Sunteți pe pagina 1din 2

Doamne, nu mă lipsi de binele Tău cel ceresc. Doamne, izbăvește-mă de chinurile cele veșnice.

Doamne, de am greșit, fie cu mintea, fie cu gândul, sau cu cuvântul, sau cu fapta, iartă-mă. Doamne,
izbăvește-mă de toată neștiința și uitarea, de trândăvia și de nesimțirea cea împietrită. Doamne, iz-
băvește-mă de toată ispitirea. Doamne, luminează-mi inima pe care a întunecat-o pofta cea rea.
Doamne, eu ca un om am greșit, iar Tu ca un Dumnezeu îndurător, văzând neputința sufletului meu,
miluiește-mă. Doamne, trimite mila Ta întru ajutorul meu, ca să preaslăvesc Preasfânt numele Tău.
Doamne, Iisuse Hristoase, scrie-mă pe mine, robul Tău, în Cartea Vieții și-mi dăruiește sfârșit bun.
Doamne, Dumnezeul meu, deși n-am făcut nici un bine înaintea Ta, dă-mi, după harul Tău, să pun
început bun. Doamne, stropește inima mea cu roua harului Tău. Doamne al cerului și al pământului,
pomenește-mă pe mine, păcătosul, rușinatul și nevrednicul robul Tău, întru Împărăția Ta. Amin.

Domnul să te ierte.

Domnul să te audă.

Domnul să te vadă.

Domnul să te iubească.

Domnul să te însoţească.

Domnul să te apere.

Domnul să te călăuzească.

Domnul să te mângâie.

Domnul să te ajute.

Domnul să te apere de vrăjmaşi.

Domnul să-i îmblânzească.

Domnul să-ţi moaie inima.

Domnul să te facă să nu ţii minte răul.

Domnul să te ajute să nu faci rău.

Domnul să te călăuzească să faci binele.

Domnul să te facă milostiv.

Domnul să-ţi dea putere să ierţi.

Domnul să te facă să vezi în alţii partea cea bună.

Domnul Dumnezeu, Preamilostivul, să vă binecuvinteze,


Domnul să vă ajute,

Domnul să vă miluiască,

Domnul să vă păzească de tot răul,

Domnul să vă umple de bucurie duhovnicească,

Domnul ca un bun şi iubitor de oameni să vă ierte de păcate

şi în ceruri cu drepţii să vă păzească.

Binecuvintează, Doamne, pe robii Tăi aceştia şi rugăciunea lor,

şi dragostea lor, şi credinţa lor, şi bucuria lor,

şi smerenia lor, şi răbdarea lor.

Binecuvintează, Doamne, osteneala lor,

şi căsuţa lor, şi pâinea lor, şi copiii lor,

şi viaţa lor şi cu sfârşit bun îi miluieşte,

iar dincolo, la ziua Judecaţii,

un colţişor de rai le dăruieşte,

că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin!”

S-ar putea să vă placă și