AUTOREFERAT

Stimate Dle Președinte stimați membri ai comisiei și stimați colegi!

În continuare vă voi prezenta anumite realizări științifice obținute urmare a

cercetărilor științifice asupra tezei de licență

Constituția consacră expres „Republica Moldova este un stat de drept,

democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a
personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sânt
garantate”.
Deci actualitatea temei rezultă din includerea preocupărilor permanente ale autorităţilor
responsabile de reforma justiției, inclusiv a procuraturii, în planurile de activitate, planurile de
acțiuni a Guvernului pe parcursul ultimilor zece ani.
Conform Constituției și Legii cu privire la Procuratură nr. 3 din 25.02.2016 „Procuratura
este o instituție publică autonomă în cadrul autorității judecătorești care, în procedurile penale și
în alte proceduri prevăzute de lege, contribuie la respectarea ordinii de drept, efectuarea justiției,
apărarea drepturilor și intereselor legitime ale persoanei și ale societății”.
Potrivit art. 124 din Constituția RM, precum și art. 5 al Legii cu privire la Procuratură:
Procuratura reprezintă învinuirea în instanțele judecătorești, în condițiile legii. Astfel,
reprezentarea învinuirii în instanțele judecătorești constituie una din atribuțiile constituționale de
bază a procurorilor.
Atribuțiile procurorului în instanța de judecată sunt expres indicate în Codul de procedură
penală. Procurorul reprezintă învinuirea în numele statului și prezintă în ședința de judecată
probele acuzării; declară apel sau, după caz, recurs privind latura penală și latura civilă a cauzei,
le retrage în modul prevăzut de lege.
Această activitate urmează a fi desfășurată la un înalt nivel profesional, contribuind real
și eficient la justa examinare a cauzelor penale, în scopul protejării persoanei, societății și statului
de atentatele criminale, astfel ca orice persoană care a săvârșit o infracțiune să fie pedepsită
potrivit vinovăției sale și nici o persoană nevinovată să nu fie condamnată.
Într-o societate bazată pe divizarea puterilor și indepedența lor, se încearcă tot mai mult
reducerea influănței politicii în domeniile ce revin altor structuri statale, proces care poartă
denumirea de depozitare. Una din aceste structuri cae luptă cu depolitizarea și tinderea spre
indepedența de ceea ce numim ,,politic’’ este procuratura. Necesitatea indepedenței acesteia se
deduce din scopul și atribuțiile acesteia, care se rezumă de la protecția libertății persoanei până la

1
prezentarea învinuirii reprezentaților legii, care o încalcă. Ori, fiind influențată sub aspect politic
nu și-ar mai găsi rostul principiul egalității în fața legii și a autorităților.
Procuratura Republicii Moldova reprezintă o instituție autonomă în cadrul autorității
judecătorești, care, în limitele atribuțiilor și competenței, apără interesele generale ale societății,
ordinea de drept, drepturile și libertățile cetățenilor, conduce și exercită urmărirea penală,
reprezintă învinuirea în instanțele judecătorești în condițiile legii. Această activitate are la bază o
serie de reguli fundamentale (principii), reflectate în legislație. Importanța studierii principiilor
organizării și funcționării procuraturii este determinată de poziția ei în sistemul organelor de
drept.
Potrivit Legii cu privire la Procuratură, în sistemul organelor procuraturii sunt organizate
și funcționează: Procuratura Generală, procuraturile teritoriale și procuraturile specializate.
În conformitate cu prevederile art. 6 pct. 31 CPP RM prin parte acuzării se înțelege cercul
de personae care sunt împuternicite sau abilitate prin lege să efectueze sau, după caz, să ceară
efectuarea urmării penale și să desfășoare activitățile de acuzare îndreptate împotriva persoanei
ce a comis infracțiunea.
Astfel, legislația procesual – penală în vigoare prevede concret că din partea acuzării fac
parte: procurorul, organul de urmărire penală reprezentat de către ofițerul de urmărire penală,
precum și partea vătămată, partea civilă și reprezentații acestora.

Înfătuirea justiției presupune o participare activă în numele legii a tuturor organelor

abilitate ale statului.
Alături de instanțele judecătorești și organele de urmărire penală, la desfășurarea
procesului penal participă și organele procuraturii care ,,reprezintă interesele generale ale
societății și apără ordinea de drept, precum și drepturile și libertățile cetățenilor. Procurorul, în
cadrul unui proces penal are rolul de acuzator de stat, care este indepedent. El, la fel execută
indicațiile scrise de procurorul ierarhic superior privind înlăturarea încălcărilor de lege și
omisiunilo admise la efectuarea și/sau conducerea urmării penale.

Vorbind despre rolurile procesuale ale participanților în procesul penal observăm că în

legislația procesuală penală actuală, rolul principal îl joacă învinuirea, adică procurorul.
Învinuirea de stat este reprezentată de procuror care, conform art. 51 CPP RM, este obligat, în
limitele competenței sale, în orice caz de săvârșirea a faptelor social periculoase să întreprindă
acțiunile prevăzute de lege pentru stabilirea circumstanțelor infracțiunii și a persoanelor vinovate
de comiterea acestei infracțiuni și tragerea acestora la răspunderea penală.

Activitatea Procuraturii este organizată potrivit principiilor legalității, transparenței,

independenței, autonomiei, controlului ierarhic intern și a controlului judecătoresc.
2
 În legătură cu reformarea sistemului judiciar și schimbările intervenite în viața social-
politică a statului nostru, principiul contradictorialității a obținut o nouă rezonanță din
considerentul că reforma judiciară și de drept este legată direct de contradictorialitate. Reforma
legii procesual penale trebuie să aibă la baza sa o temelie teoretică solidă. Contradictorialitatea
însă, în calitate de noțiune juridică, este insuficient cercetată în doctrina dreptului procesual
penal. La ziua de azi, specialiști notorii din domeniul dreptului procesual penal analizează și
studiază importanța fundamentelor și principiilor de bază ale procesului penal și, în primul rând,
contradictorialitatea acestuia. Legea procesual penală a Republicii Moldova cunoaște o evoluție
și dezvoltate în sensul democratizării și lărgirii începuturilor contradictoriale în înfăptuirea
justiției. Aceasta și este firesc, deoarece contradictorialitatea are o importanță enormă pentru
întregul sistem al procesului penal, determinând, în mare parte, statutul juridic și raporturile
dintre participanții la procesul penal, precum și relațiile juridice stabilite între participanții la
proces și instanța de judecată

Contradictorialitatea este o constantă unanim recunoscută a dreptului procesual penal.

Deși, este de origine anglo-saxonă, aceasta a căpătat rădăcini și în sistemele procesuale penale
continentale. Principiul contradictorialității se aplică deopotrivă în țările europene de tradiție
continentală (Franța, România, Rusia, RM etc.), însă nu există o poziție univocă în ceea ce
privește sfera de aplicare și conținutul ei.

Contradictorialitatea este recunoscută de către practica europeană ca fiind un principiu

aplicabil deopotrivă întregului proces penal. Or, restrângerea sa doar la etapa judecării cauzei îi
conferă un sens trunchiat și duce la neglijarea dreptului la un proces echitabil.
Scopul și obiectivele cercetării. Scopul acestei cercetări constă în abordare procurorului
ca fiind parte a acuzării în procesul penal contradictorial. Asigurarea scopului propus presupune
realizarea următoarelor obiective:

 analiza reglementărilor cu privire la principiile de organizare și de activitate a

procurorului;
 analiza aspectelor cu privire la independenţa procurorului în realizarea atribuţiilor
procesuale;
 descrierea standardelor privind participarea procurorului la examinarea cauzei penale;
 descrierea atribuţiilor procurorului în faza de urmărire penală;
 descrierea atribuţiilor procurorului la examinarea cauzei în instanţa de fond;
 analiza aspectelor comparative cu privire la realizarea atribuţiilor procurorului în
procesul penal al altor state;

3
  descrierea condiţiilor generale privind exercitarea căilor de atac de către procuror;
 analiza exercitării de către procuror a apelului;
 analiza exercitării de către procuror a recursului;
 analiza exercitării de către procuror a căilor extraordinare de atac.

Structura şi volumul lucrării: Structura tezei de master are la baza structurii sale
următoarele: întroducere, trei capitole, concluzii generale, bibliografia.

În Capitolul I întitulat - «Locul și rolul procurorului în sistemul autorităţilor statului»

sunt analizate reglementările cu privire la principiile de organizare și de activitate a procurorului,
garantarea independenței procurorului, precum și importanța asigurării și respectării
contradictorialității în realizarea funcției acuzării în procesul penal.

Capitolul II- „Conţinutul atribuţiilor procurorului în faza de urmărire penală şi a

judecării cauzei în instanţa de fond”- sunt analizate atribuţiile procurorului în faza de urmărire
penală; atribuţiile procurorului la examinarea cauzei în instanţa de fond, precum şi descrierea
aspectelor comparative cu privire la realizarea atribuţiilor procurorului în procesul penal al altor
state.

Capitolul III - „Participarea procurorului la exercitarea căilor ordinare şi

extraordinare de atac”- se conţine descrierea aspectelor cu privire la exercitarea de către
procuror a apelului, recursului, precum şi a căilor extraordinare de atac.

Concluziile tezei reprezintă o generalizare, în baza constatărilor, observaţiilor făcute pe

parcursul realizării tezei a principalelor rezultate ale investigaţiei.

Importanţa teoretică şi valoarea aplicativă a lucrării. Reieşind din cele relatate,

menţionăm, că în ultimii ani în literatura de specialitate se acordă o atenție sporită aspectelor
privind respectarea principiului contradictorialității în cadrul realizării funcției acuzării în
procesul penal fiind consacrate mai multe studii, ghiduri, articole. Printre ele se evidenţiază:
Sergiu Ursu, Tanoviceanu I., Tulbure A.Ş., Tatu A.M., Vizdoagă T., Arsenii L., Mihailenco E.,
Vieru N., Volonciu N., ș.a.

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI
Pentru a asigura o bună administrare a justiției penale și pentru a se garanta independența
și imparțialitatea celor care exercită aceste funcții judiciare, legea procesual penală
reglementează repartizarea acestora între diverse organe. Astfel, urmărirea (funcția de acuzare)
este acordată în principiu procurorului, iar misiunea de a decide asupra culpabilității acuzatului –
instanțelor de judecată.
4
 Funcția de învinuire în procesul penal se manifestă prin punerea în mișcare a acțiunii
penale și exercitarea ei, constând în formarea învinuirii împotriva unei persoane determinate –
făptuitorul unei infracțiuni – inculparea acestuia prin actul de punere în mișcare a acțiunii penale,
trimiterea sau chemarea în judecată penală, susținerea și dovedirea învinuirii în fața instanței de
judecată, inclusiv prin exercitarea căilor de atac și susținerea acestora în fața instanțelor
competente.
Procesul penal contradictorial necesită de la persoanele care susțin acuzarea în ședințele
de judecată un comportament activ, orientat spre a dovedi instanței fundamentarea și
corectitudinea poziției sale de învinuire. De asemenea, direcționarea funcțională a activității
procurorului în instanța de judecată o reprezintă susținerea învinuirii, care se exprimă prin
comportament activ al procurorului în cadrul ședinței de judecată, orientate spre convingerea
instanței de judecată în fundamentarea concluziilor sale referitoare la vinovăția inculpatului.
Pentru realizarea acestor sarcini, procurorul este abilitat cu drepturi care-i permit de a se afla
într-o poziție mai privilegiată în coraport cu partea apărării. Unul din elementele
contradictorialității îl constituie egalitatea procesuală a părților. Orice competiție judiciară va fi
efectivă doar atunci când toate posibilitățile oponenților procesuali, în acest sens, vor fi egale.
În instanța de apel, procurorul participă ca parte în proces, exercitând funcția de acuzator
de stat, dar și îndeplinește obligațiunile acordate prin Legea cu privire la Procuratură și Codul de
procedură penală, având una din activități prioritare a procurorului - apărarea drepturilor și
libertăților persoanei;
Statutul procesual al procurorului nu se schimbă la toate fazele a procesului penal, și
depinde de funcțiile, atribuțiile acordate și metodelor procesuale folosite.
La exercitarea atribuțiilor sale în față instanței de apel, procurorul este independent și se
supune numai legii, fiind obligat de a avea un rol activ în procesul de judecare a cauzei și
prezintă în ședința de judecată probele învinuirii, noi probe, participă la examinarea probelor
prezentate de partea apărării, face demersuri și își expune părerea asupra chestiunilor ce apar în
ședința instanței de apel, expune opinia în timpul dezbaterilor referitor la aplicarea legii penale și
a pedepsei față de inculpat pentru fapta comisă.
Analiza științifică a subiectului în cadrul tezei de licenţă, a legislației procesual-penale pe
acest segment, precum și a practicii organelor de urmărire penală și a instanțelor judecătorești, a
permis formularea unui spectru de concluzii generale, în particular:
1. Justiția este contradictorială în situația în care părțile (participanții) la procesul judiciar
pot activ și în condiții egale de a disputa, a dovedi dreptatea, a expune argumentele și a interpreta
faptele, evenimentele și probele din cadrul dosarului, contribuind, astfel, la stabilirea adevărului.

5
 2. Prezența părților egale și instanța independentă sunt trăsăturile generice ale
contradictorialității. Contradictorialitatea necesită prezența ambelor părți în ședința de judecată.
3. Unul dintre elementele contradictorialității îl constituie egalitatea procesuală a părților.
Orice competiție judiciară va fi efectivă doar atunci când toate posibilitățile oponenților
procesuali, în acest sens, vor fi egale.
4. Forma procesului penal exercită o influență nemijlocită atât asupra sistemului
principiilor procesului penal, cât și asupra volumului realizării lor juridice.
5. Fiind un principiu general al procesului judiciar în RM, contradictorialitatea se prezintă
a fi, în același timp, și metodă de cercetare și apreciere a materialului probator, inclusiv la etapa
examinării în judecată a cauzei, și principiu al determinării poziției procesuale a părților, și
modalitate de susținere de către participanții la proces a intereselor sale .
6. Contradictorialitatea, fiind principiu al procesului penal, are legătură cu alte principii,
care, la rândul lor, asigură posibilitatea realizării contradictorialității. Principiul examinat se află
în strânsă legătură cu astfel de principii ale procesului penal, precum legalitatea, publicitatea,
oralitatea, nemijlocirea, asigurarea dreptului la apărare, prezumția de nevinovăție.
7. Contradictorialitatea este recunoscută de către practica europeană ca fiind un principiu
aplicabil deopotrivă întregului proces penal. Or, restrângerea lui doar la etapa judecării cauzei îi
conferă un sens trunchiat și duce la neglijarea dreptului la un proces echitabil.
8. Instanța de judecată este eliberată de la clarificarea sub toate aspectele a
circumstanțelor cauzei, oferind acest drept părților. Posibilitățile instanței de judecată sunt
limitate doar de acel material probator, care este prezentat spre examinare de către părți și, în
particular, de către acuzare.
9. Statutul de parte a procurorului presupune că din momentul din care instanța a pus
cauza pe rol, acesta nu mai beneficiază în cadrul cauzei de împuterniciri statal-organizatorice, ele
fiind deținute de către instanța de judecată, procurorul urmând să-i dovedească corectitudinea
concluziilor sale acuzatoriale în cadrul cauzei penale.
10. Egalitatea acuzării în raport cu partea apărării se manifestă prin faptul că exact astfel
de împuterniciri îi sunt recunoscute și acesteia din urmă în ședința de judecată (inculpatului,
apărătorului acestuia). Poziția procesuală a procurorului în procesul penal este determinată, în
primul rând, de prezența interesului procesual și, în al doilea rând, de prezența unui astfel de
volum de drepturi de care dispune și partea opusă.
11. Acuzarea în materie penală are un caracter autonom, semnificând notificarea oficială,
emisă de o autoritate competentă, prin care se impută unei persoane săvârșirea unei infracţiuni,
ceea ce atrage repercusiuni importante asupra respectivei persoane.

6
 12. Învinuirea și funcția de învinuire nu sunt sinonime. Funcția învinuirii reprezintă o
activitate a organelor determinate prin lege, orientată spre demascarea persoanei vinovate de
comiterea faptei infracționale.
13. Statutul de parte a procurorului presupune că din momentul din care instanța a pus
cauza pe rol, acesta nu mai beneficiază în cadrul cauzei de împuterniciri statal-organizatorice, ele
fiind deținute de către instanța de judecată, procurorul urmând să-i dovedească corectitudinea
concluziilor sale acuzatoriale în cadrul cauzei penale.
14. Procurorul în ședința de judecată ocupă poziția procesuală a părții acuzării, egală cu
alte părți participante în cauză și, susținând prin mijloacele atribuite de lege în acest sens
învinuirea de stat.
15. Scopul acuzării în procesul examinării cauzei în judecată este de a convinge instanța
în corectitudinea poziției sale, manifestând, în acest sens, în ședință un anumit spirit activ,
prezentând probele și obiectând în prezentarea materialului probator de către partea opusă.
16. Procurorul participant la judecarea cauzei penale este obligat să mențină pe tot
parcursul procesului penal un rol activ, îndeplinind acțiuni eficiente în prezentarea şi probarea
învinuirii aduse inculpatului.
17. Realizarea funcției învinuirii de către partea vătămată, partea civilă și reprezentanții
acestora se manifestă în faptul că aceste persoane în procesul penal susțin pe deplin sau în parte
poziția acuzatorului de stat.
Recomandări, inclusiv recomandări cu caracter de lege ferenda:
1. Norma procesual penală care vizează principiul contradictorialității (art. 24 CPP al
RM) nu corespunde pe deplin cerințelor specifice contradictorialității, urmare a cărui fapt se
recomandă completarea acestui articol cu un nou alineat 3/1:
- (3/1 ) Instanța este obligată să pună în discuție cererile și demersurile părții acuzării și
părții apărării și să se pronunțe asupra lor prin încheiere motivată.