TEMA 11.

IMPLICAŢII PRAXIOLOGICE ÎN DEZVOLTAREA INTELIGENŢEI

EMOŢIONALE ŞI REUŞITA ÎN VIAŢĂ
Numeroase dovezi științifice și empirice arată că trăirile afective, emoţiile şi sentimentele sunt
cele mai puternice re-surse dinamico-energetice cu care este înzestrată fiinţa umană. Emoţiile şi
gândirea ne oferă conştiinţa de sine, ajutându-ne să ne cunoaştem pe noi înşine şi pe ceilalţi. Ele
ne ajută să înţelegem care sunt lucrurile esenţiale şi valoroase din viaţa noastră, ne motivează, ne
energizează şi ne dinamizează în desfăşurarea unor activităţi şi, totodată, oferă posibilitatea să ne
cultivăm autocontrolul şi perseverenţa, să ne bucurăm de succesele noastre şi de realizările altora
(în primul rând, ale persoanelor apropiate). Pentru a conceptualiza aceste aspecte ale afectivităţii
unei persoane, s-a introdus conceptul de inteligenţă emoţională [44].
Reuşita şi succesul în viaţă depind nu numai de capaci-tăţile intelectuale ale persoanei, de
nivelul de inteligenţă aca-demică a acesteia, ci şi de capacitatea ei de a-şi gestiona emo-ţiile şi de
a-şi canaliza energia în direcţia obţinerii unor rezul-tate şi performanţe sporite şi scontate.
Capacitatea persoanei de a realiza cunoaşterea şi stăpâ-nirea de sine, precum şi relaționarea
adecvată cu membrii familiei, cu persoanele străine, reprezintă elementele esenţiale ale
inteligenţei emoţionale.
Studiile şi cercetările cu privire la inteligenţa emoţională sunt recente, ele debutează în jurul
anilor ‘90. H. Gardner, autorul teoriei inteligenţelor multiple, rezervă un loc şi un rol important
inteligenţei intrapersonale şi inte-ligenţei interpersonale – tipuri de inteligenţă care permit omu-
lui o cunoaştere de sine adecvată, realistă şi, respectiv, adaptarea mai bună la mediul social,
graţie abilităţii de relaţionare cu alte persoane. Inteligenţa intrapersonală şi inteligenţa in-
terpersonală sunt considerate componente esenţiale ale inte-ligenţei emoţionale.
D. Goleman [44] arată că inteligenţa emoţională poate fi circumscrisă cu ajutorul următoarelor
constructe:
a) conştiinţa propriilor emoţii presupune capacitatea/abi-litatea persoanei:
– de a conştientiza propriile emoţii şi sentimente atunci când acestea o copleşesc şi de a le
denumi (conceptualiza) adecvat;
– de a înţelege cauzele generatoare ale propriilor trăiri emoţionale;
– ea distinge între sentimente şi acţiuni.
b) autocontrolul trăirilor afective se referă la capacităţile/ abilităţile persoanei:
– de a-şi stăpâni mânia, furia, bucuria etc. şi de a le exprima în mod natural, adecvat;
– de toleranţă faţă de propriile frustrări şi anxietăţi;
– de autocontrol al stresului;
– de a avea sentimente pozitive faţă de sine, încredere în forţele proprii, gândire pozitivă.
c) motivaţia personală presupune un şir de capacităţi/abi-lităţi ale persoanei:
– de a utiliza şi monitoriza în mod productiv propriile emoţii şi sentimente;
– de a-şi focaliza activitatea asupra unei sarcini şi de a manifesta perseverenţă în rezolvarea ei;
– de a-şi asuma responsabilitatea actelor proprii şi a rezultatelor acestora;
– de a manifesta flexibilitate, deschidere faţă de nou, de a fi creativ.
d) empatia – disponibilitatea persoanei:
– de a-i observa şi asculta atent pe ceilalţi;
– de a se situa în postura altuia, de a privi, aborda luc-rurile din perspectiva celuilalt, ca şi cum
ar fi celălalt;
– de a manifesta sensibilitate şi înţelegere faţă de problemele altora, de a rezona la trăirile lor.
e) aptitudinile sociale se referă la dirijarea şi conducerea relaţiilor interpersonale manifestate
prin:
– atitudini şi comportamente prosociale;
– capacitatea de a stabili relaţii pozitive cu ceilalţi, de a preîntâmpina şi rezolva prin negociere
neînţelegerile şi conflictele;
– abilităţi de comunicare interpersonală (a fi coope-rant, prietenos, deschis, flexibil, implicat în
mod echilibrat, pozitiv, asertiv, atent, politicos, demo-cratic, plin de tact etc.)
Sintetizând, putem defini inteligenţa emoţională ca fiind capacitatea omului de a conştientiza
(înţelege şi conceptualiza) şi de a gestiona (controla şi dirija) propriile emoţii şi senti-mente,
precum şi capacitatea de a empatiza şi de a se relaţiona neproblematic cu ceilalţi, astfel încât
persoana în cauză să realizeze performanţe deosebite şi să aibă o viaţă profesională, socială şi
personală plină de succese şi împliniri, însoţită de satisfacţii şi bucurii.
Dezvoltarea inteligenţei emoţionale în cadrul consilierii preventive a familiei
Inteligenţa emoţională, înţeleasă ca fiind capacitatea per-soanei de a-şi controla şi dirija emoţiile
şi sentimentele, de a utiliza energia psihică produsă în procesul de obţinere a unor performanţe
deosebite şi înregistrarea unor succese, se poate dezvolta, forma şi auto/educa.
Unii autori [32; 40; 44 etc.] vorbesc despre anumite direc-ţii de educare şi perfecţionare a
inteligenţei emoţionale şi pro-pun programe educaţionale de formare şi dezvoltare a inte-ligenţei
emoţionale. Un astfel de program prezintă J. Segal (1999). Potrivit acestuia, inteligenţa
emoţională se dezvoltă prin antrenament şi exersare care conduc la formarea şi dezvoltarea
„muşchiului emoţional”. Programul propus de J. Segal are la bază câteva principii – îndemn, şi
anume:
a) învaţă să simţi (ceea ce presupune acceptarea proprii-lor sentimente, conştientizarea
emoţională activă; per-cepţia şi empatia);
b) învaţă să trăieşti firesc (să iubeşti şi să munceşti cu înţelepciune, să duci o viaţă de familie şi
personală adecvată şi inteligentă etc.)
c) învaţă să fii tu însuţi (să te manifeşti în mod natural, firesc, spontan, să rezonezi în orice
situaţie cu mediul, evidenţiindu-ţi „nota personală”.