Cum să stăm în biserica şi cum trebuie să facem Sfânta Cruce când ne închinăm.

Învăţătura Sfântului Ioan Gură de Aur

Mulţi din cei fără de socoteală, fluturând cu mâna, îşi fac semnul crucii pe fetele lor, dar în zadar se
ostenesc, de vreme ce nu fac crucea dreaptă pe feţele lor, căci numai dracii se bucură de îngâmfarea
aceea. Iar dacă îşi va face cineva cruce dreaptă, avându-şi împreunate cele trei degete ale mâinii
drepte, şi punând mâna să în frunte, apoi la brâu, şi de aici în umărul drept, iar la urmă în umărul
stâng, atunci îngerul văzând, se veseleşte de adevărată închipuire a Sfintei Cruci pe feţele noastre, şi
îngerul Domnului scrie pe cei ce intră în Biserica cu frică şi cu credinţă.
Deci, dacă cineva venind în Sfânta Biserica cu frică şi cu credinţă, se închină cu umilinţă înaintea
Icoanei Domnului şi a Maicii Domnului, acela primeşte iertare de păcate şi milă de la Dumnezeu.
Iar dacă va intră fără frica şi fără evlavie în Sfânta Biserica, apoi unul că acela nu numai că nu se
foloseşte, dar face mai mare păcat şi-l urmăreşte pedeapsa lui Dumnezeu.
Drept aceea noi, fraţilor, intrând în Biserica, să stăm cu frică şi cu evlavie rugându-ne, aşteptând de
la Dumnezeu mare milă, în veacul de acum şi în cel viitor.
Dumnezeului nostru Slavă în veci, Amin.
Cum se cuvine a sta în Biserică
Ce poate fi mai înfricoşător decât aceste lucruri. Că Biserica este cer şi că mai înainte şi casele erau
biserici, iar acum Biserica este mai defăimată chiar decât o casă. Că într-o casă este rânduială şi
fiecare îşi face slujba lui, iar în biserică este mare tulburare si neîncetată frământare de lume, ca
într-un târg. Şi doar ştiţi că biserica nu este loc de petrecere, ci loc sfânt şi îngeresc, este Împărăţia
lui Dumnezeu şi însuşi cerul. Adu-ţi aminte de Sfânta Masa aceasta, pentru ce pricină este pusă şi
Cine se află pe ea. Știu că cel nebotezat nu cunoaşte această taină, dar tu ştii ce să înţelegi când auzi
pe Proorocul zicând: „Aşa zice Domnul, depărtaţi-vă de la pământ şi vă suiţi la cer”. Că Biserica cer
se numeşte. Adu-ţi aminte al cui Nume se cinsteşte în Biserică! Iar acum voi faceţi în biserică mai
mult râs decât în târg.
Că la adunările voastre lumeşti staţi liniştiţi şi nici o gâlceava, nici vorbă, nici strigare nu se face
între voi. Iar aici, unde Dumnezeu din cer vorbeşte sfinte şi înfricoşătoare lucruri, cei ce voiţi să
vorbiţi deşertăciuni vă aflaţi ca la o petrecere. Au doară nu aveţi case? De Biserica lui Dumnezeu nu
ţineţi seama şi vorbiţi şi cu cei ce voiesc să tacă. De vorbiţi de ale voastre treburi nu vă opresc, dar
vorbiţi acasă la voi, la masă, la baie şi la târg. Dar la biserică este loc al petrecerii cereşti, loc de
rugăciune şi de învăţătură, loc de mântuire. Iar voi faceţi din biserică iarmaroc, prăvălie a
schimbătorilor de bani, loc de împodobire a femeilor, unde ne umplem ochii de desfrânare, loc de
vânzare şi cumpărare, loc unde se pun la cale casele, oastea, judecăţile; toate la biserică le poţi
vedea.
Noi, în toate zilele, ne întrebăm şi ne îngrijim, că doar veţi câştiga ceva de folos la biserică şi aşa să
vă duceţi acasă, iar voi mai vârtos spre sminteală şi spre păcate vă adunaţi, în loc să vă curăţiţi de
ele. Deci roagă-te ca să înţelegi, iar mai vârtos se cade a tăcea, ca liniştea şi tăcerea ta primindu-o,
Dumnezeu să te facă pe tine înţelept. Iar dacă nu poţi să taci, ieşi din biserică, să nu fii altora spre
sminteală. Un singur glas se cade să fie în biserică; precum suntem un singur trup al lui Hristos, aşa
şi o singură lucrare este Sfânta Biserică, adică să stăm cu frică, să ascultăm, să luăm aminte şi să ne
rugăm. Că şi episcopul tăcând, stă şi slujitorii una cântă, iar noi toţi răspundem într-un singur glas.
Deci să nu lăsăm adevărul alergând după umbre şi năluci. Slobozi să ne facem de lucrurile
vrăjmaşului şi de răutăţile ce se fac între noi. Să deprindem, în loc de lăcomie, milostenia, iar în loc
de ură, iubirea de oameni. Şi aşa făcând, ne vom îndulci de bunătăţile cele de acum şi de cele ce vor
să fie prin Iisus Hristos, Domnul nostru, a Căruia este slava în veci! Amin.
(Sfântul Ioan Gură de Aur, Din cuvintele duhovniceşti ale Sfinţilor Părinţi, Editura Arhiepiscopiei
Sucevei şi Rădăuţilor, 2003, p. 155-156)
Ce trebuie să ştim când venim la biserică?
1.Când trebuie să mergem la Sfânta Biserică?
Noi, toţi creştinii, suntem datori a merge la Sfânta Biserică în toate Duminicile şi sărbătorile de
peste an când auzim glasul clopotelor, prin care sfinţiţii liturghisitori cheamă pe toţi creştinii a lua
parte cu folos la dumnezeieştile slujbe.
Privitor la această datorie a noastră, Sfânta Scriptură grăieşte: „Sărbătorile Domnului, numite sfinte
le veţi vesti la vremea lor... Atunci să nu faceţi nicio lucrare, ci să aduceţi Domnului laudă” (Levitic
23, 37). De nu putem să ne îndeplinim această datorie creştinească, din diferite cauze binecuvântate,
apoi măcar să serbăm creştineşte Duminicile şi sărbătorile de peste an, nu în destrăbălari ori
nebunie, ci având în suflete necontenitul dor după cele duhovniceşti.
2.Ce rugăciune trebuie să rostim atunci când intrăm în biserică?
Orice rugăciune s-ar spune şi oricât de scurtă ar fi, este bineprimită înaintea lui Dumnezeu. Să se
spună numai. Să nu intrăm în Biserică, cum intrăm într-o sală de teatru. Biserica este casă sfântă de
rugăciuni şi bunul creştin de la prima cruce pe care şi-o face intrând pe uşă, trebuie să se roage.
3.Când trebuie să vină şi să plece creştinii de la Sfânta Biserică?
Bine ar fi dacă omul credincios, cu sufletul, trupul şi cu inima curată (nu înbuibat de mâncare sau
mahmuri de ospeţe şi beţii), fiind în bună pace cu toţi, ar pleca la biserică mai de dimineaţă, ca
aşteptându-l pe preot în Biserică, să poată primi binecuvântarea sa. Însă bun şi folositor lucru este să
fim de faţă măcar la întreaga Sfântă Liturghie. Odată ajunşi în Sfânta Biserică, noi nu trebuie să mai
părăsim, fără vreun motiv binecuvântat, locaşul sfânt, ci trebuie să stăm aici cu frică şi cu cutremur
până la sfârşitul slujbei, lăsând toată grija cea lumească şi să ne îndreptăm minţile, prin rugăciune
către Dumnezeu, dând slavă şi mulţumire pentru binefacerile dar şi pentru încercările ce ni le-a
îngăduit asupra noastră , din marea Sa iubire de oameni. Aşa cum la un ospăţ mergem mai dinainte
cu ceva vreme şi nu plecăm decât la timpul cuvenit, aşa trebuie să procedăm şi când venim la
Ospăţul cel dumnezeiesc care se face în casa lui Dumnezeu, în Sfânta Sa Biserică. Nerăbdarea şi
graba unor creştini de a ieşi din Sfânta Biserică înaintea terminării slujbelor vine de la diavol care se
teme ca nu cumva, odată ascultat, Cuvântul lui Dumnezeu să se sădească în inima credinciosului şi
astfel să facă rod.
Sfântul Ioan Gură de Aur îndeamnă: „ N-ai venit până acum la biserică? Vino de astăzi! Ai venit şi
te-ai învrednicit sa-L întâlneşti pe Hristos? Nu pleca până nu se termină slujba! Dacă pleci înainte
de ase termina, eşti vinovat la fel ca un fugar. Atâtea zile, atâta timp cheltuieşti pentru satisfacerea
dorinţelor tale pământeşti şi nu poţi dedica un ceas două nevoilor tale duhovniceşti şi lui
Dumnezeu?”.
4.Cum se cuvine să stăm şi ce trebuie să facem în Biserică?
Cînd intrăm în Sfânta Biserică să nu uităm niciodată că intrăm în casa lui Dumnezeu, într-un locaş
sfinţit. În Biserică se intră „cu credinţă, cu frica lui Dumnezeu şi cu bună evlavie”. Păşind în Sfântul
locaş să părăsim povara grijilor de toate zilele şi sus să avem inimile. Apoi, să ne închinăm cu
cuviinţă şi cu evlavie în faţa sfintelor icoane, fără a zăbovi prea mult, pentru a îngădui şi altora să-şi
facă rugăciunile lor. Să luăm aminte să nu împiedicăm pe slujitorii sfântului locaş în împlinirea
slujbei. Totodată, dacă Sfânta Liturghie a început deja, nu mai venim în faţă să sărutăm Sfintele
Icoane, ci cu smerenie aşteptăm sfârşitul slujbei pentru a face asta.
Bărbatul este dator să se roage fără a avea capul acoperit iar femeia să îşi acopere capul încă de la
intrarea în sfântul locaş, cu un acoperământ decent. Sfântul Apostol Pavel spune: „Tot bărbatul,
rugându-se (...) cu capul acoperit ruşinează capul lui, şi toată femeia, rugându-se (...) cu capul
dezvelit, ruşinează capul ei, căci totuna este ca şi cum ar fi rasă. Că de nu se înveleşte femeia, să se
şi radă. Iar de este lucru de ruşine femeii a se rade, învelească-se!” (I Cor. 11, 4-6). Sfântul Ioan
Gură de Aur vine şi ne lămureşte aceste cuvinte ale Apostolului neamurilor, precizand mai întâi că
"a se împotrivi cineva acestora, adică a grăi împotrivă, este a fi iubitor de ceartă şi nicidecum om cu
cugetare sănătoasă”. „Aşadar, a se acoperi (femeia) este semn al supunerii. Apostolul prin aceste
cuvinte pregăteşte şi îndeamnă femeia de a căuta în jos, de a se sfii şi de a-şi ţine însuşirea sa
femeiască”.
Nu umbla şi nu te mişca fără rost în sfânta Biserică, ci rămâi în linişte la locul pe care ţi l-ai ales
dintru început, pentru a păstra liniştea şi buna rânduială ce trebuie să domnească în Casa Domnului.
Nu sta tolănit în strană, ci drept, în picioare căci aşa ne îndeamnă şi cuvintele „Să stăm bine, să stăm
cu frică şi să luăm aminte Sfânta Jertfă cu pace să o aducem!”. Nu vorbi şi nu râde, ci să te gândeşti
că şi îngerii se roagă alături de noi, însă cu frică şi cu cutremur! Dar mai ales nu-ţi roti ochii
împrejur, ca să vezi cine a mai intrat sau cine iese, ori ce mai face vecinul tău, ci urmăreşte cu
băgare de seamă rânduiala slujbei, luând parte cu trupul şi cu sufletul la cântările Sfintei Liturghii.
5.Se cuvine să cânte în biserică credincioşii?
Desigur, însă să nu cântăm doar cu glasul ci şi cu inima însă fără să producem tulburare cântând
mai tare decăt ceilalţi, pentru ca să ni se audă glasul, luând-o înainte sau rămânând în urmă şi
încurcând astfel pe cântăreţi, căci lucrul acesta este neplăcut şi urechilor noastre şi Domnului şi este
spre paguba noastră sufletească. Iar dacă nu ştim a cânta ori nu avem voce sau simţ muzical, ori
auzul ne-a slăbit şi nu putem cânta în bună rânduială, să ne rugăm în linişte, să ne rugăm fierbinte,
cu credinţă şi din tot sufletul.
6.Ce metanii facem în biserică şi când îngenunchem?
S-a obişnuit ca în biserică să se facă două feluri de metanii: Metania mare, atingându-se pământul
cu genunchii, mâinile şi fruntea şi Metania mică, cu plecarea capului şi mâinile pe lângă corp.
Înaintea fiecărei metanii se face semnul Sfintei Cruci. Metaniile, mai ales cele cu genunchii, sunt
semne ale întristării şi pocăinţei, de aceea se fac în timpul postului, acasă şi la biserică, înainte de
începerea slujbei sau după ce s-a terminat, nefiind obligatorii decât pentru cei care au canon de la
duhovnic. Dar luaţi aminte, în toate duminicile de peste an sunt oprite metaniile mari la
biserică, pentru că duminica este zi de bucurie, în cinstea Învierii Mântuitorului.
7.Până când putem aduce daruri şi pomelnice la Sfântul Altar?
Părinţii Bisericii ne învaţă că putem aduce daruri şi pomelnice la sfântul Altar în timpul Utreniei şi
la începutul Sfintei Liturghii, până la ieşirea preotului cu Cinstitele daruri. Iar acest lucru deoarece
până atunci se pomenesc pomelnicele la Sfânta Proscomidie. Preotul nu trebuie întrerupt de la
rugăciunile pe care le citeşte în taină, în faţa sfintei Mese, în timpul Liturghiei.
8.Când ne închinăm în Biserică?
În biserică, după ce am ocupat locul cuvenit, nu ne închinăm fiecare când vrem sau când ne- am
trezit din alergarea gândurilor nestăpânite. Să-l urmărim pe preot şi să ne închinăm când se închină
şi el. Dacă nu-l putem vedea, fiind perdeaua Sfintelor Uşi lăsată, să fim atenţi când zice „Al Tatălui
şi al Fiului şi al Sfântului Duh”. Tot la fel să ne închinăm când aceste cuvinte le auzim rostindu-se
la strană, de către cântăreţ.
În biserică, de fiecare dată când credincioşii sunt blagosloviţi cu Crucea sau cu Evanghelia, cu o
icoană sau cu potirul, îşi fac semnul Crucii şi îşi pleacă capetele. Când sunt blagosloviţi cu
lumânări, cu mâna sau sunt tămâiaţi cu cădelniţa, creştinii ortodocşi nu se cuvine sa facă semnul
Crucii, ci doar să îşi plece capetele. Totuşi, în vremea săptămânii Sfintelor Paşti, atunci când preotul
cadelniţează având Crucea, toţi ne facem semnul Crucii şi răspundem „Adevărat a înviat!" Astfel se
cuvine să deosebim între închinăciunile datorate lucrurilor sfinte şi cele datorate persoanelor, chiar
de sunt din rândul preoţilor.
9.Se vorbeşte şi se salută în Biserică?
Este scris în cărţile de rânduială pentru preot ca, după ce s-a închinat în mijlocul bisericii, să se
încline în dreapta şi în stânga spre credincioşi. Acesta trebuie să fie salutul lui în biserică. Acelaşi
lucru îl putem face şi noi credincioşii, dar mai înainte de începerea slujbei. Cunoştinţele pot fi
salutate cu un gest scurt şi discuţiile vor fi amânate până după slujbă. În timpul slujbei sfinte să fii
sfânt. Suntem înaintea lui Dumnezeu, vorbim cu el în rugăciuni şi în cântări. Dacă am întârziat, ne
luăam locul, fără a ne închina pe la icoane, fără vorbe de salut ori strângeri de mâini a prietenilor şi
cunoscuţilor. Nu este rău ca şi bunii creştini să aducă la ordine pe cei care vorbesc în timpul slujbei,
în biserică, dar cu blândeţe şi fără zgomot.
„Pe vremea apostolilor, casele erau biserici; acum biserica a ajuns casă; pe atunci nimic lumesc nu
se grăia în casă; acum, nimic duhovnicesc nu se grăieşte în biserică; chiar aici, în biserică, aţi adus
piaţa. Dumnezeu vă grăieşte, dar voi, în loc să ascultaţi în tăcere cele spuse, aşi schimbat lucrurile şi
vorbiţi de cu totul altceva. Şi de-aţi vorbi de treburile voastre! Dar nu, vorbiţi şi auziţi cuvinte ce nu
se cuvin! De asta plâng şi nu voi înceta a plânge!” (Sf. Ioan Gură de Aur)
„N-am batjocori atât de mult biserica dacă am aduce în ea băligar, cât o batjocorim, cu vorbele
noastre, grăind unii cu alţii cât suntem aici de câştiguri, de afaceri, de neguţătorii, de cele ce n-au
nicio legătură cu mântuirea noastră. Ar trebui să fie aici coruri de îngeri, să facem din biserică cer,
să nu se ştie de nimic altceva decât de rugăciuni necontenite, de tăcere desăvârşită pentru ascultarea
slujbei şi a predicii”. (Sf. Ioan Gură de Aur).
10.Se iau flori din biserică?
Este, fraţi creştini, obiceiul, după cum ştiţi, un frumos obicei, ca să se aducă flori la biserică şi să se
aşeze la icoane şi la crucea Mântuitorului. Florile aduse la biserică sunt un dar al dragostei
creştineşti, sunt un dar curat de mulţumire adus lui Dumnezeu, un semn de cinstire pentru sfinţii
reprezentaţi pe icoane. Florile acestea trebuie să rămână acolo până se vor ofili. Ele au fost
închinate lui Dumnezeu şi Sfinţilor. Cine ne dă nouă dreptul să luăm din darul adus Sfinţilor?
Aşadar, acestea odată aduse vor rămâne în biserică până la veştejire, în afară de cazul când preotul
le împarte, cum ştim că se face în Vinerea Mare, înainte de a se înconjura biserica cu sfântul Epitaf,
pentru ca toţi cei din procesiune să cânte cu flori în mână.
Preot Victor Mihalachii
sursa www.ortodoxia.md