Pedeapsă complementară. Interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.

Cauză specială de
reducere a pedepsei. Art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005

Cuprins pe materii: Drept penal. Partea generală. Pedepsele. Pedeapsa accesorie şi pedepsele complementare

Indice alfabetic: Drept penal

- pedeapsă complementară

- cauză specială de reducere a pedepsei

C. pen., art. 66 alin. (2)

Legea nr. 241/2005, art. 10 alin. (1)

1. În conformitate cu dispoziţiile art. 66 alin. (2) C. pen. privind pedeapsa complementară, în cazul în care legea
prevede interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică, numai interzicerea exercitării drepturilor prevăzute
în art. 66 alin. (1) lit. a) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice) şi în art. 66 alin.
(1) lit. b) C. pen. (dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) este obligatorie.

2. Cauza specială de reducere a pedepsei reglementată în art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 este aplicabilă
în cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală prevăzută în art. 8 şi art. 9 din legea menţionată, dacă în cursul
urmăririi penale sau al judecăţii, până la primul termen de judecată, inculpatul acoperă integral pretenţiile părţii civile. În
ipoteza în care partea civilă nu a indicat cuantumul obligaţiilor fiscale accesorii nici în cursul urmăririi penale şi nici în
cursul judecăţii până la primul termen de judecată, dar inculpatul a acoperit prejudiciul reţinut în rechizitoriu, înainte de
primul termen de judecată, dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 sunt incidente, întrucât omisiunea părţii
civile de a calcula obligaţiile fiscale accesorii, pentru a da posibilitatea inculpatului să le achite în termenul prevăzut de
lege, nu poate opera în defavoarea acestuia.

I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 370/A din 29 septembrie 2016

Prin sentinţa nr. 70 din 30 martie 2016 Curtea de Apel Craiova, Secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 322
C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul A., avocat, la pedeapsa de 4 luni
închisoare.

În baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 şi art. 396 alin.
(10) C. proc. pen., a condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa principală de 8 luni închisoare şi la pedeapsa
complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 1 an.

A aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi art. 396
alin. (10) C. proc. pen., a condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a
interzicerii drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 3 ani.

A aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 38, art. 39 alin. (1) lit. b) şi art. 45 C. pen., a dispus ca inculpatul A. să execute pedeapsa cea mai grea, de 2
ani închisoare, la care se adaugă un spor de 4 luni închisoare, în total 2 ani şi 4 luni închisoare şi pedeapsa
complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 3 ani, pedeapsă ce
urmează a se executa potrivit dispoziţiilor art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen., precum şi pedeapsa accesorie a interzicerii
drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

1/4 Detalii jurisprudență

 În baza art. 91 C. pen., a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei aplicate pe durata termenului de
supraveghere de 3 ani; a făcut aplicarea art. 93 alin. (1) lit. a) - e) C. pen.; în baza art. 93 alin. (2) şi (3) C. pen., a fost
obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanţei şi
să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile; a atras atenţia inculpatului asupra
dispoziţiilor art. 96 C. pen.

A constatat recuperat integral prejudiciul cauzat părţii civile B.

A constatat recuperat prejudiciul cauzat părţii civile statul român, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală -
Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice - Agenţia Judeţeană a Finanţelor Publice C. şi a mai obligat inculpatul
la plata obligaţiilor fiscale accesorii, calculate până la data achitării prejudiciului, respectiv 25 noiembrie 2015.

A dispus ridicarea sechestrului asigurător instituit prin ordonanţa din 18 august 2015 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie -
Serviciul Teritorial Craiova.

A anulat contractul de asistenţă juridică din 6 iulie 2013.

Pentru a hotărî în acest sens, instanţa Curţii de Apel Craiova a reţinut, între altele, următoarele:

Prin încheierea nr. 179 din camera de consiliu de la 14 octombrie 2015, judecătorul de cameră preliminară din cadrul
instanţei a respins cererile şi excepţiile invocate de inculpat, a constatat legalitatea sesizării instanţei, a administrării
probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi a dispus începerea judecăţii cu privire la inculpatul A.

La primul termen de judecată, inculpatul a declarat că recunoaşte în totalitate faptele reţinute în sarcina sa, solicitând ca
judecata să aibă loc numai în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, solicitare încuviinţată de instanţă.

În drept, fapta inculpatului A. de a întocmi în fals contractul de asistenţă juridică din 6 iulie 2013 şi de a uza la data de 20
februarie 2014 de contractul astfel falsificat s-a apreciat că întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals în
înscrisuri sub semnătură privată prevăzută în art. 322 C. pen.

Fapta inculpatului A. care, folosindu-se de contractul de asistenţă juridică din 6 iulie 2013 astfel falsificat, a cerut la data
20 februarie 2014 executorului judecătoresc D. declanşarea procedurii executării silite faţă de persoana vătămată B., în
urma procedurii de executare fiind recuperată din conturile persoanei vătămate suma de 5.175, 29 lei, din această sumă
fiind reţinută suma de 2.764 lei cu titlu de cheltuieli de executare, restul de 2.411,29 lei fiind consemnat la dispoziţia
avocatului A., bani în posesia cărora acesta a intrat, s-a apreciat că întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de
participaţie improprie la infracţiunea de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru altul un folos
necuvenit, prevăzută în art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 132 din Legea nr.
78/2000.

De asemenea, Curtea de Apel Craiova a reţinut că fapta inculpatului A. de a nu înregistra în evidenţele contabile sumele
şi bunurile primite în anul 2013 cu titlu de onorariu avocaţial de la partea civilă B., sustrăgându-se astfel de la plata
obligaţiilor financiare către stat, în cuantum de 2.319 lei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune
fiscală prevăzută în art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.

În ceea ce priveşte infracţiunea de evaziune fiscală, instanţa a reţinut că în cauză este aplicabilă cauza specială de
reducere a pedepsei prevăzută în art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005.

Totodată, instanţa a reţinut că potrivit textului de lege menţionat, în cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală
prevăzute la art. 8 şi 9, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la primul termen de judecată, inculpatul
acoperă integral pretenţiile părţii civile, limitele prevăzute de lege pentru fapta săvârşită se reduc la jumătate. Inculpatul
a depus la dosar, înainte de primul termen de judecată, chitanţa din 25 noiembrie 2015, în valoare de 2.319 lei,
reprezentând prejudiciul reţinut în rechizitoriu în cazul infracţiunii de evaziune fiscală.

Deşi statul român, reprezentat prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor
Publice - Agenţia Judeţeană a Finanţelor Publice C. a arătat că se constituie parte civilă cu această sumă, solicitând în
plus obligaţiile fiscale accesorii, calculate până la data achitării prejudiciului, nu a indicat cuantumul acestora, nici chiar
în momentul în care i s-a solicitat de către instanţă să precizeze această sumă.

Instanţa de fond a reţinut că, prin fapta sa, inculpatul şi-a diminuat obligaţiile fiscale cu suma de 2.319 lei, reprezentând
impozit pe venit, sumă pe care a achitat-o până la primul termen de judecată. Împrejurarea că partea civilă, statul
român, nu a indicat nici în declaraţia de constituire de parte civilă cuantumul obligaţiilor fiscale accesorii până la acel

2/4 Detalii jurisprudență

 moment, nici pe parcursul urmăririi penale sau până la primul termen de judecată, pentru a da posibilitatea inculpatului
să achite şi această sumă, nu poate fi reţinută în defavoarea inculpatului, astfel că instanţa va reţine, cu privire la
infracţiunea prevăzută în art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, dispoziţiile art. 10 alin. (1) din acelaşi act normativ.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţionala
Anticorupţie - Serviciul Teritorial Craiova.

Examinând apelul formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie -
Serviciul Teritorial Craiova sub toate aspectele, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că acesta este nefondat,
între altele, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, referitor la infracţiunea de evaziune fiscală, în speţa de faţă este aplicabilă
cauza specială de reducere a pedepsei prevăzută în art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005.

Potrivii textului de lege menţionat, în cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală prevăzute la art. 8 şi 9, dacă în
cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la primul termen de judecată, inculpatul acoperă integral pretenţiile părţii
civile, limitele prevăzute de l­ ege pentru fapta săvârşită se reduc la jumătate. Inculpatul a depus la dosar, înainte de
primul termen de judecată, chitanţa din 25 noiembrie 2015, în valoare de 2.319 lei, reprezentând prejudiciul reţinut în
rechizitoriu în cazul infracţiunii de evaziune fiscală.

Astfel, aşa cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond, deşi statul român, reprezentat prin Agenţia Naţională de
Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice - Agenţia Judeţeană a Finanţelor Publice C., a
arătat că se constituie parte civilă cu această sumă, solicitând în plus obligaţiile fiscale accesorii, calculate până la data
achitării prejudiciului, nu a indicat cuantumul acestora, nici chiar în momentul în care i s-a solicitat de către instanţă să
precizeze această sumă.

Or, prin fapta sa, inculpatul şi-a diminuat obligaţiile fiscale cu suma de 2.319 lei, reprezentând impozit pe venit, sumă pe
care a achitat-o până la primul termen de judecată. Împrejurarea că partea civilă, statul român, nu a indicat nici în
declaraţia de constituire de parte civilă cuantumul obligaţiilor fiscale accesorii până la acel moment, nici pe parcursul
urmăririi penale sau până la primul termen de judecată, pentru a da posibilitatea inculpatului să achite şi această sumă,
nu poate fi reţinută în defavoarea inculpatului, astfel că instanţa de fond în mod corect a reţinut împrejurarea că, referitor
la infracţiunea prevăzută în art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, dispoziţiile art. 10 alin. (1) din acelaşi act
normativ au incidenţă în cauză.

Mai mult decât atât, pe parcursul soluţionării apelului, respectiv la data de 16 septembrie 2016, inculpatul a depus
personal diligenţe la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice -
Agenţia Judeţeană a Finanţelor Publice C. şi, doar în urma acestor demersuri efectuate de către inculpat, partea civilă a
procedat la calcularea dobânzilor şi a penalităţilor aferente debitului principal de 2.319 lei.

Astfel, din înscrisul înregistrat la 19 septembrie 2016, emis de către partea civilă Agenţia Naţională de Administrare
Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice - Agenţia Judeţeană a Finanţelor Publice C., rezultă că s-a
propus, conform sentinţei instanţei de fond referitor la debitul principal în cuantum de 2.319 lei, adăugarea în evidenţa
pe plătitori şi a obligaţiilor fiscale accesorii - cod 80 - „venituri din despăgubiri” suma de 449 lei, pentru perioada 20
februarie 2014 - 25 noiembrie 2015, reprezentând dobânzi şi suma de 298 lei reprezentând penalităţi, pentru aceeaşi
perioadă, prevăzute în borderoul de adăugare a obligaţiilor fiscale din data de 19 septembrie 2016, sume ce au fost
integral achitate de către inculpat, conform chitanţei din 19 septembrie 2016, înscris ce a fost ataşat la dosarul cauzei.

Aşadar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, prejudiciul fiind achitat integral, în mod corect instanţa de fond a
dispus ridicarea măsurii asigurătorii a sechestrului judiciar instituit asupra bunurilor inculpatului.

Cu referire la critica vizând omisiunea instanţei de fond de a aplica inculpatului alături de pedeapsa principală aplicată
pentru săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie la abuzul în serviciu şi a pedepsei complementare în condiţiile art.
67 C. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că şi această critică este nefondată.

Potrivit dispoziţiilor art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., „pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi
constă în interzicerea exercitării, pe o perioadă de la unu la 5 ani, a unuia sau mai multora dintre următoarele drepturi: a)
dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; b) dreptul de a ocupa o funcţie care implică
exerciţiul autorităţii de stat.”

Potrivit dispoziţiilor art. 66 alin. (2) C. pen., „când legea prevede interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie
publică, instanţa dispune interzicerea exercitării drepturilor prevăzute în alin. (1) lit. a) şi lit. b).”

3/4 Detalii jurisprudență

 În raport cu conţinutul textelor de lege anterior indicate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, în mod corect,
instanţa de fond a aplicat inculpatului, pe lângă pedeapsa principală de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de
participaţie improprie la infracţiunea de abuz în serviciu, prevăzută în art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 297 alin. (1)
C. pen., cu aplicarea art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen., şi pedeapsa complementară a
interzicerii drepturilor prevăzute doar în art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 3 ani.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe
lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Craiova împotriva sentinţei
nr. 70 din 30 martie 2016 a Curţii de Apel Craiova, Secţia penală şi pentru cauze cu minori.

4/4 Detalii jurisprudență