Sunteți pe pagina 1din 9

MINISTERUL AFACERILOR INTERNE

Nesecret
ACADEMIA DE POLIŢIE „Alexandru Ioan Cuza”
Ex. unic
Nr. 4683075

Comisia de Concurs București, 21.08.2023

Aprob,
Președintele Comisiei de concurs

ANUNŢ
Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” scoate la concurs în vederea încadrării prin
recrutare din sursă internă, din rândul ofiţerilor de poliţie, absolvenţi de studii superioare care
îndeplinesc condiţiile legale, postul de șef birou la Biroul Buget-salarizare din cadrul Structurii
Financiar a Academiei de Poliție „Al. I. Cuza”, prevăzut cu gradul profesional de comisar-șef de
poliție, la poziţia 410 din statul de organizare al unităţii, în conformitate cu prevederile Legii nr.
360/2002 privind Statutul poliţistului și ale Ordinului m.a.i. nr. 140/2016 privind activitatea de
management resurse umane în unităţile de poliţie ale M.A.I., ambele cu modificările şi
completările ulterioare, precum și cu fișa postului1.
I. Condiții de participare:
Pentru a participa la concurs, ofiţerii de poliţie trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele
condiţii:
a. - pregătire de bază: studii superioare de lungă durată sau studii universitare de licență (S),
absolvite cu diplomă de licență în domeniul fundamental de ierarhizare:
 științe sociale, ramura de știință: științe economice,
 științe inginerești, științe militare, informații și ordine publică.
- pregătire de specialitate: studii postuniversitare sau studii universitare de master în
domeniul fundamental de ierarhizare necesare exercitării funcției sau în domeniul management,
financiar/economico-financiar.
b. să fie declaraţi „apt medical” şi „apt” la evaluarea psihologică2 organizată în acest scop;
c. să nu se afle sub efectul unei sancţiuni disciplinare sau faţă de aceştia să nu fie pusă în
mişcare acţiunea penală;
d. să fi obţinut calificativul de cel puţin „bine” la ultimele două evaluări anuale de serviciu;
e. să aibă 3 ani vechime în muncă din care 2 ani vechime în M.A.I.;
f. să aibă minim 2 ani vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei;
g. să aibă gradul profesional necesar pentru ocuparea postului - minim inspector principal de
poliție;
h. să dețină/să obțină autorizaţie de acces la informaţii clasificate din clasa Secrete de stat,
nivelul Secret.3

1
Potrivit art. 22 alin. (2) lit. d) din Anexa nr. 3 la Ordinul m.a.i. nr. 140/2016 privind activitatea de
management resurse umane în unitățile de poliție ale M.A.I., cu modificările și completările ulterioare, fișa
postului scos la concurs poate fi consultată de către candidați la Serviciul Management Resurse Umane al
Academiei de Poliție „Al. I. Cuza”, cu respectarea prevederilor legale referitoare la protecția informațiilor
clasificate.
2
Aptitudinea psihologică se constată de către structura de specialitate a M.A.I., ca urmare a evaluării
psihologice, potrivit baremelor și/sau criteriilor aplicabile, data, ora și locul de desfășurare a evaluării
psihologice urmând a fi comunicate prin afișare la avizierul unității și prin postare pe pagina de internet a
Academiei, secțiunea Carieră (atașat anunțului de concurs).
Pagina 1 din 9
B. Înscrierea la concurs
Cererile de înscriere la concurs4 (însoțite de curriculum-vitae, model comun european) vor
fi transmise până la data de 27.08.2023, exclusiv în format electronic, la adresa de e-mail
smru@academiadepolitie.ro.
Dosarele de recrutare se vor depune până la data de 03.09.2023, exclusiv în format
electronic, la adresa de e-mail smru@academiadepolitie.ro, și vor conține documentele prevăzute
de art. 60 alin. (1) din Anexa nr. 3 la Ordinul m.a.i. nr. 140/2016 privind activitatea de
management resurse umane în unitățile de poliție ale M.A.I., cu modificările și completările
ulterioare, astfel:
a) copii ale actului de identitate şi ale documentelor care atestă nivelul şi specializarea studiilor
impuse de cerinţele postului, însoțite de supliment/foaie matricolă, după caz;
b) adeverinţa care conţine rezultatul ultimului examen medical de bilanţ, eliberată de medicul de
unitate, potrivit dispoziției comune a Direcției Medicale și Direcției Generale Management
Resurse Umane nr. 963164/327674/15.03.2022;
c) declaraţia de confirmare a cunoaşterii şi acceptării condiţiilor de recrutare5;
d) adeverinţa eliberată de structura de resurse umane a unității în care este încadrat candidatul,
din care să reiasă nivelul de acces la informații clasificate deținut potrivit autorizației, precum și
îndeplinirea condițiilor prevăzute la pct. I lit. c)-g), valabilă doar dacă a fost emisă ulterior
publicării anunțului.
Reguli de transmitere a documentelor necesare înscrierii la concurs:
- documentele care necesită a fi completate vor fi printate de către candidat, completate, datate și
semnate, iar ulterior scanate în format *.pdf și transmise în format electronic pe adresa de e-mail
indicată mai sus;
- toate documentele vor fi scanate și salvate într-un singur fișier *.pdf / arhivă, denumirea
fișierului/arhivei fiind compusă din numele și prenumele candidatului și conținutul fișierului/
arhivei (exemplu: Popescu-Ion-dosar-recrutare-sef-birou-buget-salarizare); e-mailul transmis de
candidat va avea subiect (titlu) de aceeași formă ca și fișierul și nu trebuie să depășească 25 MB;
- candidaților li se va transmite un e-mail de confirmare a primirii dosarului de recrutare,
precizându-se numărul de înregistrare/codul atribuit candidatului6; pentru documentele transmise
în afara orelor de program, e-mailul de confirmare va fi transmis candidatului în următoarea zi
lucrătoare;
- în situația în care candidatul înscris nu primește confirmarea în termenul prevăzut mai sus,
acesta se poate adresa Serviciului Management Resurse Umane, la interior 17.113 sau 17.203;
- este interzisă înscrierea prin fax, prin poștă, inclusiv poșta militară sau prin orice alte mijloace
decât prin e-mail, la adresa menționată, astfel că cererile transmise în aceste moduri nu vor fi
luate în considerare;
- dosarele de recrutare transmise după termenul stabilit în prezentul anunț nu vor fi luate în
considerare;
La concurs pot participa numai candidaţii ale căror dosare sunt complete şi corect întocmite.

3
Dacă pentru ocuparea unor posturi vacante este necesară obţinerea unor avize/autorizaţii speciale pentru
exercitarea atribuţiilor, iar acestea nu se obţin ulterior numirii în funcţie, poliţistul este eliberat din funcţie şi
pus la dispoziţie în condiţiile legii
4
Conform modelului anexat.
5
Conform modelului anexat.
6
Potrivit art. 65 din Anexa nr. 3 la Ordinul m.a.i. nr. 140/2016 privind activitatea de management resurse
umane în unitățile de poliție ale M.A.I., cu modificările și completările ulterioare, la solicitarea candidatului,
numărul de înregistrare al cererii de participare la concurs poate deveni și cod unic de identificare a acestuia,
ca alternativă în prelucrarea datelor personale, urmând a fi folosit pentru identificarea candidatului pe întreaga
procedură de concurs; astfel, opțiunea candidatului cu privire la acest aspect va fi exprimată pe cererea de
înscriere la concurs.
Pagina 2 din 9
C. Lista candidaţilor care nu îndeplinesc condiţiile de participare la concurs, cu precizarea
acestora, se afişează pe pagina de internet a Academiei de Poliție „Al. I. Cuza”, la secţiunea
Carieră - https://academiadepolitie.ro/cariera/ (la anunțul de concurs postat inițial), precum şi la
avizierul unității din Aleea Privighetorilor nr. 1A, sector 1, mun. București, în data de
06.09.2023.
D. Desfășurarea concursului
Concursul va consta, conform art. 2738 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu
modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 23 din Anexa nr. 3 la Ordinul m.a.i. nr.
140/2016, în susţinerea unui interviu structurat pe subiecte profesionale, care se înregistrează
audio/video, şi se va desfăşura la sediul Academiei de Poliție „Al. I. Cuza” din mun. București,
Aleea Privighetorilor nr. 1A, sector 1, în data de 12.09.2023, după următorul grafic:
- instructajul candidaţilor: ora 13:00 - 13:15;
- desfăşurarea interviului pe subiecte profesionale: începând cu ora 13:15;
- afişarea grilei de apreciere: la finalizarea interviului desfăşurat cu ultimul candidat;
- afişarea rezultatelor: 12.09.2023, după ora 17:00 (în raport de numărul candidaţilor);
- perioada limită de depunere a eventualelor contestaţii (în termen de 24 h de la afişare);
- afişarea rezultatelor analizei eventualelor contestaţii (în termen de 2 zile lucrătoare de la
expirarea termenului de depunere a contestațiilor);
- afişarea tabelului cu rezultatele finale ale concursului, în raport de existenţa/inexistenţa unor
eventuale contestaţii.
E. Evaluarea probei
Pentru fiecare întrebare/subiect de interviu se elaborează o grilă de apreciere, care va fi afișată la
finalizarea interviului desfășurat cu ultimul candidat. Aprecierea rezultatului final al interviului
structurat pe subiecte profesionale se face cu note de la 1 la 10. Un punct se acordă din oficiu.
Nota de promovare a probei este minimum 7,00. Rezultatele interviului structurat pe subiecte
profesionale se afişează pe pagina de internet a Academiei de Poliție „Al. I. Cuza”, secţiunea
Carieră (la anunțul de concurs postat inițial), precum şi la avizierul unității.
F. Depunerea contestațiilor
Contestaţiile se depun, o singură dată, în format electronic, în termen de 24 de ore de la afişarea
rezultatelor, la adresa de e-mail smru@academiadepolitie.ro, și se soluţionează de către comisia
constituită în acest scop, în termen de 2 zile lucrătoare de la expirarea termenului de depunere.
Rezultatele la contestaţii sunt comunicate candidaţilor prin afişare pe pagina de internet a
Academiei de Poliție „Al. I. Cuza”, secţiunea Carieră (la anunțul de concurs postat inițial),
precum şi la avizierul unității.
G. Departajarea
În situaţia în care, la concursul pentru ocuparea postului de conducere vacant, mai mulţi
candidaţi obţin aceeaşi notă, este declarat „admis” la concurs candidatul care are cea mai mare
vechime în specialitatea postului scos la concurs. Dacă mai mulţi candidaţi au aceeaşi vechime în
specialitatea postului scos la concurs, este declarat „admis” candidatul care are cea mai mare
vechime în studiile necesare postului scos la concurs.
H. Candidatul declarat admis va prezenta documentele din dosarul de recrutare, în original, în
vederea certificării pentru conformitate şi semnării de către secretarul comisiei de concurs şi de
către acesta, în termen de 5 zile lucrătoare de la afisarea rezultatelor finale. Originalul
documentelor se restituie candidatului după realizarea copiilor. Documentele menţionate pot fi
depuse şi în copie legalizată, situaţie în care această activitate nu se mai realizează.
În situația în care candidatul declarat admis nu prezintă toate documentele solicitate și/sau nu
prezintă documentele în original în vederea certificării pentru conformitate a copiilor și/sau în
situația în care se constată că documentele prezentate nu sunt autentice, oferta de ocupare a
postului se face candidatului clasat pe următorul loc, în ordinea descrescătoare a notelor obținute.

Pagina 3 din 9
Dacă nu există un alt candidat care să fi obținut nota necesară pentru a fi declarat „admis” la
concurs, se poate organiza un nou concurs, potrivit prevederilor art. 571 alin. (5) din Anexa nr. 3
la Ordinul m.a.i. nr. 140/2016 privind activitatea de management resurse umane în unităţile de
poliţie ale M.A.I., cu modificările şi completările ulterioare.
Relaţii suplimentare privind condiţiile de participare sau documentele necesare se pot obţine la
tel. 021.317.55.23, int. 39821, în zilele lucrătoare, între orele 10.00 - 13.00.
Tematica și bibliografia întocmite de către comisia de concurs, fac parte integrantă din prezentul
anunţ.

TEMATICĂ ȘI BIBLIOGRAFIE
TEMATICA:
1. Dispoziţii generale. Principii, reguli şi responsabilităţi. Procesul
Legea nr. 500/2002
Bugetar. Finanţele instituţiilor publice.
Legea-cadru
nr.153/2017
O.U.G. nr. 114/2018
Sistemul de salarizare a personalului - Reglementări specifice
O.U.G nr. 226/2020
2. personalului din instituţiile publice de apărare, ordine publică şi
O.U.G. nr. 130/2021
securitate naţională.
O.U.G. nr. 168/2022
O.M.A.I. nr. 4/2015
O.M.A.I. S/7/2018
Scopul şi sfera de cuprindere a Codului fiscal. Definiţii ale
termenilor comuni. Amortizarea fiscală. Veniturile din salarii şi Legea nr. 227/2015
3.
asimilate salariilor. Impozitul pe venit. Contribuţii sociale H.G. nr. 1/2016
obligatorii.
Reguli şi norme privind operaţiunile de casă în Ministerul
4. Decret nr. 209/1976
Afacerilor Interne.
Clasificaţia indicatorilor privind finanţele publice. Clasificaţia
5. O.M.F.P. nr. 1954/2005
funcţională şi clasificaţia economică.
Structura formularelor din sfera raportării situaţiilor financiare
ale instituţiilor publice în sistemul naţional de raportare -
Forexebug. Întocmirea, aprobarea si depunerea acestora în
O.M.F.P. nr. 517/2016
6. sistemul naţional de raportare - Forexebug. Raportarea în
O.M.F.P. nr. 1.801/2020
sistemul naţional de raportare - Forexebug a bugetului
individual, a angajamentelor prin intermediul sistemului de
control al angajamentelor (aplicaţia CAB).
Normele metodologice privind angajarea, lichidarea,
ordonanţarea şi plata cheltuielilor instituţiilor publice, precum şi O.M.F.P. nr. 1.792/2002
7.
organizarea, evidenta şi raportarea angajamentelor bugetare şi
legale.
Principii şi reguli referitoare la concediul şi indemnizaţia lunară
O.U.G. nr. 111/2010
pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani. Veniturile
8. H.G. nr. 52/2011
care se iau în considerare pentru stabilirea nivelului
indemnizaţiei pentru creşterea copilului. Stimulentul de inserţie.
Prevederi generale referitoare la concediile medicale şi O.U.G. nr. 158/2005
9. indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate. Concediul şi O.M.S. nr. 15/2018
indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă.
Acordarea şi încetarea dreptului la compensaţia lunară pentru
10. H.G. nr. 284/2005
chirie pentru poliţişti.
Sistemul pensiilor militare de stat. Baza de calcul folosită pentru Legea nr. 223/2015
11.
stabilirea pensiei militare de stat.
Drepturile şi obligaţiile personalului autorităţilor şi instituţiilor HG. nr. 714/2018
12.
publice pe perioada delegării şi detaşării în altă localitate, H.G. nr. 1.198/2022
Pagina 4 din 9
precum şi în cazul deplasării în interesul serviciului; Principii şi O.M.A.I. nr.181/2022
reguli privind decontarea cheltuielilor de transport cuvenite
poliţiştilor.
Drepturile şi obligaţiile personalului român trimis în străinătate
13. H.G. nr. 518/1995
pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar.
Drepturile de diurnă, cazare, hrană, facilitarea legăturii cu
familia, recreere şi transport ale personalului militar şi civil
14. H.G. nr. 46/2020
participant la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului
roman.
Principii si reguli privind decontarea serviciilor turistice pentru
15. O.U.G. nr. 131/2021
personalul Ministerului Afacerilor Interne.
Dispoziţii generale privind statutul poliţistului. Reglementări cu
privire la cariera şi pregătirea profesională a poliţistului,
16. modificarea şi suspendarea raportului de serviciu al poliţistului. Legea nr. 360/2002
Drepturile, îndatoririle şi restrângerea exerciţiului unor drepturi
sau libertăţi ale poliţistului.
Atribuţiile, organizarea şi funcţionarea Academiei de Poliţie
17. H.G. nr. 294/2007
”Alexandru Ioan Cuza ”.
18. Codul de etică şi deontologie al poliţistului. H.G. 991/2005
O.G. nr. 27/2002
19. Reglementarea activităţii de soluţionare a petițiilor.
O.M.A.I - 33/2020
20. Liberul acces la informaţiile de interes public. Legea nr. 544/2001
Dispoziţii generale. Informaţii secrete de stat. Informaţii secrete
de serviciu. Clasificarea şi declasificarea informaţiilor. Măsuri
minime de protecţie specific claselor şi nivelurilor de
Legea nr. 182/2002
secretizare. Reguli generale privind evidenţa, întocmirea,
21. H.G. nr. 585/2002
păstrarea, procesarea, multiplicarea, manipularea, transportul,
H.G. nr. 781/2002
transmiterea şi distrugerea informaţiilor clasificate. Protecţia
informaţiilor secrete de stat. Protecţia informaţiilor secrete de
serviciu.

BIBLIOGRAFIA:
1. Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice.
2. Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
3. Ordonanţa Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul
investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte
normative şi prorogarea unor termene.
4. Ordonanţa Guvernului nr. 226/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru
modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene.
5. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare,
prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.
6. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare,
prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.
7. O.M.A.I. nr. 4/2015 privind condiţiile de acordare a majorării salariale pentru personalul
M.A.I. care conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează.
8. O.M.A.I. nr. S/7 din 31.01.2018 pentru aprobarea Normelor metodologice privind
aplicarea prevederilor legale referitoare la salarizarea personalului militar, poliţiştilor şi
personalului civil din Ministerul Afacerilor Interne.
9. Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal.
10. Hotărârea Guvernului nr. 1/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a
Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal.
11. Decret nr. 209/1976 pentru aprobarea Regulamentului operaţiilor de casa ale unităţilor
socialiste.
Pagina 5 din 9
12. O.M.F.P. 1954/2005 pentru aprobarea Clasificatiei indicatorilor privind finanţele publice.
13. O.M.F.P. nr. 517/2016 pentru aprobarea de proceduri aferente unor module care fac parte
din procedura de funcţionare a sistemului naţional de raponare-Forexebug.
14. O.M.F.P. 1801/2020 pentru aprobarea componenţei, a modelelor şi a normelor
metodologice de elaborare a rapoartelor privind situaţiile financiare, a rapoartelor privind notele
la situaţiile financiare şi alte rapoarte/anexe trimestriale şi anuale generate din sistemul naţional
de raportare –Forexebug.
15. O.M.F.P. nr. 1792/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice privind angajarea,
lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor instituţiilor publice, precum şi organizarea, evidenta
si raportarea angajamentelor bugetare şi legale.
16. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară
pentru creşterea copilului.
17. Hotărârea Guvernului nr. 52/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a
prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia
lunară pentru creşterea copiilor.
18. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de
asigurări sociale de sănătate.
19. O.M.S. nr. 15/2018 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Ordonantei de
urgenta a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile si indemnizaţiile de asigurări sociale de
sănătate.
20. Hotărârea Guvernului nr. 284/2005 privind stabilirea cuantumului şi condiţiilor de
acordare a compensaţiei lunare pentru chirie cuvenite poliţiştilor.
21. Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat.
22. Hotărârea Guvernului nr. 714/2018 privind drepturile şi obligaţiile personalului
autorităţilor şi instituţiilor publice pe perioada delegării şi detaşării în altă localitate, precum şi în
cazul deplasării, în interesul serviciului.
23. Hotărârea Guvernului nr. 1.198/2022 privind drepturile de transport, pe teritoriul
naţional, ale personalului din instituţiile de apărare, ordine publică şi securitate naţională.
24. O.M.A.I. nr. 181/2022 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare la nivelul
Ministerului Afacerilor Interne a Hotărârii Guvernului nr. 1.198/2022 privind drepturile de
transport, pe teritoriul naţional, ale personalului din instituţiile de apărare, ordine publică şi
securitate naţională.
25. Hotărârea Guvernului nr. 518 din 10 iulie 1995 privind unele drepturi şi obligaţii ale
personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar.
26. Hotarârea Guvernului nr. 46/2020 pentru stabilirea drepturilor de diurnă, cazare, hrană,
facilitarea legăturii cu familia, recreere şi transport ale personalului militar şi civil participant la
misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român.
27. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 131/2021 privind modificarea şi completarea unor
acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene.
28. Legea nr. 360/2002 privind statutul politistului.
29. Hotarârea Guvemului nr. 294/2007 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de
Poliţie "Alexandru Ioan Cuza" din cadrul M.A.I.
30. Hotărârea Guvernului nr. 991/2005 pentru aprobarea Codului de etică şi deontologie al
poliţistului.
31. Ordonanța nr. 27 din 30 ianuarie 2002 privind reglementarea activității de soluționare a
petițiilor.
32. O.M.A.I. nr. 33/2020 privind activităţile de soluţionare a petiţiilor, primire în audienţă şi
consiliere a cetăţenilor în Ministerul Afacerilor Interne.
33. Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public.
34. Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate.

Pagina 6 din 9
35. Hotarârea Guvernului nr. 585/2002 pentru aprobarea Standardelor naţionale de protecţie a
informaţiilor clasificate.
36. Hotarârea Guvernului nr. 781/2002 privind protecţia informaţiilor secret de serviciu.
* Se vor avea în vedere actele normative cu toate modificările și completările ulterioare,
inclusiv formele republicate ale acestora, până la data susținerii concursului.

Anexe: 1 - Cererea de înscriere la concurs


2 - Declaraţia de confirmare a cunoaşterii şi acceptării condiţiilor de recrutare

Avizat - membrii Comisiei de concurs:

Întocmit,
Secretarul Comisiei de concurs

Pagina 7 din 9
Anexa nr. 1 - Cerere de înscriere la concurs
Nr. înregistrare (cod unic de identificare)
___________________________________
(nu se completează de către candidat)

DOMNULE COMANDANT (RECTOR)

Subsemnatul/Subsemnata, __________________________________________, fiul/fiica lui


_________________ şi ___________________, născut(ă) la data de _________________, în
localitatea _______________________________, județul/sectorul _______________________,
cetățenia____________________, posesor/posesoare al/a cărţii de identitate seria _______,
numărul ______________, CNP _____________________, starea civilă ___________________
cu domiciliul/reședința în localitatea __________________________________, județul/sectorul
______________________, strada _____________________________________, nr. ______,
bl. _____, etaj ____, apartament _____, număr telefon _____________________, încadrat(ă) la
_____________________________________________________________________ în funcția
de __________________________,
Vă rog să-mi aprobaţi înscrierea la concursul organizat de Academia de Poliție „Al. I.
Cuza”, în vederea ocupării postului de șef birou la Biroul Buget-salarizare din cadrul
Structurii Financiar, prevăzut la poziția 410 din statul de organizare al instituției, cu
recrutare din sursă internă, din rândul ofiţerilor de poliţie, absolvenţi de studii superioare, care
îndeplinesc condiţiile legale.
Am luat cunoştinţă de condiţiile de recrutare, selecţionare şi participare la concurs, menţionate în
anunţul de concurs şi sunt de acord cu acestea.
Sunt de acord cu prelucrarea informaţiilor cu caracter personal, în conformitate cu prevederile
Regulamentului UE nr. 679/2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte
prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date, cu modificările
şi completările ulterioare.
Mă oblig ca în situația în care voi fi declarat admis, să mă prezint în termen de 5 zile
lucrătoare la structura de resurse umane unde m-am înscris, pentru a prezenta originalul
documentelor transmise cu ocazia înscrierii.
 Solicit /  Nu solicit alocarea unui număr unic de identificare

Semnătura _______________________ Data ___________________

Pagina 8 din 9
Anexa nr. 2 - Declaraţie de confirmare a cunoaşterii şi acceptării condiţiilor de recrutare

DOMNULE COMANDANT (RECTOR)

Subsemnatul / Subsemnata, ___________________________________________, fiul / fiica lui


_____________ şi __________________, născut(ă) la data de _____________________, în
localitatea ________________________________, județul/sectorul ______________________,
posesor / posesoare al / a cărţii de identitate seria _____, numărul _________________,
eliberat(ă) de ______________________________________, la data de ___________________
CNP ________________________________, în calitate de candidat la concursul organizat în
vederea încadrării, prin recrutare din sursă internă, din rândul ofiţerilor de poliţie, absolvenţi de
studii superioare, care îndeplinesc condiţiile legale, a postului de șef birou la Biroul Buget-
salarizare din cadrul Structurii Financiar, prevăzut la poziția 410 din statul de organizare al
Academiei de Poliție „Al. I. Cuza”, organizat în data de 12.09.2023, declar pe propria
răspundere că am luat cunoştinţă despre condiţiile de recrutare, cu care sunt de acord și pe
care le îndeplinesc cumulativ.
Precizez că nu fac parte din nici o organizaţie politică sau grupare interzisă de lege sau care
promovează idei şi interese contrare ordinii constituţionale şi statului de drept, iar în situația în
care voi fi declarat admis, îmi voi da demisia din partidele/organizațiile cu caracter politic din
care fac parte.
Am fost informat(ă) şi sunt de acord cu efectuarea de verificări, cunoscând faptul că în situaţia în
care vor rezulta aspecte contrare celor declarate în prezenta declaraţie ori incompatibilităţi
determinate de neîndeplinirea cumulativă a condiţiilor de recrutare nu voi fi încadrat(ă), chiar
dacă rezultatele obţinute la concurs ar permite acest fapt.
Dacă o asemenea situaţie se va constata după încadrare, urmează să fiu eliberat(ă) din funcţia de
conducere ocupată.
Îmi asum responsabilitatea asupra exactităţii datelor furnizate şi sunt de acord cu prelucrarea
informaţiilor cu caracter personal, în conformitate cu prevederile Regulamentului UE nr.
679/2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter
personal şi privind libera circulaţie a acestor date, cu modificările şi completările ulterioare.
Declar, susţin şi semnez, după ce am luat cunoştinţă despre întregul conţinut şi am completat
personal datele din prezenta declaraţie.

Data _____________________ Semnătura _____________________

Pagina 9 din 9

S-ar putea să vă placă și