Sunteți pe pagina 1din 1

TEST – TEXT NARATIV

Clasa a V-a

Citeşte cu atenţie textul următor:


„Doi oameni, cunoscuţi unul cu altul, călătoreau odată, vara, pe un drum. Unul avea în traista sa trei
pâini, şi celălalt, două pâini. De la o vreme, fiindu-le foame, poposesc la umbra unei răchiţi pletoase, lângă o
fântână cu ciutură, scoate fiecare pâinile ce avea şi se pun să mănânce împreună, ca să aibă mai mare poftă de
mâncare.
Tocmai când scoaseră pâinile din traiste, iaca un al treilea drumeţ, necunoscut, îi ajunge din urmă şi se
opreşte lângă dânşii, dându-le ziua bună. Apoi, se roagă să-i deie şi lui ceva de mâncare, căci e tare flămând
şi n-are nimica merinde la dânsul, nici de unde cumpăra.
- Poftim, om bun, de-i ospăta împreună cu noi, ziseră cei doi drumeţi călătorului străin; căci
mila Domnului! Unde mănâncă doi, mai poate mânca şi al treilea.
Călătorul străin, flămând cum era, nemaiaşteptând multă poftire, se aşază jos, lângă cei doi, şi încep a
mânca cu toţii pâine goală şi a be apă rece din fântână, căci altă udătură nu aveau.”
(Ion Creangă, Cinci pâini)
ciutură - vas din doage cercuite, cu care se scoate apă din fântână
traistă – sac de dimensiuni mici, din ţesătură groasă, folosit pentru transportarea sau păstrarea diferitelor lucruri
udătură - băutură

Cerinţe:
1. Precizează autorul şi titlul operei. 10 puncte
2. Precizează care sunt personajele din fragment. 10 puncte
3. Transcrie, din text, un cuvânt care se referă la timpul întâmplărilor şi un cuvânt care se referă la spaţiul
întâmplărilor. 10 puncte
4. Scrie cuvântul cheie și idea principală a fragmentului marcat. 20 puncte
5. Scrie două sentimente/ emoții identificate în text. 10 puncte
6. Definește textul narativ literar. 10 puncte
7. Scrie o compunere narativă, de 80-100 de cuvinte, în care să povestești o întâmplare petrecută alături
de prietenul tău. 20 puncte

Punctajul pentru compunere se acordă astfel:


 conținutul compunerii-12 puncte
 redactarea compunerii – 8 puncte (coerența textului – 1 punct; proprietatea termenilo folosiți – 1 punct;
corectitudinea gramaticală – 1 punct; claritatea exprimării ideilor – 1 punct; respectarea normelor de ortografie – 2
puncte; respectarea normelor de punctuație – 1 punct; lizibilitate – 1 punct)

OFICIU 10 puncte

S-ar putea să vă placă și