Sunteți pe pagina 1din 10

HOTĂRÂRE

cu privire la aprobarea Regulamentului privind selecția judecătorilor


Curții Supreme de Justiție

23 mai 2023 mun. Chișinău


nr. 171/10

Examinând chestiunea cu privire la aprobarea Regulamentului privind selecția


judecătorilor Curții Supreme de Justiție, audiind informaţia membrului CSM Ion
Guzun, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii
C O N S T A T Ă:
Potrivit art.1 din Legea nr.947 din 19 iulie 1996 cu privire la Consiliul Superior
al Magistraturii, Consiliul este un organ independent, format în vederea organizării
şi funcţionării sistemului judecătoresc ce exercită autoadministrarea judecătorească.
În baza art.4 din aceeași Lege, Consiliul Superior al Magistraturii este învestit
cu competențe vizând cariera judecătorilor, instruirea iniţială şi continuă a
judecătorilor, respectarea disciplinei şi eticii judecătorilor, administrarea instanţelor
judecătoreşti, aprobarea actelor normative în vederea executării prevederilor
legislaţiei din domeniul organizării şi funcţionării sistemului judecătoresc, precum
și cu alte competenţe în condiţiile legii.
La 30 martie 2023 Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Legea nr. 64 cu
privire la Curtea Supremă de Justiție, în vigoare din 6 aprilie 2023, ce reglementează
rolul și atribuțiile Curții Supreme de Justiție, modul de selectare și numire a
judecătorilor Curții Supreme de Justiție.
Prevederile noii Legi stabilesc reorganizarea Curții Supreme de Justiție, fiind
revizuite componența numerică și competențele instanței judecătorești supreme,
Curții Supreme de Justiție atrbuindu-i-se rolul de asigurare a interpretării și aplicării
uniforme a legislației în sistemul de justiție.
Conform art. 7 alin. (1) din Legea respectivă, judecătorii Curţii Supreme de
Justiţie sunt numiți după cum urmează: 11 judecători – din rândul judecătorilor și 9
judecători – din rândul avocaţilor, procurorilor sau profesorilor universitari în
domeniul dreptului.
Potrivit art. 7 alin. (3), (4) și (5) din Legea cu privire la Curtea Supremă de
Justiție, Consiliul Superior al Magistraturii a fost învestit cu competența selectării
candidaților la funcția de judecător al Curții Supreme de Justiție în bază de merit, în
urma unui concurs public, stabilind procedura de selectare a candidaților și
propunând Președintelui Republicii Moldova candidații pentru numire în funcția de
judecător în Curtea Supremă de Justiție.
Conform prevederilor art. 13 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 64 din 30 martie 2023
cu privire la Curtea Supremă de Justiție, prin Hotărârea nr. 121/6 din 10 aprilie 2023
Plenul Consiliului a anunțat concurs pentru suplinirea a 20 de funcții vacante de
judecător la Curtea Supremă de Justiție. Termenul de depunere a cererilor la concurs
a fost prelungit prin Hotărârea CSM nr. 166/9 din 11 mai 2023. Astfel, Consiliul
urmează să demareze procedura de selectare a judecătorilor de la Curtea Supremă
de Justiție.
În acord cu prevederile lit.b) alin.(1) art.13 din aceeași Lege, Consiliul adoptă
regulamentul cu privire la selectarea judecătorilor Curții Supreme de Justiție.
La 11 aprilie 2023 proiectul regulamentului privind modul de organizare și
desfășurare a concursului pentru numirea în funcția de judecător la Curtea Supremă
de Justiție a fost publicat pe pagina web a Consiliului pentru consultări publice, fiind
expediat și în instanțele judecătorești pentru expunerea opiniilor. Consiliul nu a
recepționat propuneri, decât din partea unor membri membri ai CSM.
Regulamentul stabilește modul de organizare şi desfășurare a concursului
pentru selectarea judecătorilor Curții Supreme de Justiție, condițiile de eligibilitate
a candidaților, etapele concursului și procedura pentru propunerea numirii în funcție
a judecătorilor.
Concursul va include trei etape: admisibilitatea dosarelor candidaților, analiza
informațiilor și documentelor solicitate instituţiilor publice și private referitoare la
candidații înscriși în concurs și interviul susținut în fața Consiliului.
Eligibilitatea candidaților este stabilită în art. 7 alin. (2) al Legii cu privire la
Curtea Supremă de Justiție.
După expirarea termenului de depunere a dosarelor, Consiliul Superior al
Magistraturii va publica CV-ul și scrisoarea de motivare a candidaților pe pagina sa
web, iar până la etapa interviului orice persoană va avea posibilitatea să prezinte
Consiliului Superior al Magistraturii opinii și informații scrise cu privire la
profesionalismul și reputația candidatului. De asemenea, Consiliul va acumula din
proprie inițiativă informația despre candidați din surse publice sau oficiale.
Lista candidaților admiși la interviu se plasează pe pagina web a Consiliului.
Interviul constă în evaluarea abilităților profesionale necesare pentru un
judecător la Curtea Supremă de Justiție și a calităților personale ale candidatului.
Lista întrebărilor pentru interviu va fi elaborată și aprobată de membrii
Consiliului înainte de interviu, în ședință închisă, asigurând confidențialitatea
întrebărilor și aplicând principiul egalităţii de tratament a concursanților, fără
admiterea discriminării. Fiecare candidat intervievat în aceeași zi va primi la interviu
aceleași întrebări, însă membrii Consiliului vor putea adresa și alte întrebări de
clarificare.
Membrii Consiliului vor evalua fiecare candidat în baza următoarelor criterii:
a) capacitatea de a înțelege și a analiza situațiile juridice complexe;
b) claritatea exprimării scrise și verbale;
c) abilitatea de a lucra în echipă și de a respecta opiniile colegilor, precum
și de a le contesta și dezbate în mod constructiv;
d) abilitatea de a lucra în situații care implică stres și de a realiza sarcinile cu
promptitudine;
e) experiența relevantă funcției;
f) viziunea privind rolul Curții Supreme de Justiție în dezvoltarea dreptului.
Criteriile de evaluare sunt detaliate în subcriterii, menționate în fișa de evaluare,
anexă la Regulament, fiind stabilite modul de evaluare și punctajul.
La procedura de evaluare va participa un psiholog, care va analiza profilul
psihologic al candidatului în baza unui chestionar aprobat de Consiliu în ziua
interviului.
Consiliul Superior al Magistrasturii va propune Președintelui țării pentru
numire în funcția de judecător la Curtea Supremă de Justiție doar candidatul care a
obținut mai mult de 75% din punctajul maxim.
Conform art. 81 alin. (6) din Legea cu privire la Consiliul Superior al
Magistraturii, regulamentele aprobate de Consiliul Superior al Magistraturii se
publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
În baza art.24 alin.(1) și (2) din Legea cu privire la Consiliul Superior al
Magistraturii, Plenul Consiliului adoptă hotărâri cu votul deschis al majorităţii
membrilor prezenți, cu excepţia cazului prevăzut la art.19 alin.(4). Hotărârea
motivată se redactează în cel mult 30 de zile şi se semnează de preşedintele şedinţei.
În hotărâre se menţionează numărul de voturi exprimate în favoarea şi împotriva
hotărârii.
Examinând prevederile proiectului Regulamentului privind selecția
judecătorilor Curții Supreme de Justiție, cu 8 (opt) voturi pro și 0 (zero) voturi
împotrivă ale membrilor CSM prezenți la ședință, Plenul CSM a aprobat
Regulamentul privind selecția judecătorilor Curții Supreme de Justiție.
Reieșind din cele expuse, în conformitate cu prevederile art. 4, art. 81 alin. (6),
17, 24 și 25 din Legea cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii, art. 13 alin.
(1) lit. b) din Legea nr.64 din 30 martie 2023 cu privire la Curtea Supremă de Justiție,
art. 191 alin.(3) și 209 alin.(1) din Codul administrativ, Plenul Consiliului Superior
al Magistraturii
H O T Ă R Ă Ş T E:
1. Se aprobă Regulamentul privind selecția judecătorilor Curții Supreme de
Justiție, conform anexei, parte integrantă a prezentei Hotărâri.
2. Prezenta Hotărâre poate fi contestată la Curtea de Apel Chișinău în termen
de 30 de zile.
3. Hotărârea se publică pe pagina web a Consiliului Superior al Magistraturii
(www.csm.md), iar extrasul din Hotărâre și Regulamentul în Monitorul Oficial al
Republicii Moldova.

Președintele ședinței Plenului


Consiliului Superior al Magistraturii Nina Cernat
APROBAT
prin Hotărârea Consiliului Superior al
Magistraturii nr. 171/10 din 23 mai 2023

REGULAMENT
privind selecția judecătorilor Curții Supreme de Justiție

I. DISPOZIȚII GENERALE
1. Prezentul Regulament stabilește modul de organizare şi desfășurare a
concursului pentru selectarea judecătorilor Curții Supreme de Justiție în baza
funcțiilor vacante formate după intrarea în vigoare a Legii nr. 64 cu privire la
Curtea Supremă de Justiție din 30 martie 2023 (în continuare Legea cu privire la
Curtea Supremă de Justiție).
2. Selectarea candidaților se bazează pe următoarele principii:
a) transparență – toate informațiile referitoare la modul de organizare și
desfășurare a concursului, informațiile despre candidați, înregistrările
interviurilor și rezultatele obținute de fiecare candidat vor fi făcute publice;
b) obiectivitate – selectarea va fi după merite și competențe, prin
identificarea celor mai buni candidați;
c) egalitate și nediscriminare – criteriile stabilite vor fi aplicate în mod
egal și nediscriminatoriu tuturor candidaților, fiind asigurată o reprezentare
echilibrată de gen;
d) proactivitate și disponibilitate – Consiliul este liber în metoda și forma
de acumulare a informațiilor despre candidați, în limita prevederilor legislației
în vigoare.
3. Selectarea candidaților la funcția de judecător la Curtea Supremă de
Justiție se efectuează exclusiv de Consiliul Superior al Magistraturii, în modul
stabilit în prezentul Regulament.
4. Consiliul Superior al Magistraturii anunță concursul cu cel puțin 3 luni
înainte de apariția vacanței funcției de judecător la Curtea Supremă de Justiție.
Dacă vacanța a apărut inopinat, concursul este anunțat în cel mult o lună de la
apariția vacanței.
5. Anunțarea concursului, modul de depunere a dosarului și actele ce
urmează să fie prezentate de candidați se aprobă prin hotărârea Consiliului
Superior al Magistraturii și se publică pe pagina sa web.
6. Verificarea stării de sănătate a candidaților se efectuează de Comisia
pentru verificarea stării de sănătate a candidaților la funcția de judecător și a
judecătorilor în funcție privind corespunderea pentru exercitarea funcției de
judecător de pe lângă Ministerul Sănătății, în temeiul unui demers al
Consiliului. Verificarea stării de sănătate a solicitanților la funcția de judecător
are loc în corespundere cu prevederile art. 61 din Legea cu privire la statutul
judecătorului nr. 544-XIII din 20.07.1995.
7. Concursul constă din trei etape:
a) admisibilitatea dosarelor candidaților înscriși în concurs;

b) analiza informațiilor și documentelor solicitate instituțiilor publice și


private referitoare la candidații înscriși în concurs;
c) interviul susținut în fața Consiliului.

II. ELIGIBILITATEA CANDIDAȚILOR


8. Sunt eligibile pentru a candida persoanele care întrunesc condițiile
menționate în art. 7 alin. (2) al Legii cu privire la Curtea Supremă de Justiție. La
calcularea vechimii în muncă necesare se va lua în considerație doar perioada în
care persoana a activat efectiv în funcția/profesia respectivă.
9. Dacă candidatul a activat în mai multe funcții/profesii menționate în
art. 7 alin. (2), însă în niciuna o perioadă mai mare de 6 / 8 / 10 ani, perioadele
exercitării efective a acestor funcții se vor suma, cu condiția că se referă la
perioade de timp diferite.
10. Orice dosar incomplet sau depus după expirarea datei-limită nu se
examinează și se restituie candidatului de Secretariatul Consiliului Superior al
Magistraturii.
11. Dacă la concurs nu a fost depus nici un dosar, sau a fost depus un
număr insuficient de dosare pentru funcțiile scoase la concurs, Consiliul
Superior al Magistraturii va prelungi perioada pentru depunerea actelor pentru
înscrierea la concurs.
12. Candidatul confirmă pe proprie răspundere veridicitatea informațiilor
și documentelor prezentate. La etapa interviului și la etapa admisibilității,
Consiliul poate verifica veridicitatea acestora. Candidatul care a prezentat
informații neveridice sau documente false va fi respins la etapa la care se
examinează actele prezentate, fie la etapa audierii.
13. În cel mult trei zile lucrătoare de la expirarea termenului de depunere
a dosarelor, Consiliul Superior al Magistraturii va publica CV-ul și scrisoarea de
motivare a candidaților pe pagina sa web. Aceste acte nu sunt anonimizate, iar
prin depunerea lor candidații acceptă publicarea acestora în spațiul public.
14. Până la etapa interviului, orice persoană poate prezenta Consiliului
Superior al Magistraturii opinii și informații scrise cu privire la profesionalismul
și reputația candidatului la funcția de judecător la Curtea Supremă de Justiție.
Nu sunt admise opiniile și informațiile anonime. Opiniile și informațiile primite
vor fi transmise imediat pentru informare tuturor membrilor Consiliului
Superior al Magistraturii. De asemenea, Consiliul poate solicita informații
despre candidați din surse publice sau oficiale. Consiliul va transmite
candidatului informația acumulată și nu va lua în calcul informația care nu a
fost prezentată anterior candidatului.
15. Lista candidaților admiși la interviu se plasează pe pagina web a
Consiliului. Interviul primului candidat va avea loc peste cel puțin o săptămână
de la plasarea pe pagina web a acestei informații.

III. DESFĂȘURAREA INTERVIULUI


16. Interviul se desfășoară în vederea evaluării abilităților profesionale
necesare pentru un judecător la Curtea Supremă de Justiție și a calităților
personale ale candidatului, conform criteriilor prevăzute de art. 7 alin. (3) al
Legii cu privire la Curtea Supremă de Justiție.
17. Consiliul Superior al Magistraturii va publica pe pagina sa web
informația despre data, ora și locul desfășurării interviului, cu cel puțin 3 zile
înainte de data în care are loc interviul. Candidații admiși la interviu vor fi
invitați individual, prin e-mail.
18. La interviu participă membrii Consiliului Superior al Magistraturii,
reprezentanții Secretariatului Consiliului, candidatul și persoanele invitate să
participe la interviu.
19. Membrul Consiliului Superior al Magistraturii care se află într-o
situație de conflict de interese real sau potențial cu un candidat trebuie să
declare conflictul de interese. Membrul Consiliului Superior al Magistraturii
care a declarat abținere sau membrul recuzat de un candidat nu participă la
evaluarea candidatului respectiv. Declarația de abținere sau recuzare se
menționează în procesul-verbal. Hotărârea de admitere a cererii de recuzare sau
de abținere se adoptă cu votul majorității membrilor prezenți ai Consiliului
Superior al Magistraturii.
20. Interviul se înregistrează audio și/sau video. Înregistrările interviului
se plasează pe pagina web a Consiliului în cel mult 24 de ore de la finalizarea
ultimului interviu.
21. La interviul organizat de Consiliu va participa un psiholog, care va
analiza profilul psihologic al candidatului în baza unui chestionar aprobat de
Consiliu în ziua interviului. Lista întrebărilor pentru interviu se elaborează și se
aprobă de membrii Consiliului înainte de interviu, în ședință închisă. Consiliul
se va asigura că niciun candidat nu cunoaște întrebările. Întrebările nu se pot
referi la religia sau convingerile candidatului sau candidatei, etnia, originea
socială, orientarea sexuală, naționalitatea acestuia sau alte întrebări care pot fi
considerate discriminatorii.
22. Fiecare candidat intervievat în aceeași zi va primi la interviu aceleași
întrebări. Membrii Consiliului pot adresa și alte întrebări de clarificare.
Candidatul care nu s-a prezentat la etapa interviului este exclus din concurs.
Candidații sunt intervievați de Consiliu în ordinea depunerii cererii de
participare la concurs.
23. Consiliul va acorda un timp rezonabil, dar echivalent, fiecărui
candidat pentru a răspunde la întrebări.
24. Fiecare membru al Consiliului evaluează fiecare candidat în baza
următoarelor criterii, prin completarea fișei de evaluare a candidatului (Anexa
nr. 1).
25. Candidații trebuie să demonstreze abilități excepționale la următoarele
cerințe, fiind apreciate conform punctajelor indicate mai jos:
a) capacitatea de a înțelege și a analiza situațiile juridice complexe –
maxim 16 puncte;
b) claritatea exprimării scrise și verbale – maxim 15 puncte;
c) abilitatea de a lucra în echipă și de a respecta opiniile colegilor, precum
și de a le contesta și dezbate în mod constructiv – maxim 15 puncte;
d) abilitatea de a lucra în situații care implică stres și de a realiza
sarcinile cu promptitudine – maxim 18 puncte;
e) experiența relevantă funcției – maxim 18 puncte;
f) viziunea privind rolul Curții Supreme de Justiție în dezvoltarea
dreptului – maxim 18 puncte.
26. Criteriile de evaluare sunt detaliate în subcriteriile menționate în fișa
de evaluare. Pentru a permite evaluarea minuțioasă, candidații admiși la interviu
vor prezenta Consiliului, cu cel puțin 3 zile lucrătoare până la interviu,
următoarele înscrisuri:
a) viziunea candidatului cu privire la rolul Curții, uniformizarea practicii
judecătorești și modul în care urmează a fi îmbunătățită activitatea Curții,
care să nu depășească 1500 de cuvinte;
b) exemple de documente întocmite de candidat, pentru a evalua calitatea
exprimării scrise;
c) exemple de opinii separate întocmite;
d) alte documente considerate relevante de către candidat.
27. După audierea fiecărui candidat, membrii Consiliului vor discuta în
ședință închisă despre abilitățile și prestația candidatului sau candidatei.
Ulterior, fiecare membru al Consiliului va transmite fișa de evaluare completată
secretarul ședinței. Toate fișele de evaluare cu privire la același candidat sunt
sigilate într-un plic separat cu aplicarea ștampilei, a datei și orei sigilării,
precum numele candidatului sau candidatei. În cazul în care interviul
candidaților durează mai mult de o zi, membrii Consiliului decid despre
modalitatea1 de depozitare și păstrare a plicurilor sigilate.
28. După intervievarea ultimului candidat, toate plicurile cu fișele de
evaluare sunt desigilate. Punctajul este calculat, prin introducerea într-un tabel,
pentru fiecare criteriu și subcriteriu. Punctajul final obținut de candidat
reprezintă mediana punctajului total acordat de membrii Consiliului.
29. Hotărârea Consiliului va conține informații despre cariera fiecărui
candidat și punctajul acordat de fiecare membru al Consiliului fiecărui candidat,
după cum este descris în pct. 25, fiind publicată pe pagina web a Consiliului.
30. Consiliul poate propune pentru numire în funcția de judecător la
Curtea Supremă de Justiție doar candidatul care a obținut mai mult de 75% din
punctajul maxim. Consiliul anunță un nou concurs, dacă nici un candidat nu
obține acest punctaj sau dacă rămân funcții vacante.
31. În caz de paritate de punctaj, prioritate va fi acordată candidatului sau
candidatei de genul subreprezentat la Curte, fie, în caz de imposibilitate de
departajare, candidatului care a obținut cel mai mare punctaj mediu la criteriile
menționate în pct. 28 lit. b), c) și f).
32. Consiliul propune Președintelui țării numirea în funcția de judecător
la Curtea Supremă de Justiție a candidatului care a obținut cel mai mare punctaj,
cu condiția că acesta este mai mare decât punctajul menționat în pct. 30. Dacă
există mai multe funcții vacante, se propun în ordine descrescătoare candidații
care au obținut cel mai mare punctaj în concurs corespunzător numărului de
funcții vacante.
33. În caz de respingere de Președintele țării a candidatului sau candidatei
propuse în condițiile art. 7 alin. (6) Legii nr. 64 din 30 martie 2023 cu privire la
Curtea Supremă de Justiție, Consiliul va verifica din oficiu temeinicia
argumentelor invocate. Dacă acestea nu sunt convingătoare, cu acordul scris al
candidatului, Consiliul propune repetat Președintelui țării numirea acestuia în
funcția de judecător la Curtea Supremă de Justiție cu votul a cel puțin 2/3 din
membrii săi.

IV. DISPOZIȚII TRANZITORII PRIVIND EVALUAREA EXTERNĂ A


CANDIDAȚILOR
34. În decurs de 5 zile de la constituirea Comisiei de evaluare, conform
Legii nr. 65 din 30 martie 2023 privind evaluarea externă a judecătorilor și a
candidaților la funcția de judecător la Curtea Supremăde Justiție, Consiliul
Superior al Magistraturii transmite Comisiei lista candidaților, datele de contact

1
Mediană este valoarea de mijloc dintr-un grup de valori; adică jumătate din valori sunt mai mari decât numărul
median și jumătate din valori sunt mai mici decât numărul mediat. De exemplu, medianul pentru 2, 3, 3, 5, 7 și
10 este 4.
ale acestora (adresa de domiciliu, numărul de telefon, adresa poștei electronice),
precum și dosarele candidaților care participă la concurs.
35. În termen de cel mult 5 zile de la transmiterea deciziilor adoptate de
Comisia de evaluare, constituită conform Legii nr. 65 din 30 martie 2023,
Consiliul Superior al Magistraturii decide asupra admiterii candidaților invitați
la interviu.
Anexa nr.1 la Regulamentul privind selecția judecătorilor Curții Supreme de Justiție
Fișa de evaluare a candidatului pentru suplinirea funcției de judecător la Curtea
Supremă de Justiție
Membrul CSM
Candidatul
Data completării
Punctaj Punctaj
Criteriu Mod de evaluare
maxim obținut
1. Capacitatea de a înțelege și a analiza situațiile juridice complexe
a) înțelegerea complexității relațiilor sociale și a
5
lumii moderne Explicațiile de la interviu.
b) abilitatea de interpretare creativă și flexibilă a Prestația la interviu;
5
legii Testele prezentate de candidat.
Perfecționarea profesională continuă a
c) abilitatea și dorința de autoperfecționare candidatului până la interviu; 3
Explicațiile de la interviu.
d) capacitatea de analiză holistică a impactului Prestația la interviu;
3
hotărârilor adoptate Informația publică despre candidat.
2. Claritatea exprimării scrise și verbale
a) exprimarea verbală concisă, clară și Prestația la interviu;
5
convingătoare Alte prestații publice ale candidatului
Înscrisurile prezentate de către candidat;
b) stilul concis, bine structurat și expunerea Alte înscrisuri ale candidatului disponibile
5
convingătoare a textului Consiliului;
Explicațiile candidatului de la interviu.
c) cunoașterea limbilor engleză, franceză și Verificarea nivelului de cunoaștere la
5
germană interviu
3. Abilitatea de a lucra în echipă și de a respecta opiniile colegilor, precum și de a le contesta și dezbate în mod
constructiv
Prestația la interviu;
a) abilitatea de a lucra în echipă 5
Test psihologic.
b) abilitatea de a dezbate constructiv opiniile cu Prestația la interviu;
6
care nu este de acord Test psihologic.
Prestația de la interviu;
c) atitudinea față de opiniile disidente În cazul judecătorilor, opinii separate 4
întocmite, dacă asemenea există.
4. Abilitatea de a lucra în situații care implică stres și de a realiza sarcinile cu promptitudine
Test psihologic;
a) abilitatea de a lucra eficient în situații de stres 5
Reacția la atacurile publice.
Explicațiile de la interviu
b) promptitudinea în realizarea sarcinilor În cazul judecătorilor și procurorilor, viteza 5
examinării dosarelor
c) abilități de prioritizare și multitasking Explicațiile de la interviu 3
Prestația de la interviu;
d) asertivitate și amabilitate în comunicarea cu
Plângerile disciplinare eventuale; 5
colegii și alte persoane
Informațiile publice
5. Experiența relevantă funcției de judecător al Curții Supreme de Justiție
Importanța atribuțiilor realizate pentru
a) relevanța funcției ocupate 4
calitatea de judecător al Curții
b) alte activități valoroase pentru funcția de Explicațiile de la interviu
3
judecător al Curții
Informațiile publice despre candidat;
c) integritate și etică impecabilă Plângeri disciplinare și alte situații etice 5
contestabile.
Prestația de la interviu;
d) curaj și abilitatea de a lua decizii 6
Test psihologic.
6. Viziunea privind rolul Curții Supreme de Justiție în dezvoltarea dreptului
Eseul prezentat;
a) conștientizarea rolului Curții 5
Explicațiile de la interviu
b) viziunea candidatului privind îmbuntățirea Eseul prezentat;
5
activității Curții Explicațiile de la interviu
c) viziunea candidatului privind uniformizarea Eseul prezentat;
5
practicii judecătorești Explicațiile candidatului
d) dorința candidatului de a reprezenta Curtea la
Explicațiile candidatului; 3
evenimente publice
Exemplele de reprezentare de până acum
Punctaj total 100 0

S-ar putea să vă placă și