Sunteți pe pagina 1din 7

2.

Analiza SWOT
Punctele tari care se regăsesc în preferința pentru utilizarea emisferei stângi se regăsesc în
procesarea datelor în mod simbolic, fiind și sediul limbajului, însă un punct slab poate fi
dificultatea de a percepe imaginea de ansamblu. În ceea ce privește stilul vizual și auditiv,
se remarcă învățarea prepnderent vizuală și ascultând. Cee ace poate fi un avantaj întrucât
poat purta un dialog cu ceilalți și chiar le pot explica celorlalți ceea ce reprezintă un
avantaj în procesul învățării.
În cadrul modelului KOLB rezultatul cel mai mare a fost înregistrat în cadrul reflexivilor,
astfel punctele tari sunt afinitatea pentru analiză și colectarea datelor, însă se remarcă
dificultatea de a începe un proiect. Subiectului nu îi place să ia primul cuvânt în cadrul
unei prelegeri, iar presiunea timpului reprezintă un alt impediment în ceea ce privește
subiectul divergent.
În cadrul chestionarul de eficacitate de sine autopercepută în cazul setului de convingeri se
remarcă intervalul mediu în majoritatea cazurilor, mai puțin eficacității erotice
autopercepută și în cadrul eficacității morale autopercepute, ambele încadrându-se sub
pragul inferior feminin. Punctele tari se regasesc în sfera intelectuală autopercepută,
profesională autopercepută și educațională autopercepută unde a înregistrat un scor de 41,
iar cele slabe se regăsesc în cadrul moralității și al eficacității erotice.

I. Recomdări

Citirea textelor ample cu ajutorul materialelor printate, noatrea informațiilor


folosind culori, scheme, ilustrații, diagrame. Sublinierea cuvintelor-cheie.
Alcătuirea hărților și schemelor mentale.
ANEXE:
Nr. 1 CHESTIONARUL PENTRU PREFERINŢA EMISFERICĂ
CEREBRALĂ
(Ricki Linksman)

(Dacă testul este protejat de legea dreptului de autor poate fi utilizat doar în condițiile stipulate de
lege. În conținutul acestui curs, testul are caracter de prezentare)

Numele Mihaela Constantin_____________________________Data


22.05.2021_______________
Varsta 26_________________Profesia Analist Suport
Client_________Sex :______F_________
Localitatea
Bucuresti_________________________________________________________________
________
Sport practicat
Dansuri________________________________________________________________
_____
Vechime în sport 2
ani___________________________________________________________________
Instrument muzical practicat -
__________________________________________________________ Vechime în
practica instrumentului -
____________________________________________________

Parcurgeți chestionarul dedicat preferinţei emisferice cerebrale, pentru a afla care emisfera
cerebrală
o utilizaţi cu predilecţie în procesul de înţelegere şi stocare a informaţiilor noi. Astfel, veţi alege
răspunsul care vi se pare cel mai firesc şi mai confortabil.
Dacă sunteţi absolut sigur că ambele răspunsuri vă descriu la fel de bine, selectaţi-le pe
amândouă. Asiguraţi-vă că nu le alegeti pe amândouă doar pentru a termina mai repede testul. Dacă
este abolut necesar să alegeţi ambele răspunsuri, faceţi-o cu condiţia să examinaţi atent cazurile.

1. Inchideţi ochii. Vedeţi rosu. Ce zăriţi ?


a. r-o-ş-u, sau nimic, deoarece nu le puteţi vizualiza
b. culoarea roşu sau un obiect roşu

2. Inchideţi ochii. Vedeti trei. Ce zăriţi ?


a. Literele t-r-e-i, sau numarul 3, sau poate nimic, deoarece nu-l puteţi vizualiza
b. Trei animale , oameni sau obiecte

3. În cazul în care cântaţi, vocal sau la un instrument :


a. Nu puteti cânta după ureche, ci trebuie s-o faceţi după note
b. Puteti cânta după ureche, dacă este necesar
4. Când asamblaţi ceva :
a. Trebuie să utilizati şi să citiţi instrucţiunile scrise

5. Când cineva vă vorbeşte


a. Sunteţi mai atent la cuvinte şi eliminaţi comunicarea nonverbală
b. Sunteţi mai atent la comunicarea nonverbală - expresiile chipului, limbajul corpului şi
tonalitatea vocii.

6. Sunteţi mai priceput la :


a. Folosirea literelor, cifrelor şi cuvintelor
b. Folosirea culorilor, formelor, imaginilor şi obiectelor

7. Când citiţi literatura


a. Auziţi cuvintele parcă rostite cu glas tare în minte
b. Vedeţi caretea derulandu-se că un film mental

8. Cu care mână scrieţi ?


a. Dreapta
b. Stânga

9. Când rezolvaţi o problema de matematica, cum vă este mai usor ?


a. S-o abordaţi cu cifre şi cuvinte
b. S-o abordaţi folosind materiale concrete, obiecte fizice

10. Prefereati să :
a. Discutati despre ideeile dumneavoastră ?
b. Faceţi ceva, cu obiecte reale ?

11. Cum este camera sau masa dumneavoastră ?


a. Ordonata şi ingrijita
b. Celorlalţi le pare dezordonată, totuşi stiti unde se află fiecare lucruşor

12. Dacă nu vă spune nimeni ce să faceţi, obişnuiţi să :


a. Folosiţi un program pe care să-l respectaţi cu stricteţe
b. Faceţi lucrurile în ultima clipa, sau după cum aveţi chef şi / sau doriti să continuati
lucrul, chiar dacă timpul pe care i l-aţi alocat s-a sfârsit.

13. Dacă nu vă spune nimeni ce să faceţi :


a. De obiceti, sunteţi punctual
b. De obicei, întârzitaţi

14. Vă place să citiţi o carte sau o revista :


a. De la cap la coada
b. De la coadă la cap, sau sărind de colo-colo

15. Ce atitudine vă descrie cel mai bine ?


a. Vă place să povestiţi evenimentele sau să ascultaţi relatarea lor cu toate detaliile
prezentate în ordine
b. Vă place să spuneţi ideea principală a unui eveniment, iar când alţii vă povestesc
ceva, vă irita dacă nu ajung repede la ideea principal

16. Când rezolvaţi un puzzle sau când întreprindeti un proiect :


a. O faceţi perfect fără să fi vazut produsul în stare finală
b. Trebuie să vedeti produsul final, înainte de a-l putea face

17. Ce metodă de aranjare a însemnărilor preferaţi ?


a. Schitarea sau enumerearea elementelor în ordine
b. Realizarea unei hărţi mentale, sau a unei reţele, cu cercuri întrepătrunse
18. Când primiţi instrucţiuni pentru a face ceva şi aveţi posibiliatea de a opta, preferaţi să : a.
Urmaţi instrucţiunile
b. Vă gândiţi şi încercaţi alte căi de realizare

19. Când sunteţi aşezat la birou :


a. Staţi cu spinarea dreaptă
Vă aplecaţi peste birou, vă lăsaţi pe spate în scaun, sau chiar parţial în afara scaunului
încercând să vă simţiţi confortabil

20. Ce atitudine vă descrie cel mai bine ?


a. În majoritatea cazurilor rostiţi cuvintele şi
scrieţi numerele corect
b. Uneori, amestecaţi literele sau numerele, ori
scrieţi inversate unele cuvinte, litere sau numere

21. Ce vă caracterizează mai bine ?


a. Rostiţi cuvinte corect şi în ordinea cuvenită
b. Uneori, amestecaţi cuvintele într-o propoziţie
sau spuneti altceva decât intentionaţi, deşi ştiţi cu precizie ce anume doreaţi să spuneţi

22. Discutând cu cineva, obisnuiţi să:


a. Vă mentineţi la subiect
b. Schimbaţi subiectul discuţiei, gândindu-vă la
ceva asociat acestuia

23. Vă place să :
a. Faceţi planuri şi să le respectaţi
b. Decideţi lucrurile în ultima clipă, vă lăsaţi dus de curent, ori faceţi cea ce aveţi chef în
clipa respectivă

24. Vă place să înteprindeti :


a. Proiecte arstistice în care urmaţi îndrumările sau instrucţiunile pas-cu-pas
b. Proiecte artistice ce vă oferă libertatea de a creea ce doriţi
25. Vă place să :
a. Cântaţi, vocal sau instrumental, bazandu-vă
pe note sau pe cele învăţate de la alţii
b. Creaţi propriile dumneavoastră refrene sau
cântece

26. Vă plac :
a. Sporturile cu instrucţiuni sau reguli stricte, pas-cu-pas
b. Sporturile ce vă permit să vă mişcati liber, fără reguli stricte

27. Vă place să :
a. Lucraţi pas-cu-pas până ajungeţi la produsul final
b. Vedeţi mai întâi tabloul de ansamblu sau produsul final, şi apoi să
reveniţi şi să parcurgeţi etapele

28. Ce atitudine vă descrie cel mai bine ?


a. Vă gândiţi la fapte şi evenimente petrecute cu
adevărat
b. Vă gândiţi în mod imaginativ şi inventiv la ceea ce s-
ar fi putut întampla, sau la ceea ce poate fii creat în viitor

29. Cunoasteţi multe lucruri deoarece :


a. Învăţati de la lume, de la alţi oameni sau din lecturi
b. Le stiţi intuitiv fără să vă puteţi explica de ce sau cum

30. Vă place să
a. Vă limitaţi la fapte concrete
b. Vă imaginaţi posibilităţi deocamdată inexistente

31. De obicei
a. Urmăriţi cu atenţie trecerea timpului
b. Pierdeţi noţiunea timpului

32. Sunteţi :
a. Priceput la descifrarea comunicărilor nonverbale
b. Puţin priceput la descifrarea comnicărilor nonverbal

33. Sunteţi :
a. Mai priceput la indicaţiile oferite verbal sau în scris
b. Mai priceput la indicaţiile oferite prin intermediul
imaginilor

34. Vă pricepeţi mai bine la :


a. A fi creativ cu materialele existente şi a le combina
într-un mod nou
Ai inventat sau produce ceva cu totul nou

35. De obicei lucraţi la :


a. Câte un proiect pe rând
b. Mai multe proiecte simultan

36. În care dintre următoarele ambiente aţi prefera să vă desfăşuraţi


activitatea ?
a. Unul structurat, în care totul este ordonat, iar
cineva vă spune ce aveţi de facut, în care se respecta un program şi efectuaţi proiectele
pe rând, pas-cu-pas şi în ordine

Unul nestructurat în care aveţi libertatea de alegere şi mişcare pentru a lucra ceea ce doriţi, în care
puteţi fi pe cât de creativ şi imaginativ doriţi, în care să vă ţineţi bunurile pesonale aşa cum doriti şi s

S-ar putea să vă placă și