3.

SISTEMUL ŞTIINŢELOR EDUCAŢIEI

Educaţia ca practică socială a însoţit omenirea de la începuturile ei. Evoluţia societăţii, permanetizarea fenomenului
educativ şi dezvoltarea problematicii sale au dus la reflecţii educative din ce în ce mai sistematice şi în final la constituirea
unei ştiinţe a educaţiei, numită de specialişti pedagogie. Aceasta se prezintă ca o veritabilă teorie riguros structurată
începând cu secolele al XVII-lea / al XVIIIlea.
Datorită complexităţii fenomenului educativ şi problematicii educative tot mai diverse, numeroşi specialişti cu
procupări educaţionale au considerat oportună o abordare multiperpectivistă a fenomenului paideutic. Astfel, ştiinţa
fenomenului educativ a ajuns să interacţioneze cu numeroase alte ştiinţe care până la ea abordaseră fenomenul educativ
din propriul punct de vedere. În acest context, pedagogia are meritul de a încerca o abordare holist-integrativă a arealului
educativ. În realizarea acestui deziderat pedagogia este întregită de alte ştiinţe, împreună cu care formează aşa numitul
Sistem al Ştiinţelor Educaţiei.
Sistemul ştiinţelor educaţiei este un sistem pluridisciplinar, alcătuit din totalitatea disciplinelor-ştiinţifice care au
ca obiect de studiu fenomenul educaţional şi care, considerate separat, abordează un anumit aspect al fenomenului, dar
împreună vizează, sub centrarea pedagogie, explicarea epistemică, într-o manieră holistintegrativă, a tuturor aspectelor
fenomenului educativ, cu scopul eficientizării practicii educative. Sistemul ştiinţelor educaţiei se
comportă, atât la nivel teoretic cât şi practic, după toate regulile unui sistem obişnuit.
Elementele definitorii pentru statutul de ştiinţă al unui domeniu sunt următoarele: conturarea unui domeniu de
activitate, un obiect, un aparat conceptual, o metodologie şi o normativitate epistemică. Pedagogia îndeplineşte aceste
condiţii:
• Domeniul de studiu = omul;
• Obiectul de studiu = educaţia;
• Aparatul conceptual = terminologia pedagogică;
• Metodologia = parţial proprie, dar şi cu multe preluări şi adaptări;
• O raţionalitate specifică = existenţa unor norme, principi şi reguli pedagogice, chiar dacă uneori (unele)
contestate şi probabilistice prin raportare la context (acest aspect este explicabil dacă avem în vedere amploarea
fenomenului educaţional) (adap. Ungureanu, D.).
- Pedagogie generală abordează trăsăturile esenţiale ale educaţiei. Ea vizează acţiunea educaţională din
perspectiva continuităţii acesteia.
- Pedagogia preşcolară – se ocupă de problematica organizării şi desfăşurării acţiunii educaţionale cu copii de
vârstă preşcolară.
- Pedagogia şcolară – abordează problematica acţiunii educaţionale în cadrul şcolii, cu copii normal dezvoltaţi
din punct de vedere fizic şi psihic.
- Pedagogia specială – abordează problematica şi tehnologia desfăşurării acţiunii educaţionale privind copiii
deficienţi din punct de vedere fizic, psihic şi psihomotric, în şcoli şi în instituţii speciale.
- Pedagogia experimentală – are ca obiect problemele legate de investigaţia experimentală a educaţiei.
- Pedagogia comparată – studiază comparativ sistemele de educaţie din diferite ţări şi etape istorice.

1
 - Sociologia educaţiei – studiază relaţiile sistemelor educative cu structurile sociale; condiţionarea socială a
actului educativ.
- Filosofia educaţiei – se preocupă mai ales de finalităţile educaţiei, de obţinerea unui anumit tip de personalitate
şi procesul de formare a acesteia. Diversitatea nuanţelor întâlnite în lucrările de filosofia educaţiei se explică prin
concepţiile şi orientarea filosofică diferită a autorilor lor.
- Metodicile predării diferitelor obiecte de specialitate – se ocupă de problemele organizării şi desfăşurării
procesului de învăţământ la un obiect determinat (fizică, istorie, matematică, tehnologie etc.). Acestea au, prin excelenţă,
un caracter normativ, indicând modalităţi concrete ce pot fi folosite de profesor în activitatea sa.
Există şi multe alte discipline care studiază diferite aspecte ale fenomenului educativ (istoria educaţiei,
economia educaţiei, igiena şcolară, ergonomia educaţiei, managementul educaţional, pedagogia educaţiei în familie).
Întreg acest ansamblu tinde să abordeze fenomenul educativ în complexitatea lui cu toate implicaţiile ce le determină.