice ar fi
24 întreprins, pătrunderea în misterul lui Sică căpătase
25 importanţă vitală, singura lui raţiune de a mai trăi, după
26 cum i se părea în zilele acelea. Câţiva paşi îl despărţeau de
27 obiectiv, o intuia, o ştia, după cum aceeaşi intuiţie îi şoptea
28 că primul pas trebuie musai avansat la Clubul Lianei.
29 Aici, avea două piste dintre care una – Dolly – ca şi
30 epuizată. Poate că i-ar fi putut înfrânge teama,
31 determinând-o să vorbească, dar nu vedea nici o posibilitate
32 de a o aborda în afara bordelului. Liana practica un regim de
33 închisoare pentru pensionarele ei şi Gogu se îndoia că fetele
34 ar putea ieşi liber în afara programului la cumpărături sau la
35 cinema.
36 Mai exista „papagaliţa“, femeia cu chitanţierul, pe care
37 Gogu o bănuia un soi de ajutor de madamă, ochiul treaz şi
38 de încredere al stăpânei, în lipsa acesteia. Câteva amănunte,
-205-
1 de impresie, îl făceau să creadă că nu se înşeală. Dintâi, era
2 singura vârstnică din stabiliment, odinioară bună bucăţică,
3 dar ieşită de mult din competiţie. Poate doar la un azil de
4 bătrâni să mai poată isca romanţe.
5 Liana o angajase pentru că avea nevoie de priceperea şi
6 experienţa ei, considerând-o totodată de absolută încredere.
7 Cel puţin el, Gogu, nu vedea ce alte raţiuni să fi funcţionat în
8 capul Lianei.
9 Pe urmă, nu trebuia să fii expert în bordeluri ca să-ţi dai
10 seama că femeia dispunea de un statut special, că se simţea
11 şi se mişca liber, că se afla acolo fiindcă-i plăcea, nimeni n-o
12 ţinea cu sila; că în ciuda celor ce se petreceau în jurul ei şi
13 rămânând între parametri personali, avea o imagine
14 luminoasă despre viaţă.
15 „Are degajarea caracteristică subordonatului care se află în
16 relaţii de prietenie cu patronul – cam aşa cum sunt eu cu
17 Pavelescu – şi inerent, îl cunoaşte bine…“
18 Gogu începu s-o urmărească, mânat de instinctul care-i
19 dădea brânci şi fără să-şi fi schiţat vreo strategie. Era decis
20 s-o stoarcă ca pe o lămâie, dar cum avea să procedeze habar
21 n-avea. Presimţea doar că papagaliţa se impunea ca un
22 adversar redutabil, care-şi alege singur muzica dacă are chef
23 să danseze; nu era o gâsculiţă, iar dacă fusese vreodată,
24 aceasta se petrecuse pe vremea când el, Gogu, mai plângea
25 că pe Scufiţa Roşie a mâncat-o lupul.
26 În primul rând şi spre marea lui uşurare, descoperi că
27 femeia nu locuieşte la Club. Ocupa un apartament de trei
28 camere, în apropierea Casei Oştirii şi se numea Victoria (la
29 serviciu, Viky) Sabău. Când mai constată că una din vecinele
30 de bloc are un caniche, inima îi tresăltă de bucurie. Era un
31 băftos. Trucurile cele mai simple şi mai frecvente rămân
32 etern valabile, tocmai pentru că oamenii, suspicioşi sau nu,
33 se aşteaptă să fie traşi pe sfoară folosindu-se împotriva lor
34 combinaţii machiavelice, întortocheate, unde nici gândul nu
35 te duce.
36 În consecinţă, închirie un caniche de la un tip care ţinea
37 tarabă cu exponate canine în Piaţa Vitan Bârzeşti, îl boteză
38 Baby şi începu să-l plimbe la ore fixe, ţinând seama de
-206-
1
1 programul vecinei, în micul scuar din apropiere. Este
2 imposibil ca doi proprietari de animal, mai cu seamă de
3 acelaşi soi, baladându-se în acelaşi perimetru, să nu intre în
4 vorbă, să nu schimbe impresii: un adevăr scris pe toate
5 gardurile. Iar doamna Tanţa – permanent merinos la Paşte şi
6 Crăciun, glezne umflate şi toate discurile lui Gică Petrescu –
7 atâta aştepta. La prima întâlnire, dimineaţa – îşi zâmbiră
8 complice, la a doua (spre prânz), doamna Tanţa îi împărtăşi
9 câteva secrete culinare menite să-l fericească pe Baby şi
10 portofelul lui Gogu, seara, deveniseră prieteni.
11 De la câini, trecură la probleme personale. Gogu nu mai
12 întâlnise o persoană atât de cumsecade de la moartea
13 maică-sii, simţea că i se poate confensa. Nu avea prieteni, nu
14 avea cui să se încredinţeze, nu avea casă. Plătea o chirie
15 exorbitantă unei familii care, cunoscându-i situaţia
16 disperată, îl exploatau fără ruşine. Poate că doamna Tanţa
17 ştie pe cineva… Nu are pretenţii, o bucăţică de odaie şi un
18 duş îi sunt suficiente, e un tânăr modest… Poate că în blocul
19 dumneaei…
20 — Stai să mă gândesc, îl întrerupse doamna Tanţa
21 impresionată şi începu să enumere cu ochii în vârful
22 copacilor şi dându-şi peste cap fiecare deget:
23 — Păi, hai să-i luăm la rând!… Parterul l-a închiriat o
24 firmă, nu intră în discuţie. La etajul 1 – Mărculeştii şi
25 Gheorghienii, ăştia au parale, nu se încurcă cu chiriaşi. La 2,
26 stau eu cu sor'mea cea mare într-o garsonieră şi familia Iliaş,
27 abia încap unii de alţii, şase inşi în patru camere… La 3, ar fi
28 ceva, dar…
29 — Dar ce? întrebă Gogu urmărind-o atent; la etajul 3
30 stătea papagaliţa.
31 Doamna Tanţa îşi ţuguie buzele. Pe faţa bucălie se
32 împleteau două expresii – dispreţ şi indignare evanghelică.
33 — E o cucoană… mă rog, dacă vrei să-i spui cucoană,
34 Sabău o cheamă. Are un apartament cu trei odăi şi stă
35 singură. Ştiu c-a mai închiriat…
36 — Are pe cineva acum?
37 — Nu.
38 — Atunci, pot să încerc.
-207-
1 Femeia respiră adânc, hotărându-se să vorbească:
2 — Vezi dumneata, domnule Gogu, te văd tânăr şi
3 cumsecade, eu cunosc la oameni, n-aş vrea să intri pe mâna
4 oricui. Madama este e… cam nu ştiu cum…
5 — Cum adică? Ce face?
6 Un chicotit sparse expresia de demnitate jignită a doamnei
7 Tanţa:
8 — Asta am vrea să ştim şi noi. Că umblă vopsită ca o
9 coadă de păun, o priveşte ce face cu obrazul ei…
10 — E tânără?
11 — Aş! Are pe puţin anii mei…
12 Gogu râse în sinea lui. „Generoasă a dracului, coana
13 Tanţa! N-o fi Viky mugurel fraged, dar până la şaizeci, cam
14 cât bătea grăsana, mai avea de alergat câteva poşte…“
15 — …şi se poartă ca o mucoasă de optişpe! Minijupuri,
16 coamă creaţă, chestii d-astea.
17 Gogu încercă să pară stângaci:
18 — Cum să vă spun… Eu nu umblu să mă însor. Am nevoie
19 doar de o odăiţă a mea şi puţin mi-ar păsa dacă gazda-i o
20 caraghioasă.
21 — Se vede că eşti necopt, râse cu îngăduitoare suficienţă
22 doamna Tanţa. Caraghioşi sunt şi ăia de la Divertis!… Acum,
23 spun şi eu ce zice lumea…
24 — Ce zice?
25 — Că ar fi „una din alea“, ştii dumneata.
26 — Nu ştiu.
27 Grăsuna se holbă uimită:
28 — Cum nu ştii? Adică, e… corvă.
29 Îl transformase pe curvă în corvă, părându-i-se mai distins
30 şi mai puţin abrupt, aşa cum din aceleaşi reticenţe, mulţi
31 amputează cuvântul pulover, pronunţându-l plover.
32 — Extraordinar! Aduce bărbaţi în casă?
33 — Ce-i proastă? Da’ unde-mi pleacă dumneaei, pe noapte
34 înfiripată, şi se’ntoarce în zori, o dată cu lăptarii? Zi de zi şi
35 doar cu taxi! De unde atâtea parale?
36 — Multă lume are azi parale, rosti Gogu parcă îndoit. Asta
37 nu înseamnă neapărat că-i… corvă.
38 — Da’ ce, deputată? Alde soru-mea, Cocuţa, îţi jură cu
-208-
1
1 mâna pe Biblie că Sabău asta e de fapt Szabo şi că-i
2 şpioancă! Udemeristă!
3 — Tî-ţî-ţî! se minună Gogu, de unde ştie?
4 Doamna Tanţa râse încântată din guşă:
5 — Acum, să ţi-o spun pe sor’mea! Le are pe ale ei, dar e
6 iute la minte, brici, nu alta. De când cu accidentul, de
7 Sfântul Dumitru se împlinesc trei ani, stă toată ziua în casă
8 şi nu se mai desprinde de fereastră. Pe toate le vede, nimic
9 nu-i scapă. Vezi… şi îşi repezi degetul înainte: Uită-te unde-ţi
10 arăt eu, peste drum. Sunt cinci magazine alimentare. Pe ăl
11 din mijloc îl ţine un ungur, Bobo îi zice…
12 — Şi?!
13 Grăsuna râse triumfătoare:
14 — Fleoarţa numai la el îşi face cumpărăturile, n-a păşit
15 nici de o curiozitate în celelalte. P’ormă, are o servitoare,
16 Ilonka, cam slabă de minte, tot unguroaică! N-a mai găsit
17 nici o Leancă de-a noastră să-i şteargă praful? Dar vezi că
18 ungurii sunt solidari, se ajută între ei, de ce să nu dea o
19 pâine tot la unul de-al lor?
20 — Logic, admise Gogu reflectând în sinea lui la ce aberaţii
21 poate duce prostia omenească exploatată, întreţinută,
22 intoxicată! Pentru că papagaliţa preferă cârnaţii pipăraţi ai
23 lui Bobo şi serviciile Ilonkăi, gata! e spioană udemeristă şi,
24 probabil, nepoata lui Horty, trăgându-se în linie dreaptă din
25 Atilla, biciul lui Dumnezeu…
26 — Sigur că-i logic, şi am să-ţi mai spun una care le pune
27 vârf la toate! Ţi-am spus, sau nu ţi-am spus, că madam
28 Papricaş, cum îi zice sor’mea, e secretă cu toată lumea, nu se
29 ţine intim cu nimenea, nu deschide uşa la nimenea. Dar o
30 excepţie tot face. E un ăla, o pocitanie de pitic, când îl vezi te
31 ia cu fiori, se citeşte pe el că-i spion, care o tot vizitează, ce-i
32 drept, nu prea des.
33 „Ăsta-i Sică“, zâmbi Gogu, curios să audă ce urmează.
34 — Un pitic adevărat?
35 — Da, domnule, pitic, pitic! Dacă-ţi spun că şi ăsta e
36 boaghen, mai ai ceva de zis?
38 — Scrie pe el?
-209-
1 — Nu râde până nu cunoşti. Sor’mea a lucrat trei’j dă ani
2 la ARIA1, d-acolo mănâncă ea o pensie azi. L-a recunoscut, ţi-
3 am zis că-i dată dracului!
4 — Cum l-a recunoscut?!
5 — Păi îl ştie de acum vreo doişpe ani, când a venit circul
6 maghiar la Bucureşti. Piticul e artist de circ. Făcea pe clovnul
7 sau pe maimuţa, nu mai ţine nici ea bine minte… Ce caută
8 ăsta la madam Papricaş, domnule Gogu? Uneori, vine şi
9 noaptea în lipsă, stă ce stă şi pleacă.
10 — Aveţi dreptate, admise Gogu, e ciudat, foarte ciudat…
11 — Eu ştiu ce vorbesc. D-aia ziceam că nu-i de dumneata.
12 Acolo, şi indică cu bărbia spre presupusele ferestre ale
13 Victoriei Sabău, se petrec multe lucruri necurate. Să nu te
14 mire un mâine, poimâine dacă auzi la Proteve că cine ştie ce
15 grozăvie s-a petrecut în blocul nostru…
16 Gogu dădu din cap evaziv. Nimeni nu-l împiedica să se
17 convingă cu ochii lui. Poate chiar la noapte.
18
19
20 ***
21
22 Dacă n-ar fi cunoscut-o, ar fi zis că a dat în mintea
23 copiilor. Luându-şi în serios şi stil propriu ipostaza de
24 viitoare mămică, Alina nu se mai despărţea de păpuşi. Le
25 schimba hainele, le pieptăna cu bucle sau codiţe cu funde
26 înfoiate ca gogoşarii, le adormea ori alina, după caz, cu
27 cântecele inventate de ea. Când se plictisea, golea
28 magazinele, transformând casa într-un bazar: cărucior
29 landou şi sport, teancuri de Pamper’s, cămăşuţe, scufiţe,
30 rochiţe, jucării cu clinchet de clopoţei de agăţat peste leagăn,
31 kilograme de talc mentolat, suzete şi încă o mie de
32 „lucruşoare delicioase sau adorabile“, cărora nu le putuse
33 rezista.
34 Adrian o urmărea înduioşat ca un bunic care se uită la
35 nepoţica, prâslea familiei, cum se joacă de-a mămica,
36 reflectând la ce va să zică instinctul matern. Dar vorba
1
1 Asociaţia de Impresariat Artistic, înainte de 1990
-210-
1
1 înţeleptului, cât de vechi şi de când lumea ar fi un fenomen,
2 experienţa personală constituie o aventură. O aventură, faţă
3 de care începuse să fie mai ponderat. Se odihnea profitând de
4 orice ocazie, o urma din ce în ce mai puţin pe Alina în cursele
5 ei zilnice, dormea pe rupte, la orice oră din zi.
6 În cele din urmă, îşi luă inima în dinţi şi se hotărî să vadă
7 un medic. Oricât s-ar fi ascuns pe după deget, trebuia să
8 recunoască în sinea lui că acuză o oboseală nefirească, orice
9 comparaţie ar fi încercat. Cu el însuşi, cel care fusese până
10 mai acum câteva luni, cu alţii de vârsta lui, sau considerabil
11 mai vârstnici.
12 „Lucreţia are dreptate, cel puţin de dragul Alinei şi al
13 copilului pe care-l aşteptăm, trebuie să ştiu cum stau.“
14 Până la cincizeci de ani, fusese un bărbat complet sănătos
15 – chiar şi dentistul constituia o prezenţă episodică în viaţa lui
16 – şi nu avea cunoştinţe în lumea medicală. Îşi aminti de un
17 fost coleg de liceu, mare pramatie pe atunci, dar căruia se
18 părea că i-au venit minţile la cap şi azi profesa medicina cu
19 succes. Niţulescu, un găligan la vreun metru nouăzeci, îl
20 primi afabil, gata să-l sufoce în îmbrăţişarea de urs,
21 completată cu un pumn în burtă. Printre altele, tipul fusese
22 şi rugbist.
23 — Moale, camarade, cam moale!
24 — Ce?
25 — Burta. Ce mai faci, băi moacă? Te-ai dat la fund ca
26 bolovanul… Apropo, îl ţii minte pe Bolovan, cretinul de
27 istorie?
28 — Ăla care te-a lăsat repetent într-a unşpea?
29 — Da, domnule, nenorocitul ăla! N-aş fi putut să repar
30 maţe, dacă nu cunoşteam până unde se întindea imperiul
31 ăluia, homosexualul, Alexandru Machidon! A venit acum vreo
32 zece ani la mine, să-l operez de prostată. Al naibii să fiu, băi
33 Raduliene, dacă nu-mi venea să-i înfig câş bisturiul în
34 fudulii!
35 Îl bătu afectuos pe obraz şi, ca din întâmplare, îi trase cu
36 degetul gros, pleoapa inferioară. Îşi reluă tirul jovial, cu
37 „golănia“ din liceu, dar neslăbindu-l o clipă din ochi:
38 — Tu altfel, ce mai faci? Arăţi ca un proxenet înfloritor.
-211-
1 Siluetat, dandy, tot băiat frumos ai rămas!
2 — Mi-a mai trecut, surâse palid Adrian. Ce mai faci tu?
3 Niţulescu ridică din umeri:
4 — Ca toată lumea. Iobăgie în sens unic, fără cale de
5 întoarcere şi mă tot mir ce repede trece timpul! Am doi băieţi
6 care se şcolarizează la Harvard, nişte chestii din astea exotice
7 de management, pe vremea noastră n-auzise nimeni,
8 plângeam la Zboară cocorii şi învăţam cum se căleşte oţelul1…
9 Mai ţii minte bancul ăla cu avionul american care se
10 prăbuşeşte din senin deasupra Moscovei?
11 — Ţin minte, râse Adrian, se lovise de înalta ştiinţă
12 sovietică.
13 — Bravo, ai rămas prompt La fel de prompt, la ce oră ai
14 înghiţit azi primul whisky?
15 Adrian roşi, blocat pe moment. Îngână abia îndrăznind să-l
16 privească:
17 — Să ştii că nu-i un obicei, realizând speriat în aceeaşi
18 clipă că de fapt, asta se întâmpla, „întăritorul“ de dimineaţă
19 devenise sistem.
20 — N-am spus că eşti alcoolic… Iar vorba bancului! Alcoolic
21 e ăla care bea mai mult decât medicul lui…
22 — Îţi spun sincer, îl întrerupse Adrian, am luat o
23 înghiţitură ca să-mi fac curaj. Nu sunt obişnuit cu doctorii,
24 n-am prea fost bolnav… În general, sunt un tip sănătos.
25 — Bravo, te felicit! exclamă Niţulescu şi ai fi zis că moare
26 de fericire la vederea unui exponat întreg şi nevătămat. Cu
27 vârsta însă, adăugă urmărindu-i gesticulaţia nervoasă,
28 agitaţia degetelor, strălucirea particulară a privirii,
29 febrilitatea generală, mai apar fleacuri, puţină oboseală…
30 Adrian dădu de câteva ori din cap recunoscător:
31 — Exact! De asta am şi venit la tine. Eşti extraordinar, ai
32 ghicit la fix, nu degeaba te laudă toată lumea. Sunt mereu
33 obosit, parcă nu m-aş mai scula din pat.
34 Niţulescu surâse ambiguu:
35 — Poate că-l foloseşti prea mult…
36 — Probabil, admise Adrian fără să sesizeze aluzia. E
1 1
Aluzie la celebre filme „cu teză“ din anii ’50-’60.
-212-
1
1 adevărat că de când am renunţat la serviciu, m-am cam
2 lenevit…
3 — Chiar! Am auzit că te-ai ajuns mare patrician, îmi
4 spunea Suciu, ăla blondul de la C, violonistul, că te-ai trezit
5 din senin cu o moştenire colosală! Cum ai făcut, dom’le, să-ţi
6 iasă pontul ăsta, care-i şmecheria?
7 Adrian zâmbi modest:
8 — Ştii şi tu cum exagerează oamenii, găina vecinului e
9 totdeauna curcă. Am moştenit ceva destul de consistent
10 pentru noi, dar nu sunt Vanderbildt.
11 — Mie mi se pare fabulos! Chestiile astea cu moşteniri
12 picate din cer ziceam că-s metafore sau folclor, dar uite că se
13 mai întâmplă. Ce-ai simţit tu când ai aflat, ăsta-i caz de
14 infarct? Ce-a zis Dina?
15 Adrian îşi coborî privirea, zâmbind – nu ştia nici el de ce –
16 jenat:
17 — Dina a murit acum şapte ani…
18 — Iartă-mă, se sperie Niţulescu, n-am ştiut. Biata fată,
19 cum s-a întâmplat?
20 — Un accident de maşină. Eu… eu m-am recăsătorit şi…
21 aşteptăm un copil.
22 — Aha, făcu Niţulescu lăsându-se pe spatele scaunului,
23 dar se redresă imediat. Te felicit…
24 Se gândi amuzat că încă nu i se mai întâmplase să fie
25 obligat să prezinte concomitent aceluiaşi personaj
26 condoleanţe şi felicitări.
27 — De vreme ce aşteptaţi un copil, presupun că doamna-i
28 tânără.
29 Obrazul lui Adrian se lumină brusc, căzând în extaz:
30 — Foarte tânără, aproape un copil şi ea. Probabil mă
31 judeci, cândva i-am considerat şi eu nebuni pe alţii, dar toate
32 câte se petrec în lume pentru oameni sunt făcute… Iar când
33 ţi se întâmplă ţie, au alt aer…
34 Medicul începu să râdă:
35 — Nimeni nu te condamnă, bătrâne… Doar să nu faci
36 prostii. Înţelegi ce vreau să spun. Fără stimulente,
37 energizante, Viagra şi alte porcării, făcătoare de minuni!
38 Whisky moderat, bine ar fi să renunţi la ţigară, mâncare
-213-
1 sănătoasă şi opt ore de somn. Asta în principiu… Acum
2 vreau să te consult şi ai să-mi faci nişte analize.
3 Cu inima cât un purice, Adrian întrebă:
4 — Crezi că-i grav? Ştii, în funcţie de diagnosticul tău, am…
5 am multe de decis. Dacă mi se întâmplă ceva, doi copii
6 rămân pe drumuri…
7 — Testamentul poate să mai aştepte, râse Niţulescu, dar
8 tu trebuie să-ţi bagi minţile în cap. Eşti sleit de puteri, se
9 vede cu ochiul liber, stors ca un burete, neîndoios anemic.
10 — Ce trebuie să fac?
11 — Fără cocoşisme, fără demonstraţii vitejeşti. Restul,
12 discutăm cu rezultatele în mână. Ieşi din scutece şi culcă-te
13 pe canapea. Când ţi-ai făcut ultima electrocardiogramă?
14 întrebă pregătind tensiometrul.
15 — N-am făcut în viaţa mea.
16 — Eşti deştept nevoie mare.
17 Adrian râse:
18 — Am avut un coleg de serviciu. Îi ieşise o
19 electrocardiogramă de cosmonaut, se ducea omul fericit
20 acasă…
21 — Ştiu figura, i-o tăie Niţulescu, a făcut stop cardiac ieşind
22 pe poarta policlinicii.
23 — Şi atunci?!
24 — Asta-i situaţia. Deocamdată, altceva mai concludent nu
25 s-a inventat!
26
27 Când plecă acasă, după vreo oră, Adrian se simţea sfâşiat,
28 victimă a două dispoziţii contradictorii. La o primă apreciere
29 a situaţiei şi în lipsa analizelor, nu stătea tocmai prost. Inima
30 cam obosită şi capricioasă, surmenaj fizic tinzând spre
31 epuizare, dar totul recuperabil. Partea rea – recomandările
32 exprese: nu era admis nici un exces, nu nopţi pierdute, nu
33 mai mult de un singur „număr“ şi nu în fiecare zi, maximum
34 de trei ori pe săptămână, în plus, medicamente.
35 La despărţire, Niţulescu îl apucase de rever:
36 — Reţine! Cu menajamente, atingi suta, dar trebuie să
37 înţelegi că eşti, în primul rând, un om de cincizeci de ani şi
38 numai după aceea tânăr însurăţel. Dacă nu uiţi amănuntul
-214-
1
1 ăsta, eu mă declar mulţumit. Să vii la control.
2 Până acasă, Adrian făcu eforturi să uite orice accent
3 alarmist. În fond, nu era bolnav, oboseala şi anemia pot fi
4 recuperate. Chiar Niţulescu i-a spus că nu are nimic grav. Iar
5 peste ştiinţa medicului, inima îi spunea că poate fi liniştit.
6 Dumnezeu nu-i un ticălos, nu e un pervers. Nu i-a dăruit
7 fericire şi nu i-a dăruit-o pe Alina doar ca să-i prefaţeze
8 sfârşitul.
9 „Sunt încredinţat de asta ca de răsăritul soarelui! Pot muri
10 oricând numai ca ea să fie fericită, dar nu pentru că sunt
11 gata de orice sacrificiu trebuie să şi mor. Dacă voi muri, nu
12 va fi din cauza ei…“
13
14
15 ***
16
17 Când Gogu îşi anunţase patronul că are de gând să se dea
18 pentru câteva zile la fund, ştia exact ce are de făcut. Umplu
19 un sac cu schimburi, luă bani la el şi încuie casa, părăsind-o
20 pe furiş, ca un hoţ. Trebuia să se topească rapid, înainte de o
21 eventuală descindere a Poliţiei, şi totodată să reflecteze în
22 linişte cum urma să acţioneze pentru a forţa zidul de
23 inexpugnabilitate îndărătul căruia se ascundea adevărata
24 viaţă a piticului. Apăsând pe accelerator, cu mintea vuind de
25 combinaţii, se îndreptă spre cea de a doua adresă a sa, mai
26 corect spus, refugiul său. Nu i-l cunoştea nimeni. Era
27 singurul său secret şi-l apăra cu străşnicie: o iubea pe
28 maică-sa, dar îi era ruşine cu ea.
29 După ce se întorsese în ţară, cu patru ani în urmă, Gogu
30 îşi vizitase părinţii. Deşi pregătit sufleteşte pentru tot ce-i
31 mai rău, dezastrul de acasă îl zgudui. Mizeria fizică şi morală
32 a maică-sii depăşea cele mai sinistre aşteptări; în ce-l
33 priveşte pe taică-său, acesta evoluase previzibil, în
34 conformitate strictă cu „formalitatea“ sa, adaptată la
35 împrejurări. „Marele Tăutu“ devenise o trâmbiţă concomitent
36 sforăitoare şi plângăcioasă, lamentându-se oricui voia sau nu
37 voia să-l asculte că este victima unui destin ticălos. Prin
38 destin ticălos, contabilul înţelegea şi desluşea pe larg o
-215-
1 nevastă nedemnă de el, putredă până în măduva oaselor,
2 trândavă, beţivă, şi un fiu denaturat, descreierat ca şi maică-
3 sa, pe deasupra şi tâlhar.
4 Casa arăta pe potriva dispoziţiei celor doi şi faţă de
5 pestilenţialul prezent, neglijenţa – căci nu fusese niciodată o
6 gospodină – de odinioară a maică-sii putea trece drept
7 pedanterie. Gogu găsi gândaci până şi în frigider, gunoiul
8 neevacuat de cel puţin o săptămână ocupa un sfert din
9 bucătărie, dormitorul, vomitiv ca şi baia, avea aspect şi
10 miasme de azil de noapte gorkian. Cel mai mult însă, îl
11 impresionă înfăţişarea Mariei Tăutu, aidoma bătrânelor
12 străzii, cerşetoare şi vagaboande fără culcuş, întâlnite în
13 subteranele neturistice ale New York-ului. Cu privire goală –
14 albastrul ochilor se decolorase până la inexistent – cu laţe
15 năclăite rău mirositoare, în zdrenţe şi arzând cu toată fiinţa
16 ei de dorul unei picături de alcool, îl recunoscu totuşi. Îl
17 trase lângă fereastră şi, pipăindu-i timid obrajii, începu să
18 plângă:
19 Gogu scrâşnise, reprimându-şi sentimentul de silă:
20 — Asta-i opera animalului? Ce-a făcut ăsta din tine,
21 mamă?
22 — Nu-i doar el vinovat… Ştii, după ce-ai plecat tu, a fost
23 groaznic… L-a durut că i-ai furat banii, nu c-ai plecat.
24 — Te-a chinuit?
25 Bătrâna surâse ştirb:
26 — Când nu m-a chinuit el? N-am mai văzut un leu şi a
27 dus de acasă toate cărţile, până şi manualele tale de şcoală…
28 „Exact cum mi-am închipuit”, îşi zise Gogu stors de greaţă,
29 de milă şi remuşcări în acelaşi timp.
30 — Ce pot face acum pentru tine, mamă?
31 În ochii femeii se aprinse un licăr palid de interes:
32 — Vrei de-adevăratelea, Gogu, sau… doar aşa?
33 — Nu doar aşa, vreau cu adevărat să te ajut.
34 — Atunci, scoate-mă de aici, spuse dintr-o suflare. Eu n-o
35 mai duc mult, n-am să-ţi fiu multă vreme povară…
36 — Spune-mi ce-ţi doreşti.
37 — Un culcuş al meu, o odăiţă cât de mică undeva, la o
38 mansardă sau într-o pivniţă, unde o fi, dar numai a mea,
-216-
1
1 unde să nu mă ajungă taică-tău, o carte…
2 — Şi mai ce?
3 Maică-sa îşi coborî privirea:
4 — Ştii şi tu… o sticluţă. Să nu te superi, Gogule, atâta
5 bucurie mi-a mai rămas de la viaţă.
6 Încercase s-o convingă să intre într-o clinică de
7 dezalcoolizare, dar femeia refuzase categoric şi nici Gogu nu
8 insistase. În mod cât se poate de evident, maică-sa era o
9 fiinţă terminată, de ce să-i otrăvească ultimii metri ce-i mai
10 avea de parcurs pe uliţele ăstei lumi?
11 Se întorsese cu ceva bani, aşa că achiziţionă o garsonieră
12 modestă în Drumul Taberei, o mobilă cu strictul necesar, îi
13 cumpără cărţi, plăti femeia de serviciu din bloc să-i facă
14 menajul şi-i asigură porţia de vodcă zilnică. Azi, se felicita
15 pentru felul în care procedase, că nu o băgase cu de-a sila la
16 dezalcoolizare. Când venea la ea, cel puţin o dată pe
17 săptămână, găsea o femeie curăţică într-un interior decent,
18 totdeauna euforizată de băutură, dar lucidă, transpusă în
19 universul cărţilor pe care le citea cu aviditate. Era pentru
20 prima oară fericită în viaţa ei şi acesta constituia un
21 neîncetat motiv de mulţumire pentru Gogu.
22 „Marele Tăutu“ nu făcu nici un demers ca s-o găsească, nu
23 anunţă Poliţiei dispariţia nevesti-sii (Gogu o „răpise“ doar cu
24 zdrenţele de pe ea în timp ce taică-său era la serviciu) şi, din
25 ce se putuse afla ulterior, se simţea foarte bine. Trăia cu o
26 vecină, se zicea că aveau şi un copil, dar cui, ce-i păsa!
27 Pentru el şi pentru Maria Tăutu nu mai prezenta nici o
28 semnificaţie. Un alt străin, anonim urmându-şi destinul de
29 vierme, prin marele oraş.
30
31 O găsi pe maică-sa călare pe un armăsar persan, cu pletele
32 în vânt, însoţindu-l pe Vicontele de Bragelona în
33 nesfârşitele-i hălăduieli pe drumurile Franţei. Trăia cu atâta
34 intensitate filmul, era atât de introdusă în plin miez de secol
35 al XVIII-lea, încât abia îi observă sosirea. Se interesă
36 mecanic, întrebare intrată în sânge, dacă a mâncat şi
37 întoarse pagina. Gogu îi făcu semn că totul e în regulă, să-şi
38 vadă mai departe de lectură, şi băgă un ochi în frigider. Ouă
-217-
1 şi brânză existau, mai adusese el nişte mezeluri şi, desigur, o
2 sticlă de băutură. Caterina, cea care o ajuta pe maică-sa, îşi
3 isprăvise treburile şi nu mai avea să apară până mâine
4 dimineaţă… Bilanţul îl mulţumi pe Gogu, nimeni şi nimic nu-
5 l va deranja, liniştea era asigurată, putea să reflecteze şi să
6 plănuiască în tihnă.
7 În bucătărie se afla o mică somieră, prevăzută special de
8 Gogu pentru cazurile când înnopta la maică-sa. Făcu un
9 duş, bău o cafea ţeapănă ca să doarmă mai bine (aşa era el,
10 avea reacţii inverse), apoi adormi cu Gazeta Sporturilor
11 căzută pe piept. Nu înainte de a fi hotărât ce urma să facă:
12 „La noapte, violez domiciliul madamei Papricaş.“
13
14
15 ***
16
17 Deşi îşi repetase în nenumărate rânduri că pentru el
18 afacerea Yvonei este definitiv închisă, Pavelescu n-avea
19 astâmpăr. Convingătoare dar inutile toate argumentele:
20 „Măi creştine, nu te pune cu Mafia! N-ai nici calibru, nici
21 respiraţie ca să le ţii piept! Ai numărat cearşafurile şi
22 polonicele de ciorbă pe la internate şi cantine muncitoreşti şi
23 zici că acum te taie mintea să faci pe FBI-stul. Fii cuminte,
24 frăţioare, rămâi la adulterele tale unde nici capul nu te
25 doare, că nasul scurt nu l-a retezat nimenea!“
26 Neliniştea însă nu-i dădea pace şi reflectă că în viaţă se
27 întâmplă ca pricini diferite să aibă acelaşi efect. Pe Gogu, în
28 speţă, îl rodea o irezistibilă curiozitate congenitală, în vreme
29 ce pe el îl îmboldea îngrijorarea pentru propria persoană. Ca
30 să poţi să te aperi, trebuie să ştii cine ţine arma în mână şi
31 dincotro pleacă glonţul.
32 Hotărî să acţioneze, având două convingeri nestrămutate:
33 Yvona era moartă, cât se poate de moartă, iar Sică – poate
34 chiar subiect asasin – cunoştea împrejurările acestui deces.
35 Oricum ai fi sucit lucrurile, singura pistă care-l putea
36 apropia de misterul dispariţiei Yvonei o reprezenta Iordache.
37 Din fericire, ei doi nu se cunoşteau personal. Pavelescu
38 mirosea din zbor „oamenii belea“ şi îi ocolea ca pe un teren
-218-
1
1 minat. Ştia doar că-i pitic, patron de afaceri murdare, dar
2 prea şmecher ca să se lase prins. Un tip de care te serveşti,
3 deşi ai prefera să nu-l fi cunoscut. În ce-l priveşte pe
4 Iordache, acesta auzise desigur de patronul agenţiei Discret,
5 ştia că-i şeful lui Gogu, cu siguranţă însă habar n-avea cum
6 arată. Puţin plauzibilă ipoteza ca Gogu să umble cu poza lui
7 în buzunarul de la piept şi să i-o fi arătat piticului „uite ce
8 boss sexy am, chipeş şi deştept, focul lui ardei!“
9 O dată decizia luată, dădu câteva dispoziţii Mioarei, amână
10 două întâlniri şi se îndreptă spre studioul piticului. Se va
11 prezenta în calitate de client, doritor de servicii speciale. Cine
12 l-a trimis la el? Domnul Gogu Tăutu. Era conştient că se
13 joacă cu focul, cam prea aproape de văpaie, dar socoti că-i
14 puţin probabil să-şi ardă degetele chiar de la prima întâlnire.
15
16 Sună întâi timid, ca omul nesigur pe el – solicitant şi nu
17 solicitat – apoi din ce în ce mai insistent. Sică nu era acasă
18 sau poate nu voia să răspundă. Cum decomandase toate
19 urgenţele şi altceva mai bun de făcut n-avea, îşi propuse să-l
20 aştepte vreo jumătate de oră. Nu chiar în faţa casei, ci pe
21 trotuarul de peste drum. Încercă o vreme să se plimbe, paşi
22 în sus şi în jos, dar îl încurcau nişte puşti care străbăteau
23 acelaşi itinerar, zbârnâind pe patine cu rotile. Îşi aminti că
24 din fericire, neavând timp să-l deschidă la birou, Cotidianul
25 rămăsese la el în buzunar. Căută un copac de care să se
26 rezeme, şi începu să citească.
27 Un individ mărunt şi sfrijit, cam la vreo cincizeci de ani,
28 îmbrăcat în negru şi cu o cămaşă kaki, foarte asemănătoare
29 cu a lui Pavelescu, se opri în faţa lui, surâzându-i luminos:
30 — Dumnezeu e cu tine, frate.
31 Detectivul se uită reflex în jur, de parcă s-ar fi aşteptat să-l
32 vadă pe Dumnezeu. Zâmbetul individului se lăţi:
33 — Fii liniştit, frate, nu ne aude nimeni.
34 În mintea detectivului se înscrucişară, cu viteza fulgerului,
35 gânduri şi idei: „De când sunt eu cu ăsta, frate?… O fi făcând
36 parte din vreo confrerie… «Nu ne aude nimeni»… Aici se lasă
37 cu clandestinitate…“
38 Rosti ambiguu:
-219-
1 — Trebuie să fim prudenţi…
2 — Şi neatinşi din foc vom ieşi, la fel cu Şadrac, Mesa şi
3 Abed Nego!
4 „Cine-s gagiii?“ ar fi vrut să se intereseze Pavelescu, dar se
5 hotărî instantaneu să accepte jocul. Emise un amen, pentru
6 că aşa auzise şi el prin filme, când câte un apucat din ăsta îşi
7 presăra discursul cu nume fistichii care după capul lui aveau
8 rezonanţe biblice. Ca să spună ceva, încercă să facă pe ăla
9 vigilentul:
10 — Cum de-mi vorbeşti, fără să mă cunoşti?
11 Sfrijitul râse cu buzele strânse, atingându-i cămaşa:
12 — Te-am cunoscut după straiul de soldat în oastea
13 Marelui Semn, frate! S-a fost pornit războiul împotriva lui
14 Nebucadneţar, carele ne aruncă fraţii în cuptorul aprins,
15 aprig blestem asupra lui să cadă!
16 — Tocmai de aceea trebuie să fim şi mai atenţi. Cămăşi
17 kaki sunt pe toate drumurile…
18 — Dar nu adastă la uşa Marelui Semn. Aibi încrede în
19 mine, frate.
20 „Marele Semn!“ îşi zise căpiat Pavelescu, „şi ăsta ar fi Sică
21 piticul, că altă uşă nu se vede. Uite unde era marele Profet
22 Iordache!“ Căpătase însă curaj, avea impresia că păşeşte pe
23 un teren ceva mai sigur şi se azvârli cu capul înainte:
24 — Cum să am încredere, dacă nu te cunosc?
25 Pe chipul iluminat se ivi o expresie de semeţie:
26 — N-ai cum să mă cunoşti, frate, căci sunt una din „Cele
27 douăsprezece făclii negre“, dar eu te cunosc. Eşti pelerin din
28 provincie, spălat de ispite, venit să primească porunca
29 Marelui Semn.
30 — Chiar aşa, frate, recunoscu Pavelescu, gândindu-se că
31 orice ar face, nu va scăpa niciodată de aerul de „intelectual“
32 CAP-ist.
33 — Te-am citit, se bucură Făclia Neagră. Află că adunarea
34 hotărâtă pentru azi se ţine în Grădina Ghetsimani.
35 — La Ierusalim?!
36 — Nu fi nătâng, frate, e doar numele conspirativ. Spionii
37 lui Nebucadneţar mişună, ne adulmecă urmele. De aceea nu
38 ne întâlnim la locul obişnuit.
-220-
1
1 — Tocmai mă miram şi eu.
2 — Ne adunăm în Parcul Herăstrău, pe Aleea Trandafirilor,
3 la zece ceasuri din noapte.
4 Şeful agenţiei Discret se miră în sinea lui. Chiar dacă
5 toamna e avansată, nopţile reci şi ora destul de târzie, nu
6 poţi sconta pe pustietatea absolută a parcului. Se mai
7 rătăcesc cupluri de îndrăgostiţi şi, fără să deţină informaţii,
8 era de presupus că există în număr oricât de redus paznici şi
9 poliţişti. De asemenea, n-avea idee cam la ce cifră se ridica
10 turma păstorită de Sică, dar fie şi doar zece inşi atrag atenţia
11 şi iscă întrebări.
12 — Parcul Herăstrău nu mi se pare prea sigur.
13 Omuleţul se stropşi:
14 — Pui la îndoială înţelepciunea Marelui Semn? Când te-ai
15 făgăduit lui, te-ai lepădat de cârteală, judecăţii şi poruncii
16 sale te-ai încredinţat!
17 — Amen, făcu detectivul spăşit.
18 — Aşa, vezi… Nu te superi, frate, dacă-ţi îndrept o
19 rugăminte?
20 — Cu plăcere.
21 — Văd că Marele Semn întârzie şi fraţii Cercului Orizont
22 mă aşteaptă negreşit. Spune-i doar că m-ai văzut şi înţelege
23 singur.
24 — Mergi liniştit, am să-i spun.
25 — Dumnezeu e cu tine, binecuvântă individul ducându-şi
26 mâna la frunte, la inimă apoi la gură.
27 Pavelescu îi repetă cuvintele şi gesturile, şi omuleţul,
28 răsucindu-se pe călcâie, se îndepărtă ca o sfârlează. După ce
29 dispăru, patronul agenţiei de detectivi particulari o luă la
30 sănătoasa. Aflase îndeajuns ca să-şi dea seama că se
31 schimbaseră datele problemei şi, în consecinţă, trebuia să-şi
32 revizuiască strategia. În primul rând însă, se simţea prea
33 zăpăcit – îngurgitase fără să rumege – pentru a risca o
34 înfruntare cu Iordache. De un lucru era foarte sigur: la
35 noapte va face o excursie în Parcul Herăstrău.
36
37
38
-221-
1 ***
2
3 Începuse să ia medicamentele prescrise de Niţulescu –
4 „simple tranchilizante, mon cher, le recomand şi copiilor,
5 nimic care să-ţi agreseze potenţialul, fii liniştit“ – şi câteva
6 zile parcă se simţise mai relaxat. De unde atunci această
7 nelinişte bruscă, vecină cu panica, şi însoţită de o
8 transpiraţie rece, cleioasă, care-l însoţea încă de dimineaţă?
9 Se trezise ca de obicei, spre 11, cu lovituri de ciocan în piept
10 şi sentimentul unei urgenţe, o imanenţă prevestitoare de rău,
11 întru nimic justificată. Se culcase bine dispus, în braţe cu
12 Alina, nu avusese coşmaruri, şi din câte ştia – nu avea nimic
13 dezagreabil de întreprins azi. Ajunsese la un nivel de
14 comoditate sufletească, încât şi un telefon pe care n-avea
15 chef să-l dea era suficient ca să-i strice dispoziţia.
16 Dimineaţa rece şi burniţată, specifică lui noiembrie, nu
17 explica nimic. Era absolut refractar determinărilor meteo,
18 soare radios ori vijelie nu-i influenţau cu nimic starea de
19 spirit. Ba îşi amintea că, pe vremea când iobăgea la slujbă, o
20 duminică (nelucrătoare) cenuşie şi friguroasă, prilej de mare
21 dezamăgire pentru cei mai mulţi colegi care-şi făcuseră
22 planuri de iarbă verde pentru sfârşitul săptămânii, pe el îl
23 încânta. Putea să lenevească, să termine o carte citită cu
24 porţia din lipsă de timp, să viseze la tot ce poftea: călătorii pe
25 care nu le va face niciodată (cine putea să prevadă ulteriorul,
26 miracolele din lume şi cele de pe plan personal?), la un
27 Cadillac comandă specială, la femei care fac nenumărate
28 duşuri pe zi şi înoată cu capul în apă, fără să-şi pună
29 problema banilor daţi la coafor. Şi, din fericire, Dina nu-i
30 deranja visele, nici înainte ca ea să fi întâlnit „marea, unica,
31 autentica dragoste“.
32 „În realitate, îşi spunea azi Adrian, ne plictiseam împreună
33 şi niciunul nu eram mai vinovat decât celălalt. Poate pentru
34 că ne-am căsătorit fără să ne cunoaştem îndeajuns, dar aici
35 vina se împarte. Punând punctul pe i, am fost doi
36 incompatibili…“
37 Pe Alina o găsi în salon, aşezată pe un taburet. Cu bărbia
38 rezemată în pervaz, părea preocupată doar de peisajul
-222-
1
1 grădinii. După cum obişnuia în ultima vreme, lălăia la
2 nesfârşit un cântecel inventat de ea. Ceva din atitudine însă
3 friza neobişnuitul şi Adrian se sperie.
4 „Devin isteric“, îşi zise şi nu se înşela. Totdeauna îşi
5 închipuise despre el că-i un bărbat cu simţul proporţiilor,
6 uitându-se amuzat la felul cum cei din jurul lui îşi strică
7 viaţa. Se necăjeau, sufereau, puneau la inimă dând amploare
8 oricărui fleac, dimensionând tragic incidente desigur
9 neplăcute, dar inerente cotidianului: o aripă de la maşină
10 ciocnită de „un bou“, 3-ul obţinut la teza de matematică de
11 Gigel, deşi „două Dacii am băgat până acum în meditaţii,
12 mama lui de copil“, prăjitura scrum uitată în cuptor de
13 „soacră-mea, după ce că-i belalie, acum s-a şi sclerozat“,
14 câinele Vasileştilor care face pipi pe balcon…
15 „Probabil că nu reuşim să ne cunoaştem niciodată“,
16 conchisese Adrian, „iar ceea ce consideram eu în aroganţa
17 mea a fi echilibrat şi dotat cu simţul proporţiilor, nu era în
18 realitate decât o cinică indiferenţă, faţă de tot ce mă
19 înconjura, o crasă lipsă de implicare. Şi cum se întâmplă
20 adesea, am sărit la polul opus, acutizez fără nici o judecată
21 tot ce-i legat de Alina.“
22 O cuprinse cu braţele pe la spate, tuflindu-şi nasul în
23 părul proaspăt şamponat:
24 — Fluturaşul meu e trist?
25 Alina i se ghemui la piept, şoptind:
26 — Mi-e frică, Adi…
27 — De ce?
28 — Că am să mor… Simt că am să mor curând.
29 — Ce sunt prostiile astea? bolborosi Adrian strivit. De
30 unde asemenea idei? Eşti bolnavă? Te implor, nu mă chinui.
31 — Strânge-mă în braţe, aşa, tare de tot, n-ai să mă laşi,
32 nu-i aşa?
33 — Ce să te las?!
34 — Să mor.
35 — Pentru numele lui Dumnezeu, ce s-a întâmplat?
36 Vorbeşte!
37 — Am avut un vis îngrozitor… Ştiu că sunt o proastă, dar
38 a fost ceva groaznic…
-223-
1 — Biata mea fetiţă, răsuflă ceva mai uşurat, de ce nu m-ai
2 trezit imediat?
3 — Păi cum să te trezesc, dacă visam? Se făcea că mă plimb
4 printr-o grădină şi… Dintr-o dată, mi-am dat seama că toate
5 florile sunt negre. Şi iarba, şi frunzele copacilor. Mă simţeam
6 ca într-un linţoliu şi m-am speriat…
7 — Scumpa mea… Ai supărat vreun spiriduş. Unul din ăla
8 rău… A! Ştiu ce s-a întâmplat. Ce-ai mâncat aseară, ţii
9 minte? Îţi spun eu. Creveţi cu şampanie, da, şi am uitat
10 maioneza. Sunt mâncăruri foarte grele, cred că şi statuia lui
11 Kim-Ir-Sen ar fi visat urât…
12 — Stai că n-am terminat… Am început să fug, dar nu
13 puteam, parcă aveam lanţuri la picioare. Şi dintr-o dată, a
14 venit o apă mare, mare de tot, ca un val uriaş şi negru…
15 Suspină: M-a luat cu ea, m-a înghiţit.
16 „Oribil vis, într-adevăr“, se înfioră Adrian, continuând s-o
17 liniştească. În memorie îi reveniră crâmpeie de discuţii
18 percepute cândva doar cu jumătate de ureche, glasurile
19 concrete ale bătrânelor familiei aşa cum răsunaseră în
20 copilăria lui şi pe care le credea de mult uitate. Erau meştere
21 mari într-ale ocultului, neîntrecute la ghicit în cafea, cositor
22 topit şi bobi, dezlegau de farmece, tălmăceau orice vis. De la
23 ele ştia că tot ce visezi negru e de rău: cal negru, câini, apă,
24 văduvoaie, călugăriţă… Se trezi din senin bătând în lemn a
25 ducă-se pe pustii, exact aşa cum procedau ele şi niciodată nu
26 îndurase mai greu sentimentul de neputinţă, conştiinţa că
27 este incapabil să-şi controleze destinul, că omul în fond se
28 naşte cu mâinile legate, silit doar să înregistreze dezastre.
29 Orice ar spune temerarii sau mult încrezătorii în sine, soarta
30 n-o poţi înfrunta, nici abate din albia ei. Oricât te-ai zbate, o
31 faci doar pentru un suflet împăcat, să închizi ochii liniştit
32 c-ai făcut şi ai dres tot ce ţi-a stat în puteri.
33 Peste un ceas, o lăsă pe Alina la sfat cu lenjereasa – dorea
34 modele proprii şi doar broderie de mână pentru viitorul
35 copilaş – şi se îndreptă apăsat de gânduri spre Lucreţia. Deşi
36 era convins dinainte de acceptul ei, i se părea corect s-o
37 avertizeze.
38
-224-
1
1 Lucreţia era un soi de persoană care nu se plictisea
2 niciodată. Chiar când dinaintea ei se aşternea ceea ce în mod
3 curent se numeşte o zi goală, amănuntul – departe de a o
4 face să se simtă inutilă, problema dureroasă a celor mai
5 mulţi bătrâni – o stimula. Făcând abstracţie de aspectul
6 economic, nu înţelegea repulsia multora faţă de decizia de
7 pensionare, care în capul Lucreţiei căpăta mai degrabă
8 conotaţii pastelate, de „vacanţă mare“; ca imagine şi
9 atmosferă zglobie, vezi Micul dejun la iarbă verde al lui
10 Renoir. Fără să aibă cine ştie ce cultură în domeniu,
11 Lucreţiei îi plăcea să traducă diferite stări de spirit în creaţii
12 celebre de artă plastică. De pildă, când se gândea la
13 suferinţă, instantaneu îi răsărea dinaintea ochilor „Martiriul
14 Sfintei Tereza“, în „coşmarurile“ lui Goya vedea Gulagul,
15 indiferent de cetăţenie, în condurii Ducesei Alba –
16 rafinamentul şi gingăşia pierite din lume o dată cu epoca şi
17 oamenii ei, în Picasso, Chagall etc. – lumea pe dos, cu cracii
18 în sus, aşa cum o trăia contemporaneitatea.
19 Şi mai puţin îi înţelegea pe cei care, de frica singurătăţii,
20 îşi riscau viaţa tihnită, seninul şi tabieturile încercând
21 experienţe matrimoniale la bătrâneţe. După părerea ei,
22 aceştia erau fie nebuni disperaţi, fie iresponsabili şi doar
23 gândindu-se la o asemenea aventură, se îngrozea:
24 „…Adică, îmi vine un străin din toată zarea, mi se face
25 stăpân în casă, începe să-mi dicteze ce şi cum să fac cu
26 banii, din ce cană să beau apă, la ce oră să-mi iau clistirul
27 sau să închid televizorul! De la o vârstă, fiecare avem
28 «dosarul» nostru. Bun sau rău, nu-l putem împărţi cu
29 nimeni…“ Cât despre aspectele intime, cam cum le-ar sta
30 unor hodorogi cu placă şi pleşuvi prin toate părţile, colaci de
31 osânză sau piele scuturată, căci asta e, bătrâneţea îşi bate
32 joc de om, Lucreţia, o pudică… Nu, la aşa ceva, plină de
33 oroare, refuza să se gândească.
34 Tocmai de aceea nu-l prea înţelesese ea nici pe Adrian.
35 Sigur, nu era bătrân, dar nici abia ieşit la horă. Se
36 îndrăgostise, vezi bine… Viaţa îşi are rosturile şi poruncile ei
37 şi dacă te abaţi de la ele, se răzbună. Adrian n-a iubit la
38 tinereţe şi uite că acum îi iese pe nas. Fericire din asta, tot pe
-225-
1 jăratic şi cu inima friptă, mai bine lipsă, conchise întinzând a
2 patra oară pasienţa care nu-i ieşea.
3 Din pricina ei şi a gândurilor „care-i dădeau în clocot“, nu
4 auzi decât a treia serie de triluri ale soneriei. Adrian o sărută
5 fugitiv şi îşi scoase trenciul:
6 — Era cât pe aci să intru la idei. De obicei, răspunzi
7 imediat.
8 Lucreţia ar fi vrut să-i spună că de la un timp i se
9 întâmplă cam des să panicheze, dar era prea fericită că-l
10 vede, ca să aciduleze discuţia cu vreo observaţie menită să
11 zgârie susceptibilităţi.
12 — Bătrâneţea cu alaiul ei de buclucuri, surâse Lucreţia.
13 Alaltăieri am adăugat o dioptrie la ochelari, ieri am scos în
14 schimb o măsea, azi nu mai aud soneria, mâine ce-o mai fi,
15 Dumnezeu cu mila…
16 — Prostii! declară maşinal Adrian, gândindu-se la ale lui.
17 Te ţii foarte bine, toată lumea e de acord, doar că vrei tu să te
18 porţi mai bătrână decât eşti.
19 Din nou, Lucreţia ar fi vrut să-l întrebe „care toată lumea?“
20 şi din nou se abţinu. Abordă un subiect sigur:
21 — Ce face Alina? Cum se simte?
22 — Chiar din cauza ei am venit, o scăpă Adrian realizând în
23 aceeaşi clipă gafa: adică, pentru soră-sa n-ar fi venit… Vreau
24 să spun…
25 Lucreţia zâmbi, scutindu-l de explicaţii:
26 — Lasă, n-are importanţă… Ce-i cu Alina? Dacă are
27 necazuri, nu trebuie să te îngrijorezi, prima sarcină e
28 totdeauna cea mai dificilă.
29 Adrian îşi trecu palma peste fruntea asudată:
30 — Dacă aş fi ştiut că trebuie să sufere atât de mult, nu aş
31 fi fost niciodată de acord să lase copilul.
32 — Crezi că i te-ai fi putut împotrivi? Dacă o femeie vrea un
33 copil, nici un bărbat de pe lume n-o poate împiedica. Şi tu
34 eşti ultimul, dacă Alina doreşte ceva.
35 — Probabil ai dreptate… Uite de ce te-am deranjat…
36 Îsi apropie fotoliul şi îi prinse amândouă mâinile.
37 — Tiţi…
38 Ochii Lucreţiei se umeziră. Aşa o aborda pe vremea când
-226-
1
1 ea era singura lui mămică şi vroia să obţină ceva.
2 — Nu mă alinta, Adi, noi suntem prieteni vechi, poţi să-mi
3 spui orice, fără menajamente.
4 Adrian îşi plecă privirea Emitea greu, smulgându-şi
5 cuvintele:
6 — Ai făcut mult pentru mine, Tiţi, enorm, iar eu nu ţi-am
7 dat nimic în schimb.
8 — Dacă aş fi avut nevoie, sunt sigură că mi-ai fi dat. Lasă
9 copilăriile, Adi, nu eşti şi nu vreau să te simţi dator.
10 — E vorba de Alina.
11 — Ştiu. Hai, spune odată, ce poate fi atât de îngrozitor?
12 Adrian îşi luă inima în dinţi:
13 — M-am hotărât să trec pe numele ei toată averea.
14 Lucreţia păli. Zărindu-şi chipul în oglindă, îşi zise că nici
15 întinsă pe năsălie, nu ar fi mai lividă. Emise repede, înainte
16 de a apuca să se cenzureze:
17 — N-am să te las să faci nebunia asta, Adi! Acum chiar că
18 sari calul!
19 Adrian zâmbi cu amărăciune:
20 — N-o iubeşti pe Alina.
21 — Te iubesc pe tine şi de tine îmi pasă, în primul rând. Ai
22 fost copilul meu de pe vremea când eu însămi eram încă o
23 fetiţă…
24 Adrian îşi reprimă un gest de plictiseală:
25 — Ştiu, nu trebuie să mi-o aminteşti la tot pasul.
26 — Iar tu nu ai voie să-mi vorbeşti în felul acesta.
27 Se abţinea greu să nu plângă, frate-său ar fi considerat şi
28 mai abitir că încearcă să-l impresioneze, dar era decisă să nu
29 cedeze.
30 — În fond, continuă aprinzându-şi o ţigară, nu te înţeleg.
31 — E chiar atât de greu să înţelegi că Alina e tot ce am mai
32 scump pe lume?.
33 — Lasă declaraţiile patetice! Nu înţeleg de ce ai venit la
34 mine. Dacă în faţa ta contează cuvântul meu, atunci
35 răspunsul e hotărât NU. Dacă nu contează, faci ce pofteşti.
36 Ţi-am cedat toate drepturile mele cu acte în regulă la
37 Notariat, deşi azi mi-aş dori să n-o fi făcut.
38 Adrian îşi muşcă buzele. Pentru prima oară de când se
-227-
1 ţinea minte, avea de înfruntat o Lucreţie duşmănoasă. Era
2 deci cu atât mai îndreptăţit să se zbată pentru asigurarea
3 Alinei.
4 — Cel puţin, ascultă-mă. Tu n-o vezi aşa cum o văd eu,
5 n-o cunoşti. Alina e un pui de vrabie rătăcit într-o lume de
6 şacali…
7 — N-aş zice, judecând după felul în care te manevrează.
8 Mă duce mai degrabă gândul la o vrăjitoare pentru că… Asta
9 e! izbucni, te-a vrăjit, te-a fermecat, naiba ştie! Mai iubeşte
10 omul, dar rămâne loc şi pentru un strop de raţiune!
11 — Îţi jur! ţipă şi Adrian, că nu mi-a cerut nimic, iar eu nu
12 i-am pomenit un cuvânt despre intenţiile mele! E tot atât de
13 departe de orice chestiune practică, de orice interes meschin
14 ca o turturică de o rachetă spaţială! Trăieşte într-o lume a
15 păpuşilor, îl citeşte pe Andersen şi Fraţii Grimm, habar n-are
16 cine-i Iliescu sau Convenţia Democratică!…
17 Lucreţia zâmbi sarcastic:
18 — Nu mă fă să cred că te-ai însurat cu o retardată!
19 — E doar un înger şi îngerii nu citesc gazete! Nu ştiu cum
20 Dumnezeu s-a iscat aşa, cum de n-a contaminat-o ticăloşia
21 din jur, dar e o realitate. O avem în faţa ochilor şi totuşi
22 refuzăm s-o vedem, tocmai pentru că şi noi suntem
23 contaminaţi.
24 — Mi se pare că tu o vezi chiar prea bine.
25 — Ironiile tale nu mă ating. Da, o văd, şi tocmai de aceea
26 încerc, atât cât îmi stă în putere, s-o pun la adăpost. Nu noi
27 ne decidem hotarele vieţii, oricând mi se poate întâmpla
28 ceva…
29 — Dacă vei avea mai multă grijă de tine, n-o să ţi se
30 întâmple nimic.
31 Adrian nu se lăsă întrerupt:
32 — …ce se face ea, singură pe lume şi cu un copil mic în
33 braţe? Nu zic că banii te feresc de toate, dar rezolvă multe, şi
34 doar atâta îmi stă mie în putinţă să fac. S-o asigur material.
35 — E oricum asigurată de vreme ce va avea un copil. Ăla
36 moşteneşte totul.
37 — Şi dacă se întâmplă ceva cu copilul?
38 — Pentru numele lui Dumnezeu! se enervă Lucreţia, fă ce
-228-
1
1 pofteşti, dar nu da totul din mână acum, cât eşti în viaţă! Nu
2 te despuia ca un idiot până la izmene, gândind că va fi tot
3 soare! Ce te faci, dacă pleacă mâine, cu banii tăi cu tot, în
4 lumea largă după cine ştie ce derbedeu june şi frumos?
5 — Degeaba, surâse Adrian, n-o cunoşti.
6 — Dar zi că moare ea prima şi o moşteneşte soră-sa din
7 celălalt capăt de lume! La o urmă, există testamente. Lasă-i
8 totul, dar după ce închizi ochii.
9 — Testamentele pot fi atacate.
10 Pentru o clipă, Lucreţia amuţi. Respiră adânc înainte să
11 izbucnească:
12 — Vasăzică de mine ţi-era teamă? De aia ai venit?
13 — Nu, Tiţi, mi s-a părut însă corect să te pun la curent cu
14 intenţiile mele.
15 — Adică, mă vezi pe mine umblând prin tribunale ca s-o
16 execut pe Alina?! Să-ţi fie ruşine!
17 Adrian îşi înfipse mâinile în păr:
18 — Dacă nici tu nu mă înţelegi…
19 Lăsă ţigara aprinsă în scrumieră şi se ridică. Lucreţia îl
20 însoţi până la uşă. Se despărţiră rece, fără să se îmbrăţişeze
21 ca de obicei.
22 — Îmi pare rău, şopti Adrian şi se grăbi să dispară în
23 cuşca ascensorului.
24 Lucreţia rămase împietrită, cu pumnii încleştaţi. Alina…
25 Scorpia aceea cu chip de înger! Simţea c-o urăşte din tot
26 sufletul. Cu toată fiinţa ei.
27
28
29 ***
30
31 La ora douăzeci şi unu patruzeci şi cinci, un taximetru opri
32 în faţa blocului. La şi patruzeci şi şase, şoferul deschise
33 portiera din spate, exact în momentul când papagaliţa,
34 înfăşurată într-un mantou greu de blană, ieşea pe poarta
35 imobilului. Aproape concomitent, maşina demară.
36 „Ia te uită“, se miră Gogu, „mai ai dracului ca la CFR!
37 Respectă programul, nu jucărie!“ desluşind dincolo de
38 acestea obiceiul fix.
-229-
1 Deşi ardea de nerăbdare să pătrundă în locuinţa Victoriei
2 Sabău, mai aşteptă încă un sfert de ceas, patrulând cu ochii
3 pe intrarea blocului. Prevenea o întoarcere intempestivă,
4 omul mai uită câte ceva, nu se ştie niciodată. La etajul 3,
5 chiar sub ferestrele codoaşei, doamna Tanţa nu coborâse
6 storurile şi Gogu îi recunoscu, prin perdeaua subţire, silueta
7 de răţişoară, care se balada prin casă. Când lumina deveni
8 albăstruie, semn că a deschis televizorul, Gogu hotărî, fără
9 nici o legătură de altfel, că e timpul să acţioneze.
10 Patru yale asigurau uşa lui Viky, dar din fericire, nu exista
11 nici un sistem de alarmă. Încă din străinătate, îşi propusese
12 să facă nişte cursuri, cât de modeste, atât cât să aibă idee
13 despre… nu ştia nici el exact despre ce, poate electronică (?)
14 sau informatică (oare?), să nu se uite ca viţelul neînţărcat la
15 un calculator, să ştie cum să anihileze un dispozitiv sofisticat
16 de securitate şi alte operaţiuni din zonă. Nu că ar fi
17 intenţionat să devină vreun spărgător, dar parcă se simţea
18 nelaîndemână, handicapat, într-o epocă supertehnologizată,
19 când dădeai la tot pasul de „şarade“ din astea tehnice, pe
20 care până şi copiii le deprindeau azi, o dată cu abecedarul.
21 Se simţea de altfel şi prea tânăr ca să tragă pe dreapta,
22 abandonând itinerarul evoluţiei normale a societăţii.
23 Gogu nu era „tehnic“, dar avea degete îndemânatice. În
24 cinci minute, cu scule de la taica Adam, la care supermenii
25 briganzi contemporani, adevăraţi ingineri, s-ar fi uitat cu
26 duioşie într-un muzeu – uite cum lucrau străbunii! –
27 deschise curat toate yalele. Îl întâmpină un miros greu, de
28 parfum greu, şi un mieunat la fel de greu, lugubru. Un
29 motan uriaş, uriaş, nu vorbă în vânt, cu finalul de coadă
30 bârligat ca un baston, îl fixa cu imenşi ochi verzi.
31 „Al naibii să fiu dacă nu seamănă cu Liana!“ şi simţi că-l
32 trece un frison.
33 Deschise prima uşă ivită în cale pe coridor – o debara – şi
34 cu un şut neaşteptat expedie animalul înăuntru. Nu-i
35 plăceau pisicile în general – prea le iubise Marele Tăutu, mai
36 mult decât pe nevastă-sa sau pe fiu-său – dar asta, în mod
37 special, simţea că l-ar putea deranja.
38 Pătrunse într-o cameră de zi, uşor de transformat în
-230-
1
1 sufragerie, şi primul cu care dădu ochii fu Sică, piticul.
2
3 Agăţat de perete, deasupra servantei, între două tablouri,
4 liliac şi bujori, splendide cărţi poştale ilustrate, poza ca
5 ginerică alături de o Liană impunătoare ca republicana
6 Mariana, înecată în voal alb. Umăr la umăr, fusese desigur
7 căţărat pe un scaun. Chiar dedesubt, dar de dimensiuni mai
8 modeste, de mărimea unei coperte de carte, se afla fotografia
9 dichisit înrămată a aceloraşi, comisă cu acelaşi prilej, dar
10 alături de naşi. În nună, vizibil încântată de ea însăşi şi
11 strălucind ca o seară la Moşi, o recunoscu imediat pe Viky.
12 Nunul, partener „cu acte“ sau de ocazie, înalt plop, gata să
13 iasă din poză, se hlizea fericit nespus. Avea o figură
14 inconfundabilă de draibăr – să nu stai niciodată cu spatele la
15 ăsta că nu ştii ce se poate întâmpla – şi Gogu se întrebă dacă
16 nu l-a mai întâlnit pe undeva.
17 Faptul că Viky le era naşă îl obliga pe Gogu să reconsidere
18 genul de raporturi în care aceasta se afla cu soţii Iordache.
19 Statutul de subalternă ieşea din discuţie, ba mai mult,
20 venindu-le ca al doilea rând de părinţi conform religiei
21 creştine, ipostaza presupunea relaţii cordiale, interese
22 reciproce, încredere. În principiu, socoti Gogu, mai înseamnă
23 că ştiu multe unii despre alţii. Iar dacă Gogu ar fi bănuit de
24 câte ori insistase piticul ca cele două fotografii să nu fie
25 expuse pe peretele papagaliţei, ar fi avut confirmarea că nu
26 se înşeală în raţionamentul lui.
27 Dar femeia avea pesemne damblaua fotografiilor, căci
28 acestea, diferit înrămate, se înşirau legiuni pe orice suprafaţă
29 plană, în toate cele trei încăperi: dormitorul, sufrageria şi
30 încă o piesă, ceva oscilând între cameră de oaspeţi şi debara.
31 În ansamblu, o locuinţă pedant îngrijită, montată decent,
32 foarte asemănătoare ca aranjament apartamentelor sugerate
33 în magazinele de mobilă amatorilor cu venituri mijlocii. O
34 casă „previzibilă“ din acest punct de vedere, nu însă şi
35 cunoscând-o pe Victoria Sabău. Gogu, deşi n-ar fi ştiut să
36 concretizeze, se aşteptase la altceva din partea papagaliţei,
37 mai personal, mai definitoriu, dar pregnant caracteristice nu
38 rămâneau decât ordinea excesivă şi multitudinea de
-231-
1 fotografii.
2 Surpriza îl aştepta însă într-una din casetele bibliotecii,
3 unde Viky îşi ţinea actele. Femeia – s-a trecut vremea de
4 coasă şi leliţa de frumoasă! – împlinise cincizeci de ani,
5 fusese căsătorită pentru scurt timp pe vremea când era
6 foarte tânără (exista o hotărâre de divorţ pronunţată în 1972)
7 şi, dacă te luai după carnetul de muncă, lucrase neîntrerupt
8 în perioada 1971-1991. Locul de muncă – şi aici Gogu,
9 perplex, simţi nevoia să se aşeze – Şcoala de handicapaţi
10 hipoacuzi din Ploieşti; postul – profesoară de Limba Română.
11 Gogu trase un fluierat de stadion care trezi cucul agăţat pe
12 perete. Acesta scoase capul pe ferestruica pendulei şi „guiţă“,
13 vestind ceasurile zece şi jumătate. Gogu începu să râdă,
14 coincidenţa era amuzantă, dar în primul rând se simţea
15 mulţumit. Nu se afla încă în măsură să poată aprecia
16 valoarea descoperirii lui, dar lucrurile începeau să se lege.
17 Papagaliţa fusese profesoara Lianei la şcoala de surdomuţi,
18 între dăscăliţă şi elevă – aşa cum se întâmplă destul de
19 frecvent – se legase o prietenie care, între timp, devenise şi
20 relaţie de afaceri.
21 „Nu mai există reguli fixe“, filosofă Gogu, „parcă toată
22 societatea ar fi intrat într-un mixer uriaş care a desfiinţat
23 pilonii, stâlpii de rezistenţă. N-a rezultat omogenitate, în
24 schimb toate-s amestecate şi rostogolite, nu mai există nici
25 un punct de reper. Spune-i cuiva că un cadru didactic,
26 «apostol» într-un aşezământ de nefericiţi, s-a recalificat ca
27 madamă, codoaşă sau ce naiba o fi, într-un tractir!“
28 Sigur, auzise şi citise – era prea tânăr ca să fi prins acele
29 vremi, iar Marele Tăutu nu se trăgea din Muşatini ori
30 Basarabi – despre prinţi, beizadele, boieri veliţi şi răsveliţi,
31 feţe evghenicoase figurând în Almanahul Gotha, marii
32 spoliaţi ai anilor de democraţie populară ajunşi valeţi, şoferi
33 de taxi, portari şi personal de consumaţie în marile capitale
34 ale lumii (ocnaşi sau răposaţi cei care nu reuşiseră să sară
35 graniţa), dar… Dar toate acestea se petrecuseră de mult, ăia
36 chiar n-avuseseră de ales, şi oricum, nu cunoscuse nici un
37 exemplar concret. Pe de altă parte, ca mulţi alţii din
38 generaţia lui, asculta asemenea „poveşti“ cu jumătate de
-232-
1
1 ureche. Oamenii mai fabulează, exagerează, le plac legendele
2 şi le inventează…
3 Pe Victoria Sabău însă, o avea în faţa ochilor, o cunoscuse
4 şi se simţea ameţit de dimensiunile „declasării“ liber
5 consimţite. Banii! Ştia şi el cum devine chestia cu banii, dar
6 fiecare om, chiar şi ticăloşii, trebuie să-şi impună anumite
7 limite. Narcisista asta, căci pe puţin nouăzeci la sută din
8 fotografii o reprezentau singură şi în toate ipostazele cu
9 excepţia scaunului de toaletă… Ba nu, uite-o şi într-un
10 triolet! Era o fotografie de format carte poştală, înrămată în
11 os, aşezată chiar pe televizor. Instantaneul fusese luat într-o
12 grădină particulară şi, judecând după înfăţişarea lui Viky,
13 relativ recent. Încadrând un balansoar, ea şi Liana, culcate
14 simetric pe iarbă şi rezemate într-un singur cot, izbuteau un
15 tablou vetust, căci există o modă şi a poziţiilor luate la
16 fotograf. Logodnicii străbuni se pozau în haine de duminică,
17 după o vizită prealabilă la frizer, înţepeniţi lângă un jilţ
18 decorativ sau piedestal, cu canotiera lipită de picior ori câte o
19 floare în mână, în funcţie de sex, pe un fundal de draperie
20 somptuoasă, cascadă ori vegetaţie tropicală. Strănepoţii lor
21 se trag în poză pe malul mării, cât mai despuiaţi şi cât mai
22 „şucar“.
23 Remarcabilă însă era locatara balansoarului către care
24 Liana şi Viky îndreptau priviri visătoare, o femeie în vârstă cu
25 totul ieşită din comun. Îmbrăcată în negru, avea ceva din
26 seninătatea şi măreţia unei stareţe. Părul coafat însă, şiragul
27 de perle şi picioarele impecabile descoperite până la genunchi
28 alungau din start orice apartenenţă la corpul clerical.
29 Privind-o, cuvântul distincţie ţâşnea de la sine, se urca
30 singur pe buze.
31 Gogu întoarse fotografia. O caligrafie elegantă, mare şi
32 sigură, informa asupra relaţiilor dintre cele trei. Discipolelor
33 mele preferate, Victoria şi Liana. Semna doar cu iniţialele pe
34 15 mai 1993-B.V.
35 „Discipole, ce chestie!“ Telefonul emise un semnal şi Gogu
36 întinse instinctiv mâna. Se stăpâni în ultima clipă, realizând
37 că, furat de gânduri, începuse să uite unde se află. Telefonul
38 mai semnaliza de trei ori, până să intervină roboţelul. Ascultă
-233-
1 glasul lui Viky dând indicaţii, declicul de start pentru
2 interlocutor şi, în sfârşit, mesajul acestuia. De fapt, acesteia,
3 căci vocea cultivată aparţinea unei femei:
4 — Bună seara, draga mea. Sună-mă imediat ce te întorci,
5 indiferent de oră. Este vorba despre ceva foarte important…
6 — Şi tranc! spuse Gogu vorbind singur. Nu ştiu de ce, dar
7 aş paria că am avut ocazia s-o aud chiar pe distinsa B.V.
8 În fond, vocea putea să aibă orice etate între treizeci şi…
9 şaizeci sau şaptezeci de ani, nu toate glasurile sunt alterate
10 de vârstă. Dar probabil se mai afla încă sub impresia
11 fotografiei şi-l influenţaseră, fără îndoială, accentele de casă
12 mare ale autoarei mesajului. Trebuie să existe undeva
13 numărul ei, şi în aceeaşi clipă chiar, observă o agendă pe
14 blatul inferior al măsuţei de telefon. Căută la litera V şi inima
15 îi tresări de bucurie. Bianca Vizantis, adresă şi număr de
16 telefon, se afla chiar în capul paginii, deschizând lista
17 cunoştinţelor cu aceeaşi iniţială.
18 Peste câteva minute, lăsând „curat“ în urma lui, Gogu
19 părăsea apartamentul lui Viky. Abia aştepta s-o cunoască pe
20 B.V.
21 Mult mai târziu, îşi aminti că uitase motanul în debara.
22
23
24 ***
25
26 Să se fi adunat cam la vreo cincizeci de oameni şi, spre
27 mirarea lui Pavelescu, aproape numai bărbaţi. Amănuntul îl
28 surprindea ştiut fiind că femeile sunt în general primele
29 victime ale Marilor învăţători, autoinvestiţi ca unici
30 propovăduitori ai Cuvântului Domnului, Singurului Adevăr,
31 Luminii Vii, sau ai Harului Suprem etc., în funcţie de
32 comandamentele declarate şi fantezia orală ale sectei.
33 Prozeliţii piticului trăiau sub inspiraţia Marelui Semn,
34 simbolizat de o săgeată albastră frântă în zigzag,
35 asemănătoare celor care avertizează, în percepţia comună,
36 asupra pericolului de electrocutare. Cel puţin aşa îşi
37 închipuia detectivul (şi nu se înşela) judecând după
38 steguleţele care răsăreau ici-colo şi pancarta din spatele
-234-
1
1 „tribunei“, o improvizaţie de lăzi suprapuse la care se putea
2 accede cu ajutorul unei scăriţe. Nu se vedea prea clar,
3 priveliştea fiind luminată doar de un bec al Primăriei, situat
4 cam depărtişor, şi două torţe ţinute de acoliţi. Detectivul privi
5 în jur, încercând să stabilească, măcar în mare, cam cărei
6 categorii de populaţie se adresa Marele Semn. Ca vârstă,
7 oamenii se situau între treizeci şi şaizeci de ani, iar ca
8 segment social – mijlociul, treapta lui de jos, cei care la
9 sondajele IRSOP răspund în general, cu „nu ştiu“;
10 nemulţumiţi fără stindard, conştienţi de lipsa lor de
11 importanţă, uşor de racolat, uşor de manevrat.
12 „Ce-o fi în capul piticului?“ se întrebă plin de nedumerire.
13 „Ce gândeşte să obţină de la amărăştenii ăştia şi unde vrea
14 să ajungă? Doar dacă nu se crede sincer emisarul lui
15 Dumnezeu, venit să-i mântuie de şomaj şi pensii indexate…“
16 Un bărbat chel, cam de vârsta lui, îmbrăcat într-un trenci
17 ponosit, se apropie. Ţinea una din torţe – văzutu-s-a oare
18 conspiraţie cu conotaţii oculte fără de torţe? – iar pe chipul
19 păstos, înţepenise o expresie de cumsecădenie bovină.
20 Pavelescu, atent la ce se petrece în jur, îl observă abia când
21 tipul îl abordă direct:
22 — De unde vii, frate?
23 „…şi din Babel Mandeb vin, să-l vând pe El Zorab…“
24 Din ce sipet al amintirilor şi de ce ţâşniseră cuvintele,
25 străfulgerându-l din senin? Nu se mai gândise din şcoala
26 elementară la Coşbuc, şi chiar şi atunci, puţin îi păsase de
27 paşă şi de beduin, nici atât de calul negociat.
28 — Eu îs frăţia Râmnicu-Vâlcea, îl ajută celălalt.
29 „Aha“, înţelese detectivul, „tipii sunt organizaţi pe regiuni
30 şi aici ar fi o adunare a reprezentanţilor…“ Spuse la
31 întâmplare:
32 — Bârlad.
33 — A, bine, bine de tot. Fraţii moldoveni, de mare nădejde…
34 Titi Pavelescu, neştiind ce să spună, se hlizi ca prostul şi
35 se înclină vag a mulţumire. În aceeaşi clipă, recunoscu
36 stupefiat o pereche de gurişti, celebri acum vreo
37 zece-cincisprezece ani, stele ale localurilor de noapte
38 bucureştene. Se eclipsaseră dintr-o dată şi nimeni nu mai
-235-
1 auzise de ei. Apoi, surprizele se ţinură lanţ. Ceva mai la
2 stânga cântăreţilor, îl observă pe M., sportiv de performanţă,
3 medaliat la două Olimpiade, în rândul din faţa lui pe fraţii
4 Pricop. Şmecheri mari ăştia, rezistaseră ca mandatari chiar şi
5 după ce Ceauşescu, renunţând la NEP-ul anilor ’65-’70,
6 dăduse cu barda în „capitalişti“, sărăcindu-i peste noapte.
7 Pricopii însă mai ţineau cârciumă cu dever, singura din
8 Bucureşti chiar prin ’85, dacă nu şi mai târziu… A, uite-o şi
9 pe coana Năsturică! Nimeni nu ştia cum o chema, dar aşa îi
10 zicea un oraş întreg. Erau pe puţin patru decenii de când
11 „bricola“ într-un atelier particular din zona Lipscanilor tot
12 felul de fleacuri pentru frumoasele Capitalei. Pe criza de
13 podoabe, a industriei de frumos în general (îi trăgeam tare cu
14 oţelul şi siderurgia), afacerea mergea strună şi se zvonea că
15 din nasturi, cercei, paftale, brăţări, agrafe, piepteni, broşe şi
16 alte kitschuri, coana Năsturică ridicase trei vile făţoase,
17 răspunzând deliciilor fiecărui anotimp.
18 Ăştia, îşi zise detectivul, şi or mai fi ca ei, ţineau deja de alt
19 segment social. Erau oameni care prin talent, şmecherie şi în
20 orice caz şansă, trăiseră considerabil mai bine decât semenii
21 lor, dar asta nu-i făcea şi mai deştepţi. Altfel, cum naiba să-i
22 aduni sub „Marele Semn”, fără să fi existat în ei un fond de
23 naivitate asortat cu puncte vulnerabile, descoperite şi
24 inteligent exploatate de Profetul Iordache?
25 Şi ce urmărea, în fond, Sică? Combinaţia mirosea a bani
26 şi, toată admiraţia pentru pitic, nu-i uşor să scoţi arginţi de
27 la cel care a ştiut să-i facă. Dar ce avea de scos de la ăilalţi,
28 cei mai mulţi? Figuraţie şi decor. O grupare de oameni, cu
29 cât e mai numeroasă, cu atât devine mai importantă.
30 Impune, începe să conteze şi să convingă.
31 Cam în felul acesta îşi închipuia detectivul că stăteau
32 lucrurile, pregătindu-se să asculte cu toată atenţia speech-ul
33 piticului.
34 Era mort de curiozitate: „Să vedem şi noi, domnule, cum
35 i-a aiurit! Cu ce-i vrăjeşte?!“
36
37 Îl vedea pentru prima oară în viaţă şi trebui să recunoască
38 în sinea lui că Sică impresiona. De efect imediat şi covârşitor
-236-
1
1 era fără îndoială contrastul dintre capul cu trăsături
2 puternice, dăltuite, bine înfipt pe torsul de atlet, şi
3 fragilitatea, insuficienţa repulsivă, cumva obscenă a
4 picioarelor. Ansamblul exercita de la prima vedere un
5 magnetism aparte, o atracţie perversă, plină de
6 contradictoriu. Pe de o parte, şi acesta era primul impuls, îţi
7 venea să întorci privirea cu oroare; pe de alta, nu-ţi venea
8 să-ţi desprinzi ochii de făptura lui. Palpita în Sică o forţă pe
9 care o şi transmitea, de altfel, şi chiar cel mai simplist dintre
10 privitori simţea în Iordache individul de excepţie.
11 — Fraţilor!
12 Glasul de stentor, neajutat de microfon, vibră deasupra
13 asistenţei şi, dintr-o dată, se făcu linişte.
14 — Ne-am întrunit aici, pentru ca, inspiraţi de Marele Semn
15 şi călăuziţi de acesta, să primim încă o dată în inimile
16 noastre mesajul harului dumnezeiesc pururi viu.
17 — Amin, murmurară într-un glas cei de faţă.
18 Piticul îşi împreună palmele peste crucea săgetată, sigla
19 Frăţiei, aplicată pe pieptul veşmântului, un soi de odăjdii – ar
20 fi zis Pavelescu – neguroase.
21 — Fraţi oşteni, creştini luptători! Ne aflăm aici pentru a
22 cere îndurare şi ocrotirea Cerului împotriva beznei ce ne
23 înconjoară, împotriva pterodactilului negurii, însuşi Mamon
24 cel nepereche! Să ne întărească în nevinovăţia noastră, în
25 mica noastră fortăreaţă de Lumină şi dreaptă credinţă. Să ne
26 apere de molima lui Anticrist! Aceasta, fraţi oşteni, a pătruns
27 hidră nesăţioasă în întreaga noastră societate, ridicând
28 palate lui Belzebut! Le întâlneşti la tot pasul! Pe uliţă sau în
29 propriul vostru cămin…
30 Un fior străbătu adunarea, se auziră câteva ţipete.
31 „Scheme şi prefabricate“, diagnostică Pavelescu, „cuvinte
32 goale, dar rezonante şi emise cu talent. Convingător. Îţi vine
33 să crezi că şi el crede. În fond, înşiră doar banalităţi într-un
34 limbaj adecvat împrejurării. Banalităţi pe înţelesul oricui, şi
35 asta-i asigură succesul…“
36 În tinereţe, citise mult şi după Napoleon îl pasionaseră
37 personalităţile celui de-al doilea război mondial. Conştient
38 sau nu, piticul apela la trucurile lui Hitler şi Goebbels,
-237-
1 „tribunii“ de tristă amintire care izbuteau să electrizeze
2 masele. Erau teatrali, grandilocvenţi, îmbătându-se singuri
3 cu propriile cuvinte, isterici de profesie, vicleni. Ştiau să
4 spună exact ceea ce oamenii vroiau să audă, discursul lor cu
5 destinaţie precisă se adresa prostimii. Păstrând proporţiile,
6 cam asta făcea şi Sică…
7 — …Cruţă-ne, Doamne, de molima, continua să peroreze
8 piticul cu glas în crescendo, care ne-a contaminat şcolile,
9 presa şi librăriile, aşezămintele de cultură, vatra
10 strămoşească, nobleţea daco-romană, inocenţa mioritică!
11 „Vorba lui Gogu, a trecut la băşini tricolore!“ aprecie
12 detectivul, simţind că începe să se plictisească. Era sătul de
13 inepţii demagogice, indiferent de culoare şi pe urmă, sensibil
14 la picioare, începuse să simtă răceala nopţii de toamnă. Ar fi
15 plecat, dar nu înainte de a afla ce urmăreşte practic piticul
16 cu gargara asta de miting penticostal (habar n-avea ce soi de
17 draci îi zbuciumau şi pe ăia, dar îi plăcea cum sună), gogoşi
18 pentru electoratul mistico-imbecil! „Vrea ceva de la ăştia, nu
19 se poate!“ şi se hotărî să mai aştepte.
20 — …Nu lăsaţi păcatul să ne iscodească minţile, urla Sică,
21 să ne ispitească copiii! Alcoolul, drogurile, publicaţiile
22 scârnave întinând misterul sacru al împreunării, cărţile
23 bolnave, televizorul – cel mai monstruos chip de înşelătorie al
24 lui Belzebut – nu sunt decât straie poleite menite să ascundă
25 faţa hidoasă şi ţelurile ticăloase ale lui Anticrist!
26 — Amin! urlă adunarea. Să aruncăm televizoarele!
27 propuse subţire o pălărie de vânător cu proteză nesigură şi
28 neastâmpăr de ţânţar.
29 Sică solicită din nou linişte, înainte de a se năpusti.
30 — Ascultă ruga noastră, Doamne, şi înarmează-ne, pentru
31 a ţine piept lui Lucifer, pe cărarea ce duce spre Tine!
32 — Înarmează-ne! îngână mulţimea.
33 — Încredinţează-ne paloşul tău spre a stârpi samavolnicia,
34 corupţia şi domnia rău-chemaţilor, nesăbuinţa ignoranţei!
35 Încredinţează-ne grebla Ta, pentru a înlătura solzii nesimţirii,
36 indiferenţei, prostiei!
37 Spre buimăceala lui Pavelescu, lumea intrată în delir
38 scoase un geamăt general de suferinţă. Oamenii îşi ridicaseră
-238-
1
1 braţele deasupra capetelor, balansându-se ca la concertele
2 lui Michael Jackson. Glasuri răzleţe cereau soluţii practice:
3 — Cum? Ce trebuie să facem? Arată-ne Semnul,
4 îndrumă-ne, Învăţătorule!
5 Sică ridică braţele, de parcă ar fi vrut să îmbrăţişeze
6 întreaga adunare:
7 — Toate la timpul lor, iubiţi ostaşi întru izbânda harului
8 cel veşnic! Acum, vă veţi întoarce acasă, fiecare la turma sa.
9 Ca vrednici păstori ce vă aflaţi, veţi transmite fraţilor noştri
10 mesajul ce vi-l încredinţez. Războiul împotriva lui Mamon s-a
11 fost pornit. Doar umăr la umăr, prin strânsă unire, vom
12 izbuti. Noi, oştenii Marelui Semn, am rămas singura nădejde
13 de izbăvire şi mântuire!!!
14 — Amen! Aşa să fie!
15 — Dar într-un război, continuă Sică, ai nevoie de arme.
16 Un „militar“, din Caracal, izbucni piţigăiat:
17 — Flinte, flinte! Cât mai multe flinte!
18 Pe chipul lui Sică se ivi un zâmbet silit. În general, nu-i
19 plăcea să zâmbească.
20 — Armele-s de tot soiul şi nu neapărat flinte… Scumpi
21 fraţi întru Domnul! Avem nevoie în primul rând de fonduri!
22 Răpui vrăjmaşul cu propriile lui ascuţişuri. Diavolul are
23 galbeni, o ştiu şi copiii! Nu putem porni Cruciada împotriva
24 lui Anticrist cu mâini şi buzunare goale. La lume bicisnică –
25 mijloace bicisnice. Ne aflăm ca lacrima de curaţi, dar ne
26 trebuie scuturi. De undeva, dintr-un cotlon puturos, ne
27 pândeşte dihania cea neagră. Răsuflă pucioasă şi are gheare
28 de oţel. Abia aşteaptă să le înfigă în trupurile voastre şiroind
29 de sudoarea sănătoasă a lucrătorului onest.
30 Braţele de caracatiţă vor să vă cuprindă, să vă înăbuşe
31 glasurile îndreptate spre cer. Adevăr vă spun, viteji soldaţi, şi
32 urmaţi-mă fără a lua seama la vorbele strâmbe ale veneticilor
33 din orice zare, la vrăjmaşul tupilat în vizuină de aur, la fiara
34 mustind de poftă care abia aşteaptă să muşte hulpav din
35 trapul ţării, la mireasma îmbietoare, dar la fel de înşelătoare
36 a minciunii! Ameninţarea, iubiţi oşteni, vine din toate părţile,
37 de la Răsărit, dar şi de la Apus, de la Miazăzi, de la
38 Miazănoapte. Toţi vor să se înfrupte! Sub steagul alb fluturat
-239-
1 de păcătoşi se ascund papistaşii, francmasonii şi nechemaţii!
2 Ei nu urmăresc altceva decât să vă înrobească, să vă scoale
3 de la masa voastră şi să se aşeze ei! Să ne preacurvească
4 femeile şi să ne întineze copiii!
5 — Niciodată! urlă adunarea. Îndrumă-ne, Învăţătorule!…
6 Să piară veneticii! Să-i alungăm cu pietre!… FMI, arma
7 diavolului!…
8 Pavelescu privea uimit în jur. Tot ce se petrecea aici
9 depăşea capacitatea lui de înţelegere. Cum se puteau lăsa
10 oamenii ameţiţi de înşiruirea asta paranoică de fraze balon
11 mitraliate într-un discurs de o incoerenţă buimăcitoare, de
12 apocalipsul sugerat de Sică în imagini ţinând de plastica
13 medievală, de sloganuri ultranaţionaliste travestite în straie
14 de evanghelistă bigotă? Cum digerau elucubraţiile penibile
15 ale unui escroc – era concluzia lui fermă – care-şi însuşise
16 vocabularul unui predicator de mâna a şaptea şi improviza
17 cu „neruşinea“ proprie imposturii?!
18 Pe de altă parte, reflectă detectivul, era imposibil ca
19 autorităţile să nu ştie nimic despre frăţia şi spectacolele
20 Marelui Semn. Astfel de întruniri nu pot trece neobservate şi
21 Pavelescu ar fi pariat că piticul avea OK-ul Primăriei pentru
22 exhibiţiile lui. Misterul, clandestinitatea erau sugerate doar
23 pentru atmosferă. „Secretul“ convinge totdeauna şi, vorba
24 folclorului, şopteşte ceva la urechea cuiva şi te va crede…
25 Sică, aflat acum într-un moment de extaz cu pioşenie
26 respectat de asistenţă şi care, de fapt, îşi trăgea răsuflarea
27 pregătind un nou tir de artilerie, era fără îndoială un bun
28 saltimbanc, dispunea de un uriaş tupeu caracteristic
29 ignoranţei şi dovedise multă şiretenie transformându-şi
30 infirmitatea în har. La fel de neîndoios, avea puterea de a
31 capta, fiind extrem de convingător în discursul pe viu. Acelaşi
32 text citit acasă, în pat, ori pe o bancă în Cişmigiu, reflectă
33 Pavelescu, ingerat deci în lipsa emitentului, ar fi stârnit
34 plictiseală sau hohote de râs. Delirul adunării ţinea nu de
35 cuvântul propriu-zis, ci de personalitatea malefică, în ciuda
36 ridicolului, a lui Sică Iordache. Vârf punea neţărmurita
37 încredere a piticului în neţărmurita prostie a semenilor.
38 — Fraţilor! se întoarse tribunul din transă. Să strângem
-240-
1
1 ostăşeşte rândurile sub mantia Cuvântului Adevărat, a
2 Luminii Adevărate, a Credinţei Adevărate! Sub mantia
3 Revelaţiei Marelui Semn! Puternici sau nevolnici, săraci sau
4 cuprinşi, fiecare după puterile noastre, să ne dăm obolul.
5 Nicicând iubiţii Domnului, păşitorii pe drumul nepietruit al
6 dreptei credinţe n-au fost bogaţi. Noi suntem aceia, iar
7 vistieria noastră e săracă. Călăuziţi suntem însă de ţel
8 Suprem şi de Harul Veşnicei Recunoaşteri! Aduceţi-vă aminte
9 că fiece taler are însemnătatea lui, cel al oropsitului atârnând
10 cu atât mai greu. Nu vă sfiiţi de jertfe, ba ieşiţi-le în
11 întâmpinare! Nu vă fie teamă de ger sau de foame, nu
12 pregetaţi să smulgeţi de la gura pruncului. Jertfa voastră
13 ajunge la Cer, sub oblăduirea căruia ne aflăm. Nu vom pieri,
14 fiţi încredinţaţi, iubiţii mei fraţi!
15 — Nu! mugi prelung adunarea.
16 Iordache răcni, prevestind finalul:
17 — Căci Dumnezeu abate vânturile cele reci din calea oilor
18 pe care le-a tuns! Iar noi să ne bucurăm de pe acum de
19 triumful nostru asupra lui Anticrist! De strângerea obolului,
20 …urmă pe acelaşi ton în virtutea inerţiei, dar îl revizui
21 instantaneu ca inadecvat. Prinse liftul din zbor şi de pe
22 inaccesibile piscuri de extaz coborî în subsolurile vulgare ale
23 diurnului. Anunţă pe un ton normal: De strângerea obolului
24 se ocupă fratele nostru Mândroiu, răspunzător de Frăţia
25 Craiovei.
26 Pavelescu plecă fără să aştepte căderea cortinei. Ovaţiile
27 dreptcredincioşilor Marelui pitic răzbăteau până departe, la
28 ieşirea din parc. Aparent, fără nici o legătură cu circul
29 desfăşurat la Herăstrău, era pe de-a întregul convins că
30 Yvona murise asasinată de Iordache. Un monstru pe care-l
31 simţea capabil de orice.
32
33
34 ***
35
36 Începuse s-o instruiască încă de dimineaţă când, abia
37 intrată pe uşă, femeia n-apucase să-şi scoată paltonul de pe
38 ea.
-241-
1 …La ceasurile cinci aştepta oaspete de soi. Casa să fie
2 dereticată lună, baia bine aerisită şi să strălucească…
3 Margareta se oţărî:
4 — Cum adică, don’ preşedinte, nu străluceşte în toată
5 ziua? Mie, dacă nu sunteţi mulţumit, să-mi spuneţi, îmi iau
6 tărăbuţele şi mă duc într-ale mele, casa dumitale – uşa mea,
7 că cu mila şi de-a sila…
8 Bătrânul Ionică Manole se holbă, repezindu-şi înainte
9 urechea cea zdravănă:
10 — Ce tot bâigui, femeie, ce milă, ce silă?… Să pui prosoape
11 curate şi săpun neînceput, sul nou la wc… Cafeaua…
12 Se întrerupse făcându-i semn să aştepte şi începu să se
13 scotocească prin buzunare. Menajera îl urmărea cu o privire
14 ironică:
15 — Cu cafeaua ce mai ai, ori nici pe asta n-o ştiu potrivi?
16 — Aşa, făcu bătrânul găsindu-şi bileţelul. Cafeaua s-o
17 aduci pe tava de argint şi iei ceştile bune din vitrină. Doar să
18 ai grijă că ăla-i lucru vechi şi scump. Dar domnesc,
19 moştenire de familie… L-a primit străbunică-mea de la Mihai
20 Vodă Sturdza. Zgârcită creatură Vodă, i se dusese vestea de
21 mână strânsă, dar ei doi se aveau bine. Râse din gât: Prea
22 bine…
23 Îşi drese glasul, îmbăţoşându-se brusc: „uite cu cine m-am
24 aşezat la taifet şi încă despre Sturdza! Ce înţelege proasta
25 asta?“
26 — Când le-i spăla, apa să fie căldicică doar, aşa făceau şi
27 mama şi bunica, e lucru delicat…
28 Margareta se simţea din ce în ce mai jignită:
29 — Îmi pare rău, don’ preşedinte, mă crezi de la ţară? Dacă
30 nu mă ştiai de la Tribunal, aş mai fi zis! Fii pe pace, am mai
31 ţinut eu porţolanuri în mână şi încă mai de soi!
32 — Sigur, sigur, nu trebuie să te superi… Dac-o mai fi ceva,
33 îţi spui eu… A, da! Să nu ne deranjeze nimeni. Sub nici un
34 motiv.
35 — Că te şi deranjează mulţi, râse menajera. În cinşpe ani
36 de când îţi ţin gospodăria, n-a sunat la uşă decât poştaşul cu
37 pensia, iar la telefon, numai „greşeală“! Doar cucul din perete
38 ce-ţi mai dă bună ziua. Nici pustnic în văgăună de munte
-242-
1
1 n-ai fi fost mai singur. Vorbeam deunăzi cu alde soru-mea…
2 Manole o opri cu severitate, îşi zise el:
3 — Te rog, te rog… De-ajuns.
4 Se întoarse în birou, frământând între degete bileţelul –
5 aide-mémoire.
6 „Cred c-a început să se obrăznicească, dar am pus-o la
7 punct.“
8 Un puseu de demnitate îi repezi bărbia înainte. Se simţea
9 mulţumit de el.
10
11 Şi Adrian încerca un sentiment de inexplicabilă mulţumire.
12 De „mi-e bine“. Din clipa în care păşise pragul profesorului,
13 se simţise relaxat, uşor, cu impresia bizară de „m-am întors
14 acasă“. Îi plăcea absolut tot ce vedea în jurul lui şi mai ales,
15 recunoscu în sinea lui cu uimire, că i-ar fi plăcut să
16 locuiască între aceste ziduri. Nu mai avusese niciodată
17 această senzaţie binefăcătoare de chez moi, la mine. „Parcă
18 aş fi avut doar adrese până acum, nu şi cămin.“
19 Casă părintească, atât de doldora de amintiri duioase
20 pentru alţii, nu existase. De la zece ani, locuise la Tiţi, „cu
21 Tiţi, la soră-mea, nu cu mama“. Se simţise adorat, dar fără
22 să fi ştiut s-o definească, şi provizoriu, flotant cumva. Când
23 se însurase… Nici dacă şi-ar fi propus-o înadins, Dina n-ar fi
24 izbutit un interior mai banal, mai rece şi mai lipsit de
25 personalitate ca al lor. Parcă l-ar fi mobilat altcineva,
26 persoană străină, în vederea unui scop precis: aici, urmează
27 să locuiască o pereche de oameni căsătoriţi. Şi, într-un fel,
28 chiar aşa fusese. Dina cumpărase mobila de la magazin şi o
29 aranjase până la cel mai mic detaliu exact ca pe prospect.
30 Chiar şi reproducerea după Grigorescu – Zestrea, fusese
31 fixată deasupra toaletei din dormitor, aşa cum decisese
32 decoratorul sau poate vânzătorii de la Mobila.
33 Foarte adevărat că stilul apartamentelor construite după
34 anii ’50, meschine şi tipizate, nu-ţi oferea prea multe
35 alternative de decor, excluzând din capul locului acrobaţiile
36 artistice, totuşi un strop de fantezie le-ar fi individualizat,
37 „încălzindu-le“ puţin. Alina, în schimb, debordând de
38 fantezie, izbutise un fel de interior fragil, aerian, spectaculos
-243-
1 ca un decor de cinema şi total nefuncţional, în care nu te
2 puteai simţi acasă, ci într-o veşnică vacanţă. Era frumos,
3 ambiant, dar cu ceva de hotel de lux, parcă îţi tot venea să
4 chemi service-roomul. Adrian se întrebă îngrijorat dacă nu
5 cumva el e iremediabil bătrân, nu atât anii cât structura, un
6 depăşit de epocă, pandant ridicol la supersonicul în care se
7 instalase graţioasă Alina.
8 Totu-i plăcea la Ionică Manole. Cărţile multe – normal,
9 avea de-a face cu un intelectual – biroul impunător, cu
10 lemnul patinat de mâinile a câtorva generaţii, tabloul în ulei
11 al unui bărbat corpolent care trăise pe vremea când timpul
12 părea să stea pe loc, femeile îşi arătau ceafa delicată şi nu
13 picioarele, iar linguriţa de şerbet servită în pahar cu apă rece
14 nu lipsea de pe nici o masă de ceai. Şi busturile în bronz,
15 care de obicei răcesc atmosfera, o solemnizează, în casa lui
16 Ionică Manole păreau prietenoase: o Justiţie – iar normal, un
17 Chopin, un imperator roman.
18 — Vă felicit, nu am văzut în viaţa mea un interior mai
19 intim şi mai îmbietor.
20 Bătrânul îl privi alarmat, dacă nu cumva îşi bate joc de el.
21 Şi pe bună dreptate, căci din fiecare ungher, din fiecare
22 obiect, emana vetustul, singurătatea veştedă, aromă de
23 colbuite vremi apuse. Exista însă o compatibilitate între
24 acestea şi Adrian, pe care o percepea prin toţi porii.
25 — Nu mi-a mai spus-o nimeni până acum. E un
26 compliment… neaşteptat aş zice.
27 Începu să râdă. Sărac, cu colţurile gurii strânse, de parcă
28 buzele nu s-ar fi putut desprinde de proteză.
29 — Sunt foarte mulţi oameni pentru care asemenea
30 amănunte nu prezintă nici un fel de importanţă, remarcă
31 Adrian.
32 — Margareta, menajera mea, pretinde că n-a întâlnit încă
33 o odaie cu atâţia morţi grămădiţi la un loc, şi arătă spre
34 tablou şi busturi. Şi încă nu i-a pus la socoteală pe cei din
35 bibliotecă. E o femeie simplă, bineînţeles, din popor, a fost
36 aprod la mine, la Tribunal… Altceva e interesant, nu-i aşa,
37 contrastul de opinii generat de acelaşi fenomen. Ceea ce
38 dumneata apreciezi ambiant, pozitiv, ei i se pare cimitir…
-244-
1
1 Dădu din cap cu amărăciune: Cum vrei să se mai înţeleagă
2 oamenii între ei? Cum să edifici punţi de legătură? Şi acesta-i
3 un exemplu minor, desigur… Dar să nu divagăm. Îşi drese
4 glasul: Dragă Raduliene… Nu, mai bine să discutăm la o
5 cafeluţă… Un moment, te rog, cât să-i spun Margaretei…
6 Ieşi din birou, urmărit de privirea lui Adrian. Probabil că
7 fusese un bărbat destul de bine la viaţa lui, genul suplu, cu
8 păr puţin, dar nu chel, elegant. Şi acum, purta un costum
9 perfect şi pe măsură tăiat, ceea ce întâlneşti mai rar la
10 bătrâni, pe care, în general, hainele numărând decenii, chiar
11 dacă s-au păstrat ca noi, par totdeauna prea largi. Adrian
12 intuia însă, şi nu se înşela, că dominanta lui Ionică Manole
13 fusese o anumită uscăciune care nu-l făcuse prea simpatic.
14 Fusese un gen de strică-chef, involuntar şi inconştient, dar
15 nu mai puţin, oamenii nu se simţeau la îndemână în
16 prezenţa lui şi, fireşte, îl evitau.
17 Ionică Manole se întoarse, frecându-şi degetele uscate:
18 — În câteva minute vine cu cafeaua. Şi paharele, adăugă
19 zâmbind. Nu trebuia, dar dacă tot ai adus sticla asta care
20 pare nepreţuită, trebuie să-ţi mărturisesc că mi-ai făcut o
21 mare plăcere. N-am fost niciodată un mare băutor, dar ştiu
22 să apreciez un pahar de vin vechi de patruzeci de ani. Unde
23 ai găsit asemenea comoară?
24 — S-a scos la licitaţie vinoteca Ceauşeştilor şi am
25 cumpărat câteva sticle… Îmi scuzaţi o indiscreţie, domnule
26 Manole?
27 Bătrânul surâse amuzat:
28 — Dragă Raduliene, viaţa mea a fost, este atât de
29 searbădă, atât de monotonă, ştii, ca autostrăzile acelea
30 interminabile din Vest, care par fără peisaj şi de aia adoarme
31 omul la volan, încât n-ai cum să fii indiscret. Toate rufele
32 mele pot fi agăţate pe frânghie la uscat, în văzul lumii, fără
33 să fi rămas nimic în ladă. Nici preţios, nici reprobabil… Ce
34 vrei să ştii?
35 — De ce nu v-aţi căsătorit niciodată?
36 De astă dată, Ionică Manole râse cu poftă:
37 — Ce te determină să crezi asta?
38 Adrian îşi schimbă poziţia, uşor încurcat:
-245-
1 — Intuiţia, atmosfera – nu-mi închipui nici o femeie
2 evoluând în acest decor, faptul că nu există nici o fotografie…
3 — La vârsta mea poţi fi şi divorţat, nu numaidecât văduv.
4 Nu cunosc mulţi divorţaţi care să păstreze, cel puţin la
5 vedere, poza ex-partenerului. Ai intuit însă bine. N-am fost
6 însurat. Motivul? Extrem de simplu. De când mă cunosc, a
7 existat o incompatibilitate ireductibilă între mine şi această
8 instituţie.
9 — Iertaţi-mă, râse Adrian, dar acestea sunt baloane, fraze.
10 Nu poţi decide incompatibilitatea, câtă vreme n-ai făcut nici o
11 tentativă.
12 Se auzi un ciocănit în uşă, care se deschise aproape
13 concomitent. Margareta, gătită în rochie de duminică şi fără
14 şorţ, aşeză pe birou o tavă enormă de argint cu chenar de
15 trandafiri.
16 — O piesă superbă, aprecie Adrian.
17 — Îmi pare bine că-ţi place. Tot ce vezi… dar despre asta,
18 discutăm mai pe urmă.
19 Margareta începu să servească trăgând cu coada ochiului
20 spre oaspete. Se simţea nespus de dezamăgită. La alt soi de
21 vizită se aşteptase ea, alt soi de noutăţi aşteptau cu sufletul
22 la gură, doar-doar s-o întoarce mai repede acasă, alde
23 soră-sa şi vreo două vecine.
24 — Mi-aţi spus de pahare de vin, aşa c-am adus şi
25 tirboşonul. Şi nişte sărăţele, să’mbie vinul…
26 — Foarte bine, foarte bine, spuse maşinal Manole, abia
27 aşteptând s-o vadă dusă. Mulţumesc, poţi să pleci, azi nu
28 mai am nevoie de dumneata.
29 Un vin într-adevăr minunat şi doar după două înghiţituri
30 bătrânului începură să-i joace ochii în cap:
31 — Extraordinar! Ulei de trandafiri.
32 — Nu-i singura sticlă pe care o putem bea, surâse Adrian.
33 Mă bucur că vă place… Vorbeam despre incompatibilitate…
34 — Chiar aşa, n-am uitat. Dumneata i-ai zis balon, eu îi
35 spun autocunoaştere şi simţul realităţii. Ce este căsătoria, în
36 fond, ţi-o spune un bătrân magistrat, dincolo de aspectele
37 social juridice (familie, drepturi, obligaţii etc.) şi cam doi-trei
38 ani de intensă activitate sexuală? Un continuu efort de
-246-
1
1 adaptare, de a nu fi în contratimp cu dorinţele şi interesele
2 celuilalt, un neîncăpător palmares de înfrângeri, căci ceea ce
3 izbuteşti împotriva firii tale, a viselor tale cele mai dragi
4 uneori, nu se mai cheamă victorie, ci paşi alături, ajustaţi
5 după mersul partenerului şi asta până la groapă. Rezultatul?
6 Ai trăit toată viaţa altfel decât ai fi avut chef şi chemare,
7 perpetuă caznă concentrată în comentariul cunoştinţelor:
8 „Nu s-au iubit cine ştie ce, făceau parte din lumi diferite, dar
9 s-au suportat cu decenţă şi asta mi se pare foarte frumos din
10 partea lor…“ Şi, nota bene, Raduliene, cele dezvoltate valabile
11 fiind pentru cuplurile de oameni cumsecade, cu oarecare
12 educaţie. Pumnii, înjurăturile, jegul şi ticăloşia proceselor de
13 partaj nici nu intră în discuţie…
14 Adrian puse paharul pe masă şi, zâmbind, îşi aprinse o
15 ţigară:
16 — Cred că păcătuiţi prin generalizare, dar în primul rând
17 sunt convins că din fericire, sau din păcate, n-aţi iubit
18 niciodată. Dacă s-ar fi găsit o femeie care să vă descătuşeze
19 inima, toate teoriile dumneavoastră s-ar fi spulberat ca fulgii
20 de păpădie la cea mai uşoară adiere…
21 Bătrânul ţinea paharul cu amândouă mâinile, sorbind
22 vinul ca pe o doctorie. Da din cap tot timpul – „da, da, toate
23 acestea le cunoaştem“ – cu un zâmbet incert uitat pe buze:
24 — Nu-i prima oară c-o aud. Dacă ai fi iubit, dacă te-ai fi
25 amorezat, aşa şi pe dincolo… De iubit, am iubit, Raduliene,
26 dar mai mare decât dragostea a fost dorinţa de a fi de capul
27 meu, viaţa mea să nu depindă de ordinele sau rugăminţile
28 altcuiva. Dumneata, aşa cum te citesc eu, eşti dintre aceia
29 care socot că adevărata dragoste nu cunoaşte oprelişti…
30 — M-aţi citit exact.
31 — Aşa privite lucrurile, n-am iubit şi poate că viaţa se
32 răzbună dacă nu-i dai obolul ce i se cuvine. Începu să râdă
33 cu sughiţuri mici: Cred că m-am cherchelit… Sigur m-am
34 cherchelit, altfel nu ţi-aş face astfel de confidenţe. De felul
35 meu, sunt cam englez, consider indecent şi de prost-gust
36 să-ţi etalezi inima goală, fără pijama. Mon coeur à nu…
37 hotărât nu ăsta-i stilul meu. Da, da, viaţa pretinde
38 compensaţii, ha-ha, daune morale…
-247-
1 Adrian întrebă încet, abia auzit. Tonul era plin de
2 compasiune:
3 — Vă vine foarte greu?
4 Ionică Manole ridică o privire umedă:
5 — Nu ţi-a fost prea greu să ghiceşti.
6 — Că v-aţi îndrăgostit de Alina? Am ştiut-o de la bun
7 început. Mi s-ar fi părut ciudat să se întâmple altfel. E fiinţa
8 de vis pe care-i imposibil să n-o iubeşti.
9 Bătrânul întinse paharul să i-l umple.
10 — Îmi pare bine că priveşti astfel lucrurile, mi-ai luat o
11 piatră de pe inimă. Nu m-am închipuit în viaţa mea într-o
12 postură mai grotescă. Să te duci la cineva şi să-i spui:
13 domnule, o iubesc pe soţia dumitale… Vezi, Raduliene, în
14 ciuda paradoxului, însăşi neputinţa bătrâneţii îţi conferă
15 unele privilegii. Eu nu constitui un pericol pentru dumneata,
16 vârsta mă scoate din competiţie şi, în consecinţă, îmi permiţi
17 s-o iubesc.
18 Dintr-o dată, Adrian avu senzaţia pertinentă că au ieşit din
19 sfera realului; doi perimaţi, într-o atmosferă perimată,
20 simţind perimat între parametrii unei discuţii, aşa cum ar fi
21 decurs ea între gentlemenii unui roman din epoca victoriană,
22 semnat de Florence Barclay.
23 — Să nu mi-o iei în nume de rău…, continuă Ionică
24 Manole grăbit, înainte de a i se fi scurs tot curajul, duduia
25 Alina… nu trebuie să-ţi descriu ce simt… Am vrut să fac ceva
26 pentru ea. Neînsemnat, desigur, după posibilităţile mele
27 modeste… Bref, am făcut un testament prin care o institui
28 legatară universală. Tot ce am îi aparţine după moartea mea.
29 — Nu se poate, e prea mult, se sperie Adrian, nu putem
30 primi.
31 — Lasă convenţia, tinere. Nu-i mare lucru, de altfel. Casa
32 pe care o vezi cu toate bunurile mobile, o sfoară de vie la
33 Panciu şi o căsuţă la Constanţa.
34 — Dar e o avere!
35 — Fleacuri. Luă de pe birou un plic şi i-l întinse cu mână
36 tremurândă: Aveţi aici o copie legalizată. Încă una am
37 depus-o la un prieten, avocatul Toma, am să-ţi dau eu toate
38 datele lui.
-248-
1
1 — Cum vor reacţiona rudele dumneavoastră, nu vrem să…
2 — Testamentul este inatacabil, dă crezare unui jurist
3 bătrân. Beton armat! Am nişte veri, nu spun că nu, dar
4 relaţiile dintre noi au încetat cu decenii în urmă. N-au existat
5 conflicte, ci doar depărtare, indiferenţă şi în cele din urmă
6 uitare. Nici nu cred că vor încerca ceva şi dacă ar face-o, s-ar
7 alege doar cu pingele rupte. Impresionat, mişcat până în
8 adâncul sufletului, Adrian scoase batista şi îşi şterse obrajii
9 asudaţi.
10 — Ce pot să vă spun, domnule Manole, n-am cuvinte,
11 Alina cred că se va supăra…
12 — Te rog, nici o vorbă duduii Alina. Tocmai de aceea te-am
13 chemat singur, să discutăm ca între bărbaţi. Acum altceva.
14 Cum se simte ea? Trebuie să fii cu mare grijă, persoanele
15 în… poziţie – apelă la un termen străbun, de pe vremea când
16 unele cuvinte ca gravidă, de exemplu, socotite prea
17 „denudate“, vulgare, erau evitate – sunt foarte vulnerabile.
18 Mai tăifăsuiră o vreme, dar bătrânul începuse să dea
19 semne certe de oboseală, în vreme ce lui Adrian nu-i zvâcnea
20 decât o singură idee în minte:
21 „Câtă nobleţe, ce suflet de elită! În fond, nu-i decât un
22 străin, iar Lucreţia s-a supărat că eu, ca soţ, fac tot posibilul
23 ca să-mi asigur soţia şi viitorul copil.“
24 Înainte de plecare, solicită telefonul avocatului Toma, de
25 toată încrederea de vreme ce însuşi Manole apelase la
26 serviciile lui. Îl va căuta chiar mâine de dimineaţă şi afacerea
27 va demara în trombă. Simţi că respiră mai liber. Doi îngeri
28 păzitori vegheau acum la liniştea adoratei lui.
29 Bătrânul îl conduse până la poarta grădiniţii, unde se
30 îmbrăţişară spontan. Se vedeau ultima oară.
31
32 Alina îi ieşi în întâmpinare. Tocmai se întorsese acasă, se
33 afla încă în ţinută de oraş.
34 — Pe unde umbli haihui, domnule? şi îi întinse obrazul s-o
35 sărute.
36 Un alt îndrăgostit, mai susceptibil, ar fi constatat cu
37 amărăciune „deja fruntea sau obrajii, nu buzele, şi nici
38 măcar n-a trecut anul“, dar Adrian, obişnuit s-o confunde pe
-249-
1 Alina cu unicul fenomen perfect iscat vreodată în lume, trată
2 amănuntul drept un semn de maturizare şi deci consolidare
3 a relaţiei lor.
4 — Pe unde umbli haihui, domnişoară?
5 Cuprinsă de febra cumpărătorilor, lipsea mult de acasă.
6 Băgase de seamă că pe Adrian îl plictiseşte colindul prin
7 magazine – în fond, îl obosea – şi nu mai insista s-o
8 însoţească. Îi era recunoscător şi, cel mai adesea, o aştepta
9 ca un bunic, moţăind cu gazeta căzută pe faţă. Urma o
10 relatare sincopată, „ca un mers de vrăbiuţă“, în stilul Alinei,
11 un pahar şi apoi, indiferent de oră – siesta. Doamne, ce bine
12 era în pat! Ar fi zăcut toată ziua, savurându-şi starea de
13 slăbiciune, ciudat de plăcută, euforică aproape, care nu ceda
14 în pofida leacurilor energizante şi a curei de vitamine
15 prescrise de Niţulescu. Îi respecta cu stricteţe toate
16 recomandările, mai puţin cele privind „conţinutul“ nopţilor
17 înflăcărate. În inocenţa ei, iar amănuntul adăuga cantităţi de
18 savoare, Alina se dovedea o amantă pasionată, fierbinte,
19 plină de surprize. Iar sarcina, aşa cum se întâmplă îndeobşte
20 cu femeile frumoase, îi adăugase un plus de strălucire, care o
21 făcea de-a dreptul răpitoare. Înflorea văzând cu ochii şi
22 Adrian îşi închipuia că abia acum înţelege sintagma din
23 basmele cu Consânzene „la soare te puteai uita, dar la ea
24 ba!“
25 Îl apucă delicat de urechi şi începu să-l zgâlţâie:
26 — Trezeşte-te! Şi nu te mai uita aşa la mine, că mă
27 deochi… Hai, îl trase de mână, vino să-ţi arăt ce-am
28 cumpărat.
29 Adrian se lăsă condus în ceea ce devenise de pe acum în
30 limbajul uzual al Alinei „camera copiilor“ şi deja veritabil
31 magazin de jucării.
32 — Ce părere ai? îl întrebă cu ochi strălucitori.
33 Într-un landou superb dublu, capodoperă a genului,
34 profunziune de dantelă şi panglici de satin, se lăfăiau
35 interimar păpuşile bebeluş, cam şifonate de dezmierdările
36 Alinei, care se juca exact ca o fetiţă cu ele. Adrian surâse
37 înduioşat:
38 — Asta-i ultima ta năzbâtie?
-250-
1
1 Se lipi de el, încolăcindu-l strâns:
2 — Presimt că vom avea gemeni.
3
4 Noaptea, printre sărutări, nu se putu abţine şi îi destăinui
5 secretul bătrânului Ionică Manole. Alina începu să plângă:
6 — Nu trebuia să-i dai voie. Mi se pare atât de trist…
7
8
9 ***
10
11 Dacă stăteai să te gândeşti bine şi mai ales dacă reuşeai să
12 te delimitezi de parametrii obişnuiţi în care oamenii
13 încadrează norocul (avere, câştig la loterie, succes, carieră
14 strălucitoare, poziţie socială etc.), Maria Tăutu era o femeie
15 norocoasă. Gogu realiza că în ciuda celei mai concrete
16 evidenţe, aprecierea era valabilă, desigur mai nuanţat, chiar
17 şi pentru perioada în care trăise alături de Marele Tăutu.
18 Bărbatul avea un fond grosolan, de o grosolănie congenitală
19 şi ireductibilă, indiferent unde s-ar fi născut şi în ce mediu ar
20 fi evoluat, era obtuz, nesimţit şi, lăsând la o parte cele patru
21 operaţii aritmetice (cam la atât se reducea contabilitatea în
22 capul lui Gogu), practic analfabet. Ireductibil analfabet, după
23 cum ireductibil grosolan, ignora cu desăvârşire lumea cărţilor
24 şi îţi venea să crezi că învăţase să citească doar pentru a
25 deschide o gazetă şi a desluşi titrajele filmelor la care
26 adormea din primele zece minute. O carte – cu excepţia celor
27 de şcoală, pentru că asta e situaţia, o patalama acolo, ceva la
28 bază îţi trebuia pentru o pâine – nu însemna în ochii lui
29 decât cheltuială smintită, risipă de bani şi timp.
30 Gogu nu-şi putea închipui un destin mai sadic decât cel
31 care-i împreunase pe părinţii lui. Pe de o parte agramatul,
32 omul din peştera, neanderthalistul Tăutu, pe de alta –
33 nevastă-sa, o fanatică a buchii tipărite. Tăutu îşi dispreţuia
34 în general soţia, dar din cauza cărţilor ajunsese s-o urască.
35 Or, chiar în acest context, Maria reuşea prin vocaţie,
36 antrenament şi alcool să se desprindă de real, să facă
37 abstracţie de toate şi să trăiască fericită într-o lume a viselor,
38 populată la alegerea ei cu personaje din cărţi. Chiar şi atunci
-251-
1 când nu putea citi, Tăutu fiind prin preajmă, visa
2 recapitulând în minte pasaje îndrăgite, destinele şi trăirile
3 altora, confundându-se cu ele. În acest sens, ajunsese la
4 adevărate recorduri, putându-se automistifica pe loc,
5 prinzând din mers vaporul minunat care o purta spre
6 minunate locuri imaginare. În decurs de un ceas, de pildă,
7 Maria putea fi contele de Monte Cristo (opera cu uşurinţă
8 schimbările de sex), Isadora Duncan, Jane Eyre sau Lordul
9 Byron, predilecţie având însă pentru Mary, fiinţa aceea atât
10 de generoasă din Castelul Pălărierului. Cu Mary se confunda
11 până la pierderea identităţii. I se părea că ele două seamănă,
12 descoperind mereu noi afinităţi, mai ales că în viaţa
13 amândurora exista câte un odios Brodie.
14 Iar de când Gogu o despărţise de Tăutu, se simţea atât de
15 fericită, încât nu s-ar fi schimbat cu nimeni. Uneori, când îşi
16 aducea aminte, ridica ochii din carte, îndreptându-i o privire
17 de umilă recunoştinţă. Altfel, nu întreba nimic, habar n-avea
18 cu ce se ocupă fiu-său, nu se mira că n-are condică, habar
19 n-avea cine a câştigat alegerile sau la cât a ajuns preţul unei
20 pâini. Cine n-o cunoştea şi-ar fi închipuit că suferă de o
21 scleroză precoce, dat fiind că abia trecută de cincizeci de ani
22 o lua razna rău, vorbind în dodii. Doar Gogu cunoştea
23 realitatea. Maică-sa, având o extraordinară capacitate de a se
24 debranşa din zona realului, concentrându-se cu acelaşi
25 talent asupra alteia, închipuite, nu se reconecta la fel de
26 repede şi, abordată diurn, pe moment se comporta în virtutea
27 inerţiei, conform personajului cu care se confundase în acea
28 parte a zilei. I se întâmplase de pildă, ca sunând-o la telefon
29 şi băgând de seamă că maică-sa se plimbă prin alte sfere, să
30 fie nevoit s-o scuture, precizând:
31 — Eu sunt, mamă, fiul tău.
32 Replica răsunase grandilocvent şi năucitor:
33 — „De eşti tu acela, nu-ţi sunt mamă eu! Du-te la oştire,
34 pentru ţară mori etc…“
35 Şi îi trântise telefonul în nas, ca pe o poartă de cetate. În
36 clipele acelea era Oltea Doamna, muma lui Ştefan. Altă dată,
37 luându-se drept D’Artagnan, îl întâmpinase cu făcăleţul scos
38 dintr-o imaginară teacă, urlând: En garde!… Şi nu mai
-252-
1
1 departe de azi-dimineaţă, ridicând glasul ca să se facă auzit
2 din balcon, Maria tresări, biciuită de ceea ce ei i se părea a fi
3 insolenţa tonului. Cum de câteva zile trăia în lumea lui
4 Napoleon şi după cum Gogu se afla înalt plop iar ea firavă
5 pitulice, ceva din acest contrast îi readuse în minte apostrofa
6 micuţului corsican servită deşiratului general Augereau, în
7 cadrul unei discuţii tăioase:
8 — „Generale, eşti exact cu un cap mai înalt ca mine, dar,
9 dacă eşti nepoliticos, voi face să dispară numaidecât această
10 diferenţă.“
11 Gogu începuse să râdă gândindu-se la Pavelescu cu fixaţia
12 lui Bonapartistă – uite o palmă de şosea unde ăştia doi s-ar
13 întâlni fericiţi – şi nu mai puţin se amuză de reacţia imediat
14 ulterioară a maică-sii: „Sunt în campania din Italia. N-avem
15 ciorbă, puiule. Dacă vrei, am supă în plic…“
16 — Te întorci târziu? îl întrebă la plecare.
17 — Nu pot să spun, mamă, dar am să încerc să nu te
18 deranjez. Dacă totuşi, prin absurd, se interesează cineva de
19 mine, faci pe niznaiul. Am dormit la matale, dar altceva nu
20 ştii nimic. Nici de unde vin, nici încotro am luat-o.
21 Maică-sa răspunse cu neaşteptat bun-simţ:
22 — Păi chiar nu ştiu nimic.
23 — Fără îndoială, dar te rog să-ţi aminteşti, să nu uiţi să
24 le-o spui.
25 Pe chipul Mariei Tăutu, se ivi o expresie elegiacă:
26 — „Remember! Souviens-toi! prodigue! Esto memor!…“ Fiţi
27 liniştit, domnule Beaudelaire, îmi voi aminti.
28 Gogu auzise cu o ureche despre Baudelaire, cu nici una
29 despre Orologiul. Dar maică-sa era maică-sa, chiar dacă… La
30 urma urmei, după viaţa dusă în bătătura Marelui Tăutu, ar fi
31 putut ajunge şi mai rău.
32
33 Clădirea era tipică în felul ei. Ridicată pe la 1900, masivă,
34 bogată şi cu o grădină suficient de importantă pentru a-şi
35 merita numele, intra în categoria acelor edificii etichetate
36 scurt drept „case boiereşti“ şi pe care regimul de democraţie
37 populară le transformase – cea mai mare parte a lor – în şcoli
38 elementare, primării, dispensare, cămine culturale, sedii
-253-
1 PCR. Spre deosebire de alte surate însă, casa ori doar
2 domiciliul Biancăi Vizantis părea foarte bine întreţinută şi,
3 făcând abstracţie de stil, ai fi zis nou-nouţă. Ghirlandele
4 decorative care chenăruiau ferestrele erau intacte, zidurile
5 perfecte, iar grădina îngrijită rămăsese frumoasă chiar în
6 lumina murdară de funingine şi în ciuda ravagiilor toamnei
7 avansate. Gogu mai notă că la ferestre nu agăţau perdele
8 „particulare“, ci din cele scurte, acoperind doar două treimi
9 de geam, fixate ţeapăn pe o tijă metalică, albe şi uniforme,
10 aşa cum se întâlnesc de obicei la instituţii.
11 Ca să nu fie luat în colimator, Gogu schiţă paşi în sus şi în
12 jos, încercând să observe vreo mişcare. Frumos, rece şi
13 aseptic, imobilul părea nelocuit. Şi totuşi, îşi zise, cineva
14 trebuie să apară. Ditai geamia de casă presupune slugi,
15 servicii, trebuinţe, de la defecţiuni casnice până la mâncare
16 şi detergenţi, şi măcar un poştaş. Cam după vreo douăzeci de
17 minute de filaj, zări la una din ferestre capul unei tinere care
18 i se păru deosebit de frumoasă. Doar câteva clipe, ca şi cum
19 fata ar fi vrut să constate starea timpului, apoi dispăru de
20 parcă ar fi fost strigată din interior. Concomitent, o fetiţă de
21 vreo zece ani, îmbrăcată foarte strict în bleumarin, se ivi de
22 după colţul casei. Ţinea în mână o găleţică şi după câţiva
23 paşi, cercetând cu atenţie solul, începu să adune castane.
24 Izbeau gravitatea întregii făpturi, vioiciunea cenzurată, o
25 seriozitate impusă de educaţie şi nu determinată de tare
26 fizice. Fetiţa nu era tristă, ci doar solemnă şi raportat la
27 vârstă, impresiona. De altfel, pasul, mişcările graţioase îţi
28 purtau instinctiv gândul spre una din faimoasele dansatoare
29 turnate la Sèvres, însufleţită prin miracol. Constituia o
30 apariţie încântătoare, merita s-o priveşti, dar atenţia îi fu
31 atrasă de o femeie care tocmai ieşea pe poarta curţii. Părea în
32 jur de cincizeci de ani şi, după înfăţişare, făcea parte din
33 personalul casei. Îmbrăcată modest şi anonim, ieşise cu două
34 coşuri la cumpărături. Reacţionând prompt, Gogu se luă
35 după ea şi o ajunse din câţiva paşi.
36 — Nu vă supăraţi, dacă sunteţi amabilă…
37 Femeia îşi văzu de drum, cu o expresie concentrată, fără
38 să întoarcă, măcar reflex, capul. Gogu îi atinse mâneca.
-254-
1
1 — Am impresia că sunteţi din cartier, am nevoie de o
2 informaţie…
3 Femeia tresări ca arsă şi ridicând o privire speriată, începu
4 să gesticuleze specific. Din mers, agitată şi evident grăbită să
5 scape de el, îşi urmă drumul aproape în fugă. Gogu rămase
6 interzis în mijlocul trotuarului. Nefericita era surdomută.
7 Nimic extraordinar în sine, dar dobândind extraordinar prin
8 asociaţie cu infirmitatea Lianei, soţia piticului. Cu capul
9 vuind de ipotezele cele mai acrobatice, Gogu pătrunse rezolut
10 în curte şi sună la intrarea principală.
11
12 Îi deschise un bărbat de vârstă incertă, prototipul lui „mic
13 şi al dracului“. Deşi suplu şi scundac, îl simţeai numai vână,
14 puternic, viguros. Privirea se strecura ca o aţă pe sub
15 pleoapele accentuat mongoloide – „tipu-i tătar“ – iar craniul
16 complet chel, în ciuda relativei frecvenţe generate de o modă
17 oligofrenă, impresiona. Rămâne o realitate pleşuvia totală,
18 deşi revulsivă, chiar obscenă pentru mulţi, e de efect. De
19 efect, în orice caz ciudată, era şi vestimentaţia individului
20 afişând o sobrietate ostentativă ca a quaquerilor sau
21 mormonilor văzuţi în filme, iar Gogu avusese ocazia să
22 vizioneze câteva exemplare chiar pe viu la ele acasă. Printre
23 buzele subţiri, imobile, glasul se strecură tăios:
24 — Ce doriţi?
25 Gogu se pregătise pentru orice eventualitate, îndesând în
26 sacul sport, diverse produse L’Orèal, însoţite de o mapă de
27 prospecte pe care vânzătoarea, încântată de importanţa
28 cumpărăturii, i le pusese generos la dispoziţie. La cosmetice
29 şi bijuterii, femeile, cel puţin de o anumită categorie, rezistă
30 greu să nu-şi arunce măcar un ochi, iar Bianca Vizantis, atât
31 cât rezulta din fotografie, era una căreia îi păsa de felul cum
32 se înfăţişa. Deşi în vârstă, respectul de sine, de felul cum
33 arătase cândva, îi impuneau o ţinută pedantă şi plină de
34 eleganţă. Oricum, nu era o femeie de la care te aşteptai în tot
35 momentul să scoată din geantă ghemul de lână şi andrelele,
36 fălindu-se ori de câte ori avea ocazia că în viaţa ei n-a folosit
37 o singură cutie de pudră, fiindcă asta e, „ei îi place natural“.
38 Calculase bine. După ce se dădu drept reprezentant al
-255-
1 firmei L’Orèal, „tătarul“ îl lăsă în faţa uşii şi după o scurtă
2 aşteptare îl pofti să-l urmeze. Urcară câteva trepte,
3 pătrunzând într-un hol spaţios mobilat cu canapele şi un
4 televizor. Mai multe uşi spărgeau pereţii şi, deschizând una
5 din ele, chelul îi făcu semn să intre. Într-una din încăperi,
6 mâini stângace chinuiau Invitaţia la vals a lui Weber,
7 dintr-alta răzbăteau glasuri şi râsete, inconfundabile ca sex
8 şi vârstă: fete foarte tinere, poate chiar copile.
9 „Pension de domnişoare? Şcoală privată?“, dar n-avu timp
10 să-şi macine curiozitatea. Bianca Vizantis, înaltă, zveltă, de o
11 eleganţă care-ţi tăia respiraţia – eleganţă înnăscută,
12 princiară, ţinând în primul rând de persoană şi mai puţin de
13 accesorii – îi ieşi în întâmpinare adresându-i un surâs
14 luminos. Şi acesta făcea parte din dotare şi n-avea nimic de a
15 face cu Gogu, fiul Marelui Tăutu, dar nu mai puţin era un
16 zâmbet care încălzea inimile şi însorea atmosfera.
17 — E o idee bună că au început să vă trimită pe teren,
18 declară cu o voce joasă, educată, nu toată lumea e dispusă
19 să bată oraşul pentru un şampon… Ia loc, tinere.
20 Gogu îşi înşiră mostrele pe o măsuţă şi se aşeză, arborând
21 stângăcia proprie timidului, cam pe jumătate de scaun. Avea
22 talentul de a inventaria o încăpere din priviri fugare, fără să
23 dea impresia că o studiază. Se afla într-un birou „de damă“,
24 putând fi luat şi drept salonaş. Mobilă graţioasă, stil – aşa
25 ştia Gogu că-i zice la fiţăraia asta cu picioare fragile şi aurite,
26 costând o căruţă de bani – canapeluţe de două persoane,
27 scaune cochete, un birouaş de vitrină. Deasupra căminului
28 din marmură de Suedia (alt truc care impresionează
29 proletariatul post-decembrist alături de scara interioară,
30 piscină şi labradorul Grivei) spânzura în ramă somptuoasă o
31 copie după Răpirea din Serai.
32 Dacă Gogu avea talentul de a se orienta într-o încăpere,
33 fără să semene cu un perceptor în exerciţiul funcţiunii,
34 Bianca Vizantis îl avea pe acela de a străpunge carcasa de
35 ocazie afişată de interlocutor, citindu-l dincolo de cele mai
36 rele aşteptări ale acestuia; cu graţie şi aerul că întreţine o
37 conversaţie superficială, de salon.
38 — Aţi fost inspirat că aţi venit la mine, ani de zile am fost
-256-
1
1 clienta firmei dumneavoastră. Mai îmi vopseam părul pe
2 atunci – şi duse mâna surâzând la părul argintiu cu un suflu
3 de bleu-diamant – şi L’Orèal era singurul produs care asigura
4 o culoare uniformă, totdeauna aceeaşi… În tinereţe, foloseam
5 foarte mult Coty-ul, dar cu timpul m-a dezamăgit. Au început
6 să falsifice totul. Şi cremele, şi parfumul…
7 — Aveţi dreptate, se grăbi Gogu să aprobe.
8 Nu evolua pe teren propriu, era la fel de străin de
9 subtilităţile industriei cosmetice ca un elefant de lebedele lui
10 Ceaikovski şi juca strâns, atent să nu gafeze. În sensul ăsta,
11 ipostaza de băiat timid care frământă între degete o margine
12 de haină sau borul pălăriei îi convenea de minune. Genul
13 nu-i cuvântăreţ şi vorba aia, ce nu se vede şi nu se aude nu
14 se fluieră.
15 — Mai aveţi puţin timp? se interesă doamna Vizantis
16 adresându-i un zâmbet proaspăt ca un tăpşan de margarete
17 înrourate.
18 Pentru o clipă, Gogu avu impresia că are în faţa ochilor pe
19 tânăra Bianca, femeia superbă de acum patru-cinci decenii.
20 Trebuie să fi fost o minune a naturii şi, lucru rar, căci vârsta
21 decolorează în general, peruzelele din priviri nu se ofiliseră.
22 Gogu nu văzuse în viaţa lui ochi turcoaz, după cum nu
23 întâlnise nici violet, dar dacă despre cei din urmă mai auzise
24 (Regina Maria, Carol al II-lea, Liz Taylor), cei dintâi
25 constituiau o noutate absolută.
26 Absolut sincer, dar şi pişicher, exclamă chipurile spontan,
27 incapabil să se stăpânească:
28 — Doamne, ce frumoasă sunteţi! A… vă rog să mă iertaţi.
29 — Mulţumesc, de ce să mă supăr? Omagiul tinerilor ne
30 face totdeauna plăcere… Te-am întrebat de timp, pentru că
31 aş vrea să-ţi vadă mostrele şi fetele mele… Iusuf, se adresă
32 tătarului rămas statuie în faţa uşii, cheamă-le, te rog, pe
33 domnişoarele Maja şi Felicia… În ce mă priveşte, continuă,
34 m-am hotărât, şi bifă cu un stilou care părea de aur vreo
35 zece produse din catalog.
36 Paşi precipitaţi şi chicoteli prefaţară intrarea
37 domnişoarelor, două primăveri cam de cincisprezece sau
38 şaisprezece ani care luau piuitul. Gogu se ridică în picioare
-257-
1 cu sentimentul că are în faţă două poze, aşa ceva nu mai
2 întâlnise şi, slavă Domnului, cutreierase ceva şi nu umblase
3 prin lume cu capul în sac. O blondă şi o brună suave,
4 angelice, cu priviri pure, de o vioiciune delicată, atât de
5 departe de grosolănia zgomotoasă şi planificată a celor mai
6 multe dintre contemporanele lor! Mersul, mişcările,
7 curiozitatea manifestată în faţa mostrelor, dezinvoltura
8 graţioasă, îmbrăcămintea – toate purtau pecetea unei
9 perfecte educaţii. Lui Gogu îi adie ceva nedefinit prin minte,
10 vag ca aroma dulce a unei trecute cunoaşteri, ceva din
11 „atmosfera“ fetelor dând târcoale unei amintiri care nu se
12 lăsa concretizată. Dar pe moment, nu-şi închipuia ca
13 subiecte – termen de comparaţie – decât două ramuri de
14 zarzăr exploziv înflorit, sub soarele lui aprilie…
15 Înregistră ca prin vis comanda fetelor, decisă – zânele ştiau
16 ce vor – şi consistentă (în căsuţa asta se rulau bani, nu
17 jucărie) şi după mulţumiri reciproce însoţite de rugămintea
18 gazdelor de a nu fi ocolite nici pe viitor, Gogu, escortat de
19 valet (?) părăsi „domeniul“. Se simţea realmente fermecat,
20 intrigat la culme de o lume a cărei existenţă nici n-o bănuise.
21 Dar, în special, nu putea intui legătura dintre această lume
22 şi cea a unor jigodii ca Liana sau Viky, codoaşa de la
23 Supersex.
24 Intră în prima bombă ivită în cale şi comandă o palincă
25 dublă. Simţea nevoia să se întoarcă cu picioarele pe pământ.
26
27 Iusuf anunţă:
28 — A venit domnul profesor de dans.
29 Bianca Vizantis bătu din palme:
30 — Gata, fetelor, la treabă. Ştiţi că nu-i place să aştepte.
31 Maja şi Felicia schiţară o scurtă reverenţă şi ieşiră în fugă.
32 Bătrâna îşi aruncă o privire maşinală în oglindă şi se
33 îndreptă spre telefon. Atentă la unghiile lungi, formă
34 numărul abia atingând tastele.
35 La celălalt capăt, cineva răspunse prompt apelului, fără
36 cuvinte.
37 — Eu, Bianca, rosti bătrâna. Tocmai am încheiat o vizită
38 neconvingătoare. Un tip care s-a dat drept agent comercial.
-258-
1
1 — De ce l-aţi primit?
2 — Tocmai pentru că mi s-a părut suspect. Înainte de a
3 intra, a filat casa circa jumătate de oră. Dacă nu l-aş fi
4 primit, abia ar fi intrat la idei.
5 — De unde ştiţi că nu-i autentic?
6 — Să-i zicem flerul şi experienţa. Pe urmă, nu faci pe
7 agentul comercial cu adidaşi de jumătate de milion, un
8 Rollex pe mână şi nu-ţi permiţi să fumezi Dunhill. Se vedea
9 capătul pachetului ieşind din buzunarul de la piept. Era
10 departe de a fi un hămesit, te asigur.
11 — Cum arată?
12 — Până în treizeci de ani, deşirat, slăbănog. Mărul lui
13 Adam pronunţat. În ansamblu, un derbedeu care a trecut
14 prin destule, deşi nu asta a fost impresia pe care a vrut să
15 mi-o lase. S-a comportat feciorelnic, dacă îţi spune ceva… El
16 e un timid, iar eu Santa Maria del Fiore…
17 — Cam presupun despre cine ar putea fi vorba. Fiţi atentă!
18 Nu iese nimeni din casă în următoarele două zile. Nu vă
19 supăraţi, e valabil şi pentru dumneavoastră. Nu vreau să vă
20 expuneţi unei răpiri.
21 — Nu exagerezi?
22 — Să dea Dumnezeu să fie aşa. Ţinem legătura.
23
24
25 ***
26
27 Ulterior, când avea să recapituleze evenimentele, şi
28 raportându-se la acele zile, Lucreţia se compara cu un tăun
29 care zigzaghează smintit printr-o încăpere, ciocnindu-se cu
30 capul de ziduri, ferestre, orice obiect ieşit în cale. Erau ani de
31 zile de când îşi rezolvase problemele existenţiale ducând un
32 trai tihnit, fără emoţii şi perfect previzibil. Dacă bunul
33 Dumnezeu mai dădea şi sănătate, ea una nu mai pretindea
34 nimic de la viaţă, fericită s-o ţină tot aşa, depănându-şi
35 ghemul în linişte, până la capăt. Şi dintr-o dată, totul se
36 schimbase, cioburile din caleidoscop prezentau altă imagine,
37 străină, la care ea asista neputincioasă, cu sentimentul
38 pertinent că-i scoasă din cărţi. Încercând să analizeze noua
-259-
1 stare de lucruri şi cu toată obiectivitatea, era imposibil să nu
2 realizezi că degringolada începuse odată cu ivirea Alinei în
3 viaţa lui Adrian, că din prima clipă neobişnuitul acut
4 înlocuise placidul pastelat, atât de odihnitor şi tonic al
5 cotidianului. Întâi, că Adrian înnebunise, îndrăgostindu-se
6 pătimaş de o fetiţă. S-a mai auzit, desigur, dar vezi bine că
7 experienţa personală dă alt relief evenimentului, ceea ce în
8 ograda altuia s-ar remarca abieluţă, ca oarecum ieşit din
9 comun, când acelaşi ceva se petrece sub nasul tău, capătă
10 extraordinar. Dar moţ, vârfuind nebunia de bărbat cărunt,
11 punea transferul întregii averi pe numele Alinei. „Nici măcar
12 un părinte“, îşi spunea sufocată, „nu-şi poate permite
13 asemenea nesăbuinţă, ştiut fiind că bătrânii prezintă
14 importanţă atâta vreme cât mai au ceva de dat, iar
15 moştenitorii ce aştepta. Din partea unui bărbat însă cu peste
16 douăzeci şi cinci de ani mai în vârstă decât nevasta, actul
17 reprezintă sminteală curată…“
18 Măcar de ar fi apucat să se însoare cu Yvona! Gândul
19 revenea obsesiv mai ales că Yvona însăşi, soarta ei devenise o
20 obsesie. O prindeau zorile gândindu-se la ea, regreta amarnic
21 că nu insistase să se facă această căsătorie. Pe atunci mai
22 avea destulă influenţă asupra lui frate-său, iar el însuşi nu
23 părea atât de potrivnic ideii, cât nehotărât. Îi trebuia doar un
24 brânci, dar Lucreţia considerase nedelicat să intervină în
25 chestiuni atât de intime. În general însă, simţea vizavi de
26 Yvona un apăsător sentiment de vină şi chiar remuşcări.
27 Deşi întru nimic justificate, îi asediau liniştea, întunecându-i
28 şi mai mult peisajul diurn. Unde-s zilele fericite şi senine
29 când îşi muta plictisul – mai exact, liniştea călduţă şi
30 confortul sufletesc – de pe o canapea pe alta, sau răsfoia
31 agende vechi de telefon căutând numărul vreunei foste colege
32 de birou? Altădată, ca să-şi omoare timpul şi totodată să-l
33 ispitească pe Adrian, pierdea câte o jumătate de zi în
34 bucătărie, încercând reţete sofisticate chinezeşti sau
35 mexicane, cu cât mai exotice şi neauzite, cu atât mai bine…
36 Nu dispreţuiţi ziua în care nu s-a întâmplat nimic, spunea
37 un francez, şi câtă dreptate avea!
38 Despre Yvona, era convinsă că nu mai există. Telefonase
-260-
1
1 de două ori la Poliţie, sperând să se fi descoperit ceva, dar
2 tonul îngheţat al maiorului Mihăescu – „când va fi cazul, veţi
3 fi anunţată“ – îi tăiase curajul de a mai încerca. Murise, aici
4 nu încăpea îndoială, dar nu moare aşa, din senin, o femeie în
5 floarea vârstei, sănătoasă, iar dacă ar fi fost vorba despre un
6 accident, s-ar fi aflat. Presa, televiziunea semnalează mereu
7 astfel de cazuri, chiar şi în cazul unor persoane mai puţin
8 importante. Cine s-o fi omorât? Pe Adrian şi pe Alina, deşi cei
9 mai deranjaţi de o Yvonă vie, aşa cum se manifestase ea în
10 ultima perioadă, îi excludea din capul locului. Or fi ei doi
11 păcătoşi, dar până la a face moarte de om sunt multe poşte!
12 Pe nici unul din ei nu-l vedea punând juvăţul de gât vreunui
13 nedorit.
14 Pe Alina, totuşi, parcă nu mai putea suferi s-o vadă în
15 ochi. Dispusă s-o adore la început, brusc începuse s-o
16 deteste. Pe undeva, îşi făcea reproşuri, căci dacă stăteai să te
17 gândeşti, Alina nu greşise cu nimic, nu-i puteai imputa
18 nimic. Nu era vina ei că Adrian se smintise, totuşi, în ciuda
19 asigurărilor acestuia, Lucreţia nu putea scăpa de bănuiala că
20 într-un fel sau altul, perfid şi pe nesimţite, Alina îi insuflase
21 ideea de a se despuia de avere. Prea se văzuseră multe cazuri
22 din astea, prea era legat la ochi frate-său ca să mai observe
23 vreo manevră.
24 Şi încă un amănunt imposibil de ignorat. Analizând-o cu
25 de-amănuntul, nu se putea să nu constaţi că tot ce ţinea de
26 Alina era cel puţin ciudat şi neobişnuit. Ea însăşi, ca fiinţă,
27 apoi lipsa neamurilor, a prietenilor, a unui dosar personal cu
28 nume şi adrese. Părea picată din cer, mai anonimă decât o
29 floare pe care, la urma urmelor, ştii măcar din ce grădină ai
30 rupt-o. Concluzia – o persoană nesigură din cap până în
31 picioare. Apoi, îi veni o idee…
32
33 Se credea nespus de şmecheră şi, în definitiv, încercarea
34 moarte n-are. Păstrând convenţiile şi obişnuită încă de pe
35 vremea când trăia Dina să nu deranjeze cu vizite inopinate,
36 dădu un telefon prealabil, anunţându-se pentru ora 11
37 dimineaţa, convenabilă din toate punctele de vedere. Nu scoli
38 pe nimeni cu noaptea în cap, nu-i nici prânz să obligi să te
-261-
1 reţină oamenii la masă, nici seara nu le-o strici. În general,
2 când te vezi rar cu cineva, o întâlnire devine vizită şi cu mâna
3 goală nu poţi să te duci. Pe de altă parte, „tânărului“ cuplu
4 Radulian nu îi lipsea nimic şi anevoie ai fi putut găsi ceva
5 care să le facă realmente plăcere. În consecinţă, Lucreţia
6 apelă la cea mai convenţională formulă şi se prezentă cu un
7 buchet costisitor de crizanteme galbene.
8 Alina se extazie până la lacrimi, sărută fiecare floare în
9 parte şi, deşi cu menajera în casă, se obosi să le aranjeze
10 singură în glastră.
11 — E floarea mea preferată! Cum ai ghicit, Tiţi? Le-am pus
12 şi sare, şi zahăr ca să dureze cât mai mult…
13 Adrian îşi plecă privirea. Din nou, Alina dădea dovadă de
14 un tact desăvârşit. Nici nu păşise încă toamna pe alei, când
15 Alina îi mărturisise că singurele flori pe care nu le iubeşte,
16 dar deloc! sunt muşcatele şi crizantemele. Primele miros a
17 gaz, iar celelalte sunt triste, triste! ca nişte văduve. Cât
18 despre culoarea galben, făcea alergie! „mămăligă, balegă,
19 caca d’oie! De altfel, e şi culoarea geloziei pe care eu o
20 urrrrrăsc! Nu mă împac nici azi cu soarta Desdemonei!“
21 La rândul ei, Lucreţiei îi trecu pe neaşteptate prin minte,
22 că ori de câte ori primise cel mai mic fleac de la ea, Alina
23 avusese aceleaşi exclamaţii măgulitoare: „De când mă ştiu,
24 îmi doream aşa ceva. Nu ai idee ce plăcere îmi face! Unde l-ai
25 găsit? E o bomboană! Dacă îmi ghiceşti până şi visele,
26 înseamnă că mă iubeşti!…“
27 Spre deosebire însă de Adrian, Lucreţia traduse reacţia
28 exultantă a Alinei drept diplomaţie în sensul cel mai negativ
29 al cuvântului, mai pe şleau – ipocrizie, nu educaţie aleasă –
30 ci falsitate. Uite-o, de pildă, cum se mai bucură că o vede pe
31 cumnată-sa, cum o mai înconjoară de atenţii de parcă ar fi
32 infirmă, cum se mai gudură! Iar prostul de Adrian asista
33 încântat, fericit că ele două, singurele persoane care contau
34 în viaţa lui, se înţeleg atât de bine!
35 — Ce mult mă bucur c-ai venit să ne vezi! şi îşi frecă
36 mânuţele de păpuşă pe care verigheta părea pusă într-o
37 joacă „de-a cucoanele“. Eu şi cu Adi suntem doi răi, dar să
38 ştii că vorbim mereu despre tine şi te iubim. În fiecare zi
-262-
1
1 avem câte ceva de făcut, parcă am avea serviciu… Stai să-ţi
2 arăt ceva…
3 Zbură uşoară spre dormitor, în vreme ce Adrian, ştiind la
4 ce trebuia să se aştepte, simţi nevoia să explice cu un surâs,
5 amestec de duioşie şi oarecare stânjeneală:
6 — E un copil şi cred că aşa o să rămână toată viaţa… Nici
7 nu mi-ar plăcea să se schimbe, se grăbi să adauge.
8 Alina se întoarse, aducând landoul cu păpuşi. Părea
9 fericită şi mândră ca o mămică de două zile, în timp ce
10 Lucreţia simţi literalmente că vine de-a dura.
11 — Ţi-i prezint pe bebeluşii noştri, Adi şi Ada. Adrian
12 preferă Alin şi Alina. E prea devreme ca să începem să ne
13 certăm, aşa că hotărăşte tu, în calitate de mătuşă.
14 Lucreţia se căzni să râdă:
15 — Cred că sunteţi amândoi într-o ureche.
16 Alina o privi contrariată, dezamăgită ca un copil căruia i se
17 dezvăluia că nu există Moş Crăciun. Adrian interveni,
18 surâzând patern:
19 — Alina e sigură că vom avea gemeni.
20 — A! făcu alb Lucreţia, atunci e altceva.
21 — Nu-i aşa? Ne bucurăm de pe acuma. Să vezi ce frumos
22 le cântă Adi înainte de culcare… Uite, suntem de cinci luni şi
23 opt zile împreună şi nu ştiam că are o voce atât de
24 frumoasă… Parcă ar fi Placido Domingo. Chiar, Adişor,
25 cântă-i şi lui Tiţi Somnoroase păsărele… Hai, te rog frumos!
26 Adrian făcu instinctiv un pas înapoi. Simţea că se dizolvă
27 de jenă. Asta era adorata lui, depăşea cu uşurinţa unei
28 păsărele în zbor graniţa dintre basm şi real, iar în inocenţa
29 ei, deschidea larg, cu aceeaşi dezinvoltură, uşile celei mai
30 stricte intimităţi.
31 — Lasă, spuse confuz, altă dată…
32 Lucreţia contempla aiurită tabloul. Nu s-ar fi simţit mai
33 consternată nici dacă i-ar fi cerut ei, Lucreţiei, să danseze în
34 chiloţi, tango apaş. Toate ca toate, e treaba Alinei dacă-i
35 place să se facă de râs, dar ca frate-său, om la cincizeci de
36 ani, cu tâmpla căruntă şi un inventar de viaţă, să behăie din
37 Eminescu la căpătâiul a doi plozi de cârpă, nu s-ar fi aşteptat
38 pentru nimic în lume! Făcu eforturi să-şi înăbuşe indignarea,
-263-
1 afişând o expresie pe cât posibil, placidă.
2 — Adişor, insistă Alina, te roagă fetiţa ta! Ştii că nu-mi
3 face bine să mă necăjesc… Măcar prima strofă.
4 — Ei hai, fă-i hatârul, spuse Lucreţia cu un glas scârţâind
5 ca un ferăstrău.
6 Adrian oftă, încercând să pară comic:
7 — Tu l’as voulu George Dandin… şi începu să fredoneze cu
8 voce nesigură. Somnoroase păsărele…
9 — Nu! îl opri Alina. Aici, lângă copilaşi, ca de obicei…
10 Adrian se execută, străduindu-se zadarnic să păstreze
11 aerul de glumă. În realitate, îi venea să intre în pământ de
12 ruşine, picături de transpiraţie îi lunecau ca nişte lacrimi în
13 lungul obrajilor.
14 Spectacolul era atât de jalnic, atât de trist ridicol, încât
15 Lucreţiei îi veni să plângă. „Dresură de circ, asta face cu el“
16 şi, uitându-şi indignarea, se simţi năpădită de un copleşitor
17 sentiment de milă.
18 — Mă duc să-i spun Marcelei să pună încă un tacâm la
19 masă şi să mai prăjească un cotlet…
20 Lucreţia se sperie:
21 — Nu pentru mine, te rog foarte mult. Sunt pe fugă, la unu
22 – inventă – aştept instalatorul să-mi repare chiuveta din
23 bucătărie. Am trecut doar să vă văd şi fiindcă am o surpriză
24 pentru Alina. În fine, cel puţin aşa sper.
25 — O surpriză! sări ca un ied Alina. Cel mai mult îmi plac
26 surprizele! Ia să văd! Trebuie să închid ochii?
27 Lucreţia îşi zise că perpetuat, sistemul ăsta al Alinei de a
28 se identifica până la confuzie cu o fetiţă de zece ani devine
29 iritant. „I-aş trage două scatoalce să termine cu fasoleala!“ Se
30 mulţumi să respire adânc, continuând pe un ton firesc:
31 — Adrian, tu o mai ţii minte pe Cocuţa Alexiu?
32 — Vag, dar ştiu despre cine-i vorba. Parcă aţi fost colege…
33 — Exact. De liceu şi în primii doi ani de facultate, pentru
34 că după aia s-a măritat şi s-a transferat la Iaşi.
35 Insista deliberat asupra unor amănunte neesenţiale ştiind
36 că, în general, risipa de detaliu dă natural şi verosimil unei
37 minciuni.
38 — Ne-am văzut ieri, după o despărţire de treizeci de ani.
-264-
1
1 Când s-a recomandat la telefon, nu-mi venea să cred…
2 — Extraordinar! exclamă Adrian. Cum mai arată?
3 Mi-amintesc că era o fată drăguţă.
4 Lucreţia ridică din umeri:
5 — Toate am fost drăguţe acum un secol! Timpul nu cruţă
6 pe nimeni.
7 — Ce mai face?
8 — E mulţumită, i-a mers bine. Are doi băieţi, medici, o
9 fiică în Suedia şi cinci nepoţi.
10 — Ăsta zic şi eu palmares!
11 Alina îşi plimba ochii de la unul la celălalt, ţinând degetul
12 gros în gură ca pe un biberon. Se interesă cu glas mititel:
13 — Şi care-i surpriza mea?
14 Lucreţia zâmbi doar cu dinţii:
15 — Ai răbdare, scumpa mea, sunt şi eu destul de obosită,
16 ne-au prins zorile stând la poveşti… Cocuţa are un frate,
17 ceva mai tânăr ca noi, Ducu, tu n-ai de unde să-l ştii, Adi…
18 Cu ăsta alt roman, a fugit din ţară pe la sârbi, a trecut prin
19 nişte peripeţii de ţi se face părul măciucă!… Bref, s-a stabilit
20 în Noua Zeelandă, trăieşte acolo de peste douăzeci de ani.
21 — Aha, începu Adrian să înţeleagă.
22 — Cocuţa a primit viza şi pleacă săptămâna viitoare la el.
23 În vizită, bineînţeles. Are marţi avion. M-am gândit imediat la
24 tine, Alina. Am discutat în principiu cu Cocuţa şi dacă ai
25 vreun comision pentru sora ta, te serveşte cu plăcere.
26 Alina o privi, derutată cumva:
27 — Îţi mulţumesc, eşti foarte drăguţă. Vorbesc destul de
28 regulat cu Bella la telefon, nici una nu ne omorâm cu scrisul.
29 — Nu-i vorba de o scrisoare. Mă gândeam că poate vrei să-
30 i trimiţi ceva, vreo atenţie, un suvenir, în fine, un cadou. Nu
31 ai ocazia în fiecare zi să poţi trimite ceva în Noua Zeelandă…
32 Completă contrariată: Credeam că o să te bucuri…
33 Chipul Alinei se lumină brusc:
34 — Ai dreptate, la asta nu m-am gândit. Mă întreb ce i-ar
35 face mai multă plăcere. Ce zici, Adi?
36 — Tu ştii cel mai bine, zâmbi Adrian.
37 — Gata, ştiu! Am să-i cumpăr o păpuşă Barbie, cea mai
38 mare şi… În fine, mai găsesc eu ceva. Din doi paşi fu lângă
-265-
1 Lucreţia şi se agăţă de gâtul ei: Eşti o scumpă şi o bomboană
2 că te-ai gândit la mine şi la Bella! Chiar după masă mă duc
3 în oraş să văd ce găsesc.
4 — Să nu uiţi să-mi dai adresa exactă şi numărul de
5 telefon, spuse Lucreţia ridicându-se.
6 Adrian o privi iute. Ce sens avea precizarea? Era de la sine
7 înţeles că n-aveau să trimită femeia s-o caute pe Bella în
8 lumea largă, cu o păpuşă în braţe!
9 Pe chipul Lucreţiei zvonea un surâs nedefinit. O va suna
10 ea însăşi pe Bella, oricât ar costa distracţia.
11
12
13 ***
14
15 …Şi de-o fi să mor, iubito, să nu plângi!/Din viaţă plec
16 senin, las lumii al ei venin./În nopţi cu aromă de pelin, la
17 sânu-ţi cald, divin, mereu am să revin./Să nu plângi! Sub al
18 iubirii scut, prea fericirea am cunoscut./Cu tine-am colindat
19 meleag de neuitat./Soare, îngeri, flori de migdal, acorduri de
20 madrigal,/Ţie ţi le las în ultim bun-rămas./Să nu plângi…
21 Capul bătrânului alunecă moale pe caiet. Din stilou,
22 picură o lacrimă de cerneală.
23
24 Ionică Manole avu parte de o înmormântare sobră,
25 elegantă, solemnă. Majoritatea participanţilor – jurişti, foşti
26 colegi de-ai bătrânului – aveau o expresie gânditoare,
27 caracteristică momentului trăit în general de contemporanii
28 celui condus pe ultimul drum: „Încă unul dintre noi care s-a
29 dus…“ Plângea doar Margareta. Ea îl descoperise rece şi
30 înţepenit când venise ca de obicei, dimineaţa la treabă, ea îl
31 dichisise, chemase popa să-i citească Stâlpii, tot ea îi făcuse
32 coliva cu belşug de scorţişoară, aşa cum îi plăcea
33 răposatului. Toate după datină, după cum tot după datină a
34 plâns de-a lungul întregii ceremonii. Sigur că era mişcată, îl
35 slujise douăzeci de ani şi pe ăştia nu-i arunci la gunoi, ca pe
36 un făraş cu coji de seminţe, dar nu se prăpădea de durere.
37 Manole, atâta că era larg la mână, dar încolo, nu cunoscuse
38 naţie de om mai închis, mai secret, mai indiferent la
-266-
1
1 persoană. Te asculta cu juma’ de ureche, nu-i păsa dacă şi la
2 ce te doare, fiinţă de-a lui Dumnezeu sau mobilă, tot aia
3 iereai dinaintea lui. „Inimă uscată“, şi poate nu se afla
4 vinovat, aşa fusese zămislit şi vezi, de aia nici nu se lipise
5 muiere de bătătura lui, n-a avut şi el o familie ca oamenii…
6 Adrian, palid, supt, tremurând în pardesiul din păr de
7 cămilă şi ţinând-o de braţ pe Alina, se simţea consternat.
8 Coincidenţele legate de fenomenul moarte sunt îndeobşte
9 tulburătoare, iar lui Adrian nu-i ieşea din minte că doar cu
10 câteva zile înainte bătrânul îl chemase la el, spre a-i
11 încredinţa testamentul. Ce factor propulsor funcţionase?
12 Presimţirea? Întâmplarea? Aveau toate acestea vreo legătură
13 încă neştiută şi tocmai de aceea o intuia tulbure, cu viaţa lor,
14 a lui şi a Alinei?
15 Se ţinea strâns lipită de el, de parcă i s-ar fi pus sub
16 ocrotire, aruncând în jur priviri speriate, de fluturaş îndoliat.
17 Adrian ar fi vrut s-o lase acasă, tinerii n-au nevoie de
18 asemenea experienţe, au timp să facă cunoştinţă cu ele, căci
19 nu există destin al cărui itinerar să nu fie punctat de
20 morminte, dar mai ales în starea ei, emoţiile de gen nu erau
21 indicate. Alina însă insistase să-l însoţească:
22 — Nu vreau să te las singur. Dacă nu întâmpinăm
23 împreună momentele grele, atunci la ce mai e bună
24 căsătoria? Şi eu l-am iubit pe domnul Manole şi poate chiar
25 mai mult, l-am cunoscut înaintea ta.
26 Primii bulgări de pământ căzură pe capacul sicriului şi
27 Adrian o trase pe Alina spre capătul aleii. E unul din
28 momentele dificile la orice înmormântare – definitivul acut,
29 zidirea în pământ, veşnica întemniţare. Ca şi imaginea
30 cutremurătoare a primei nopţi petrecute în mormânt de cel
31 călătorit din lume, vagul sentiment de vinovăţie al
32 apropiaţilor care părăsesc cimitirul, de a-l fi abandonat…
33 Adrian ceruse sfatul avocatului Toma, executorul
34 testamentar al bătrânului, despre felul în care trebuia să
35 organizeze îndătinatul praznic de după înmormântare. La
36 aproape patruzeci de ani, Toma era un om al generaţiei sale,
37 practic, expeditiv, fără sentimentalisme, întreprinzător. Totul
38 – aerul, glasul, bărbia arogantă, hainele şi maşina – purta
-267-
1 amprenta inconfundabilă a succesului.
2 — În locul dumitale, declară jovial şi familiar, nu m-aş
3 complica. Bietul nea Ionică era un tip şic. Practic, n-avea
4 defecte, sau doar dintr-alea care nu supărau pe nimeni, dar
5 în schimb se întorceau împotriva lui ca un bumerang. Prea
6 corect, prea atent să nu greşească, să nu jignească, prea lord
7 într-o lume de mârlani, prea vieux jeux, dacă înţelegi ce vreau
8 să spun… Peste toate, şi foarte modest. În consecinţă, nu
9 cred că l-ar fi interesat fanfară militară şi chef lat după
10 înmormântare…
11 — Ceva trebuie totuşi să facem.
12 — Să fiu în locul dumitale, cum ţi-am mai spus, aş
13 proceda americăneşte. Yankeii sunt băieţi deştepţi, merg
14 totdeauna pe soluţie. Câţi s-au adunat aici? Zece-doişpe inşi.
15 Invită-i pe toţi la Athénée Palace, mă rog, Hilton, într-un
16 salon privat, fără ţambale, că pe urmă iese praznic dansant,
17 oferă-le un aperitiv şi un vin bun, şi-ţi garantez că toată
18 lumea va fi cât se poate de mulţumită…
19 — Cred că ai dreptate…
20 Nemulţumită şi chiar jignită se simţi Margareta. „Nu-i
21 creştineşte, şi chiar dacă don’ preşedinte nu era el prea
22 bisericos, nici păgân nu se afla. La o urmă, s-ar fi ocupat ea
23 de masă, o friptură şi o oală de sarmale nu-s mare lucru şi
24 dacă toată viaţa a trăit pe dos, adică don’ preşedinte, măcar
25 de plecat, să plece ca toţi oamenii…“
26 Refuză să vină la restaurant, ca nedeprinsă, ea altfel a
27 apucat, şi întoarse spatele bombănind. Cugetul i se însenină
28 considerabil când deschise plicul strecurat de Adrian. În
29 drum spre casă, cumpără ţuică, bere şi pastă de mici. Mai
30 avea şi un rest de colivă, o să-i tragă un praznic cu alde
31 soru-sa şi nepoata Cocuţa. „Că nici aşa nu se poate, ca la
32 câini…“
33
34
35 ***
36
37 Două aşa-zise întâmplări petrecute în aceeaşi dimineaţă îl
38 alertară pe Gogu, determinându-l să ia legătura cu
-268-
1
1 Pavelescu. Ieşise pe la nouă, să-i cumpere maică-sii lapte şi
2 lui ţigări. Nu făcuse nici treizeci de paşi, când din senin i se
3 ivi în cale o namilă, un gen de Godzilla furios, care se năpusti
4 asupra lui. În aceeaşi clipă, primi o ghioagă vârtoasă în
5 stomac, catapultându-l în zid, dar şi cea mai ceţoasă
6 nedumerire. În acelaşi ritm, mai primi un upercut care-i
7 săltă cu cel puţin douăzeci de centimetri capul căzut în piept.
8 Ca prin pâclă, înregistră rânjetul găliganului:
9 — Scuză-mă, neamule, te-am confundat cu altul.
10 După care dispăruse, văzându-şi de ale lui.
11 Peste două ore, era din nou „confundat“. De astă dată,
12 chiar la ieşirea din bloc, pregătindu-se să traverseze, un Fiat
13 albastru trecu razant pe lângă marginea trotuarului. Îl ratase
14 la milimetru şi, în urma impactului cu aripa maşinii, Gogu
15 îşi simţi toată ziua genunchii. Întorcându-se în apartamentul
16 maică-sii să-şi schimbe pantalonii, Gogu reflectă că două
17 incidente nefericite în aceeaşi zi nu se mai cheamă
18 coincidenţă, ci premeditare. Şi mai exact, avertisment.
19 „Vezi-ţi de treabă, flăcău, altfel o încurci!“
20 Stabilind că aceasta era situaţia de fapt şi nu alta, se
21 impuneau două concluzii. Una mai puţin îmbucurătoare –
22 refugiul lui nu mai constituia un secret, nu mai prezenta deci
23 siguranţă – cealaltă, mai înviorătoare – un certificat atestând
24 că se află pe drumul cel bun. Nimeni nu încearcă să te
25 înlăture din cale – doar dacă nu-i vreun psihopat care-şi
26 alege victimele la întâmplare – atâta vreme cât nu-l deranjezi.
27 Iar pe pitic (căci se afla în spatele „avertismentelor“, ar fi
28 pariat pe ultima sută de lei din buzunar), începuse să-l irite
29 din momentul când el, Gogu, devenind curios, încercase să
30 strecoare un ochi prin gaura cheii pe care Sică Iordache o
31 dorea astupată.
32 Trăgând linia, mai întâi de toate, trebuia să se mute. Era
33 prima mişcare care se impunea şi n-avea timp de zăbavă. De
34 vreme ce garsoniera Mariei Tăutu încetase a fi „domiciliu
35 conspirativ“, nici nu mai avea rost s-o deranjeze, abătând-o
36 prin simpla prezenţă de la itinerarele fantastice pe care
37 evolua fericită. Îşi făcu sacul la iuţeală, inspectă atent baia
38 să nu lase vreo urmă trădând un eventual séjour masculin
-269-
1 şi, gata echipat, se duse să-şi ia rămas-bun de la maică-sa.
2 Adâncită în filele cărţii, nu-l auzi şi Gogu trebui s-o
3 zgâlţâie zdravăn de umăr pentru a o determina să-i îndrepte
4 o privire dinaintea căreia încremenise un peisaj tropical, în
5 culorile papagalului Ara.
6 — …şi am să te sun în fiecare zi să văd ce faci. Ai grijă de
7 dumneata, mamă.
8 — Şi tu, fiule. Marea e înşelătoare, nu-l iubeşte pe om, nu
9 se lasă înfrântă. Mă voi ruga Sfintei Ana, la Biserica din port,
10 pentru călătorie, fără primejdie.
11 — Aşa să faci, mamă, spuse Gogu trăgând cu ochiul la
12 cartea din poale: Joseph Conrad.
13 În clipa următoare, Maria Tăutu se arunca fericită în
14 braţele năbădăiosului Nostromo.
15
16 După ce se încredinţă că nu-i urmărit, Gogu trase la un
17 hotel modest din apropierea cheiului Dâmboviţei. I se părea o
18 soluţie inteligentă; din fericire, pentru că era şi unica. Nu
19 avea prieteni, şi n-ar fi ştiut să spună de ce (pentru simplul
20 motiv că, la fel ca Lucreţia, nu le simţea lipsa şi deci nu-i
21 căuta) n-avea o amantă, legătură stabilă. Viaţa lui intimă se
22 rezuma la aventuri de o seară, două, amănunt pentru care
23 setul de prezervative nu-i lipsea niciodată din echipament. Se
24 socotea prea tânăr, de vreme ce nu împlinise nici treizeci de
25 ani, ca să se cazeze, iar pe de altă parte, moştenind ceva din
26 romantismul Mariei Tăutu, visa la iubirea unei femei
27 inocente, concret şi obligatoriu virgină, de tip angelic,
28 comoară de însuşiri sufleteşti. Până a o găsi, se mulţumea,
29 vorba lui, cu chiloţi de stambă, deodorante stridente şi
30 ciorapi cu fire duse, că-n cizme sau sub pantaloni tot nu se
31 vede. La pedichiură ţinea în mod deosebit. Fixaţia îi
32 rămăsese de pe vremea când copil fiind, citise într-un roman
33 de-al maică-sii că „o adevărată doamnă se cunoaşte după
34 felul cum îşi îngrijeşte picioarele“. Bătături, călcâie de
35 caşcaval, unghii mânjite inexpert cu pastă sau şi mai rău,
36 băşici, îi întorceau stomacul aşa că, pentru a preîntâmpina
37 eventuale accidente, şedinţele de sex ale lui Gogu se
38 consumau pe noapte ermetică.
-270-
1
1 Folosi celularul, dar cum şi acesta putea fi controlat dacă
2 Poliţia şi-ar fi propus-o, făcu economie de cuvinte, încercând
3 totodată să-şi altereze glasul. După graba cu care bossul
4 acceptă întâlnirea, înţelesese că aşteptase cu nerăbdare să fie
5 chemat. Stabiliră locul şi ora, Gogu spunându-şi că
6 Pavelescu e îndeajuns de isteţ încât să sesizeze un eventual
7 filaj şi să se şi debaraseze de el.
8
9 Cu totul întâmplător, Gogu fixase locul întâlnirii la Zet,
10 micul local din coasta Tribunalului, frecventat de Alina şi
11 Adrian în perioada lor idilică. I se părea discret şi, mai
12 înainte de toate, puteai supraveghea mesele puţine şi
13 intrarea, indiferent ce loc ocupai.
14 — Te-ai răzgândit, şefule? îl abordă direct Gogu. Spuneai
15 că nu mai vrei să ai de a face cu dosarul Yvona.
16 Pavelescu ridică arătătorul de parcă ar fi vrut să străpungă
17 tavanul. Gogu râse:
18 — Te interesează direcţia vântului?
19 — Ştii ce spunea Napoleon?
20 — Nu-i nevoie, ştii matale.
21 Pavelescu nu-l luă în seamă şi cită:
22 — „Există două pârghii pentru a-i urni pe oameni! Teama
23 şi interesul personal.“
24 Gogu deduse logic:
25 — Cum interes personal nu văd, înseamnă că ţi-e teamă.
26 Pavelescu îşi flutură degetele de parcă ar fi fost ude:
27 — Nu contest, dar tot de la Napoleon citire, „cine are cele
28 mai multe batalioane, câştigă bătălia“. Batalioanele noastre
29 sunt informaţiile. După caz, artilerie sau ariergardă.
30 Aplecându-se destul de mult peste masă, încât Gogu să-i
31 simtă damful de usturoi, intră direct în subiect:
32 — Ştii ceva despre Sică, predicator, purtătorul de cuvânt al
33 Marelui Semn?
34 Gogu îl privi circumspect, cu un surâs nehotărât uitat în
35 colţul gurii. Presimţea că urmează ceva interesant.
36 — Ce naiba vrei să spui?
37 — Piticul e şef religios, guru, un soi de preşedinte, Komeyni
38 sau naiba să-l ia, peste o adunătură de nebuni, care-şi zic
-271-
1 adepţii Marelui Semn…
2 Şi îi relată pe larg mitingul din Parcul Herăstrău la care
3 asistase. Gogu, perplex, nu-l întrerupse, având tot timpul
4 senzaţia că Pavelescu vorbeşte despre altcineva.
5 — Ce-i drept, observă, mai arunca el câte un text din ăsta
6 cu parfum biblic, dar mi-am închipuit că sunt prafuri de
7 condimentat conversaţia… Stai! Stai! Acum îmi amintesc că
8 în State, un tip din Constanţa care-l cunoştea –
9 contemporani în puşcărie – mi-a pomenit de nişte chestii
10 religioase, secte sau cam aşa ceva, pentru care piticul fusese
11 condamnat. Începe să se lege…
12 Pavelescu îşi pocni o palmă peste frunte:
13 — În viaţa mea n-am auzit asemenea aberaţii, domnule,
14 iar tolomacii îl credeau! Erau picaţi în extaz! Dădeau năvală
15 să-i umple vistieria! Ascultă-mă pe mine, piticul a montat o
16 afacere colosală!
17 Gogu trase gânditor din ţigară:
18 — Cu toată sinceritatea, boss, eu pe ăştia de adună averi
19 ca nebunii şi nu se mai satură, sacrifică sănătate, prieteni,
20 linişte, ba îşi mai riscă şi libertatea, nu-i pricep în ruptul
21 capului.
22 — Fiindcă n-ai veleităţi, în felul tău eşti un tip modest.
23 Pentru cei mai mulţi dintre oameni, şi eu mă număr printre
24 ei, fericirea se rezumă la haleu, casă, căldură asigurate, sex,
25 iar unii mai aleargă şi după prestigiu.
26 — Hm, se îndoi Gogu, n-aş fi zis despre mine că nu sunt
27 un om modest.
28 — Ascultă la mine, bogăţia şi puterea sunt expansioniste.
29 Nu cunosc graniţe.
31 — Asta-i tot de la tataia Napoleon?
32 — E de la tataia Pavelescu, întâmplător şi valabilă.
33 — Mi-o notez… Acum, vin eu la zar! Spune-mi, boss, în
34 drumeţiile matale ai auzit vreodată de o cucoană de-i zice
35 Bianca Vizantis?
36 Întrebare retorică, menită doar să creeze suspans.
37 Patronul era un omuleţ cumsecade, iscusit, chiar simpatic,
38 dar făcea paşi într-o zonă bine delimitată, într-o anume
-272-
1
1 jumătate de Bucureşti, fără acces la cealaltă, de care
2 aparţinea Bianca Vizantis, o aristocrată pur-sânge. De aceea
3 fu surprins când Pavelescu exclamă râzând:
4 — Bianca Vizantis! Zi Bălaşa Vărzaru! Dar cum dracu’ ai
5 ajuns tu la ea? Ce mai face?
6 — I-am găsit adresa în agenda codoaşei de la Supersex,
7 stabilimentul Lianei.
8 — Aha, nevasta lui Iordache. Normal, bordelul la tractir
9 trage!
10 Gogu nu-şi revenea din uimire:
11 — Bălaşa Vărzaru! Vasăzică, tot borfet?
12 — Da’ ce, o credeai carmelită?!
13 — Nu chiar corabie cu pânze în cap, nu ştiu cum le zice la
14 pălăriile alea ale lor, dar oricum, damă fină.
15 — Eşti naiv, fiule, mai ai de învăţat. Deşi… dacă sunt
16 cinstit, s-au înşelat mulţi în privinţa ei. Face o impresie
17 fantastică, juri că-i autentică, că la mă-sa acasă avea
18 guvernantă, iar ta’su punea joben la Operă.
19 — OK! Care-i de fapt, poanta?
20 — Ţin'te să nu cazi! râse şeful. Bianca Vizantis patroana
21 Fabrica de gheişe a stimabilei noastre Securităţi. Cap de linie
22 – Ceauşescu.
23
24 — Le racolau de mici, zece, mult doisprezece ani, din
25 rândul copiilor abandonaţi, orfelinatele constituind pepiniera
26 de bază. Trierea o făcea… hai să-i zicem Bianca, ţinând
27 seama de două criterii: fetiţele trebuia să fie frumuşele şi
28 isteţe.
29 Gogu îl privi cu „mirată admiraţie“:
30 — De unde le ştii, coane? Chestii din astea se făceau pe
31 mare şest, cu parafă „strict secret!“
32 — Şi chiar aşa era, confirmă Pavelescu, doar că tu uiţi
33 două amănunte: am lucrat ani de zile ca administrator la
34 diverse cămine, internate şi – accentuă – case de copii, iar pe
35 deasupra, sunt un tip curios. Când dispare din senin câte o
36 copiliţă, totdeauna dintre cele mai ţunţurlii, fără expoziţie cu
37 potenţiali părinţi şi fără forme de adopţiune, începi să-ţi pui
38 întrebări. Ai mai uitat că sunt şi simpatic. Chestia o ştiu de
-273-
1 la un securist, „spovedită“ ca la carte, într-un târziu de
2 toamnă – îţi mai aduci aminte, doamnă?, fredonă – la al nu
3 ştiu câtelea pahar de ţuică fiartă.
4 — Luat pe scurtătură, coana Bianca pregătea curve de
5 înaltă clasă, viitoare agente de informaţii. Asta vrei să spui?
6 — Exact, puiule. A fasonat generaţii de păpuşi, vampe,
7 femei fatale, ingenue, subrete, în funcţie de gen şi pentru
8 toate gusturile, dar obligatoriu irezistibile. A băgat în ele cu
9 făraşul: educaţie, maniere, limbi străine, sporturi
10 capitaliste…
11 — Care ar fi alea? întrebă Gogu râzând.
12 — Tenis, golf, echitaţie, surfing, yachting, schi nautic – tot
13 chestii exotice pentru noi ăştia care păşeam pe un drum
14 luminos, mânaţi de marele timonier şi jucam volei în curtea
15 liceului. Ca materie principală…
16 — Socialismul ştiinţific, ghici Gogu.
17 — Tt! făcu Pavelescu. Sex ştiinţific. D-aia îi zice Fabrica de
18 gheişe. Psihologie şi figuri oaţe la aşternut. Fiţe, inventivitate,
19 rafinament! În chiloţi, nu mai erau organe, ci „instalaţii“
20 dotate cu tehnica cea mai avansată. La sfârşitul studiilor,
21 fetele puteau face faţă, ba chiar să le şi întreacă, celor mai
22 zurbagii cerinţe, ale celui mai pretenţios vizir!
23 — De necrezut!
24 — Doar la o privire superficială. Tot de la casele de copii
25 proveneau şi nefericiţii modelaţi la Băneasa să devină bestiile
26 cele mai credincioase ale lui Ceauşescu. Parcă Adolf nu s-a
27 folosit la fel de Hitler Jurgend?
28 Gogu făcu semn chelnerului să mai aducă un rând:
29 — Ca să mă trezesc, îi explică lui Pavelescu, care
30 nebăutor, abia sorbise din pahar. Parcă aş asculta un roman
31 senzaţional.
32 Bossul surâse cu îngăduinţă:
33 — Tot Bonaparte spunea că nimic din ce se întâmplă în
34 lume nu-i uluitor, pentru că nimic nu e nou. Există doar
35 proşti care se miră.
36 — Zău? Să nu-mi spui mie că nu s-a mirat când s-a trezit
37 pe Insula Elba. De Elena, nu mai vorbesc, avea deja
38 antecedent… Mă întorc la fetiţe! Practic, ce se întâmpla mai
-274-
1
1 departe cu ele?
2 — Păi, după ce-şi luau bacalaureatul la coana Bălaşa,
3 urma specializarea propriu-zisă în atelierele Securităţii.
4 Radiofonie, tir, „artă“ fotografică, calculatoare, pirotehnie,
5 diversiune, acte de terorism, karate, în fine, tot ce intră în
6 dotarea unui agent serios.
7 — Şi dacă nu erau de acord? Nu toată lumea are vocaţie
8 de agent secret.
9 Patronul ridică din umeri:
10 — Fleacuri! Le luau de mici, ca pe artiştii de circ, aveau
11 timp să le pregătească sufleteşte. Şi nu trebuie să omiţi
12 avantajele financiare. Apartament, maşină, salariu
13 confortabil încă de la douăzeci de ani, însemnau ceva pe
14 timpul lui Ceauşescu. Mai exista o tentaţie. La treizeci şi
15 cinci de ani, dacă voiau, puteau să se retragă cu pensie
16 babană şi diploma de Erou al Muncii Socialiste.
17 Gogu se lăsă pe spatele scaunului, râzând cu poftă:
18 — Asta cu eroul e de la matale, nene.
19 — Câtuşi de puţin. Habar n-ai tu ce înseamnă pentru cei
20 mai mulţi dintre oameni o diplomă ori o decoraţie, chiar dacă
21 nu-i Legiunea de onoare sau Victory Cross.
22 — În regulă, m-ai convins. Dar tot nu mi-ai spus de unde o
23 cunoşti pe Bianca?
24 — Simplu. Periodic, dar nu prea des, apărea la orfelinat ca
25 din partea Autorităţii Tutelare, efectuând chipurile o
26 inspecţie, trecea în revistă copilele şi se cărăbănea. Dacă
27 ochise ceva, fetiţa dispărea după câteva zile, „înfiată“. Pe
28 Bianca am văzut-o nu o dată şi trebuie să recunoşti că-i
29 inconfundabilă. Restul îl ştiu de la omul meu…
30 — Ce spunea direcţia?
31 — Ei, ştii că-mi placi? Avea cineva ceva de spus în faţa
32 Securităţii? Degeaba voi ăştia, tinerii, ori câte aţi auzi sau aţi
33 citi, nu veţi putea realiza niciodată regimul de teroare sub
34 care s-a trăit în ţara asta, atotputernicia – dimensiunile ei –
35 Securităţii!
36 — Înţeleg, spuse maşinal… Altceva nu înţeleg. Mai exact,
37 nu-mi pot imagina. Cine-i, la urma urmelor, Bălaşa Vărzaru?
38 — Fiica extrem de dotată a unei servitoare, copil din flori.
-275-
1 Posibil ca tatăl să fi fost chiar stăpânul casei, un nume foarte
2 simandicos în arhondologia noastră.
3 — Jupâne, eu sunt peizan, explică-mi ce-i aia!
4 — Cartea familiilor nobile de la noi, cum ar fi Almanahul
5 Gotha pentru pricopsiţii cu sânge albastru din Europa
6 membră în NATO, zi Who’s Who la americani. Bălaşa,
7 crescută pe lângă casa seniorului cu pricina, a văzut, a
8 deprins, a învăţat, având şi parte de o educaţie aleasă. A
9 făcut Notre Dame de Sion, ceea ce dovedeşte că tatăl n-a fost
10 un ingrat. Acelaşi lucru rezultă şi din faptul că la începutul
11 războiului s-a măritat cu un căpitan. Asta însemna mult în
12 epocă fiindcă, fără ca fata să aibă dota corespunzătoare,
13 superiorii nu aprobau căsătoria. E clar că nu servitoarea îi
14 fabricase zestrea.
15 — Cum a ajuns din madam căpitan, borfet?
16 — Individul a murit pe frontul de răsărit. Nici o pagubă,
17 Bălaşa pătrunsese deja într-o anume lume, a patricienilor
18 valahi. A schimbat câţiva amanţi – se pare că era de o
19 frumuseţe răpitoare, iar eu care am văzut-o deja bine coaptă,
20 sunt gata s-o certific – pentru ca în cele din urmă să fie
21 racolată de Securitate. Dincolo de aptitudini, rânji, avea şi un
22 dosar beton armat. Fiică de slugă la ăi de au exploatat clasa
23 muncitoare! Aşa a ajuns „profesoară“. De fapt, ceva, ceva din
24 destinul ei îl aminteşte pe cel al faimoasei Miţa Biciclista care
25 făcea ravagii printre berbanţii începutului de secol. Şi aia cu
26 descendenţă agricolă, şi aia „lalelistă“, de la lalea, concepută
27 pe tăpşan de lalele, cu un autore patern care a parolat…
28 Gogu se minună gras:
29 — Ştii ceva istorie, jupâne!
30 — Dacă şi asta se cheamă istorie, mă rog!… Acum, mă
31 gândesc la altceva! Eram convins că Bălaşa a tras pe
32 dreapta, la umbră şi rente. S-o fi preluat SRI-ul?
33 Gogu îşi dezmierdă mustaţa inexistentă:
34 — Nene, eşti cel puţin cu un pol de ani mai puriu decât
35 mine, ai trăit mai multe decât se cunoaşte pe mata, eu
36 vorbesc din capul meu şi dacă greşesc, lepşeşte-mă! Nu cred
37 că SRI-ul s-ar încurca azi cu foste dame, handicapaţi,
38 sectanţi şi alte minunăţii de circ. Părerea mea este că ăştia –
-276-
1
1 Sică, Liana şi Bălaşa – lucrează pe cont propriu. Ţinta sunt
2 banii! Cât mai mulţi, cu lopate, cu găleata, cu căruţa! În
3 paralel, poate că piticul vrea să ajungă cardinal sau patriarh,
4 dar asta îl priveşte. Fără explicaţie mi se pare altceva…
5 Se opri, muşcându-şi unghia degetului gros. Pavelescu,
6 iscodindu-l din priviri, întrebă nerăbdător:
7 — Ce?
8 — Îl cunosc pe pitic de vreo zece ani. Damblaua cu Marele
9 Semn exista încă de pe atunci, de vreme ce făcea puşcărie pe
10 chestia asta. De ce n-a încercat să mă racoleze niciodată?
11 Bossul zâmbi:
12 — Pesemne că nu te consideră îndeajuns de interesant.
13 Sărac eşti, gură mare ai, prost nu eşti. Nu te poate folosi.
14 — Încearcă, în schimb, să mă lichideze.
15 — Nu-i adevărat. Tu însuţi ai vorbit de avertismente. Dacă
16 voia să te suprime, o făcea de mult.
17 — Pe Yvona, de ce crezi că a lichidat-o?
18 — Îl incomoda. Nu era femeia căreia să-i iei banii fără să-i
19 dai ceva în schimb. Iar după câte ştim, nevasta lui Radulian,
20 parcă Alina o chema, e şi în momentul de faţă cât se poate de
21 vie.
22 Gogu îşi îndreptă spinarea şi dădu cu pumnul în masă:
23 — Ei bine, eu nu voi ţine seama de avertismente, nu mă
24 voi lăsa manipulat.
25 Pavelescu îi prinse pumnul peste masă:
26 — Trezeşte-te! Nu eşti de calibrul lui Iordache. Fără
27 supărare! Ăsta îţi astupă gura cu ţărână înainte să apuci să
28 te închini.
29 Gogu râse sardonic, zgândărit în amorul propriu:
30 — Auzi, boss, dacă ai fi căutat cu tot dinadinsul o formulă
31 care să mă determine să continui cursa, nu găseai alta mai
32 valabilă!
33 — Nu asta am intenţionat, se sperie celălalt. Am vrut să
34 spun doar că nu-l poţi înfrunta pe pitic, fără a fi la fel de
35 ticălos ca el. Tu mai ai o morală, scrupule – el, doar ţinte,
36 oricât de sângeroase ar fi. În definitiv, ce intenţionezi să faci?
37 Înainte de a răspunde, Gogu dădu pe gât ultima
38 înghiţitură:
-277-
1 — Azi sau mâine, bag un ochi în conacul de la Mogoşoaia.
2 Orice ar fi!
3 — Merg şi eu, spuse spontan Pavelescu, având impresia că
4 altcineva vorbise în locul lui.
5 Gogu surâse privindu-l dintr-o parte:
6 — Sunt profund mişcat. Presupun că o faci doar ca să ai
7 grijă de mine.
8 — Dacă asta te face fericit, ia-o aşa.
9 — Pe cinstite, patroane, în fond de ce ţi-e frică?
10 — Ei bine, ca să nu cadă pe capul nostru o măgăreaţă mai
11 barosană decât putem duce şi pe care nici n-o merităm. O şi
12 văd balansându-se deasupra capului! Acum, fac tot ce-i
13 posibil ca s-o evităm.
14 — Cum?
15 — Adunând probe care să-i încrimineze pe adevăraţii
16 vinovaţi.
17 — N-ai încredere în Poliţie?
18 — Desăvârşită, pe bune, dar nu în haosul infracţional cu
19 care se înfruntă. Totdeauna am avut copoi buni, şi asta nu-i
20 o declaraţie de presă a Ministerului de Interne, există o
21 tradiţie în acest sens, dar în momentul de faţă sunt pur şi
22 simplu depăşiţi de anvergura şi numărul delictelor, de
23 calitatea autorilor infracţionali. Nu ştiu cât timp mai au ca să
24 se ocupe cu profesionalism de vinovăţia sau non-vinovăţia lui
25 alde Titi Pavelescu, un rahat, pieton anonim printre
26 contemporanii epocii de tranzit.
27 — Gata, coane, am înţeles. Deci rămâne stabilit, mergem
28 împreună.
29 — Stabilit. Vino cu arma… Nu te holba, ţi-am văzut
30 permisul.
31 — Chiar aşa frică ţi-e de pitic?
32 Pavelescu deveni retoric:
33 — Napoleon declara că nu le poate acorda spaniolilor
34 onoarea de a-i considera adversari, fiind doar simple canalii.
35 În cazul Iordache, avem din păcate de-a face cu ambele
36 ipostaze, cumulate de acelaşi individ.
37
38
-278-
1
1 ***
2
3 Liana îşi făcu apariţia (era genul de prezenţă care în orice
4 împrejurare constituie o apariţie) într-o rochie neagră,
5 mulată pe formele statuare. Panglica verde, uriaşă, dintr-o
6 tafta strălucitoare, amintea de toaletele fastuoase ale
7 Marianei Nicolesco. Împărţi câteva dispoziţii, înregistră cu
8 plăcere animaţia din clubul aproape plin – doar şase mese
9 libere la nici o oră de la deschidere – şi dădu să se aşeze la
10 locul obişnuit, din colţul barului. O opri mâna hotărâtă a lui
11 Viky care-şi modulă buzele cât mai distinct:
12 „Trebuie să vorbim neapărat. Acum.“
13 Liana o privi atentă. Viky arăta crispată şi prost dispusă,
14 zâmbetul devenit deformaţie profesională îngheţase între
15 colţurile căzute ale gurii. Cum codoaşa nu era o mioară care
16 să se sperie de orice pui de lup, Liana deveni ea însăşi
17 neliniştită. Trecură dincolo de draperie, în micul birou
18 garderobă. Viky privi în jur, asigurându-se instinctiv că n-o
19 aude nimeni, şi începu să explice apelând la buze şi mâini:
20 — Cineva a intrat în casă, în lipsa mea.
21 — Când?
22 — Azi-noapte.
23 Pe chipul Lianei se ivi o expresie de spaimă. Scoase
24 celularul din poşetă, formă un număr şi-l întinse lui Viky.
25 — Sică?
26 Liana încuviinţă, dând din cap. Glasul baritonal al
27 piticului emise scurt:
28 — Da!
29 — Sunt Viky. Trebuie să-ţi spun că azi-noapte, repetă,
30 cineva mi-a intrat în casă.
31 — Îţi lipseşte ceva?
32 — Nimic.
33 — Asta-i grav.
34 — Nici eu nu mi-am închipuit că-i vorba despre vreun
35 simplu borfaş. Sunt sigură însă că a fost un bărbat.
36 — De ce?
37 — Mirosea puternic a after shave.
38 Urmă o tăcere pe care o traduse drept îndoială şi preciză:
-279-
1 — Sică, mie nu mi se năzare. Am un miros foarte fin, zici
2 că mă trag din familie de ogari. Iar ăla, cine o fi fost, se
3 parfumase ca o ţoapă. Ca să nu-ţi mai spun că am găsit
4 motanul închis în debara.
5 — Aha! Cred că ştiu cine te-a vizitat. De ce nu m-ai
6 anunţat mai devreme?
7 — Mi s-au spart două calorifere, toată ziua am avut
8 instalatori pe cap. Ce facem?
9 — Fiţi cu ochii în patru, garda ridicată. La cel mai mic
10 incident, mă sunaţi. Intrăm în lichidare.
11 — Tu vorbeşti serios? E chiar atât de grav?
12 — S-au apropiat neîngăduit de mult.
13
14
15 ***
16
17 Lucreţia se perpelise toată noaptea şi iarăşi, de dimineaţă,
18 până acum, pe înserate, pradă celor mai cumplite bănuieli,
19 sfâşiată de o întrebare nu mai puţin cumplită: să-i spună sau
20 nu lui Adrian? Şi cum să i-o spună? „Vezi“, îşi zise ea, „de aia
21 e bine să aibă omul un prieten, un cineva de care să ţină
22 aproape, să te poţi sfătui la un necaz, să te poţi ajuta la o
23 nevoie. Mie mi-a fost de-ajuns Adrian şi uite că acum n-am
24 unde să dau un telefon…“
25 Era o realitate, nu simţise lipsa prietenilor şi, o dată ieşită
26 din adolescenţă, încuiase într-un sertar al biroului „oracolul“,
27 caietul de amintiri (nelipsite din inventarul liceenelor din
28 vremea ei), colecţia cu poze de artişti şi, împreună cu
29 acestea, relaţiile mai apropiate întreţinute cu două sau trei
30 colege de clasă. Nu avea vocaţia prieteniei şi era mândră de
31 ea însăşi, căci n-o socotea un minus ci, dimpotrivă, dovada
32 că-i o fiinţă puternică, cu suficientă personalitate pentru a
33 nu mai trebui să împrumute de la alţii. Avusese la un
34 moment dat impresia că ar fi putut deveni mai intimă cu
35 Yvona, dar viaţa decisese altfel în locul ei. Şi tot legat de
36 Yvona, realiză cu oarecare uimire că exceptând biletul
37 acesteia, un ultim ţipăt înainte de a dispărea în lume sau în
38 neant, nu primise nici o scrisoare în viaţa ei. De la nimeni.
-280-
1
1 „La şaizeci de ani trecuţi, asta-i de-a dreptul extraordinar, nu
2 cred să am pereche, poate doar prin triburile de canibali!“
3 Căci nu putea considera corespondenţă notele de plată
4 telefonice sau cine ştie ce înştiinţare din partea autorităţilor.
5 Prin corelaţie firească şi sub semnul aceleiaşi uşoare
6 perplexităţi, îşi aduse aminte că nici agenda telefonică nu-i
7 mai garnisită.
8 Era la îndemână, pe măsuţa de lângă canapea, şi o răsfoi
9 instinctiv. O cumpărase după ce terminase facultatea (alt
10 rând de relaţii definitiv îngropate) şi de atunci, n-o înnoise.
11 Coperte ferfeniţă şi foi albe. Colegi de serviciu deveniţi
12 neinteresanţi o dată cu ieşirea la pensie şi în consecinţă
13 radiaţi, iar în rest, numere cu destinaţie precisă, strict
14 utilitare: tâmplar, instalator, pedichiuristă…
15 Nu se gândise niciodată la aceste amănunte, oricum nu le
16 văzuse în lumina asta, şi se întreba dacă situaţia în sine e
17 tristă sau veselă. „Presupun că eu sunt una din persoanele
18 acelea care devin amintire cu mult înainte de a muri.” încă o
19 concluzie cu care nu ştia ce să facă.
20
21 Până la urmă, se decise. Avea să stea de vorbă cu
22 amândoi, ca să nu încapă suspiciuni. Discuţie frontală,
23 simplă relatare de fapte concrete, excluzând din capul locului
24 ideea de intrigă sau alte intenţii prezumţioase: asta s-a
25 întâmplat, asta vă spun! Lămuriţi-mă voi, că pe mine nu mă
26 taie capul.
27 Telefonă la şapte seara. Răspunse Marcela, menajera, care
28 da să plece. Domnul şi „domnişoara“ (nimeni nu se putea
29 obişnui să-i spună Alinei doamnă) sunt duşi la teatru… Nu,
30 nu mănâncă în oraş, i-au zis să pregătească cina şi s-o pună
31 în cuptor. A, da, şi o sticlă de şampanie în frigider… Nu crede
32 că-i vreo omonastică, aşa se petrec dumnealor în fiecare zi…
33 Deşi Lucreţia avea chei, că doar ea le pregătise casa cu
34 flori, mâncare caldă şi papuci la uşă, când se întorseseră din
35 voiajul de nuntă, iar Adrian insistase să le păstreze, nu se
36 făcea totuşi să intre în lipsa lor şi să-i aştepte. Zece-unşpe
37 noaptea era prea târziu pentru o vizită nejustificată de vreo
38 urgenţă. Că pentru Lucreţia chestia însemna mai mult decât
-281-
1 urgenţă, ci grav şi vital – altă poveste!, dar lor nu trebuie să
2 le lase aceeaşi impresie, că adică asta ar gândi ea despre
3 situaţie. Se hotărâse să-şi semnaleze descoperirea în treacăt,
4 ciudăţenie, curiozitate şi nimic altceva. În fond, un fapt lipsit
5 de importanţă. Or, pentru un fleac, nu deranjezi oamenii în
6 plină noapte.
7 Încă o „nocturnă“ zbuciumată împreună cu Radio Contact,
8 dar n-avea încotro. Va aştepta până mâine dimineaţă. Şi,
9 dintr-o dată, îi veni o idee şi mai sucită! Mai multe posturi TV
10 şi de radio iniţiaseră emisiuni gen „De vorbă cu ascultătorii“
11 care aveau loc în direct, la ore târzii din noapte. Fiecare îşi
12 spunea păsurile şi persoane avizate, medici, psihologi,
13 sociologi, personalităţi diverse dădeau, după caz, răspunsuri
14 sau consilii. Va încerca şi ea. Timpul va trece mai uşor şi e
15 bine să cunoşti şi părerea altora. Tot n-avea ea cu cine să se
16 sfătuiască. Îşi făcu o cafea şi, ceva mai bine dispusă, se
17 pregăti să înfrunte noaptea.
18
19
20 ***
21
22 Viky se întoarse acasă înainte de miezul nopţii. Liana,
23 profund neliniştită şi asediată de presimţiri, hotărâse să
24 închidă localul cu mult mai devreme ca de obicei. Parcă
25 cineva îi dădea ghes să ajungă degrabă acasă şi să fie mai
26 aproape de Sică, sau cel puţin să-l aştepte la ei, în căminul
27 lor.
28 „Madam Papricaş“ era o femeie pedantă, ordonată şi cu
29 simţul valorii banului. Nu dobândise nimic uşor, aşa că
30 fiecare obiect continua să fie prezent în mintea ei, ca preţ şi
31 cantitate de sacrificiu, chiar dacă trecuseră ani de când se
32 efectuase achiziţia. Astfel că puse totul la aerisit, încercă
33 blana dacă nu-i umedă, şterse ghetele de lac şi abia după
34 aceea intră în cada fierbinte, aromată, cu clăbuc până la
35 cercei. Îi plăceau băile fierbinţi, prelungite, asezonate cu tot
36 soiul de cosmetice; inconştient, continua să le considere un
37 fel de privilegiu de oameni avuţi care „l-au speriat pe
38 Dumnezeu cu luxul lor!“
-282-
1
1 Cel puţin aşa erau considerate asemenea răsfăţuri la ei
2 acasă, în gospodăria unui umil poştaş de provincie, însurat
3 cu o ţărancă „industrializată“. Adică de pe câmp intrase
4 direct în fabrică. Ăştia fuseseră părinţii ei. Viky, doar
5 Victoriţa pe atunci, elevă la o şcoală medie tehnică, moartă
6 după cinematograf, împlinise treisprezece ani când vizionă
7 Vacanţă la Roma, cu Mastroiani şi Anita Eckbert. Revăzu
8 filmul de unsprezece ori şi se putea afirma că, fără nici o
9 exagerare, acesta îi schimbă cursul întregii vieţi. Ţinuţi
10 departe de imperialistele şi opulentele producţii
11 hollywoodiene, pelicula reprezenta pentru cei mai mulţi o
12 carte de basme cu poze, demonstraţie de prosperitate
13 fabuloasă, desfrâu de bogăţie. Oricum, altceva decât belşugul
14 peizan, şi ăla machiat, din Cazacii de pe Don, şi Victoriţa îşi
15 propuse ca ţel suprem să lupte din răsputeri pentru a atinge
16 cota de viaţă de la „Roma“ şi nu din „Alma Ata“. Se ţinuse de
17 cuvânt, adică luptase să se caţere, dar fiecare destin are
18 limitele lui. Chiar dacă nu atinsese piscul propus, oricum îşi
19 depăşise condiţia de start, cu zece suflete pe un singur wc şi
20 o cadă ruginită.
21 La cincisprezece ani, o cunoscuse pe doamna Bianca şi
22 fugise de acasă, devenind Viky. Tot ce avea ea azi îi datora
23 bătrânei şi dacă nu se putuse mai mult, nimeni altul nu era
24 vinovat decât regimul nenorocit, unde legiferat şi garantat
25 toţi aveau dreptul egal la sărăcie. Ţinând seama de condiţii,
26 se considera realizată, baia personală şi vizonul constituind
27 în ochii ei simbolurile reuşitei, de care nu înceta să se
28 bucure. Ori de câte ori se afunda în spuma parfumată, îi era
29 imposibil să nu-şi amintească de ceea ce însemna
30 „primenitul“ în târla lui taică-său: apă ruginie şi niciodată
31 suficient de fierbinte, săpun de rufe fabricat în casă din
32 grăsimea adunată de maică-sa, ştergare aspre ţesute la ţară,
33 iar ritualul avea loc doar o dată pe săptămână. De unde şi
34 expresia, avea să conchidă Viky mai târziu, „mi-e drag ca
35 izmenele de sâmbătă…“
36 Zăbovitul în cadă urmat de dichisul aplicat asupra nopţii îi
37 luau peste un ceas, aşa că abia pe la unu se strecură în
38 aşternutul de atlas, aromat cu apă de violete. Se simţea
-283-
1 îngrijorată de ultimele evenimente, fără a intra însă în
2 panică. Afacerea era aşa fel gândită încât, fie câştig, fie
3 pagubă, piticul îşi trăgea automat asociaţii după el. Aspect
4 de natură s-o liniştească pe Victoriţa, căci Iordache era un
5 bărbat abil, cu relaţii în cele mai neaşteptate sfere şi
6 totdeauna cu un telefon util la îndemână.
7 Nu putea însă să adoarmă din cauza schimbării de
8 program. Trecuseră peste treizeci de ani de când nu se mai
9 culcase înainte ca zorile să-i dea bineţe, „când noaptea mai
10 sta agăţată într-un singur cui“, după cum îi plăcea să spună
11 privind luceafărul de dimineaţă. Ziare mai răsfoia la club,
12 cărţile o plictiseau, somnifere nu ţinea în casă, dormind
13 îndeobşte tun şi neîntoarsă. Deschise radio-casetofonul de pe
14 noptieră şi căută un post la întâmplare. Ştiri, muzică
15 neinteresantă, apoi glasul limpede, educat, al unei
16 ascultătoare mature, căutându-şi cuvintele:
17 — Vă rog să mă iertaţi, sunt foarte emoţionată… E pentru
18 prima oară în viaţa mea când apelez la… mă rog, genul acesta
19 de servicii… Nu, nu-s deloc obişnuită…
20 O voce plăcută, cald profesionistă, o încurajă:
21 — Nu trebuie să aveţi emoţii, suntem aici ca să vă ascultăm
22 şi să vă ajutăm. Psihologul nostru de serviciu, doamna
23 Magdalena Butaru, vă stă la dispoziţie. În primul rând, cum vă
24 numiţi şi ce vârstă aveţi?
25 Viky ciuli urechile. Habar n-avea de existenţa unor
26 asemenea emisiuni şi noutatea i se părea interesantă. Poveşti
27 adevărate, nu prostii de prin romane…
28 — Nu cred că are importanţă, ştiţi, nu eu sunt în cauză. E
29 vorba de cineva foarte apropiat a cărui soartă mă îngrijorează.
30 Fratele meu…
31 — Un moment, doamnă…
32 — Lucreţia. Lucreţia mă cheamă, repetă.
33 — Perfect. Ce vârstă are şi cu ce se ocupă fratele
34 dumneavoastră?
35 — Cincizeci de ani şi e… rentier.
36 — În ce constă problema lui?
37 — El n-are probleme, eu îmi fac… Să vedeţi, s-a căsătorit
38 de curând cu o fată de o frumuseţe neobişnuită. Ceva foarte
-284-
1
1 special cum eu, cel puţin, n-am mai întâlnit. E cu peste
2 douăzeci şi cinci de ani mai tânără…
3 — Aha! Înainte de a continua, vă rog să precizaţi: fratele
4 dumneavoastră e ceea ce se numeşte un om bogat?
5 — Da, în adevărata accepţiune a cuvântului. A beneficiat
6 de nişte moşteniri importante… Trebuie să vă spun însă că şi
7 fata e înstărită… chiar bine înstărită.
8 — Foarte interesant. S-ar zice că ideea de interes se
9 exclude din capul locului. Unde-i problema?
10 — Să vedeţi… Totu-i atât de complicat! Fata asta a
11 prezentat de la început numai ciudăţenii.
12 — De exemplu!
13 — Că pare venită din secolul nouăşpe, să zicem că aşa s-a
14 născut ea. Clavir, gherghef şi acuarele pastelate, menuet şi
15 plasă de prins fluturi. Asta sugerează.
16 — Un tablou desăvârşit. Mai puţin comun, dar nimic
17 reprobabil.
18 — Chestiunea-i că pare aterizată din Lună, n-a lăsat urmă
19 de paşi pe unde a trecut, nu ştii de unde s-o iei. Sunt de
20 aproape un an împreună, dar frate-meu nu i-a cunoscut pe
21 nimeni din familie, nici un prieten, nici un coleg. La casa de
22 copii să fi crescut şi tot avea pe cineva să fi venit măcar la
23 nuntă.
24 — Cum explică ea situaţia?
25 — Orfană de ambii părinţi încă din copilărie, crescută de
26 mătuşi foarte bătrâne care, bineînţeles, azi nu mai există. Vă
27 spun, n-ai de unde s-o apuci.
28 — Cum priveşte fratele dumneavoastră lucrurile?
29 — Nu vede pe unde calcă de îndrăgostit ce este, nu-i pasă
30 de nimic.
31 — Atunci, de ce vă pasă dumneavoastră?
32 — Pentru că presimt o tragedie. De la bun început am
33 mirosit ceva suspect. Prea păpuşă, prea nevinovată, prea
34 miroase totul a flori. Acum, am dovada că-i o mincinoasă. Şi
35 ştiţi cum se întâmplă! Dacă te prind că minţi o dată, pe urmă
36 tot ce doar scârţâia înainte, ia proporţii, nu mai cred nimic,
37 până şi primăvara are coşuri pe faţă.
38 — Aveţi un talent descriptiv remarcabil. În ce a constat
-285-
1 minciuna?
2 — S-a tot lăudat că are o soră geamănă stabilită în Noua
3 Zeelandă, măritată bine, cu un bancher. N-a venit la nuntă,
4 pentru că sta să nască. Zilele trecute i-am spus că o prietenă
5 de a mea pleacă la Wellington. Dacă ar vrea să-i trimită o
6 atenţie soru-sii, ar fi un prilej minunat. I-am cerut adresa şi
7 numărul de telefon unde s-o contacteze.
8 — Şi?
9 — Nici adresa, nici numărul nu există. Fictive. Puteţi să mă
10 credeţi, am verificat personal, m-a costat o grămadă de bani
11 telefonul.
12 — Mda… Într-adevăr, ceea ce ne relataţi constituie un caz
13 aparte. Ce bănuiţi?
14 — Că frate-meu s-a însurat cu o impostoare. Mai grav e că
15 fata-i gravidă, iar deşteptul, ca să-i asigure pe ea şi viitorul
16 copil, s-a hotărât să treacă pe numele ei întreaga avere. Nu
17 ştiu dacă n-a şi făcut-o.
18 — Am înţeles. Sunt nevoită să mă repet: care-i de fapt,
19 problema dumneavoastră? În ce scop ne-aţi sunat?
20 — Nu ştiu ce să fac. Să vorbesc cu el, să-i spun? Să vorbesc
21 cu amândoi? Să mă prefac că nu ştiu nimic? El ar suferi
22 groaznic, sunt sigură, şi la fel de sigură sunt că îmi fac rost de
23 doi duşmani pe viaţă. Dar nici gură cusută nu-mi vine să
24 rămân. E pe marginea prăpastiei, poate l-aş mai putea salva,
25 mi-e teamă să n-am remuşcări că aş fi putut evita o tragedie şi
26 n-am făcut-o.
27 — Vă confruntaţi cu o situaţie foarte delicată. Ca prim
28 impuls, înclin să vă sfătuiesc spre o clarificare a lucrurilor. Să
29 fiţi mai puţin „egoistă“ – înţelegeţi ce vreau să spun – şi să
30 lăsaţi pe plan secund consecinţele pe care le-ar avea o discuţie
31 frontală asupra relaţiilor ulterioare dintre dumneavoastră şi
32 cei doi.
33 — În consecinţă să le spun pe şleau ce am aflat. Cu
34 amândoi de faţă?
35 — E un caz complex, doamnă Lucreţia. Aş prefera să mai
36 reflectăm. Lăsaţi-ne numărul dumneavoastră la redacţie şi vă
37 vom suna mâine. Noapte bună… Iată că mai e cineva pe fir!
38 Un telefon din… de unde? Repetaţi, vă rog, da, din Deva, am
-286-
1
1 înţeles. Bună seara, cum vă numiţi?…
2 Viky, perplexă, închise radioul. Aici era vorba de Alina şi
3 de Radulian. Ce chestie!… Ce coincidenţă!
4 Se repezi la telefon:
5 — Sică?… Nu, n-am înnebunit! Fii atent…
6
7
8 ***
9
10 Pe Liana o treziră braţele bărbatului care se desprinseseră
11 de trupul ei. Erau atât de legaţi, iar imposibilitatea de
12 comunicare acustică le ascuţise simţurile în asemenea
13 măsură, încât fiecare gest, mişcare sau privire căpătaseră
14 nuanţe speciale, dobândind semnificaţie. Aprinse lumina –
15 două şi un sfert, înregistră în treacăt – şi căută ochii lui Sică.
16 — Îmi pare rău că te-am trezit.
17 — Cine a fost?
18 — Viky.
19 — Grav?
20 — Neplăcut.
21 Liana îşi muşcă buzele. Neplăcut, pe limba lui Sică,
22 permanent atent să n-o indispună, s-o menajeze, s-o
23 scutească de necazuri, însemna grav de tot, dacă nu
24 catastrofă.
25 — Te conjur să nu-mi ascunzi nimic, şi-i cuprinse capul
26 masiv între palme.
27 Piticul i le sărută pe rând:
28 — Ce-ai spune, scumpa mea, de o farfurie cu supă
29 fierbinte? Mi s-a făcut foame…
30 Liana sări din pat, din ce în ce mai îngrijorată. Foamea la
31 ore neobişnuite constituia un simptom alarmant, prevestitor
32 de cele mai rele lucruri. Îşi cunoştea bine bărbatul,
33 totdeauna se manifesta la fel când avea necazuri, înghiţind
34 ca un căpcăun chiar dacă abia se ridicase de la masă.
35 Sică o urmă în bucătărie. În vreme ce femeia punea oala
36 pe aragaz şi farfurii pe masă, îi relată ce aflase de la Viky.
37 Până să se încălzească supa, între semne şi cuvinte emise
38 sonor, înghiţi la repezeală două banane, apoi scoase din
-287-
1 frigider friptura de iepure cu măsline. Îi era din ce în ce mai
2 foame…
3 Liana se lipi de el, punându-i mâinile pe piept. Avea ochii
4 plini de lacrimi; Sică simţi că de durere nu-l mai ţin
5 picioarele. Se rezemă de bufet şi rosti cu nespusă tandreţe,
6 percepută de Liana în privirea catifelată:
7 — O să fie bine. Îţi promit, îţi jur!
8 — Poate ar fi bine să renunţăm. Să ne retragem, Sică, ne
9 ajunge…
10 — Nu-i îndeajuns pentru ţelul nostru suprem, supremaţia
11 Marelui Semn. E poruncă de la Dumnezeu şi nu mă pot
12 sustrage, sunt Mandatarul lui pe bucata aceasta de pământ!
13 Nechemaţii pot fi iertaţi, dar eu, cel uns, cel însemnat,
14 Marele Chemat, nu am dreptul să-mi ocolesc harul! Toată
15 omenirea s-a făcut vinovată înaintea lui Dumnezeu, căci
16 „dinăuntru, din inima oamenilor ies gândurile rele, fapte de
17 adulter, furturi, lăcomii…“ spune Marcu 7. Când vom primi
18 Vestea Bună, când fiece ticălos va mărturisi „sunt pierdut şi
19 vinovat înaintea lui Dumnezeu“, misiunea mea se va fi
20 împlinit.
21 — Dar noi… Tot ce facem noi… Crezi că e drept? Că e
22 bine?
23 Sică îi puse mâna pe umăr:
24 — Trudim pentru izbânda atotcuprinzătoare a Marelui
25 Semn pe cărările pe care mi le-a desluşit însuşi Domnul. Îi
26 ascult cuvântul, iar cuvântul Lui e ca stânca. De
27 nezdruncinat. „Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele
28 Mele nu vor trece nicidecum“, Matei 24:35. Îi ascult cuvântul
29 stârpind ticăloşii pe care tot El mi-i arată, scoţându-i în calea
30 mea.
31 Liana scânci, gesticulând disperat:
32 — Oamenii sunt răi şi proşti, nu te înţeleg. Ce facem noi
33 acum?
34 Glasul piticului bubui:
35 — Îi vom stârpi ca pe buruiana cea rea. Zice Domnul: „Nu
36 este cuvântul meu ca un foc? Nu este cuvântul meu ca un
37 ciocan care sfărâmă în bucăţi stânca?“ – Ieremia 23:29.
38 — Ce ai de gând să faci?
-288-
1
1 — Mercenarii lui Belzebut se apropie de noi cu ghioage de
2 foc, dar Domnul mi-a încredinţat paloşul Lui. Spre folosinţă
3 mi l-a încredinţat. Şi îl voi folosi.
4 — Amin, bâigui Liana şi începu să toarne supa în farfurii.
5
6
7 ***
8
9 La opt dimineaţa, Sică Iordache năvăli în garsonieră.
10 Năvală în sensul strict al cuvântului, pentru că Maria Tăutu,
11 doar întredeschizând uşa, se trezi izbită de canat şi cu piticul
12 în casă. Era singură, Caterina, femeia de serviciu sosind
13 îndeobşte după zece, când termina curăţenia pe scări;
14 singură şi cam năucă, în cămaşă de noapte şi cu ochelarii pe
15 nas. Lângă pat, peste papuci, se afla tocmai lăsat din mână,
16 la sosirea lui Iordache, romanul lui Bromfield, Vin ploile.
17 În încăpere, plutea miros de bătrâneţe, deşi nenorocita nu
18 părea prea vârstnică, aprecie piticul, şi alcool. Sticla de rom
19 goală, alte două de bere şi o halbă autentică, cum nu
20 întâlneşti decât în cârciumi, spuneau fără vorbe cam ce fel de
21 cocktailuri prefera măicuţa lui Gogu. Sică le făcu vânt cu
22 piciorul sub masă şi deschise larg fereastra.
23 Maria Tăutu asista impasibilă, deloc speriată, cu un surâs
24 imbecil uitat pe buze. Nedesprinsă de atmosfera „exotică” a
25 cărţii, emise senin:
26 — Constat că stihiile au încetat. Îmi aduceţi o veste bună,
27 sahib!
28 Sică o măsură atent. Nu, tâmpita nu făcea pe tâmpita, era
29 prea tâmpită ca să se mai poată preface. În acelaşi timp,
30 înţelese complexele pe care le încerca Gogu faţă de maică-sa.
31 Hotărât, nu avea cu ce se mândri. Idioată, cu minţile duse, şi
32 beţivă pe deasupra! Poate însă că mai înregistra coridoare de
33 luciditate şi, ca s-o trezească, îi trăsni din senin o palmă
34 zdravănă.
35 — Unde-i Gogu?
36 Femeia rămase la fel de liniştită, mulţumindu-se să-şi
37 îndrepte ochelarii:
38 — Calul nostru, sahib, e dus în mlaştini, împreună cu
-289-
1 vraciul tibetan. Ne-a spus un curier trimis de Maitreyi, o
2 persoană recomandată de domnul Mircea Eliade, că epidemia
3 a izbucnit cu violenţă în partea de sud a provinciei, făcând
4 ravagii. Bieţii copilaşi!
5 Piticul se repezi la gâtul doamnei Tăutu şi începu s-o
6 zgâlţâie:
7 — Nu fă pe nebuna cu mine, că te distrug! Unde-i fiu-tău?
8 Unde se ascunde?
9 — Vă înşelaţi, sahib, spuse Maria Tăutu abia răsuflând, eu
10 nu am copii, sunt o călugăriţă dominicană, de la Misiunea
11 Franciscană din josul fluviului. Suntem miresele lui Cristos,
12 domnule, căruia i-am jurat credinţă.
13 — Eşti o cretină, o slobozi piticul făcându-i vânt în pat.
14 Ca să se simtă cu conştiinţa împăcată, trecu prin baie şi
15 bucătărie, deschise debaraua, se uită pe balcon. Nu urme ale
16 trecerii lui Gogu căuta, ci indicii cât de vagi despre unde s-ar
17 putea afla.
18 — Dacă totuşi aveţi nevoie de un cal, veţi găsi aproape
19 sigur în staţia de taxiuri, îl informă bătrâna amabilă. Aşa
20 mi-a spus Gogu.
21 Sică se răsuci, ca fulgerat:
22 — Aha, deci ţi-ai amintit de fiu-tău!
23 — Nu, domnule, de cal. Eu sunt călugăriţă dominicană…
24 Sică părăsi garsoniera, trântind furios uşa. De la
25 nenorocita asta nu se putea scoate nimic, dar fapt categoric,
26 Gogu se ştia urmărit şi se ascundea „Spre nenorocul lui –
27 Sică rânji – se ascunde, dar în acelaşi timp, mă caută. Nu
28 trebuie decât să-l aştept.“
29 Maria Tăutu îşi reluă lectura. N-aveau decât să se ducă
30 după Gogu – calul, în josul fluviului.
31
32
33 ***
34
35 Adrian asista prost dispus la maimuţărelile convenţionale
36 ale celor două cumnate („nici un deranj… ce bine arăţi… ce
37 aţi mai făcut… cum te simţi?…“) zicându-şi că de la o vreme,
38 Lucreţia, cât de bine intenţionată şi suflet de aur ar avea,
-290-
1
1 începuse să devină obositoare. Chiar şi vizita asta la ora zece
2 dimineaţa dovedea lipsă de tact. Nu toată lumea lucrează în
3 fabrică sau în hale, ca să ia viaţa în piept din zori, nu toţi
4 erau moşnegi fără somn, nu toţi subiecţii mapamondului îşi
5 petrec seara la televizor şi pe urmă fac lampa mică. Există şi
6 o viaţă de noapte, distracţii, tinereţe. Mai putea să se
7 gândească şi la Alina, care în starea ei nu avea program de
8 stahanovistă, după cum nici el nu-şi scotea pâinea
9 împingând vagoane, şi că nimeni nu-i obliga să se ridice din
10 pat înainte de amiază, dacă aşa pofteau. Mai iritant era că
11 discutaseră pe tema asta, soră-sa militând pentru „o anumită
12 disciplină de viaţă, imperios necesară de la o anumită
13 vârstă“. Iar el îi explicase desluşit că se săturase, avea la
14 activ aproape treizeci de ani de disciplină – disciplina muncii
15 despre care tot lătra Ceauşescu – şi că însăşi noţiunea îi
16 repugna, ca de altfel orice formă de constrângere.
17 Ceva în vocea Lucreţiei, anumite acute şi un exces de
18 veselie îl determinară să devină atent. Era glasul ei de
19 mincinoasă, când încerca să disimuleze, când se prefăcea
20 abordând un ton uşuratic, că trece cu uşurinţă peste o
21 problemă care, în fond, o preocupa acut. Nici faţa dintr-o
22 dată pălită a Alinei nu prevestea nimic bun.
23 — Tu, de fapt, de ce ai telefonat?
24 — Unde a telefonat? se interesă Adrian.
25 Alina îl mustră dulce:
26 — Încă nu te-ai trezit? A sunat-o pe Bella.
27 — În Noua Zeelandă?
28 — Da’ unde, râse Lucreţia, la Miercurea Ciuc?
29 — Ce-ţi veni?!
30 — Asta mă întreb şi eu, spuse Alina. Ce rost avea? Nu te
31 înţeleg deloc.
32 Lucreţia continua să pară amuzată. De situaţie, în general,
33 de uimirea lor.
34 — Dumnezeule, de ce vă uitaţi aşa la mine? Parcă aş fi
35 omorât pe cineva.
36 Adrian o privi lung:
37 — N-ai omorât, dar e bizar. Tu, atât de discretă de obicei,
38 cu… pot să spun, mizantropia ta, te apuci din senin să
-291-
1 telefonezi unor necunoscuţi. Nu văd raţiunea.
2 — Adică, se ofuscă soră-sa, tu socoţi că am fost
3 indiscretă?
4 „Da“, îi răspunse în gând. „Tu, cu veşnicele tale reticenţe
5 faţă de Alina, cu suspiciunile tale meschine, ai vrut s-o
6 controlezi…“
7 Alina interveni blândă:
8 — Bineînţeles că nu asta a gândit şi nu are rost să vă
9 certaţi.
10 — Eu nu mă cert, mormăi Adrian. Iartă-mă, Tiţi, dacă
11 te-am supărat… Pur şi simplu, mi-am exprimat o
12 nedumerire.
13 — Acum, că m-aţi pus la stâlpul infamiei – un plâns
14 nervos îi strangula cuvintele – nu mai am cuvinte. Nici eu nu
15 ştiu ce mi-a venit. A fost aşa, ca un impuls, ca… un joc.
16 Eram singură, mă plictiseam… Am crezut, mi-am închipuit
17 că ar fi o surpriză drăguţă. Şi pentru ea, vreau să zic Bella, şi
18 pentru voi. Nu m-am gândit la nimic rău…
19 Înduioşată, Alina o mângâie pe păr:
20 — Eşti o scumpă şi Adi un răutăcios, sunt sigură că-i pare
21 rău.
22 După plâns nervos, Lucreţia se simţi asediată de un râs
23 isteric. Situaţia i se părea de un comic, de un ridicol
24 monumental. Venise aici să dea în vileag o impostoare sau
25 măcar să se lămurească cum stau lucrurile şi dintr-o dată,
26 totul se răstoarnă, poziţiile se inversează şi ea devine o
27 intrigantă păcătoasă, în cel mai bun caz o idioată nebună
28 care n-are ce face şi îşi bagă nasul în rosturile oamenilor.
29 — Mie-mi pare cel mai rău, suspină, poate era mai bine să
30 nu vă fi spus nimic, dar am fost prea surprinsă să aflu că nu
31 există nici o Bella, nici adresa, nici numărul de telefon! Nu
32 m-am putut abţine să nu vă informez şi pe voi.
33 Alina începu să se joace cu o şuviţă de păr, spiralând-o pe
34 deget:
35 — Azi-noapte am visat – o luă razna, sărind la altceva – am
36 visat că eram pe malul mării şi culegeam scoici. Una era cu
37 adevărat minunată, de un roz sidefiu şi la mijloc avea o perlă.
38 Nu pot să vă spun cât de fericită m-am simţit…
-292-
1
1 Lucreţia, neobişnuită cu piruetele din capul Alinei, holbă
2 ochii. „E smintită şi Adrian pare că nici nu observă! Ce
3 legătură au scoicile cu faptul că Bella nu există pe harta
4 lumii?!“
5 Alina continuă netulburată:
6 — Rozul a fost culoarea preferată a Bellei de când era
7 mică. La balul de absolvire a liceului, şi-a făcut o rochie de
8 tafta trandafirie… E într-adevăr ciudat. Parcă nu-mi vine a
9 crede că s-a mutat fără să mă anunţe şi pe mine. Poate n-ai
10 înţeles tu bine…
11 — Vorbesc engleza curent, se mulţumi Lucreţia să
12 precizeze. N-aveţi decât să încercaţi şi voi.
13 — O voi suna chiar azi. Tu ce părere ai, Adi?
14 — Trebuie să fie o încurcătură la mijloc. Bineînţeles că o
15 vom suna.
16 Se simţea cumplit de plictisit, investigaţiile soră-sii,
17 neavenite şi de prost-gust, îl enervau şi îi păsa de adresa
18 Bellei ca de babuinul Costică de la Grădina Zoologică!
19 Alina îşi însoţi cumnata până la uşă, ţinând-o de braţ ca
20 pe o invalidă şi consolând-o duios. Nu trebuia să se supere
21 pe Adrian, nici prin minte nu-i trecea cât de mult o iubeşte,
22 aşa e el dimineaţa când se trezeşte, mai prost dispus, să vină
23 să-i vadă mai des, amândoi sunt fericiţi când o văd…
24 Lucreţia îi părăsi descumpănită, apăsată de un neplăcut
25 sentiment de autonemulţumire.
26
27 — Eu m-aş mai culca puţin, spuse Adrian întinzându-se
28 cu chef şi pârâit de oase. Deşteapta asta de soră-mea ne-a
29 sculat de pomană. E o femeie admirabilă, ţi-o spun eu, o
30 inimă de aur, dar pisăloagă. Ăsta a fost păcatul ei de când o
31 ştiu.
32 — Poţi fi mai îngăduitor cu ea, îl dojeni Alina îndreptându-
33 i şuviţa de pe frunte. Nu merită să fii scârbos, aşa cum ai fost
34 azi, te iubeşte atât de mult!
35 — Aş fi preferat să ne iubească pe amândoi, o scăpă
36 Adrian, regretând pe loc că nu se cenzurase.
37 Alina îşi ridică privirea senină, dilatată de uimire:
38 — Dar Lucreţia mă iubeşte şi pe mine!
-293-
1 Copleşit de atâta naivitate, Adrian o strânse în braţe.
2 „Doamne, păstrează-mi-o aşa, nealterată, cu suflet de copil!
3 Dă Doamne să nu îmbătrânească niciodată…“
4 Peste un sfert de ceas, dormea cu gazeta căzută peste
5 obraz. Alina urcă la volanul Toyotei şi plecă în oraş.
6
7
8 ***
9
10 După ce maică-sa îi relată la telefon că se interesase de el
11 un pitic, un soi de monstru à la Cocoşatul de la Notre Dame,
12 fără a pomeni nimic însă despre „acutele“ vizitei – lovituri şi
13 zgâlţâială – Gogu conchise că trebuie să-şi schimbe strategia.
14 Era luat în colimator de doi adversari redutabili, Poliţia şi
15 Iordache – un fanatic sângeros şi de care se temea cel mai
16 mult. Nu-l mira amănuntul că descoperise adresa maică-sii.
17 Piticul era abil, perseverent şi avea mercenari la dispoziţie,
18 pentru orice fel de servicii. Îi mai şi plăcea să se simtă
19 atotputernic, iar unul din mijloacele cele mai eficiente de a-i
20 stăpâni pe oameni e să le stăpâneşti secretele. Ştia probabil
21 de mult, înainte ca relaţiile lor să se deterioreze, unde se
22 ascundea Maria Tăutu.
23 „De aş avea faţa Omului lui Wells şi paşi de pisică, m-aş
24 descurca binişor“, zâmbi deplasându-se spre locuinţa lui
25 Pavelescu. În mod normal, ar fi putut ajunge la boss în mai
26 puţin de un sfert de oră, dar buclele, ocolişurile,
27 „răzgândirile“ de itinerar menite să-l descotorosească de
28 eventuali filatori, îi luară aproape un ceas.
29 Pavelescu nu era acasă, dar nici nu se aştepta să-l
30 găsească. Deschise cu cheia de rezervă „original“ ascunsă pe
31 canatul superior al uşii; patronul nu se temea de hoţi, fiind
32 lipsit de patrimoniu, după cum se exprima el însuşi. După ce
33 se împiedică, gata să cadă, de o pereche de pantofi lăsaţi
34 chiar în mijlocul vestibulului întunecat, Gogu dădu drumul
35 la radio şi începu să se distreze, inventariind „mizeria“
36 bossului. Şi era mizerie, nu jucărie, râse, strivind sub talpă
37 câţiva gândaci roşii care se căţărau pe o coajă de măr
38 abandonată lângă pat, alături de o scrumieră plină ochi de
-294-
1
1 mucuri. În bucătărie renunţă să mai intre pentru că
2 realmente nu avea pe unde păşi. Oale, ibrice, crătiţi, farfurii,
3 cutii de conserve, ambalaje, coji de ouă, tot ce avea omul în
4 dotare se înşirau peste tot, acoperind şi cimentul. Tabloul era
5 foarte asemănător cu ceea ce găsise la ei acasă, când se
6 întorsese din străinătate, şi se gândi mulţumit că cel puţin
7 din punctul de vedere al unei locuinţe decente făcuse tot ce
8 se putea pentru Maria Tăutu.
9 Se uită la ceas. Douăsprezece. Era ora la care Pavelescu,
10 atunci când programul i-o îngăduie, se întorcea acasă să ia o
11 gustare şi să tragă un pui de somn. Era un tip matinal care
12 se scula de la patru dimineaţa, aşa că spre prânz simţea
13 nevoia unei sieste. Nu mai mult de două ceasuri, după care o
14 lua iar creanga prin târg. În aşteptare, Gogu se aşeză pe
15 singurul fotoliu valid, adică rămas pe picioarele lui, fără
16 înlocuitori de cărămidă sau cărţi groase, dar şi acesta jerpelit
17 şi cu arcurile desfundate. În faţă, pe o ladă care venise
18 cândva cu portocale din Cypru, se afla televizorul, iar pe o
19 alta, acoperită cu o cârpă roşie, câteva cărţi. Ia să vedem ce
20 citeşte jupân Titi Pavelescu! şi răsfiră teancul: Pleşu – Limba
21 Păsărilor, Napoleon – bineînţeles! şi bineînţeles, ferfeniţă şi
22 plin de sublinieri şi adnotări, de Tarle, Sandra Brown, Poveşti
23 pentru copii, la ore târzii…
24 — ’Geaba, nene, exclamă, nu eşti matale în toate minţile!…
25 — Cu mine vorbeai?
26 Gogu tresări, apoi începu să râdă. Din spatele unei pungi
27 cu merinde, răsăreau doar ochii şi chelia guguiată a lui
28 Pavelescu.
29 — Te-am speriat?
30 — N-oi fi eu mare mahăr la FBI, râse bossul, dar cât un şef
31 de post la Tupilaţii Veseli, tot fac! Nu te aşteaptă gangsterii
32 cu radioul deschis. Başca uşa neforţată, mi-am închipuit eu
33 că tu trebuie să fii!
34 Se debarasă de pungă, abandonând-o drept în mijlocul
35 patului. Gogu se interesă, hlizindu-se:
36 — Nu ţi-e teamă că se murdăreşte?
37 — Cine? se miră Pavelescu, aşternutul?
38 — Nu, pachetul. Auzi, dacă se prind ăştia din bloc de unde
-295-
1 le vin gândacii, te linşează! Dacă-ţi mai văd şi aşternutul,
2 zice că dormi încălţat.
3 — Presupun că m-ai deranjat pentru chestiuni mai
4 interesante.
5 Gogu îşi schimbă poziţia nonşalantă, adaptând-o instinctiv
6 tonului devenit dintr-o dată serios.
7 — Sică ţine morţiş să-mi smulgă potcoavele. Aş zice că
8 moare de nerăbdare s-o facă.
9 Pavelescu îşi ridică interogativ sprâncenele:
10 — A intervenit ceva ce eu nu ştiu?
11 — Mă caută peste tot. A fost până şi la o veche gazdă,
12 minţi, nevrând să vorbească despre maică-sa.
13 — Cu ce schimbă asta situaţia?
14 — Schimbă strategia sau cel puţin aşa zic eu c-ar fi bine.
15 Sică mă caută, dar în acelaşi timp, probabil că mă şi
16 aşteaptă.
17 — Crezi?
18 — Sunt convins. Ne cunoaştem de mulţi ani şi ştim unul
19 despre celălalt cum gândeşte. Eu sunt un curios de felul
20 meu, el este un viclean. Sunt convins că şi-a luat toate
21 măsurile pentru a-mi asigura o primire dintre cele mai…
22 solemne!
23 — Te Deum?
24 — Bineînţeles că nu nuntă, baloane colorate şi o naşă
25 transpirată.
26 — Vrei să renunţăm?
27 Gogu clătină hotărât din cap:
28 — În nici un caz. Schimbăm doar ora vizitei. Pariez pe ce
29 vrei că piticul mă aşteaptă noaptea, aşa cum se petrec de
30 obicei lucrurile în filme. În vederea unui meci în nocturnă, a
31 luat măsuri extraordinare, a mobilizat toate forţele de care
32 dispune, umane şi tehnice, oameni, câini, sisteme de alarmă
33 ca să mă împiedice să pătrund în zona interzisă şi să pună
34 mâna pe mine.
35 Ochii frumoşi ai bossului se îngustară.
36 — E ceva în ce spui tu. Şi atunci, când vrei să descindem?
37 La lunch!
38 — Eşti pe aproape. Cred că între trei şi patru după-amiază
-296-
1
1 ar fi momentul cel mai propice. La ora asta, Sică e încă la
2 Bucureşti, iar nevastă-sa la coafor, unde se piaptănă zilnic
3 înainte de a se duce la club. În casă rămâne doar menajera,
4 iar pe afară Gheorghe, un soi de vătaf, cam slab de minte.
5 — Logic, cu excepţia unui amănunt. Cui i-e frică de glonţ,
6 n-o face cu orar, ăla se păzeşte zi şi noapte. Nu-mi spune mie
7 că piticul ridică ziduri de cetate când răsare Luna, pentru ca
8 în zori, să deschidă uşile vraişte!
9 — Nu vraişte, dar mai puţin zăvorâte. Şi vigilenţa e mai
10 mioapă la lumina soarelui, şi represaliile mai discrete,
11 temând eventuali martori.
12 Pavelescu se frecă gânditor la rădăcina nasului:
13 — E banal ce spun, dar nu trebuie să ne lăsăm influenţaţi
14 de filme. O facem inconştient.
15 — Lasă-mă, nene, cu filmele!…
16 Se ridică în picioare, dând să se plimbe agitat prin odaie,
17 dar parchetul fiind prea „mobilat“, renunţă.
18 — …N-am televizor, şi n-am mai fost la cinema dintr-a
19 zecea, când am chiulit de la şcoală s-o văd pe Ursula
20 Andreass în nu ştiu ce rahat de film. Eu vorbesc pe bune, şi
21 pe logică.
22 — Extraordinar! exclamă bossul ridicându-se brusc şi
23 încercând să prindă sub talpă o gânganie. Acum am şi
24 ploşniţe!
25 Gogu îşi săltă picioarele speriat peste braţul fotoliului:
26 — Eşti nebun?! Astea se iau!
27 — Mie-mi spui? şi privi satisfăcut pata întunecată lăsată
28 de insecta strivită. N-am pomenit încă un bloc atât de
29 murdar, oameni atât de jegoşi!
30 — Unde pe matale te cheamă Titi Detergent… Las-o baltă,
31 jupâne! Aici în casă nici formolul n-ajută, ca să faci curat,
32 trebuie să dai foc înainte… Ei, te-ai hotărât? Ce facem? Eu,
33 repet, mă duc oricum. Cu sau fără matale.
34 — În definitiv, ce căutăm? Ce crezi că am putea găsi?
35 — Nu ştiu exact, dar ceva găsim. Vreau să intru în biroul
36 lui…
37 Pavelescu se cutremură, apoi oftă adânc:
38 — Încredinţat sunt, Doamne, că ratez una din marile
-297-
1 ocazii ale vieţii mele de a nu comite o uriaşă dobitocie, dar nu
2 mă pot abţine. Mergem împreună, flăcăule!
3 „Tu l’as voulu, George Dandin!“, ar fi conchis Maria Tăutu.
4 Cum fecioru-său nu-şi bătuse capul niciodată cu marele
5 Molière, considerând că Marele Tăutu ajunge pentru o
6 singură familie, se mulţumi să ridice degetul gros:
7 — OK, jupâne! Până să demarăm, ar mai fi circa trei
8 ceasuri. Dacă nu te deranjez, aş face pe loc repaus aici, ca să
9 nu-mi mai bat capul cu filatorii.
10 — Ai dreptate, e mai prudent, dacă vrei poţi să te întinzi.
11 — Unde?! se holbă Gogu. Ai hamac?
12 — Hm, te crezi acasă la Robinson Crusoe?
13 — Nu, acasă la Titi Dosia! Singurul loc unde nu mi-ar fi
14 teamă că mă ajung lighioanele e sub tavan. Lilieci încă n-am
15 văzut.
16 — Roagă-te lui Dumnezeu să nu vedem stele verzi!
17
18
19 ***
20
21 Gogu ştia ce vorbeşte afirmând că Sică dispune de relaţii
22 importante, în cele mai neaşteptate sectoare. În mare,
23 oamenii cu relaţii sunt de trei categorii: simpaticii (prin
24 simpla prezenţă dobândesc câştig de cauză chiar înainte de a
25 deschide gura), franzelarii (cei cu bani) şi colecţionarii de
26 dosare, indivizi care adună informaţii bune pentru zile rele,
27 pe şleau spus, şantajiştii. Sică nu era un simpatic,
28 situându-se chiar la polul opus al noţiunii, în schimb, se
29 încadra degajat în a doua categorie şi preponderent în cea
30 din urmă. Astfel, una din victimele sale, ofiţer de poliţie, îl
31 informase că în dosarul Yvonei figura şi era căutat un
32 misterios Domn S. către care aceasta se îndrepta înainte de a
33 dispărea fără urmă. Luat la întrebări, Pavelescu reuşise să se
34 eschiveze, declarând, în conformitate cu realitatea de altfel,
35 că nu-l cunoaşte pe S. şi nu ţine evidenţa prietenilor
36 asistentului său. Scăpase uşor pentru că în jurnal Yvona
37 precizase că întâlnirea cu domnul S. fusese intermediată de
38 Gogu. Astfel, atenţia poliţiei se concentrase asupra numitului
-298-
1
1 Gheorghe Tăutu, dat în urmărire generală pe ţară.
2 „Îl caută şi-l vor găsi“, pronostica piticul. „Important e să-l
3 găsesc eu înaintea lor.“ N-avea încredere în Gogu, în
4 capacitatea lui de a rezista unui interogatoriu dur şi nici în
5 devotamentul lui. Nu l-ar fi trădat în mod gratuit, nu l-ar fi
6 denunţat în mod benevol, dar strâns cu uşa, ar fi clacat de la
7 prima încercare de intimidare. Iar Gogu, chiar dacă nu ştia
8 totul despre Sică, ştia suficient totuşi pentru a-i crea
9 probleme mari.
10 Odinioară, încercase să şi-l apropie, să şi-l facă ucenic.
11 Când îl cunoscuse, la piersicăria din Mangalia, îl
12 impresionase pozitiv. Apreciase curajul băiatului de a-şi lua
13 lumea în cap, fugind de acasă, determinarea mai puţin
14 comună la vârsta lui în urmărirea unui ţel precis, faptul că
15 nu cedase tentaţiilor vulgare ale primelor ceasuri de libertate
16 – baruri, cocote, furtişaguri. În consecinţă, îi înlesnise fuga,
17 iar la întoarcerea în ţară îl ajutase substanţial până îşi găsise
18 un rost. Din păcate – era punctul de vedere al piticului —
19 Gogu evoluase sub aşteptări. Nu mai tindea către
20 extraordinar, ambiţia lui se topea la flacăra molcuţă a unor
21 molcuţe aspiraţii de molcuţ trai mic burghez, avea o morală
22 măruntă de dactilografă cumsecade de la care nu înţelegea
23 să se abată, indiferent de măreţia unui ţel aparent ticălos,
24 dar profund moral în esenţa lui, nu era suficient de serios,
25 prin asta înţelegându-se grav. Imaginea lui despre existenţă
26 nu era patetică, lipsindu-i cu desăvârşire vocaţia pentru
27 fanatism. Or, Iordache avea nevoie de fanatici pentru turma
28 lui şi de superfanatici din care să-şi aleagă oamenii de
29 încredere.
30 Trăgând linia, Sică îl înscria pe Gogu la rubrica rateuri
31 personale, „uite unul asupra căruia m-am înşelat, care m-a
32 dezamăgit“, şi parcă pe undeva îi purta pică, socotindu-l un
33 afront la adresa lui. Păstrase totuşi legătura, apelând la el
34 pentru unele servicii, Gogu dovedindu-se util în unele
35 „lucrări“ care presupuneau abilitate şi mobilitate. La rândul
36 lui, Gogu simţise că Sică „nu mai punea suflet“, că
37 raporturile dintre ei deveneau tot mai seci, intuind chiar şi
38 faptul că-l dezamăgise. Cum însă, şi de ce, asta n-o mai ştia,
-299-
1 iar piticul nu era genul de persoană pe care s-o abordezi
2 frontal şi la sentiment – „de ce nu mă mai iubeşti, nene?“
3 Toate acestea i le explică pe îndelete Lianei. Întâi, că
4 obişnuia să se sfătuiască cu nevastă-sa în absolut toate
5 problemele, apoi ca s-o convingă de necesitatea suprimării lui
6 Gogu. Deşi dură şi rece, aspră cu „pensionarele“ ei pe care le
7 teroriza, când era vorba despre crimă, făcea paşi îndărăt. Nu
8 din scrupule creştin umanitare, ci dintr-un calcul devenit
9 axiomă: „Poţi scăpa din orice şi de orice, în afară de crimă.
10 Mai devreme sau mai târziu, leşurile sau ceea ce au fost
11 odinioară sufletele lor (plastic le imagina sub forma unor
12 nouraşi umplând văzduhul) vorbesc.“
13 Se afirmă în mod curent că suferinţa înnobilează cugetele,
14 mulţi, dimpotrivă, susţin că pietrifică. E vorba probabil tot
15 despre materialul originar, soiul de om care se înfruntă cu
16 caznele. În ce o privea pe Liana, până a nu-l întâlni pe pitic,
17 fusese ferm încredinţată că nu există dragoste pe lume. Ce
18 vedeai la teatru, în filme sau citeai prin cărţi erau basme
19 pentru adulţi, născociri frumoase ori întâmplări rare şi
20 fericite, hărăzite unor privilegiaţi ai sorţii. Se născuse într-un
21 sat din Vlaşca. Tatăl, Pantelimon, era ceferist, acar, mama
22 lucra la CAP. Pantelimon venea doar de două ori pe
23 săptămână acasă, de-ajuns însă să umple ograda de copii:
24 nouă suflete, Liana fiind prima născută şi, aşa cum se
25 întâmplă în familiile sărace, servitoare alături de mamă,
26 slugărindu-i pe toţi ceilalţi. Când, destul de curând,
27 descoperi infirmitatea fetei, ceferistul îşi frânse nevasta în
28 bătaie, schilodind-o pe toată viaţa. Un animal, o bestie de
29 care Liana îşi amintea plină de ură. Se aşeza singur la masă
30 şi după ce alegea şi se sătura cu ce era mai bun, găsind aici
31 un corespondent în Marele Tăutu, aveau şi ceilalţi dreptul să
32 se bată pe resturi. Nu-i iubea pe nici unul din copii, dar
33 împotriva Lianei avea un resentiment aparte. N-o scotea din
34 oaie surdă, ruşinea familiei şi fetiţa învăţă de mică să i se
35 ferească din cale. Se simţea incapabil ca, doar zărind-o, să
36 n-o pocnească sau să n-arunce cu ceva după ea. Mama,
37 abrutizată, copleşită de o gospodărie trudnică, şi în cele din
38 urmă indiferentă, n-o ajuta cu nimic. Liana ştia că ar fi fost
-300-
1
1 fericită dacă într-o bună zi ar fi constatat că a murit. La o
2 urmă, rămâneau opt, şi tot erau prea mulţi. Cel puţin,
3 scăpau de belea, de ruşinea care devenise a întregului sat.
4 Fraţii gândeau la fel, se jenau cu sora lor şi dacă o întâlneau
5 dincolo de gardul ogrăzii se prefăceau că n-o văd. Dar parcă
6 făcându-le în ciudă, deşi asuprită, bătută şi cel mai adesea
7 nemâncată, fata se înălţa mai voinică şi mai frumoasă decât
8 toţi ceilalţi fraţi. Când împlini doisprezece ani, la insistenţele
9 medicului din sat, consimţiră s-o lase să meargă la şcoala de
10 hipoacuzi din Ploieşti. Pantelimon se închinase cu amândouă
11 mâinile de vestea prea bucuroasă, iar nevastă-sa care se
12 codise – pierdea o slugă vrednică – nu i se putuse împotrivi.
13 Liana părăsise casa părintească fără să întoarcă măcar
14 capul. Pleca desculţă, într-o flanea ruptă de-a lui taică-său
15 care-i venea până la genunchi, ca o rochie, şi o legăturică de
16 cârpă în care mama îi pusese o pară.
17 Pierdu orice legătură cu familia. Nimeni nu se mai interesă
18 de Liana, şi ani în şir se delectă înainte de a adormi pe patul
19 de la cămin imaginând dulci răzbunări. A fost singurul mod
20 şi prilej de a-şi evoca părinţii şi fraţii. Peste ani, strălucitoare
21 şi elegantă, descinse în sat într-un Ferrari decapotabil (ar fi
22 impresionat şi cu o Dacie) la volanul căruia se afla un şofer
23 impecabil, cu uniformă şi şapcă. Feţele stupefiate, ochii
24 căscaţi de admiraţie şi pizmă, lăcomia, tulburarea în faţa
25 „unei cocoane aşa de mari, nici n-ai zice că-i Lenuţa
26 noastră“, picioarele goale, dinţii neîngrijiţi, zdrenţele de pe ei,
27 mâinile devastate de muncă, zidurile casei prăbuşite într-un
28 genunchi – nu-i scăpă nici un amănunt de mizerie – umplură
29 de satisfacţie grasă cea mai fericită zi din viaţa ei!
30 Pantelimon, nevenindu-i să-şi creadă ochilor, tot cu vechea
31 ură viscerală o întâmpină:
32 — Dacă ştiam că te cocoţi aşa de sus, doar moartă îţi
33 dădeam drumul.
34 Maică-sa, la fel de pizmaşă, completase ipocrită:
35 — Poate că era mai bine, nu te-ai fi înstrăinat de noi.
36 Liana izbucnise într-un hohot de râs gâjâit. Le întoarse
37 spatele, azvârlindu-le în batjocură, peste umăr, o monedă de
38 100 de lei. Urcase apoi în maşină, care demară în trombă.
-301-
1 Inima îi plesnea de mulţumire, petrecuse o zi de neuitat.
2
3 — De ce crezi tu că o să vină aici?
4 Piticul rânji, descoperindu-şi dantura extraordinară:
5 — Îl trage aţa. E curios ca o mahalagioaică, dar peste asta
6 vrea să ştie ce s-a întâmplat cu prăpădita aia de Yvona. Cât
7 ar fi el de nătâng îşi dă seama că dacă e ceva de aflat, atunci
8 aici e locul.
9 Liana oftă, netezindu-şi piepţii bluzei proaspete.
10 — Yvona! De la ea ni se trag toate necazurile! Parcă am
11 avut o presimţire, de astă-vară tot într-o frică trăiesc. Şi
12 măcar de am şti…
13 Sică îi strânse braţul de parcă ar fi vrut să-i transmită o
14 parte din încrederea şi forţa lui:
15 — Nu trebuie să-ţi fie frică. Trăim sub semnul Marelui
16 Semn şi toate câte s-au întâmplat la porunca lui s-au fost
17 săvârşit. Să ne lăsăm pe seama Ocrotitorului care va şti să
18 abată piaza cea rea din calea supuşilor săi.
19 — Amen, gâjâi Liana şi îi sărută mâna cu smerenie.
20 — Aşa, fată scumpă. Să-i porunceşti lui Nuţi mâncare de
21 post, cu dezlegare la ulei şi vin. Ne aşteaptă o zi grea… Du-te
22 de te îmbracă.
23 Liana îşi ridică privirea:
24 — Chiar trebuie să mă duc la club? Credeam că azi…
25 — Trebuie. E nevoie de un ochi şi acolo. Pe la zece însă, să
26 fii acasă, rămâne Viky în program normal.
27 — Nu înţeleg. Ţi-era teamă că vine Gogu.
28 Glasul piticului se înăspri:
29 — Nu mi-e teamă de nimeni în afară de Marele Semn.
30 — Iartă-mă, făcu umilă Liana. Voiam să spun…
31 — Te-am înţeles. Plecăm împreună, mai am şi eu o
32 problemă de rezolvat, voi lipsi câteva ore.
33 Femeia îşi frânse degetele. Doar îngrijorarea pe care o
34 simţea înfiptă în inimă şi stomac o ajută să îndrăznească:
35 — Ce ne facem dacă totuşi Gogu vine în lipsa noastră?
36 Sică râse rău, cu buzele lipite:
37 — Fii liniştită. Gogu-i un şmecher, dar nimic mai mult. O
38 cârtiţă laşă şi neghioabă. Astea dobândesc curaj noaptea,
-302-
1
1 sub coviltir de întuneric, când, vezi Doamne, toată lumea
2 doarme.
3 Liana îi căzu la genunchi, agăţându-i-se de pantaloni:
4 — N-am linişte, Sică. Te rog să rămânem astăzi acasă.
5 Amândoi.
6 Piticul îşi îngropă degetele în părul bogat al femeii:
7 — Imposibil, iubita mea, tu ştii că nu-ţi refuz nimic,
8 niciodată. Problema de azi însă e vitală şi nu suferă amânare.
9 De un lucru te pot asigura. Indiferent de ora la care are de
10 gând să ne viziteze, va fi primit cum merită.
11 — A! răsuflă Liana uşurată. Ai mobilizat băieţii. De ce nu
12 spui aşa?
13 — N-am mobilizat pe nimeni. Orice ar face, prietenul Gogu
14 nu scapă de cuşca leilor!
15 Aici, se înşela.
16
17
18 ***
19
20 Când miros de cafea proaspătă, slănină şi cârnaţi prăjiţi
21 asmuţi nările lui Gogu, acesta îşi închipui că doar aţipise. De
22 fapt, dormise ţeapăn aproape trei ore. Pavelescu, convins că-l
23 trezeşte, îi plimbă pe sub nas tingirea cu „cochonnaille“:
24 — Deşteptarea! Luăm o gustare şi pe cai!
25 Gogu ar fi mâncat ceva, dar amintindu-şi peisajul
26 bucătăriei, refuză hotărât:
27 — Nu mi-e foame…
28 În aceeaşi clipă, începu să râdă. Nu-l văzuse încă pe boss,
29 în adidaşi, trening şi şepcuţă de jocheu.
30 — Te pregăteşti pentru o partidă de jogging?
31 — Dar nici de dans. Ne avântăm într-o acţiune periculoasă
32 şi nu ştim în ce condiţii se va desfăşura…
33 Simţind că-şi pregăteşte terenul, Gogu i-o luă înainte:
34 — Aşa, tăticu’, ia trage-i matale acum un citat din Cezarul
35 Francez.
36 — „Domnilor, aş prefera să vă văd în cizme, în pinteni şi
37 cu săbii, aşa cum erau înaintaşii dumneavoastră, când
38 aşteptau pe tătari sau cazaci!“ Astfel s-a adresat Împăratul
-303-
1 împopoţonaţilor leşi conduşi de episcopul de Poznan,
2 Gorzevski, când aceştia îl întâmpinau în leat 1812, luna mai,
3 a douăzeci şi opta zi!
4 — Foarte frumos, totuşi nu înţeleg de ce te-ai îmbrăcat ca
5 la picnic! Te aştepţi să escaladăm munţii? Să pescuim?
6 Pavelescu dădu din umeri. De fapt, trăia cu sentimentul că
7 pleacă într-o expediţie, intuind nedesluşit accidente pe
8 parcursul itinerarului, obstacole fizice de genul garduri de
9 escaladat, o reţea subterană de canale, fragmente de teren
10 străbătute târâş, şanţuri cu apă la care Gogu, dacă ar fi ştiut
11 ce-i trece prin minte, ar fi adăugat aşa, pentru desăvârşirea
12 ansamblului, şi un pont-lèvis. Or, un asemenea scenariu
13 presupunea din capul locului un echipament special,
14 excluzând cravata şi pantalonii cu dungă.
15 Înainte de plecare, Pavelescu se închină lung şi lat spre
16 răsărit adăugând:
17 — Gogule, dacă mi se întâmplă ceva, testamentul meu…
18 Lunganul i-o reteză scurt:
19 — Nene, dacă mă iei aşa, în bernă, prefer să mă duc
20 singur.
21 În interiorul lui însă, îl admira. Omuleţul cădea în izmene
22 de frică şi totuşi se avânta într-o aventură de al cărei peisaj
23 era străin ca un urs polar de deşertul Gobi şi la care nu-l
24 obliga nimeni.
25 — Testamentul meu, se încăpăţână Pavelescu, se află
26 depus la Notariatul sectorului 3.
27 — Ce-ai testat? Crivăţul desfundat, gândacii şi ploşniţele?
28 Ba parcă am mai zărit şi un ibric fără coadă. Şi mă faci pe
29 mine neserios, bodogăni, atârnându-şi de umăr sacul.
30 — Ghiozdanul ăla de ce-l mai cari după tine? Ce naiba ţii
31 acolo?
32 — Recuzita mea şcolară, rosti sec luând-o pe scări la vale.
33
34
35 ***
36
37 Gogu deschise portiera unui Volvo cafeniu, parcat în
38 spatele imobilului şi, în poziţia ţeapănă a şoferilor de casă
-304-
1
1 mare, văzuţi în filme, îl aşteptă să urce. Bossul făcu ochii
2 mari:
3 — Hm, ricană, nu-i prima oară c-o spun, cred că te plătesc
4 prea bine. Eu nu-mi permit asemenea sculă.
5 — Îţi închipui că am cumpărat-o din bacşişul pe care-l
6 primesc de la dumneata?
7 — Nu ştiu, se hlizi patronul, dar sunt sigur că din muncă
8 cinstită. Ce faci tu în timpul liber, Gogule?
9 — Sunt jefuitor de văduve, orfani şi morminte… Fii pe
10 pace, am închiriat-o. Doar nu era să ne ducem cu taxiul la
11 violat domicilii!… Un lucru trebuie să ne fie clar, patroane.
12 Acum ori niciodată!
14 — Că dacă avem bafta să ne băgăm nasul în afacerile lui
15 Sică, apăi să fim conştienţi şi responsabili că e pentru prima
16 şi ultima oară. Nu-i omul pe care să-l păcăleşti de două ori la
17 rând.
18 — Mai concret.
19 — Trebuie să obţinem tot ce se poate stoarce şi obţine în
20 circa două ceasuri, nu putem miza pe mai mult.
21 Pavelescu se interesă, poate pentru a zecea oară:
22 — Eşti sigur că în „complex“ se află doar menajera şi
23 grădinarul?
24 — În măsura în care n-au intervenit schimbări pe parcurs.
25 De personal, aşa cum ţi-am mai spus, mă ocup eu. Cel ştiut
26 şi cel inopinat. Matale nu faci decât să cauţi.
27 — Ce simplu!… Gogule, îţi spun dinainte ce am de gând.
28 Dat fiind că timpul nu ne permite o percheziţie serioasă, mă
29 voi concentra în primul rând asupra dormitorului, biroului şi
30 pivniţei. Sunt cele trei spaţii determinate unde oamenii îşi
31 îngroapă de obicei secretele. Ar mai fi şi grădina, dar asta nici
32 nu intră în discuţie. Doar Poliţia să înceapă s-o are cu
33 plugul! Să sperăm că Iordache nu se abate de la regulă.
34 Gogu râse încetişor, ca pentru el:
35 — Ştii, jupâne, se spune mereu că nu-i bine să-i consideri
36 pe alţii mai proşti decât pe tine. Cred că o greşeală la fel de
37 mare este să-i supradimensionezi, să faci din ei un fel de
38 Sperie-Lume, cărora nimeni nu le poate ţine piept. Cam asta
-305-
1 a reuşit piticul cu noi.
2 — Şi nu-i aşa?
3 — Nu. Ca dovadă că eşti aici. Am ajuns.
4 Oprise la marginea şoselei. La circa douăzeci de metri, în
5 pantă, începea liziera pădurii. În stânga, printre copaci, cu
6 cer greu de noiembrie apăsând asupra acoperişului din
7 olane, se ridica albă, cuminte şi prosperă, ferma lui Sică
8 Iordache. Părea pustie, ca mai toate gospodăriile ţărăneşti în
9 timpul zilei – nu se vedea ţipenie de om – munca
10 efectuându-se la câmp sau în spatele casei. Lui Pavelescu,
11 orăşean sadea, amănuntul i se păru bizar şi bănui o
12 capcană. Gogu, nici el mai rural, dar oarecum deprins cu
13 locurile, îl linişti:
14 — N-o să vezi niciodată animaţie pe aici. Chiar când sunt
15 amândoi acasă, tot pustiu pare.
16 Intrară degajat pe poartă, ca oameni de ai casei. Nu
17 comisesem încă nimic fraudulos, mai evoluau acoperiţi de
18 pretextul unei vizite între prieteni. Deşi aproape mort de
19 frică, bossul avu puterea să observe că piticul îşi rostuise o
20 locuinţă impozantă, cu adevărat frumoasă. Un ochi avizat
21 s-ar fi simţit desigur jignit de bâzdâgania ţâşnită în mijlocul
22 câmpului, o harababură de stiluri pompoasă şi costisitoare,
23 având ca dominantă ostentaţia şi o fioroasă lipsă de gust. Pe
24 Pavelescu însă îl încântară treptele de marmură străjuite de
25 urne cu flori, stâlpii „coloniali“ importaţi parcă din Georgia
26 sau Louisiana – foişorul, felinarele arăbeşti înfipte în stânga
27 şi în dreapta intrării.
28 Un bărbat mai degrabă vârstnic, bine clădit, cu o expresie
29 de posăcenie amară, şi o săpăligă în mână, se ivi de după
30 colţul casei. Era Gheorghe, vătaful, şi recunoscându-l pe
31 Gogu, mârâi un salut morocănos:
32 — Dumnealor – şi arătă vag cu capul spre ferestre – sunt
33 plecaţi. Încercaţi pe după-amiază, dar mai bine daţi un
34 telefon.
35 — Îmi pare rău, spuse Gogu, ridicând mâna pe
36 neaşteptate.
37 Bărbatul avu o mişcare de recul şi, înainte de a-şi da
38 seama ce se petrece cu el, primi în plin obraz jetul unui
-306-
1
1 spray. Se holbă, scăpând unealta din mână, apoi se mototoli
2 din genunchi şi căzu moale la pământ.
3 Bossul, nevenindu-i să-şi creadă ochilor, îngăimă
4 înspăimântat:
5 — Ce-a fost asta?
6 — Spray paralizant, n-ai mai auzit? Cum voiai să trecem
7 de namila asta? Cel puţin două ore suntem liniştiţi.
8 — Dar te-a recunoscut,..
9 — Ei şi? Sică oricum a dezgropat securea de război.
10 Chestia-i acum care pe care, iar eu nici măcar nu vreau să-l
11 omor… Hai să-l tragem pe Godzilla mai la umbră, să nu-l
12 vadă careva.
13 Atârna greu, dar reuşiră să-l camufleze cumva, în spatele
14 unui tufiş. Bossul care nu participase în viaţa lui la acte de
15 violenţă – în fond, era un omuleţ paşnic şi cumsecade,
16 zămislit pentru o existenţă înscrisă în aceiaşi parametri
17 modeşti, cu singurul cusur că nu suporta o slujbă de
18 funcţionar ţintuit opt ore pe zi – se întreba ce căuta el acolo,
19 în mijlocul câmpului, trăind impresia pertinentă că altcineva
20 se mişca în locul lui.
21 Aşa cum se întâmplă în mod obişnuit când cineva intră
22 într-o locuinţă în absenţa stăpânilor, Pavelescu avu senzaţia
23 că le percepe concret prezenţa. „Când pleci de acasă, rămâne,
24 laşi ceva din tine. Aroma, o intenţie, un gest întrerupt… Eu
25 parcă le simt răsuflarea în ceafă“, şi îşi promise că în viaţa
26 lui nu se va mai lăsa antrenat într-un asemenea demers.
27 Gogu, în schimb, stăpân pe el, părea la fel de stăpân şi în
28 casa piticului. Se îndreptă cu paşi siguri spre bucătărie,
29 strigând-o pe menajeră:
30 — Nuţi! Eşti pe aici?
31 Femeia le ieşi speriată în cale, ştergându-şi mâinile ude în
32 şorţ. Era tipic caraghioasă, semănând până la leit cu babele
33 din PIF: slabă ca o mătură, cocârjată, nas mare, paşi în
34 echer, basma şi o pisică pe urme, gura fără dinţi completând
35 poza. Ansamblul dădea caricatură.
36 — Domnii nu-s acasă.
37 — Nici nu-i nevoie, râse Gogu, aplicându-i acelaşi
38 tratament ca namilei, care în clipa aceea admira natura de
-307-
1 sub un tufiş… Şi-acum, jupâne, dă-i bici! De unde vrei să
2 începi?
3
4 Pavelescu preferă dormitorul, considerând a fi piesa care
5 ridica cele mai puţine probleme într-o percheziţie, căci
6 practic, asta făceau ei acum. Mobilă puţină, ce nu-i ascuns
7 sub saltea, se află în scrin sau în şifonier. Scotocind fără
8 menajamente – nu se mai punea problema să lucreze curat
9 înlăturând orice urmă, de vreme ce ambele părţi îşi
10 manifestaseră făţiş intenţiile belicoase – bossul se minuna
11 până la perplexitate de ordinea pedantă care caracteriza
12 fiecare palmă de loc. Doar în magazine mai văzuse el lenjerie
13 şi haine atât de îngrijit rânduite, obiectele din sertare
14 aranjate ca soldaţii la parade militare, aşternut atât de
15 proaspăt.
16 — Domnule, îi spuse lui Gogu care făcea un soi de navetă
17 între interiorul casei şi curte, îţi vine să crezi că-i expoziţie,
18 că de fapt aici nu trăieşte nimeni.
19 — Şi cum matale eşti mare gospodar, ştii ce vorbeşti, se
20 hlizi celălalt.
21 — Degeaba mă iei în balon! Nu zic că la mine-i rouă şi
22 spumă de ou, nici Napoleon nu le prea avea cu săpunul, dar
23 am mai fost şi eu pe la alţii, am mai intrat într-un hotel, pat
24 ca al ăstora n-am mai văzut!
25 Sertarele răvăşite îşi vomaseră conţinutul pe parchet şi
26 Gogu scociora cu vârful ghetei printre piesele de lingerie.
27 — A! exclamă dintr-o dată şi se aplecă ridicând un
28 ghemotoc de dantelă. În schimb, eu din asta am mai văzut.
29 Era o pereche de bikini diafani, de un alb sclipitor,
30 aromind puternic parfumul Lianei. Gogu îi desfăcu, căutând
31 interiorul.
32 — S-a întâmplat ceva? se sperie Pavelescu.
33 — Fii atent aici!
34 Bossul se holbă la textul scris cu carioca neagră pe
35 ţesătura imaculată: Te iubesc – 018 60 44 44.
36 — Ce chestie! suflă sufocat. Aceeaşi drăcovenie ai găsit-o şi
37 la Alina acasă, astă-primăvară.
38 — Aceeaşi, şi acelaşi număr. Îl ştiu pe dinafară.
-308-
1
1 — Tu înţelegi ceva?
2 — Nimic în afară de un singur lucru. Liana şi Alina au un
3 numitor comun, oricât de paradoxal ar părea. Două persoane
4 situate la poli opuşi, pe planete diferite, poartă sau cel puţin
5 au în inventar chiloţi identici.
6 Pavelescu îl dădu la o parte ca să poată ieşi:
7 — Dacă scăpăm vii de aici, avem timp să reflectăm. Hai să
8 terminăm mai repede, că mi-e frică de un infarct. Unde-i
9 biroul?
10
11 Era probabil cea mai impersonală dintre camere, cea mai
12 banală şi cea mai puţin folosită. Mobilă foarte scumpă, dar
13 tip, doi pereţi cu rafturi de cărţi, un calculator şi un scaun
14 pivotant. Pe masa de lucru a piticului, clasica fotografie
15 înrămată în argint „a soţiei“, Liana pozând într-un
16 trois-quarts provocator în care semăna cu Ava Gardner. În
17 sertarele biroului – nimicuri de papetărie (dar cât să deschizi
18 un magazin), facturi şi chitanţe curente, un dosar subţirel
19 conţinând certificatele de naştere şi cel de căsătorie ale
20 soţilor Iordache. Deşi nemulţumit de rezultatul demersului,
21 Pavelescu avea cel puţin convingerea că în birou nu există
22 tainiţe, seif camuflat ori, în spatele cărţilor, casete secrete.
23 Gogu părea să se îndoiască:
24 — Ai ciocănit pereţii?… Parchetul l-ai cercetat? Ţi-am mai
25 zis-o, a doua oară nu mai călcăm pe aici, trebuie să profităm
26 de ocazie.
27 — Dacă nu mă crezi, n-ai decât să verifici singur… Ce faci
28 cu celularul ăla? Aştepţi să te sune investitorii străini?
29 — Nu-i al meu, l-am confiscat de la Godzilla. Probabil că
30 Sică sună din când în când, ca să ştie ce se petrece în zonă.
31 Bossul se sperie:
32 — Ce faci, dacă sună?
33 — Am de ales, rânji Gogu, între a risca oferindu-i surpriza
34 unui glas străin care-i răspunde, sau a nu răspunde deloc.
35 — Lasă spiritele, ambele variante îl pun pe jăratic.
36 — Vom şti însă cât timp mai avem la dispoziţie. E miezul
37 zilei, trafic aglomerat, face minimum patruzeci de minute de
38 la Bucureşti până aici.
-309-
1 Bossul oftă:
2 — Am un singur dor! Să mă văd eu pe drumul viceversa.
3
4 O scară îngustă, în cochilie de melc, ducea din bucătărie
5 spre pivniţă. Pe aragaz, două oale clocoteau în draci. Amabil,
6 Gogu stinse focurile, explicând:
7 — De-ajuns că-i violăm domiciliul, barem să nu-i dea în
8 foc merindea.
9 — M-am convins, eşti nebun de-a binelea.
10 Pivniţa îi uimi pe amândoi. Începând cu poarta de cetate,
11 care neferecată, se deschise doar apăsând clanţa de fier
12 forjat.
13 — Nu ţi se pare anormal? se miră bossul. Prea e simplu
14 totul, prea sat fără câini, pentru un tip complicat ca
15 Iordache, care pe deasupra se mai şi aştepta la vizite
16 nedorite. Parcă nu-mi vine să intru.
17 Intră totuşi, dar în urma lui Gogu. Beciul se prezenta
18 măreţ, în primul rând ca dimensiuni, corespunzând întregii
19 suprafeţe a casei. Simultan, impresiona aspectul şi atmosfera
20 de grotă, lăcaş clandestin de adunare şi rugăciune de pe
21 vremea creştinismului primitiv, aşa cum îşi imaginase Gogu
22 respectivele spaţii, citind una din cărţile de căpătâi ale
23 maică-sii, Quo vadis. Desigur, n-avea nimic de a face cu un
24 beci obişnuit, depozit de obiecte ieşite din uz, dar pe care
25 nu-ţi vine să le arunci, lemne, conserve şi murături, sticle
26 goale. De-a lungul zidurilor se înşirau strane bisericeşti,
27 torţe, care aprinse dădeau probabil un efect impresionant,
28 găureau aceleaşi ziduri, aroma penetrantă de smirnă şi
29 tămâie devenea din primele clipe obsedantă, iar pe fundal se
30 înălţa un altar.
31 Gogu remarcă stupefiat:
32 — Chiar aşa plecat cu colindul nu-l credeam! Asta-i
33 biserică, neamule! Şi el pe post de Isus Cristos!
34 — Schizofrenic! suflă bossul, şi încă din ăia periculoşi, zici
35 că pe afară nu se vede…
36 O cruce neagră, uriaşă, săgetată la vârf de Semnul Marelui
37 Semn, domina fundalul pivniţei. Pe cruce, era răstignit un
38 basorelief cu trupul Mântuitorului, ca la crucifixurile
-310-
1
1 catolicilor dar chipul căznit aparţinea în mod neîndoielnic
2 piticului.
3 Gogu începu să râdă. Combinaţia îi amintea de trucul
4 folosit de fotografii din bâlciuri care te pozau în cele mai
5 falnice şi vajnice ipostaze. Puteai astfel călări pe Ducipal, sări
6 în Niagara, zbura cu o navă spaţială, sau să zburzi pe piscuri
7 de cocotieri precum Tarzan. În decorul cu belşug de vopsea şi
8 amănunte definitorii era practicată o gaură, capul
9 subiectului lipsind din aranjament. Îl băgai pe al tău, poza
10 era gata la minut, rămânea să scrii caligrafic pe verso „o
11 piedică în calea uitării“ şi s-o expediezi mândruţei.
12 Nici Sică nu ocolise efectele de bâlci – beculeţe aprinse
13 subliniau conturul crucii, mormane de flori artificiale, risipă
14 de bronz – vopsea, nu metal – întreg ansamblul izbutind,
15 chiar pentru Gogu şi patron care nu erau nişte rafinaţi, o
16 mostră de eminent prost gust. Şi totuşi, impresionant!
17 La picioarele altarului se afla o mică estradă, având în
18 mijloc o urnă nichelată de dimensiunile unei supiere. De o
19 parte şi de alta – urmând acelaşi model al simetriei – piticul
20 instalase câte un stativ cu lumânări, unele aprinse, altele nu,
21 ţinând seama de o regulă pe care doar el o ştia.
22 Cei doi se apropiară. Pavelescu, deşi topit de frică, mai găsi
23 totuşi puterea să fie prudent:
24 — Ar fi bine să vezi ce se întâmplă în curte. De aici, nu se
25 vede şi nu se aude nimic.
26 — Să văd chestia asta şi mă duc. Mor de curiozitate.
27 Urna era plină de bileţele, negre – cele mai multe – şi
28 câteva, roşii. Gogu deschise unul negru, la întâmplare, apoi
29 încă vreo două, încercând să înţeleagă despre ce-i vorba.
30 Răvaşele conţineau diferite nume de botez – Savin, Vlad,
31 Marin, Costea…
32 — Ăştia-s toţi morţi! suflă stupefiat. Pariez că-i aşa!
33 Bileţele negre, lumânări aprinse! După ce-i termină, le face
34 slujbe de pomenire! Jertfe pe altarul Marelui Semn.
35 Fantastic!
36 — Are şi o cameră video, spuse Pavelescu dârdâind. Uite-o
37 acolo, în stânga…
38 — Dă-o’n mă-sa, şi aşa ne-am lăsat semnătura peste tot!
-311-
1 Să vedem ce-i cu ăstelalte, roşii.
2 Luă primul bilet la îndemână şi-l deschise. Patru litere îi
3 arseră privirea: Gogu.
4 — Ai înţeles mişcarea, boss? Pe care i-a trăsnit, i-a trecut
5 pe bileţele negre, pe astea roşii – cei care vin la rând. Acum,
6 dacă tot suntem aici, să aflăm cine-s condamnaţii. Eu, unul,
7 în orice caz…
8 Rămase cu mâna în aer, întrerupt de un glas ca un tunet,
9 vibrând înfricoşător între zidurile de piatră:
10 — Când eu n-am fost, nimic n-a fost creat, ci veşnic tot, şi-n
11 veci voi fi durată, să lase orice speranţă cine a intrat!
12 Pavelescu tresări şi, gata să cadă, scoase un ţipăt de
13 pasăre.
14 — Acelaşi stil ieftin, încercă să râdă Gogu, dar nu apucă
15 să-şi ducă gândul până la capăt.
16 Pământul începu să se scufunde sub ei şi căzură în gol.
17
19 ***
20
21 „De ce nu-şi văd oamenii de treburile lor?!“ A mia oară,
22 aceeaşi întrebare retorică, acelaşi scrâşnet de dinţi. „De ce ţin
23 morţiş să-ţi facă un bine? Dacă ai un minim de bun-simţ sau
24 măcar diplomaţie cât şifonierul ăsta, mă întrebi dacă sunt de
25 acord sau nu cu binele dumitale! Poate că nu mă interesează,
26 poate că mie-mi place aşa cum stau din punct de vedere
27 psiho-socio-economico-amoro-geografico! Dacă mie îmi e
28 bine, ce-ţi mai pasă? Nu ţi-am cerut şi nu te-am rugat nimic,
29 atunci de ce nu mă excluzi din sfera preocupărilor dumitale?“
30 Era mânios Bistriţă pe Lucreţia şi, pentru că ţinea la ea,
31 aproape că-i venea să plângă. Cele mai mari necazuri,
32 conchise, ni le aduc totuşi oamenii cei mai dragi. Nu-i un
33 paradox, e chestia aia răsuflată cu iadul pavat de cele mai
34 bune intenţii. Iar suferinţele provocate de apropiaţi ne dor cel
35 mai tare.
36 În regulă, a suspectat-o pe Alina de la bun început. Din
37 devotament frăţesc – acceptăm şi asta – se apucă să
38 investigheze. Inelegant, dar e liberă să facă tot ce pofteşte.
-312-
1
1 Inacceptabil e că vine după aia să ne strice dispoziţia! Alina,
2 o mare doamnă, n-a dat nici un fel de importanţă
3 incidentului, când alta ar fi făcut un scandal până la cer şi ar
4 fi dat-o afară pe cumnată-sa, apucând-o de coc. Chestiunea
5 însă îl rodea pe el. Deşi ferm conştient că orice ar fi făcut
6 Alina, cât de reprobabil, era, în ce-l priveşte, dinainte iertat,
7 gândul i se întorcea mereu la prezumtiva minciună a fiinţei
8 adorate. De la bun început, se făcuse preş la picioarele ei, nu
9 o iscodise, nu solicitase nimic peste ceea ce Alina ar fi fost
10 dispusă să ofere, să mărturisească, să facă. De ce o
11 inventase atunci pe Bella, şi dintr-o dată realiză cu spaimă
12 că în sinea lui ştia că surioara din Noua Zeelandă nu există.
13 Şi dacă a minţit aici, posibil să fi minţit şi altă dată. Când?…
14 Când va minţi din nou?…
15 „Trebuie să beau ceva, să mă remontez.“
16 Remediul revenea din ce în ce mai des, înfigând o cută
17 între sprâncenele fine ale Alinei. Îşi cobora pleoapele rozalbe
18 ca interiorul scoicii peste privirea de Madonă şi îşi căuta ceva
19 de treabă. Abia aseară, cutezase să şoptească printre lacrimi:
20 „Adi, tu nu eşti fericit cu mine…“
21 O copleşise cu proteste, jurăminte şi sărutări. Acum însă
22 hotărî umplându-şi paharul cu coniac, era pentru ultima
23 dată. Va face apoi un duş, se va rade, va pune o cravată
24 luminoasă şi o va invita la o masă cu fructe de mare la
25 Delfin. Se vor simţi ca la început – era convins (după un
26 pahar plin ochi), va alunga pentru totdeauna din minte
27 prostiile Lucreţiei şi vor aştepta în linişte şi fericiţi naşterea
28 copilului.
29 Ridică receptorul. În general, nu răspundea – o făceau
30 menajera sau Alina –, dar acum, aparatul aflându-se chiar pe
31 bar, fusese un gest reflex.
32 — Casa Radulian?
33 Un glas de femeie, incert ca vârstă, cert educat.
34 — Da, confirmă Adrian.
35 — Pot vorbi cu Alina?
36 — Nu-i acasă momentan.
37 — Sunteţi Adrian, soţul ei?
38 — Da, făcu intrigat, cu cine vorbesc?
-313-
1 — N-am să vă spun, dar ascultaţi-mă bine, o fac spre
2 binele ei. Viaţa Alinei e în pericol. Credeţi-mă, nu-i o glumă.
3 Fugiţi! Fugiţi amândoi şi ascundeţi-vă! Plecaţi din Bucureşti!
4 — Doamnă!…
5 — Grăbiţi-vă, vă conjur! Dumnezeu să vă ajute.
6 Legătura se întrerupse. Adrian intră în panică. Indiferent
7 de starea lui de spirit, mai degrabă neguroasă, accentele de
8 sinceritate din glasul femeii îl convinseseră. Alina plecase la
9 cumpărături, ceea ce putea să dureze ore întregi. Unde s-o
10 caute?
11
12
13 ***
14
15 Cu fiecare clipă care trecea, ridul dintre sprâncenele
16 stufoase ale piticului se adâncea. „De ce dracu’ nu răspunde
17 dobitocul ăla?“ Nu răspundea nici Nuţi, la postul fix. Să se fi
18 îmbătat amândoi? N-o făceau niciodată în timpul zilei, şi mai
19 presus de toate, instinctul îi spunea că la fermă se petrec
20 lucruri grave. Stinse nervos ţigara în scrumiera de lângă
21 torpedou şi formă numărul lui Viky… Să lase totul baltă, să
22 închidă localul şi s-o ia pentru moment pe Liana la ea acasă.
23 Asta, până se va lămuri care-i situaţia la fermă. Dar nici
24 codoaşa nu răspundea, ceea ce se mai întâmplase însă,
25 pentru că nu-i plăcea să umble cu celularul după ea, „ca
26 papiţoii“, iar de telefon în general (mai existau trei în club, de
27 perete), fetele nu aveau voie să se atingă.
28 Din ce în ce mai îngrijorat, formă alt număr. De astă dată,
29 i se răspunse prompt şi Sică dispuse, scurt:
30 — A intervenit ceva urgent. Te descurci singur… Exclus!
31 Neapărat azi. Fii atent.
32 Intră în marche-arrière, viră la dreapta şi luă drumul
33 Mogoşoaiei.
34
35
36 ***
37
38 Dacă n-ar fi fost dimensiunile, şi aici considerabile, cei doi
-314-
1
1 s-ar fi putut crede într-o celulă de beton armat. Un pătrat
2 perfect (cu un orificiu de aerisire blindat de gratii aflat
3 imediat sub tavan), „mobilat“ cu o singură piesă, o cadă
4 metalică pe picioare scurte, de răţişoară, cum se mai
5 întâlnesc azi prin filme sau locuinţe foarte vechi. În ciuda
6 oberlichtului, mirosea pătrunzător şi fioros, până la greaţă, a
7 ceva neidentificabil; o miazmă grea, cleioasă, cu iz pregnant
8 de chimicale, te învăluia din prima clipă, ca o pătură
9 puturoasă.
10 Pavelescu, doborât, contempla cu dezastru peisajul:
11 — Doamne, Gogule, oftă, au nu ne era bine nouă în
12 birouaşul nostru modest, fără pretenţii, cu Mioara noastră,
13 cea de toate zilele, cu divorţurile şi adulterele noastre de
14 unde scoteam o jimblă albă? De ce ne-am încurcat noi cu
15 gangsterii? Ni se lehămeţise de somn dulce şi neîntors?
16 — Jupâne, nu eu te-am băgat în rahat, ai ales singur.
17 — Şi crezi că asta mă consolează?… Degeaba te zgâieşti la
18 ziduri. Nu mai apucăm noi să păşim pe iarbă verde, aici ne
19 lăsăm oasele!
20 Gogu, deşi serios îngrijorat, încercă să braveze. Dacă ar fi
21 fost singur, probabil că ar fi intrat în panică, dar aşa, avea pe
22 cineva faţă de care să se dea grande; prăbuşirea bossului îl
23 stimula.
24 — Orice intrare, filosofă, presupune şi o ieşire, chiar dacă-i
25 vorba despre aceeaşi uşă.
26 Pavelescu dădu din cap cu tristeţe:
27 — Caţără-te tu pe zid, fă cioc-cioc în trapă şi „Sesam,
28 deschide-te!“ N-a scăpat el, Napoleon, de la Sfânta Elena! Şi
29 ăla avea fani, nu jucărie!
30 — A scăpat însă el, Papillon, un ocnaş din Insula
31 Diavolului şi n-a studiat la Saint Cyr. Lasă-mă, nene, cu
32 bonapartismele!
33 — Eu te las, făcu obosit omuleţul… Ştii ce cred eu?
34 — Îm?
35 — Aici, unde suntem noi acuma, Iordache se debarasează
36 de cadavre. Le aruncă prin trapă, le bagă în cadă şi – guiţă
37 nervos – le pune sos deasupra.
38 — Sos?! Ce fel de sos?
-315-
1 — Acid sulfuric. Uite-te la mâzga aia cleioasă din cadă, la
2 mirosul ăsta scârbos…
3 Gogu simţi un fior alunecându-i pe şira spinării. Ceea ce
4 sugera bossul era cumplit, dar plauzibil.
5 — De ce dracu’ i-o fi omorând? Dacă ar fi să ne luăm după
6 bileţelele negre şi lumânările aprinse de la altar, are pe puţin
7 vreo cinşpe inşi la activ.
8 — Jertfe aduse Marelui Semn.
9 — Să fim serioşi! Îţi închipui că el crede în balivernele pe
10 care le predică?
11 Pavelescu îşi freca chelia, de-ai fi zis că vrea s-o facă să
12 lucească. Nervozitatea, starea de stres îi dădeau mâncărimi
13 oribile.
14 — Dacă l-ai fi auzit vorbind la miting, ai jura că-i fanatic.
15 Când ai de-a face cu demenţi, e greu de stabilit graniţa dintre
16 adevăr şi mistificare.
17 — Vorbind pe şleau, nenorocitul ăsta e un ucigaş în serie.
18 Pavelescu surâse amar:
19 — Oricum ai vorbi, şi oricum i-ai spune, tot aia e! Un killer
20 imprudent.
21 — La ce te referi?
22 — La panorama de aici, la tot circul ăsta! Cea mai banală
23 descindere a Poliţiei i-ar fi fatală.
24 — Se crede invulnerabil.
25 — Ca toţi nebunii, pentru că ăsta-i domnul Iordache, un
26 mare smintit, un criminal cu vocaţie, dar nu şi un
27 profesionist.
28 — Mă întreb cum îşi alege victimele. Există o raţiune, sau
29 le ia la întâmplare?
30 — Pe una din ele, Yvona, i-am oferit-o noi pe tavă. N-am
31 să-mi iert chestia asta niciodată.
32 Gogu se crispă, simţind un cârcel în inimă. Şi el avea
33 remuşcări, dar făcea parte din fericiţii al căror instinct de
34 conservare funcţionează prompt, găsind totdeauna motivaţii
35 suficiente pentru a-şi transfera propria culpă pe umerii
36 altora, sau şi mai simplu în încăpătoarea ogradă a
37 întâmplării.
38 — Nu ştim nimic precis despre Yvona! I-ai văzut numele
-316-
1
1 trecut pe vreun bileţel negru?
2 Bossul râse amar:
3 — Le-ai deschis pe toate? Aş paria greu că şi-a pontat şi ea
4 prezenţa în urna decedaţilor.
5 — Poate că nu te înşeli, dar ce să-ţi spun, boss? Nu ştiam
6 nici eu exact cum procedează piticul cu clienţii… Recunosc
7 că am fost superficial, trebuia să fiu mai informat înainte de
8 a-i trimite muşterii. Dar – îşi anestezie imediat convulsiile de
9 conştiinţă – parcă puteai să scoţi ceva de la pitic? Totu-i la el
10 secret, ocult şi machiavelic. Ca dovadă, când am încercat să-i
11 forţăm misterul, uite unde am ajuns… Nu mă asculţi, la ce te
12 gândeşti?
13 Omuleţul îşi întoarse spre el, privirea neagră, concentrată,
14 parcă arsă de febră:
15 — Chiar să nu existe nici o soluţie? Trebuie să găsim ceva
16 ca să scăpăm de aici!
17 Şi îşi roti din nou, poate pentru a suta oară, privirea prin
18 cubul de ciment. Dintr-o dată, încremeni cu ochii în tavan şi
19 mâna i se încleştă pe braţul lui Gogu. Trapa începuse să se
20 mişte, ridicându-se lent. Înţepeniseră de groază, nu
21 îndrăzneau nici să respire, îşi auzeau bătaia disperată a
22 inimilor. După câteva clipe, prin trapa deschisă alunecă o
23 scară de frânghie, aşa cum cei doi văzuseră doar la circ sau
24 pe corăbiile din filme.
25 — Fugiţi! şuieră o voce al cărei sex era greu de definit.
26 Grăbiţi-vă!
27
28 Abia când ajunseră la Săftica, Pavelescu îşi şterse obrazul
29 asudat de emoţie:
30 — Acum, încep să cred că am scăpat.
31 Gogu râse nervos, dar fericit:
32 — De un lucru sunt sigur! În următoarele zece minute,
33 amicul Sică va avea parte de o surpriză pe cinste!
34 — De ce zece minute?!
35 — Mai adineaori a trecut pe lângă noi, în ciuperca aia a lui
36 de Fieţel. Matale erai sub volan, de aia nu l-ai observat.
37 Într-adevăr, de frică, patronul se ghemuise minge, cu
38 elasticitatea unui exhibiţionist.
-317-
1 — Ne-a văzut?
2 — Ţţ! Se uita ţintă drept înainte, ca un halucinat. De altfel,
3 nu cunoaşte nici maşina… Mă tot gândesc, jupâne, cine
4 dracu’ ne-o fi aruncat colacul de salvare? Oricum aş suci-o,
5 nu-mi trece nimeni prin minte.
6 — Nici mie. De alta însă, sunt absolut sigur! Ăla care a
7 făcut-o nu-l avea nici el la inimă pe Iordache.
8
9
10 ***
11
12 Alina opri la stop, urmărind cu mâinile pe volan
13 traversarea pietonilor. Doi tineri, într-un Opel gri-metalizat,
14 amuţiră brusc, rămânând cu ochii agăţaţi de profilul ei: o
15 frumuseţe ireală, într-un pardesiu de antilopă bleumarine,
16 cu plete de aur şi aramă strânse neglijent într-o eşarfă
17 policromă Chanel.
18 — E răpitoare, suflă unul din ei, conştient că era pentru
19 prima oară în viaţă când folosea adjectivul. Nu credeam că
20 există aşa ceva.
21 — Pentru că-i incredibilă.
22 Instinctiv, îşi periau epitetele. „E mişto, e trăsnet, bună
23 bucăţică, babană amazoancă, halal de ăla care i-o pune…“
24 păreau o blasfemie aplicate chipului de Cosânzeană.
25 — E puştoaică, n-a împlinit şaişpe ani.
26 — Optsprezece în orice caz, dacă are carnet.
27 — Băi, eu pentru asta mi-aş da şi viaţa!
28 — Crezi că are ce face cu ea?
29 — Hai s-o urmărim. Măcar să ştim cine e…
30 — Oricine ar fi, nu-i de nasul nostru. Tu nu vezi? Toyota,
31 ţoale cu cheltuială, muian de aristocrată. Trebuie să fie de la
32 vreo ambasadă, sau ataşul vreunui grangur, om de afaceri:
33 nevastă, fiică ori amantă.
34 — Fiică! Miroase de aici a cafea cu lapte.
35 — Aşa ţi-ar conveni ţie?
36 Alina observă Opelul care-i ţinea urma şi conducea
37 crispat. În alte împrejurări, n-ar fi dat importanţă
38 amănuntului. Era obişnuită să facă senzaţie, ştia ce efect
-318-
1
1 produce simpla ei apariţie – pe stradă până şi copiii se
2 opreau s-o admire – iar după ce împlinise paisprezece ani, nu
3 i se întâmplase să iasă în oraş fără ca cel puţin un singur
4 trubadur să nu înceapă s-o urmărească.
5 Acum însă, se ştia altfel urmărită şi îşi reproşa amarnic că
6 scosese Toyota, în loc să apeleze la serviciile unui taxi.
7 Încercă mai multe manevre pentru a se debarasa de Opel,
8 dar traficul înghesuit nu-i lăsa libertate de mişcare…
9 Din nou, stop şi de necaz, îi veni să plângă. Doamne,
10 numai de l-ar găsi acasă! „Te implor, Adi, nu pleca, te implor,
11 aşteaptă-mă!“
12 Demară cu ochii plini de lacrimi. Nu văzuse niciodată
13 asemenea aglomeraţie, se simţea prinsă într-un haos
14 infernal, Opelul n-o slăbea deloc, iar Adrian poate că ieşea
15 chiar în clipa asta, nu ştia câtă nevoie avea de el, sau totuşi
16 da, oamenii care se iubesc transmit între ei, trebuie să mă
17 auzi, Adi, te iubesc… Vom lua totul de la capăt…
18 Întoarse capul spre stânga. Prin geamul lăsat, văzu ţeava
19 unui revolver îndreptat spre ea. Scoase un ţipăt şi viră reflex,
20 intrând într-un microbuz al firmei Mac Donald’s. Din faţă, o
21 tamponă un Mercedes şi, concomitent, Opelul metalizat se
22 strivi de portbagajul ei, închizând cleştele.
23
24 Sică ridică receptorul aparatului din sufragerie.
25 — Da, emise prudent.
26 — S-a făcut.
27 — Când?
28 — Acum zece minute.
29 — Termină azi lucrarea.
30 — Al naibii de imprudent.
31 — Nu mai am timp.
32 Coborî în „capela Marelui Semn“ şi adăugă o lumânare la
33 şirul celor aprinse. A douăsprezecea. Completă al
34 doisprezecelea bileţel negru, scriind apăsat ALINA, după care,
35 împăturindu-l, îl depuse la domiciliul de veci din urnă.
36 Făcând bilanţul, nu fusese o zi chiar atât de proastă.
37
38
-319-
1 ***
2
3 Când constată că se apropia de patru şi Alina tot nu se
4 întorsese, Adrian intră în panică. O transpiraţie rece îi
5 năpădi tot trupul, ţigara îi scăpă din mâna nesigură parcă
6 lovită de Parkinson, în gura uscată limba îi devenise la
7 propriu de lemn, nemaiputând articula nimic desluşit. Nu,
8 nu era prea prăpăstios, îi explică Lucreţiei la telefon, dar ea
9 n-avea idee cât de atentă şi pedantă era Alina în privinţa
10 dejunului care trebuia luat musai împreună de soţi, de cei ce
11 se iubesc în general; şi tot aşa, nu-şi închipuia Lucreţia ce
12 soţie devotată găsise în copila asta, cât se dovedea de grijulie
13 şi cât de mult îl menaja, scutindu-l de cel mai mic motiv de
14 îngrijorare, tocmai pentru că ştia cât de repede intră în
15 alertă. Dacă nu s-ar fi întâmplat ceva deosebit de grav, n-ar fi
16 lipsit pentru nimic în lume de la masă sau, in extremis, ar fi
17 dat un telefon. Dar uite, că nici măcar un telefon nu era în
18 stare să dea.
19 Nu încerca să facă pe masculul forte şi aruncând la dracu’
20 pălăria de muşchetar cu panaş viril, începu să plângă.
21 Lucreţia, strivită de milă, cu inima cât o para, îşi smulse
22 capotul, făcând să sară câţiva nasturi.
23 — Iau un taxi şi vin la tine, Adi. Sunt sigură – minţi – că
24 nu s-a întâmplat nimic, dar cel puţin nu aştepţi singur.
25 — Nu mai suport… De aia te-am sunat. Vino repede, te
26 rog.
27
28 Despre ceea ce se petrecuse ulterior, Lucreţia avea să-şi
29 amintească toată viaţa ca de un coşmar.
30 Îi deschisese un Adrian care nu mai era el însuşi,
31 resuscitându-i imagini fioroase de care odinioară nu se
32 putuse lepăda multă vreme. Prin anul III de facultate, se
33 apropiase de o colegă mai curăţică, mai „finuţă“, vomitivul
34 adjectiv inventat de burghezia anilor de dictatură a
35 proletariatului pentru persoanele care nu-şi scobeau dinţii în
36 public cu unghia mai lungă – gratte-cul – a degetului mic.
37 Doar o staţie de tramvai le despărţea locuinţele, împărţeau
38 cursurile dactilografiate (în lipsa manualelor) şi notiţele.
-320-
1
1 Mara avea un iubit medicinist care făcea practică la Central,
2 cum i se spunea pe atunci spitalului de nebuni. Merita
3 vizitat, o asigurase Mara, dar Lucreţia regreta şi azi că se
4 lăsase ispitită. N-avea să uite niciodată fauna aceea de bieţi
5 „mizerabili“, cu ticurile lor, cu închipuirile şi înfricoşătoarele
6 lor fantasme, cu furiile şi deznădejdea lor. Violenţi sau
7 blânzi, toţi semănau a copii bătrâni cu minţile duse, căzniţi
8 interior de imagini apocaliptice cărora nu le puteau da glas,
9 din ghearele cărora erau damnaţi să nu se poată smulge. Aşa
10 arăta acum Adrian.
11 — Bei ceva?… Nu, fireşte, ca de obicei… De trei ceasuri îmi
12 zdrobesc creierii! Unde poate să fie? Măcar de am avea
13 prieteni, unde să întreb, să mă agăţ de o speranţă…
14 Lucreţia se interesă cu prudenţă:
15 — Tu o cunoşti mai bine, Adi… E cumva genul de
16 persoană care… În fine, s-o ia razna, să plece uite aşa în
17 lume, fără să se uite în urmă?
18 — Aşa cum a făcut Alex? În nici un caz… Alina e sinceră
19 ca o… ca o floare de pădure. Nu, nu mă supăr, ştiu la ce te
20 gândeşti, la o eventuală aventură. Crede-mă, aş fi fericit, aş
21 prefera de o mie de ori să aibă un amant, decât să ştiu că i
22 s-a întâmplat ceva.
23 — Ţi-e teamă de un accident?
24 — Nici nu îndrăznesc să-mi închipui. Femeia aia, cine o fi
25 fost, mi-a spus că-i în pericol de moarte… Să plecăm, să
26 fugim, să ne ascundem…
27 Lucreţia îşi muşcă buzele. Impresia de bizar, dubios,
28 suspect aureola făptura Alinei, păreau a constitui dominanta
29 existenţei sale. Totul se abătea de la caldul, liniştitorul
30 normal – frumuseţea neobişnuită, biografia albă, de fiinţă
31 cosmică, fără amprente şi fără urme, personalitatea ei
32 aberantă de copil retardat, căci ea una nu-i gusta gingăşiile
33 de fluturaş în spielhosen. De ce trebuia s-o întâlnească
34 tocmai Adrian, de ce i se întâmplau lui toate acestea? Câţi
35 bărbaţi primesc telefoane care să-i avertizeze că nevasta le e
36 în pericol şi că trebuie să-şi pună traista în băţ şi s-o ia la
37 sănătoasa? Lasă fleacurile din telenovele, lucruri din astea
38 nu se întâmplă nici în romane, romanele „serioase“,
-321-
1 bineînţeles.
2 — Şi când te gândeşti în ce stare se află sărăcuţa, suspină
3 Adrian.
4 — Ce stare?!… A, da, e gravidă.
5 — Numai ce începuse să se simtă mai bine…
6 Soneria de la intrare îi electrocută pe amândoi. Adrian se
7 ridică nesigur pe picioare. Lucreţia i-o luă înainte şi deschise.
8 Îl recunoscu pe maiorul Mihăescu şi în aceeaşi clipă avu
9 certitudinea dezastrului. Intraseră în ireparabil.
10
11 În realitate, Adrian făcu infarctul înainte de a afla că Alina
12 murise. Mai exact, se prăbuşise, cosit parcă, de la primele
13 cuvinte ale poliţistului, care-şi declinase identitatea.
14 Urmă un vârtej de evenimente despre care Lucreţia ar fi
15 preferat să nu-şi aducă aminte. Constată cu acest prilej că-i
16 mai puternică decât îşi închipuise vreodată, ajungând la
17 vorba din bătrâni „să nu dea Dumnezeu omului cât poate să
18 îndure“. Despre ea însăşi, avusese păreri moderate,
19 acceptând liniştită ideea că nu-i destinată unui mare destin.
20 Iar după ce împlinise şaizeci de ani, ajunsese la concluzia că
21 soarta ei fusese cea a unei fete bătrâne, poate chiar
22 călugăriţe, cu itinerar similar în limitele căruia scurta
23 căsătorie cu Alex constituise un accident, o mică şi
24 neînsemnată abatere de la un drum precis. Ca vitalitate şi
25 forţă de caracter, se considera printre persoanele medii. Nu
26 era fragilă ca o furnicuţă sau ca o floare de lotus ocrotită în
27 dulbină, dar nici o forţă a naturii. Făcea parte din oştirea
28 celor mulţi, normal echilibraţi, ducând o existenţă guvernată
29 de normele obişnuitului şi convinşi că marile peripeţii sunt
30 menite a zgâlţâi vieţile altora.
31 Deşi fusese convinsă că trăieşte exclusiv pentru şi prin
32 frate-său, că în cazul unei nenorociri, nu-i va supravieţui
33 (din fericire, nu se punea problema, ea fiind cu zece ani mai
34 în vârstă), făcu admirabil faţă evenimentelor. Adrian, în stare
35 gravă, fu imediat internat la spital. Nu mai putea vorbi, aşa
36 că Lucreţia n-avea să afle niciodată dacă nefericitul murise
37 cunoscând soarta Alinei.
38 În fapt, el îi supravieţui doar câteva ore, ceea ce pe undeva
-322-
1
1 constitui o consolare pentru Lucreţia. La cât o iubise,
2 durerea conştientă a pierderii ei ar fi fost de nesuportat. Îi
3 îngropă în aceeaşi zi, alături, încredinţată că răspunde astfel
4 ultimei sale dorinţe.
5 Raportul medico-legal întocmit după autopsie constată că
6 Alina Radulian nu era însărcinată la data morţii sale.
7 Misterul în care se învăluise o însoţea şi dincolo de mormânt,
8 în eternitate.
9
10
11 ***
12
13 În faptul că Adrian murise singur, „neajutat“
14 (manipulările, regia sadică a cărei victimă căzuse pradă,
15 asasinarea femeii iubite, toate conducându-l inexorabil, pas
16 cu pas, spre suspinul final nu erau puse la socoteală), Sică
17 Iordache vedea un semn major al Marelui Semn: încă un
18 nefolositor societăţii, încă un parazit deschizând cărare cu
19 leşul său spre marea împlinire a mileniului, victoria
20 împăratului celor înscrişi şi însemnaţi, revelaţii Degetului
21 Divin.
22 Scăldat de binefăcătoarea linişte a datoriei împlinite,
23 aprinse cea de a treisprezecea lumânare la altarul
24 „nelegiuiţilor“, pentru mântuirea cărora cuvenit era să se
25 roage. Trecându-şi degetele printre bileţelele negre din urnă,
26 cu sentimentul că le clăteşte în apă sfinţită, piticul consideră
27 cu toată luciditatea că după lichidarea lui Gogu, un trădător,
28 şi a patronului său – un caraghios care nu-şi cunoştea
29 menirea de simplu vierme călător în astă lume, încă un act
30 din Marea Operă se va încheia. Ceasuri numărate îi
31 despărţeau pe cei doi de fatalul sfârşit. Vor fi stârpiţi precum
32 buruiana cea rea, stricătoare de lan, în vreme ce el şi Liana
33 vor fi departe.
34 Pusese pe ea straie comode, de călătorie, iar valiza burduf
35 o bucşise cu valori mobile: lei, valută, bijuterii. Sensibil la
36 oscilaţiile cât de nesemnificative din starea de spirit a Lianei,
37 Sică fu impresionat de lividitatea figurii în general rumenă,
38 mostră de sănătate robustă, şi de rigiditatea, un soi de
-323-
1 împietrire a întregii făpturi. Părea mai statuie ca niciodată,
2 dar sepulcrală, statuie a durerii, încremenită pe soclu de
3 cimitir. Îi făcu semn să se apropie şi o îmbrăţişă pătimaş, cu
4 senzaţia că inima îi va plesni de adoraţie. Capul piticului
5 ajungea sub sânii Lianei şi văzuţi din plan depărtat,
6 alcătuiau tabloul înduioşător al unei mame care-şi mângâie
7 copilul nefericit.
8 — Ţi-e frică?
9 — Nu mi-e frică, mă doare.
10 Ochii femeii se umplură de lacrimi, desemnând cu un gest
11 larg întreaga gospodărie.
12 — Aici e viaţa noastră, toată munca noastră. Cui le lăsăm?
13 Sică o consolă, încercând să fie cât mai convingător,
14 apelând la întreg arsenalul de priviri şi cuvinte tandre, la
15 mâinile care deprinseseră graiul femeii iubite:
16 — Nu le lăsăm nimănui! Îţi jur că ne vom întoarce! Plecăm
17 provizoriu, până se liniştesc apele.
18 Liana izbucni în plâns:
19 — Iartă-mă, stăpâne, dar e prima oară când nu te cred.
20 Dacă Poliţia va ajunge aici, va înţelege totul, va descoperi
21 totul. Capela Marelui Semn şi… şi restul.
22 — Emoţiile îţi tulbură judecata, scumpa mea. Poliţia nu va
23 găsi nimic care să ne încrimineze. Capela? Nimeni nu mă
24 poate împiedica să-mi ridic o biserică în casă. Biletele din
25 urnă le-am ars, după cum cei treisprezece nelegiuiţi ard
26 acum în focurile Gheenei. Şi atunci?
27 Liana îi îndreptă o privire interogativă, arătând cu degetul
28 spre beci.
29 — De asta ţi-era teamă? Fii liniştită. Am aranjat o mică
30 explozie… nu, iubito, nu te speria! Un mic accident care nu
31 va aduce mari stricăciuni casei, dar va face de nerecunoscut
32 Spaţiul Căinţei. Nimeni nu va înţelege că pe acolo au trecut
33 osândiţii, prima haltă în călătoria lor spre iad. Ştii, dintâi am
34 fost furios că Gogu şi celălalt păcătos nu s-au apropiat de
35 altar şi n-au ajuns la trapă, că printr-un miracol au scăpat
36 de suferinţele din Spaţiul Căinţei. Acum, mă bucur…
37 Vâlvătaia se aprinsese din nou în privirea neagră a
38 piticului. Vibra de ură fanatică, grumazul gros se umflase de
-324-
1
1 patima care în lipsa desemnaţilor nu se putea dezlănţui.
2 — De ce te bucuri? întrebă nevastă-sa.
3 — Desluşesc aici alt Semn al Marelui Semn, care le rezervă
4 un sfârşit şi mai cumplit; se vor săvârşi nemântuiţi, hărăzite
5 fiindu-le cazne pe care mintea noastră neîndestulătoare nu le
6 poate închipui.
7 Liana oftă:
8 — Să ne ajute Dumnezeu.
9 — Suntem slujitorii Degetului Divin, ne aflăm sub
10 ocrotirea Lui. Nu simţi?
11 — Mi-e frică, stăpâne, ştiu că sunt o păcătoasă, dar mi se
12 taie picioarele de frică. Prea lăsăm multe şi nelimpezite în
13 urmă.
14 — Ce? Care? Clubul l-ai închis, ai dat drumul la fete,
15 Victoria ne este devotată şi, în primul rând, o femeie care ştie
16 să se descurce singură. Aici…
17 — Fie aşa cum spui tu, dar încotro ne îndreptăm? Unde ne
18 putem ascunde? Amândoi atragem atenţia, fiecare luat în
19 parte şi luaţi împreună. Doar trecem strada şi se holbează
20 oamenii după noi.
21 — Suntem Însemnaţii lui Dumnezeu şi prostimea o simte.
22 Cât despre sălaşul unde ne vom ascunde, este mai tainic
23 decât deşertul, mai astupat decât o noapte fără lună.
24 Credincioşii Frăţiei noastre din Dobrogea ne vor ţine departe
25 de iscodelile otrăvite ale lui Anticrist… Ce-i Gheorghe, eşti
26 gata?
27 „Vătaful“ dădu din cap şi începu să scoată valizele din
28 casă. Sică prinse mâna Lianei, trăgând-o după el în
29 genunchi.
30 — Să ne rugăm pentru drum lin, nebolovănit de necazuri.
31
32 Gheorghe îi aştepta la volanul unui Mitsubishi de opt
33 locuri, cu motorul sub presiune. Sică se închină, apoi pipăi
34 încă o dată Magnumul ascuns sub perna canapelei. Oftă
35 mulţumit, încercând un binefăcător sentiment de siguranţă.
36 Liana privi lung în urmă, până ferma pieri printre copacii ca
37 de sticlă neagră, disperaţi şi fragili. N-avea să se mai întoarcă
38 niciodată acolo. Ştia.
-325-
1 Curând după plecarea lor, o explozie trezi liotă de ciori din
2 posăceală. Văzduhul se umplu de batiste negre fluturând
3 rămas-bun neguros asupra meleagului.
4
5
6 ***
7
8 La înmormântarea Radulienilor, Gogu se duse singur.
9 Pavelescu, încă sub impresia momentelor petrecute în celula
10 de beton (Spaţiul Căinţei, în elucubraţiile piticului), se simţea
11 prea zguduit, incapabil deocamdată să reintre pe un făgaş
12 normal. În urma aventurii, se alesese cu un clănţănit
13 permanent, ca de frig, şi tendinţa explicabilă, dar nu mai
14 puţin ridicolă de a se băga mereu sub pat. Îşi acordă un
15 repaus de o săptămână, timp în care la Agenţie se va afla
16 doar Mioara, dresată să-l deranjeze doar în caz de strictă
17 necesitate. Dar chiar dacă s-ar fi simţit mai zdravăn, tot nu
18 s-ar fi dus la înmormântare. Întâi, din principiu. Spectacolul
19 îl deprima şi deci îl ocolea. „Eu pe mort nu-l pot ajuta cu
20 nimic, iar mie îmi fac un deserviciu.“ Apoi, dosarul Yvonei cu
21 implicaţiile lui îl considera departe de a fi închis şi nu dorea
22 să zgândăre, prin prezenţa la un eveniment intim legat de
23 eroii dramei, atenţia autorităţilor.
24 Luându-se cu toată obiectivitatea în reflector, patronul
25 Agenţiei de detectivi particulari Discret ajunsese la concluzia
26 că are talent, dar nu şi combustibil. Îi lipseau vâna aceea de
27 aventurism, de curaj fizic, de apetit şi curiozitatea (uită-te la
28 Gogu!), pe care le considera condiţii sine-qua-non pentru a
29 reuşi într-o profesie plină de riscuri. Nu vorbise cu Tăutu,
30 dar el era decis să se retragă. Cu banii strânşi va deschide o
31 sală de biliard, poate o popicărie, şi lin îi va fi somnul…
32 Gogu asistă incognito la ceremonie, scoţând capul de după
33 un copac din aleea vecină. Era convins că printre participanţi
34 se află sigur şi un reprezentant al Poliţiei, or nu se simţea
35 încă suficient de înarmat pentru a da ochi cu aceasta.
36 Asistenţa redusă – patru sau cinci persoane, exceptând
37 milogii – stârni mirarea lui Gogu. De obicei, fenomenul
38 funcţionează în cazul oamenilor foarte bătrâni, pe care vârsta
-326-
1
1 îi izolează într-un vid biologic, lipsindu-i de martorii
2 propriilor existenţe. Radulienii însă tineri, plini de bani,
3 trăind viaţa pe culmile ei, ieşeau din discuţie. Unde naiba le
4 sunt familiile şi prietenii?! Ciudat, foarte ciudat, ţinând
5 seama că se aflau departe de sezonul vacanţelor, când nu se
6 întoarce nimeni de la Mamaia şi, mai nou, chiar de pe Costa
7 del Sol sau Acapulco, pentru a participa la o înmormântare.
8 Printre puţinele pălării negre, Gogu o recunoscu pe
9 Lucreţia. O ştia de pe vremea – faza iniţială – când Yvona
10 apelase la serviciile agenţiei, pentru a-l urmări pe Adrian.
11 Figura de cretă, împietrită, complet lipsită de reacţii, îl
12 determină pe Gogu să-şi închipuie – şi nu se înşela – că
13 fusese burduşită cu sedative. La câţiva metri distanţă, o
14 doamnă, judecând după silueta şi alura distinse, se rezema
15 de braţul unui bărbat cu îmbrăcăminte sobră şi privirea
16 ascunsă de ochelari negri. Din cauza voalului des lăsat pe
17 faţă, Gogu nu putea desluşi chipul femeii care (o trădau
18 convulsiile trupului subţire) se străduia să-şi stăpânească
19 plânsul.
20 Din amănuntul că se ţineau departe una de alta, că nu se
21 sprijineau reciproc, Gogu deduse că cele două femei „le
22 suferă separat“, concret, că nu se cunosc…
23 În sfârşit, începu slujba. Impresionantă – cinci popi, colive
24 bogate, jerbe splendide – dar parcă şi mai tristă, evocând şi
25 mai abitir deşertăciune şi inutil, în condiţiile de asistenţă
26 date. O imagine „acrobatică“ trecu prin mintea lui Gogu –
27 Pavarotti concertând în faţa unei săli cu patru sau cinci
28 oameni… Dintr-o dată, îi veni să ţipe de uimire. Bărbatul cu
29 ochelari negri îşi scoase pălăria, dând la iveală o ţeastă
30 pleşuvă, ca o bilă de biliard. Păi ăsta era lusuf! Tătarul!
31 „Majordomul“! Femeia pe care o sprijinea nu putea fi decât
32 Bianca Vizantis.
33
34 Reacţionase, aşa cum i se întâmpla frecvent, cedând
35 primului impuls. După terminarea ceremoniei, îi urmări
36 până la Chevroletul negru, parcat la câţiva zeci de metri de
37 poarta cimitirului şi o acostă pe bătrână cu îndrăzneală, dar
38 plin de reverenţă:
-327-
1 — Condoleanţele mele, doamnă Vizantis…
2 Femeia tresări, făcând un pas înapoi. Concomitent, Iusuf
3 făcu unul înainte, parcă gata să sară.
4 — Iertaţi-mă dacă vă tulbur, dar am simţit nevoia să-mi
5 exprim întreaga compasiune…
6 Bianca Vizantis îşi ridică vălul, cercetându-l atentă. Pe faţa
7 sleită de plâns, se mai vedeau urme de machiaj.
8 — Cine eşti dumneata, că parcă te cunosc…
9 — E negustorul de cosmetice care a fost la noi săptămâna
10 trecută, preciză scurt tătarul.
11 Lui Gogu, nu-i scăpă acel „la noi“, specific servitorilor
12 devotaţi, care se identifică total cu interesele stăpânilor.
13 — Da, da, da… îşi aminti, bătrâna. Negustor, vorba vine!
14 Cine eşti, de fapt, şi ce doreşti?
15 În momentul acela, Gogu simţi cu toată intensitatea că
16 soarta unui eventual accept de comunicare din partea
17 Biancăi Vizantis depindea exclusiv de replica lui imediat
18 următoare. Instinctul îi dădu ghes spre o mişcare directă,
19 frontală:
20 — Nu v-aţi înşelat, zâmbi. Sunt detectiv particular.
21 Femeia îl cântări câteva secunde, mai mult nehotărâtă
22 decât mirată:
23 — Mda, sigur că da… înţeleg. Tot nu mi-ai spus ce doreşti.
24 — Să stau de vorbă cu dumneavoastră. Ştiu unele lucruri
25 care poate v-ar interesa.
26 — Asta o să vedem… Vino diseară, la şase.
27
28
29 ***
30
31 — Eşti desigur surprins, tinere, că-mi deşert inima cu
32 atâta francheţe şi fără rezerve în faţa unui străin. Nu trebuie
33 să cauţi explicaţii complicate. Întâi, ştiu că de data asta nu
34 m-ai minţit. Eşti într-adevăr detectiv particular, s-a
35 interesat…
36 Gogu înclină vag capul, schiţând un surâs. De aia fusese
37 amânat pe seară, ca să aibă gălbejitul timp să facă
38 investigaţii.
-328-
1
1 — …pe urmă, prea am fost dezamăgită. Pe Liana şi pe Viky
2 le-am considerat prietene credincioase şi tocmai ele mă
3 rănesc de moarte…
4 Trecuse peste o oră de când se afla în salonul bătrânei.
5 Fidel tacticii hotărâte din start, Gogu îi relatase cu sinceritate
6 filmul întregii întâmplări, începând din clipa în care Yvona
7 apelase la serviciile agenţiei.
8 — De nefericita aceea am auzit şi eu. De la început, am
9 spus că-i o mare greşeală, că Alina nu mai face faţă… Pe
10 Alina de fapt o chema Diana, am iubit-o ca pe copilul meu.
11 Mi-a fost dragă de când mi-a adus-o. Avea opt ani şi un chip
12 de înger. Un îngeraş murdar, cu părul plin de lindeni şi
13 picioarele goale în plină toamnă.
14 — Cine v-a adus-o? întrebă Gogu impresionat.
15 — Iusuf. Cât îl vezi de întunecat la ochi, e milos cu copiii.
16 A găsit-o în Piaţa Unirii, lângă un grup de ţigani care mâncau
17 pe trotuar. I s-a părut curios să vadă un copil bălai ca Luna,
18 aşa era Alina şi aşa a rămas, printre şătrari. Nimeni nu-i
19 dădea atenţie, mi-a povestit scena asta de sute de ori, iar ea
20 se uita ţintă la merindea lor, sugându-şi degetul. A luat-o de
21 mână şi fetiţa l-a urmat docilă, ca un căţel de pripas pe care
22 l-ai mângâiat pe creştet… Sărăcuţa, două zile n-a făcut decât
23 să doarmă şi să mănânce…
24 Bianca rămase cu ochii la un portret înrămat al Alinei şi
25 care nu se afla acolo, la prima lui vizită.
26 — Aţi descoperit vreodată cine era ea în realitate? Avea
27 părinţi? De unde venea?
28 — Nu ştiu nici azi mai multe decât în prima zi şi nici n-am
29 prea cercetat. A constituit bucuria vieţii mele şi n-aveam nici
30 un chef s-o împart cu alţii. Eram fericită că n-o reclamă
31 nimeni. Pot să-ţi spun, tinere, că a fost cea mai dotată elevă
32 a mea, o fiinţă excepţională… Oricine ar fi fost părinţii ei, cel
33 puţin unul trebuie să fi fost de mare soi. Sânge albastru.
34 Gogu se foi pe scaunul delicat, Louis XV, făcându-l să
35 scârţâie:
36 — Să nu vă supăraţi pe mine, doamnă Bălaşa. Iertaţi-mă,
37 Bianca…
38 — Nu mă supăr, surâse cu privirea aburită. Îmi face chiar
-329-
1 plăcere Bălaşa!… E atâta vreme de când nu mă mai cheamă
2 aşa!…
3 Mai devreme îi povestise şi despre Pavelescu, furnizorul
4 informaţiilor biografice pe care le deţinea, iar bătrâna
5 reacţionase prompt:
6 — Pavelescu, administratorul, bucăţica aia de bărbat
7 curios şi băgăreţ! Sigur că-l ţin minte… Totdeauna mi-am
8 închipuit că-i mai inteligent decât îl arăta faţa şi lăsa el să se
9 vadă… Ce-ai vrut să mă întrebi?
10 Gogu manifestă o ultimă rezervă:
11 — Sunteţi sigură că vreţi să mă ascultaţi? Că nu vă
12 supăraţi?
13 — Dacă n-aş fi fost sigură, fiule, nu te-aş fi primit.
14 Gogu respiră adânc, ca înaintea unei scufundări:
15 — Aţi admirat-o şi aţi iubit-o pe Alina şi, încă o dată,
16 iertaţi-mă, vorbesc ca plebeul, săracă nu sunteţi. De ce nu
17 i-aţi oferit un alt mod de viaţă? Mai normal, mai onorabil,
18 mai…
19 — Avuabil, completă Bianca termenul care-i lipsea lui
20 Gogu. Mă aşteptam la întrebarea asta. Vezi dumneata, Alina
21 avea mari calităţi, dar şi un uriaş defect: nu ştia să se
22 folosească de ele, îi lipsea coagulantul acela care, în cele din
23 urmă, determină personalitatea. Avea graţia şi gingăşia
24 fluturaşului, însă şi nestatornicia lui. Era incapabilă de un
25 efort susţinut şi nici veleităţi n-a avut. În viaţă, actriţă
26 extraordinară, pe scenă, claca. Am vrut s-o pregătesc pentru
27 o şcoală de teatru, nu ştiu cum le mai zice. Profesorul mi-a
28 explicat: „E inutil, nu se implică, şi nu se implică pentru că-i
29 lipseşte imboldul. Pur şi simplu, n-o interesează.“ În
30 realitate, ea a izbutit într-un singur rol, dar pe care-l juca la
31 perfecţie: Shirley Temple, gropiţe şi zulufi de acum cincizeci
32 de ani, rătăcită în epoca NASA.
33 Gogu nu se simţea convins. Avea dinaintea ochilor
34 imaginea de vis a Alinei, în rochie albă şi balerini de
35 Cenuşăreasă, un porţelan de Saxa, însufleţit prin miracol.
36 — Şi totuşi… De la prezumtive performanţe ratate la…
37 Încă o dată, vă rog să mă iertaţi, până la prostituţie de înaltă
38 calificare… mai existau alternative.
-330-
1
1 Bianca începu să râdă. La lumina veiozelor împrăştiate
2 prin salon – lustra nu era aprinsă – Gogu avut dintr-o dată
3 imaginea splendorii ei de altădată. Cum era un spontan,
4 exclamă cu o sinceritate care nu putea fi pusă la îndoială.
5 — Doamne, ce frumoasă sunteţi! Arătaţi minunat…
6 — Din ce parte? surâse gâdilată bătrâna.
7 Gogu zâmbi la rândul lui:
8 — În orice caz, de unde vă privesc eu…
9 — Mulţumesc… Prostituţie de înaltă calificare! Şi asta mi-o
10 spui mie! Dar ce altceva crezi că am făcut eu toată viaţa? Mă
11 rog, până când vârsta m-a obligat să mă retrag. O vezi pe
12 Alina strungăriţă? Mulgătoare? Ţesătoare care lucrează în
13 trei ture? Secretară care ştie face cafele bune şi îşi dă jos
14 fusta în pauza de masă? I-am oferit ceea ce am gândit că-i
15 mai bun pentru ea, iar ea a avut libertatea de a alege.
16 Luă evantaiul de pe măsuţă şi începu să-şi facă vânt, mai
17 mult tic decât necesitate. Gogu nu se putea desprinde de
18 impresia, de atmosfera specială emanată de bătrână, de
19 contrastul dintre înfăţişarea nobilă, de autentică lady,
20 desăvârşită de langajul spălat şi cinismul judecăţilor de
21 bordel de lux. „Profesiunea doamnei Warren“, îi trecu prin
22 minte.
23 — …Uneori, reluă Bianca Vizantis, îţi venea să crezi că se
24 joacă, că s-a lăsat antrenată într-un joc, rezultatul în sine
25 fiindu-i indiferent. O spun franc, fără să mă sfiesc, că mi-a
26 plăcut viaţa pe care am dus-o şi m-am bucurat că şi Alina
27 face totul din plăcere…
28 — Vreţi să spuneţi – nu nimerea cuvintele – că era o…
29 vicioasă?
30 Femeia surâse cu superioritate:
31 — Alina n-a fost o târfă.
32 „Probabil Ioana D’Arc“, observă în gând Gogu, „dar eu nu
33 mi-am dat seama…“
34 — Departe de aşa ceva! Era o simplă nadă. Târfă, în
35 accepţiunea curentă, e Mariana… Foarte descurcată, foarte
36 utilă, dar alt calibru. Nu, n-o cunoşti.
37 Mariana, alt produs al Şcolii de gheişe. Încă de la
38 treisprezece ani, în funcţie de ceea ce se prefigura în fiecare
-331-
1 fetiţă, Bianca le orienta pe un anumit făgaş, pregătindu-le
2 pentru un anumit soi de preferinţe, diferind de la o categorie
3 de bărbaţi la alta. Mariana se potrivea perfect gusturilor
4 grosiere, în corespondent culinar – ciorbă de burtă bine
5 ardeiată şi usturoiată, mititei şi bere – sau adolescenţilor
6 „neîncepuţi“. În „cazul“ Radulian, ea făcuse doar prospecţie,
7 defrişând pârtia pe care urma să evolueze cu graţie Alina.
8 Când începuse să-l sune „anonim“, Alina ştia deja cu ce fel
9 de bărbat va avea de-a face, care-i sunt preferinţele, ce soi de
10 femeie i-ar putea lua minţile, că are o slăbiciune pentru
11 pronumele Alina, drept care îl şi adoptă; o mişcare iscusită,
12 sporind la maximum confuzia lui Adrian care începuse să
13 vadă, în tot ce i se întâmpla, mâna lui Dumnezeu.
14 Gogu ceru permisiunea să aprindă o ţigară.
15 — Poţi să-mi oferi şi mie una… Scrumiera e pe consolă…
16 Te simt nedumerit, tinere. Ce n-ai înţeles?
17 — Ce făcea practic Alina? Care era rolul ei?
18 Doamna Vizantis începu să râdă. Cu pipeta parcă, dozând
19 clopoţei de porţelan. Şi glasul şi râsul îi rămăseseră
20 neaşteptat de tinere.
21 — Ce făcea Alina?! Croşeta romanţe pentru adulţi şi era
22 neîntrecută în meşteşugul ei, crede-mă! Că fascina, ai
23 putut-o constata cu ochii dumitale, dar printre bărbaţii
24 maturi, mai cu seamă, făcea ravagii. Avea un succes pe cât
25 de fulgerător, pe atât de total. Aşa-i în viaţă, să tot pofteşte la
26 ceea ce nu ţi se cuvine. Foarte tinerii se prăpădesc după
27 femei împlinite, cu experienţă, cei săriţi din patruzeci de ani
28 visează la păpuşele caste, cu codiţe pe umeri, care mai miros
29 a cozonac cu lapte. Alina şi Adrian reprezintă în acest sens
30 un clişeu clasic.
31 — Până aici e limpede. L-a manevrat ca să pună mâna pe
32 el şi a reuşit. În ce scop? Doar ca să se mărite?
33 Bătrâna păru de-a dreptul indignată:
34 — Ca să pună mâna pe averea lor! Eşti naiv, tinere! Ce
35 crezi, că-şi pierdea timpul cu orice coate goale, bugetari sau
36 sindicalişti în miting? Toţi clienţii Alinei au fost oameni cu
37 bani, dar bani serioşi, nu carneţel CEC cu firimituri
38 economisite la chenzină!
-332-
1
1 — Concret, cum proceda?
2 — Dumnezeule mare! Un bărbat care iubeşte e generos, e
3 fericit să pună la picioarele adoratei tot ce are, fără ca ea să
4 clintească degetul cel mic. Francezii, mari specialişti în
5 chestiuni de amor – cred ei – afirmă că nu există bărbaţi
6 generoşi, ci femei care ştiu să ceară. Fals, domnul meu!
7 Furată de peroraţie, aproape că striga şi Gogu îşi dădu
8 seama că probabil dezvolta una din teoriile preferate, nu o
9 dată auzite de elevele ei.
10 — Fals! Femeia care ştie cu adevărat să ceară e aceea care
11 obţine totul, TOTUL, fără să ceară nimic! Iar aici, Alina era
12 maestră. Radulian a fost al şaptelea bărbat, prea fericit să-şi
13 treacă averea pe numele ei.
14 Gogu căscă ochii cât pumnul:
15 — A fost măritată de şapte ori?!
16 — De şase, răspunse placid, Bianca. A mai existat un
17 bărbat – a decedat de câteva luni – un vecin care i-a donat
18 totul. Acolo n-a fost idilă, moşneagul făcuse o pasiune pentru
19 ea.
20 Gogu se interesă cu gâtul sugrumat de emoţie:
21 — Ce s-a întâmplat cu ceilalţi? Au murit toţi?
22 Bătrâna dădu din umeri cu indiferenţă:
23 — Habar n-am.
24 — Bine, dar cum scăpa de ei? A divorţat?
25 — Eşti mult prea candid pentru meseria pe care o practici.
26 Astea sunt singurele modalităţi de a scăpa de un bărbat?
27 Cimitirul sau Tribunalul? De dispărut într-o bună zi, cu
28 trusa de fard şi bijuteriile, n-ai auzit?
29 — Cum să dispară?!
30 — Uite aşa bine, făcu Bianca şi pocni din degete. În lumea
31 largă!
32 — Nici aşa să n-o luăm. Dispare în ceaţă femeia pentru
33 care mi-aş da şi viaţa şi nu anunţ Poliţia? N-o caut?
34 — Unde? se interesă bătrâna ironică. Dumneata singur
35 mi-ai mărturisit că n-ai putut da de nici o urmă a Alinei, că
36 părea picată din cer. Crezi că şi-a lăsat în vreun singur
37 dormitor cartea de vizită autentică?
38 — Acte false?!
-333-
1 — Identitate complet falsă, dar totdeauna aceeaşi poveste,
2 mă refer la biografie. Desigur, se schimba cartierul şi uneori
3 oraşul.
4 — Încep să pricep… De acte îi făcea rost Sică, m-a ajutat şi
5 pe mine cândva. Ce s-a întâmplat însă cu tot bănetul
6 adunat?
7 Buzele Biancăi Vizantis se întinseră. Rânjetul nu-i stătea
8 la fel de bine, iar proteza prea dezvelită sugera dinţi de tigvă.
9 — De unde crezi dumneata că a găsit Iordache fonduri
10 pentru businessul lui dement, pentru „templul“ Marelui
11 Semn? Bineînţeles că ceva intră şi în contul fetelor, nu
12 ascund că ceva îmi revine şi mie. În afară de asta, Sică mă
13 subvenţionează pentru întreţinerea şcolii.
14 — Partea grasă însă o ia piticul…
15 Bianca dădu din mână:
16 — Nu asta-i cauza pentru care sunt furioasă pe el şi am
17 ajuns să-l urăsc! În fond riscă şi se agită cel mai mult. El se
18 ocupă de documente, are relaţii la Poliţie şi asta înseamnă
19 enorm, el vine cu tunurile, respectiv găseşte indivizii care
20 urmează a fi…
21 — Jumuliţi, completă râzând Gogu.
22 — Dacă vrei. Eu le-aş fi zis abordaţi.
23 „Şi tot piticul“, urmă pentru el Gogu, „vă debarasează de
24 indezirabili, de fraierii cărora la un moment dat le cade ciocul
25 şi broboada de pe ochi. «Pomeniţii» din urna de la
26 Mogoşoaia…“
27 Pe negândite, cu o mişcare spontană, Gogu îi prinse
28 mâinile inelate într-ale lui, privind-o în ochii de un albastru
29 nevlăguit de ani:
30 — Doamnă Bianca…
31 Se întrerupse, muşcându-şi buzele.
32 — Nu-ţi căuta cuvintele. Spune ce ai de spus! îl îmbie
33 zâmbind.
34 — Voiam să vă întreb… Cum se face că-mi vorbiţi atât de
35 deschis? Cum de nu vă e teamă?
36 — De ce mi-ar fi teamă?! Pentru acţiunile mele caritabile?
37 Da, da, da, acţiuni caritabile. În definitiv, scutesc statul de o
38 parte din obligaţiile sale, degrevându-l de povara unor copii
-334-
1
1 abandonaţi. Copii pe care îi întreţin, le asigur un trai
2 îndestulat, le dau o educaţie şi îi îndrum. Cum se obişnuia
3 odinioară la pensioane…
4 Iar ea se credea, cu toată sinceritatea, maica stareţă, soeur
5 mère, nu încăpea nici o îndoială.
6 — Ceea ce fac ele ulterior, după ce pleacă din parohia mea,
7 nu mă mai priveşte.
8 — E un punct de vedere, aprecie Gogu.
9 — Cât se poate de ortodox.
10 — După toate câte mi-aţi povestit, încerc o mare
11 nedumerire. N-o pot formula decât direct. Alina a constituit
12 un fel de găină cu ouă de aur…
13 — Pentru mine, cu mult mai mult, ţi-am spus-o. Şi din
14 păcate, chiar dacă s-ar mai naşte o fiinţă care să-i semene,
15 eu sunt prea bătrână pentru a mă mai bucura de o astfel de
16 minune.
17 — Şi atunci? De ce a trebuit să moară? De ce a sacrificat-o
18 Sică?
19 Bătrâna râse sardonic, în vreme ce ochii i se umplură de
20 lacrimi:
21 — Pentru că aşa i-a poruncit lui Marele Semn!… Imbecil
22 fanatic!
23 — Cum adică?
24 — A considerat că devenise nerentabilă şi periculoasă.
25 Pentru asasinul ăsta o fată e productivă dacă dă rezultate
26 concrete în termen de şase luni. Termen limită. Înainte era
27 un an, dar în ultima vreme umblă cu limba scoasă după
28 bani, nu ştiu ce investiţii legate de secta lui îl zoresc. Deşi
29 avertizată, Alina nu se grăbea deloc. Pe pitic, comportarea ei
30 îl scotea din sărite, mai cu seamă că procedase identic cu
31 predecesorul lui Radulian, un tip din Iaşi. A interpretat-o
32 drept nesupunere, înfruntare! E înfruntat şi nesocotit el,
33 mandatarul lui Dumnezeu.
34 — Chiar aşa nebun e?!
35 — Au existat şi raţiuni mai practice. Prost exemplu pentru
36 celelalte, precedent de netolerat, dar mai presus de toate, a
37 simţit că Alina vrea să iasă din cărţi. Să abandoneze
38 afacerea.
-335-
1 — De ce?
2 — Mi-a vorbit deschis, ca unei mame, aşa cum mă
3 considera şi i-am şi fost. Se săturase de jocul ăsta şi se
4 legase sincer de Radulian. Îl iubea, dorea cu adevărat o viaţă
5 cu bucurii casnice, să aibă în pat mereu unul şi acelaşi
6 bărbat şi o sumedenie de copii în jurul pomului de Crăciun.
7 În concluzie, socotind că Alina nu mai justifică investiţia,
8 capitalul investit în ea, şi nici şanse s-o facă în viitor nu mai
9 există, adăugate la câte ştia fata despre el şi afacere, a decis
10 s-o elimine definitiv.
11 Uşa se deschise fără zgomot şi apăru capul tătarului.
12 Bianca făcu „nu“ cu evantaiul, „fii liniştit“. Capul dispăru,
13 dar Gogu ar fi jurat că omul îi asculta cu urechea lipită de
14 uşă. Mai intuia, cu aceeaşi tărie, că intrarea lui Iusuf
15 constituia un fel de a semnaliza că bătrâna vorbea prea mult.
16 — L-am implorat, i-am promis bani şi alte avantaje, dar a
17 rămas neînduplecat.
18 — Poftim?… A, spuneaţi de Sică.
19 — Am încercat să intervin şi prin nevastă-sa, dar nu cred
20 că s-a străduit prea mult. Nu i s-ar împotrivi monstrului nici
21 dacă i-ar cere să-şi dea foc în piaţa mare…
22 — Sunt situaţii în care totuşi trebuie apelat la Poliţie,
23 opina Gogu.
24 Bianca respinse ipoteza cu o mişcare bruscă:
25 — Exclus! Alina era prea implicată pentru a putea apela la
26 autorităţi. Gândeşte-te la „dosarul“ ei! Escroacă
27 sentimentală, falsă identitate, implicit complice la toate
28 murdăriile piticului… Explică-le că fetiţa de fapt se juca. O
29 „fetiţă“ de douăzeci şi doi, douăzeci şi trei sau douăzeci şi
30 patru de ani, nimeni nu ştie exact. Şi asta-i realitatea,
31 domnul meu, se juca! Se juca şi juca, intrând până la ultima
32 fibră în pielea personajului. De pildă, în ultimele luni, credea
33 cu toată convingerea că e însărcinată, comportându-se ca
34 atare.
35 — Şi nu era?
36 — Bineînţeles că nu. Dar ăsta a fost ordinul lui Iordache!
37 Să se declare gravidă, pentru a-i da brânci lui Radulian la
38 notariat. Ceea ce s-a şi întâmplat, de altfel. Vrând să asigure
-336-
1
1 mama şi viitorul copil, s-a hotărât să-şi transfere toate
2 bunurile pe numele lor. Ar fi făcut-o oricum, dar sarcina
3 Alinei i-a grăbit decizia.
4 — Extraordinar!
5 — Totul devine extraordinar când ai de-a face cu indivizi
6 extraordinari. În bine sau în rău, dar ieşiţi din comun… Ţi-o
7 spun cu toată convingerea, după o viaţă care n-a fost săracă
8 în evenimente! Oamenii singulari sunt fatali. Priveşte în jurul
9 dumitale: Alina, Iordache, Liana nu-s figuri de toată ziua…
10 — Nici dumneavoastră, surâse Gogu.
11 Bătrâna zâmbi la rândul ei:
12 — Te înşeli. Am fost o femeie cât se poate de comună, mai
13 frumoasă să zicem decât altele, dar nu singulară. La mine a
14 lucrat mai mult destinul, decât am făcut eu însămi. La ei e
15 altceva… Ceva diavolesc. Chiar farmecul Alinei, ţi-o spun ca
16 „fostă splendoare“ – râse – surclasează normalul, a fost un
17 irezistibil care la un moment dat îţi strângea inima de frică,
18 de parcă esenţa lui ar fi ţinut de alte împărăţii, neguroase…
19 Dacă visezi la o viaţă liniştită, ocoleşti oamenii de felul lor.
20 Mediocrii trăind mediocru, printre mediocri – aceştia sunt
21 marii fericiţi!
22 Rămase pe gânduri, cu pleoapele pe jumătate coborâte.
23 Evantaiul scăpă din mâna nesigură, dar păru să nu observe.
24 Gogu îl ridică, punându-i-l alături:
25 — Dacă vă simţiţi obosită, pot să plec…
26 — Nu înainte de a termina ce am de spus. Nu-s obosită,
27 mă culc foarte târziu. Dintr-o veche deprindere, adăugă cu
28 tâlc. M-ai întrebat de ce îmi deschid inima în faţa dumitale.
29 Sub un aspect, ţi-am răspuns… N-am să le iert niciodată
30 moartea Alinei. Asasinarea ei. Te rog să mă crezi, tinere, că
31 nici măcar nu mă gândesc la suferinţa mea. Eu nu mai
32 contez. Mi se frânge însă inima de durere, pur şi simplu îmi
33 vine să ţip când mă gândesc la Alina. La tinereţea ei, la
34 generozitatea şi da, da, da, nevinovăţia ei. O floare
35 inconştientă şi candidă. Îmi vine să urlu şi i-aş jupui de vii
36 pe criminalii ăştia care-i curmă viaţa exact în clipa când
37 existenţa ei intrase într-o zonă de normalitate şi avea toate
38 şansele să fie fericită. Era fericită. Îşi iubea bărbatul, căminul
-337-
1 şi viitorul molcom la gura sobei.
2 Gogu o privea impresionat:
3 — Cu ce vă pot ajuta eu?
4 — Să nu laşi crima asta nepedepsită. De ce nu mă pot
5 adresa Poliţiei ţi-am explicat. Dumneata însă, sunt sigură,
6 vei găsi o soluţie. Eşti tânăr, îndrăzneţ, descurcat, ai suflet.
7 Gogu simţi că-i vine ameţeală. Întrebă cu buze uscate:
8 — Vă gândiţi cumva să-i omor eu? Să-i iau la rând?
9 — În nici un caz. Tot ce îmi doresc este să-l văd pe
10 Iordache, în principal, în spatele gratiilor pentru cel puţin
11 douăzeci de ani. Să găseşti formula de a-l aduce în faţa
12 Justiţiei, să-l dai pe mâna Poliţiei, ce mai tura vura! E
13 rugămintea mea cea mai fierbinte şi crede-mă, nu-i uit
14 niciodată pe cei care mă servesc.
15 — Nu aşa se pune problema, doamnă…
16 — Ba aşa. De altfel, zâmbi, îi eşti obligat Alinei.
17 — Ce vreţi să spuneţi?!
18 — Datorită ei, aţi scăpat din „cuşca leilor“, dumneata şi
19 celălalt, persoana care te însoţea.
20 Gogu căzu pe spatele canapelei, aiurit:
21 — Vreţi să spuneţi că ea ne-a aruncat scara…
22 — Nu ea. Alina se dusese la Mogoşoaia să discute cu
23 Liana. S-o roage să insiste pe lângă pitic să-i permită să iasă
24 din combinaţie. S-o uite, s-o lase să-şi vadă nesupărată de
25 noua ei viaţă. Contra unei sume considerabile – poţi spune
26 avere – desigur. Se cunoştea cu Liana de ani de zile şi se
27 considerau prietene. Nu era acasă, în schimb, v-a găsit pe
28 voi. Ştia de ce sunteţi acolo…
29 Gogu se scutură înfiorat de amintirea încă proaspătă:
30 — Nu era greu de ghicit…
31 — A telefonat aici şi l-a rugat pe Iusuf să vină să vă scape.
32 El a coborât scara…
33 Îşi duse batista la ochi, apoi la nările care lăcrimau:
34 — A fost ultima oară când am comunicat. Iar ultimele ei
35 cuvinte au fost „nu-ţi fă griji, tantina – aşa-mi zicea ea – sunt
36 prea fericită ca să mi se întâmple ceva rău. Te caut
37 diseară…“ Nu m-a mai căutat, şi vorbele căzură sec, ca
38 bulgării de pământ pe capacul unui sicriu.
-338-
1
1 Gogu se ridică de pe canapea, clătinându-se:
2 — Nu-mi revin…
3 — Să-ţi aducă Iusuf un coniac?
4 — Nu, mulţumesc… Doamnă Bianca, am o nedumerire,
5 mai mult o curiozitate…
6 — Vorbeşte, fiule. La câte ţi-am povestit, nu văd de ce aş
7 mai avea rezerve.
8 — V-am relatat despre descinderile mele la locuinţa Alinei,
9 cea de dinainte de a se căsători şi respectiv la ferma soţilor
10 Iordache. La ambele adrese am găsit câte o pereche de
11 bikini… mai originali. În interior…
12 Bianca îl întrerupse râzând:
13 — „Te iubesc“, sau ceva din familie şi un număr din mai
14 multe cifre.
15 — Exact. Ce semnificaţie au? De luni de zile încerc să
16 ghicesc…
17 — Sunt numere de telefon mobil.
18 — Cu abonat inexistent. Am încercat…
19 — Sică le schimba mereu. E un suspicios care n-are
20 încredere nici în propria-i umbră, le ţinea pe fete mereu sub
21 control.
22 — Şi pe Liana? Ce poate face Liana cu un telefon?
23 — Poate că era pregătit pentru vreuna din „absolvente“. Îşi
24 supraveghea îndeaproape „iobagele“.
25 — Cum? Nu înţeleg.
26 Bianca Vizantis râse cu îngăduinţă:
27 — N-ai auzit de convorbiri înregistrate? Scandalul
28 Watergate, debarcarea lui Nixon sau erai prea tânăr pe
29 atunci… Sică ascultă toate conversaţiile fetelor. Numerele cu
30 pricina nu se află la îndemâna oricui. Le sunt oferite doar
31 muşteriilor de soi, cei indicaţi de pitic, „ponturile“ lui,
32 candidaţi la „expropriere“.
33 Glasul lui Gogu răsună piţigăiat, a nedumerire parcă
34 exasperată:
35 — Dar de ce în chiloţi, Dumnezeule mare?! Nu există o
36 agendă, carte de vizită, o bucăţică de hârtie în România
37 epocii de tranziţie?
38 Licurici maliţioşi valsau în privirea bătrânei. O amuza
-339-
1 nespus uimirea lunganului:
2 — În dragoste, eşti un pur, nu-i aşa? Îţi place
3 „Ciobăneasca“, nu Ravel…
4 — Am auzit şi eu de Boleroul tipului, se sesiză cult Gogu,
5 însă iertaţi-mă, găselniţa cu chiloţii, carte de vizită şi
6 purtători de cuvânt, mi se pare de un prost-gust fără
7 pereche!
8 — Cine a spus că e de bun-gust? Dar amorul cu mâinile
9 încătuşate, răstignit de spătarul patului, sau comis în locuri
10 publice sub ameninţarea flagrantului sunt de bun-gust? N-ai
11 idee, tinere, câte feţe pricopsite, gentlemeni şi intelectuali de
12 rasă se dau în vânt după asemenea trucuri extravagante. Li
13 se par sexy, îi excită. Când se uită la chiloţi, văd sexul
14 iubitei. Fetişism i se spunea pe vremea mea…
15 — Dacă am înţeles bine, respectivii chiloţei erau făcuţi
16 cadou de fete după consumarea unor partide de sex…
17 — Reuşite. Spre neuitare.
18 — Alina a procedat la fel?
19 — Sunt convinsă că nu. Partitura de înger nu se potrivea,
20 iar Radulian a adorat-o de cum a văzut-o, nu mai erau
21 necesare stimulente. Fiecare fată, scoasă pe piaţă însă, are în
22 dotare respectivul articol de lenjerie.
23 Gogu avu un gest de capitulare:
24 — O fi… A fost ideea lui Sică?
25 — A lui. Faptul că-i un bandit fioros nu exclude
26 prostul-gust. De fapt, din tot ceea ce face, străbate aplecarea
27 lui spre circ, spre strident, spre efecte de bâlci. Îi place
28 vopseaua.
29 Se ridică, dându-i de înţeles că se poate considera
30 concediat:
31 — Ai să mă ierţi, tinere, dar a venit ora medicamentelor.
32 Altă dată, la ceasul ăsta, aşteptam coafeza şi începeam să mă
33 gândesc la toaleta pe care urma s-o îmbrac. Acum, la ceaiul
34 hepatic, pumnul de pastile şi…
35 — Şi? întrebă instinctiv Gogu.
36 — Trece cu vederea dacă sunt patetică! La răzbunarea
37 Alinei.
38
-340-
1
1 Tătarul îl conduse până la uşă. Gogu îi întinse mâna:
2 — Mulţumesc pentru scară, Iusuf.
3 Buzele de pe chipul oriental, lipsit de orice expresie, abia
4 se mişcară:
5 — Mulţumiţi-o pe doamna. Aşa cum v-a rugat ea.
6
7
8 ***
9
10 Liana era o persoană modestă şi adaptabilă. Că se
11 obişnuise cu „viaţa luxoasă“, fireşte, dar care-i ăla de nu se
12 deprinde cu traiul bun! Nu-i vorbă, cheltuia mult şi de dragul
13 lui Sică. Îi plăcea merindea din belşug şi scumpă, îi plăcea
14 s-o vadă pe nevastă-sa îmbrăcată ca o regină, prinţesa lui
15 merita tot ce-i mai de soi pe lumea asta. În străfundurile ei
16 însă, rămăsese „muta“ din sat, batjocorită de când se ştia de
17 tot ce suflă şi respiră pe două picioare, până la a-l afla pe
18 Sică. Adevărat că mai existase şi doctorul comunei, primul ei
19 binefăcător, care insistase pe lângă animalele alea de-i
20 fuseseră părinţi s-o trimită la şcoală. Şi pentru că era femeie
21 care nu uită binele, după ce se pricopsise, îi dăduse un
22 purcoi de bani să-şi deschidă cabinet particular la Piteşti. Ce
23 dobândise „muta“ de-a lungul anilor era dragostea,
24 descoperirea de importanţă vitală că poate fi iubită, iar de
25 aici – siguranţa, încrederea în ea însăşi, cel mai preţios dar
26 pe care i-l făcuse viaţa. Adică, Sică.
27 Aşa că la Rădeşti – escală în drumul spre Constanţa, unde
28 pentru motive de siguranţă trebuia să ajungă abia a doua zi
29 dimineaţa – lipsa de confort îl deranjă mai mult pe pitic care,
30 oricum ai fi privit lucrurile, beneficiase toată viaţa de
31 canalizare, chiar şi la puşcărie. Prozelitul la care trăseseră
32 era de încredere absolută, devotat până la sacrificiu, dar
33 asta, din păcate, nu-l făcea mai bogat. Două odăi, o palmă de
34 ogradă, un cocoş văduv, un godăcel orfan, un ied bastard.
35 Piticul poftind la o omletă, gospodina trebuise să plece cu
36 colindul prin sat, ca să-şi umple şorţul.
37 Toate acestea n-aveau nici o semnificaţie pentru Liana,
38 erau chiar belşug faţă de ceea ce trăise la ea acasă, unde
-341-
1 mămăliga, câţiva pumni de mălai, se împărţea cu aţa să
2 ajungă la doişpe inşi, iar brânză primea fiecare cât o monedă
3 de 25 de bani. Ei îi era greu acum, pentru că lui Sică îi era
4 greu… I se alătură pe cerdac, încercuindu-l cu tandreţe.
5 Bărbatul fuma, scotocind îngândurat noaptea. Se aflau în
6 capul satului care curgea spre vale, şiroi de luminiţe şi, nu
7 puţine, petele de levănţică ale televizoarelor. Sărută mâinile
8 Lianei, răsucind-o cu faţa spre el:
9 — Nu trebuie să-ţi pară rău după nimic din ce a rămas în
10 urma noastră.
11 Femeia surâse cu ochi umezi, dar luminoşi. Praful se
12 alesese de ferma de la Mogoşoaia, o simţea, o ştia. „O mică
13 explozie în pivniţă!“ Nu că Sică ar fi crezut-o proastă, dar
14 încercase din răsputeri s-o menajeze.
15 — Nu-mi pare rău după nimic, stăpâne. Totul este făcut de
16 tine, totul îţi aparţine, nu-mi pasă de nimeni – şi ridică
17 mâinile spre cer – câtă vreme sunt cu tine!
18 — Vom fi totdeauna împreună, nimic nu ne poate despărţi.
19 Îţi jur!
20 Liana căzu în genunchi. Îi îmbrăţişă picioarele, hohotind:
21 — Atâta mă rog, Doamne! Dac-o fi şi o fi, când o fi, ia-ne
22 împreună! Destul m-ai năpăstuit, Doamne, măcar atâta
23 cruţare merit, să nu-mi jelesc omul! Să nu plâng la groapa
24 lui!
25 O şfichiuitură de bici, un susur de şarpe, un foşnet de
26 mătase sfâşiată, un ecou, un suspin vătuit… Paşi precipitaţi.
27 Piticul se prăvăli, trăgând-o pe Liana după el.
28 La mai puţin de douăzeci de metri, de lângă ulucile date cu
29 var, o maşină se topi în noapte.
30
31
32 ***
33
34 Înainte de a deschide uşa apartamentului, auzi trilul
35 telefonului. Cum se întâmplă de obicei, era cu braţele pline
36 de cumpărături, nu nimeri cheia, izbuti greu s-o introducă în
37 broască. Asudat de emoţie, Pavelescu izbuti totuşi să ridice
38 receptorul, înainte ca celălalt să renunţe. Un glas „travestit“
-342-
1
1 se interesă:
2 — Domnul Pavelescu?
3 — Nu… ba da, da, eu sunt, se fâstâci bossul.
4 — Fii atent! Avertizează-ţi asistentul că i se pune la cale o
5 înscenare. Sică Iordache a fost asasinat aseară la Rădeşti, în
6 afara Bucureştiului, în jur de ora zece. Lucrurile sunt în aşa
7 fel aranjate încât Tăutu să pară a fi autorul crimei.
8 — Alo, n-am înţeles prea bine… Cu cine am discutat?
9 Îi răspunse tonul.
10
11 Mai mult din deprinderea căpătată în ultimele zile, Gogu
12 schimbă trei taxiuri înainte de a suna la uşa patronului.
13 Piticul n-avea să-l asasineze la lumina zilei, pe o stradă
14 mişunând de pietoni, iar în ce priveşte filajul Poliţiei, ei bine,
15 chestiunea nu mai conta, oricum lucrurile aveau să fie
16 clarificate azi.
17 Găsi un Pavelescu panicat, zbârnâind prin cameră ca un
18 ţânţar gras şi bâlbâit din pricina tulburării. Gogu începu să
19 râdă – spectacolul era cu adevărat comic –, dar după primele
20 cuvinte, îi pieri veselia.
21 — Cine crezi că a telefonat?
22 Omuleţul agită braţele prin aer:
23 — Habar n-am, nici dacă era bărbat sau femeie, oricum
24 chestiunea nu mai contează, cineva de bine… Avem alte
25 priorităţi, suntem victimele Mafiei, încercuiţi din toate părţile,
26 fără scăpare… Am spus de la început că afacerea-i
27 tenebroasă, combinaţiile se ţes peste capetele noastre, la
28 nivel înalt! Rechini de calibru… bandiţi mari… noi le-am
29 încurcat jocurile…
30 Gogu îi blocă braţele şi-l sili să rămână locului:
31 — În felul ăsta, n-ajungem nicăieri. Hai să ne lămurim. Eu
32 de aici mă duc la Poliţie…
33 — Te crezi şmecher? întrebă Pavelescu. O iei cu furca pe
34 dinainte?
35 Tremura ca bolnav de friguri, pielea gâtului părea piftie.
36 — Doar pregătit să le ţin piept. Voi relata absolut totul,
37 începând cu Yvona care a dat cep afacerii şi restul filmului,
38 până la zi. Cu probele respective, bineînţeles.
-343-
1 — Care probe? rânji patronul.
2 — Nu crezi că-i suficient să facă o descindere la ranchul
3 din Mogoşoaia?
4 — Care ranch?! exclamă piţigăiat bossul şi începu să râdă
5 isteric. Ce ranch, de unde ranch, care ranch, ce tot baţi
6 câmpii cu ranchul?!
7 Gogu simţi că începe să se enerveze:
8 — Ce-ai, nene, te-ai sonat între urechi? Cum care ranch?
9 La căcatul ăla de fermă a lui Sică, unde am fost amândoi
10 sechestraţi, cum îi zice?
11 Pavelescu se crăcănă în mijlocul încăperii şi ţipă ca un
12 dement:
13 — A fost, s-a dus, a murit! Praful şi pulberea s-a ales, oale
14 şi ulcele, totu-i scrum! Scrum şi amintire!
15 — Ce naiba bojbăi acolo?
16 — He, he, he! Îl credeai prost pe pitic? Să-şi lase acolo
17 dovada fărădelegilor şi semnătura?! Înainte de a se cărăbăni,
18 a aruncat totul în aer.
19 Gogu simţi că îngheaţă:
20 — De unde ştii?
21 — Am luat ieri un taxi şi m-am dus până la fermă.
22 — Spuneai că nu mai vrei să auzi de afacerea asta.
23 — Chiar aşa e, dar am simţit nevoia să mai văd o dată
24 locurile aşa, ca simplu turist. Mă gândeam că nu risc nimic,
25 aruncam doar o privire din mers. Mersul maşinii. Aşa am şi
26 procedat şi ce-am văzut, n-o să uit în veci!
27 — E nebun! suflă Gogu.
28 — Hm, ţi-a trebuit ceva timp până să ajungi la
29 descoperirea asta!
30 Gogu se rezemă de perete, uitându-se lung la patron, ca
31 prin sticlă:
32 — Chestia s-a împuţit, jupâne. Ferma era marele nostru
33 atu!
34 — Mie-mi spui? Mai bine te-ai gândi la un alibi pentru
35 aseară. Cine l-a lichidat pe pitic a făcut o faptă bună, dar de
36 ce să ţi-o pună ţie în spinare? Îţi spun, Gogule, aici se
37 confruntă interese mari de tot, oculte, nici măcar nu bănuim
38 noi care ar putea fi miza.
-344-
1
1 — Lasă-mă naibii, că mă zăpăceşti de tot!
2 — Ce-ai făcut aseară! Unde ai fost?
3 — La hotel. Am urmărit un meci şi am adormit la televizor.
4 — Hm, din ce în ce mai bine. Măcar de-ai fi fost cu vreo
5 fufă!
6 — Asta-i situaţia. La nouă eram deja la hotel.
7 Recepţionerul mi-a dat cheia, dar aş paria că nu m-a reţinut.
8 Venise un grup din provincie şi era brambureală… Să pretind
9 că am înnoptat la dumneata?
10 — N-am nimic împotrivă, dar dacă am lampă de veghe1?
11 — Corect. Ăla m-a văzut când am venit azi-dimineaţă…
12 Ce-i de făcut?
13 Soneria de la intrare răsună lung. Cineva stătea cu degetul
14 pe buton şi se părea că n-are de gând să-l ridice curând.
15 Pavelescu se uită prin vizor, interesându-se inutil:
16 — Cine e?
17 — Poliţia. Deschideţi.
18 Maiorul Mihăescu, însoţit de un ofiţer mai tânăr, îmbrăţişă
19 încăperea într-o singură privire. Un zâmbet festiv, lăbărţat,
20 părea să-i înjumătăţească faţa. Scoase din buzunar două
21 perechi de cătuşe şi le ridică în aer, făcându-le să zăngăne:
22 — Domnilor detectivi…
23 Pavelescu respiră adânc, citând de astă dată un alt
24 împărat celebru:
25 — Alea jacta est. Şi barem de le-aş fi aruncat eu…
26
27
28 ***
29
30 Scumpă Lucreţia,
31
32 Te va surprinde felul afectuos în care mă adresez ţie, dar te
33 asigur că o fac cu toată sinceritatea. Te-am îndrăgit din
34 secunda când te-am cunoscut, presimţind în tine o aliată;
35 vedeai în mine viitoarea soţie a lui Adrian, iar perspectiva îţi
36 surâdea. Din păcate, cărţile s-au tăiat altfel decât ne-o doream
3 1
Filator – argou.
-345-
1 noi. Ar mai trebui să adaug, întru justificarea acestui atât de
2 intim „scumpă“, că nu am pe nimeni care să-mi fie mai
3 apropiat, căruia să-i pese câtuşi de puţin de mine. Legătura cu
4 fratele meu ţine strict de acte, înmormântări şi eventual
5 testament. Nu-l acuz, n-am fost mai bună ca el, ne-am văzut
6 amândoi de vieţile noastre, ignorându-ne cu un natural care
7 nu mai lăsa loc altui sentiment.
8 Sunt singură ca un om catapultat pe Lună. Aşa m-am simţit
9 de când mă ştiu, aşa m-a găsit Adrian când a intrat în viaţa
10 mea. Făcând un bilanţ de existenţă, anul petrecut împreună a
11 fost cel mai fericit din câţi mi-a fost dat să trăiesc. Primul şi
12 singurul an când n-am mâncat singură sarmale de Crăciun
13 (prozaic, poate, dar atât de semnificativ pentru mine!), când
14 am avut cu cine ciocni un ou roşu de Paşte, când mi s-a
15 întâmplat să mă trezesc noaptea şi să simt braţele unui bărbat
16 încolăcite în jurul meu. Amănunte care într-o căsnicie
17 consumată plictisesc, obosesc chiar sau trec neobservate.
18 Pentru mine, momente de extatică fericire!
19 Adrian nu m-a iubit, dar se simţea bine cu mine. Învăţasem
20 cum să fac, ce să fac ca să se simtă bine, eventual să-i lipsesc.
21 Aveam în plus sprijinul tău şi, îmi închipuiam, situaţia sub
22 control. Totul era să nu forţez nota, să evit orice impresie de
23 constrângere. În momentul acela MÂNA, mâna care plimbă
24 piesele pe eşichierul vieţii, face o mişcare neaşteptată şi-mi ia
25 Regina, punând-o în loc pe Alina.
26 Că am detestat-o de la bun început, nu-i de mirare; am
27 realizat imediat faptul că, prin comparaţie cu ea, eu nu exist,
28 nu pot constitui o rivală, nici adversară, nimic. Se născuse cu
29 toate atuurile în mână, fără să mişte un singur deget. De
30 partea mea nu se afla decât speranţa în bunul-simţ al lui
31 Adrian, care nu-şi va pierde minţile după o fetiţă. Şi încă ceva,
32 intuit şi apoi confirmat. Că Alina ascunde ceva. Ceva grav,
33 important. Un ceva care, o dată descoperit, îl va ajuta pe
34 Adrian să se dezmeticească. (Eram naivă. Indiferent ce ar fi
35 aflat despre Alina, mi-am dat seama ulterior, nu l-ar fi
36 împiedicat s-o iubească pe mai departe. Era un condamnat
37 fără speranţe din clipa când a văzut-o.)
38 Ca să descopăr acel ceva misterios, inavuabil, din trecutul
-346-
1
1 Alinei, m-am adresat unei agenţii de detectivi particulari. Din
2 păcate, n-am nimerit unde trebuia. S-au străduit să mă
3 servească, dar în cazul propus de mine era nevoie de ceva mai
4 mult decât bunăvoinţă. Concret, situaţia i-a depăşit şi după o
5 lună de investigaţii, nu aflasem despre Alina nimic în plus faţă
6 de ceea ce ştiam în prima zi.
7 A urmat o ultimă întâlnire cu Adrian, întâlnirea de
8 rămas-bun, în care m-a anunţat că urmează să se
9 căsătorească peste puţine zile. Din nebună, am devenit fiară.
10 Mă simţeam sfâşiată de gelozie, iar suferinţa era de neîndurat.
11 În clipele acelea, conştientizam acut că voi rămâne singură
12 pentru totdeauna şi supradimensionam drama acestui statut.
13 Dar mai ales mă scotea din minţi faptul că avusesem o şansă,
14 unica în patruzeci şi cinci de ani, şi o ratasem din pricina
15 intervenţiei blonde şi diafane a Alinei. Ar fi putut pune gheara
16 pe oricine, de ce trebuia să se oprească tocmai la omul meu?
17 Ceea ce pentru ea reprezenta un capriciu, pentru mine era
18 vital. Am decis că Alina trebuie să moară înainte de a-şi pune
19 verigheta pe deget. Repede, foarte repede.
20 Sunt o ticăloasă? Puţin îmi pasă! Paginile acestea nu
21 constituie o scuză, ci relatarea exactă a tragediei pe care am
22 trăit-o. Am suferit, sufăr cum puţine femei pe lumea asta le-a
23 fost dat. De ce? Face parte din misterele Domnului. De altfel,
24 intuiţia nu m-a înşelat, Alina a fost o netrebnică primejdioasă,
25 demnă de galeria bestiilor, cu loc fruntaş alături de o Lucreţia
26 Borgia sau Marchiza de Brinvillers. Numai că ea folosea o
27 otravă mult mai subtilă. A ucis, şi nu o dată, doar prin simplă
28 existenţă şi prezenţă. A meritat să moară…
29 Pentru săvârşirea crimei, am solicitat ajutorul detectivilor
30 despre care ţi-am pomenit. Pavelescu, patronul, m-a refuzat
31 categoric. Cel mai tânăr, Tăutu, mi-a oferit o pistă. Şi aşa l-am
32 cunoscut pe Sică Iordache, un pitic, monstru apocaliptic cum
33 nu mai întâlneşti decât în producţiile de ficţiune. Nu mi-am
34 închipuit niciodată că există astfel de odioase „accidente“ ale
35 naturii. A acceptat afacerea pe loc, contra unei sume colosale,
36 plătibilă în două rate: o jumătate înainte de asasinarea Alinei,
37 cealaltă, după. Am plecat să fac rost de bani…
38 Trebuie să-ţi spun că întâlnirea cu piticul a constituit pentru
-347-
1 mine un şoc. Am avut impresia că în mintea mea pe care o
2 simţeam ca o entitate concretă ceţoasă, un bloc de întuneric, se
3 deschide dintr-o dată un coridor de luciditate. Nu eram mai
4 puţin înverşunată împotriva Alinei – ura mea e de nestins,
5 chiar şi acum, dincolo de mormântul ei – dar începusem din
6 nou să raţionez. Graba cu care Iordache acceptase comiterea
7 unei crime, fără cercetări prealabile, punea pe gânduri. La fel,
8 comportamentul imprudent. Îi ştiam numele, adresa, cu ce se
9 ocupă. Nu aşa procedează un profesionist. O idee mi se
10 înşurubase în minte şi nu-mi dădea pace. Aveam de-a face nu
11 numai cu un ucigaş, ci şi cu un escroc. Va încasa prima rată –
12 pe nimic – după care mă va lichida. Totul era destul de tulbure
13 în mintea mea şi sub impresia acestor gânduri, întorcându-mă
14 acasă, am lăsat un mesaj pe robot, „antedatându-l“; chipurile
15 fusese înregistrat în drum spre „domnul S.“, şi nu după ce-l
16 vizitasem. Sub aceeaşi impresie, ţi-am trimis biletul în care-ţi
17 scriam că mă simt în pericol de moarte. Şi chiar aşa era.
18 Ţin să subliniez că de fapt nu mi-era frică de moarte, cum
19 nu-mi este nici acum. Mi-era doar teamă să nu mor înainte de
20 a o pedepsi pe Alina. Dacă tot mi-era scris să mor, barem să
21 fiu răzbunată şi cu mulţumirea de a fi înlăturat năpârca din
22 viaţa lui Adrian. Năpârcă… Foloseam pentru prima dată
23 termenul şi cuvântul în sine m-a străfulgerat. Nu mi se părea
24 suficient s-o ştiu doar eu, trebuia să afle şi Adrian în ce soi de
25 femeie îşi investise cele mai preţioase sentimente. În variantă
26 ideală, s-o afle înainte de moartea ei. Înainte de a deveni
27 martiră.
28 Vedeam brusc lucrurile din altă perspectivă, trebuia să-mi
29 reconsider planurile. După o noapte de zbucium, am ajuns la
30 concluzia că-i imperios obligatoriu să detectez „misterul“
31 Alinei. Să descopăr cu orice preţ ce se ascunde dincolo de poza
32 de înger; cu propriile-mi puteri, fiindcă nu mai aveam încredere
33 în nimeni. Şi ca să pot acţiona liber, trebuia să dispar din
34 propriul meu peisaj. În zori, mi-am părăsit locuinţa cu câteva
35 schimburi, periuţa de dinţi şi carnetul de economii. Acolo am
36 părăsit-o pentru totdeauna pe Yvona Axente, cea pe care ai
37 cunoscut-o tu.
38
-348-
1
1 Acum câţiva ani, fratele meu, despre care ţi-am mai
2 pomenit, intrând în posesia unei sume neaşteptate de bani,
3 s-a gândit s-o investească, achiziţionând o garsonieră lângă
4 Parcul de la Polivalentă. În perspectivă, va fi folosită de copiii
5 lui, deocamdată elevi de liceu, când îşi vor face studiile la
6 Bucureşti. Mi-a dat cheile în păstrare, rugându-mă să trec din
7 când în când, să văd dacă lucrurile sunt în ordine.
8 M-am instalat aici şi prima grijă a fost să-mi schimb complet
9 înfăţişarea. Citim despre astfel de lucruri în romane, în genere
10 nu de cea mai bună calitate, şi zâmbim ironic. Dinaintea unei
11 priviri atente, nimeni nu poate trece drept altul. Travestiuri,
12 machiaj, ochelari etc. nu înşeală decât en passant şi pentru
13 puţin timp. Cu mine însă, lucrurile stau altfel. N-a trebuit să
14 adaug, ci să scot. Am o figură lipsită de relief, fără trăsături
15 caracterizate, pe care încă din adolescenţă am încercat s-o
16 individualizez cu trucuri de machiaj şi competenţa coaforului.
17 Am renunţat la fond de ten, dermatograf, ruj şi cu „faţa
18 spălată“ (mai ales fără sprâncene) am redevenit ceea ce
19 fusesem dintotdeauna – o figură incoloră, banală, pe care nu
20 reuşeşti niciodată s-o recompui din memorie, iar în fotografii
21 pare scoasă dintr-o baie de leşie. O dată cu fardurile s-a dus
22 şi părul blond, absolut incompatibil cu femeia neînsemnată, de
23 condiţie modestă, drept care vroiam să trec. M-am făcut
24 şatenă, acel odios şaten mijlociu adoptat cu convingere de
25 toate femeile mijlocii, sărite din patruzeci de ani. Mi-am tăiat
26 unghiile până în carne, m-am îmbrăcat ca o „disponibilizată“
27 care cunoscuse şi zile mai bune şi m-am uitat în oglindă. Cu
28 toată suferinţa mea, am avut o clipă de amuzament, parcă
29 intrasem într-un joc, şi m-am simţit mulţumită. Eu însămi nu
30 mă recunoşteam. Eram tot atât de departe de distinsa doamnă
31 Yvona Axente, economist principal la o firmă prosperă, ca o
32 pereche de opinci de condurii mărgelaţi ai Ducesei Alba.
33
34 Chiar în aceeaşi zi, m-am pus pe treabă. Am închiriat o
35 Dacie destul de uzată şi am început s-o urmăresc pe Alina.
36 Nefiind profesionistă, am întâmpinat unele dificultăţi, mai ales
37 că, am constatat-o repede, Alina mai avea două umbre. Una
38 fixă – un vecin bătrân care nu-şi dezlipea ochii de ferestrele şi
-349-
1 curtea ei – cealaltă, mobilă, Gogu Tăutu. În treacăt fie spus,
2 prezenţa continuă a detectivului pe traseul Alinei m-a bucurat.
3 Însemna că şi ei bănuiau ceva în plus peste ceea ce aflaseră.
4 Eram pe drumul cel bun.
5 Se apropia vertiginos data căsătoriei, nu mai aveam cum s-o
6 împiedic, dar nu mai conta. Mă ambalasem, descoperirea
7 secretului Alinei devenise un scop în sine şi aveam impresia că
8 aceasta va rezolva totul, indiferent de trecerea cuplului pe la
9 Primărie. Două elemente erau de reţinut: în preziua nunţii,
10 Alina o vizitase pe Bianca Vizantis, o bătrână şi excentrică
11 doamnă; pe aceeaşi doamnă, şi în acelaşi interval de timp, o
12 vizitase şi Sică Iordache, însoţit de un soi de zeiţă enormă,
13 despre care ulterior am aflat că era soţia lui surdomută…
14 Începeam să întrevăd o combinaţie tenebroasă, înfricoşătoare.
15 A urmat căsătoria civilă. Am asistat, strecurată într-un grup
16 venit pentru alţi miri. Te-am văzut, Lucreţio, elegantă şi
17 consternată, în deux-pièces-ul tău gris-perle, încercând să faci
18 faţă decent unei ceremonii care ţi se părea o farsă. Adrian era
19 atât de fericit, încât expresia devenise imbecilă. Semăna cu un
20 ierbivor. L-am iubit şi mai tare. Alina, în rochiţa ei de castă
21 principesă, era un vis. Am urât-o. Nu se putea mai aprig, mai
22 pătimaş.
23
24 După plecarea lor în voiaj de nuntă, am încercat să găsesc o
25 cale pentru a mă apropia de Bianca Vizantis. La vremea
26 aceea, nu ştiam nimic despre ea, doar atât că făcea parte din
27 cercul atât de restrâns al Alinei. Mai exact, singura persoană,
28 cu excepţia lui Adrian, cu care avea legături; faptul că în
29 acelaşi perimetru se mai perindau şi soţii Iordache o făceau să
30 devină acut interesantă.
31 Două zile la rând i-am spionat locuinţa constatând că-i o
32 casă închisă. La ferestre se zăreau figuri vesele, toate tinere,
33 se auzea muzică, râsete fericite, dar vizitatorii erau puţini,
34 oscilând spre inexistent. În acelaşi timp, am făcut investigaţii
35 prin cartier, şi, ca totdeauna, cei mai utili informatori s-au
36 dovedit a fi furnizorii. Relaţiile le ceream pe faţă, fără reticenţe,
37 apelând la un pretext cât se poate de actual: sunt o văduvă
38 sărmană, disponibilizată, încă n-am anii de pensie, caut de
-350-
1
1 lucru; poate ştiu dumnealor o casă mai ortomană care are
2 nevoie de femeie de serviciu… În unanimitate – de la
3 vânzătorul de ziare şi brutar, până la patronul măcelăriei –
4 m-au îndrumat spre doamna Vizantis, ca fiind cea mai
5 pricopsită din zonă.
6 Cu acest prilej, am aflat câte ceva despre bătrână. Ţinea un
7 soi de pensiune pentru fetiţe şi domnişoare, o casă cu inşi
8 mulţi, vezi bine, numai pâini se cumpărau opt-zece în fiece zi,
9 cinci-şase kile de portocale, câte o pulpă întreagă de porc.
10 Doamna Vizantis se bucura de o presă foarte bună în cartier,
11 era binevoitoare şi „populară“, fetele din îngrijirea ei, foarte
12 bine crescute. Patroana gogoşeriei, cel puţin, era în extaz:
13 „N-am mai pomenit copii atât de politicoşi şi cuminţi! O plăcere
14 doar să te uiţi la fetiţele alea! Am o nepoţică, de la fiie-mea,
15 mi-ar plăcea s-o dau la şcoala asta, dar aud că cere scump…
16 Acum, vezi şi dumneata, încercarea moarte n-are. Dacă vrei, îi
17 vorbesc eu despre dumneata, mă am bine cu doamna Bianca,
18 de la mine cumpără gogoşi şi pizza. Te văd femeie amărâtă şi
19 cumsecade, de ce să nu te ajut…“
20 Într-adevăr, ea m-a recomandat şi aşa am ajuns în serviciul
21 bătrânei care ducea lipsa unei femei bună la toate. După cum
22 ştii, sunt o gospodină excelentă, gătesc gustos, calc admirabil,
23 mă pricep puţin la cusut. (Idioata de mine îmi închipuiam
24 cândva că fleacurile astea îl vor duce pe Adrian direct la
25 Primărie şi mă omoram să-i ofer mostre cât mai convingătoare,
26 în vreme ce Alina presupun că nu ştie să fiarbă un ou!) Bref, în
27 câteva zile, doamna Vizantis se felicita, spunându-şi că nu
28 putea face o alegere mai bună. M-a uns şefă peste
29 bucătăreasă şi celelalte trei – să le zic cameriste, având a
30 primi ordine doar de la căpetenia personalului, un tătar, Iusuf.
31 Şi uite aşa, am intrat slugă la şcoala de curve a Biancăi
32 Vizantis. Da, scumpa mea, ai citit bine, şcoală de târfe
33 calificate. Aici şi-a făcut „studiile“ miracolul vieţii lui Adrian,
34 îngerul lui cast, inegalabila şi irepetabila noastră Alina…
35
36 Lucreţia lăsă paginile să-i cadă în poale. Era o scrisoare
37 cutremurătoare, iar ceea ce afla din fiecare rând depăşea cu
38 mult pragul ei de înţelegere, ieşea din parametrii în care-şi
-351-
1 închipuise viaţa, demola limitele rezistenţei ei, potenţialul de
2 suportabil în faţa unor adevăruri crude şi odioase. Alina,
3 adorata lui Adi, cocotă de înaltă clasă, stilată şi stilizată în
4 parohia unei codoaşe bătrâne! Lecţii de pian, de dans şi de
5 limbi străine, dar şi de anatomie sexuală, de striptease,
6 exerciţii pe manechine nud de bărbaţi, ore de conversaţie
7 erotică, de flirt aplicat la un gen sau altul de partener, hărţi
8 sexy, ca de acupunctură, precizând zonele sensibile, casete
9 porno; cum să dezbraci un mascul ca să-l scoţi din minţi
10 încă înainte de a ajunge în pat, cum să gemi, ce osanele să-i
11 aduci falusului şi cum să-l adori, apoi examenele care aveau
12 loc pe viu cu hojmălăi depravaţi, mai pretenţioşi ca un paşă,
13 care dădeau note în aplauzele asistenţei…
14 Clişeele se amestecau în capul Lucreţiei. Era o pură de
15 felul ei şi chiar dacă ar fi fost măritată cincizeci de ani şi nu
16 doar trei, şi ar fi avut o duzină de copii, ar fi rămas la fel.
17 Stricăciune calificată, depravare cu diplomă, uite aşa ceva nu
18 i-ar fi trecut niciodată prin minte!
19 În ciuda colebilului, senzaţia de vomă persista şi îşi făcu
20 un ceai în care stoarse două lămâi. Era furioasă pe Yvona.
21 De ce naiba n-o lăsase pe Alina să-şi ducă secretul în
22 mormânt? Cui serveau aceste relevări? În ce fel schimbau ele
23 situaţia? Cine o regreta pe Alina şi trebuia adus la realitate,
24 deschizându-i-se ochii? Ei, Lucreţiei, toate murdăriile astea îi
25 făceau rău, îl compătimea pe frate-său şi mai mult, îl plângea
26 şi mai sfâşietor descoperind la ce icoană întinată, la ce altar
27 ticălos îşi închinase întreaga lui fiinţă. Bine că se prăpădise
28 înainte de a o fi aflat, că pleca cu Alina lui în inimă, aşa cum
29 o ştia şi o iubea el…
30
31 Cine spune că servitorii sunt duşmani plătiţi, nu se înşeală.
32 Sau dacă nu sunt acum, imediat, pot deveni oricând. E la
33 latitudinea lor. Cât de închis ar fi stăpânul, cât de discret şi
34 precaut, pentru slugi nu există secrete. Ştiu tot, de la câte
35 perechi de izmene schimbă pe săptămână, până la sertarul
36 unde sunt încuiate comorile casei, sau de câte ori pe
37 săptămână face dragoste…
38 Bianca Vizantis nu-i o neroadă, iar viaţa furtunoasă pe care
-352-
1
1 a dus-o a făcut-o prudentă, vicleană, abilă. În ce mă priveşte,
2 nu-s o mare isteaţă, şmecheră nici atâta. Şi totuşi, fiind doar
3 atentă la ce se petrece în jurul meu, în mai puţin de două
4 săptămâni ştiam mai totul din ceea ce Bianca n-ar fi vrut să
5 ştiu. Am înţeles, de pildă, că şi Liana, soţia piticului, absolvise
6 şcoala de animatoare a bătrânei unde, în treacăt fie spus, poţi
7 întâlni şi fete cu diverse handicapuri fizice (există şi o micuţă
8 cocoşată) pregătite pentru gusturile perverse, ale celor dintre
9 cei mai perverşi viitori clienţi. Au rămas prietene şi
10 colaboratoare; elevele Biancăi, să zic mai… mijlociu dotate,
11 ajung în bordelul Lianei Iordache, unde Alina, rezervată
12 marilor lovituri, n-a păşit niciodată. Pe de altă parte, piticul,
13 sponsorizând gras „pensionul“, e socotit marele patron, cu
14 drept de veto. El a condamnat-o fără drept de apel pe Alina,
15 înainte ca eu să fi nimerit în această hazna de ticăloşii. Asta
16 nu mă scuză cu nimic, declar încă o dată, răspicat, că i-am
17 dorit din tot sufletul moartea şi mă bucur în aceeaşi măsură că
18 a ajuns în pământ, împlinindu-se un act de justiţie. De altfel,
19 existam şi eu pe lista lui Iordache, doar că avusesem
20 inspiraţia să dispar la timp. Ştiu că a fost tot timpul îngrijorat
21 din cauza mea, m-a căutat sistematic la serviciu, multă vreme
22 mi-a ţinut apartamentul sub observaţie. Amănuntele le-am
23 aflat prinzând frânturi de discuţii între Bianca şi o oarecare
24 Viky, altă poamă din pepiniera de cocote…
25 Ţinând seama de evenimentele prin care am trecut în
26 vremea din urmă, am ajuns la descoperirea unui adevăr vechi
27 de când lumea – dar propria experienţă rămâne revelaţie – că,
28 în fond, nu ajungem să ne cunoaştem niciodată. Nu m-aş fi
29 închipuit niciodată subiect de coşmar, coşmar trăit nu visat, nu
30 mă imaginam comiţând fapte abominabile. Am fost o femeie cu
31 adevărat cumsecade şi pot susţine, chiar în faţa lui Dumnezeu,
32 că în patruzeci şi cinci de ani n-am spus nici măcar o minciună
33 „rea“, care să afecteze sau să dăuneze cuiva. Singura mea
34 crimă este că am iubit cu disperare, pierzându-mi raţiunea, iar
35 azi, din lanţul de ticăloşii acumulate îmi pot face salbă. Nu
36 sunt mândră, dar nici nu regret. Nimic…
37 A, o singură faptă creştinească! Bianca Vizantis nu-i poate
38 ierta piticului moartea Alinei, ucenica ei cea mai iubită. În clipa
-353-
1 de faţă, Iordache e mort. A fost împuşcat alaltăieri noapte,
2 undeva pe lângă Bucureşti. Bătrâna Vizantis a manipulat
3 lucrurile în asemenea fel încât Gogu Tăutu să pară autorul
4 crimei. Nota bene, detectivul era trecut şi el pe lista neagră a
5 lui Iordache. Un suspect „convingător“ care i-a luat-o înainte
6 piticului, apăsând primul pe trăgaci. Aşa cum se reglează
7 conturile între bandiţi. Sunt însă aspecte care pe tine te
8 interesează mai puţin. Detaliile le-am trecut în scrisoarea
9 adresată Poliţiei. Nu sunt cu nimic obligată agenţiei de
10 detectivi care în fond m-a dat pe mâna lui Iordache, dar
11 rămăşiţa mea de omenie mă împiedică să las un nevinovat să
12 putrezească în puşcărie. Cel care l-a împuşcat pe Sică
13 Iordache este Iusuf, omul de încredere al bătrânei Vizantis.
14
15 Am simţit nevoia să mă descătuşez, să mă eliberez. Eşti
16 unica persoană din lume pe care ar interesa-o eventual ceea ce
17 am de spus. Şi tot n-am să înţeleg cum poate fi cineva absolut
18 singur pe o hartă, pe o planetă cu miliarde de oameni! Repet,
19 nu mă mândresc cu cele săvârşite, dar nici nu mă căiesc. Un
20 singur regret! Vag ca o umbră, ca impresia unei urme lăsate pe
21 cer de o pasăre în zbor. Că lucrurile s-ar fi putut întâmpla
22 altfel. Norocul nu-i câine-n lanţ să-l tragi după tine. O ştim şi
23 totuşi toată viaţa ne-o petrecem căutând lanţuri de nădejde.
24 Eu am ostenit. Să caut, să simt, să mă doară. Nu-mi rămâne
25 decât să dispar. Ţie, rămas-bun. Yvona.
26
27
28 ***
29
30 Încuie uşa agenţiei cu un sentiment de uşurare, conştient
31 că o face pentru ultima oară. Ajunşi în stradă, privi în jur şi,
32 chicotind poznaş, azvârli cheile peste umăr.
33 Gogu îl urmărea amuzat:
34 — Asta ce-ar vrea să însemne?
35 — Basta şi end! exclamă Pavelescu. Ajunge şi gata! Am
36 isprăvit Holmesiada. Dacă vrei şi ai combustie, poţi lua în
37 fiecare zi viaţa de la capăt.
38 — Corsicanul?
-354-
1
1 Pavelescu se împunse cu degetul în piept:
2 — Ialomiţeanul.
3 — Şi cum ai de gând să faci chestia asta?
4 — Întâi, îmi iau o vacanţă, simt nevoia să mă odihnesc. Pe
5 urmă, mă gândesc la o afacere cu jocuri mecanice. Nema
6 riscuri, tot confortul. Fleţii bagă fisa în aparat şi eu adun
7 banii.
8 — Cred, râse Gogu, că ai o imagine cam luminoasă despre
9 businessul cu pricina.
10 — Tu ce ai de gând?
12 — Habar n-am.
13 Sincer, nu ştia şi nici nu-i păsa.
14 Se despărţiră cu relativă emoţie în capul bulevardului,
15 făcându-şi promisiuni ca doi oameni care s-au cunoscut
16 într-un concediu, promisiuni care de regulă, uitate la primul
17 colţ de stradă, nu se onorează niciodată. O luară în direcţii
18 diferite, doi pietoni anonimi, cu itinerarii anonime,
19 dizolvându-se în anonimatul străzii.
20
21
22 ***
23
24 Ieşind din biserică, Lucreţia se opri la „standul cu morţi“,
25 cum îi auzise pe milogi vorbind între ei. Aprinse o lumânare
26 pentru Adrian, a doua pentru Alina. Şovăi scurt, apoi aprinse
27 încă una. A treia.
28 Un câine de pripas îi adulmecă poalele paltonului,
29 încurcându-i-se printre picioare. Lucreţia scotoci în geantă şi
30 îi azvârli un biscuit:
31 — Să fie şi de sufletul piticului.
-355-
-356-

Ojog-Brasoveanu, Rodica - 6 Telefonul Din Bikini

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Ojog-Brasoveanu, Rodica - 6 Telefonul Din Bikini

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

1

17 TELEFONUL DIN BIKINI

S-ar putea să vă placă și